Turcia accepta prezenta UE la summitul NATO doar daca e invitata si OCI

Turcia accepta prezenta UE la summitul NATO doar daca e invitata si OCI

Turcia intenţionezăa să voteze împotriva participării UE la summitul NATO de la Chicago,  dacă nu va fi invitată şi Organizaţia de Cooperare Islamică (OCI).
Decizia este un semnal al amplificării dezamăgirii faţă de blocul comunitar, în contextul în care preşedinţia semestrială a UE va fi preluată din iulie de Cipru, ţară pe care Ankara refuză să o recunoască. Conform cotidianului turc Zaman, Ankara a precizat că va bloca participarea UE la summitul NATO dacă la reuniune nu va fi invitată şi OCI. Opoziţia Turciei pare să pună NATO într-o situaţie stânjenitoare, în condiţiile în care, conform unor informaţii, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso au primit deja invitaţia de a participa la dineul de deschidere a summitului de la Chicago.
Pentru a participa la summitul NATO, UE ca entitate are nevoie de o invitaţie, iar Turcia, membră NATO din 1952, are puterea de a se opune. UE a căpătat o mai mare greutate politică în urma Tratatului de la Lisabona. Bruxellesul participă la eforturile de reconstrucţie şi democratizare din Afganistan, fiind de aşteptat ca rolul său să crească după retragerea NATO din această ţară în 2013.
Cotidianul turc Hürriyet, citat de EurActiv, publică declaraţia unui oficial turc rămas sub protecţia anonimatului care a spus că Ankara nu a numit participarea la summit a Organizaţiei de Cooperare Islamică drept condiţie pentru prezenţa UE, dar a confirmat că Ankara se va opune participării Bruxellesului la reuniunea de la Chicago.
“NATO nu ar trebui să irosească timp în încercarea de a invita mai mulţi reprezentanţi de la organizaţii din afară”, a spus sursa citată, care a salutat OCI, un bloc de 56 de state, pentru spriijinul acordat NATO în Libia,”’nu mai redus decât al UE”. Turcia susţine că, până la aderarea Republicii Cipru la UE în 2004, relaţiile sale în cadrul NATO mergeau destul de bine. De atunci, Ankara a împiedicat NATO să schimbe informaţii cu UE sub justificarea că Cipru nu este membru al Parteneriatului pentru Pace, un program NATO considerat anticamera pentru aderarea la Alianţă. Cipru va prelua de la 1 iulie preşedinţia semestrială a UE, însă Turcia a avertizat că îşi va îngheţa relaţiile cu UE în această perioadă.
Turcia a refuzat să accepte şi participarea Israelului la summitul NATO, care se va desfăşura pe 20 şi 21 mai, întrucât autorităţile israeliene nu au prezentat scuze pentru moartea a nouă cetăţeni turci în anul 2010, în urma unui atac al marinei israeliene asupra unor ambarcaţiuni cu ajutoare şi activişti pro-palestinieni ce se îndreptau către Fâşia Gaza.

Share our work
Romania sustine implementarea rapida a acordului de readmisie UE – Turcia

Romania sustine implementarea rapida a acordului de readmisie UE – Turcia

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul MAI, Marian Tutilescu, a susţinut, la Luxemburg, la reuniunea CJAI, semnarea şi implementarea cât mai rapidă a acordului de readmisie UE – Turcia.
Tutilescu a precizat că acest acord va avea un rol semnificativ atât în returnarea imigranţilor ilegali descoperiţi la frontiera externă a UE cu Turcia, dar va constitui şi un semnal pentru reţelele de crimă organizată. El a exprimat sprijinul pentru o abordare constructivă privind liberalizarea regimului de vize, România putând susţine identificarea unor soluţii, prin dialog cu partea turcă, pentru a permite derularea în paralel a celor două procese, semnarea şi implementarea Acordului de readmisie, respectiv liberalizarea regimului de vize.
În cadrul reuniunii Consiliului JAI, desfăşurată joi şi vineri la Luxemburg, au fost purtate discuţii cu privire la readmisie şi au vizat cooperarea cu Turcia în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne. În ceea ce priveşte foaia de parcurs pentru asigurarea unui răspuns coerent din partea UE la presiunile continue migratorii, Marian Tutilescu a apreciat faptul că dezbaterile susţinute au condus la un document pragmatic, care abordează toate aspectele ce vizează un management eficient al fluxurilor migratorii.
Şeful Departamentului Schengen a considerat că este util să fie abordate afluxurile migratorii înainte ca acestea să ajungă la frontiera externă a UE şi a subliniat importanţa implementării cooperării cu aceste state în vederea aplicării eficiente a acordurilor de readmisie. Principalele subiecte de pe agenda reuniunii au fost Sistemul european comun de azil, Foaia de parcurs pentru asigurarea unui răspuns coerent din partea UE la presiunile continue migratorii, acordurile de readmisie, propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor pentru prevenirea, depistarea, cercetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor de terorism.

Share our work
Turcia foreaza in Ciprul de Nord

Turcia foreaza in Ciprul de Nord

Turcia a început joi să foreze în căutarea de petrol şi gaz în nordul Ciprului, gest care amplifică disputa în jurul potenţialelor resurse ascunse în solul insulei mediteraneene divizate din 1974.
Ministrul turc al energiei, Taner Yildiz, a inaugurat joi împreună cu liderul cipriot turc Dervis Eroglu sonda Turkyurdu-1 a companiei turce de petrol şi gaz TPAO. Lansarea lucrărilor la Turkyurdu-1 are loc după ce ciprioţii greci au lansat prospecţiuni offshore în jumătate de sud a insulei, gest întâmpinat cu proteste vehemente ale Ankarei şi ale ciprioţilor turci.
Ciprul este divizat din iulie 1974, când Turcia a invadat nordul insulei ca urmare a unei lovituri de stat puse la cale de către naţionalişti ciprioţi-greci susţinuţi de junta coloneilor aflată la putere în acea vreme la Atena şi care viza unirea insulei cu Grecia. Turcia nu recunoaşte Ciprul ca stat suveran, în timp ce Republica Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută doar de Ankara. Între comunităţile cipriotă-greacă şi cipriotă-turcă au loc negocieri sub egida ONU în vederea reunificării insulei, dar nu s-a obţinut niciun progres tangibil cu privire la subiecte sensibile, precum dreptul de proprietate şi garanţiile de securitate.
În decembrie anul trecut, compania americană Noble Energy a anunţat descoperirea unui zăcământ de gaz estimat la 140 până la 230 miliarde de metri cubi la unul din cele 13 blocuri din zona economică exclusivă a Ciprului, volum care ar fi suficient pentru a acoperi necesarul de energie al ţării pentru mai multe decenii. Depozitul cipriot se află aproape de un important zăcământ israelian, iar cele două ţări au lansat discuţii privind extracţia şi procesarea gazului pentru uz intern şi eventual pentru export. La rândul său, Ankara susţine că are drepturi asupra zonei economice exclusive a Ciprului şi consideră lipsit de valabilitate acordul semnat anul trecut între Cipru şi Israel privind graniţele maritime.

Share our work
Zbura spre Turcia: Elicopter cu ucraineni, plecat din R Moldova, prabusit in Romania

Zbura spre Turcia: Elicopter cu ucraineni, plecat din R Moldova, prabusit in Romania

Cinci persoane de cetăţenie ucraineană au murit, joi după-amiază, după ce un elicopter s-a prăbuşit în apropierea satului Ostrov din judeţul Tulcea.
Elicopterul la bordul căruia se aflau opt persoane venea din Republica Moldova şi mergea spre Tulcea, acesta fiind însoţit de un alt elicopter care a aterizat în apropierea celui prăbuşit. Elicopterul prăbuşit joi la Ostrov era de producţie sovietică şi efectua un zbor între Republica Moldova şi Turcia, iar o echipă a Ministerului Transporturilor va efectua o investigaţie pentru a afla cauzele accidentului, a declarat  Bogdan Donciu, director general la Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
”Din informaţiile pe care le avem este vorba despre două elicoptere K-26 care efectuau o cursă între Chişinău şi o localitate din Turcia, iar unul dintre ele, din cauze încă necunoscute, s-a prăbuşit la Ostrov. Se pare că cele două elicoptere efectuau un zbor la vedere, în spaţiul aerian necontrolat (spaţiul în afara acţiunilor serviciilor de trafic aerian – n.r). O echipă de specialitate de la o instituţie specifică a Ministerului Transporturilor va efectua o investigaţie”, a declarat directorul general ROMATSA, citat de Agerpres. Oficialul a subliniat că preponderent aceste elicoptere sunt utilizate pentru lucrări agricole, în unele cazuri având şi autorizaţie de transport pasageri.
”Din punctul meu de vedere, aceste elicoptere nu sunt propice pentru transport de pasageri”, a explicat Bogdan Donciu. Elicopterul avea autorizaţie să survoleze spaţiul aerian al României, însă nu intra pe graficele urmărite de ROMATSA. Conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor, ministrul Alexandru Nazare a dispus Centrului de Investigaţie şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile să trimită o comisie de investigaţie a cauzelor accidentului de elicopter din judeţul Tulcea.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a dispus ca o echipă de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condusă de Marius Iacob, să preia ancheta având ca obiect prăbuşirea joi a unui elicopter, în zona Ostrov, judeţul Tulcea. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la faţa locului se deplasează o echipă operativă formată din procurori, împreună cu specialişti criminalişti conduşi de comisar şef Gabriel Ţâru, directorul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Share our work
CSBM: Zece ani de cooperare in domeniul naval la Marea Neagra

CSBM: Zece ani de cooperare in domeniul naval la Marea Neagra

Miercuri, 25 aprilie, s-au aniversat zece ani de la semnarea, la Kiev, de către miniştrii de Externe din cele şase state riverane la Marea Neagră – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina – a Documentului privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în domeniul naval la Marea Neagră, Documentul CSBM naval la Marea Neagră.
Implementarea Documentului CSBM naval a început cu 1 ianuarie 2003. Documentul naval la Marea Neagră exprimă angajamentul statelor participante de a creşte, în continuare, încrederea şi securitatea în regiune, precum şi convingerea acestora că aranjamentele regionale de securitate reprezintă o contribuţie semnificativă la stabilitatea generală în Europa.
România acordă o importanţa deosebită Documentului CSBM naval la Marea Neagră, un aranjament regional funcţional, ţara noastră participând, alături de celelalte state, la exerciţiile navale organizate sub această egidă. Potrivit MAE, cel mai recent, România a deţinut preşedinţia statelor participante la Documentul CSBM naval la Marea Neagră în 2010 şi a organizat în 2011 vizita la baza navală din portul Constanţa şi exerciţiul militar RELIANCE 2011.
Documentul CSBM conţine un set de măsuri în legătură cu forţele şi activităţile navale ale statelor participante în Marea Neagră şi reglementări privind activităţile similare ale statelor participante desfăşurate cu terţe state. Măsurile privind stabilitatea şi cooperarea în domeniul naval la Marea Neagră sunt măsuri de creştere a încrederii şi securităţii şi sunt concepute pentru a promova încrederea reciprocă şi pentru a risipi îngrijorarea cu privire la activităţile militare, prin încurajarea transparenţei.
Anual au loc reuniuni de evaluare a implementării Documentului CSBM naval la Marea Neagră, organizate de statul care deţine preşedinţia aranjamentului. În 2012, aceasta este exercitată de Turcia. Cea mai importantă realizare a preşedinţiei române (2010) a fost adoptarea deciziei privind folosirea reţelei de comunicare a OSCE pentru transmiterea notificărilor, în urma unui proces care a durat aproximativ patru ani.

Share our work
Ministrul Educatiei din Turcia, la Medgidia

Ministrul Educatiei din Turcia, la Medgidia

Omer Dincer la Medgidia (foto: replicaonline.ro)

Ministrul Educaţiei Naţionale din Republica Turcia, Omer Dincer, a efectuat, miercuri, o vizită oficială la Colegiul Naţional ”Kemal Ataturk” şi la Primăria Medgidia, înaintea participării sale, în următoarele două zile, la Conferinţa Miniştrilor Educaţiei din cadrul procesului Bologna care va avea loc la Bucureşti.
Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, a informat că la întâlnirea pe care a avut-o cu delegaţia turcă au fost scoase în evidenţă bunele relaţii dintre comunităţile turcă şi română şi numeroasele parteneriate dintre acestea. ”Integrarea României în Uniunea Europeană a privilegiat relaţiile pe care le avem cu statele membre, dar precizez că o relaţie specială avem cu Turcia. Suntem înfrăţiţi cu oraşul Yalova şi mai multe şcoli din Medgidia au dezvoltat parteneriate cu instituţii de învăţământ din Turcia”, a menţionat primarul Medgidiei.
La rândul său, ministrul Omer Dincer a apreciat deschiderea administraţiei locale la colaborări şi proiecte noi, explicându-i primarului Medgidiei că educaţia are un rol foarte important, de la aceasta pornind dezvoltarea unei localităţi şi implicarea investitorilor în afacerile şi activităţile locale. Ministrul Educaţiei Naţionale din Turcia a fost însoţit la Medgidia de ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Omur Solendil, şi de consulul general al Turciei la Constanţa, Fusun Aramaz.

Share our work