12 ani de la tragedia scufundarii submarinului Kursk

12 ani de la tragedia scufundarii submarinului Kursk

Cu 12 ani in urma, la 12 august 2000 in timpul unor aplicatii navale, submarinul nuclear Kursk, apartinand Flotei ruse a Nordului, cu 118 marinari la bord, s-a scufundat in Marea Barents. Rusia nu a acceptat ajutorul propus de tarile occidentale si a intervenit cu mare intarziere pentru recuperarea marinarilor. Nu au existat supravietuitori in urma acestui accident in timp de pace, relateaza publicatia Argumenti i Fakti. Cauza oficiala a mortii echipajului a fost desemnata explozia unei torpile (noi) in compartimentul din fata a submersibilului. Ceremonii comemorative sunt prevazute sa se desfasoare duminica la toate bazele navale din Federatia Rusa, precum si in districtele militare. De asemenea, la Moscova urmeaza sa aiba loc o ceremonie de depunere a coroanelor la monumentul dedicat marinarilor de la Kursk la Muzeul Central al Armatei. Submarinul cu propulsie nucleara Kursk s-a scufundat la 175 de km de santierul naval Severomorsk (nord), la o adancime de 108 metri. Conform concluziilor unei comisii guvernamentale, cauza incidentului care a dus la moartea tuturor celor 118 de membri ai echipajului a fost explozia unei torpile, care urma sa fie experimentata cu ocazia acelor aplicatii. Este vorba de torpila ‘skval’, capabila sa se deplaseze cu 500 de km/ora sub apa. Kursk este un submarin nuclear din proiectul 949A ‘Antei’ (‘Oscar-2’, in clasificarea NATO). Astfel de nave au urmatorii parametri tehnici: lungimea de 154 m, deplasamentul, 18 tone, adancimea de scufundare – 500 m, viteza de emersiune de pana la 28 de noduri (aproximativ 52 km/ora, echipajul – 130 de persoane. De regula, submersibilele din clasa Antei dispun de 24 lansatoare de rachete de croaziera ‘Granit’ (fiecare dintre care este de 40 de ori mai puternica decat bomba de la Hiroshima). intr-un documentar al France 2 se afirma ca la 12 august 2000 lumea s-a aflat la un pas de al treilea razboi nuclear.

 

Share our work
Rusia – scandalul Pussy Riot. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a numit-o pe Madonna “tarfa”

Rusia – scandalul Pussy Riot. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a numit-o pe Madonna “tarfa”

„O fostă târfă care vrea să dea lecţii de morală”, asta a spus despre Madonna vicepremierul rus Dmitri Rogozin, trimis special lui Vladimir Putin pentru Transnistria.
Reacţia lui Dmitri Rogozin a venit după ce cântăreaţa americană a cerut, în timpul concertului pe care l-a susţinut la Moscova, eliberarea celor trei cântăreţe din grupul punk Pussy Riot. „Odată cu înaintarea în vârstă, orice fostă târfă vrea să dea lecţii de morală lumii întregi. În special cu ocazia turneelor sale în străinătate”, a scris Dmitri Rogozin, într-un mesaj postat pe Twitter. În timpul unei conversaţii cu un interlocutor pe Twitter, Dmitri Rogozin a adăugat următorul mesaj la adresa Madonnei: „Dă-ţi jos crucea sau măcar pune-ţi o pereche de chiloţi!”.
În timpul concertului pe care l-a susţinut marţi, la Moscova, Madonna a spus că se roagă pentru eliberarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot, aflate în arest preventiv de peste cinci luni şi care riscă trei ani de închisoare, după ce au interpretat un cântec punk împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin.

Critici din Occident

Înteţirea bruscă a criticilor din partea SUA şi UE pe marginea procesului împotriva trupei ruse Pussy Riot ameninţă să devină unul dintre principalii factori iritanţi dintre Rusia şi Occident. Potrivit experţilor, indiferent de deznodământul pe care îl va avea, procesul împotriva Pussy Riot ar putea anula în totalitate eforturile Kremlinului de a obţine o îmbunătăţire a imaginii Rusiei peste hotare, imagine oricum puternic afectată în ultimul an.
Valul de critici la adresa autorităţilor ruse a fost lansat de apărătorii drepturilor omului: Amnesty International le-a declarat pe membrele trupei rock „deţinute ale conştiinţei”. Apoi, la campanie s-au raliat cunoscuţi artişti internaţionali: de la Red Hot Chili Peppers şi Pet Shop Boys până la Sting şi Madonna. Procesul se află deja de câteva săptămâni pe primele pagini ale celor mai reputate mass-media internaţionale: influenta revistă americană Time a anunţat că în Federaţia Rusă „justiţia de buzunar a început vânătoarea de vrăjitoare”, publicaţia britanică The Economist a calificat Biserica Ortodoxă Rusă drept „forţă a conservatorismului şi xenofobiei”, aflată într-o „simbolică îmbrăţişare” cu Kremlinul, iar The Guardian a numit evenimentele din Rusia „teatru al absurdului”.
Nu în ultimul rând, la campanie s-au raliat politicieni din SUA şi UE. Departamentul de Stat al SUA a catalogat acest caz drept „motivat politic”, iar ministrul de externe al Cehiei, Karel Schwarzenber, a declarat că le admiră pe participantele grupului rock. De asemenea, fostul ministru pentru probleme europene, actualul deputat al parlamentului britanic Denis MacShane a recunoscut că fotografiile din sala de judecată îi amintesc de „vremurile GULAG-ului”. Până şi liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a catalogat comportamentul autorităţilor ruse drept „scandaloase”. În acelaşi timp, aproape toţi politicienii au ţinut să sublinieze că nu sprijină acţiunea Pussy Riot, însă consideră reacţia puterii de la Moscova drept „neproporţională”.

Share our work
Analistii de la Chisinau insista pe inlocuirea misiunii de pacificatori din regiunea transnistreana in observatori civili

Analistii de la Chisinau insista pe inlocuirea misiunii de pacificatori din regiunea transnistreana in observatori civili

Republica Moldova trebuie sa insiste pe schimbarea misiunii de pacificatori din regiunea transnistreana in observatori civili. Despre aceasta a declarat joi, in cadrul unei conferinte de presa directorul Asociatiei pentru Politica Externa, Victor Chirila, citat de Infotag. El a remarcat ca in ultima perioada relatiile dintre Chisinau si Tiraspol s-au imbunatatit, ceea ce demonstreaza ca mediatorii isi fac bine treaba. „Prin reluarea traficului feroviar, facilitarea comertului si circulatia libera a persoanelor, Tiraspolul demonstreaza ca isi doreste o apropiere de Chisinau. Totusi, autoritatile trebuie sa fie foarte atente pentru ca aceasta ar putea fi o tactica a regiunii separatiste. Moldova trebuie sa solicita in continuare retragerea trupelor ruse din stanga Nistrului si existenta in regiune doar a observatorilor civili. Doar acest lucru va contribui real la solutionarea conflictului si apropierea celor doua maluri ale Nistrului”, a specificat Chirila. Potrivit lui, desi se observa dinamizarea relatiilor dintre Chisinau si Tiraspol, acest lucru ar putea insemna faptul ca Transnistria urmareste doar consolidarea sa economica, afectata grav de criza financiara. „Consider ca conflictul de pe Nistru poate fi solutionat doar cu pasi foarte mici, dar siguri. Semnarea anumitor protocoale sau documente dintre Chisinau si Tiraspol inseamna clar delimitarea responsabilitatilor, ceea ce ar putea pune in pericol solutionarea conflictului. in acest context, sugeram Guvernului sa nu semneze anumite acorduri sau documente cu autoritatile de la Tiraspol pentru ca ulterior va fi foarte greu sa ne apropiem din punct de vedere juridic”, a precizat directorul APE. Aceasta a sugerat autoritatilor sa insiste pe solutionarea conflictului in formatul 5+2, iar societatea sa fie mai activa si sa propuna solutii pentru reglementarea conflictului, care cauzeaza pierderi atat Moldovei cat si Transnistriei.

Share our work
Secta islamica din Rusia aflata intr-un buncar, descoperita dupa zece ani

Secta islamica din Rusia aflata intr-un buncar, descoperita dupa zece ani

O secta islamica formata din aproximativ 60 de persoane, dintre care 15 sunt copii, a fost descoperita de politie intr-un buncar subteran din Tatarstan, o republica din Rusia centrala de traditia musulmana. Adeptii sectei traiau de peste zece ani in acest buncar construit de liderul lor spiritual, Faizrakhman Satarov, in varsta de 85 de ani, intr-o casa transformata in moschee clandestina in Kazan, capitala Tatarstanului, potrivit unui comunicat al ministerului de interne din aceasta tara. Satarov, care s-a proclamat profet in 1964, a impus membrilor sectei o viata izolata, interzicandu-le sa paraseasca refugiul, sa-si trimita copiii la scoala sau sa mearga la spital. Buncarul, construit ca un labirint, este format din mici celule cu o suprafata de 2×3 metri, unde „copiii traiau in conditii insalubre, fara aerisire”, precizeaza ministerul. Toti copiii au fost internati in spitale, avand in vedere starea lor de sanatate. Autoritatile nu au explicat cum a putut functiona aceasta secta timp de zece ani, fara a atrage niciodata atentia politiei. Copiii au fost descoperiti saptamana trecuta de politie, in cadrul unei anchete legate de uciderea recenta a clericului musulman de cel mai inalt rang din Tatarstan, un atac atribuit de oficiali gruparilor islamiste radicale. Satarov, un fost imam de rang inalt din provincia vecina Bashkortostan, si-a declarat locuinta drept stat islamic independent. El le-a ordonat celor 60 de fideli sa traiasca in celule pe care si le sapau singuri sub cladirea de trei etaje strajuita de un mic minaret. Doar cativa membri ai sectei aveau permisiunea sa iasa din cladire.

Share our work
Ianukovici oficializeaza „rusificarea” a jumatate de Ucraina

Ianukovici oficializeaza „rusificarea” a jumatate de Ucraina

Presedintele ucrainean Victor Ianukovici a promulgat, miercuri, legea prin care limba rusa devine limba oficiala in aproximativ jumatate din regiunile Ucrainei, informeaza RIA Novosti. Legea permite Parlamentului, Guvernului si altor institutii legislative si executive sa isi poata publica deciziile in limba regionala si da voie totodata companiilor de televiziune sa poata transmite in aceasta limba. Autorii legii stipuleaza ca statutul limbii ucrainene ramane ca fiind singura limba de stat. Purtatorul de cuvant al Radei Supreme de la Kiev, Vladimir Litvin a refuzat sa semneze aceasta lege si si-a dat demisia in semn de protest pe data de 4 iulie. Totusi Rada a votat impotriva acestei desimii. Rada Suprema de la Kiev a refuzat saptamana trecuta sa revizuiasca legea care confera limbii ruse statutul de limba oficiala, respingand patru proiecte legislative propuse de mai multe formatiuni politice, prin care s-a incercat abrogarea respectivului text de lege. Potrivit opozitiei, legea “limbilor oficiale regionale” promovata de Partidul Regiunilor, aflat la putere, incalca Constitutia tarii, care prevede ca in Ucraina singura limba oficiala este ucraineana.

Capcana separatista a „moldovenismului”

Limbile “moldoveneasca” si romana ar fi avut statut special in Ucraina, daca proiectul de lege, adoptat in prima lectura de Rada Suprema, ar fi fost fi aprobat definitiv luni. Proiectul de lege pastrea prevederea prin care limba ucraineana este singura limba de stat, dar adauga ca pe teritoriul Ucrainei este garantata utilizarea limbilor regionale, care includ limbile moldoveneasca, romana, rusa, belarusa, bulgara, armeana, gagauza, germana, greaca moderna, poloneza, slovaca, maghiara. In cazul in care legea ar fi fost votata, articolul 11 din proiect ar fi obligat autoritatile locale sa publice actele in limba oficiala. Pe teritoriul in care erau utilizate limbile regionale comune insa, actele de guvernare locala ar fi trebuit publicate in limba nationala sau in limba regionala. in plus, in conformitate cu articolul 13 din proiectul de lege, actele de identitate ar fi trebuit perfectate in limba oficiala si in una din limbile care au obtinut statut de limba regionala, la solicitarea persoanei. Articolul 20 din proiectul de lege prevedea ca cetatenilor din Ucraina le este garantat dreptul la educatie in limba nationala si in limbile regionale. Prevederea s-ar fi aplicat la gradinita, scolile profesionale si in institutiile de invatamant superior.

Lege controversata

Pe 3 iulie 2012, Rada Suprema a Ucrainei a adoptat in lectura finala controversata Lege privind politica lingvistica, initiata de reprezentantii puterii, privind sporirea drepturilor limbilor vorbite de minoritatile nationale, care prevede ca limba de stat este ucraineana, iar, conform Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, in categoria limbilor regionale sau minoritare intra inca 18 limbi. Potrivit noii legi, masurile privind utilizarea limbilor minoritare la nivel regional pot fi aplicate in cazul in care reprezentantii vorbitori ai unei limbi minoritare constituie nu mai putin de 10% din populatia teritoriului.

Share our work
Medvedev, criticat de sefii Armatei ruse la patru ani de la agresiunea Georgiei

Medvedev, criticat de sefii Armatei ruse la patru ani de la agresiunea Georgiei

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a sosit miercuri in Osetia de Sud, cu ocazia marcarii a patru ani de la conflictul din august 2008 cu Georgia. Georgia a declansat, pe 7 august 2008, o ofensiva pentru obtinerea controlului asupra regiunii separatiste proruse Osetia de Sud. Rusia a ripostat prin declansarea unei ofensive de anvergura. Conflictul de cinci zile s-a incheiat cu recunoasterea de catre Rusia a independentei regiunilor separatiste Osetia de Sud si Abhazia. Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri ca Rusia pregatise, la inceputul anului 2007, un plan pentru situatia izbucnirii unui razboi intre Georgia si militiile separatiste. „Exista un plan, nu este niciun secret”, a declarat Putin. Cu toate acestea, mai multi ofiteri de rang inalt din armata rusa au criticat indeciziile lui Medvedev de atunci, fapt ce a provocat pierderi umane ce nu erau necesare. „In opinia mea, comandatul suprem presedintele Medvedev trebuia sa spuna: actionati in conformitate cu planul pe care l-am aprobat”, a declarat Iuri Baluevski, fostul sef al Statului Major rus in cadrul documentarului „Ziua pierduta” care trateaza problema razboiului ruso-gerogian din 2008.

Share our work