Cristian Diaconescu: Participarea Romaniei la Summitul NATO de la Chicago va fi substantiala

, ,
 

Ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit, joi, cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, ocazie cu care a asigurat că MAE a creat premisele pentru o participare cât mai substanţială a României la Summitul NATO de la Chicago.
Ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe a avut o întrevedere cu şefii misiunilor diplomatice din statele membre UE, NATO, Republicii Populare Chineze şi Federaţiei Ruse acreditaţi în România.
“România consideră că există toate condiţiile pentru o reuniune de succes la nivel înalt, astfel încât interesele şi voinţa tuturor aliaţilor să fie reflectate în rezultatele reuniunii”, consideră Diaconescu. Conform MAE, şeful diplomaţiei române le-a mulţumit demnitarilor străini pentru excelenta colaborare avută de-a lungul mandatului său, perioadă în care a fost creat un context favorabil pentru dezvoltarea de noi proiecte eficiente atât la nivel bilateral, cât şi multilateral şi şi-a exprimat încrederea că diplomaţia română va continua să promoveze cu profesionalism şi onestitate interesele României şi obiectivele comune din cadrul UE şi NATO, consolidând şi intensificând, în acelaşi timp, relaţiile bilaterale cu fiecare ţară parteneră.

Obiective atinse în cursul mandatului

Diaconescu a evidenţiat, cu această ocazie, unele obiective esenţiale de politică externă atinse în cursul mandatului său. “România a avut în ultimele luni un rol activ pe plan european, în special în promovarea intereselor naţionale în relaţie cu politicile UE, precum aderarea la spaţiul Schengen, respectarea libertăţilor fundamentale ale Uniunii, cât şi dosarul guvernanţei economice a UE. În al doilea rând, ţara noastră a continuat consolidarea şi diversificarea parteneriatelor speciale cu ţări europene şi euro-atlantice. În acest sens, ministrul Diaconescu şi-a exprimat satisfacţia pentru discuţiile avute cu partea americană, cât şi cu omologii din Italia, Finlanda,  Germania, Turcia, Polonia, Olanda, Spania, Suedia şi Ungaria”, subliniază MAE.
Ministerul mai arată că a promovat o agendă activă şi cuprinzătoare cu partenerii regionali, în special cu Republica Moldova. Diaconescu a salutat, de asemenea, progresele înregistrate în relaţia cu Serbia, Albania, Georgia şi Ucraina, iar în ceea ce priveşte proiectele cu parteneri din zonele mai îndepărtate, el a subliniat importanţa planului ambiţios de cooperare cu R.P. Chineză discutat la nivel de prim-miniştri la Varşovia, cât şi întâlnirile de lucru regionale cu ambasadori din statele arabe, Asia şi America Latină.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *