COP 29 în siajul BRICS

COP 29 este de fapt a 29-a conferință a Natiunilor Unite (ONU) dedicată schimbărilor climatice. Începută pe 11 noiembrie, se desfășoară timp de două săptămâni la Baku, încheindu-se în 22 noiembrie. Trebuie spus că anul trecut COP 28 s-a desfășurat în Emiratele Arabe Unite, COP 27 din 2022 în Egipt și cea din 2025 se va ține în Brazilia. Toate aceste țări sunt membre ale blocului geopolitic condus de Republica Populara Chineză și Federația Rusă și se pare că Organizația Națiunilor Unite a început să legitimeze țările din acest „club al dictatorilor”. Mai adăugăm că în această toamnă, secretarul general al ONU, portughezul Antonio Guterres, a fost prezent la a 16-a reuniune a acestui „grup select” de țări și că Azerbaijanul i-a facut un cadou lui Vladimir Putin, după vizita sa la Baku, prin depunerea cererii de aderare la BRICS.

Observăm că Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijanul și Brazilia sunt printre țările care produc, prelucrează și exportă combustibili fosili, ceea ce decredibilizează orice document emanat din aceste conferințe COP, decribilizeaza ONU și orice acțiune de reducere a schimbărilor climatice. Decridibilizarea vine și din faptul că COP este prezidată de președintele Ilham Aliyev și este sponsorizată de companii deținute de familia Aliyev sau apropiați ai acesteia. Azerbaijanul este condusă de 21 de ani cu o mână de fier de un autocrat, al doilea din lanțul dictaturii ereditare începută de Heydar Aliyev, tatal lui Ilham, în 1967. Este imposibil să nu amintim de scandaloasa „diplomație de caviar”, de fapt o acțiune de razboi hibrid dusă de conducerea azeră în institutii ale Uniunii Europene pentru a acoperii corupția (locul 157 din 180 conform transparcency.org), nerespectarea drepturilor omului și facilizarea exportului de gaze și petrol în UE.

Jurnalistii de la New York Times apreciază că la COP 29 nu se va încheia nici un acord.

Baku – teren propice pentru războiul hibrid

Uniunea Europeană participă cu o delegație mare la COP 29 și solicită și mai multe acțiuni în acest „deceniu critic” în „stabilirea unui nou obiectiv global privind finanțarea climatică, cu contribuții publice și private sporite pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în acțiunile lor în domeniul schimbărilor climatice, în finalizarea negocierilor în temeiul articolului 6 din Acordul de la Paris privind piețele internaționale de carbon, în eliminarea combustibililor fosili și în progresul în politicile de adaptare și reziliență globală la schimbările climatice”. Eforturile de desprindere a Uniunii Europene de gazele rusesti există, dar Azerbaijanul probabil va vinde în UE 55 miliarde mc de gaz în 2024, cam cât va vinde și Federația Rusă. UE ca rămâne sub monopolul importurilor de gaze din țările aflate sub dictatură, cum am arătat într-o analiză publicată în Karandeniz Press, din august 2024. De asemenea, Uniunea Europeană a trecut și sub monopolul deținut de Republica Populara Chineză în energia regererabilă.

Statele Unite este prezentă la COP 29 cu o delegație nereprezentativă, care nu are un mandat explicit. Era de așteptat deoarece Donald Trump, președintele ales ce-și va incepe mandatul în ianuarie 2025, va produce o schimbare în politicile energetice și de mediu, îndreptând federația americană către business și securitatea alimentării cu energie, existând chiar posibilitatea ca SUA să se retraga din Acordul de la Paris.

În schimb Republica Populară Chineză are inițiative multe, cum era de așteptat. Este normal deoarece deține monopolul mondial asupra metalelor și pământurilor rare, care intră în componența capacităților de producere a energiei electrice din fotovoltaic (90%) și eolian (peste50%), care gererează monopolul producției de utilaje și subansabluri din industra energetică din regenerabile. Deci la COP 29 este cea mai propice ocazie ca Republica Populară Chineză să-și mărească piața, deoarece tehnologiile acceptate la această conferință mondială sunt numai cele în care chinezii au ajutat Azerbaijanul și unde au tehnologie avansată și monopol în producție, adică: eolian, solar, hidro și producția de hidrogen.

Cum câștigă China cu azerii ca proxi

Noutatea este că se dorește înființarea unui Fond de Acțiune pentru Finațarea Climei (The Climate Finance Action Fund – CFAF), fond la care fiecare țară ar urma să participe cu un miliard de dolari. Fondul va avea sediul la Baku. Acest fond va investi în energie regenerabilă și va sprijini proiecte climatice în țările în curs de dezvoltare, jumătate din resursele sale fiind destinate limitării creșterii temperaturilor la doar 1,5 grade și 20% vor merge către un program de răspuns rapid și sprijin în caz de dezastre.

Cu alte cuvinte Republica Populară Chineză și-a atins obiectivul: toate țările vor contribui la un fond din care se vor cumpăra instalații de producție a energiei electrice regenerabile care sunt produse în China. În traducere, toate țările vor investi în economia Republicii Populare Chineze și în războiul economic (parte a războiului hibrid) prin care această dictatura își va face dependente țările din Asia, Africa și America Latina, adica tocmai cele în curs de dezvoltare.

Poluarea din Baku

Sunt prezente peste 200 de țări cu delegații și se estimează (nu au fost date încă publicității date) că au fost prezenți în aceste două săptămâni peste 10.000 de reprezentanți ai diferitelor organizații guvernamentale sau neguvernamentale.

Ipocrizia COP 29 constă și în faptul că aproape toate personalitățile au folosit un avion privat pentru a se deplasa la Baku. În duminica predecesoare începerii COP 29, au aterizat 45 de avioane private. „Pentru directorii executivi cărora pretind că le pasă de abordarea crizei climatice, folosirea unui avion privat pentru a ajunge la COP 29 arată o ipocrizie flagrantă”, a declarat Alethea Warrington, șefa departamentului energie, aviație și căldură la organizația de acțiune climatică Possible.

Cercetătorii britanici (nu e o glumă!) de la University College London (UCL), estimează că 60% din emisiile de gaze cu efect de seră din COP26 au fost atribuite călătoriilor internaționale. Pentru a evidenția impactul, aceștia au creat un instrument care calculeaza amprenta de carbon a avioanelor private ajunse la Baku.

Ce a făcut România la Baku?

Începem cu Emil Constantinescu, fostul președinte al României, care face parte din Comitetul Consultativ Internațional. Domnia sa cred că nu realizează care sunt jocurile geopolitice pe care le legitimează.

România este implicata de mai mult timp în diverse proiecte multinaționale în care intră Azerbaijanul, Georgia, Turcia, Bulgaria, Ungaria și Austria. Nici unul din acestea nu a fost nici măcar început. Încă de la începutul anilor 2000 se discută despre Nabucco Pipeline, AGRI sau White Stream. Toate aceste proiecte au fost stopate din diverse motive, pe care le-am analizat în Karandeniz Press în mai 2024.

Chiar la începutul COP 29, Sebastian Burduja, Ministrul Energiei a participat la inițierea unui document prin care să se demareze „Coridorul Vertical de Gaze”. Acest proiect nu este altceva decât reîncălzirea vechiului proiect AGRI, inițiat în 2010 la Tbilisi în Georgia. Pe atunci Federația Rusă și Azerbaijanul erau țări onorabile ce erau introduse în fel de fel de proiecte comune cu Uniunea Europeană. Între timp aceste țări au deviat și s-au aliat în blocul geopolitc BRICS care dorește răsturnarea actualelor înțelegeri internaționale. Federația Rusă a început inacceptabilul război din Ucraina iar Azerbaijanul și Turcia, cele două țări surori, s-au aliat cu China și Rusia pentru o nouă ordine mondială.

Un alt proiect la care Uniunea Europeană dorește ca România să fie partener este „Coridorul Verde”, adicĂ un cablu submarin care sa lege Azerbaijanul de Europa pe sub Marea NeagrĂ. Acest cablu va fi de curent continuu și va transporta „energia verde” produsa în Azerbaijan. Problema este că Azerbaijanul nu prea produce energie regenerabilă. Conform datelor World Fact Book din 2022, mixul electro-energetic azer era: 93,6% din combustibili fosili, 0,2% din solar, 0,3% din eolian, 0,4% din biomasa și deșeuri și 5,5% din hidro. Cu alte cuvinte, azerii ne vor vinde energie din gaz câțiva ani până cand chinezii își vor instala moriștile și panourile lor. Conform celor declarate de ministrul român, „compania de proiect va deveni operaționala în maxim 30 de zile”.

Poate ne trebuie o analiză a noii realități!

În actuala conjunctură, dezideratul de a avea mai multe surse de energie trebuie reanalizat. Dacă blocul geopolitic BRICS va lua poziții din ce în ce mai ostile față de blocul țărilor euro-atlantice, este posibil ca investițiile în aceste proiecte să fie inutile, banii provenind din taxele și impozitele cetățenilor Uniunii Europene, inclusiv din ai României.

Având experiența „cleștelui energetic rusesc”, care a fost în parte anihilat după încleștarea sa începând cu 2018 și care a accentuat criza energetică generată de războiul din Ucraina, este posibil ca o coalizarea a dictaturilor de care suntem în continuare dependenți să genereze o altă criză energetică. Totusi Azerbaijanul, un rezervor alternativ de energie pentru Europa, depinde în deciziile politice de Rusia, de Turcia și din ce în ce mai evident de China. Prin Turcia trece coridorul alternativ de energie care aprovizionează cu gaze Europa. De China, Europa s-a legat prin capacitățile de energie regenerabilă pe care le-a importat în ultimii ani.

Cablul submarin pe care Uniunea Europeană și-l dorește să aducă curent continuu din Azerbaijan este o mare vulnerabilitate numai dacă analizăm atacurile hibride din Marea Baltică: taierea cablului submarin de comunicații care leaga continentul de Peninsula Scandinavă de către o navă chinezească, avarierea tot de către o navă chinezească a conductei submarine de gaze care lega Finlanda de Estonia sau avarierea North Stream.

Uniunea Europeană nu și-a clarificat care este relaționarea cu Statele Unite după atacul Federației Ruse asupra Ucrainei și după declanșarea crizei energetice europene, cu toate că ajutorul SUA în aprovizionarea cu LNG fost majoră. Costatam că UE muta responsabilitatea securității, inclusiv a celei energetice, asupra Statelor Unite iar acestea nu doresc să și-o asume cu orice preț. Uniunea Europeană este o putere economică majoră pe plan mondial dar membrii săi nu acționeaza sub coeziunea pe care ar trebui să o aibă, unii dintre membrii având agende și interese diferite, ceea ce îi confera o lipsă de predictibilitate. Trump își doreste o Uniune Europeană puternică care să-și poată asigura securitatea singura, inclusiv cea energetică.

Uniunea Europeana are dependențe energetice multiple, pe care țările care nu îi sunt aliate le pot exploata generând noi crize majore. Este adevărat că Statele Unite întotdeauna au ajutat Europa, fiind „pompierul de serviciu”, dar lozinca lui Donald Trump, „Make America Great Again” s-ar traduce în românește, pentru toata Europa, „frate, frate, dar brânza-i pe bani!”.

România are avantaje energetice. Plecând de la rezervele de gaze pe care le are și de la așezarea geografică care îi confera importanță geopolitică, încă neconștientizate, trebuie să clarificăm obiectivele pe termen mediu și lung, să înțelegem atacurile hibride la care am fost victime și să contracarăm atacurile hibride potențiale. Astfel trebuie să înțelegem că trebuie să explicăm aliaților europeni și conducerii Uniunii ce ne propunem și să negociem cu Comisia Europeană acțiuni comune în asigurarea securității energetice, deoarece avem aceasta forță.