Kremlinul, sub asediul hackerilor de la Anonymous

Kremlinul, sub asediul hackerilor de la Anonymous

Mai multi hackeri care sustin ca fac parte din filiala ruseasca a gruparii cibernetice Anonymous a atacat miercuri site-ul Kremlinului, care a fost inaccesibil timp de aproximativ o ora, relateaza postul de televiziune Russia Today, in pagina electronica. Anonymous a revendicat atacul pe contul sau de Twitter, dupa care a postat imagini pentru a-si sustine afirmatiile. Site-ul serviciilor de informatii ruse, fsb.ru, a avut, de asemenea, probleme in cursul zilei de miercuri, desi nu exista informatii ca acest lucru ar avea vreo legatura cu Anonymous. Anonymous din Rusia a avertizat ca va ataca site-uri guvernamentale rusesti, luni, pentru a-si demonstra solidaritatea cu manifestatiile opozitiei. Anonymous a scris pe pagina de twitter mesajul „Kremlin.ru – Tango Down”, ceea ce se traduce, in limbaj militar, cu reusita unui atac. Site-urile gov.ru si government.ru au fost atacate si ele, dar au facut fata.

Share our work
Negocieri pe functii in AIE

Negocieri pe functii in AIE

Liderii AIE s-au intalnit, marti seara, pentru a discuta prioritatile guvernamentale pentru urmatoarea perioada, dar si o serie de functii in stat. Intalnirea a avut loc la sediul Partidului Democrat, acolo unde s-a pus la punct agenda pentru luna mai si s-au discutat proiectele de legi prioritare ce urmeaza sa fie aprobate in cadrul sedintelor in Plen ale Parlamentului, a declarat presedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov. „Am discutat ordinea de zi pentru luna mai, am facut un schimb de opinii vizavi de principalele proiecte din agenda acestei luni. De asemenea, am abordat rectificarile bugetare in contextul misiunii FMI si subiectele ce tin de indeplinirea angajamentelor asumate in contextul integrarii europene a tarii noastre. A fost o discutie deschisa, constructiva”, a declarat Dumitru Diacov, citat de portalul Unimedia.md. El a mentionat ca au fost abordate, insa mai superficial, si subiectele ce tin de solicitarile Partidului Liberal, care isi doreste functia de prim-vicepresedinte al Parlamentului si conducerea Procuraturii Generale. „A fost abordat usor si acest subiect. Nu am ajuns la careva intelegeri”, a spus acesta. PL a declarat ca isi doreste functia de prim-vicepresedinte al Parlamentului si asta pentru ca PD are doi reprezentanti in prezidiu: Marian Lupu si Vlad Plahotniuc. Anterior, Ghimpu a spus ca formatiunea sa isi doreste conducerea Procuraturii Generale. Potrivit Acordului de constituire al Aliantei, Partidului Democrat ii revine functia de presedinte al tarii (Marian Lupu), liberalilor – functia de speaker (Mihai Ghimpu), iar PLDM – functia de prim-ministru (Vlad Filat). In baza acordului PL, PD va detine temporar functia de presedinte a Parlamentului pana la alegerea sefului statului. Presedintele a fost ales la 16 martie, dar acesta nu este Marian Lupu. in document nu este prevazuta, insa, situatia in care presedintele tarii nu este liderul PD. Astfel, democratul ramane in functia sa „provizorie”, iar PL deocamdata nu are nicio functie in stat, scrie sursa citata.

Share our work
Cazul Timosenko arunca in aer relatiile dintre UE si Ucraina

Cazul Timosenko arunca in aer relatiile dintre UE si Ucraina

Iulia Timosenko, sustinuta de oficialii UE

În cazul în care autorităţile ucrainene nu vor face demersuri în cazul fostului premier Iulia Timoşenko, Ucraina s-ar putea confrunta cu dificultăţi mult mai mari în relaţiile cu Uniunea Europeană decât amânarea summitului preşedinţilor din Europa Centrală, care trebuia să aibă loc la Ialta, între 11 şi 12 mai 2012, a declarat preşedintele delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Ucraina, europarlamentarul polonez Pawel Kowal. Oficialul a mai calificat ca fiind exagerate comentariile potrivit cărora amânarea summitului din Crimeea reprezintă o „catastrofă” a preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici. „Dacă nu va exista nicio încercare de a ieşi din această situaţie, dificultăţile vor fi mult mai mari”, a subliniat europarlamentarul. În opinia sa, Guvernul ucrainean nu avea practic nici o alegere, decât să amâne summitul de la Ialta, la care majoritatea invitaţilor au refuzat să participe.

Pauza diplomatica

Kowal a declarat că amânarea evenimentului din Crimeea le-a oferit ucrainenilor şi partenerilor europeni „două săptămâni” pentru căutarea de soluţii în cazul Timoşenko, a cărei eliberare este aşteptată de politicienii occidentali încă de la arestarea sa, în august 2011. „Acesta este un semnal de alarmă foarte puternic că direcţia politicii ucrainene ar trebui să fie schimbată şi cred că semnalul respectiv este foarte clar înţeles acum la Kiev”, a subliniat eurodeputatul, potrivit căruia părţile au puţin timp la dispoziţie, în condiţiile „deteriorării situaţiei” Iuliei Timoşenko şi a apropierii Campionatului European de Fotbal.

Summit de urgenta

Consiliul Uniunii Europene va examina luni, la nivel de miniştri de externe, situaţia legată de fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, a anunţat ministrul ucrainean al dezvoltării economice şi comerţului, Petro Poroşenko, aflat într-o vizită la Bruxelles. Oficialul a mai precizat că pe data de 15 mai, la Bruxelles va avea loc o reuniune a Consiliului de cooperare Ucraina-Uniunea Europeană, cu participarea premierului ucrainean, Mikola Azarov şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica Externă şi de Securitate, Catherine Ashton.
Amintim că mai multe guverne europene intenţionează să boicoteze finala de la Kiev a Campionatului European de Fotbal din luna iunie, dacă autorităţile ucrainene nu vor soluţiona cazul fostului prim-ministru Iulia Timoşenko.Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat, la rândul său, că deocamdată nu a luat o decizie referitoare la anularea vizitei sale în Ucraina în perioada Campionatului European de Fotbal, în semn de protest faţă de situaţia Iuliei Timoşenko.
În acelaşi timp, Ucraina a decis să amâne pe termen nelimitat editia din acest an a summitului şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, care urma să aibă loc între 11 şi 12 mai, la Ialta, după ce 14 preşedinţii europeni au refuzat să participe la reuniune.

Escorta armata

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, al cărui caz a dus la anularea summitului central-european de la Ialta şi la boicotarea Campionatului Mondial Euro 2012 din Ucraina de către ţările europene, a fost transportată miercuri dimineaţă la Spitalul Central al Căilor Ferate din Harkov, de data aceasta cu acceptul său. Un convoi compus dintr-o ambulanţă şi maşini ale poliţiei ucrainene, de fapt ale trupelor speciale Berkut, au intrat miercuri în curtea spitalului unde fostul premier va fi tratată de hernie de disc de un medic german, de la clinica Charite, care a venit special la Harkov în acest scop. Douăzeci de minute mai târziu, un convoi asemănător a fost văzut părăsind zidurile închisorii din acest oraş din estul Ucrainei unde opozanta este încarcerată, precizează agenţia de presă Unian.
Autorităţile penitenciarului Kaceanovka (regiunea Harkov), unde fostul demnitar ucrainean ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru „abuz de putere” în aşa-numita afacere a gazelor ruseşti, nu au putut fi disponibile pentru a confirma transferul dnei Timoşenko la spitalul din afara închisorii unde a acceptat să fie tratată de un medic german.
Evghenia, fiica opozantei, a anunţat în ajun că mama sa a acceptat să fie transferată miercuri la spitalul din Harkov cu condiţia să fie îngrijită de un medic german, care a fost trimis special de clinica Charite din Berlin.

Share our work
Kremlinul pregateste un nou razboi in Caucaz

Kremlinul pregateste un nou razboi in Caucaz

Tancurile Federatiei Ruse, pregatite sa intre in Caucaz

Armata Federaţiei Ruse anticipează ca pana in vara anului 2012, va avea loc un atac occidental asupra Republicii Islamice Iran, motiv pentru care a fost eleborat un plan de detaşare a trupelor ruse în Armenia, fosta republică sovietică aflată în aria de influenţă a Moscovei şi care are graniţă comună cu Iranul. Mass-media rusa, citata de presa regionala, relata recent ca situaţia din Siria şi Iran “face ca Rusia să îşi îmbunătăţească prezenţa militară în Caucazul de Sud, zona caspică şi mediteraneană şi în cea a Mării Negre”. Sursele citate de publicaţii apropiate Kremlinului spun că pregătirile au început în urmă cu doi ani, când baza militară 102 din Armenia a fost modernizată. Familiile militarilor de la baza Gyumri din Armenia au fost evacuate, atragand dupa sine un mini-exod al cetatenilor rusi din regiune.

Punct strategic

“Baza militară 102 este un punct cheie în Caucazul de Sud. Ocupă o poziţie geopolitică importantă, dar Kremlinul se teme că va pierde acest avantaj”, spun surse militare ruse. Sursele citate mai mentioneaza ca „Baza 102” este aprovizionată pe calea aerului, deoerece căile terestre trec prin Georgia, aliat al SUA, şi sunt blocate. Militarii ruşi iau în calcul că Georgia va ameninţa şi securitatea rutelor aeriene de aprovizionare, în cazul unui conflict, mai ales că SUA au reluat procesul de înarmare a Georgiei, oprit dupa războiul din 2008.
“Este posibil să folosim mijloace militare pentru a sparge blocada georgiană şi să stabilim coridoarele de transport care duc spre Armenia, spune Iuri Netkacev, fost comandant adjunct al forţelor din Transcaucazia.
La randul sau, seful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Viktor Ozerov, declara că a pregătit un plan în cazul unui atac occidental şi israelian asupra Iranului, relatează mai multe publicaţii vestice. “Iranul este vecinul nostru. Dacă Iranul este implicat într-o actiune militară, aceasta este o ameninţare directă la adresa securităţii noastre”, a declarat şi fostul ambasador rus la NATO, Dmitri Rogozin, acum vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial şi reprezentant al Moscovei în negocierile privind Transnistria.

Consecinţe impredictibile

Surse din Ministerul rus al Apărării precizează că Israelul nu are o forţă militară suficientă pentru a se angaja într-un război în Iran şi că va avea nevoie de sprijinul SUA. Aceleaşi surse arată că un asemenearazboi poate avea “consecinţe impredictibile” şi că Rusia poate lua parte la conflict, deoarece acesta îi ameninţă intersele vitale în regiune.
În acest context, Rusia va organiza exerciţiul militar Kavkaz 2012 şi a detaşat în regiune echipamente de comunicaţii care folosesc sistemul GLONASS, omologul rusesc al GPS. “Forţele aeriene din Districtul Militar Sud au fost înarmatae în proportie de 100% cu avioane de luptă şi elicoptere noi”, spune Pavel Felgenhauer, expert la Jamestown Foundation din Washington. Totodată, ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdyukov, a declarat că în Stavropol şi Kislovodsk au fost detaşate trupele de elită ale spionajului militar (GRU)-Spetznaz.

Azerbaidjan, posibila tinta pentru Moscova

Nu doar Georgia, ţară care urmăreşte intens să primească Planul de Acţiune pentru Aderarea la NATO, ci şi Azerbaidjanul este un motiv de îngrijorare pentru Rusia. Azerbaidjanul are relaţii tot mai apropiate cu Israelul, iar potrivit telegramelor publicate de WikiLeaks, preşeditele Ilham Aliev a declarat că relaţia cu Tel Avivul este caun iceberg-90% din ea nu se observă. Statul Israel a ajuns să obţină chiar dreptul de a folosi baze aeriene azere în cazul unur misiuni de salvare a piloţilor israelieni în Iran, spun surse militare americane citate de The Washington Post. Israeul a decis să vândă echipamente militare în valoare de 1,6 miliarde de dolari Azerbaidjanului.
“Forţelor din Transcaucazia li se poate da ordin să lovească la sud şi să prevină astfel instalarea unor baze militare SUA înTurkmenistan. Astfel s-ar realiza legătura cu trupele din Armenia şi s-ar prelua controlul asupra coridorului energetic sudic prin care gazele din Azerbaidjan şi Turkmenistan ajung în Europa”, explica Felgenhauer. “Printr-o singură acţiune militară rapidă, Rusia îşi poate asigura controlul asupra Caucazului şi al bazinului caspic, punândVestul în faţa faptului împlinit, iar Occidentul, mult prea preocupat cu Iranul nu va riposta. Totodată, un asemenea conflict încununat de o victorie poate ralia populaţia Rusiei în jurul Kremlinului, permiţând şi zdrobirea mişcarilor prodemocraţie. În cele din urmă, o asemenea manevră va duce, probabil, la distrugerea regimului Saakaşvili din Georgia” a mai adaugat acesta.

Share our work
Libertatea, un lucru „insuportabil” in Belarus

Libertatea, un lucru „insuportabil” in Belarus

Liderul belarus, Alexandr Lukasenko, ameninta Uniunea Europeana si SUA

Preşedintele Republicii Belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat recent că libertatea individuală este un lucru „insuportabil” şi rău pentru ţara sa, afectată de sancţiuni occidentale în urma reprimării fără precedent a opoziţiei după alegerile prezidenţiale din 2010, relatează mass-media regionala. Aflat la putere de aproape 18 ani şi calificat de către fosta administraţie americană drept „ultimul dictator din Europa”, Lukaşenko l-a citat pe scriitorul rus Fiodor Dostoievski, într-un mesaj anual adresat naţiunii, apărându-şi politica brutală. „Marele Dostoievski a scris că nu există nimic mai insuportabil pentru o persoană decât libertatea,. Evident, avea dreptate”, a declarat liderul belarus.

Arestari masive

Liderul de la Minsk a subliniat că alegerile prezidenţiale din 2010, urmate de o reprimare fără precedent a opoziţiei, au dovedit că libertatea nu este un lucru bun pentru Belarus. „Noi le-am acordat o libertate totală candidaţilor (…). Ultimele alegeri au arătat că nu era pentru binele poporului: ţara (a fost) umilită la televizor, (au existat) tulburări de stradă, (s-au lansat) apeluri la teroare, la violenţă”, a subliniat acesta. „Tot Belarusul a putut să vadă ce înseamnă opoziţia. Aceasta a fost cea mai bună publicitate (făcută) puerii”, a apreciat el.
Câteva sute de persoane, inclusiv majoritatea candidaţilor la preşedinţie, au fost arestate deoarece au participat la o manifestaţie post-electorală denunţând fraude. Datorita derapajelor anti-democratice, Belarusul face obiectul unor sancţiuni occidentale din cauza arestărilor opozanţilor, care s-au multiplicat după realegerea lui Lukaşenko, în 2010, cu peste 80% din voturi, în urma unui scrutin marcat de nereguli importante, potrivit observatorilor.
„După alegerile din 2010, noi vream să aprofundăm dialogul cu Europa şi Statele Unite, să dezvoltăm aşa-numita societate civilă. Însă Occidentul şi Coloana a Cincea (numele dat opozanţilor acuzaţi că se află în solda occidentalilor) au decis altfel”, a subliniat Lukaşenko.

Share our work
Un militar roman ranit in Afganistan in 2011 a murit la Bucuresti

Un militar roman ranit in Afganistan in 2011 a murit la Bucuresti

Plutonierul Ion-Lucian Leuştean, rănit grav anul trecut în Afganistan, a decedat miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al MApN, subofiţerul de 25 de ani se afla internat, în stare de comă, la secţia terapie intensivă şi, în pofida eforturilor de lungă durată ale medicilor, viaţa sa nu a mai putut fi salvată.
El era necăsătorit şi era în serviciul militar din anul 2009. Ion-Lucian Leuştean, care era încadrat în Batalionul 2 Manevră, a fost rănit grav la data de 7 septembrie 2011, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul. Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenţii chirurgicale.
În data de 8 septembrie, militarul român a fost evacuat în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, pentru tratament de specialitate şi, ulterior, la 30 octombrie, a fost transferat în România, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, în stare vegetativă, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme interne şi cranio-cerebrale.
„Pe parcursul întregii perioade de internare, Ion-Lucian Leuştean a beneficiat, în cadrul secţiei de terapie intensivă, de monitorizare permanentă şi de tratament complex suportiv şi curativ. Din nefericire, cu toate eforturile echipei medicale pluridisciplinare de la SUUMC, evoluţia clinică a pacientului nu a înregistrat ameliorări ale statusului cognitiv, iar în ultimele 10 zile s-a constatat o deteriorare progresivă neresponsivă la tratament etiologic specific, militarul decedând în urma unui stop cardio-respirator”, se explică în comunicat.
Potrivit sursei citate, ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, l-a avansat la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Ion-Lucian Leuştean, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul Apărării Naţionale va înainta preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Ion-Lucian Leuştean cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Miercuri, la ora 15,00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Ion-Lucian Leuştean, se mai arată în comunicatul de presă.
Săptămâna trecută, un alt militar român a fost rănit în Afganistan. Plutonierul-adjutant Florinel Enache, din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul, Afganistan, a fost grav rănit vineri.
Plutonierul-adjutant Florinel Enache, care executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat (DEI). Militarul a fost evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman.

Share our work