Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, după ședința CSAT de la București, că Legea apărării naționale ar trebui aprobată de Parlament până la sfârșitul lunii mai, astfel încât Armata României să fie pregătită ‘pentru o anumită situație’. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a avizat proiectul de Lege a apărării naționale a României.
Legislație importantă
‘Un al doilea proiect de pe ordinea de zi a fost Legea apărării naționale a României, un proiect de lege care face parte din cele patru legi care au mai rămas de aprobat la începutul acestui an, în așa fel încât în domeniul apărării să avem toată legislația adusă la zi și să fie creată baza legală, pentru ca Armata României să poată să își desfășoare pregătirile, să poată să își facă manevrele militare integrat cu aliații noștri, în special pe partea de timp de pace, pentru a se pregăti pentru o anumită situație’, a afirmat Ilie Bolojan.
El și-a exprimat speranța ca această lege să fie adoptată de Parlament până la finalul lunii mai 2025.
‘Două dintre legi au fost deja votate de Parlament, au fost contestate la Curtea Constituțională, dar contestația a fost respinsă și, în cursul lunii mai, vor fi promulgate, iar avizarea acestei legi permite introducerea ei în procedura parlamentară și sper ca, până la finalul lunii mai, și această lege să fie aprobată de către Parlamentul României. Cea de a patra lege este în faza de analiză la Guvern și, la finalul lunii mai, și aceasta ar urma să intre în avizare la CSAT și apoi în procedura parlamentară, sperând că în luna iunie toate cele patru legi vor fi promulgate și întreg pachetul de legi, care, așa cum am spus, aduce la zi toată legislația în domeniul apărării și permite Armatei României să se pregătească corespunzător, să fie în vigoare și aceste aspecte legislative să fie rezolvate’, a explicat Bolojan.
Asumare strategică
Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a fost mandatat să-și asume în numele României creșterea etapizată a bugetului pentru Apărare până în anul 2030. ‘Un proiect important este cel privind creșterea capacității de apărare a României până în anul 2030, un proiect care urmărește, pe de-o parte, creșterea bugetului pentru apărare etapizat în anii următori în așa fel încât România să fie alături de partenerii europeni, un contributor la apărarea Europei și la creșterea siguranței țării noastre. În acest sens, ministrul Apărării a fost mandatat ca în negocierile și discuțiile tehnice care vor pregăti summitul NATO din a doua jumătate a lunii iunie de la Haga să-și asume în numele țării noastre creșterea etapizată a bugetului de apărare, în așa fel încât, așa cum am precizat, bugetul nostru să asigure o apărare consolidată a României și a Flancului de est’, a spus Ilie Bolojan, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, după ședința CSAT.
Grup de lucru
El a precizat că s-a format un grup de lucru care va fi condus de Cancelaria prim-ministrului și susținut de reprezentanții ministerelor Apărării și Economiei, care va pregăti aplicația României pentru accesarea creditului pus la dispoziție de către Comisia Europeană pentru țările Uniunii Europene în vederea dotării suplimentare pe apărare.
‘Este un credit avantajos, care va avea o durată de rambursare de peste 40 de ani și o perioadă de grație de 10 ani de zile, și în felul acesta România își poate îmbunătăți capabilitățile militare în anii următori fără să fim în situația în care să punem o presiune mare pe bugetul național’, a spus Bolojan.
Președintele interimar a indicat că, legat de creșterea capacității de apărare, s-a discutat despre realizarea acestor investiții, într-o bună parte, prin comenzi către industria de apărare din România, atât cea publică, dar și cea privată.
‘Acesta a fost un subiect important și, pe parcursul lunii mai și, cel mai târziu, în prima jumătate a lunii iunie, deci până la Summitul NATO de la Haga, aceste aspecte vor trebui clarificate și România va prezenta o listă de proiecte pe care le va solicita să fie finanțate prin acest program de creditare safe, asigurat de Uniunea Europeană’, a spus Ilie Bolojan.
Mobilitate militară
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a mai aprobat Planul național privind mobilitatea militară, a anunțat președintele interimar Ilie Bolojan, care a precizat că noul pod peste Dunăre este cuprins ca un proiect important în acest plan. ‘Un al treilea subiect important (n.r. de pe agenda CSAT) a fost actualizarea Planului național privind mobilitatea militară. Acesta este un plan care cuprinde principalele proiecte care asigură atât mobilitatea civilă pe lucrări importante de infrastructură, dar și mobilitatea militară și a fost adus la zi cu proiectele care au fost pregătite în ultimii ani și cu proiectele care urmează să fie dezvoltate în anii următori în așa fel încât mobilitatea militară în această regiune sud-est europeană să fie asigurată în anii următori’, a spus Bolojan, la Palatul Cotroceni, după ședința CSAT.
El a arătat că un nou coridor de mobilitate la care România a aderat este cel pe direcția nord-sud, pe direcția România-Balcani. ‘În acest sens, proiectul noului pod peste Dunăre, care este în momentul de față în faza de proiectare, este cuprins ca un proiect important în acest plan de mobilitate militară’, a precizat președintele interimar.
Axa podurilor
Podurile existente la Vidin-Calafat și Ruse-Giurgiu sunt insuficiente în contextul creșterii continue a traficului în transporturi, a sporirii volumului încărcăturilor și a dorinței companiilor din regiune de a urmări proiecte comune, a afirmat anterior liderul bulgar Rumen Radev în timpul unei întâlniri cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Radev și Bolojan au discutat la al 10-lea Summit al Inițiativei Celor Trei Mări de la Varșovia.
Radev a spus că Bulgaria și Romania au construit relații bazate pe bună vecinătate și parteneriat. El a evidențiat că turismul este în creștere și comerțul bilateral depășește acum 7 miliarde de euro pe an.
Radev și Bolojan au discutat despre căile de îmbunătățire a conectivității între Bulgaria și România pentru a stimula fluxurile economice și de investiții și pentru a sprijini turismul în regiune. De asemenea, ei s-au referit la nevoia unor eforturi comune între țările sud-est europene pentru a crea noi lanțuri de aprovizionare, care sunt necesare pentru a consolida regiunea și a soluționa perturbările cauzate de războiul din Ucraina.
Ei au evidențiat importanța unui sprijin financiar concentrat din partea UE pentru aceste eforturi. Întâlnirea a acoperit, de asemenea, posibilitatea unei cooperări mai strânse în sectorul energiei, ambele părți subliniind rolul Coridorului Vertical de Gaz în sprijinirea diversificării energetice în Europa de Sud-Est.
Securitate energetică
CSAT și-a dat acordul de principiu ca finalizarea lucrărilor la hidrocentralele aflate în stadii avansate de construcție să fie considerat un proiect de siguranță națională, a anunța președintele interimar Ilie Bolojan. CSAT a avut pe ordinea de zi de miercuri proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de securitate națională în domeniul hidroenergiei.
‘Un al patrulea proiect important de pe ordinea de zi a fost acordul de principiu pentru ca finalizarea lucrărilor la hidrocentralele din România să fie considerat un proiect de siguranță națională. De ce am susținut această decizie. Încă de dinainte de 1989, avem în lucru mai multe hidrocentrale, care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent datorită unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize de mediu, de scoatere din fond forestier și așa mai departe. În condițiile în care puterea instalată a acestor hidrocentrale ar însemna creșterea cu 10% a întregii puteri instalate în hidrocentralele din România, acest lucru înseamnă pentru economia României un plus de energie de câteva procente, o energie ieftină, o energie curată și o energie constantă și sigură, care ar permite ca în anii următori, alături de celelalte lucrări care au drept scop creșterea producției de energie în România, cum sunt cele pe nuclear sau cele prin care centralele pe cărbune sunt trecute pe gaz, înseamnă o independență energetică a României, înseamnă o siguranță pentru țara noastră și înseamnă, foarte probabil, condiții mai bune, ceea ce înseamnă un preț mai mic al energiei, înseamnă mai puține întreruperi și înseamnă deci o competitivitate mai bună a economiei naționale și CSAT a fost de acord ca acest proiect să fie considerat de securitate națională’, a spus Bolojan.
Ambiții naționale
Președintele interimar a susținut că cele 10 hidrocentrale ar trebui să producă energie în maxim trei ani.
‘Ca urmare, proiectul urmează să intre în circuitul de avizare și în condițiile în care se va ajunge, estimăm în luna mai, la o formă finală, urmează să intre în procedura parlamentară, în așa fel încât odată cu aprobarea lui să putem reîncepe într-un termen cât mai scurt lucrările de finalizare a acestor hidrocentrale, în așa fel încât în doi ani, maximum trei ani de zile, cele 10 hidrocentrale care sunt în stadii foarte avansate de lucrări, dar care nu pot fi terminate din aceste motive, să poată să intre în producție și să putem să avem un mix energetic mai bun’, a afirmat Bolojan.
0 Comentarii