Chisinau: A opta runda de negocieri asupra Acordului de Asociere R.Moldova – UE

, , ,
 

Moldova-UE-steaguriLa Chişinău a avut loc cea de-a opta rundă de negocieri asupra Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Delegaţia R. Moldova a fost condusă de Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, negociator-şef al Acordului de Asociere, iar cea a UE de către Miroslav Lajcak, Director executiv pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă, negociator-şef din partea UE. În debutul reuniunii, părţile au remarcat dinamica înaltă a procesului de negocieri şi progresul obţinut pînă în prezent. De asemenea, a fost menţionat faptul că realizările Republicii Moldova pe calea spre Uniunea Europeană au fost înalt apreciate recent de Uniunea Europeană în Declaraţia Comună adoptată la Summit-ului Parteneriatului Estic de la Varşovia, precum şi în rezoluţia din septembrie curent a Parlamentului European, în care se recunoaşte perspectiva europeană a Republicii Moldova. Agenda rundei a opta a inclus continuarea negocierilor capitolelor ce conţin formulările cuprinse în preambul, obiective şi prevederi instituţionale, generale şi finale. Părţile au finalizat negocierile principiilor generale, au continuat negocierile capitolului “Justiţie, libertate şi securitate”, au făcut un schimb de informaţii privind avansarea negocierilor capitolului privind cooperarea economică, sectorială şi financiară şi pregătirea pentru lansarea negocierilor privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Un subiect aparte, inclus în discuţii la propunerea părţii moldoveneşti, l-a constituit participarea Republicii Moldova la programele şi agenţiile Uniunii Europene. Ambii conducători ai delegaţiilor de negociatori au remarcat că R. Moldova este liderul partenerilor estici ai UE în această colaborare importantă, care reprezintă o oportunitate în plus pentru intensificarea cooperării cu UE.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *