CIA: Spionajul militar rus, in spatele atentatelor de la ambasada SUA din Georgia

, , , , ,
 

gru-putin-ivanov 765

Rusia este responsabila pentru un atac cu bomba ce s-a petrecut in luna septembrie 2010 langa un zid exterior al ambasadei americane la Tbilisi, potrivit unui raport al agentiilor SUA de informatii. Raportul despre incidentul din 22 septembrie a fost prezentat cotidianului american Washington Times de doi oficiali americani care l-au citit. Ei au declarat, sub protectia anonimatului, ca documentul confirma concluziile la care a ajuns Ministerul de Interne al Gerogiei, potrivit caruia un ofiter din serviciile ruse de informatii militare, GRU, s-a aflat la originea atacului. Saptamana trecuta, directorul de informatii si analize din Ministerul georgian de Interne, Şota Utiasvili, a declarat pentru Washington Times ca maiorul Evgheni Borisov ar fi fost autorul atentatului. Contactat, un purtator de cuvant al ambasadei ruse la Washington a negat saptamana trecuta acuzatiile georgiene. Unul dintre oficialii care au citit raportul american afirma ca acesta il mentioneaza pe Borisov si il leaga de atac. Raportul a fost redactat de CIA, in cooperare cu intreaga comunitate americana de informatii. Textul nu analizeaza numai explozia de la ambasada, ci valul de atentate cu care se confrunta Georgia de vara trecuta.

Discutii cu MAE rus

Documentul a fost finalizat in decembrie si le-a fost prezentat membrilor comisiilor de informatii ale Congresului in ianuarie. Departamentul de Stat a abordat acest dosar la cel mai inalt nivel din Ministerul rus de Externe, au precizat doi oficiali din administratia Obama. “Aceste evenimente – explozia de la ambasada si alte presupuse atentate – au fost discutate cu rusii la nivel inalt si cu georgienii la nivel inalt (…). Nu este vorba neaparat despre aratat cu degetul, ci face parte dintr-un dialog prin care ne exprimam ingrijorarea noastra sincera”, a spus unul dintre ei. Unii congresmeni au incercat sa afle mai multe despre acest incident. Senatorul republican de Arizona Jon Kyl a declarat ca a trimis in iunie o scrisoare secreta comisiilor de informatii ale Camerei Reprezentantilor si Senatului, cerandu-le sa ancheteze. El a subliniat ca acest raport este important, cu atat mai mult cu cat Washingtonul vrea sa coopereze cu Moscova in apararea antiracheta. “Pare o contradictie ca administratia sa incerce sa incheie un acord de cooperare privind apararea antiracheta, daca GRU si guvernul lor autorizeaza bombardarea ambasadei noastre”, a spus el. O instanta georgiana l-a condamnat pe Borisov, in lipsa, pentru presupusul sau rol in atac. Oficiali americani si georgieni au declarat ca Borisov se ascunde inca in republica separatista Abhazia.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *