CNT si-a mutat guvernul la Tripoli

, ,
 

libiarebeliInsurgenţii libieni şi-au transferat comitetul executiv, echivalentul guvernului, de la Benghazi, fieful lor din estul ţării, la Tripoli, unde au pătruns duminică, a anunţat vineri un responsabil cu rang înalt din cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie. ‘Declar începerea şi reluarea activităţii comitetului executiv la Tripoli’, a menţionat în cursul unei conferinţe de presă vicepreşedintele CNT Ali Tahuni. ‘Viaţă lungă Libiei democrate şi constituţionale şi glorie martirilor noştri’, a adăugat el. Tahuni a precizat că liderul CNT, instanţa politică a rebelilor, Mustafa Abdul Jalil, urmează să sosească la Tripoli de îndată ce situaţia din punct de vedere al securităţii o va permite, transmite Agerpres. Ali Tahuni, ministru al petrolului şi economiei în cadrul guvernului interimar, a subliniat că se exprimă în acord cu CNT şi biroul executiv. La 8 august, Mustafa Abdul Jalil, preşedintele CNT, a destituit ‘biroul executiv’ aflat sub autoritatea CNT şi preşedintelui acestuia. Consiliul Naţional de Tranziţie a fost creat la începutul lunii martie, la Benghazi, după revolta ce a avut loc, la jumătatea lui februarie, în acest oraş din estul Libiei, împotriva regimului condus de colonelul Muammar Gaddafi. Destituirea a intervenit la o săptămână după asasinarea în condiţii misterioase a şefului de stat-major al rebeliunii, generalul Abdel Fattah Younes.

Gaddafi cere rezistenta impotriva “sobolanilor”

Liderul libian aflat pe fugă Muammar Gaddafi a făcut apel la partizanii săi să recurgă la lupta armată pentru a-i învinge pe ‘inamicii’ rebeli şi a ‘elibera Tripoli’, într-un mesaj audio, preluat de agenţiile internaţionale de presă. ‘Trebuie să rezistăm împotriva acestor şobolani de inamici, care vor fi învinşi datorită luptei armate’, a declarat colonelul Gaddafi în înregistrarea difuzată de postul de televiziune prin satelit Arrai, cu sediul în Siria. ‘Ieşiţi din casele voastre şi eliberaţi Tripoli’, a fost îndemnul liderului libian. ‘Libia este pentru poporul libian şi nu pentru agenţii străini, nu pentru imperialism, nu pentru Franţa, nu pentru Sarkozy şi nici pentru Italia’, a subliniat el. ‘Tripoli este pentru voi şi nu pentru cei care se bazează pe NATO’, a conchis colonelul, în contextul în care lupte aprige sunt în curs în capitala libiană

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *