Turcia nu-l extradeaza pe vicepresedintele irakian

Turcia nu-l extradeaza pe vicepresedintele irakian

Turcia nu-l va extrăda pe vicepreşedintele irakian, Tarek al-Hachemi, urmărit penal în ţara sa pentru crime, a declarat vicepremierul turc, Bekir Bozdag.
„Nu vom extrăda o persoană pe care am susţinut-o de la început”, a afirmat oficialul turc în faţa ziariştilor, după ce Interpoplul a emis marţi un mandat internaţional de arestare pe numele lui al-Hachemi. „El se află în Turcia din motive medicale”, a mai declarat vicepremierul turc.
Al-Hachemi este unul dintre cei mai importanţi lideri suniţi din Irak şi face parte din conducerea grupării de opoziţie Iraqiya, aflată în conflict cu primul ministru şiit al Irakului, Nuri al-Maliki. După ce s-a refugiat la începutul anului în provincia autonomă Kurdistan din Irak, el a sosit pe data de 9 aprilie la Istanbul, beneficiind de bunăvoinţa Turciei.
Guvernul de la Bagdad doreşte să-l judece pe Tarek al-Hachemi pentru acţiunile teroriste ale gărzilor sale de corp, soldate cu moartea a şase judecători şi a mai multor înalţi responsabili, dar vicepreşedintele susţine că este vizat de o acţiune de vendetă politică. Procesul urmează să înceapă joi în capitala irakiană.
Vicepreşedintele irakian Tarik al-Hashemi, împotriva căruia Interpolul a anunţat emiterea unui mandat de arestare internaţional la cererea Irakului, se va întoarce în ţară după ce-şi va rezolva problemele de sănătate pe care le are, a declarat marţi şi premierul turc Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. „Cred că se va întoarce în ţara sa după ce va finaliza un proces legat de problemele sale de sănătate”, a declarat şeful cabinetului de la Ankara, în cadrul unei vizite la Roma. El a reafirmat sprijinul Turciei pentru vicepreşedintele irakian, în pofida acuzaţiilor care i se aduc în Irak.
Hashemi a dat asigurări că nu este „deasupra legii” exprimându-şi disponibilitatea de a compărea în faţa unui tribunal irakian, dacă va beneficia de securitate şi de un proces echitabil.
Vicepreşedintele irakian, unul din cei mai cunoscuţi lideri suniţi irakieni, face parte din conducerea blocului laic Iraqiya, care a intrat în conflict deschis cu premierul Nouri al-Maliki, pe care l-a acuzat de „autoritarism”.

Share our work
Intalnire Oprescu-Gokcek: Moschee la Bucuresti, biserica la Ankara

Intalnire Oprescu-Gokcek: Moschee la Bucuresti, biserica la Ankara

Primarul general al Bucureştilor, Sorin Oprescu, s-a întâlnit miercuri cu omologul său turc, primarul Ankarei, Melih Gokcek, una dintre problemele discutate fiind posibilitatea de a se construi o moschee la Bucureşti şi, la reciprocitate, o biserică la Ankara.
„Am pregătit o serie de locuri pe care dorim să le vedem, cât de curând, împreună cu ambasadorul Turciei, comunitatea turcă din Bucureşti fiind într-un număr destul de mare şi, printr-o bilateralitate a acestei chestiuni, să se construiască o biserică creştină în Ankara, pentru că în Istanbul există. De altfel, este una dintre promisiunile pe care preşedintele Republicii a făcut-o în timpul vizitei de acum două luni, din Turcia, şi în sensul acestei înţelegeri am acţionat şi noi”, a spus Oprescu.
Primarul general a reiterat, în prezenţa ambasadorului Turciei la Bucureşti, Omur Solendil, bunele relaţii dintre cele două oraşe, sprijinul şi atenţia pe care edilii oraşului Ankara îl acordă Bucureştiului. „Mă refer la partea de iluminat ecologic a oraşului, un proiect pe care încercăm să-l implementăm în Bucureşti, pentru că ne asigură o economie la curentul electric de aproape 38%”, a spus edilul şef.

Ankara, model pentru Bucureşti

Primarul General, Sorin Oprescu, s-a intalnit miercuri, la sediul Primariei Municipiului Bucuresti, cu primarul orasului Ankara, Melih Gokcek si cu ambasadorul Turciei in Romania, Omur Solendil. Vizita Primarului Ankarei vine ca urmare a invitatiei remise acestuia de Oprescu, de a viziona finala Europa League, la Bucuresti. Cu aceasta ocazie, cei doi oficiali au continuat dicutiile cu privire la proiectele stabilite in urma parteneriatului definitivat in urma vizitei primarului general, Sorin Oprescu la Ankara.
In ceea ce priveste infrastructura, Oprescu a explicat ca, dupa modelul Ankarei, la nivelul Bucurestiului, se urmareste fluidizarea traficului cu ajutorul pasajelor subterane. „Dupa vizita pe care am efectuat-o la Ankara, am fost placut surprins de masurile privind fluidizarea traficului. Dupa acest model, am terminat proiectul subtrecerilor pe care imi doresc sa-l pun in aplicare, in acest an, in Bucuresti”, a mentionat primarul Bucureştilor
La randul sau, Primarul orasului Ankara a precizat ca, in ciuda eforturilor depuse de Municipalitate, traficul din Ankara este inca agomerat. „In Ankara a inceput sa se aglomereze tot mai mult, sunt foarte multe autovehicule. Erau 350.000 de masini in momentul in care am venit la primarie, iar acum sunt aproximativ 1.400.000. Ne-am confruntat cu mari probleme in acest sens, mai ales in contextul in care Primaria nu avea putere financiara de a construi metroul. In conditiile unei bune colaborari cu Guvernul Turciei, Ministerul Transporturilor va construi reteaua de metrou, dupa care, adiministrarea acesteia va trece in sarcina Primariei. Vorbim de aproximativ 44 de km de retea de metrou continua, iar acest lucru, impreuna cu masurile noastre, va contrubui simtitor la imbunatatirea traficului”, a precizat Gokcek.
In decembrie 2010, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu i-a oferit Cheia Orasului, primarului Ankarei, Melih Gokcek.

Share our work
Prietena unui candidat la primaria Istanbul, disparuta in Romania

Prietena unui candidat la primaria Istanbul, disparuta in Romania

O tânără de 27 de ani, prietena unui om de afaceri turc, Hüseyin Avni Sipahi, candidat la primăria Istanbul, este dată dispărută la Constanţa, unde venise să cumpere o locuinţă pentru mama ei, oamenii legii luând în calcul varianta unei răpirii în condiţiile în care cei doi sunt foarte bogaţi.
Conform sursei citate, Lara Şaban este originară din Constanţa şi are şi cetăţenie turcă, locuind în Turcia cu prietenul ei. În 27 aprilie, tânăra a venit la Constanţa, împreună cu fiica ei de trei ani, pentru a-i cumpăra un apartament mamei ei. Potrivit locale, la intrarea în ţară, tânăra avea asupra sa aproximativ 150.000 de euro, iar pe perioada şederii la Constanţa a fost văzută în mai multe cluburi din oraş, unde cheltuia foarte mulţi bani.
În 3 mai, tânăra ar fi trebuit să se întâlnească cu mama ei pentru a vedea mai multe apartamente, dar nu a mai ajuns şi nici nu i-a răspuns la telefon, maşina acesteia fiind găsită abandonată în faţa unui restaurant din Constanţa, transmite Mediafax. Maşina a fost ridicată pentru expertiză, iar Poliţia a audiat circa 20 de persoane, iar principala variantă luată în calcul este că tânăra ar fi fost răpită.
La data de 4 mai, poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi despre dispariţia Larei Şaban, în vârstă de 27 de ani, din Constanţa. Aceasta, la data de 3 mai, ora 16.00, a plecat de la domiciliu pentru a se întâlni cu fratele său, în faţa unui hotel din zona Tomis Nord, unde însă aceasta nu a mai ajuns şi nici acasă nu a revenit, până în prezent. Autoturismul său a fost găsit în faţa unui alt imobil de pe strada Mircea cel Bătrân, unde aceasta locuieşte împreună cu mama şi fratele său.
Lara Şaban are înălţimea de 1.70 m, greutate 50 – 55 kg, constituţie slabă, păr şaten vopsit negru, ochi albaştri. Ca semne particulare are două tatuaje din care unul pe antebraţul drept cu inscripţia „Huseyin.Sipahi”, iar pe spate, în zona lombară mediană, un desen tribal. La data dispariţiei, Lara Şaban purta o rochie scurtă fără a se cunoaşte culoarea. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Secţia 4 Poliţie Constanţa sau Dispeceratul IPJ Constanţa, tel.0241.611.364 int. 20005.

Share our work
Siria ameninta Turcia cu rachete Scud

Siria ameninta Turcia cu rachete Scud

Siria a început să trimită rachete Scud la frontierele cu Turcia şi Israelul, scrie presa iordaniana, citând surse din serviciile de informaţii occidentale.
Mai multe fotografii din satelit, aflate în posesia unor servicii secrete din Occident, arată camioane încărcate cu sute de dispozitive de lansare, care de obicei sunt utilizate la lansarea de rachete Scud. Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad a avertizat anterior că, în cazul unei intervenţii străine, Siria îşi rezervă dreptul să lanseze rachete împotriva Turciei şi statului israelian.
Informaţia despre rachetele în drum spre frontierele cu Turcia şi Israelul intervin în contextul în care luni în Siria au loc alegeri parlamentare, ce sunt boicotate de opoziţie, care le-a denunţat ca pe o „mascaradă” a guvernului de la Damasc, într-o tentativă de a obţine legitimitate.
Comunitatea internaţională s-a angajat într-o „cursă contra cronometru” pentru a evita războiul civil în Siria, a avertizat luni secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Într-un discurs ţinut în ajunul unei reuniuni a Consiliului de Securitate în problema Siriei, Ban a denunţat „brutalitatea” forţelor preşedintelui Bashar al-Assad şi a subliniat, totodată, că atacurile opoziţiei înarmate „s-au intensificat”.
„Suntem angajaţi într-o cursă contra cronometru pentru a evita un adevărat război civil – cu victime în număr mare”, a declarat Ban, apreciind că guvernul de la Damasc ar putea profita de prezenţa observatorilor ONU pentru a-şi continua represiunea.
Naţiunile Unite apreciază că peste 9.000 de persoane au fost ucise în Siria de la declanşarea crizei în martie 2011. „Guvernul sirian continuă să-şi agreseze poporul”, a deplâns Ban într-un discurs ţinut în faţa Atlantic Council, un institut de cercetări din Washington.
În pofida prezenţei a circa 60 de observatori ONU, acordul de încetare a focului intrat în vigoare la 12 aprilie a fost încălcat cu regularitate. Cei 300 de observatori autorizaţi de Consiliul de Securitate ar urma să fie trimişi pe teren înainte de sfârşitul lunii în curs, a menţionat secretarul general al ONU.
„Este o misiune dificilă într-un moment dificil”, a apreciat el. „Cunoaştem riscurile pentru aceşti observatori curajoşi, ştim că sirienii care le vorbesc pot fi supuşi represaliilor şi cunoaştem natura regimului care s-ar putea folosi de prezenţa misiunii ONU pentru a planifica alte violenţe”, a mai afirmat Ban Ki-moon.

România trimite cinci observatori militari

El a atras atenţia că guvernul de la Damasc trebuie să pună în practică cele şase puncte ale planului redactat de emisarul comun al Naţiunilor Unite şi Ligii Arabe, Kofi Annan, „fără să mai întârzie”. În cursul aceleiaşi zile, secretarul general al ONU denunţase organizarea alegerilor legislative în Siria în contextul în care „violenţele continuă”
Preşedintele Traian Băsescu a aprobat participarea României cu un număr de cinci observatori militari la misiunea ONU de monitorizare în Siria – UNSMIS, ca o reflectare a interesului ţării noastre de a contribui la pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu.
„România îşi menţine abordarea privind identificarea prin mijloace paşnice a unei soluţii durabile la actuala criză internă din Siria. Prin participarea la UNSMIS, România îşi confirmă angajamentul de a contribui la implementarea deplină a Planului în Şase Puncte propus de Trimisul Special Comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan”, precizează un comunicatul oficial.

Share our work
Turc suspectat de terorism, retinut la Chisinau

Turc suspectat de terorism, retinut la Chisinau

Politistii din Republica Moldova au arestat, zilele trecute, un cetatean turc dat in urmarire internationala, relateaza portalul Jurnal.md. Barbatul a fost retinut la Aeroportul Chisinau, in timp ce incerca sa intre in Moldova. Suspectul in varsta de 48 de ani a sosit cu ruta Frankfurt pe Main-Chisinau si venea in vizita la concubina sa. Conform informatiilor detinute de politie, suspectul a fost condamnat de catre Curtea de Apel din Ankara, Turcia, la 6 ani de privatiune de libertate pentru finantarea terorismului, fiind totodata si membru al unei organizatii teroriste. in fisierul Biroului National Central Interpol barbatul figureaza ca: deosebit de periculos, posibil inarmat, violent, predispus la evadare. Suspectul este detinut in izolatorul de detentie preventiva al Comisariatul general de politie Chișinau și urmeaza a fi extradat autoritatilor turce.

Share our work
Data de 16 mai, la 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul rus, marcata ca zi de doliu la Chisinau

Data de 16 mai, la 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul rus, marcata ca zi de doliu la Chisinau

Primaria Chisinaul a decis ca ziua de 16 mai, data la care se implinesc 200 de ani de la semnarea Tratatului de pace ruso-turc, prin care actualul teritoriu al Republicii Moldova a fost anexat la Imperiul tarist, sa fie declarat zi de doliu la de Primaria municipiului Chisinau. Potrivit sefului Cabinetului primarului general, Lilian Carp, la 16 mai drapelele vor fi coborate in berna. in acest fel, Primaria a decis sa sustina Consiliul Unirii, care a solicitat anterior autoritatilor sa comemoreze la nivel national aceasta zi. Totodata, Consiliul Unirii si Actiunea 2012 au anuntat luni ca vor organiza pe 13 si pe 16 mai mai multe manifestatii de comemorare a anexarii Basarabiei la fostul Imperiu Rus. Duminica, 13 mai, va fi organizat un mars de comemorare din Piata Marii Adunari Nationale spre ambasadele Rusiei si Turciei, iar seara, la Teatrul verde, va avea loc o manifestatie artistica la care vor evolua si naistul Gheorghe Zamfir si interpretul roman Gheorghe Turda. La 16 mai, cand se implinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei, de asemenea vor fi organizate un sir de manifestatii, inclusiv un Te Deum in Piata Marii Adunari Nationale. Organizatorii le-au cerut institutiilor statului sa ia masuri sporite de securitate, in conditiile in care o manifestatie similara a provocat recent altercatii la Chisinau.

Share our work