Pașii spre independența energetică

Invazia Federației Ruse în Ucraina, începută în februarie 2022, a schimbat dramatic contextul energetic pentru Republica Moldova. Odată ce a devenit suficient de clar că războiul va fi de lungă durată, Chișinăul s-a confruntat cu una dintre cele mai grave crize energetice din istoria sa. În acel moment, Rusia era singurul furnizor de gaze naturale al Republicii Moldova, iar prețurile exorbitante din acel an erau cu multe peste posibilitățile financiare ale țării.

Diversificarea surselor de aprovizionare era o adevărată provocare, din cauza lipsei infrastructurii necesare și a restricțiilor impuse de contractul cu Gazprom. Mai mult, începând din 2012, gigantul rus a blocat toate inițiativele Chișinăului de a separa operatorul rețelei de transport, Moldovagaz, în conformitate cu cerințele Pachetului Energetic III al Uniunii Europene. Astfel, principala rută pentru aprovizionarea cu gaze naturale rămânea conducta magistrală care trece prin Ucraina și Tiraspol, ceea ce reprezenta un punct extrem de vulnerabil al Republicii Moldova.

Pentru a-și diversifica sursele de import și rutele de aprovizionare, în 2014 a început construirea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău. Cu o lungime totală de 150 km, dintre care 110 km traversează teritoriul Republicii Moldova, gazoductul a conectat rețelele de transport de gaze ale celor două maluri ale Prutului. Lucrările s-au încheiat în 2021.

Un alt pas important a fost făcut în 2019, când magistrala care trece prin apropierea Tiraspolului, continuând spre Vulcănești și mai departe către țările balcanice – cunoscută sub numele de „coridorul transbalcanic” – a devenit operațională și în sens invers. Acest lucru a permis nu doar ca gazul să iasă din Moldova, dar și să intre în țară. Aceleași modificări au fost implementate și pe magistrala Ananiev-Drochia-Alexeevka-Cernăuți, care asigură aprovizionarea întregii regiuni de nord a țării. Aceste mișcări au permis Moldovei să importe gaze naturale prin rute alternative și să cumpere de la alți furnizori.

Începând cu 2023, gestionarea rețelei de transport a gazelor naturale din Republica Moldova, care se întinde pe 1600 km, a fost preluată de Vestmoldtransgaz. Aceasta este o companie deținută de Transgaz România și BERD, iar contractul de gestionare este valabil pe un termen de 5 ani. Anterior, această rețea era administrată de Moldovatransgaz, o companie fiică a Moldovagaz. În ceea ce privește rețeaua de distribuție a gazelor naturale, cu o lungime de 27.500 km, proprietatea este împărțită în modul următor: o treime din rețea aparține Moldovagaz, o treime este deținută de persoane fizice și juridice, 25% sunt în proprietatea autorităților publice locale, iar restul rețelei nu are un proprietar clar definit.

Utilizarea rutelor alternative de import a gazelor naturale nu a întârziat să apară. În toamna anului 2022, Gazprom a redus cu 30% livrările de gaz către Republica Moldova pentru luna octombrie, încălcând astfel angajamentele contractuale. În plus, deputatul Dumitru Alaiba a declarat într-o emisiune că autoritățile moldovenești aflau despre deciziile concernului rus din presă, evidențiind lipsa unui dialog direct între părți. Reducerea livrărilor a obligat autoritățile de la Chișinău să ia măsuri nepopulare. Cantitățile de gaz livrate au fost direcționate către regiunea separatistă Transnistria, acoperind necesitățile de pe malul stâng al Nistrului și pentru producerea de energie electrică ieftină, care ajungea și pe malul drept.

Republica Moldova a făcut o achiziție de probă a gazelor în octombrie 2021. Abia la finalul anului 2022, Energocom, compania responsabilă de achizițiile de gaze, a început să cumpere constant gaze naturale pe piața europeană, renunțând complet la gazul furnizat de Gazprom. Tot în aceea perioadă, Chișinăul a realizat primele depozitări de gaze naturale pe teritoriul României și Ucrainei, obținând o mai mare flexibilitate în procesul de aprovizionare.

Ca urmare a acțiunilor militare ale Federației Ruse în Ucraina, prețul gazului a înregistrat o creștere istorică. Apogeul a fost atins în august 2022, când prețul pentru 1000 m³ de gaz a ajuns la 3000 de euro. În fața acestor prețuri exorbitante, Republica Moldova nu ar fi fost capabilă să achiziționeze singură cantitățile necesare de gaze naturale. Sprijinul a venit din partea Uniunii Europene. În iulie 2022, Chișinăul a semnat un acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru un împrumut de 300 milioane euro, destinat procurării gazelor naturale pentru perioada octombrie-ianuarie. În august 2023, Energocom a rambursat integral acest credit. De asemenea, în august 2022, UE a acordat un grant de 75 milioane euro pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie. În noiembrie 2022, un alt ajutor financiar de 200 milioane euro a fost oferit, dintre care 100 milioane euro au fost granturi, pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale.

Un mit care a circulat în societatea moldovenească la aceea vreme, susținea că gazul rusesc ar fi mult mai ieftin decât cel procurat de Energocom de pe piața europeană. În realitate, diversificarea surselor de gaze a permis achiziționarea acestora la prețuri mai mici decât cele oferite de Gazprom. De exemplu, în octombrie 2023, Gazprom a vândut cu 830 dolari/1000 m³, iar Energocom a vândut către Moldovagaz la prețul de 605 dolari/1000 m³. Astfel, în 2023, Energocom a economisit peste 60 de milioane de dolari pentru consumatorii din Moldova, achiziționând gaze mai ieftine de pe piața europeană.

În spațiul public din Republica Moldova au existat multe discuții legate de prețul gazului, unii susținând că ar fi fost posibil să se cumpere mai ieftin, iar alții că o poziție neutră față de conflictul din Ucraina ar fi asigurat un preț preferențial din partea Gazprom. Totuși, este important de subliniat că, în contextul geopolitic actual, marcat de războiul din Ucraina și de presiunile Kremlinului asupra autorităților moldovenești, Chișinăul a făcut progrese remarcabile în direcția obținerii independenței energetice.

De ce Moldova va plăti mai mult pentru gaz?

Problema gazelor naturale a redevenit o temă centrală de discuție în Republica Moldova și în pragul acestei ierni. La invitația Gazpromului, fostul ministru al energiei a efectuat pe data de 25 noiembrie o vizită la Sankt Petersburg. Alexei Miller și Victor Parlicov au abordat trei subiecte importante: componența Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz”, furnizarea gazelor naturale către regiunea separatistă Transnistria, începând cu 1 ianuarie 2025, și presupusa datorie a Moldovei de 709 milioane de dolari față de partea rusă.

La o zi după vizita lui Victor Parlicov la Sankt Petersburg, Moldovagaz a solicitat ANRE o majorare a tarifului la gaze de 40%. Pe 29 noiembrie, ANRE a aprobat o creștere de 27,5%, adică 3,62 lei. Prețul final pentru consumatorii casnici a fost stabilit la 16,74 lei. Majorarea a fost justificată de faptul că Moldovagaz nu a achiziționat gaze naturale pe durata verii.

Opiniile experților despre această situație au fost împărțite. Potrivit expertului energetic și fostului membru al Consiliului Observatorilor Moldovagaz, Sergiu Tofilat, achizițiile de gaze ar fi trebuit să urmeze o strategie similară celei adoptate de Uniunea Europeană: să înceapă imediat după sezonul rece și să cumpere periodic cantități stabilite, pentru a evita fluctuațiile de preț. Deși Moldovagaz a ieșit pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) în luna mai, prima ofertă de achiziție a fost făcută abia în iulie, dar cu condiții care au stârnit suspiciuni.

Oferta Moldovagaz, din 12 iulie, a impus condiții atipice: achiziționarea unui volum de 650 milioane de metri cubi de gaz, echivalentul consumului de iarnă, într-o singură zi, ceea ce amplifică riscurile de creștere exponențială a prețului. Un alt punct era termenul de plată- 5 zile de la emiterea facturii. Ceea ce însemna că Moldovagaz a cerut să achite gazul către trader la 5 zile după ce primea gazul. Aceste condiții, corelate cu datoriile de aproximativ 10 miliarde de dolari a Moldovagaz și solicitarea unui acționar de lichidare a companiei, făceau ca oferta să fie incompatibilă cu cerințele oricărui trader rațional.

La rândul său, directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a oferit o altă explicație la acest subiect. Conform spuselor acestuia, achizițiile de gaze au început în mai, dar din cauza lipsei ofertelor au fost cumpărate cantități reduse. În iulie, s-a încercat achiziționarea întregului necesar pentru sezonul rece, dar nici în acest caz nu s-a întâlnit cererea și oferta. Ca urmare, s-a decis cumpărarea gazelor pe semestre, însă problema a persistat. Abia în august, când achizițiile semestriale au fost segmentate pe luni, piața a răspuns pozitiv la ofertele Moldovagaz.

Procurarea rezervelor de gaze naturale pentru sezonul rece 2024-2025 a început în luna august. În data de 12 decembrie, Moldovagaz a finalizat în proporție de 100% achiziția volumelor de gaze necesare pentru sezonul rece actual, destinate malului drept al Nistrului. În anunțului companiei din 13 decembrie se spune că: „Per total sunt procurate gaze naturale în cantitate de 7.952.196 MWh, sau estimativ 747,9 milioane m3. Prețul mediu ponderat de procurare este de 47,88 EUR/MWh, ceea ce constituie aproximativ 509,15 EUR/1000 m3, sau circa 9.842,89 MDL/1000 m3, cu livrarea până la Punctul Virtual de Tranzicționare (PVT) al Republicii Moldova.” Alte aproximativ 48 milioane m3 au fost procurate de SA „Energocom”. Într-un comunicat pe Facebook din 21 august, Energocom a anunțat că: „În perioada 1 ianuarie-15 august a achiziționat aproximativ 1,82 milioane MWh de gaze naturale (echivalentul a circa 171 milioane metri cubi). Prețul mediu ponderat pentru toate achizițiile din 2024 constituie 30,98 Euro/ MWh (sau 355,23 dolari SUA/ 1000 metri cubi).”

O nouă criză energetică

Cu ajutorul partenerilor externi, Chișinăul a redus semnificativ dependența energetică de Rusia, demonstrând că se poate descurca fără gazul rusesc. Totuși, independența energetică rămâne incompletă, mai ales pe malul stâng al Nistrului și în sectorul electricității. Centrala de la Cuciurgan continuă să fie principala sursă de energie electrică pentru malul drept. În perioada mai-decembrie 2022, MGRES a furnizat 57% din energia achiziționată de Energocom, la un preț mediu de 1,19 lei/kWh, semnificativ mai mic decât energia din Ucraina (1,51 lei) și România (3,72 lei). După bombardarea infrastructurii ucrainene de armata rusă, statul vecin s-a transformat din exportator de electricitate în importator, iar Chișinăul a devenit și mai dependent de energia ieftină produsă de MGRES.

Sursa: https://energocom.md/sa-energocom-emite-note-de-decontare-si-facturi-cu-costurile-dezechilibrelor-pe-piata-de-energie-electrica-3-2/

În 2023, 78% din consumul total de curent electric a fost asigurat de Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea Transnistreană. Importurile au constituit doar 6%.

O situație similară s-a menținut și în primele 3 trimestre ale anului 2024. Centrala de la Cuciurgan a furnizat 82% din total de consum electric.

Această dependență reprezintă cel mai vulnerabil punct din sistemul energetic al Republicii Moldova, iar acest lucru era foarte bine cunoscut și de Kremlin. Scopul primordial al Moscovei este să schimbe guvernarea pro-europeană de la Chișinău cu una loială. Cel mai eficient instrument în acest context este generarea de nemulțumiri și probleme social-politice, amplificate de actori locali. În aceste condiții, războiul hibrid împotriva Moldovei ar putea escalada într-o nouă criză energetică, prin creșterea semnificativă a tarifelor la energie electrică, combinat cu celelalte atacuri hibride recognoscibile. Acest lucru ar putea fi realizat prin întreruperea livrărilor de gaz rusesc către centrala de la Cuciurgan, speculații, informații false menite să inducă panică și frică în societate. De exemplu, la 23 decembrie Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse a publicat un comunicat prin care afirma că Maia Sandu pregătește un plan prin care să ia centrala de la Cuciurgan cu ajutorul armelor. Știrea a fost preluată de o mulțime de posturi din Rusia, Transnistria, Găgăuzia și alte canale pro-ruse din Moldova. Președinția și guvernul au combătut la scurt timp acest fals.

Începând cu 1 ianuarie 2025, Ucraina va întrerupe tranzitul gazelor naturale rusești pe teritoriul său. Kievul a anunțat din vara acestui an că nu intenționează să prelungească contractul de tranzit cu vecinul său agresor. După vizita fostului ministru al energiei, la Sankt-Petersburg, temeiurile ca Federația Rusă vor opri livrările de gaz către regiunea separatistă Transnistria au crescut semnificativ. Potrivit lui Parlicov, Gazprom va continua aprovizionarea doar în două condiții: Chișinăul va negocia cu Kievul continuarea tranzitului pe teritoriul său, păstrându-se status quo-ul actual sau Gazprom va livra gazele prin coridorul transbalcanic, dar cu condiția ca Moldova să își recunoască pretinsa datorie de 709 milioane $. Condițiile impuse de gigantul rus din nou încalcă prevederile contractuale. Moldova a semnat un contract valabil până pe 30 septembrie 2026 cu Gazprom, în care este stipulat foarte clar că concernul rus este obligat să livreze gazul până la hotar cu Republica Moldova. Moscova a impus o nouă condiție pe care știa cu siguranță că Chișinăul nu o poate accepta.

16 decembrie 2024 a fost ultima zi în care Gazprom ar fi putut rezerva capacitățile de transport pe ruta transbalcanică pentru luna ianuarie. Acțiune pe care a preferat să nu o realizeze. Astfel a fost confirmat scenariului în care Gazprom nu va livra gaze naturale în regiunea separatistă Transnistria. Conform autorităților separatiste din regiune, rezervele de cărbune ar permite funcționarea termocentralei de la Cuciurgan pentru 60 de zile.

Dificultăți critice pentru Chișinău

Sistările livrărilor de gaz vor genera două probleme majore pentru Chișinău: creșterea semnificativă a prețului la energia electrică și o posibilă criză umanitară în Transnistria. Cu siguranță că ele vor ramifica într-o multitudine de provocări pentru autoritățile de la Chișinău. Începând cu 16 decembrie, Republica Moldova a instituit starea de urgență în energie pentru 60 de zile, iar o decizie similară a fost adoptată de Tiraspol pe 9 decembrie. Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a declarat că Uniunea Europeană este pregătită să sprijine Moldova într-o eventuală criză energetică, însă nu a oferit detalii suplimentare. Ministerul Energiei a estimat că, în cazul în care gazul rusesc nu mai ajunge în stânga Nistrului, cheltuielile ar putea ajunge la 400 milioane de euro. România a fost, din nou, primul partener care a sărit în ajutor. Bucureștiul a luat decizia să ofere fratelui mai mic un preț preferențial la energia electrică. Pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie, Energocom va achiziționa 100 MW bandă (24 de ore din 24) de curent electric de la compania Nuclearelectrica, la un preț plafonat de 80 EUR/MWh, aproape de trei ori mai mic decât prețul de piață. Capacitățile de import ale Moldovei sunt limitate la 315 MW, insuficiente pentru a acoperi cererea totală. Capacitățile interne de producție a energiei electrice satisfac doar 23% din necesarul total. Construcția liniilor de interconexiune cu România, Vulcănești-Chișinău și Bălți-Suceava, va fi finalizată la sfârșitul anului 2025, respectiv 2027.

Autoritățile de la Chișinău ar putea gestiona criza energetică cu ajutorul partenerilor externi, la un cost financiar și politic semnificativ, dar situația din regiunea transnistreană este mult mai gravă. Gazprom este singurul furnizor capabil să livreze gaz pentru malul stâng al Nistrului, deoarece este singurul care oferă un preț simbolic. În 2024, pentru 1000 m3 de gaz, consumatorii casnici din stânga Nistrului achită între 0,81 și 1,12 ruble transnistrene, în timp ce pe malul drept prețul pentru consumatorii casnici este de 16,74 lei. Sistarea livrărilor de gaz ar însemna că locuitorii din Transnistria trebuie să plătească același preț ca cei de pe malul drept. La cursul valutar din 21 decembrie 2024, 1 EUR era echivalentul a 16,7601 ruble transnistrene, iar 1 leu moldovenesc a fost 0,8465 ruble transnistrene. Astfel, prețul pentru consumatorii casnici ar ajunge la aproximativ 14,17 ruble transnistrene, adică de aproape 14 ori mai mult decât prețul actual. Aceasta reprezintă capcana gazului ieftin: având un tarif mult mai mic decât prețul de piață, locuitorii s-au obișnuit să nu plătească deloc sau să plătească foarte puțin pentru gaz, iar în momentul actual nu pot suporta o creștere atât de semnificativă. Creșterea prețului la gaz ar declanșa un efect de lanț, cu consecințe economice și sociale grave, inclusiv o criză umanitară. Lipsa totală a gazului sau prețurile extrem de mari ar face multe produse și servicii inaccesibile pentru localnici, fapt ce ar putea genera o instabilitate regională. În Transnistria trăiesc 342.000 de persoane, dintre care majoritatea sunt pensionari. Gestionarea unei astfel de crize reprezintă o provocare majoră pentru autoritățile de la Chișinău. Momentan, nu se știe dacă Gazprom va opri complet livrările de gaz pentru această iarnă sau va continua să ofere un minim necesar pentru funcționarea instituțiilor de bază subordonate regimului separatist de la Tiraspol. Ambele scenarii sunt posibile, dar al doilea pare mai plauzibil.

Scenariul dorit de Kremlin

Obiectivul principal al Federației Ruse este să creeze instabilitate și probleme social-economice pentru a crește nemulțumirea populației, iar aceștia să ofere o notă de protest la viitoarele alegeri parlamentare, alegând o guvernare loială Moscovei. Cinismul Kremlinului a demonstrat de-a lungul timpului că este dispus să provoace chiar și daune unui aliat pentru a-și atinge scopurile. În acest context, Transnistria nu va fi complet sacrificată sau abandonată, dar va resimți consecințe foarte dureroase.

Există două motive pentru care Moscova ar fi dispusă să adopte această abordare. Primul este gradul scăzut de implicare a regiunii în conflictul din Ucraina. Această implicare nu presupune neapărat angajarea militară, dar o susținere mai fermă a clauzei ruse în conflict. Până în prezent, Tiraspolul a încercat să rămână cât mai neutru în acest război și a preferat să tacă chiar și atunci când bombardamentele rusești au distrus infrastructura energetică ucraineană, fapt care a condus la reducerea activității uzinei metalurgice din Râbnița – cel mai important activ al regimului. Ca rezultat, 2500 de oameni au rămas fără un post de muncă. Consecințele directe ale războiului din Ucraina care se răsfrâng asupra Transnistriei, dar și noua atitudine a Moscovei au fost incluse în nota de plată pentru pasivitatea lui Vadim Krasnoselski.

Al doilea motiv pentru care Moscova este dispusă să pună în pericol stabilitatea din Transnistria constă în ideea că aceasta reprezintă singura cale prin care Rusia poate exercita presiuni economice semnificative asupra Republicii Moldova. Măsurile coercitive de tip embargo, similare celor din 2014, întreruperea livrărilor de gaz pentru malul drept al Nistrului, organizarea de proteste sau utilizarea corupției electorale s-au dovedit a fi componente ale unui război hibrid în fața căruia Chișinăul a reușit să-și consolideze o capacitate de reziliență suficient de robustă pentru a preveni revoltele de amploare sau scenariile de instabilitate ce ar putea amenința securitatea internă. Cea mai puternică pârghie de presiune pe care a o mai deține Kremlinul asupra Chișinăului este energia electrică produsă la Cuciurgan. Deficitul de energie electrică generat de oprirea producției la MGRES ar putea declanșa o nouă criză energetică pe malul drept al Nistrului, cu posibile implicații asupra stabilității regionale. De asemenea, contextul ar putea contribui la intensificarea tensiunilor dintre Tiraspol și Chișinău. În această situație, Republica Moldova se confruntă cu o provocare care amenință stabilitatea sa internă și încrederea în instituțiile statului.

Interconexiunea energetică cu România este încă rudimentară. Proiectele ce vizează acest obiectiv fiind în derulare. Importul de energie electrică din Ucraina este imposibil din cauza bombardamentelor rusești asupra infrastructurii critice. Prin urmare, dacă termocentrala electrică de la Cuciurgan nu va mai oferi energie electrică malului drept al Nistrului, Chișinăul se va confrunta cu creșteri de preț inevitabile sau chiar cu deconectări temporare de curent, fiindcă capacitățile producție și import sunt limitate.

Pe fundalul acestei crize, vor mai fi două variabile care vor alimenta clauza rusă. Primii sunt actorii locali fideli Rusiei care vor specula și exploata la maxim narativele rusești. Dacă, în trecut, pretinsele consecințe ale referendumului constituțional și a alegerilor prezidențiale erau percepute de cetățenii din Republica Moldova drept scenarii ipotetice, cu posibile implicații ulterioare campaniei electorale, în această situație, locuitorii vor experimenta direct și imediat consecințele economice și sociale ale acestor evenimente. În acest context, dezinformarea, manipulările și speculațiile promovate de actorii pro-ruși vor câștiga o mai mare credibilitate în rândul populației. Un număr semnificativ mai mare de oameni vor fi predispuși să le creadă. Cetățenii vor observa mai întâi consecințele situației, iar abia apoi vor apărea narativele rusești, care vor încerca să justifice aceste realități. Acest lucru este diferit față de perioada electorală din toamna acestui an, când narativele veneau înaintea presupuselor consecințe.

A doua variabilă relevantă pentru strategia rusească este reacția Tiraspolului. Regimul de la Tiraspol trebuie să își reafirme loialitatea față de Kremlin pentru a asigura, pe termen lung, continuarea aprovizionării cu gaz rusesc la prețuri reduse și pentru a restabili status quo-ul anterior crizei. Teoretic, Tiraspolul trebuie să aleagă între o lovitură puternică, care se va manifesta prin livrări minime de gaz ieftin, care să țină regimul pe linia de plutire și o lovitură zdrobitoare, sistarea completă a livrărilor de gaz pe termen lung, fapt ce va duce la o criză umanitară, respectiv la căderea regimului. Schimbarea regimului de la Tiraspol sau reintegrarea celor două maluri ale Nistrului nu este un scenariu dorit nici de Vladimir Putin, nici de Vadim Krasnoselski.

În acest context, Tiraspolul va intensifica promovarea narațiunii conform căreia responsabilitatea pentru criza energetică și deficitul de aprovizionare cu gaze naturale în regiunea revine exclusiv guvernului de la Chișinău. Această retorică este evidentă atât în declarațiile oficiale ale autorităților autoproclamate din Transnistria, care formulează acuzațiile într-un mod subtil, cât și în mesajele difuzate constant de mass-media locală, care repetă necontenit că Chișinăul este sursa problemei. Buletinele de știri din regiune evită cu strictețe orice mențiune despre rutele alternative pe care Gazprom le-ar putea utiliza pentru a asigura livrarea gazului. Potrivit acestor surse, nici Kievul, nici Moscova nu ar avea vreo responsabilitate sau implicare în blocarea livrărilor, iar întreaga vină este atribuită exclusiv autorităților moldovene.

Un alt reper care indică că Krasnoselski preferă scenariul lui Putin este abordarea nefirească privind soluționarea problemei. În mod obișnuit, amenințările majore sau problemele comune determină părțile aflate în conflict să colaboreze. Această teorie nu se aplică în cazul de față. Problema crizelor care amenință ambele maluri ale Nistrului nu a condus la o cooperare între Tiraspol și Chișinău, dar are un efect invers. Regimul separatist a încercat să mimeze o tentativă de adresare comună a Tiraspolului și Chișinăului către autoritățile de la Kiev pentru a permite tranzitul de gaze, fiind conștient de faptul că răspunsul mai mult ca sigur va fi un refuz diplomatic. Cinismul rus a mers și mai departe. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de externe al Federației Ruse, Maria Zaharova a declarat în cadrul conferinței de presă la data 18 decembrie: „Rusia va reacționa în mod corespunzător la orice provocări şi va asigura protecția cetățenilor săi, a contingentului de menținere a păcii, a militarilor din grupul operativ al trupelor ruse şi depozitelor militare din localitatea Cobasna din Transnistria’‘. Astfel, se încearcă să fie prezentat drept salvator și partener de încredere tocmai cel care a provocat problema.

Pe baza celor analizate anterior, se conturează câteva idei esențiale, privind situația Republicii Moldova și a regiunii transnistrene în contextul crizei energetice care va debuta odată cu noul an. Republica Moldova își menține independența energetică pe malul drept doar în privința aprovizionării cu gaze naturale. Din cauza conflictului din Ucraina, Chișinăul nu mai poate importa energie electrică din această țară, iar capacitatea de import din România rămâne limitată din cauza infrastructurii insuficiente.

În aceste condiții, Chișinăul continuă să depindă de energia electrică produsă de termocentrala de la Cuciurgan. O eventuală sistare a aprovizionării cu gaze către MGRES ar reprezenta o problemă majoră pentru autoritățile moldovene. Consecințele acestei crize ar putea fi atenuate de sprijinul României și al Uniunii Europene, la fel cum a fost și în 2022-2023. Totuși, constrângerile legate de capacitatea de producție și import, împreună cu creșterea inevitabilă a prețurilor la energie, vor alimenta nemulțumirile sociale. Nota de plată se va reflecta în viitoarele alegeri parlamentare.

Cea mai mare incertitudine în această ecuație este legată de acțiunile viitoare ale autorităților autoproclamate de la Tiraspol. Până în prezent, liderul separatist Vadim Krasnoselski pare să se alinieze retoricii de la Moscova, atribuind responsabilitatea crizei energetice și a problemelor social-economice exclusiv autorităților de pe malul drept. Conform planurilor adoptate de Tiraspol, condițiile de viață din regiune ar putea deveni extrem de precare, începând cu 1 ianuarie 2025. Printre măsurile prevăzute se numără raționalizarea pâinii, 87.000 de bucăți pe zi, adică o unitate la trei persoane, învățământ de la distanță, funcționarea întreprinderilor pe durata nopții și trimiterea unui număr semnificativ de angajați în șomaj tehnic. Deciziile respective reflectă fragilitatea regimului transnistrean și proximitatea unui posibil colaps economic și social. MGRES va mai putea funcționa încă 60 de zile pe bază de cărbune, timp în care Gazprom ar putea să se răzgândească privind furnizarea gazului prin coridorul transbalcanic.

Aceasta pare a fi prețul plătit de locuitorii transnistreni pentru loialitatea față de Kremlin. Prin crearea unui context în care viața din Transnistria devine extrem de dificilă și atribuind Chișinăului responsabilitatea pentru toate problemele, Moscova își pune la punct strategia pentru a se prezenta din nou ca marele salvator și apărător al etnicilor ruși. Rămâne de văzut dacă regimul de la Tiraspol va reuși să supraviețuiască în aceste condiții și dacă Kremlinul a abandonat cu adevărat regiunea sau doar o utilizează ca un instrument strategic pentru propriile interese geopolitice.