O anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA a descoperit că Rusia a transferat miliarde de dolari prin intermediul băncilor americane către Turcia în 2022, folosind proiectul centralei nucleare Akkuyu ca acoperire pentru a se sustrage sancţiunilor, relatează Wall Street Journal (WSJ), citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
Miliardele Gazprombank
JPMorgan Chase şi Citigroup au facilitat transferuri în valoare de peste 5 miliarde de dolari legate de proiectul sprijinit de Rusia, cel puţin 2 miliarde de dolari fiind ulterior îngheţate de autorităţile americane.
Departamentul de Justiţie suspectează că schema a fost orchestrată la cele mai înalte niveluri din Moscova, Banca Rusiei finanţând în secret un împrumut de 9 miliarde de dolari prin intermediul Gazprombank. Acest lucru a permis banilor ruşi să ajungă în Turcia, evitând în acelaşi timp tranzacţiile directe cu entităţi sancţionate.
Oficialii cred că transferurile au fost concepute nu doar pentru construcţia nucleară, ci şi pentru a crea o rezervă offshore de dolari pentru iniţiativele statului rus.
În ciuda eforturilor procurorilor de a confisca fondurile îngheţate în 2024, administraţia Biden a suspendat cazul, temându-se de consecinţele diplomatice cu Turcia, un aliat NATO.
Casa Albă şi Departamentul de Stat s-au temut că o acţiune în justiţie ar putea afecta cooperarea privind schimbul de prizonieri, combaterea terorismului şi stabilitatea în Orientul Mijlociu. O preocupare majoră a fost presupusa implicare a şefului serviciilor de informaţii turce Ibrahim Kalin şi a fostului ministru de finanţe Nureddin Nebati în facilitarea plăţilor.
Reduta turcă
Turcia, spre deosebire de alţi membri NATO, a refuzat să impună sancţiuni Rusiei şi a extins schimburile comerciale cu Moscova, furnizând în acelaşi timp arme Ucrainei. Sistemul financiar al ţării a beneficiat de transferurile ruseşti în timp ce banca centrală turcă încerca să stabilizeze lira pe fondul inflaţiei.
Având în vedere că acest caz este acum în aşteptare, administraţia Trump trebuie să decidă dacă va continua să acţioneze. În timpul primului său mandat, tensiunile dintre Washington şi Ankara au crescut din cauza încălcării sancţiunilor privind banca turcă de stat Halkbank.
Sancțiunile impuse împotriva Federației Ruse au avut un impact semnificativ asupra sistemului bancar rusesc, afectând atât stabilitatea financiară, cât și credibilitatea instituțiilor bancare pe plan extern.
Restricții dure
Băncile rusești au întâmpinat dificultăți în a atrage finanțare de pe piețele internaționale, întrucât sancțiunile blochează sau limitează accesul la investiții și credite străine. Lipsa accesului la capital străin a forțat instituțiile bancare ruse să se bazeze mai mult pe resurse interne și pe lichiditățile puse la dispoziție de Banca Centrală a Rusiei.
Bănci de stat ori bănci considerate „cheie” în sistemul financiar rusesc au fost deconectate de la SWIFT. Această rețea este esențială pentru efectuarea de tranzacții internaționale rapide și sigure. Această măsură a dus la întârzieri, costuri mai mari și dificultăți semnificative în efectuarea plăților transfrontaliere.
O parte din rezervele valutare ale Băncii Centrale a Rusiei din străinătate au fost înghețate, limitând capacitatea autorităților ruse de a interveni pe piața valutară pentru a-și apăra moneda sau de a-și menține stabilitatea financiară. Această situație a dus la o volatilitate mai mare a rublei și la incertitudine în rândul investitorilor.
Efecte pe termen lung
Sancțiunile și tensiunile geopolitice au sporit percepția de risc în privința economiei rusești, ceea ce a determinat retrageri de capital și o scădere a investițiilor străine directe.
Băncile ruse au trebuit să compenseze prin dobânzi mai mari, prin oferte speciale către clienți sau alte strategii pentru a menține stabilitatea depozitelor și a creditelor.
Deși marile bănci de stat au beneficiat de sprijin guvernamental, băncile mai mici și companiile au suferit datorită accesului limitat la finanțare externă.
Creditarea a devenit mai scumpă, iar împrumuturile în valută (dolari, euro) au fost mult mai greu de obținut. Aceasta a afectat companiile care importau produse sau materii prime și populația care avea nevoie de credite în monedă străină.
Guvernul rus și Banca Centrală a Rusiei au implementat politici de substituire a importurilor, au încurajat tranzacțiile în alte monede (în special yuanul chinezesc) și au introdus controale de capital mai stricte.
De asemenea, s-au promovat sisteme alternative de plăți (precum SPFS – sistemul rusesc de compensare interbancară) pentru a reduce dependența de sistemele occidentale.
Sfidare oficială
Poziția oficială a autorităților ruse a fost, în repetate rânduri, că sancțiunile impuse de statele occidentale nu au afectat semnificativ sistemul bancar al Federației Ruse. Mai exact, reprezentanții guvernului și ai Băncii Centrale a Rusiei au susținut că sectorul bancar rămâne stabil și bine capitalizat, iar populația nu resimte consecințe majore.
Elvira Nabiullina (Guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei) a declarat în martie 2022 că „sistemul bancar rămâne stabil, avem suficientă lichiditate, iar instrumentele noastre ne permit să gestionăm eficient fluctuațiile de pe piață”. Ea a mai declarat în septembrie 2022 că „am reușit să ne adaptăm la noile condiții, inclusiv prin creșterea tranzacțiilor în monede ale țărilor prietene și prin consolidarea rezervei de capital a băncilor.”
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a declarat în iunie 2022 că „am depășit etapa critică a sancțiunilor. Sistemul nostru bancar este în continuare sigur și bine capitalizat, iar rubla și-a recăpătat puterea pe piețele valutare.”
Declarațiile oficiale ruse pun accent pe reziliența și adaptabilitatea sistemului bancar, menționând că sancțiunile nu au cauzat un șoc major intern.
Totuși, majoritatea rapoartelor independente menționează că efectele sancțiunilor se resimt în special pe termen mediu și lung, prin scăderea investițiilor străine, dobânzi mai mari la credite și dificultăți de finanțare internațională.
Astfel, afirmațiile că sancțiunile „nu au afectat deloc” sistemul bancar trebuie privite cu circumspecție, întrucât există numeroase indicii (excluderea din SWIFT, înghețarea rezervelor, dificultăți de acces la capital) care arată contrariul. Totuși, capacitatea guvernului rus de a menține o stabilitate relativă în sistemul bancar pe termen scurt este susținută de măsuri precum injecțiile de lichiditate și controlul strict al capitalului.
Sancțiuni europene
Uniunea Europeană a reînnoit recent sancţiunile sale extinse împotriva Rusiei pentru încă şase luni, după ce Ungaria a încetat să mai blocheze această decizie, primind în schimb anumite asigurări din partea Bruxelles-ul în ceea ce priveşte securitatea sa energetică. „Europa livrează rezultate: miniştrii de externe ai UE tocmai au convenit să prelungească din nou sancţiunile împotriva Rusiei”, anunţă, într-un mesaj postat pe X, Kaja Kallas, şefa politicii externe a blocului european. „Acest lucru va continua să priveze Moscova de venituri pentru a-şi finanţa războiul”, a arătat ea. „Rusia trebuie să plătească pentru daunele pe care le provoacă”, a adăugat Kallas.
Oficiali din alte ţări ale UE au avertizat că dacă sancţiunile nu ar fi fost reînnoite înainte de termenul-limită, 31 ianuarie, aceasta ar fi avut consecinţe majore, cum ar fi deblocarea activelor ruseşti din Europa utilizate pentru a ajuta Kievul.
Sancţiunile reînnoite includ toate interdicţiile sectoriale privind comerţul, precum şi măsurile care au blocat activele băncii centrale a Rusiei. Din punct de vedere juridic, ţările UE trebuie să voteze în unanimitate pentru a reînnoi aceste restricţii la fiecare şase luni. Profiturile din activele ruse îngheţate sunt utilizate pentru a finanţa un împrumut de 50 de miliarde de dolari acordat Ucrainei, susţinut de G7.
Buturuga maghiară
Premierul ungar Viktor Orban a solicitat iniţial consultări cu administraţia Trump înainte de o decizie de reînnoire a sancţiunilor. Dar preşedintele american Donald Trump a declarat că este gata să crească presiunea economică asupra Rusiei pentru a încheia un acord de pace.
Budapesta a invocat apoi nemulţumirile sale cu privire decizia Kievului de a nu mai prelungi acordul cu Moscova care permitea gazului rusesc să fie livrat în Ungaria traversând teritoriul ucrainean.
Însă Budapesta – care menţine legături economice şi politice mai strânse cu Rusia decât alţi membri ai UE – a anunţat luni că este gata să dea undă verde deciziei de reînnoire a sancţiunilor împotriva Rusiei, dacă primeşte asigurări de ajutor din partea Comisiei Europene.
În cadrul unei reuniuni a ambasadorilor UE, Comisia a prezentat o declaraţie în care spune că este „gata să continue discuţiile cu Ucraina privind aprovizionarea Europei prin sistemul de gazoducte din Ucraina”. Declaraţia, văzută de Reuters, mai stipulează că Bruxelles-ul este de acord să implice Ungaria şi Slovacia în acest proces.
„Comisia va aborda Ucraina pentru a solicita asigurări cu privire la menţinerea transferurilor prin conductele de petrol către UE”, se mai arată în declaraţie.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, s-a declarat mulţumit de asigurările Comisiei. „Comisia Europeană s-a angajat să protejeze conductele de gaze naturale şi petrol care aduc combustibil către statele membre ale Uniunii Europene”, a anunţat el într-o postare pe Facebook, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
UE a impus deja cincisprezece runde de sancţiuni de la invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022.
Sistemul energetic global are o dinamică complexă în funcție de regiuni și de sectoarele economice. Se prevede o creștere a cererii de energie până în 2050 care se datorează creșterii populației și a veniturilor acesteia. Cu toate acestea, ne așteptăm ca cererea crescută de energie să fie moderată de o intensitate energetică mai redusă, așteptându-ne la o creștere a eficienței energetice.
Statele Unite dau tonul
Oricât am nega, Statele Unite au contribuit substanțial la echilibru geopolitic și securitatea globală. Donald Trump, prin politica MAGA, nu face altceva decât să consolideze toate resursele de putere globale ale Statelor Unite, punâd accent pe puterea economica. … Iar economie fără energie, nu există!
Schimbarea direcției Statelor Unite, odată cu venirea la Casa Albă a lui Donald Trump și numirea lui Chris Wright ca noul secretar al SUA pentru Energie, va imprima întregului mapamond o relaxare a politicilor de decarbonare și punerea accentului pe securitatea aprovizionării cu energie și o scădere a prețurilor.
Chris Wright este inginer nuclearist, este președintele consiliului de administrație a Liberty Energy, o companie de servicii petroliere specializată în fracturare hidraulică și pioneră în acest domeniu, care a început revoluția petrolului și gazelor obținute prin fraking, care a permis SUA să devină cel mai mare exportator de țiței din lume. De asemenea deține un pachet mare de acțiuni la o companie (OKLOHA) care dezvoltă tehnologia reactoarelor nucleare mici (SMR). Mai adăugăm că este un negaționist al schimbărilor climatice și se împotrivește tranziției energetice.
„Drill Baby, Drill!”
Trump și Wright schimbă prioritățile energetice ale Statelor Unite și sigur vor impune o nouă tendință în industria energetică globală, implicit și în cea a Uniunii Europene.
Tendințele sunt clare: producția de petrol și gaze va crește, cererea de energie pentru transport fiind din ce în ce mai mare. La fel și cerea de energie electrică „în bandă”, neintermitentă, care se obține din gaze și din nuclear. Cum investitiile în capacități de producție de energie electrică pe gaze sunt mai mici și cu un termen de finalizare mult mai mic decât cele din nuclear, acestea vor ocupa un loc fruntaș. Este evident că și investițiile în capacități nucleare vor avea un avânt, cunoscut fiind faptul că în 2024 au fost demarate multe proiecte noi în capacități „clasice” și în noi tehnologii SMR de zeci de miliarde de dolari. Acest fapt va reduce invetițiile în capacitățile intermitente din eolian și fotovoltaic și o descreștere a industriei auto electrice. Rezultattul este un interes mai mic pentru politicile climatice și de mediu.
Astfel dereglementarea va fi politica de stat. Și Trump, și Wright, provenind din afacerile americane de miliarde, vor conduce Statele Unite (și industria energetică americană) ca pe o mare corporație îndreptată spre profit în detrimentul regulilor introduse în ultimii ani de administrația Biden, consecință fiind obținerea cât mai facilă a autorizatiilor de explorare și foraj pe terenurilor federale și în apele offshore.
Dereglementarea nu va avea ca rezultat creșterea spectaculoasă a producției de petrol și gaze deoarece marea majoritate a terenurilor se află în proprietatea statelor sau în proprietate privată, puține terenuri fiind în proprietate federală. Evident că sunt multe state cu conducere republicană care vor adopta politica federală a lui Trump, dar nu cu o creștere spectaculoasă a producției de petrol.
Creșterea producției se va manifesta peste câțiva ani deoarece de la explorare la exploatare este necesară o perioadă mai mare. Astăzi prețul petrolului este relativ mare, dar presiunea anunțată de Donald Trump asupra țărilor OPEC de a crește producția pentru a sugruma economic Federația Rusă, Iranul și Venezuela, va duce la o scădere a prețului petrolului.
În ianuarie 2024 guvernul Biden a suspendat eliberarea de autorizații pentru exporturile de gaz natural lichefiat pentru țările care nu aderă la acordurile de liber schimb. Venirea lui Trump face mai permisivă politica de export de gaze naturale sub forma de LNG, mai ales ca se vor construi noi terminale de lichefiere a gazului și de încărcare a tancurilor LNG, care mai mult ca sigur vor avea ca destinație preponderentă Europa și posibil China, în functie de cum va evolua războiul economic SUA – China.
De asemena se observă o ofensivă a Statelor Unite spre infrastructura de aprovizionare europeană cu gaze rusești prin conducte, un magnat american arătându-și disponibilitatea de a prelua North Stream II.
Prețul gazelor este destul de greu anticipat și din cauza creșterii cererii interne, care de datorează temperaturilor mic din sezonului 2024 – 2025.
Energia nucleară este din ce în ce mai căutată și preferată deoarece Statele Unite va investi peste 500 miliarde de dolari în tehologiile inteligenței artificiale (AI), care sunt mari consumatoare de energie în bandă. Astfel nuclearul ce folosește combustibilul cu cea mai mare concentrație de energie pe unitatea de masă beneficiază încă de anul trecut de cateva zeci de miliarde de dolari investiții, aceste sume crescțnd în următorii ani. Să nu uităm că energia nucleară este cea mai bună opțiune în politicile de decarbonizare, fiind o completare fiabilă și scalabilă a hidrocarburilor, în detrimentul surselor regenerabile cu sau fară capacități de stocare. Dar cunoscând că finalizarea investițiilor în nuclear sunt de lungă durată, creșterea industriilor pe verticală va depăși mandatul de patru ani a lui Donald Trump. Oricine ar veni la putere, aceste investitii vor fi finalizate deoarece și Partidul Democrat sprijină dezvoltarea de capacitati de producție de energie electrică din nuclear.
Politicile de dereglementare se vor aplica și în industria nucleară, făcând astfel ca tehologiile clasice și cele noi (SMR sau de fuziune) să obțină aprobări mult mai rapid.
Fostul președinte, Joe Biden, a susținut foarte mult dezvoltatea capacităților de producție de energie regenerabilă și în special pe cele eoliene off-shore. Noua administrație este mult mai fermă în a nu subvenționa aceste tipuri de capacități. Culmea este că 70% din energia eoliană din SUA este generată în state cu majoritate republicană. Trump a făcut așa cum a spus în timpul campaniei electorale: aanulat eliberarea de licențe pentru energia eoliană offshore și este hotărât să nu mai ofere alte noi.
Spre deosebire de energia eoliană, cea fotovoltaică este mai puțin vizată, deoarece aceasta are costuri mult mai mici și companiile mici își permit să investească în capacități mici de producție și stocare, îndreptându-se către autosuficiență energetică. Totuși, cunoscând că sancțiunile reciproce Statele Unite – China vor crește, este de așteptat ca imporurile de panouri fotovoltaice să sufere creșteri de taxe. Trebuie amintit că Republica Populară Chineză deține un monopol de 90% asupra producției de panouri fotovoltaice.
Interesant este ce sa va petrece în piața de automobile electrice. Acestea au beneficiat de subvenții, pe care noua administrație le-a tăiat, subliniind că vehiculele ce folosesc combustibil fosil sunt mai bune și mai ieftine. Dar totusi, piața americană de vehicule electrice nu poate să nu mai fie influențată de piața mondiala, unde electrificarea transportului rămâne o prioritate și costurile bateriilor continuând să scadă datorită progreselor tehnologice, făcând vehiculele electrice mai accesibile.
În noile politici se prevede o consolidare a rețelelelor de energie de transport și distribuție de energie electrică, care de fapt încurajează energia regenerabilă.
Urmarea este ca Statele Unite sa iasă din Politicile interne Climatice și de Mediu, din Convenția Națiunilor Unite privind schimbările climatice și din Acordul de la Paris și să crească investițiile în industria energetică, acestea ajungând la peste 7 mii de miliarde de dolari.
Contaminarea geopolitică a industriei energetice europene
Sancțiunile economice aplicate Federației Ruse și Chinei ar trebui să aibă un efect de bumerang pentru Statele Unite deoarece Uniunea Europeană ar trebui să se îndrepte către energia regenerabilă. Constatăm că după pandemia din 2020 și începerea războiului din Ucraina, impotrivirile membrilor UE în fața estabileshmentului bruxellez au fost răzlețe, puțini având tăria de a se exprima împotriva politicilor de decarbonare care au adus o creștere suplimentară a prețurilor energiei electrice din cauza intermitenței regenerabilelor.
Raportul Draghi, elaborat în 2024, comandat și insușit de Comisia Europeană, recunoaște instabilitatea aprovizionarii cu energie și trecerea de sub monopolul gazelor rusești sub monopolul chinezesc asupra metalelor și pământurilor rare. Astfel în toamna lui 2024 Uniunea Europeană definește ca materiale critice 34 de metale și nemetale, din acestea 17 fiind declarate strategice, majoritatea aflându-se sub monopolul chinezesc. Soluțiile date de fostul premier italian sunt către o încetinire a politicilor de decarbonare câțiva ani și propune investiții în capacități de productie pe gaz (ca gaz de tranziție) pe termen scurt și capacități pe nuclear pe termen lung.
Dacă până la venirea lui Trump, au existat câteva voci în UE care s-au impotrivit (cu jumătate de gură) politicilor ”verzi”, și aici amintim țările care de fapt s-au impotrivit reducerii tranzitului de gaz rusesc, Ungaria, Austria și Slovacia, astăzi mai multe voci se fac auzite în împotrivirea decarbonizării industriei europene, care a devenit necompetitivă în comparație cu industriile din Statele Unite și China. În ultima perioadă se remarcă miniștrii energiei din Polonia și România, care declară că membrii UE trebuie să își folosească resursele energetice existentă (carbune sau gaze), care fac (momentan) economiile naționale mai competitive, în detrimentul adoptarii de tehnologii „verzi” impuse de Green Deal. „Politicile de „înverzire” ale Europei nu au fost politici publice bine gândite, ci o ideologie urmată orbește, pe modelul unei terapii șoc. Și, ca orice ideologie impusă fără o planificare atentă, s-a transformat într-o utopie care ne costă scump – economic, social și strategic.” a punctat Sebastian Burduja, ministrul român al energiei.
Și în Germania, cea mai afectată țară europeană de criza energetică generată de Green Deal, liderul blocul conservator (CDU/CSU) aflat în opoziție, Friedrich Merz, a declarat că va construi 50 de centrale electrice pe gaz în cazul în care va fi ales cancelar.
Am arătat de fiecare dată că Green Deal este o politică greșită deoarece uniformizează industriile energetice ale statelor membre. Plecând de la consumurile din mixul energetic primar, în care energia termică se află pe primul loc, urmând energia necesară transporturilor și mai apoi energia electrică, considerăm că uniformizarea nu se poate face deoarece un stat nordic are nevoi energetice diferite față de un stat sudic, un stat are resurse diferite față de altul, geografia unui stat cu ieșire la mare determină anumite consumuri energetice față de altul continental, statele estice, foste comuniste, au o arhitectură a industriei energetice complet diferită față de vechile membre ale Comunității Europeane a Cărbunelui și Oțelului.
Rezultatul politicilor energetice duse de Uniunea Europeană este dezastruos și se observă din următorul grafic al variației produsului intern brut.
Uniunea Europeană a fost de multă vreme considerată un jucător important în geopolitica globală, având un rol important în economia mondială, dat de influența economică, promovarea valorilor democratice și modelarea politicilor internaționale. În ultimii ani, poziția UE pe scena globală devine din ce în ce mai puțin relevantă. Pe lângă politicile energetice greșite, scăderea creșterii economice europene s-a datorat și proceselor birocratice excesive, intereselor naționale divergente și mecanismelor complexe de luare a deciziilor la nivel de UE. Fără îndoială că UE rămâne un actor important în economia mondială, dar diferențele față de SUA și China au tendința de a se mări. La acest ecart contribuie și proximitatea războiului din Ucraina, politicii agresive și războiului hibrid dus de Federația Rusă împotriva țărilor UE.
Venirea la Casa Albă a lui Donald Trump sigur va schimba politicile europene, UE fiind forțată și de războiul economic dus între Statele Unite și Republica Populară Chineză și de sancțiunile economice impuse de toată comunitatea țărilor democratice supra Federației Ruse.
Este posibil ca într-un viitor apropiat să existe o schimbare a viziunii asupra economiei Uniunii în Partidul popular European, schimbare care trebuie să înceapă cu reformarea industriei energetice. Schimbarea politicilor PPE este necesară pentru a stopa ascensiunea grupurilor suveraniste din Parlamentul European și în special al grupului preferatei lui Trump, Georgia Meloni – „Patrioti pentru Europa”.
„Ideea că țările BRICS încearcă să se îndepărteze de dolar în timp ce stăm noi și ne uităm s-a sfârșit. Solicităm angajamentul acestor țări să nu creeze o nouă monedă BRICS și nici să nu sprijine nicio altă monedă care să înlocuiască puternicul dolar american sau să se confrunte cu tarife de 100% și ar trebui să se aștepte să își ia rămas bun de la vânzarea în minunata economie a SUA. . Ei pot merge să găsească un alt „fraier”! Nu există nicio șansă ca BRICS să înlocuiască dolarul american în comerțul internațional și orice țară care încearcă să-și ia rămas bun de la America.”
Credem ca amenintarea presedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, de a creste la 100% taxele de import din membrii BRICS este de bun augur. Avertismentul a venit la mai puțin de o săptămână după ce Trump a declarat că va impune taxe vamale Canadei, Mexicului și Chinei imediat ce isi va intra in atributiuni. Unii analisti economici spun ca o taxa de 100% la granița SUA, dacă ar fi implementata, ar crește semnificativ costul mărfurilor de la membrii BRICS, ar alimenta inflația din SUA și ar destabiliza fluxurile comerciale globale.
Tarile BRICS doresc sa creeze o noua moneda care sa rivalizeze cu dolarul american si euro. „Dedolarizarea” economiei mondiale este un subiect aparut in Trump se gandeste la un razboi comercial cu BRICS2023, dupa inceperea razboiului din Ucraina. Presedintele brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva, a propus pa summitul BRICS din 2023 crearea unei monede comune în America de Sud pentru a reduce dependența de dolarul american.
Folosirea unei monede BRICS și a rețelelor bancare în afara sistemului denominat în dolari americani ar putea permite țărilor membre precum Rusia, China și Iran să ocolească sancțiunile occidentale. Dar șansele unei noi monede sunt reduse din cauza diferențelor economice și geopolitice ale alianței.
Si ceilalti membri BRICS s-au arătat interesați de dedolarizarea economiei mondiale. În octombrie 2024, Vladimir Putin a cerut un sistem alternativ de plăți internaționale care ar putea împiedica SUA să folosească dolarul ca armă politică. Alții, însă, se tem de consecințele ruperii relațiilor cu SUA și alte țări occidentale prin ruperea de dolar, care stă la baza finanțelor mondiale.
BRICS, grupul geopolitic ce se doreste o alternatica la occident, este alcătuit din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud din 2011. La începutul acestui an, Iranul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Etiopia și Egipt s-au alăturat oficial, reprezentand prima extindere a gupului dupa mai mult de un deceniu de existenta. Alte treizeci și patru de țări și-au exprimat interesul pentru aderarea la blocul marilor economii emergente, conform ministrului sud-african de externe, Naledi Pandor. Amintim ca in acest an si-au depus candidatura la BRICS, Turcia – o tara NATO si Azerbaijan, un aliat al Turciei si Rusiei.
Grupul în expansiune este valoros pentru China, deoarece caută să creeze parteneriate mai strânse cu jucători cheie pentru a contesta conducerea globală a Statelor Unite. Și este, de asemenea, un avantaj pentru Rusia, care a fost ocolită din punct de vedere economic și diplomatic de Occident după invazia sa din 2022 a Ucrainei. Anul acesta, Rusia și-a asumat președinția prin rotație a grupului.
În timpul unui summit BRICS din octombrie, președintele rus Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping au încercat să transmită mesajul că Occidentul este izolat în lume, în timp ce „majoritatea globală” a țărilor își susțin încercarea de a contesta conducerea globală americană.
Cea mai recentă amenințare economică a lui Trump vine la câteva zile după ce a promis creșteri masive a tarifelor la bunurile care provin din Mexic, Canada și China, începând din prima zi a administrației sale. Mișcarea, a spus Trump, va fi o răzbunare pentru imigrația ilegală și „crima și drogurile” care trec granița.
De la acel anunț, Trump a vorbit cu președintele mexican Claudia Sheinbaum pentru prima dată după anunțul tarifului, dar aceștia au oferit declarații contradictorii despre apel . Între timp, premierul canadian Justin Trudeau s-a deplasat la proprietatea lui Trump Mar-a-Lago din Florida pentru a se întâlni cu președintele. Trudeau a spus că cina de vineri cu Trump „a fost o conversație excelentă”, iar președintele ales a numit-o o „întâlnire foarte productivă”.
La un summit din 2023, grupul s-a extins pentru prima dată în peste un deceniu, invitând Egiptul, Etiopia, Iranul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
La același summit, problema „ dezdolarizării ” , sau a reducerii influenței dolarului american în comerțul global, a câștigat avânt, deși nu este o idee nouă pentru grup.
Prim-ministrul indian Narendra Modi și Donald Trump în 2020 la New Delhi, India.Pradeep Gaur / Mint prin fișierul Getty Images
Experții sunt sceptici că BRICS ar reuși să-și creeze propria monedă pentru comerțul global, evidențiind lupte interioare între națiunile membre și diferențe majore în modul în care țările își conduc economiile și instituțiile financiare.
Cu toate acestea, unii membri ai BRICS se numără printre cei mai mari parteneri comerciali ai Statelor Unite, inclusiv India și China.
Putin a adăugat că BRICS ar trebui să se concentreze pe utilizarea monedelor naționale, a noilor instrumente financiare și pe crearea unui analog al SWIFT.
În timpul unei interacțiuni cu grupul de reflecție Carnegie Endowment for International Peace din Washington, ministrul Afacerilor Externe S Jaishankar a clarificat în octombrie că India nu este pentru dedolarizare, dar, deoarece politicile SUA complicau adesea comerțul cu anumite țări, a căutat „soluții de soluție” fără intențiile de a se îndepărta de utilizarea dolarului.
Cu toate acestea, o lume multipolară se va reflecta în cele din urmă în valute și tranzacții economice, a adăugat el.
Pentru India, abordarea prudentă este să se concentreze pe realizarea tranzacționării în monedă locală prin stabilirea unui schimb valutar transparent și deschis, se arată în raportul GTRI.
„Interesul Indiei nu constă nici în dominația dolarului american și nici în adoptarea pe deplin a unei monede BRICS în această etapă. Prin îmbunătățirea propriei infrastructuri financiare, India poate naviga mai bine în dinamica schimbătoare a comerțului global”, a declarat Ajay Srivastava, expert în comerț și fondator al GTRI.
În timp ce dolarul american, care reprezintă peste 90% din tranzițiile la nivel mondial, domină comerțul global, nu este singura monedă utilizată la nivel internațional. Alte monede convertibile precum yenul japonez, euro și lira sterlină sunt, de asemenea, parte integrantă a comerțului global, iar Statele Unite nu s-au opus utilizării lor, se arată în raport.
„Moneda BRICS propusă este pur și simplu o extensie a acestor alternative existente, cu scopul de a facilita comerțul între țările membre și de a reduce dependența excesivă de o monedă unică”, a adăugat acesta.
Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat luni, 27 ianuarie 2025, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles, relatează serviciul de presă al MAE român, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Consiliul Afaceri Externe (CAE) este unul dintre dintre organismele Consiliului Uniunii Europene, format din miniștrii de externe ai statelor membre ale UE (sau, în anumite cazuri, din miniștrii responsabili de domenii precum comerț, apărare sau dezvoltare, în funcție de tematica abordată)
Agendă încărcată
Agenda reuniunii a inclus: agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu și relațiile UE-SUA. La punctul afaceri curente, au fost discutate criza energetică din Republica Moldova, situația din Georgia și evoluțiile recente în Republica Democratică Congo.
În cadrul discuțiilor privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul român a reiterat susținerea pentru suveranitatea, integritatea și independența Ucrainei și a subliniat importanța continuării sprijinului multidimensional al UE pentru Ucraina. A accentuat nevoia accelerării ritmului de acordare a sprijinului militar pentru Ucraina, inclusiv deblocarea sprijinului prin Instrumentul European pentru Pace/EPF și adaptarea mandatului Misiunii UE de Asistență Militară/EUMAM la cerințele din teren.
Ministrul Emil Hurezeanu a susținut necesitatea menținerii presiunii asupra Rusiei și pregătirea celui de-al 16-lea pachet de măsuri restrictive, care să fie adoptat în contextul marcării a trei ani de la debutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. A reafirmat sprijinul României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și a subliniat că orice discuție despre pace trebuie să implice atât Kievul, cât și vecinii acestuia care participă la eforturile de sprijinire a Ucrainei.
De asemenea, a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei și R. Moldova.
Orientul Mijlociu, în fierbere
Referitor la situația din Orientul Mijlociu, ministrul Emil Hurezeanu a salutat acordul de încetare a focului și de eliberare a unui număr de ostatici, încheiat între Israel și Hamas. A exprimat sprijinul pentru redesfășurarea misiunii EUBAM Rafah, care va contribui la o ameliorare a situației umanitare din Gaza. A accentuat importanța unui dialog constant cu ambele părți și a exprimat sprijinul pentru organizarea Consiliului de Asociere UE-Israel, precum și a dialogului politic la nivel înalt cu Autoritatea Palestiniană. De asemenea, a reiterat sprijinul ferm pentru soluția celor două state.
Referitor la situația din Siria, ministrul român a accentuat necesitatea unei tranziții politice pașnice și incluzive, care să asigure integritatea teritorială a Siriei și protejarea drepturilor fundamentale pentru toți sirienii, inclusiv minorități etnice și religioase. În aceeași măsură, a exprimat sprijin pentru o relaxare a sancțiunilor, de o manieră graduală și reversibilă, în funcție de evoluțiile din Siria. În ceea ce privește situația din Liban, a salutat alegerea unui nou președinte, respectiv desemnarea unui nou premier și a exprimat sprijinul pentru consolidarea instituțională și reconstrucția țării.
Relație robustă
În ceea ce privește relațiile UE-SUA, a fost subliniată importanța menținerii unei relații transatlantice robuste, esențială în actualul context geopolitic. UE trebuie să aibă o abordare coordonată în dialogul cu noua administrație de la Washington, inclusiv din perspectiva asigurării unui sprijin transatlantic solid pentru Ucraina și pentru creșterea rezilienței Republicii Moldova.
Cu privire la Republica Moldova, ministrul român a evidențiat faptul că Rusia instrumentalizează energia pentru a-și atinge interesele politice și a menționat sprijinul constant al României, atât prin furnizarea de energie electrică și gaz, cât și prin pledarea constantă, la nivelul UE, pentru creșterea sprijinului european și al statelor membre pentru R. Moldova. A salutat anunțul Comisiei Europene privind acordarea unui sprijin financiar suplimentar de 30 de milioane de euro pentru gestionarea crizei energetice.
În marja CAE, ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat la o cină informală cu liderul opoziției belaruse, Sviatlana Tsikhanouskaya. A arătat că, asemenea alegerilor din 2020, scrutinul prezidențial din Belarus de la 26 ianuarie 2025 nu poate fi considerat nici liber, nici democratic, nefiind întrunite cerințele minime. A încurajat menținerea unității opoziției belaruse în exil și a evidențiat implicarea activă a României în sprijinirea societății civile, a mass-media independente și a opoziției politice belaruse.
De asemenea, ministrul român a participat la un mic dejun informal privind amenințările hibride cu care se confruntă Europa, în special din partea Rusiei, și a avut un schimb de opinii cu omologii privind modalități de consolidare a acțiunii UE pentru prevenirea și descurajarea acestora.
Afaceri europene
Totodată, în marja CAE, ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a avut scurte întrevederi cu ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Caspar Veldkamp, cu ministrul spaniol pentru afaceri externe, Uniunea Europeană și cooperare, José Manuel Albares Bueno și cu ministrul leton al afacerilor externe Baiba Braze.
Discuția cu omologul olandez Caspar Veldkamp s-a concentrat asupra importanței unei cooperări cât mai strânse, prin intermediul autorităților competente, pentru soluționarea furtului de la Muzeul Drents din Assen. Ministrul Hurezeanu a accentuat importanța recuperării în cel mai scurt timp a exponatelor sustrase, evidențiind relevanța culturală și istorică excepțională a acestora pentru patrimoniul românesc.
Ministrul olandez Veldkamp a oferit asigurări privind sprijinul autorităților din Regatul Țărilor de Jos pentru identificarea făptașilor și recuperarea tezaurului.
De asemenea, în dialogul cu ministrul Albares, ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a apreciat dinamismul cooperării cu partea spaniolă în cadrul Parteneriatului Strategic, cu accent pe coordonarea privind subiecte de interes comun de pe agenda europeană.
Întâlnirea cu ministrul leton al afacerilor externe Baiba Braze a abordat dezvoltarea relațiilor bilaterale și importanța deschiderii, anul trecut, a Ambasadei României la Riga, inaugurarea clădirii urmând să aibă loc, în curând. Totodată, cei doi miniștri au discutat despre demersurile naționale și europene în combaterea amenințărilor hibride dar și despre sprijinul acordat Republicii Moldova și Ucrainei în parcursul lor de aderare la Uniunea Europeană.
CAE, rol și atribuții
Consiliul Afaceri Externe (CAE) reprezintă unul dintre principalele
organisme decizionale ale Uniunii Europene, responsabil de coordonarea
și implementarea acțiunilor externe ale UE (sau, în anumite cazuri, din
miniștrii responsabili de domenii precum comerț, apărare sau dezvoltare,
în funcție de tematica abordată).
CAE coordonează și decide asupra politicii externe și de securitate comune a Uniunii, inclusiv gestionarea crizelor internaționale și acțiunile diplomatice. Uneori, CAE își asumă și rolul de Consiliu Comerț (când miniștrii comerțului din statele membre participă la reuniuni) și gestionează acordurile comerciale internaționale sau politicile comerciale ale UE.
CAE are și responsabilități în gestionarea ajutoarelor și programelor de dezvoltare ale UE, având ca scop sprijinirea țărilor partenere în tranziție sau în curs de dezvoltare.
Reuniunile sunt prezidate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care are rolul de a coordona și de a reprezenta politica externă a UE. CAE se întâlnește în mod regulat (aproximativ o dată pe lună) la Bruxelles, însă uneori întâlnirile se pot desfășura și la Luxemburg sau în alte locații.
Deciziile se iau, de regulă, prin vot cu majoritate calificată, cu excepția chestiunilor legate de politica externă și de securitate comună, pentru care se aplică principiul unanimității.
Astfel, Consiliul Afaceri Externe este, într-adevăr, reuniunea miniștrilor de externe (ori a altor miniștri în funcție de subiect) din statele membre ale UE, cu responsabilitatea de a stabili și coordona politica externă și de securitate a Uniunii Europene, precum și de a se ocupa de relațiile comerciale și de cooperare pentru dezvoltare.
Președintele azer Ilham Aliev a calificat recent Armenia drept un „stat fascist”, afirmând că Baku nu ar avea altă opțiune decât să „distrugă” așa-numita „ideologie fascistă” a vecinului său, relatează mass-media regională. Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între fostul secretar de stat democrat al SUA Antony Blinken și ministrul armean de externe Ararat Mirzoyan.
Acuzații dure
Azerbaidjanul și Armenia sunt rivale cunoscute, confruntându-se în multiple conflicte teritoriale și etnice de când și-au obținut independența, în urmă cu trei decenii. Într-un interviu acordat canalelor de televiziune locale, Aliev a acuzat autoritățile armene de a fi purtătoarele unei „ideologii fasciste” timp de 30 de ani, modelând țara după imaginea lor. De asemenea, el a numit Armenia o „amenințare la adresa regiunii”. Omul forte al Azerbaidjanului a lansat amenințări ușor voalate împotriva Armeniei, afirmând că „fascismul trebuie distrus. Acesta va fi distrus fie de conducerea armeană, fie de noi. Nu avem altă opțiune”.
În septembrie 2023, forțele azere au capturat regiunea Nagorno-Karabah, teritoriu de jure azer, care, la acea vreme, era de facto condus de autoritățile etnice armene și fusese o zonă aprig disputată de cele două țări. Aproape întreaga populație armeană de 100.000 de oameni a fugit din regiune în urma ofensivei fulgerătoare a Azerbaidjanului.
În timp ce Erevan și Baku poartă discuții bilaterale privind normalizarea relațiilor și soluționarea disputelor restante la frontieră, autoritățile armene au acuzat Azerbaidjanul, în prezent jucătorul cel mai puternic din regiune, că planifică noi ostilități.
Condiții dure
Prim-ministrul armean Nikol Pashinian a declarat în decembrie anul trecut că partea azeră a primit propuneri cu privire la două probleme nerezolvate în cadrul negocierilor, dar încă nu a oferit un răspuns. „Dacă nici Azerbaidjanul nu are intenții de a ataca Armenia, atunci probabilitatea escaladării în regiune este zero”, a spus Pashinian într-un interviu luna trecută.
Aliev a cerut, de asemenea, Franței și altor țări să nu mai furnizeze arme Armeniei și să recupereze armele deja furnizate. Erevanul a aprofundat cooperarea în materie de securitate cu Occidentul după ce aliatul sau tradițional, Rusia, nu a intervenit pentru a opri atacul Azerbaidjanului în 2023, în ciuda faptului că avea trupe de menținere a păcii desfășurate în enclava Nagorno-Karabah.
Parteneriat strategic
Armenia și Statele Unite au semnat recent un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între fostul secretar democrat de stat al SUA Antony Blinken și ministrul armean de externe Ararat Mirzoyan. Secretarul de stat al SUA a subliniat că semnarea documentului este o piatră de hotar în relațiile dintre Armenia și SUA. ‘Înființăm o Comisie de Parteneriat Strategic SUA-Armenia. Această Comisie ne oferă cadrul pentru extinderea cooperării noastre bilaterale într-o serie de domenii cheie chestiuni economice, securitate și apărare, democrație, justiție…’, a spus Blinken. Potrivit secretarului de Stat al SUA, această cartă va contribui la un Caucaz de Sud mai rezistent, mai pașnic, mai sigur și mai independent. ‘Carta Parteneriatului Strategic Armenia-SUA oferă o bază solidă și face cooperarea noastră mai ambițioasă. Ea acoperă diverse domenii, inclusiv consolidarea legăturilor economice și în domeniul energiei, îmbunătățirea comunicațiilor, aprofundarea cooperării în apărare și securitate, consolidarea instituțiilor democratice, promovarea justiției și a statului de drept, dezvoltarea inovațiilor și a tehnologiilor înalte și extinderea contactelor interpersonale’, a declarat ministrul de externe armean Ararat Mirzoyan.
Valori comune
Mirzoyan a subliniat că relațiile dintre Armenia și Statele Unite, bazate pe valori comune și interese reciproce, s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani. ‘Au atins un nivel în care stabilirea unui parteneriat strategic nu reflectă doar realitățile actuale, ci este crucială în contextul de operare în condiții geopolitice complexe’, a adăugat el. Șeful diplomației armene i-a mulțumit secretarului de stat al SUA și echipei sale pentru eforturile depuse în promovarea cooperării dintre cele două țări la un nou nivel. Relațiile Armenia-SUA în 2024 au fost marcate de dialog politic activ și realizări valoroase. În special, pe 5 aprilie 2024 a avut loc o întâlnire trilaterală Armenia-SUA-UE, iar pe 11 iunie 2024 sesiunea de încheiere a dialogului strategic Armenia-SUA, la Erevan, unde a fost conturată o viziune pentru aprofundarea relațiilor, menită să ridice dialogul bilateral la nivelul unui parteneriat strategic
Război juridic
Azerbaidjanul a deschis recent procesele a 16 separatiști armeni acuzați de ‘crime de război’ și care au condus enclava secesionistă Karabah înainte de recucerirea acesteia în septembrie 2023 de către armata azeră. Recucerirea întregii regiuni Karabah, situată în vestul Azerbaidjanului, a pus capăt la trei decenii de conflict și a dus la refugierea a peste 100.000 de armeni care trăiau în zone controlate de separatiști. Baku a arestat ulterior mai mulți responsabili armeni. Recent, a început la Baku, capitala azeră, procesul a 15 dintre aceștia, acuzați în special de crime de război, tortură și strămutare forțată. Printre acuzați se numără foștii președinți separatiști ai Karabah, Arkadi Ghukasian, Bako Sahakian și Arayik Harutiunian. Tot atunci a avut loc și prima audiere preliminară într-un proces separat, cel al lui Ruben Vardanian, un oligarh și fost bancher care a condus regiunea separatistă în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023. Acest bărbat, care a făcut avere în Rusia, este acuzat în principal de tortură, mercenariat și terorism. El riscă închisoarea pe viață. Vardanian respinge aceste acuzații. ‘Reiterez și declar încă o dată nevinovăția mea totală și a compatrioților mei armeni deținuți, de asemenea, ca prizonieri politici’, a afirmat el într-o declarație publicată joi de familia sa. Cele două audieri au avut loc cu ușile închise, doar media de stat azere fiind autorizate să asiste. Instanța a respins o cerere a avocaților acuzaților de a fuziona cele două procese, potrivit acestor media. La rândul său, Armenia a condamnat în repetate rânduri arestarea liderilor separatiști și a cerut eliberarea acestora. Anul trecut, Ministerul armean de Externe a asigurat că Armenia va ‘face tot posibilul pentru a proteja drepturile reprezentanților’ Karabahului, ‘arestați ilegal’, potrivit Erevanului.
Tensiuni istorice
Conflictul din Nagorno-Karabah își are originea în tensiuni istorice, etnice și geopolitice, care s-au accentuat odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. În perioada imperială rusă, teritoriul Nagorno-Karabah se afla la granița dintre influența rusească, persană și otomană. După instaurarea regimului sovietic, conducerea de la Moscova a decis, în 1921, să atribuie această regiune Republicii Sovietice Socialiste Azere, însă i-a oferit un anumit grad de autonomie, deoarece populația majoritară a enclavei era de origine armeană.
De-a lungul întregii perioade sovietice, tensiunile dintre armeni și azeri s-au menținut, dar au fost în general ținute sub control prin politicile comuniste care încercau să mențină un echilibru. Spre sfârșitul anilor ’80, când Uniunea Sovietică se afla în pragul destrămării, aceste tensiuni au erupt. În 1988, populația armeană din Nagorno-Karabah a inițiat mișcări prin care cerea transferul administrativ al regiunii către Armenia, cereri respinse categoric de autoritățile azere și ulterior de autoritățile centrale sovietice.
Violențe interetnice
Pe măsură ce controlul Moscovei slăbea, au izbucnit violențe interetnice, care au escaladat treptat într-un conflict armat de proporții după obținerea independenței de către Armenia și Azerbaidjan, în 1991. Primul război din Nagorno-Karabah (1988–1994) a fost marcat de lupte crâncene, de atacuri asupra populației civile și de strămutarea a zeci de mii de oameni din ambele tabere. Conflictul s-a încheiat cu un armistițiu semnat în 1994, care a lăsat controlul de facto al regiunii Nagorno-Karabah în mâinile forțelor armene, însă comunitatea internațională, inclusiv ONU, a continuat să recunoască teritoriul ca fiind parte a Azerbaidjanului.
Perioada de după 1994 a fost una de negocieri, conduse în special de Grupul de la Minsk al OSCE, coprezidat de Statele Unite, Rusia și Franța, care avea misiunea de a găsi o soluție pașnică la conflict. În ciuda eforturilor diplomatice, situația nu a evoluat semnificativ către un acord politic durabil. În cei peste 25 de ani de după armistițiu, au existat numeroase încălcări punctuale ale încetării focului, tensionate de o retorică naționalistă pe ambele părți și de reticența factorilor de decizie politici de a face compromisuri.
Escaladare majoră
O escaladare majoră s-a produs în aprilie 2016, când au avut loc ciocniri armate în care s-au înregistrat zeci de victime. Acesta a fost un semnal că pacea fragilă ar putea fi oricând spulberată. O adevărată ruptură s-a văzut însă în toamna anului 2020, când Azerbaidjanul a lansat o ofensivă de proporții, susținută de echipamente militare avansate, inclusiv drone furnizate de Turcia și Israel. În scurt timp, forțele azere au recâștigat teritorii semnificative din jurul Nagorno-Karabah și au pus presiune directă asupra forțelor armene. Au fost semnalate atacuri asupra infrastructurii civile și, ca de fiecare dată, civilii din ambele tabere au fost cei care au suferit cel mai mult.
La sfârșitul lunii noiembrie 2020, Rusia a mediat semnarea unui nou acord de încetare a focului, care a consfințit reocuparea de către Azerbaidjan a unor porțiuni importante din teritoriul pierdut în anii ’90. Partea armeană a fost nevoită să se retragă din districte pe care le controlase timp de decenii. Acordul a prevăzut și desfășurarea temporară a trupelor rusești de menținere a păcii în Nagorno-Karabah, precum și menținerea unui „Coridor Lacin” care să lege Armenia de enclavă, pentru transportul de mărfuri și pentru libera circulație a populației armene din Karabah.
Ostilități geopolitice
Situația a rămas tensionată după 2020 din mai multe motive. În primul rând, complexitatea geopolitică din regiunea Caucazului, unde Rusia, Turcia și chiar Iranul au interese strategice, a făcut ca miza conflictului să fie mai mare decât simpla dispută dintre etnicii armeni și azeri. În al doilea rând, forțele politice din Armenia și Azerbaidjan au propriile rațiuni electorale și naționaliste, care adesea împiedică concesiile. În al treilea rând, au existat incidente repetate la linia de contact și acuzații reciproce privind încălcarea încetării focului.
Un subiect fierbinte în ultimul timp a fost blocarea coridorului Lacin de către activiști azeri, cu sprijinul autorităților de la Baku, care a dus la o criză umanitară pentru etnicii armeni din Karabah. Aceștia s-au văzut în imposibilitatea de a primi aprovizionări esențiale precum alimente, medicamente și materiale energetice. Dincolo de consecințele imediate asupra populației civile, această blocadă a amplificat ostilitățile politice și a subliniat precaritatea acordului de încetare a focului.
Perspectivele pentru o rezolvare durabilă sunt deocamdată incerte. O soluție politică viabilă ar trebui să ofere garanții de securitate populației armene din Nagorno-Karabah și să răspundă, totodată, cerințelor privind integritatea teritorială a Azerbaidjanului. Marile puteri încearcă să promoveze formate de negociere, însă interesele lor diferite – de pildă, Rusia dorește menținerea influenței în Caucaz, Turcia vrea să-și susțină aliatul istoric azer, iar statele occidentale au propriile priorități în regiune – fac ca dialogul să fie dificil.
În esență, conflictul din Nagorno-Karabah este o dispută care nu se limitează doar la chestiuni teritoriale, ci înglobează aspecte etno-istorice, naționalism accentuat, factori geopolitici și o dinamică a puterii între statele din zonă și marile puteri internaționale. Populațiile locale, atât armenii din Karabah, cât și azerii care doresc control asupra întregului teritoriu recunoscut internațional, trăiesc într-un climat de incertitudine și ostilitate. În absența unei voințe politice reale de compromis și a unui mecanism internațional robust de garantare a unui eventual acord, regiunea rămâne vulnerabilă la noi escaladări ale violenței.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat recent, într-un interviu acordat agenției de presă AGERPRES, că estimează că în februarie 2025 va fi semnat contractul privind sistemul PATRIOT care îl înlocuiește pe cel cedat de România către Ucraina. Sistemul Patriot este operat de un număr considerabil de state din spațiul NATO și nu numai, printre care Statele Unite, Germania, Olanda, Grecia, Spania, Polonia, România, dar și țări din Orientul Mijlociu, cum ar fi Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, Israelul este unul dintre utilizatorii importanți, mai ales pentru a se apăra de potențiale atacuri cu rachete balistice sau cu rază scurtă, sistemul fiind integrat în rețeaua extinsă de apărare aeriană a țării.
Parteneriat strategic
‘Vreau să salut faptul că, la sfârșitul acestui an, Guvernul american a luat decizia să aprobe livrarea către România a trei sisteme PATRIOT, care erau în program. În plus față de aceste trei sisteme, în ceea ce privește acest sistem, pe care l-am donat, care are o valoare de aproximativ 300 de milioane… deja, parteneri din trei state membre NATO au contribuit din punct de vedere financiar, România urmând să plătească doar transportul și probabil TVA pentru acest echipament. Ne așteptăm ca semnarea pentru acest sistem să aibă loc în luna februarie’, a declarat Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr. El evaluează că ‘foarte repede, acest sistem a fost aprobat și contractul va fi semnat, ceea ce se încadrează în estimările noastre, atunci când am luat decizia susținută de Parlament de a face această donație’. Despre cedarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, Tîlvăr a declarat că ‘a fost o decizie de țară’, relatează mass-media de la București.
Priorități pentru România
”În primul rând, vreau să pornesc spunând un lucru care este bine să fie știut de toată lumea, și anume faptul că România încă din 2017 a avut un plafon de 2% (din PIB pentru Apărare – n.r.), ceea ce ne-a permis să achiziționăm echipamente pe care acum alții le contractează și pe care le vor avea peste ani de zile. Mă refer la echipamente de tip PATRIOT sau HIMARS. Deci România a fost un frontliner din acest punct de vedere. Pe de altă parte, anul trecut am avut un buget care, după părerea mea, a satisfăcut nevoile noastre, deși orice minister și orice ministru își dorește pentru ministerul pe care îl conduce o alocare cât mai mare, dar suntem de partea României și știm că România are priorități și are multe, multe situații la care trebuie să ofere soluții, din punct de vedere intern. Această estimare de 5% este o propunere, evident, statele… Pentru că la ora actuală pot să vă spun că doar 23 din cele 32 de state membre NATO au un plafon de 2% atins. Deci, din acest punct de vedere, cred că există o marjă, o libertate a fiecărei țări de a vedea măsura care poate să facă o astfel de alocare și cred că lucrurile fiind în discuție este prematur să tragem concluzii” a mai declarat acesta. ”Ceea ce este evident este că situația creată de Rusia prin agresiunea asupra Ucrainei, dar și mediul de securitate internațional fac să putem vorbi de o prioritate din punct de vedere al alocărilor pentru Apărare, pentru că este un mediu de securitate destul de plin de provocări, cu un anumit grad de volatilitate, iar țările trebuie să facă față nevoilor de apărare” a mai punctat Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr.
Soluție avansată
Sistemul Patriot reprezintă una dintre cele mai avansate soluții de apărare antiaeriană și antibalistică, fiind conceput să intercepteze rachete, avioane și alte amenințări aeriene cu un grad ridicat de precizie. Dezvoltat de compania Raytheon și folosit inițial de Armata Statelor Unite, acest sistem se bazează pe un complex format din radar, centru de comandă și rachete defensive, toate integrate pentru a detecta, urmări și elimina ținte chiar și la altitudini mari ori la distanțe semnificative.
Radarul, cu tehnologie performantă, scanează spațiul aerian și trimite informațiile către unitatea de control, care analizează datele și calculează traiectorii, selectând cea mai potrivită rachetă pentru interceptare. Lansarea este aproape instantanee, racheta Patriot având capacitatea să-și ajusteze traiectoria în zbor pentru a contracara manevrele țintei.
Din punct de vedere tehnic, sistemul a cunoscut mai multe versiuni și modernizări, creșterea constantă a eficienței fiind esențială pentru a răspunde noilor tipuri de amenințări, cum ar fi rachetele balistice tactice. Patriot a devenit renumit în timpul Războiului din Golf, când a fost utilizat pentru a proteja forțele coaliției împotriva atacurilor cu rachete. De atunci, numeroase țări, printre care și România, au ales să achiziționeze sau să opereze astfel de sisteme pentru a-și consolida apărarea națională. Principalul avantaj îl constituie flexibilitatea, Patriot poate funcționa atât ca un sistem autonom, cât și integrat în rețele mai largi de apărare, comunicând cu alte echipamente radar sau sisteme similare de la aliați. Acest lucru îi permite să răspundă rapid la amenințări variate, fie că sunt rachete balistice cu rază scurtă, avioane inamice sau drone.
Pe lângă performanțele tehnice, sistemul își dovedește relevanța prin fiabilitate și prin faptul că operatorii au ocazia să se antreneze la cele mai înalte standarde de apărare aeriană. Fiecare baterie Patriot este deservită de un echipaj specializat, care monitorizează permanent parametrii de zbor și coordonează atacurile defensive. Rachetele au motoare puternice, sisteme de ghidare avansate și focoase concepute să maximizeze șansele de a doborî ținta la distanță sigură de zonele protejate.
Astăzi, Patriot rămâne un nume de referință în domeniul apărării antiaeriene și un simbol al colaborării internaționale, fiind prezent în dotarea multor state NATO și considerate un element strategic pentru securitatea regională. Prin îmbinarea tehnologiilor moderne de detecție și interceptare cu pregătirea operatorilor, el oferă capacitatea de a contracara amenințări complexe într-un mod eficient, demonstrând, în același timp, adaptabilitate continuă la evoluția riscurilor din spațiul aerian și balistic.
Semnal politic
Unul dintre primele momente de referință în care Patriot a demonstrat capacitățile sale defensive a fost în timpul Războiului din Golf, când forțele americane l-au folosit pentru a intercepta rachetele Scud lansate de Irak. În operațiunile militare ulterioare din Irak și Afganistan, sistemul a continuat să ofere protecție împotriva amenințărilor aeriene, fie că vorbim de rachete sau de avioane inamice. Țări precum Arabia Saudită l-au implementat inclusiv în contextul conflictelor din regiune pentru a se apăra de atacuri provenite de la rebelii Houthi, care au lansat de-a lungul timpului rachete balistice spre teritoriul saudit.
Israelul, deși cunoscut pentru multiplele sale tehnologii de apărare, a valorificat și platforma Patriot în principal ca sistem suplimentar de contracarare a rachetelor venite din zonele vecine. Fiind integrat cu alte echipamente defensive, cum ar fi sistemul Iron Dome, Patriot completează capacitățile de interceptare pe distanțe mai mari, în special împotriva rachetelor balistice cu rază medie și lungă. Prin modernizările constante, fiecare stat care deține Patriot își poate actualiza componentele – radarul, software-ul și rachetele – pentru a contracara noile tipuri de amenințări, fapt care explică popularitatea lui în rândul țărilor membre NATO și partenerilor lor din alte regiuni.