Colaborare ruso-franceza. Moscova mai vrea doua Mistral

, , ,
 

mistralCooperarea în sfera apărării antirachetă şi situaţia din Orientul Mijlociu, Iran şi Coreea de Nord au constituit subiectele principale ale întâlnirii de miercuri de la Moscova dintre miniştrii Apărării şi de Externe ai Rusiei şi Franţei. “La 7 septembrie, la Moscova va avea loc cea de-a zecea şedinţă a Consiliului ruso-francez de cooperare pe probleme de securitate, cu participarea miniştrilor apărării şi de externe din cele două ţări” – a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici. “Conform tradiţiei, la această şedinţă va lua parte şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev”, a adugat Lukaşevici. După cum a declarat o sursă de la Kremlin, întâlnirea şefului statului rus, Dmitri Medvedev, cu participanţii Consiliului ruso-francez de de cooperare pe probleme de securitate “urmează să fie consacrată analizării celor mai importante aspecte ale agendei de zi bilaterale, precum şi discutării funcţionării mecanismelor şi principiilor de asigurare a securităţii strategice şi a perspectivelor dezvoltării ulterioare a cooperării ruso-franceze în cadrul relaţiilor Rusiei cu Uniunea Europeană şi NATO”.

Inca doua Mistral

Până la sfârşitul acestui an, Rusia va semna cu Franţa un contract privind construirea a celui de-al treilea şi al patrulea portavion de tipul Mistral, a declarat ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov. Potrivit acestuia, în prezent se desfăşoară tratative privind construirea lor în Rusia. Serdiukov a menţionat că a fost deja semnat contractul în valoarea de 1,2 miliarde de euro privind achiziţionarea primului şi celui de-al doilea portavion. Prima navă de acest gen destinată Flotei ruseşti va fi construită în Franţa în 2014, iar cea de-a doua – în 2015. Rusia şi Franţa consideră că dialogul dintre părţile aflate în conflict din Siria este necesar pentru reglementarea pe cale paşnică a situaţiei, a declarat, astăzi, şeful MAE rus, Serghei Lavrov, în urma tratativelor purtate la Moscova cu omologul său francez, Alain Juppe. Miniştrii au susţinut iniţiativa dialogului, propusă de conducerea Siriei, şi s-au pronunţat împotriva încercărilor de boicotare a ei. Potrivit lui Lavrov, „aceasta este o cale periculoasă, capabilă să repete scenariul libian”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *