Statutul României de gardian al frontierei sud-estice a NATO și mai ales în regiunea extinsă a Mării Negre presupune ca printre prioritățile guvernamentale trebuie să existe o atenție deosebită acordată obiectivelor de securitate naționale, perspectivă care să însemne luarea de măsuri substanțiale în ceea ce privește consolidarea capacităților de apărare autohtone. Proiecția forței militare la nivel regional reprezintă un aspect fundamental pentru strategia de descurajare a eventualelor provocări din partea altor actori, mai ales din partea Federației Ruse. În practică totuși, unele aspecte care țin de domeniul politico-militar par a fi neglijate de către decidenții de la București.

Situația pregătirilor țărilor est-europene pentru un posibil conflict cu Rusia variază semnificativ. În timp ce Finlanda, Polonia și țările baltice își întăresc apărarea prin construirea de linii fortificate, creșterea numărului de militari și pregătirea populației pentru un conflict, România și Bulgaria rămân pasive, iar Ungaria și Slovacia adoptă o poziție mai favorabilă Moscovei, criticând politicile SUA și UE. Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent, în cadrul unei întâlniri cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, că România își propune să continue investițiile semnificative în modernizarea forțelor armate. Acesta a subliniat angajamentul țării de a demonstra, prin acțiuni concrete, că este un partener de încredere și un pilon de securitate atât în regiune, cât și dincolo de granițele acesteia.

Teoretic, România alocă 2.5% din PIB, prag pe care ce-i drept nu l-a atins până în prezent. Situația e și mai grea când sunt analizați concret banii cheltuiți pentru înzestrarea Armatei României. În 2022, anul invadării Ucrainei, România a cheltuit doar 1,7 la sută din cele două aprocente din PIB alocate apărării, iar în 2023 1,58 la sută din 2,5 procente asumate.

În practică, Armata Română se bazează mai degrabă pe sprijinul NATO, neavând capacitatea de a rezista unei invazii fără ajutor extern. Resursele actuale sunt insuficiente pentru apărarea teritoriului național. De exemplu, pe axa în zona Suceava-Galați, doar două brigăzi mecanizate activează, totalizând aproximativ 4.000 de soldați, mult sub necesarul de personal pentru a putea acoperi și apăra un front de 400 km. Chiar și cu mobilizarea tuturor celor nouă brigăzi ale României, capacitatea de apărare ar rămâne limitată fără sprijin extern.

Eforturile de modernizare militară ale României sunt afectate de neglijență și întârzieri. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și-a exprimat dorința de a crește numărul militarilor activi la 120.000, însă nu au fost întreprinse acțiuni concrete. În plus, accentul este pus pe achiziții costisitoare, deseori fără offset, în timp ce dotările de bază ale soldaților rămân deficitare.

Conflictele recente au demonstrat importanța dronelor în războiul modern, însă România nu are o strategie clară pentru utilizarea acestora. În timp ce Ucraina și Rusia au livrat milioane de drone armate trupelor lor, forțele românești nu dispun de tehnologia necesară pentru a face față unui astfel de război.

Planurile NATO prevăd apărarea imediată a aliaților în caz de agresiune, dar primele forțe terestre ar putea ajunge în România abia după zece zile de la începutul unui atac, conform și scenariului din cadrul exercițiului Dacian Spring 2025. Acest scenariu subliniază nevoia României de a-și dezvolta capacitatea defensivă pentru a rezista până la intervenția NATO.

În ciuda promisiunilor oficiale privind investiții în modernizarea armatei, problemele persistă. Programele de achiziții, precum SHORAD/ VSHORAD pentru apărarea antiaeriană și Mașina de Luptă a Infanteriei (MLI), întâmpină întârzieri semnificative. Sistemele SHORAD/VSHORAD, menite să înlocuiască echipamentele vechi și să completeze sistemele Patriot și Aegis, sunt încă în faza de licitație, termenul pentru faza a 2-a tot fiind amânat. Programul MLI, estimat la aproape 3 miliarde de euro pentru dotarea armatei cu 298 de vehicule de luptă, rămâne incert, afectat de contextul electoral. România are în stoc sub 200 de MLI-uri de origine sovietică modernizate care nu ar face față războiului actual.

De obicei o problemă nu apare niciodată singură, iar industria românească de apărare nu face excepție. Sindicatul angajaților din industria de apărare a anunțat organizarea de proteste zilnice, în perioada 25-29 noiembrie, în fața Ministerului Economiei și a sediului CN Romarm SA din București. Principalele nemulțumiri ale sindicaliștilor vizează fondurile insuficiente pentru plata salariilor și condițiile de muncă pe care le consideră nesigure. Aceștia acuză atât ignorarea problemelor din industrie de către clasa politică, cât și deficiențe majore în management. Deși există un volum mare de comenzi și prevederi legale pentru protejarea industriei de apărare și a angajaților săi, fondurile destinate salariilor rămân insuficiente.