Pierderile geopolitice ale Federației Ruse

Invazia la scară largă a Federației Ruse în Ucraina s-a transformat într-o capcană geopolitică în care Kremlinul a căzut singur. La mai bine de trei ani de la începutul războiului, armata rusă controlează aproximativ 20% din teritoriul ucrainean. Obiectivele grandioase din primele zile, precum cucerirea Kievului sau instalarea unui guvern marionetă, s-au dovedit rapid iluzorii, chiar și pentru liderii de la Moscova.

În lipsa unor succese majore, Ministerul rus al Apărării, oficialii de rang înalt și presa controlată de stat au început să exagereze importanța fiecărei victorii locale. Orașe precum Bahmut, Severodonețk, Lisiceansk, Soledar sau Avdiivka, cu doar câteva mii sau zeci de mii de locuitori, au fost prezentate ca puncte strategice decisive. Totuși, realitatea din teren arată că aceste bătălii, deși intense, nu au schimbat semnificativ cursul războiului și nu au pus în pericol serios liniile de apărare ale Ucrainei. Ce părea inițial o demonstrație de forță s-a transformat într-un război de uzură, în care ambițiile Kremlinului se pierd în fața unei realități mult mai crude și mai complicate.

În schimbul ocupării a 20% din teritoriul Ucrainei, Federația Rusă a plătit un preț geopolitic imens, pierzând influență în regiuni-cheie precum Asia Centrală și Caucaz. Țările din Asia Centrală își îndreaptă tot mai clar atenția către China, văzută drept un partener stabil, orientat spre dezvoltare economică, și o alternativă viabilă la o Rusie tot mai consumată de opsesiile sale militare.

Un moment simbolic al acestui declin a avut loc în vara anului 2024, când ultimii soldați ruși s-au retras din regiunea Nagorno-Karabah. Deși erau prezenți acolo în calitate de forțe de menținere a păcii, trupele ruse nu au intervenit în momentul în care Armenia a fost atacată de Azerbaidjan. Lipsa de reacție a Moscovei a fost percepută drept o trădare la Erevan, iar vechiul aliat a început să caute noi parteneri strategici. La sfârșitul lunii martie 2025, parlamentul armean a votat în lectură finală lansarea candidaturii oficiale pentru aderarea la Uniunea Europeană. Chiar dacă Armenia este încă membră a Uniunii Economice Eurasiatice și a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, încrederea în Rusia ca garant al securității naționale s-a erodat.

O altă lovitură majoră la adresa prestigiului internațional al Kremlinului a venit la finalul anului 2024, când regimul lui Bashar al-Assad, susținut ani la rând de Vladimir Putin și de gruparea Wagner, a căzut în doar câteva zile. Ofensiva a fost condusă de Hay’at Tahrir al-Sham (HTS), cu sprijinul Armatei Naționale Siriene, susținută la rândul ei de Turcia încă din primele zile ale conflictului din 2011. Statutul baza militare ruse din portul sirian Tartus rămâne una incertă, iar negocierile dintre noua conducere de la Damasc și Moscova sunt în desfășurare.

Singura excepție de la acest recul regional rămâne Georgia. După ce partidul Visul Georgian, condus din umbră de oligarhul Bidzina Ivanișvili, a câștigat alegerile, a devenit clar că țara se îndepărtează de parcursul european. Suspendarea negocierilor de aderare la UE până în 2028 și adoptarea unor legi inspirate de modelul rusesc, precum legea „agentului străin”, confirmă că Georgia rămâne ancorată în sfera de influență a Federației Ruse.

Criza energetică- problemă comună, soluții diferite

Un alt front în care Rusia își joacă intens cărțile este Republica Moldova. Prima confruntare majoră a fost scrutinul electoral din toamna anului 2024, organizat pe 20 octombrie. Cetățenii moldoveni au fost chemați să decidă nu doar cine va fi președintele pentru următorii patru ani, ci și dacă țara trebuie să continue parcursul european. Deși sondajele preelectorale indicau un sprijin solid de aproximativ 60% pentru integrarea europeană, rezultatul final al referendumului a fost extrem de strâns: doar 50,35% dintre votanți au optat pentru „DA”, în timp ce 49,65% au spus „NU”. Diferența infimă a ridicat semne de întrebare și a scos la iveală un plan bine pus la punct pentru a influența votul.

O rețea de corupere a alegătorilor, coordonată de oligarhul fugar Ilan Șor împreună cu serviciile secrete rusești (FSB), a fost deconspirată de investigațiile jurnalistice a celor de la Ziarul de Gardă. Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu au reușit să se infiltreze în rețea lui Șor, documentând timp de luni întregi modul în care erau atrași oameni noi în structură și cum urmau să fie cumpărate voturile.

În urma anchetei desfășurate de către autorități, s-a constatat că cel puțin 140.000 de cetățeni moldoveni și-au vândut votul — o cifră uriașă, mai ales în contextul unei participări de 1.488.874 de alegători. Practic, aproape 10% dintre voturi au fost afectate de această rețea, un procent capabil să răstoarne rezultatul în chestiuni atât de sensibile. Pe lângă interferențele directe, opoziția pro-rusă a recurs și la tactici de boicot. Igor Dodon, liderul PSRM, al doilea cel mai mare partid din Republica Moldova, a îndemnat public cetățenii să nu ia buletinul de vot, slăbind astfel participarea celor mai sceptici față de UE. Dacă opoziția ar fi fost unită, rezultatul referendumului ar fi putut fi cu totul altul.

În același timp, scrutinul prezidențial a generat alte polemici, mai ales în jurul legitimității Maiei Sandu, care a obținut al doilea mandat. Deși a fost declarată câștigătoare cu 55,35% din voturi, scorul din interiorul țării a fost mai strâns: doar 48,67%, față de 51,33% obținute de contracandidatul Alexandr Stoianoglo. Voturile din diasporă, covârșitor în favoarea Maiei Sandu, au înclinat balanța decisiv. Asta a alimentat narative promovate de opoziție și de partidele afiliate lui Ilan Șor, care susțin că actuala președintă nu ar reprezenta voința moldovenilor din țară.

Victoria Republicii Moldova în alegerile prezidențiale a venit cu un gust amar, foarte apropiată de expresia „victorie à la Pirus”. Însă adevărata bătălie pentru viitorul țării urmează să se dea pe 28 septembrie, în ziua alegerilor parlamentare. Acestea vor decide dacă Moldova va continua drumul european sau va rămâne prinsă în sfera de influență a Federației Ruse, fiind folosită în același timp ca instrument de presiune asupra Ucrainei.

Semnele de destabilizare nu au întârziat să apară. La doar câteva săptămâni după al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pe 25 noiembrie, Victor Parlicov, ministrul Energiei, a fost invitat la Sankt Petersburg de conducerea Gazprom. La întoarcere, acesta a declarat că Alexei Miller, directorul companiei, a transmis că Gazprom va sista livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană. Motivul invocat a fost pretinsa datorie de 709 milioane de dolari a malului drept al Nistrului către gigantul energetic rus. Această datorie artificială a fost adusă în discuții și în timpul crizei energetice din 2022. Pentru a pune punct acestui subiect, autoritățile moldovene au apelat la două companii de audit internaționale: Wikborg Rein din Marea Britanie și Forensic Risk Alliance din Norvegia. Concluzia raportului prezentant în 2023 a fost clară: Republica Moldova nu are nicio datorie față de Gazprom. Cu toate acestea, partea rusă a refuzat până în prezent să recunoască rezultatele auditului. Al doilea pretext adus în discuție de Gazprom a fost suspendarea tranzitului gazelor prin Ucraina. Însă această explicație nu stă în picioare, având în vedere că alternativa — coridorul transbalcanic — este funcțională. Rusia nu a făcut însă rezervările necesare pentru a livra gaz pe această rută. În plus, conform contractului în vigoare, Gazprom este obligat să asigure livrările până la frontiera Republicii Moldova. Aceste argumente false trădează adevărata intenție: Moscova a întrerupt deliberat alimentarea cu gaze a regiunii transnistrene pentru a genera haos și instabilitate pe malul drept al Nistrului.

Atât pentru Chișinău, cât și pentru Tiraspol, ideea că Rusia ar renunța brusc la regimul separatist pe care l-a sprijinit timp de peste 30 de ani părea improbabilă. Totuși, anunțul oficial al Gazprom de la finalul lunii decembrie a schimbat radical situația. Pe 1 ianuarie 2025, locuitorii regiunii transnistrene s-au trezit fără gaz rusesc în plină iarnă, fără căldură și confruntându-se cu numeroase alte dificultăți care au decurs din această decuplare energetică.

Aproximativ 72.000 de locuințe au rămas brusc fără gaz, iar peste 1.500 de blocuri s-au confruntat cu lipsa căldurii și a apei calde. Cei care locuiesc la bloc au folosit gazul rămas în conducte doar pentru a prepara mâncarea. Pentru a se încălzi, mulți au recurs la improvizații: sobe artizanale, reșouri sau convectoare electrice. În paralel, centrala termoelectrică de la Cuciurgan, furnizorul principal de energie electrică al regiunii, trecuse pe cărbune. Potrivit autorităților separatiste, centrala poate funcționa doar cu antracit, un tip de cărbune extras în principal din minele din Donbas, aflate sub controlul Federației Ruse. Ultimele stocurile de cărbune au fost făcute înainte de 2014. Imagini din satelit publicate de Europa Liberă confirmau că rezervele fuseseră aproape complet epuizate pe parcursul crizei.

Aproximativ 72.000 de locuințe au rămas brusc fără gaz, iar peste 1.500 de blocuri s-au confruntat cu lipsa căldurii și a apei calde. Cei care locuiesc la bloc au folosit gazul rămas în conducte doar pentru a prepara mâncarea. Pentru a se încălzi, mulți au recurs la improvizații: sobe artizanale, reșouri sau convectoare electrice. În paralel, centrala termoelectrică de la Cuciurgan, furnizorul principal de energie electrică al regiunii, trecuse pe cărbune. Potrivit autorităților separatiste, centrala poate funcționa doar cu antracit, un tip de cărbune extras în principal din minele din Donbas, aflate sub controlul Federației Ruse. Ultimele stocurile de cărbune au fost făcute înainte de 2014. Imagini din satelit publicate de Europa Liberă confirmau că rezervele fuseseră aproape complet epuizate pe parcursul crizei.

Crezând că va putea remedia rapid situația, liderul separatist Vadim Krasnoselski a plecat pe 10 ianuarie la Moscova. Patru zile mai târziu, autoritățile de la Chișinău au confirmat că acesta a zburat prin Aeroportul Internațional Chișinău. Vizita a reprezentant un act de deschidere din partea Chișinăului, dar cu un cost de imagine în rândul populației. Totuși, Krasnoselski nu a reușit să convingă partea rusă. La reîntoarcere, acesta a declarat vag: „Gazul va ajunge în Transnistria în curând. Mai avem puțin de așteptat.”

Între timp, soluția nu a venit de la Moscova, ci de la Bruxelles. Uniunea Europeană, prin intermediul Chișinăului, a oferit un grant de 20 de milioane de euro pentru a acoperi timp de 10 zile nevoile minime de gaz ale regiunii transnistrene. A fost pentru prima dată în istorie când regiunea a primit gaze dintr-o sursă non-rusă. UE a propus extinderea acestui ajutor, cu condiția respectării unor cerințe legate de drepturile omului și ajustarea treptată a tarifelor la prețul pieței. Autoritățile separatiste au refuzat, invocând lipsa capacității de a plăti gazul la prețul real de piață.

În schimb, Krasnoselski a anunțat că Federația Rusă va oferi un credit „fără condiții” pentru a acoperi costul gazului. Totuși, detalii esențiale precum valoarea împrumutului, durata, rata dobânzii sau condițiile de rambursare nu au fost făcute publice până la ora actuală.

Pentru a preveni colapsul sistemului energetic, Chișinăul a permis livrarea gazului către Transnistria prin intermediul creditului rusesc, dar cu patru condiții clare, anunțate de premierul Dorin Recean: „eliberarea deținuților politici, soluționarea problemei liceului cu predare în limba română din Rîbnița, menținerea postului TV public moldovenesc în grila locală și eliminarea celor 33 de posturi ilegale de control instalate în 2022 (din care 11 erau încă active).”

Pentru a menține presiunea necesară în rețea și a evita oprirea completă a sistemului, Chișinăul a împrumutat temporar 3 milioane de metri cubi de gaze regiunii, suficienți pentru doar trei zile. În caz contrar, relansarea întregului sistem ar fi durat luni întregi din cauza complexității tehnice.

Pe 14 februarie 2025, gazul achiziționat de pe piața europeană și plătit cu bani din creditul rusesc a ajuns în regiunea transnistreană. Aprovizionarea este făcută prin intermediul companiei maghiare MET Gas and Energy Marketing AG, care livrează gazul către Moldovagaz, iar aceasta îl direcționează către Tiraspoltransgaz. Plata este efectuată din creditul rusesc de o firmă din Dubai, JNX General Trading L.L.C. Tiraspolul achită doar o mică parte din costuri, exclusiv pentru tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova.

Importul de gaz este justificat ca fiind destinat exclusiv uzului umanitar. Totodată, Dorin Recean a anunțat că, în cazul reluării activității industriei grele, cum ar fi producția de ciment sau metalurgie, produsele transnistrene vândute pe malul drept vor fi impozitate, pentru a proteja producătorii locali.

Această criză energetică a accentuat ruptura dintre Chișinău și Tiraspol. A fost o perioadă marcată de dispute intense, acuzații reciproce și refuzuri constante din partea autorităților separatiste. Alegerea Tiraspolului de a miza pe ajutorul rusesc în detrimentul sprijinului oferit de Uniunea Europeană arată limpede cine are în continuare controlul real asupra regiunii. Oportunitatea de apropiere între cele două maluri ale Nistrului a fost, din nou, ratată.

Bilanțul post criză pentru Chișinău

După mai bine de două luni și jumătate, regiunea transnistreană continuă să primească gaze naturale prin mecanismul stabilit mai sus. Premierul Dorin Recean anunțase că Tiraspolul va lua măsuri concrete pentru a demonstra deschidere, aceste angajamente au rămas în mare parte doar promisiuni fără acoperire. În unele cazuri, precum cel legat de eliberarea deținuților politici, Chișinăul s-a trezit cu o imagine publică afectată.

Primul „deținut politic” eliberat de regimul separatist s-a dovedit a fi un traficant de droguri, condamnat anterior de o instanță din Chișinău, și reținut imediat ce a ajuns pe malul drept. Singura persoană eliberată care se încadrează în definiția de deținut politic este Mihail Ermurachi. Mai mult, unele persoane pe care autoritățile transnistrene le-au anunțat ca fiind eliberate, rămân în continuare în închisori.

Situația liceului din Râbnița, cu predare în limba română, a rămas complet neschimbată. Nu există nicio informație publică despre vreo evoluție, iar autoritățile constituționale nu au oferit nicio reacție oficială. În ceea ce privește accesul la spațiul informațional, Moldova 1, televiziunea publică moldovenească, este disponibilă în regiune, dar doar în pachetul cu plată. Zvonurile privind includerea altor posturi precum TV8 sau Jurnal TV în grila de programe nu s-au materializat.

Chiar dacă unele posturi ilegale de control, instalate de regimul separatist în 2022, au început să fie demontate, problema mai amplă a liberei circulații în Zona de Securitate rămâne nerezolvată. Punctele de control vamal impuse unilateral de Tiraspol continuă să funcționeze nestingherit.

Regimul de la Tiraspol a reușit din nou să fenteze negocierile, refuzând să ofere concesii reale pe teme precum drepturile omului sau accesul la informație. Subiecte care nu atingea în nici un fel sfera economică sau politică. Astfel, orice speranță privind apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului rămâne, cel puțin pentru moment, iluzorie. Mai grav, Chișinăul nu a reacționat public la aceste eschive — nu au existat declarații, presiuni diplomatice sau măcar exprimări de nemulțumire.

Chiar și atunci când în spațiul public au apărut indicii că unele mari întreprinderi industriale din regiune și-au reluat parțial activitatea, reacția autorităților de la Chișinău a fost limitată la o simplă autosesizare. Nu au fost publicate dovezi clare — nici fotografii, nici înregistrări video — și nu a urmat nicio poziție oficială.

Singurul rezultat tangibil pentru autoritățile moldovene a fost obținerea unor venituri din plata tranzitului gazelor naturale de către Tiraspol. În rest, Chișinăul pare că a amânat o problemă serioasă care, în lipsa unor acțiuni clare, riscă să se agraveze în viitorul apropiat.

Bilanțul post criză și economia transnistreană

În încercarea de a-și reafirma loialitatea față de Moscova, liderul de la Tiraspol a plătit cel mai mare preț de până acum. Deceniile în care regiunea a beneficiat de gaze naturale rusești livrate gratuit, echivalent a aproximativ 11 miliarde de dolari, nu au dus la o dezvoltare economică reală. Dimpotrivă, Transnistria a fost adâncită într-o dependență totală față de Rusia din punct de vedere energetic, întreținând artificial o imagine de stabilitate.

Această „normalitate”, în care gazul rusesc părea inepuizabil și garantat, s-a dovedit a fi iluzorie. Deși autoritățile separatiste încearcă acum să convingă populația că au făcut față cu succes crizei energetice, realitatea arată că situația rămâne fragilă, iar Moscova poate oricând repeta același scenariu de presiune și șantaj energetic.

Începând cu 1 martie, locuitorii din regiunea transnistreană au fost nevoiți să plătească tarife mai mari pentru utilități. La 1 aprilie, aceste tarife au fost din nou ajustate. Chiar dacă prețurile rămân în continuare mai mici decât pe malul drept, majorările sunt semnificative în comparație cu perioada anterioară crizei.

Pe lângă costurile tot mai mari ale vieții, diferențele de venituri între cele două maluri ale Nistrului sunt evidente. La începutul anului 2025, salariul mediu pe malul drept era de 16.100 lei. În schimb, conform datelor oficiale publicate de administrația de la Tiraspol, salariul mediu în regiunea transnistreană era de 6847 ruble transnistrene, echivalentul a 7357 lei, potrivit cursului valutar stabilit local.

Aceste cifre reflectă nu doar impactul direct al crizei energetice, ci și realitățile economice divergente dintre cele două teritorii, alimentate de ani de dependență unilaterală și de lipsa reformelor structurale în stânga Nistrului.

Majorările tarifelor au fost doar una dintre consecințele pe termen mediu ale crizei, însă impactul economic asupra regimului separatist din Transnistria a fost mult mai amplu. Până la 1 ianuarie 2025, regiunea primea zilnic aproximativ 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale. Volumul era suficient atât pentru consumul casnic, producerea de curent electric și pentru funcționarea industriei locale.

Începând cu luna februarie, livrările zilnice au fost reduse la 3 milioane de metri cubi. Acest volum este suficient doar pentru producerea energiei electrice necesare consumului intern la centrala de la Cuciurgan, pentru gospodării și doar parțial pentru sectorul industrial.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat în repetate rânduri că, în cazul în care marile companii industriale din regiune își vor relua activitatea, autoritățile de la Chișinău vor impune taxe suplimentare asupra produselor transnistrene. Această măsură are ca scop protejarea pieței interne și asigurarea unui cadru de echitate economică între cele două maluri ale Nistrului.

Criza energetică a afectat profund economia regiunii transnistrene, iar impactul asupra bugetului local este vizibil și are potențialul de a se adânci pe termen lung. În 2023, autoritățile separatiste au estimat produsul intern brut (PIB) la aproximativ 17,5 miliarde de ruble transnistrene, echivalentul a 18,8 miliarde de lei sau 1,09 miliarde de dolari. La începutul lunii aprilie 2025, a fost prezentat un raport economic pentru anul precedent de către pretinsul ministru al economiei, Serghei Obolonic. Fără a oferi cifre exacte, acesta a menționat o scădere a PIB-ului de 5,4% față de 2023, ceea ce ar însemna aproximativ 16,56 miliarde de ruble, 17,79 miliarde de lei sau 1,03 miliarde de dolari.

Administrația de la Tiraspol acuză Chișinăul că încearcă să sufoce economia regiunii prin două metode: impunerea taxelor vamale și lipsa accesului la servicii bancare. De la 1 ianuarie 2024, companiile din Transnistria au început să plătească aceleași taxe vamale ca și cele de pe malul drept, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Vamal. Până atunci, firmele transnistrene înregistrate la Agenția Servicii Publice beneficiau de scutiri totale de TVA, accize, taxe vamale și taxe pentru proceduri vamale. Acum, toate întreprinderile sunt tratate egal, ceea ce, conform Tiraspolului, a generat plăți de circa 13 milioane de dolari către bugetul național.

În ceea ce privește așa-numita blocadă bancară, administrația separatistă susține că aceasta a dus la cheltuieli suplimentare de 30 de milioane de dolari pentru agenții economici din regiune. În realitate, nu există interdicții privind deschiderea de conturi bancare de către întreprinderile din stânga Nistrului. Banca Națională a Moldovei a precizat încă din 2019 că 420 de agenți economici transnistreni dețineau conturi bancare în dreapta Nistrului. Totuși, legislația moldoveană privind combaterea spălării banilor, armonizată cu standardele internaționale încă din 2017, obligă băncile să verifice sursa fondurilor. În caz de suspiciuni, acestea trebuie să refuze tranzacția și să informeze Serviciul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Comparativ cu anul 2023, economia regiunii transnistrene a continuat să se deterioreze în 2024. Industria chimică a înregistrat o scădere de 46,7%, cea electrotehnică de 24,4%, iar industria ușoară a suferit un declin de 15,4%. Comerțul extern a fost afectat și el: exporturile au scăzut cu 1,3%, iar importurile cu 27,4%. Inflația anuală a atins un nivel de 5,4%.

Industria grea, considerată pilonul economiei transnistrene, a fost grav afectată de criza energetică. Uzina metalurgică din Râbnița, cu 2.000 de angajați și o producție anuală de 4,1 miliarde de ruble, este închisă de peste patru luni. Combinatul de Ciment din Râbnița, cu 650 de angajați, și-a sistat complet activitatea. În prezent, doar unele industrii ușoare, destinate în principal consumului intern de alimente, continuă să funcționeze.

O altă sursă semnificativă de venit pentru Tiraspol, exportul de energie electrică către malul drept, a dispărut. Mai mult, Chișinăul a afirmat că nu va mai reveni la achiziționarea de energie de la Cuciurgan, doarece reprezintă o brușă în securitatea energetică. În 2024, Energocom a cumpărat 4,5 milioane MWh de la opt furnizori, dintre care centrala de la Cuciurgan a asigurat 68% din volum, la un preț de 66 dolari/MWh. Aceasta înseamnă că Chișinăul a oferit regimului transnistrean circa 202 milioane de dolari.

Chiar și înaintea crizei, situația financiară a regiunii separatise era precară. Bugetul pentru 2025 a fost adoptat cu un deficit de aproape 45%, veniturile fiind estimate la circa 3,76 miliarde de ruble, iar cheltuielile la 6,82 miliarde. Din 2016, autoritățile separatiste nu mai dispun de rezerve valutare. La începutul anului, Vadim Krasnoselski, a recunoscut că gazul rusesc era folosit drept „ajutor umanitar”, esențial pentru menținerea obligațiilor sociale ale regimului. Această mărturisire confirmă că regimul nu ar putea supravețui fără gazul rusesc, iar existența sa a fost asigurată de Rusia. În lipsa relansării industriale, a veniturilor din exportul de energie și în contextul unor cheltuieli sociale mari pentru populația aflată în șomaj tehnic, nu doar stabilitatea regiunii este amenințată, ci însăși capacitatea administrației separatiste de a gestiona criza devine tot mai incertă.

Concluzii

Șantajul energetic exercitat de Rusia în acest an a scos în evidență mai multe realități. În primul rând, regimul de la Tiraspol rămâne profund dependent de Moscova și îi este loial, chiar dacă populația din stânga Nistrului a fost nevoită să suporte lipsa căldurii și întreruperi de curent în plină iarnă. În al doilea rând, nu există semne de deschidere din partea liderului Vadim Krasnoselski față de Chișinău. Refuzul sprijinului european, ignorarea celor patru angajamente propuse de prim-ministrul Dorin Recean, noile restricții privind circulația, precum și atacurile mediatice asupra școlilor cu predare în limba română, indică faptul că un dialog despre reintegrarea Republicii Moldova este deocamdată imposibil.

Gazul care ajunge în regiune continuă să fie finanțat de Federația Rusă, păstrând astfel relația de vasalitate. În același timp, au fost scoase la suprafață unele breșe ale securității energetice privind malul drept al Nistrului. Totodată Criza a dus la majorarea tarifelor pentru curent. Pentru a atenua impactul asupra cetățenilor, Uniunea Europeană a oferit sprijin financiar, compensând primii 110 kWh consumați lunar, menținând astfel un tarif preferențial de 2,41 lei/kWh, comparativ cu prețul real de 4,1 lei. Această măsură este valabilă până la sfârșitul anului.

Centrala de la Cuciurgan rămâne un element-cheie pentru alimentarea energetică a ambelor maluri. În cazul unei opriri, există riscul ca și malul drept să fie puternic afectat. Din acest motiv, construcția liniei de înaltă tensiune Chișinău–Vulcănești (400kV), considerată obiectiv strategic, este esențială. Guvernul de la Chișinău estimează finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului curent.

Soluția convenită pentru depășirea crizei energetice nu a adus o rezolvare de fond și nici nu a creat condiții pentru un dialog real între Chișinău și Tiraspol. Singura parte care și-a atins pe deplin obiectivele este Federația Rusă: reafirmarea controlului asupra regimului separatist, posibilitatea de a influența alegerile parlamentare din toamnă, tensionarea relațiilor dintre cele două maluri și păstrarea unui instrument de presiune și mai puternic asupra autorităților moldovene.

Cel mai grav scenariu al iernii trecute – o criză umanitară în stânga Nistrului – nu a fost eliminat, ci doar amânat. Lipsa rezervelor de cărbune și posibila întrerupere a livrărilor de gaze ar putea duce la oprirea bruscă a centralei de la Cuciurgan. Într-o asemenea situație, autoritățile nu vor avea luxul de a reacționa în săptămâni sau luni, ci în doar câteva zile sau ore.

Nu se știe cât timp va mai susține Moscova regimul de la Tiraspol prin „creditul energetic”. Politica sa externă sugerează că ar putea abandona regiunea în schimbul unor câștiguri strategice pe malul drept. Totuși, experiența anterioară arată că Rusia nu renunță ușor la pârghiile sale de influență. Transnistria rămâne utilă pentru Kremlin ca instrument de destabilizare și frânare a parcursului european al Republicii Moldova. În cazul unui astfel de scenariu, impactul pentru Chișinău ar putea fi sever, atât în ceea ce privește consecințele directe, cât și timpul extrem de scurt pentru reacție.