CIA, criticata dur de administratia Obama

de | ian. 2, 2010 | Alte regiuni, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Presedintele american Barack Obama a criticat dur comunitatea de informatii a SUA, declarand ca tentativa de atentat impotriva unui avion al companiei Northwest Airlines, din ziua de Craciun, reprezinta "un esec total inacceptabil" al acestora.

Presedintele Barack Obama, ingrijorat de esecurile CIA

Presedintele american Barack Obama, ingrijorat de esecurile CIA

Presedintele american Barack Obama a criticat dur comunitatea de informatii a SUA, declarand ca tentativa de atentat impotriva unui avion al companiei Northwest Airlines, din ziua de Craciun, reprezinta „un esec total inacceptabil” al acestora. Liderul de la Casa Alba, acuzat de mass-media americana ca nu a reactionat mai rapid in acest caz, a cerut ca in cel mai scurt timp sa i se prezinte un raport referitor la deficientele din sistemul de securitate. „Un ansamblu de greseli de origine umana si de deficiente de ordin tehnic in dispozitivul nostru au contribuit la o bresa a securitatii care ar fi putut fi catastrofala”, a spus, pe un ton extrem de critic, presedintele american. Obama a mai declarat este vorba de „un esec sistemic”, deoarece serviciile americane aveau informatii despre Umar Farouk Abdulmutallab care ar fi trebuit sa le alermeze. “Am avut informatii despre el din noiembrie trecut, cand tatal sau s-a prezentat la ambasada SUA din Nigeria pentru a cere ajutor ca sa-l gaseasca. Nu aveam numele lui inainte”, a confirmat purtatorul de cuvant al CIA, George Little.
Conform cotidianului american New York Times, guvernul american dispunea inainte de Craciun de date furnizate de serviciile de informatii yemenite care se refereau la sefii ramurii locale a A-Qaida care vorbeau despre “un nigerian” care se pregatea sa comita un atentat. Sursa oficiala citata de New York Times a mai declarat ca aceste informatii nu au circulat coerent in interiorul comunitatii de informatii americane, in pofida adoptarii unor noi proceduri si regulamente. La randul lor, cotidienele saudite „Al-Aalam al-Islami” si „Al Bilad”, preluate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, au subliniat, citand surse din cadrul serviciilor de securitate locale, ca si Arabia Saudita a furnizat date CIA privind iminenta unui atentat terorist impotriva unei aeronave civile pe teritoriul SUA.
Iesirea la rampa a lui Obama are loc dupa ce secretarul american al Securitatii Interne, Janet Napolitano, a recunoscut ca sistemul de securitate a dat-o in bara in momentul in care nigerianul, aflat pe lista „indezirabililor”, a ajuns la bordul unui avion cu exploziv asupra lui si a fost la un pas de a comite un nou 11 septembrie. „Sistemul nostru nu a functionat in acest caz. Nimeni nu este fericit sau multumit de acest lucru. O ancheta amanuntita este in desfasurare”, declara oficialul american.

Razboiul spionilor

Casa Alba a publicat o nota menita sa calmeze tensiunile intre directorul CIA, Leon Panetta, si directorul informatiilor nationale (DNI), Dennis C. Blair, care doreste obtinerea unui control mai mare asupra agentiei de spionaj, scrie cotidianul american Los Angeles Times, citat de agentiile de presa internationale. Aceasta nota confidentiala mentine autoritatea directa a CIA asupra misiunilor secrete din strainatate, reamintindu-i insa necesitatea de a colabora strans cu DNI, care coordoneaza intreaga comunitate americana de informatii, a confirmat un responsabil de informatii sub acoperirea anonimatului.
Potrivit Los Angeles Times, Dennis C. Blair a solicitat mai mult control asupra acestor misiuni printre care se numara si loviturile aeriene executate de drone americane sau operatiunile paramilitare din Pakistan. Dennis C. Blair si directorul CIA, Leon Panetta, au avut o disputa in ultimele luni si asupra rolului CIA in Afganistan care ar fi prea concentrat asupra vanarii talibanilor, in detrimentul adunarii de informatii la nivel local. CIA a salutat arbitrajul Consiliului de securitate nationala (NSC) de la Casa Alba, intr-un comunicat trimis AFP. „Domnul Panetta apreciaza ca decizia NSC aduce o claritate binevenita in ceea ce priveste responsabilitatile si rolurile fiecaruia in materie de informatiii. El a apreciat ca aceste probleme sunt solutionate si a dispus CIA sa colaboreze strans cu biroul DNI”, se arata in comunicatul CIA.

Conflict prelungit

Administratia presedintelui Barack Obama si comunitatea serviciilor de informatii americane nu sunt la primele divergente, in luna august 2009, CIA fiind dur criticata de liderul de la Casa Alba, in urma publicarii unui controversat raport tratand strategia de lupta antiterorista a CIA. Raportul CIA, in care erau dezvaluite aspecte socante ale programului de interogare a suspectilor de terorism, a fost dat publicitatii intr-o varianta incompleta, lipsindu-i paginile care vorbeau despre moartea a trei detinuti in detentie si despre disparitia altora.
Din cele 109 pagini ale raportului, 36 au fost cenzurate in versiunea facuta publica, iar alte 30 au fost substantial editate din motive de „securitate nationala”, sustine un fost oficial al serviciilor de informatii, citat de mass-media americana. Partile care au fost scoase din raport se refera la circumstantele care au dus la moartea a cel putin trei detinuti in cadrul programului CIA, potrivit oficialului citat de ABC. Doi dintre prizonieri ar fi murit in timp ce se aflau in custodia CIA in Irak, iar un al treilea in Afganistan. In schimb, descoperirile facute de inspectorul general in legatura cu moartea unui al patrulea prizonier, in Afganistan, au fost facute publice in raport. Un angajat care avea contract cu CIA a fost condamnat pentru agresiune in acest caz si in prezent este in inchisoare.
In pasajele pastrate secrete se mai spunea ca in cazul lui Khalid Sheik Mohammed, considerat organizatorul atentatelor din 11 septembrie, tehnica simularii inecului a fost folosita de 183 de ori, iar acesta a fost aproape de moarte din cauza panicii. Tot secreta a fost pastrata si descoperirea facuta de inspectorul general al CIA potrivit caruia CIA nu poate da explicatii adecvate in cazul a 100 de suspecti al-Qaida, care au facut parte la un moment dat din programul CIA. Potrivit sursei ABC, „cativa pur si simplu s-au pierdut, iar CIA nu stie ce s-a intamplat cu ei”. Alti detinuti, spune oficialul, au fost transferati in alte tari si nu se stie unde se afla. In alte cazuri, datele au ramas incomplete si de aceea nu se stie care mai e statutul detinutilor scosi din program. Unul dintre detinutii inclusi in categoria „disparuti” fusese identificat ca fiind unul dintre liderii al-Qaida, Hassan Ghul, iar CIA planificase sa-l supuna tehnicii simularii inecului, dar anchetatorii au ajuns la concluzia ca era obez si ar fi putut avea probleme medicale serioase. Ghul a fost predat in 2006 Pakistanului, care l-a pus in liberatate, iar CIA nu stie daca s-a intors sa lupte alaturi de al-Qaida.

Divergente minimalizate

Presedintele Barack Obama si seful CIA au minimalizat anterior divergentele privind documente clasificate legate de tehnica simularii inecului, relateaza agentia Reuters, preluata de mass-media de la Bucuresti. Obama a vizitat sediul CIA si le-a spus angajatilor ca lupta impotriva al-Qaida si a altor pericole face ca activitatea lor sa fie vitala pentru securitatea SUA. „Traim vremuri periculoase. Voi avea nevoie de voi mai mult ca niciodata”, a spus Obama. Vizita lui Obama a incercat sa refaca moralul agentilor CIA, dupa publicarea unor documente interne documente din perioada administratiei George W. Bush care vorbeau despre programul de interogari. „Stiu ca ultimele zile au fost dificile”, a spus Obama. Directorul CIA, Leon Panetta, i-a spus lui Obama ca are deplina sustinere a CIA.
Anterior vizitei, fostul vicepresedinte Dick Cheney a spus ca a cerut CIA sa prezinte documentele care subliniaza „succesul” programului interogarilor dure, lansat de administratia Bush dupa atacurile din 11 septembrie 2001. Cheney a declarat, pentru Fox News, ca este deranjat ca Obama nu a publicat si documente care, in opinia sa, prezinta eficienta interogatoriilor. Republicanul Kit Bond, vicepresedintele comisiei senatoriale pentru informatii, a declarat ca publicarea acestor documente este un semnal catre angajatii CIA ca „guvernul nu va fi alaturi” de ei. Reamintim ca programul de interogari include „simularea inecului”, considerata tortura. Potrivit unui memoriu, aceasta tehnica a fost folosita de 266 de ori asupra a doi suspecti al-Qaida. Panetta a promis sa respecte interzicerea introgarilor dure, ordin emis de Obama in ianuarie 2009.

Obiectiv Yemen

SUA si autoritatile statului arab analizeaza in prezent noi tinte in Yemen pentru eventuale operatiuni militare, au declarat doi oficiali americani de rang inalt, dupa atentatul ratat din avionul american pe care al-Qaida din Yemen sustine ca l-a organizat, relateaza mass-media americana. Oficialii au subliniat ca sunt depuse eforturi pentru ca optiunile sa fie pregatite pentru Casa Alba, daca Barack Obama ordona lovituri militare.
Oficialii americani si yemeniti cauta noi tinte legate de al-Qaida, in cadrul unui acord nou, secret, cu guvernul yemenit, conform caruia ambele state vor lucra impreuna, iar SUA vor pastra tacerea cu privire la rolul Sanaa in furnizarea de informatii si arme pentru efectuarea raidurilor. SUA nu au recunoscut oficial daca au mai efectuat raiduri in Yemen, dar responsabilii ambelor parti au declarat ca armata yemenita nu ar fi putut efectua operatiuni singura. Acordul le permite Statelor Unite sa trimita rachete de croaziera, avioane militare sau drone impotriva unor tinte din Yemen, cu consimtamantul guvernului local. Postul de televiziune american CNN a declarat, citand surse din administratia de la Casa Alba, ca decizia finala in privinta aplicarii unor atacuri impotriva bazelor teroriste din Yemen urmeaza sa fie luata de Obama.
Reamintim ca in 2009, Statele Unite au furnizat statului arab asistenta militara de peste 67 de milioane de USD, experti americani participand la antrenarea unor unitati ale fortelor speciale yemenite, precum si a membrilor fortelor aeriene din Yemen, implicate intens in bombardarea taberelor teroriste din regiune. Autoritatile de la Sanaa sunt implicate intr-un dur razboi de gherila, in regiunea de nord a tarii, declansat de populatia musulmana siita de la granita saudito-yemenita. Yahia Badreddin al-Houthi, liderul spiritual al miscarii siite zaidiste, a acuzat SUA de implicare in atacuri impotriva populatiei siite din Yemen, si a cerut sprijinul Republicii Islamice Iran pentru respingerea „agresiunii americane”. Acesta a mai acuzat autoritatile de la Sanaa si Riyadh de folosire a luptatorilor al-Qaida (organizatie cu ideologie sunita) impotriva insurgentilor suniti, acuzati respinse de Yemen si Arabia Saudita.

Teroristul „Papa”

Cetateanul nigerian, Umar Farouk Abdulmutallab, a incercat, in ziua de Craciun, sa detoneze un dispozitiv explozibil improvizat la bordul unei aeronave Airbus apartinand companiei americane Northwest Airlines care facea legatura intre Amsterdam si Detroit. Barbatul a fost impiedicat sa comita atentatul aerian de catre alti pasageri care s-au napustit asupra lui, imobilizandu-l. Familia tanarului, care a fost antrenat in Yemen timp de o luna de catre reteaua Al-Qaida, sustine ca a anuntat disparitia si modificarea comportamentului acestuia acum doua luni. Rudele sale afirma ca tatal acestuia, fost ministru nigerian si in prezent un bancher bogat, ar fi alertat agentiile de securitate straine acum aproximativ o luna si jumatate. O sursa oficiala americana a indicat in timpul weekend-ului ca tatal lui Umar a devenit atat de ingrijorat de radicalizarea islamica a fiului sau, incat a anuntat chiar ambasada Statelor Unite ale Americii de la Abuja. Cotidianul britanic The Telegraph scria ca atat profesorii, cat si colegii sai de la Scoala Britanica din Togo si-l amintesc pe Umar ca pe un elev plin de energie si serios, ale carui viziuni pioase ii atrasesera pseudonimul de „Papa”. Mai tarziu, datorita „mintii sale luminate”, a fost poreclit „Alfa”, un termen local asociat cu denumirea de profesor islamic. Surprinderea este cu atat mai mare cu cat tanarul, in varsta de 23 de ani, provine dintr-o familie cu o reputatie excelenta in Nigeria, tatal sau fiind unul dintre cei mai apreciati bancheri din aceasta tara, ocupand intre altele functia de fost director al Bancii Nationale a Nigeriei.
Statele Unite au fost foarte aproape de o reeditare a tragicelor evenimente de la 11 septembrie 2001, dupa ce tanarul extremist musulman a fost la un pas sa arunce in aer zborul 253, care venea din directia Amsterdam cu destinatia finala Detroit, chiar in ziua de Craciun. Doar nepriceperea sa in manevrarea dispozitivului explozibil care il avea atasat de corp a facut ca atentatul sa nu aiba loc, transmite ABC News. Potrivit lui Peter King, membru al Comisiei de securitate interna, suspectul a utilizat un „dispozitiv relativ sofisticat” si a suferit arsuri de gradul al treilea cand a incercat sa-l detoneze. Anchetatorii FBI sustin ca Umar Farouk Abdulmutallab a recunoscut ca este membru al retelei teroriste Al-Qaida si ca ar fi primit dispozitivul in Yemen, impreuna cu indicatia cand sa-l utilizeze, probabil pentru ca la numarul potentialelor victime din avion – 258 de pasageri plus echipajul – sa se adauge altele de la sol.

Filiera terorista

Odata cu arestarea sa, Umar a dezvaluit faptul ca un imam radical, pe care l-a cunoscut pe Internet, i-a facut legatura cu un sef terorist din nordul Yemenului. El a mai spus ca acest lider al gruparii Al-Qaida l-ar fi antrenat timp de o luna pentru a duce la indeplinire atentatul in ziua de Craciun. In raportul oficialilor americani se precizeaza ca bomba ar fi fost facuta de un pirotehnist saudit si consta dintr-un pachet de 15 cm lungime de exploziv foarte puternic si o seringa, ambele cusute de chilotii pe care ii purta atentatorul.
Conform datelor citate de mass-media americana, Umar Farouk Abdulmutallab se afla pe lista urmaritilor Centrului National de Contraterorism din SUA de mai bine de doi ani, au declarat oficiali americani. Pe aceasta lista figureaza circa 550.000 de persoane cu posibile legaturi cu retele afiliate fenomenul terorismului. El a obtinut anul trecut o diploma in inginerie la University College London, iar ulterior a aplicat pentru a intra din nou in Marea Britanie pentru a studia la o alta institutie. Surse oficiale au precizat ca tanarului i s-a refuzat intrarea in Marea Britanie deoarece oficialii aveau suspiciuni ca institutia de invatamant era una fictiva, punandu-i astfel numele pe lista de supraveghere.

Bin Laden pierdut

„Nu stim unde se afla Osama bin Laden. Daca stiam, mergeam sa il prindem”, a declarat secretarul american al Apararii, Robert Gates, citat de postul american de televiziune ABC News. De asemenea, seful Pentagonului nu a putut confirma informatia recenta potrivit careia un taliban detinut in Pakistan ar fi declarat ca stie ca Bin Laden a fost vazut la inceputul anului in Afganistan. Momentul de sinceritate al lui Gates vine la scurt timp dupa ce presedintele american Barack Obama a decis suplimentarea trupelor SUA in Afganistan cu 30.000 de oameni. Washingtonul a promis o recompensa de 50 de milioane de dolari pentru capturarea, uciderea sau oferirea de informatii care sa duca la prinderea sau uciderea celui mai cautat terorist. In ultimii ani, ipoteza cea mai vehiculata de specialisti a fost aceea ca liderul Al Qaida s-ar ascunde in zonele tribale pakistaneze, de la granita cu Afghanistanul. Un recent raport al Senatului SUA sustine ca fortele americane au fost la un pas de capturarea, in 2001, a lui Bin Laden, insa acesta a reusit sa scape intrucat secretarul Apararii de la acea vreme, Donald Rumsfeld, a respins o solicitare de trimitere a unor unitati suplimentare ale fortelor speciale ale SUA.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *