Cazul Khashoggi: anchetă internațională condusă de un raportor ONU

, , , ,
 
Arabia Saudita, sub tirul diplomatic al comunitatii internationale

Arabia Saudita, sub tirul diplomatic al comunitatii internationale

Agnes Callamard, raportorul special al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, a declarat că va călători în Turcia, săptămâna viitoare, unde va conduce o anchetă independentă şi internaţională” privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează site-ul postului CNBC, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Callamard a declarat pentru Reuters că, în cadrul vizitei, care va avea loc în perioada 28 ianuarie – 3 februarie, va evalua măsurile adoptate de Guvernul de la Ankara pentru a răspunde asasinării lui Khashogii în consulatul saudit de la Istanbul.
“Informaţiile găsite şi recomandările mele vor fi transmise Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, în cadrul sesiunii din iunie 2019”, a declarat aceasta.
Reamintim că Khashoggi, jurnalist la Washington Post, care a devenit critic al moştenitorului coroanei saudite, a fost văzut pentru ultima dată când a intrat în consulatul saudit de la Istanbul la 2 octombrie. Serviciile de securitate americane consideră că bin Salman a ordonat o operaţiune pentru a-l ucide pe Khashoggi.

Presiuni turce

Turcia pregăteşte lansarea unei anchete internaţionale cu privire la asasinarea ziaristului saudit Jamal Khashoggi şi va lua noi măsuri în acest sens zilele următoare, a afirmat recent ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, citat de media publice turce, preluate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Şeful diplomaţiei turce a declarat într-un discurs că unele ţări occidentale încearcă să acopere asasinarea lui Khashoggi şi a precizat că Ankara a făcut pregătiri pentru a lansa o anchetă internaţională cu privire la această crimă, a relatat agenţia Anadolu.
“Unele ţări occidentale încearcă să muşamalizeze acest caz. Eu ştiu de ce. Ştim şi vedem ce târguri se fac. Vedem cum cei care vorbesc despre libertatea presei ascund totul sub preş după ce au văzut bani”, a fost citat ministrul de externe turc. “Dar noi vom merge până la capăt. Facem pregătiri pentru o anchetă internaţională în zilele care vin şi vom lua măsurile necesare”, a adăugat el.
Turcia a declarat iniţial că nu doreşte o anchetă internaţională, preferând cooperarea directă cu autorităţile saudite. Ancheta desfăşurată în comun cu oficiali saudiţi şi în cadrul căreia au avut loc percheziţii la consulatul saudit din Istanbul, la reşedinţa consulului şi în alte locuri nu a permis până acum să se afle ce s-a întâmplat cu trupul neînsufleţit al ziaristului. O serie de analiști politici consideră că regimul Erdogan nu are niciun interes real pentru identificarea ucigașilor, dorind să obțină cât mai multe concesii din partea Arabiei Saudite, inclusiv în dosarul sirian.

Operațiune de spionaj

Serviciile secrete saudite probabil au accesat ilegal mesaje telefonice pentru a afla informaţii despre jurnalistul disident Jamal Khashoggi, situaţie care a facilitat organizarea complotului de asasinare, afirmă surse citate de CNN. Jamal Khashoggi probabil a crezut că mesajele pe care i le trimitea disidentului Omar Abdulaziz erau confidenţiale, dat fiind că erau trimise prin aplicaţia WhatsApp. În realitate, erau compromise, la fel ca restul aplicaţiilor telefonului lui Abdulaziz, care se pare că ar fi fost afectat de sistemul de spionaj Pegasus.
Abdulaziz a decis să îi acţioneze în judecată pe producătorii softului Pegasus, compania cibernetică israeliană NSO Group, pe care o acuză de încălcarea reglementărilor internaţionale prin trimiterea aplicaţiei unor regimuri opresive. NSO a negat orice implicare în moartea lui Jamal Khashoggi, insistând că software-ul este folosit “doar pentru combaterea terorismului şi a infracţionalităţii”.

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, santajeaza Arabia Saudita

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, santajeaza Arabia Saudita

Acuzații dure

Compania israeliană a fost catalogată drept “cel mai rău din ce este mai rău” de către activistul pentru transparenţă Edward Snowden. “În lumea actuală, NSO Group este, din dovezile pe care le avem, cel mai rău din ce este mai rău din cauza vânzării acestor instrumente de sustragere a informaţiilor, utilizate pentru încălcarea drepturilor omului în cazul disidenţilor, liderilor opoziţiei şi activiştilor”, a declarat Snowden în noiembrie 2018.
Expertul în securitate cibernetică Michael Shaulov a lansat o firmă de profil în anul 2010, ca parte a reacţiei la ameninţările reprezentate de softul Pegasus. “Chiar şi când NSO Group vinde softul unei agenţii guvernamentale de securitate, în cazul în care angajaţii acesteia vor să vizeze ţinte ilegitime, NSO nu mai are niciun control. Nu pot opri acest lucru”, explică el. “Dacă Apple sau Google nu remediază problema acestui soft, vulnerabilitatea poate persista mulţi ani, iar NSO poate continua să vândă un soft care infectează telefoane”, a explicat Shaulov.
Specialiştii firmei Citizen Lab, cu sediul, în oraşul canadian Toronto, au depistat utilizarea softului Pegasus în 45 de ţări, unde ar putea fi efectuate “operaţiuni de monitorizare”.

Pegasus, pericol mondial

Softul, care se instalează în smartphone-uri printr-un click pe un mesaj fals, oferă acces total la aplicaţiile telefonului – date, mesaje, coordonate GPS. În cazul lui Jamal Khashoggi, specialiştii Citizen Lab afirmă că i-a fost trimis un mesaj lui Abdulaziz sub forma unei actualizări la un soft comandat. În acest fel, telefonul lui Abdulaziz a fost infectat cu Pegasus, oferindu-le atacatorilor acces la conversaţiile zilnice cu Jamal Khashoggi.
Cazul jurnalistului disident Jamal Khashoggi, asasinat în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul, a generat critici vehemente la nivel internaţional. Canada, Franţa, Statele Unite şi Germania au introdus sancţiuni punctuale contra Arabiei Saudite după moartea jurnalistului.
Jamal Khashoggi a dispărut pe 2 octombrie 2018 în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu. Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o “ficţiune”, a afirmat sir John Sawers, un fost director al Serviciului britanic de informaţii externe (MI6).

Cutremur politic

Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot, iar preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.
Regele Salman bin Abdulaziz a emis recent un decret care prevede o amplă remaniere a Guvernului Arabiei Saudite, pe fondul criticilor generate de asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, dar decizia pare să consolideze poziţia controversatului prinţ moştenitor Mohammed bin Salman.
Decretul regal prevede schimbarea ministrului saudit de Externe şi restructurarea Consiliului Suprem de la Riyad, care are atribuţii în materie de securitate. Consiliul Suprem este condus de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care este viceprim-ministru şi ministru al Apărării, dar prerogativele acestuia nu sunt afectate, informează agenţia Associated Press.
Schimbările par să consolideze controlul prinţului Mohammed bin Salman asupra puterii, în contextul în care au fost numiţi în funcţii de consilieri membri ai familiei regale consideraţi apropiaţi de el. Decretul de remaniere probabil semnalează eforturi de a demonstra că au loc schimbări politice la Riyad, după ce Senatul SUA a adoptat o rezoluţie în care sunt formulate suspiciuni că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman este implicat în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul saudit din oraşul turc Istanbul.
Ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir, a fost înlocuit cu Ibrahim al-Assaf. Al-Jubeir va fi secretar de stat în Ministerul de Externe. Musaed al-Aiban a fost numit consilier pe probleme de securitate al prinţului Mohammed bin Salman, iar Awwad al-Awwad va fi consilier la Curtea regală. Khalid al-Harbi va deţine funcţia de director al Serviciului general de securitate. Turki al-Sheikh, un apropiat al prinţului moştenitor, a fost înlocuit din funcţia de şef al Autorităţii pentru Sport cu prinţul Abdulaziz bin Turki al-Faisal.

ONU vrea sa faca lumina in acest an

ONU vrea sa faca lumina in acest an

Avertismente ruse

Administraţia Vladimir Putin a avertizat Statele Unite să evite orice efort de influenţare a succesiunii la tron în Arabia Saudită, exprimând susţinere pentru controversatul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, suspectat de implicare în asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Mihail Bogdanov, adjunct al ministrului rus de Externe şi emisar în Orientul Mijlociu al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a afirmat că prinţul Mohammed bin Salman are tot dreptul de a-i succeda regelui Salman bin Abdulaziz, în vârstă de 82 de ani. “Sigur că ne opunem ingerinţelor. Poporul saudit şi conducerea trebuie să decidă asupra acestor chestiuni. Regele a luat o decizie şi nu îmi pot imagina pe ce temei cineva din America se poate amesteca într-o astfel de problemă şi poate stabili cine ar trebui să conducă Arabia Saudită acum sau în viitor. Este o problemă internă a Arabiei Saudite”, a declarat Mihail Bogdanov, potrivit agenţiei de presă Bloomberg. Întrebat dacă prinţul Mohammed bin Salman are dreptul de a-i succeda tatălui său, Mihail Bogdanov a precizat: “Desigur. Totul a fost decis, este absolut clar. Noi suntem în contact cu saudiţii şi nu vedem nicio sursă de preocupare în acest lucru”.
Lideri ai Congresului SUA i-au atribuit prinţului moştenitor Mohammed bin Salman ordinul de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi în Consulatul saudit din oraşul turc Istanbul, argumentând că Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a ajuns la aceeaşi concluzie.

Pedeapsa cu moartea

Un procuror saudit a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci din cei 11 suspecţi în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, care a dispărut după ce a intrat în consulatul saudit de la Istanbul la 2 octombrie, a relatat recent presa din Arabia Saudită, informează Reuters şi The Guardian.
Agenţia naţională de ştiri din Arabia Saudită nu a oferit numele suspecţilor. Cu toate acestea, într-un comunicat emis de procurori se arată că aceştia au trimis de asemenea o cerere în Turcia pentru a obţine dovezile deţinute de Ankara. “Nu a fost primit încă un răspuns, iar biroul procurorului public încă aşteaptă pentru un răspuns”, se mai arată în comunicat.
Oficialii din Turcia nu au oferit încă declaraţii. Aceştia au declarat anterior că au oferit deja dovezile găsite autorităţilor saudite. (M.B.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *