Mykhailo Samus: Cred că, în timpul unei administrații Trump, autonomia strategică a Europei nu va mai fi doar teoretică, ci va trebui să devină o realitate practică.
După o experiență de 20 de ani în media internațională și din Ucraina, precum și în analiza și consultanța în domeniul securității și apărării, Mykhailo Samus este un cercetător recunoscut în sfera relațiilor internaționale, a rezilienței naționale și a războiului de generație nouă. Cu o experiență de 12 ani în Forțele Armate ale Ucrainei, și-a obținut diploma de master în Jurnalism Internațional de la Institutul de Jurnalism al Universității Naționale Taras Șevcenko din Kiev (2007). Și-a început cariera ca jurnalist la Defense Express, devenind ulterior redactor-șef al revistei Export Control Newsletter și, apoi, director adjunct al Centrului pentru Armată, Conversie și Studii de Dezarmare.
În 2009, a fondat biroul UE al CACDS (Centrul pentru Armată, Conversie și Studii de Dezarmare) la Praga, Republica Cehă, fiind responsabil de coordonarea activităților internaționale ale CACDS, a secțiunilor regionale și a proiectelor cu NATO și UE. Mykhailo a fost, de asemenea, membru al comitetului editorial al Buletinului Analitic CACDS Challenges and Risks.
KARADENIZ PRESS: Vă mulțumim din nou pentru timpul acordat și pentru activitatea dumneavoastră. Cum evaluați actualele dinamici de securitate din regiunea Mării Negre, mai ales în contextul conflictului în desfășurare din Ucraina?
Mykhailo Samus: Regiunea Mării Negre este puternic influențată de războiul ruso-ucrainean. Evident, principalul factor este că Rusia, încă din 2014, a distrus toate normele de drept internațional în Marea Neagră și în regiune, destabilizând zona prin militarizarea Crimeei. Acest lucru reprezintă o provocare uriașă nu doar pentru Ucraina, ci și pentru toate țările din regiunea Mării Negre, inclusiv România, mai ales în contextul unor proiecte economice importante, precum cele de exploatare a gazelor naturale din zonă. Referindu-ne la situația concretă și la viitor, trebuie să înțelegem că orice negociere posibilă, inclusiv cele propuse de președintele ales al SUA, Donald Trump, înseamnă un risc major. Un conflict înghețat, în care Crimeea ocupată rămâne sub controlul militar al Rusiei, ar reprezenta o amenințare gravă pentru toate țările din regiunea Mării Negre, precum Ucraina, România și Bulgaria, în special în ceea ce privește libertatea navigației și riscul unei blocade, de exemplu asupra porturilor din Odesa.
Astfel, dacă discutăm despre posibile negocieri, trebuie să avem mereu în vedere factorii Mării Negre și ai Crimeei. Acceptarea unei situații de conflict înghețat, în care Rusia menține ocupația Crimeei, este absolut imprevizibilă și inacceptabilă pentru Ucraina. Trebuie să vorbim cel puțin despre demilitarizarea Crimeei. Desigur, eliberarea completă ar fi varianta ideală, dar un prim pas ar putea fi demilitarizarea, ceea ce ar putea marca începutul unui proces de stabilizare în regiunea Mării Negre.
KARADENIZ PRESS: Care sunt implicațiile revenirii a lui Trump la Casa Albă pentru flancul estic al NATO? Prevedeți schimbări în prezența sau angajamentele militare ale SUA în Europa de Est?
Mykhailo Samus: Bineînțeles, Trump nu se referă doar la Europa de Est, ci la Europa în ansamblul său ca partener în cadrul NATO. Cunoaștem perspectiva sa celebră, iar în realitate vom vedea cum va acționa Trump odată ce va reveni la Casa Albă. Până acum, Trump vorbește despre o Europă mai independentă în materie de securitate și apărare. Asta înseamnă că Statele Unite ar putea renunța la angajamentele față de Europa, inclusiv la sprijinul pentru flancul estic, ceea ce ar avea un impact major. Cred că, în timpul unei administrații Trump, autonomia strategică a Europei nu va mai fi doar teoretică, ci va trebui să devină o realitate practică. Europa va trebui să construiască o apărare mai puternică decât cea existentă, desigur, împreună cu Ucraina, pentru a face față nu doar agresiunii rusești, ci și altor probleme de securitate care ar putea apărea în următoarele decenii.
KARADENIZ PRESS: Ce rol considerați că ar putea avea România, Bulgaria și Republica Moldova în consolidarea securității regionale sub administrația Trump? Ar putea poziția lor fi afectată de schimbările în politica SUA?
Mykhailo Samus: Multe vor depinde de modul în care Trump va încerca să oprească războiul ruso-ucrainean, pentru că el susține că acest război ar putea fi oprit în 24 de ore. Războiul poate fi oprit, dar asta nu înseamnă că problema ar fi rezolvată. Ucraina trebuie să câștige, iar asta presupune ca Rusia să piardă și să renunțe la intențiile de a distruge națiunea ucraineană. Suntem departe de acest punct, dar este posibil să se oprească luptele printr-un armistițiu. Impactul unei administrații Trump asupra regiunii noastre va depinde mult de condițiile în care se va opri războiul și de modul în care va fi gestionată situația în regiunea Mării Negre. Așa cum am spus, Crimeea este esențială. Este o diferență mare între o Crimeea demilitarizată și una în care Flota Rusă a Mării Negre devine din ce în ce mai puternică. Dacă Ucraina va fi limitată în utilizarea dronelor maritime, de exemplu, Rusia ar putea reconstrui Flota Mării Negre în Crimeea, ceea ce ar fi un dezastru pentru toate țările din regiunea Mării Negre.
De asemenea, reconstrucția Ucrainei va depinde de cine va plăti pentru aceasta. Rusia ar trebui să fie responsabilă pentru distrugerile provocate, dar există și posibilitatea ca Trump să insiste ca Europa să suporte aceste costuri. Este o perioadă în care România, Moldova, Bulgaria și Ucraina vor trebui să își asume o responsabilitate mai mare pentru dezvoltarea regiunii noastre. Dacă până acum ne bazam pe Statele Unite pentru sprijin în Marea Neagră, acum va trebui să ne asumăm mai multe dintre problemele și provocările noastre.
KARADENIZ PRESS: Cum ar trebui Ucraina și aliații săi să-și ajusteze strategiile dacă sprijinul SUA devine mai condiționat sau se concentrează pe alte priorități sub administrația Trump?
Mykhailo Samus: Putem vorbi despre autonomia strategică a Europei, dar aceasta necesită consensul majorității europenilor. Poate ar trebui să dezvoltăm o colaborare mai puternică în domeniul militar și al industriei de apărare în regiunea noastră. În special, România și Ucraina ar trebui să devină parteneri extrem de apropiați, cooperând în domeniul naval, al industriei de apărare și în alte proiecte comune. Dacă dorim să oprim expansiunea Rusiei, parteneriatul dintre Ucraina și România este esențial.
Trump ar putea spune: „Am oprit războiul, acum e treaba voastră să stabilizați situația și să dezvoltați economia.” Dar înțelegem că pacea nu poate fi construită având un imperiu rus la ușă. Va fi o perioadă în care va trebui să ne asumăm mai multă responsabilitate pentru destinul nostru, pentru dezvoltarea noastră. Aceasta este principala lecție pe care trebuie să o înțelegem acum: Statele Unite nu vor mai fi „fratele mai mare” care ne oferă sfaturi și sprijin militar sau economic. Vom intra într-o nouă eră a autonomiei și independenței, ceea ce implică o responsabilitate mai mare pentru toate acțiunile și obiectivele noastre comune în materie de securitate, dezvoltare economică și altele.
Domnul Andrei Curăraru este specialist în Drept, Politici Publice și de Securitate, lector la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. În calitate de co-fondator al WatchDog.md, unul dintre cele mai importante think-tank-uri din R. Moldova, domnul Curăraru are peste 15 ani de experiență în domeniile științelor politice, politicilor publice și bună guvernare.
K.P.: Cum ați descrie actuala situație politică regională în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina pe fondul ultimelor evoluții de pe scena politică și militară?
Andrei Curăraru: Putem vorbi despre o situație care, pe de o parte, crează o nouă normalitate, adică nu avem în mod obligatoriu o preocupare atât de mare față de ceea ce se întâmplă în Ucraina cum am avut-o în primii doi ani de conflict. Conflictul s-a normalizat în sensul în care mai multe procese electorale, economice, domină zona de interes a publicului.
În România avem un proces electoral, în Republica Moldova, pe lângă manifestările războiului hibrid, avem și referendumul și alegerile prezidențiale.
Înțelegem că sustenabilitatea suportului pentru Ucraina depinde și de situația de pe front, care nu este deloc ușoară. Pe de o parte incursiunea în regiunea Kursk a rennoit interesul și susținerea pentru Ucraina, în special sub forma suportului militar, discuțiilor despre eventuale negocieri cu Federația Rusă în alți termeni, care erau într-un fel defetiști, dar acum nu mai sunt în sensul în care o înghețare a conflictului ar însemna și o pierdere, chiar dacă simbolică, a teritoriului canonic al Federației Ruse, fapt care nu este acceptabil pentru regimul lui Putin, respectiv această incursiune a întors cumva tabla de șah și asistăm la un nou tip de joc, unul pe care Ucraina nu a putut să îl mai facă până acum, s-au mutat încă mai departe liniile roșii. Multă lume începe să-și dea seama că aceste linii roșii, până la urmă, țin mai degrabă de securitatea liderului regimului decât de anumite pierderi teritoriale sau, nu știu, securitatea populației proprii, pentru că vedem și atacurile preponderent aeriene asupra regiunii Belgorod, dar și prezența pe teritoriul Federației Ruse a trupelor ucrainene, fapt care nu are drept rezultat redislocări masive de trupe. Cumva Putin prioritizează ceea ce se întâmplă în Donbass și în Luhansk față de propriul teritoriu. Fapt care vorbește despre obiectivele mai degrabă strategice decât de apărare a propriului stat. Pe de altă parte, statele din regiune încearcă să își revină, la o dezvoltare economică mai mare.
Republica Moldova a fost, din punct de vedere economic, a doua cea mai lovită țară de război. Noi, pe lângă șantajul energetic, pe care eu îl leg și de perspectiva de desfășurare a acestui război, am mai avut și o problemă mare cu balanța comercială. O bună parte din produse veneau din Ucraina sau se exportau în Ucraina. Lanțurile logistice s-au pierdut și s-au creat situații când noi importăm niște bunuri cu mult mai scumpe decât o făceam anterior. Acest fapt se resimte inclusiv în ceea ce crede publicul, ceea ce simte publicul.
Și desigur că au crescut tarifele la tot ce implică energie. Iar acest fapt nu poate să nu se reflecte și în dispozițiile electoratului. Electoratul cumva, o parte din el, pentru care reprezenta un tabu să vorbească despre faptul că Putin totuși are zonă lui de influență și cumva este legitimat să intervină în fostele state URSS. Acum este mai vocal și vorbește despre faptul că ar trebui să fim deștepti, să intervenim în negocieri cu Putin și să renunțăm la perspectiva europeană pentru niște drepturi mai prioritare la gaze naturale și la așa numită piața tradițională de desfacere.
Realitatea este un pic diferită. Este clar că reducerea volumului de gaze sau limitarea în general a exporturilor vine ca o opțiune după mine, singura opțiune care mai este viabilă în șantajul geopolitic pe care îl face Federația Rusă împotriva noastră, iar exporturi în Federația Rusă, acum aveam vreo 5% și circa 65% în Uniunea Europeană, dintre care 80% ale economiei așa-numitei regiuni transnistrene, care exportă în aceeași direcție. Adică, până la urmă UE a devenit piața tradițională pentru Republica Moldova și nu mai vorbim despre Federația Rusă ca o destinație respectivă.
P.: Vreau să vă întreb care sunt principalele provocări de securitate cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment, vorbim de septembrie, vorbim de începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și pentru referendumul pentru integrare europeană. Care sunt principalele provocări de securitate cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment și, desigur, cum evaluați amenințarea hibridă rusă asupra Republicii Moldova, având în vedere și recentele evenimente din regiune?
Domnul Andrei Curăraru (sursa: Facebook)
Andrei Curăraru: În Republica Moldova observăm că se încearcă o preluare a puterii prin soft power. Vedem că fluxurile financiare pe care Federația Rusă le utilizează pentru finanțarea diferitor proiecte de opoziție sunt în creștere semnificativă.
Vedem sute de mii de euro cheltuite pe dezinformare, promovarea de narațiuni false, dar și dezvoltarea de rețele, de canale de telegram, investiții în așa numiți influenceri care să creeze o atitudine că în Republica Moldova există o nemulțumire generalizată față de situația din țară.
Cuplate cu corupere directă a cetățenilor din Republicii Moldova, se vorbește despre plăți către minimum 25 de mii de cetățeni ai R. Moldova din regiunea Gagauză, care ar primi un așa numit suport social pentru categoriile defavorizate din această regiune.
Proiect care se zvonește că se extinde și la Orhei, o altă regiune dominată de gruparea Shor. Ultimele evoluții mai adaugă la aceasta și proiecte de îndoctrinare a tinerilor care au loc pe trei nivele. La nivelul cel mai jos vorbim despre minori care sunt duși în tabere de vară în apropierea Crimeei, la 200 de km, în apropierea portului Novorossiysk care a fost recent atacat cu drone maritime. Copii, pe lângă faptul că sunt expuși la riscuri fizice, mai și au disoferit din punct de vedere al îndoctrinării. Obiectivul acestor tabere este declarat deschis, schimbarea viziunii tinerilor asupra Federației Ruse.
Al doilea nivel pentru cei care sunt mai mari sunt așa numite vizite de cunoaștere a Moscovei, în care aceștia sunt duși la diferite manifestări publice și potrivit unor informații apărute în spațiu public, în special pe canalele de Telegram, acești tineri sunt folosiți ca și cărăuși pentru a aduce bani cash în Republica Moldova prin intermediul aeroportului Chișinău.
Al treilea nivel sunt sunt educatorii și profesorii care sunt chemați destul de des Moscova și sunt implicați în realizarea unui proiect care se numește Liceul Eurasiatic și Uniunea Învățătorilor din Eurasia în care acești profesori, învățători sunt cumva instruiți cum să predea disciplinele
care sunt legate de formarea ideologică a tinerilor și să promoveze acele valori sovietice, valori apropiate de poziția oficială a Kremlinului acum. Și un alt aspect, după mine, nu mai puțin important, sunt acele proiecte denumite de Șor de infrastructură pe care le dezvoltă el în Republica Moldova, spunând că ele vor ajunge la 250 milioane de euro, de dolari. În total, o investiție colosală pentru statul nostru, care poate să-i facă pe mai mulți lideri locali să decidă că pentru satul sau comuna noastră este mai important să obținem repede acest bani de la Șor decât să așteptăm beneficiile integrării europene care ar putea să vină mai târziu sau să ceară mai multe eforturi din punctul de vedere logistic, cofinanțarea proiectelor europene sau chiar scriere de proiecte europene, experiență pe care nu prea o au primarii la nivel local.
Aceste eforturi sunt cuplate cu o miriadă de candidați proruși înaintați la alegerile prezidențiale, care clar vor să creeze această senzație că întreaga țară este nemulțumită de ceea ce se întâmplă, că majoritatea cetățenilor vor mai degrabă apropierea de Federația Rusă decât de Uniunea Europeană și insuflând această stare că de fapt pro-europenii sunt cu mult mai puțini decât anti-europeni. Dacă este să luăm sondajele, cifrele variază din populația generală, inclusiv cei indeciși, că sunt 55 % care pro integrare europeană.
Iar dacă să luăm doar populația decisă, undeva 66% dintre cetățenii moldoveni vor integrarea europeană și ar vota la referendum. Dar aceste date nu include diaspora care de obicei este masiv pro-europeană.
K.P.: Am văzut o serie de măsuri implementate de autoritățile de la Chișinău. Desigur, vedem și eforturile de consolidare a arhitecturii de securitate în acest context. Ce măsuri ar putea să implementeze autoritățile de la Chișinău pentru a încerca să se opună mai eficient acestui asediu hibrid al Federației Ruse și desigur care ar putea să fie ajutorul solicitat sau primit din partea partenerilor occidentali?
Andrei Curăraru: Desigur că măsurile luate de stat sunt cumva doar răspunsuri și nu au un caracter preventiv până în acest moment. Vedem o luptă prioritar orientată spre activitatea și încălcările grave ale legislației electorale a unor partide politice.
Am văzut că s-a reușit suspendarea activității pentru trei luni a partidului Șansa, un partid asociat cu Ilan Șor. Este clar că continuă acele dosare penale potriva conducerii grupărilor lui Șor, de la Marina Tauber până la Evgenia Guțul, dar o justiție nereformată așa cum este la noi este cumva demotivată să soluționeze niște cazuri goarte rapid. Am putea chiar presupune că judecătorii și procurorii încearcă să facă ca aceste dosare să fie examinate după alegeri, ca să înțeleagă mai bine perspectiva de o eventuală colaborare cu noi poli de putere.
Nimeni nu ar dori, de exemplu, să condamne liderul unui partid care ar accede în Parlament sau ar putea chiar forma o majoritate anti-europeană.
Alte aspecte pe care le consider eu că sunt abordate cumva doar la etape inițiale sunt legate de curmarea acestor fluxuri monetare.
Am văzut blocarea aplicației acelui bănci care este utilizat pentru transferurile monetare în regiunea Găgăuzia, și nu numai, a acestor plăți sociale pe care le face Șor, dar știam și până atunci că schema de funcționare era în felul următor. Oamenii își deschideau un card virtual pe telefonul mobil, transferau acești bani unor apropiați ori cunoscuți, care se aflau în Federația Rusă, și prin aceste sisteme de transfer cash, Zolotaya Korona, îi transferau ca și transfer cash, un fel de Western Union regional al Federației Ruse. Acest sistem a fost blocat, dar continuă să persiste posibilitatea de plată, de transmitere a acestor plăți prin intermediul cărăușilor.
Mai există chiar și autobuze care ajung din Federația Rusă în Republica Moldova. Sau de utilizare a acestor bani de către apropiații din Federația Rusă, unde are o predilecție să meargă diaspora din Găgăuzia.
Respectiv, lupta cu plățile de nivel jos cumva se realizează. Trebuie să vedem cum vor veni în Republica Moldova acei bani legați de aceste proiecte investiționale, de finanțare a organizațiilor teritoriale a acestor așa-numite partide, care sunt cu mult mai mari și cu mult mai semnificative, după mine, decât sumele care au fost eventual blocate pentru cetățenii Republicii Moldova.
Aici ar fi poate și un rol mai mare pentru parteneri, care ar putea să contribuie la elucidarea acestor scheme de transferuri financiare, care ar putea să implice inclusiv și zonele offshore și posibil firme europene prin intermediul unor firme căpușe care cumva să camufleze originea rusă a acestor bani, dar și prin expertiza pe care ar putea să o ofere organelor de drept din Republica Moldova, care nu s-au confruntat cu așa o avalanșă de măsuri îndreptate împotriva securității naționale.
Și desigur, ceea ce este prevăzut și în acordul de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, schimbul de informații asupra acestor măsuri întreprinse în Republica Moldova, între serviciile speciale europene, eventual române, și un sistem de early warning în care ar putea autoritățile din Republica Moldova să reacționeze mai rapid la diferite acțiuni de destabilizare care ar putea să se organizeze în Republica Moldova.
P.: Recent ați publicat o postare pe profilul vostru de Facebook și ați atins subiectul și în mass media, cu privire la rolul jucat de clericii Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, să spunem sucursala locală de la Chișinău a Patriarhiei Ortodoxe Ruse. Este acest fenomen așa de îngrijorător? Joacă Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove un rol atât de important în strategia Federației Ruse și cum credeți că ar putea fi limitat acest mod de implicare a bisericii în politică?
Domnul Andrei Curăraru (sursa: Facebook)
Andrei Curăraru: Este o sursă de dezinformare cu potențial înalt. Vorbim de peste 1400 de biserici care se află în R. Moldova, care sunt gestionate de reprezentanții acestei metropolii. Înțelegem că nu putem să-i punem pe toți într-o oală și că sunt și clerici care își urmează strict jurămintele și într-adevăr se preocupă de probleme religioase și de suflet și nu de cele ale lumii laice. Dar vedem, în special în nordul Republicii Moldova, episcopul Marchel care este prezent frecvent la diferite întruniri organizate de gruparea ȘOR.
Vedem acest pelerinaj, între ghilimelele de rigoare, organizat iarăși cu suportul partidelor lui ȘOR, potrivit investigațiilor jurnalistice, în cadrul cărora preoții din Republica Moldova sunt cumva tratați regește și li se oferă iarăși acele carduri MIR pe careli s-ar transfera câte o mie de euro pe lună. Acești lideri de opinie locali ar putea să influențeze decizia, în special în perioada electorală pentru alegătorii din mediul rural, care nu au alte surse de informații credibile decât, spre exemplu, autoritățile locale și fețele bisericești, ori în satele din Republica Moldova autoritatea este primarul, directorul școlii și preotul. Iar atunci când vorbim despre faptul că rezultatele partidelor proruse la alegeri locale au fost și ele destul de semnificative, am putea avea chiar un triumvirat în care și directorul școlii, și primarul, și preotul ar susține poziții antieuropene, ar promova falsuri, ar instiga frică în populație, care ar putea să vrea să voteze pentru integrarea europeană, mai ales cu bună parte au apropiați care sunt în Europa. Circa un milion de cetățenii ai Republicii Moldova sunt în diasporă. Dar situația este de așa natura că se încearcă, dacă să o utilizăm în niște termeni mai militari, un bombardament nu de precizie, dar general. Adică se utilizează toate mijloacele pe care le poate găsi gruparea ȘOR, dar și alți actori pro-ruși pentru a face așa ca cetățenii R. Moldova, dacă să nu fie convins de necesitatea integrării europene, atunci să aibă suficiente dubii pentru a nu merge la vot și pentru a diminua legitimitatea exercițiului electoral din 20 octombrie.
Ori, dacă revenim la acel proiect de liceu eurasiatic și asociația învățătorilor eurasiatici, vedem că până la urmă se investește practic în toți liderii de opinie locali, pe care îi poate găsi Federația Rusă cel mai jos nivel, de la profesorul de istorie la preot și eventual la primar prin acele așa-nimite proiecte de infrastructură.
Până la urmă este clar că astfel de acțiuni mai au și un efect secundar, un efect legat de eventuala reacție a statului la acest fapt. Deja am văzut că unul dintre deputații PAS s-a lăsat cumva dus de val și a mușcat momeala
spunând că ar fi bine ca în Republica Moldova să fie luată o măsură ca în Ucraina, să fie interzisă această biserică. O afirmație foarte neavenită în acest moment. Este clar că dacă în Republica Moldova vrem să scăpăm de această filieră de influență rusă, trebuie să lucrăm mai degrabă la reforma internă acestei filiere a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Să decidem ca societate ce vrem să facem, să avem o mitropolie autonomă, să solicităm, cum au făcut și cei din Ucraina, autonomie de la Constantinopol sau să mergem pe o tranziție, de exemplu, în timp cu perioade lungi de pregătire în care mai multe biserici ar trece în eparhia Metropoliei Basarabiei. Important este că cetățenii din Republica Moldova să nu creadă în acest fel speriatoare, nu vor mai avea acces la slujbe, la posibilitatea de a merge la biserică pentru că, chiar dacă R. Moldova este considerată o țară extrem de religioasă, știm că mai degrabă religia este legată de tradiții, nunți, botezuri, înmormântare, dar este un element fundamental în definirea identitară. Și lovind în acest element, cumva se reconfirma acele falsuri pe care le promovează forțele proruse despre Uniunea Europeană, care ne-ar forța cumva să renunțăm la religie.
K.P.: Vă rog, dacă ne puteți spune mai multe detalii despre campania Cetățen pentru Europa și care sunt șansele ca acest referendum să fie validat, care este însemnătatea acestuia și desigur dacă vedeți o serie de amenințări. Ați detaliat deja modul în care Federația Rusă folosește propaganda ca armă împotriva referendumului. Dar dacă ne puteți spune mai multe detalii despre această campanie și despre eforturile societății civile și desigur care sunt opinia dumneavoastră cu privire la șansele de trecere a acestui referendum.
Andrei Curăraru: Ca și reprezentanți ai societății civile, noi avem o poziție destul de clară privind promovarea acestui referendum. Organizațiile cetățenești nu pot fi înregistrați în calitate de candidați, de participanți la referendum, doar partidele politice o pot face. În acest sens, ceea ce pot face inițiatiative precum Cetățeni pentru Europa este să informeze despre desfășurarea referendumului, să vorbească despre dezinformarea în jurul acestuia și principalele narațiuni ale acesteia, dar fără a face apel pentru a vota într-un fel sau altul, deoarece este interzis de legislația electorală. Noi mergem în teritoriu și încercăm să informăm, în special în regiunile care sunt mai supuse dezinformării ruse, acolo unde vedem prin sondaje, prin rezultatele de la alegeri, dar și prin manifestări de diferită natură publică, faptul că Federația Rusă este cumva mai activă, vorbim și despre sudul Republicii Moldova.
În special vom avea un eveniment mare la Comrat, o dezbatere publică în care vom încerca să răspundem acelor narațiuni de dezinformare. Înțelegem că acolo va fi unul dintre cele mai grele evenimente de organizat.
Deja vedem o reticență a autorităților publice locale pentru astfel de manifestări. Dar și la Bălți, în regiunile în care se simte nevoie de o informare obiectivă, o informare neutră despre integrarea europeană.
În ceea ce privește riscurile legate de referendum, am putea vorbi despre ele la trei nivele.
Primul risc este legat de depășirea pragului de participare. În acest sens cumva ajută faptul că au fost cuplate alegerile prezidențiale cu referendumul. Noi nu avem o cultură a referendumului aici în Republica Moldova, nici unul dintre referendumurile constituționale care au fost organizate nu au trecut.
Iar singurul referendum consultativ care a trecut în Republica Moldova, care ținea de limitarea numărului de deputați în Parlament și încă câteva măsuri populiste mai degrabă, datorită situației politice, aceste recomandări nu au putut să fie implementate. Oamenii nu înțeleg utilitatea referendumurilor, nu înțeleg de multe ori și pentru ce votează.
Cineva spune că pentru ce să facem acest referendum înainte să ni se facă oferta de a ne integra în Uniunea Europeană, de ce noi operăm modificări la Constituției nefiind membri ai UE, și mai multe întrebări retorice la care se poate răspunde foarte simplu, având în vedere experiența altor state care au desfășurat un astfel de referendum cu mult înainte de acceptarea lor în calitate de membru UE, dar și pentru a verifica temperatura de la sol, să se înțeleagă până la urmă dacă vrea populația pe această cale de integrare europeană.
În plus, referendumul ar oferi și un filtru pentru inițiativele legislative care ar merge în contradicție cu obiectivul de integrare europeană. Vedem, de exemplu, ceea ce se întâmplă în Georgia. O serie de legi care au determinat Uniunea Europeană să înghețe negocierile cu statul georgian. Faptul ce este regretabil mai ales că populația Georgiei, cel puțin o mare parte activă este pentru integrare europeană și protestează activ împotriva unei astfel de legislații.
Acest prim risc este să nu se depășească acest prag electoral care mai este influențat și de un alt aspect. În Republica Moldova nu au fost reformate listele de alegători. În registrul de alegători avem circa 3 milioane de oameni. Noi nu avem atâția oameni, nici măcar cu diaspora împreună. Acum, potrivit listelor de subscripție ar trebui să avem undeva 2700000 de votanți, ce ar însemna că trebuie să avem în jur de 900.000 de alegători care să se prezintă la urmele de vot pentru a valida aceste alegeri.
Fără campanii de boicot, în Republica Moldova n-am avut niciun președinte ales cu mai mult de un milion de voturi. Adică, până la urmă, este o cifră destul de împunătoare și ar trebui să luăm în considerație acest fapt. Dar și această slăbiciune internă a sistemului electoral din Republica Moldova creează o a doua situație și o a doua slăbiciune legată de legitimitatea acestor alegeri. Deja se vorbește despre narațiuni de tipul ok, dacă participă 33%, asta înseamnă că doar 17% vor decide soarta Republicii Moldova.
De fapt, doar aceste 17% vor reintegrarea europeană, iar majoritatea populației este împotriva integrării europene. Situația reală fiind foarte diferită având în vedere dinamica demografică a statului nostru. Noi mai degrabă suntem într-un declin demografic, fapt constatat și de ONU, care vorbește despre o scădere dramatică a populației și o tendință negativă în acest sens. Dar utilizarea acestor cifre formale de 2.700.000 de alegători poate să creeze o bază pentru această ulterioară mișcare de protest, despre care ne avertizau și guvernele SUA, Marei Britaniei și Canadei, vorbind despre faptul că unul dintre scenariile posibile sunt niște proteste post-electorale, în care se vorbească despre lipsa de democrație în cadrul acestui scrutin, despre posibilitatea de fraudare a acestuia.
Și deja vedem, de exemplu, primiele rândunici, în acest sens, vedem neînregistrarea aproape că voită a candidatului Bolea, care tot nu aduce un număr suficient de documente solicitate de CEC. I se oferă timp să le ajuteze, dar acest fapt nu este făcut și se tot schimbă baza în care dumnealui vrea să se înregistreze și în acest fel cumva arată că opoziția reală nu poate să acceadă în calitate de concurent la prezidențiale, dar și la referendum.
Creându-se și o imagine externă, că de fapt nu asistăm la alegeri și referendum veritabil, dar la un plebiscit și niște alegeri fraudate în favoarea Maiei Sandu. În acest sens, eventualele proteste mai degrabă ar fi nu pentru a cauza o schimbare violentă a regimului, dar pentru a pune bazele preluării puterii în 2025 la alegerile parlamentare, care până la urmă, din punct de vedere strategic, sunt o miză destul de mare pentru forțele proruse.
În 2024 ei înțeleg mai mult sau mai puțin că nu pot influența decât prin așa tertipuri tehnice rezultatele alegerilor și a referendumului, dar își pot crea o platformă bună pentru a lua mai multe voturi în 2025 la alegerile parlamentare.
Flavia Durach este conferențiar universitar doctor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și coordonatorul masteratului cu predare în limba engleză Digital Communication and Innovation. De asemenea, în prezent activează ca raportor științific în cadrul inițiativei internaționale „Observatory for Information and Democracy”, ce are misiunea de a agrega și sintetiza datele de cercetare la nivel global, pe subiecte legate de ecosistemul media de informare și comunicare.
Expertă in studiul dezinformarii,interesele sale de cercetare includ studiul efectelor media, cu accent pe dezinformarea online, comunicarea strategică, rolul platformelor digitale și atitudinile UE. Ea a publicat în calitate de autoare/editor/colaborator în volume publicate de Springer, Cambridge Scholars Publishing, IOS Press, Peter Lang și autoarea a numeroase articole științifice. În plus, Flavia este implicată în popularizarea științei prin poziția sa de analist/colaborator pentru o serie de instituții media naționale (știri online, TV și radio).
În ultimii ani, ea a fost implicată într-o serie de proiecte dedicate alfabetizării media și combaterii știrilor false, finanțate de Uniunea Europeană, NATO Public Diplomacy Programmes și German Marshall Fund. Din 2019, Flavia Durach este speaker în cadrul cursului internațional Strategic Communication in the Context of Security and Defence, sub auspiciile European Security and Defence College (ESDC).
K.P.:Care sunt principalele caracteristici ale știrilor false și cum pot fi acestea identificate de către publicul larg?
Flavia Durach: Știrile false nu îmbracă întotdeauna forma clasică de știre de presă. Sigur, uneori o „știre falsă” arată și așa. Însă formele de manifestare sunt variate. Uneori este vorba de meme și glumițe virale care ascund o componentă de propagandă sau o intenție de defăimare a unui om politic, de exemplu. Alteori poate fi vorba de deepfakes – clipuri video sau doar audio, imagini create cu ajutorul inteligenței artificiale. Poate cea mai parșivă formă de „știri false” apare, după părerea mea, atunci când publicul este hrănit cu un amestec de adevărat și fals, cu intenția clară de a distorsiona interpretarea anumitor situații sociale, evenimente, etc. Nu există o rețetă anume pentru depistarea unei știri false, sau a dezinformării, ca să folosim un termen mai încăpător și mai precis. Dar, în general, dezinformarea are câteva caracteristici identificabile: însăilează o argumentație puțin susținută de elemente obiective, de adevăruri verificabile (factuale); are un caracter emoțional, induce sentimente negative puternice și imediate (frică, furie, revoltă); și are obiectivul de a produce confuzie, de a lua domina termenii în care se poartă conversațiile publice pe anumite subiecte, până în punctul în care dezbaterea capătă un caracter irațional. Un bun exemplu în acest caz îl reprezintă modul în care s-au amplificat revoltele anti-imigrație din Marea Britanie, de zilele acestea, pornind de la informații false legate de tragicul atacului cu cuțitul din Southport.
Îndemn publicul să facă apel la bogata activitate a jurnaliștilor de la organizații media cu o buna reputație, precum și la activitatea organizațiilor de fact-check-ing, atunci când au îndoieli în legătură cu o anumită informație din spațiul public și să își exercite simțul critic înainte să distribuie informația mai departe sau să acționeze în baza ei. Mai mult decât atât, sunt mulți actori care profită de pe urma unor dezinformări pe care nu le-au creat ei neapărat; trebuie să rămânem vigilenți, chiar dacă pare că mai mulți lideri de opinie susțin (și deci, girează) același mesaj.
K.P.:Cum evaluați mecanismele de moderare a dezinformării și propagandei pe principalele rețele sociale?
Flavia Durach: Dezinformarea nu este un fenomen nou, ea este sub o forma sau alta contemporană primelor forme de organizare politică. Cu toate acestea, ea a cunoscut etape succesive de rafinare, de profesionalizare, în paralel cu evoluția mijloacelor de comunicare în masă. În prezent, actorii angajați în campanii de dezinformare profită de toate caracteristicile mediului digital pentru a-și impune narațiunile strategice.
În primul rând, tehnologiile digitale fac dezinformarea simplu și ieftin de produs. Cu atât mai mult acum, când avem la îndemână, cu costuri minime, tehnologie AI generativa de text și imagini. Dar chiar și formele simpliste de dezinformare, cum ar fi un clip video editat tendențios, sau o banală postare pe Facebook sunt extrem de ușor de realizat.
Din punctul de vedere al amplificării artificiale a dezinformării, remarcăm utilizarea pe scară largă a boților (programe automate care postează conținut pe internet), a fabricilor de like-uri, sau a programelor de management integrat al conturilor social media. Aceste programe, de regulă folosite pentru a optimiza comunicarea brandurilor comerciale în mediul digital, pot fi folosite și pentru a publica în mod coordonat mesaje în cadrul unei campanii de dezinformare. O altă caracteristică este tendința de a crea rețele de dezinformare: conturi social media „crescute” pentru a avea mulți urmăritori, pagini ale unor publicații online și website-uri zis „de știri” care publică de fapt dezinformare; acestea acționează coordonat pentru a bombarda utilizatorii cu mesaje. Iar algoritmii rețelelor sociale sunt foarte sensibili la conținutul care are un potențial de a se viraliza. „Știrile false” sunt gândite foarte precis în moduri care să le facă virale. Și nu în ultimul rând, toate instrumentarele de targetare precisă a audienței în baza unor caracteristici specifice, care sunt folosite în scopuri de marketing digital, pot fi folosite la fel de ușor pentru a manipula opinia publică, pentru a vine anumite idei. Actorii care dezinformează pot astfel să bombardeze utilizatorii cu caracteristici specifice, cu mesaje gândite special să fie persuasive pentru acel tip de persoană, să se potrivească convingerilor ei preexistente. Este o mare diferență față de „naivitatea” posterelor de propagandă din cele două Războaie Mondiale, de exemplu.
K.P:Care sunt principalele narațiuni promovate de Federația Rusă în Romania și alte state din regiunea Mării Negre, cum ar fi Republica Moldova? Cum influențează percepțiile politice și sociale ale cetățenilor? Aveți unele exemple de cazuri recente în România?
Flavia Durach:Narațiunile promovate de Federația Rusă în România, dar și în Republica Moldova, au un caracter anti-european, anti-occidental, anti-NATO. Din punctul de vedere al comunicării strategice, comunicarea pro-Kremlin exploatează toate fisurile din societățile vizate – orice subiect care este suficient de polarizant poate fi transformat într-o armă, cu scopul de a slăbi societatea respectivă, de a împiedica sau încetini luarea deciziilor, de a crea tulburări sociale și așa mai departe. De exemplu, în România, cercetări pe care le-am efectuat împreună cu colegii mei de la SNSPA odată cu debutul invaziei din Ucraina, au arătat că narațiunile pro-Kremlin nu urmăresc doar direcțiile evidente- cum ar fi legitimarea intervenției militare prin distorsiunea unor elemente de istorie, drept internațional, etc., ci și creșterea ostilității cetățenilor față de UE (și Occidentul falit moral), precum și amplificarea neîncrederii în guvernanții „vânduți” intereselor străine. Teza României-colonie pentru Occident, membru „de mâna a treia” în UE, perpetuu exploatat, este una veche, dar întreținută în mod decisiv de dezinformarea și propaganda pro-rusă. Ni se induce sistematic ideea că nu am avea beneficii economice, de securitate sau de altă natură prin apartenența UE și NATO. Fiind o țară cu o populație profund religioasă, în România dezinformarea vine și pe acest filon (de exemplu, pretinse atacuri ale UE/ Occidentului asupra credinței noastre strămoșești, cărora trebuie să le rezistăm din punctul de vedere ideologic; în anii de vârf ai pandemiei de COVID-19, această rezistență a îmbrăcat forma mișcărilor anti-mască și anti-vaccin). Nu în ultimul rând, observ un paralelism între mesajele prin care sursele pro-Kremlin interferează în politica americană, și mesajele care sunt intens promovate în spațiul public din România. Suntem foarte receptivi la dezinformarea rusă care vine prin filieră americană, din păcate.
K.P.: Puteți detalia strategia aplicată de Federația Rusă și alți actori statali pentru diseminarea știrilor false în spațiul informațional românesc? Care sunt principalele canale și metode utilizate?
Flavia Durach: Canalele și metodele nu diferă de ceea ce am expus în cadrul întrebărilor anterioare. În linii mari, acestea sunt mecanismele. În funcție de specificul fiecărei societăți, sunt favorizate rețelele sociale, aplicațiile de mesagerie. India, de exemplu, este un caz de manual pentru dezinformarea transmisă prin WhatsApp. În SUA, dezinformarea este prezentă intensiv (dar nu exclusiv) pe Twitter (actualmente X), pentru ca asta folosesc americanii pentru știri și comentarii politice. În România, acest rol este jucat de grupurile de Facebook, dar și de Telegram, unde conținutul este supus unor politici foarte laxe de moderare.
K.P.: Cât de rezilient este spațiul informațional românesc la propagandă? Care sunt cele mai eficiente strategii și măsuri pe care le putem adopta pentru a combate răspândirea știrilor false?
Flavia Durach:Studiile despre reziliența la dezinformarea online au identificat o serie de factori care explică de ce unele societăți sunt mai reziliente, și altele, mai puțin. Într-o comparație a 18 democrații occidentale, s-au distins trei grupuri de țări. Țările cu cele mai bune performanțe în ce privește rezistența la dezinformare – Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Țările de Jos, Norvegia, Suedia, Elveția și Marea Britanie – erau caracterizate de niveluri ridicate de încredere în mass-media, niveluri scăzute de polarizare politică și niveluri relativ scăzute de utilizare a rețelelor sociale. Grupul intermediar (Grecia, Italia, Portugalia și Spania) a înregistrat niveluri ridicate de polarizare și utilizare a rețelelor sociale și niveluri scăzute de încredere în mass media. În cele din urmă, SUA au fost identificate ca fiind națiunea cea mai puțin rezilientă din eșantion, caracterizată printr-un mediu politic și mediatic fragmentat, politicizat și caracterizat de încredere scăzută în mass media. Un alt studiu publicat în 2023 a confirmat că reziliența este, într-adevăr, cel puțin parțial specifică fiecărei țări. Utilizarea intensă a rețelelor sociale, informarea din așa-numitele media alternative (frecvent pepiniere de dezinformare sau de răspândire a mesajelor extremiste) și sprijinul pentru partidele populiste sunt variabilele care au avut un efect negativ asupra rezilienței în diverse țări. Natura contextuală a rezilienței pune o responsabilitate suplimentară pe conducerea politică națională în adoptarea unei strategii coerente pentru creșterea rezilienței. Și, ca să răspund la întrebare, România are o reziliență mai degrabă scăzută, și Republica Moldova la fel, din păcate. Recomand celor interesați de subiect și consultarea Russian Disinformation Resilience Index (https://prismua.org/en/dri/ ).
K.P.: Ce rol poate juca educația media în prevenirea și combaterea dezinformării și cum ar putea fi îmbunătățită în România? Am putea adapta și implementa în România experiența altor state în acest domeniu?
Flavia Durach:Educația media este unul dintre pilonii principali de combatere a dezinformării, deoarece ne ajută să utilizăm media digitale în mod responsabil și să înțelegem cum putem căuta, evalua și produce conținut digital, de pe niște baze responsabile. Din păcate, însă, aceste metode nu sunt o soluție pe termen scurt – este nevoie de mai multe generații pentru a-și arăta efectele. În România există multe inițiative individuale de alfabetizare media, în special de la nivelul societății civile sau în mediul universitar. Ar fi binevenită formalizarea acestor inițiative in mediul preuniversitar, cât mai devreme cu putință. În statele nordice, chiar și elevii din clasele cele mai mici beneficiază de pe urma alfabetizării media, desigur, potrivită nivelului lor de înțelegere și experiențelor lor cu media digitale.
K.P.: Cum poate colabora societatea civilă și lumea academică cu instituțiile guvernamentale și media pentru a crea un front comun împotriva știrilor false?
Flavia Durach:Foarte bine spuneți, este nevoie de o abordare de tipul „whole-of-society” pentru combaterea dezinformării. Cu alte cuvinte, crearea și susținerea unui cadru de colaborare între toți actorii care pot veni cu know-how și resurse în acest sens. Iar asta implică voință politică, o strategie pe termen lung și, desigur, susținerea financiară a proiectelor colaborative inovatoare. Eu însămi am participat și particip la asemenea inițiative, care au avut rezultate frumoase. Deci, se poate.
K.P.: Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova a anunțat recent că R. Moldova și Uniunea Europeană vor încheia un Parteneriat de Securitate. Ce impact va avea asupra situației de securitate din regiune?
Ion Tăbârță: Pentru început trebuie de precizat că Uniunea Europeană nu este un jucător geopolitic pe arena internațională, cel puțin, nu are această experiență. UE urmează încă să-și stabilească statutul său de jucător geopolitic în sistemul internațional. Parteneriatul de Securitate încheiat cu Republica Moldova este prima colaborare de așa gen pentru Uniunea Europeană.
Cu certitudine, acest parteneriat vine să asiste Republica Moldova în procesul de reformare și modernizare a armatei naționale, proces pe care guvernarea de la Chișinău l-a demarat după invazia Rusiei în Ucraina. Republica Moldova este un stat cu multe vulnerabilități ale securității naționale, ori odată cu modernizarea și reformarea armatei naționale, Chișinăul își va întări capacitățile sale de apărare. Și drept urmare, își va fortifica securitatea sa națională. O Republică Moldova, cu un grad în creștere a capacităților de asigurare a securității naționale, va contribui mai mult ca factor de stabilizare într-o regiune a Europei – bazinul nordic al Mării Negre – care în momentul dat este cel mai fierbinte de pe continent.
K.P.: România a aniversat în aceste zile 20 de ani de apartenență la NATO ca stat membru cu drepturi depline. Cum a fost influențat acest statut al României arhitectura de securitate a R. Moldova? Ce rol poate să joace România în consolidarea securității R. Moldova?
Ion Tăbârță: Statutul de stat membru al NATO a dus la faptul că România a devenit un factor de stabilitate regională. România joacă acum un rol cheie ca și actor-membru NATO în asigurarea securității regionale în bazinul Mării Negre. România este acum un adevărat cap de pod pentru Alianța Nord-Atlantică în a stăvili influența Federației Ruse în regiune. Indiscutabil, în cei 20 de ani de când este parte componentă a NATO, România și-a dezvoltat capacități și capabilități pentru a contribui din plin la stabilitatea regională.
În calitate de stat vecin al Republicii Moldova, România a pledat foarte mult pentru cauza Republicii Moldova la cele mai înalte forumuri internaționale. La faptul că Republica Moldova a ajuns să fie acum țară candidat la Uniunea Europeană o contribuție majoră a avut-o România. Bucureștiul reprezintă un furnizor de securitate pentru Chișinău. Și în caz, de un scenariu negativ pentru Republica Moldova, mă refer la pericolul unei eventualei invazii rusești pentru statul nostru, atunci România va fi acel stat la care Republica Moldova va apela, în mod natural, ca să o apere și protejeze
K.P.: Asistăm la un adevărat război propagandistic împotriva NATO în mass-media pro-rusă din R. Moldova. Ce înseamnă de fapt NATO pentru R. Moldova?
Ion Tăbârță:Cu regret, subiectul NATO în Republica Moldova este interpretat eronat și greșit de către populație. În societatea moldovenească au fost moștenite clișeele din perioada sovietică despre Alianța Nord-Atlantică, care ulterior au fost alimentate de propaganda rusească, dar și de către actorii pro-ruși din Republica Moldova. Narativele rusești au tratat NATO în termeni negativi, iar actorii politici interni de orientare pro-rusă au insistat că statutul neutralitatea este cel care apără Republica Moldova. Vorbind despre statutul de neutralitate al Republicii Moldova, această prevedere juridică constituțională nu a dus la întărirea securității ei, ci mai degrabă a slăbit capacitățile de apărare a statului nostru, iar în anumite momente chiar a servit intereselor geopolitice ale Federației Ruse în regiune, cum a fost la summitul NATO de la București din aprilie 2008.
Partidele politice proeuropene din Republica Moldova au evitat, și încă mai evită, să abordeze și să inițieze discuție largi cu societatea privind subiectul NATO. Cu toate acestea, Republica Moldova începând cu anul 1994 a dezvoltat o relație de cooperare, cu rezultate concrete, cu Alianța Nord-Atlantică prin intermediul Parteneriatului pentru Pace. Armata moldovenească, care o perioadă lungă practic a fost lăsată de izbeliște de guvernările de la Chișinău, anume cu suportul NATO și-a menținut un anumit grad de pregătire profesională și instruire, datorită proiectelor și programelor încheiate de Republica Moldova cu Alianța Nord-Atlantică.
K.P.: Războiul din Ucraina durează de peste 10 ani, iar din 24 februarie 2022 asistăm la invazia militară pe scară largă rusă. La ce evoluții ne putem aștepta în următoarele luni pe frontul ruso-ucrainean și ce impact credeți că va avea asupra R. Moldova?
Ion Tăbârță:În momentul dat, în războiul din Ucraina nu are o previzibilitate al finalității lui. Cu atât mai mult, este regretabil că armata ucraineană nu are deocamdată resursele necesare care i-ar permite ei să înfrângă armata rusă și să-și elibereze toate teritoriile ocupate de către Rusia, începând cu anul 2014. Eliberarea tuturor teritoriilor ocupate este poziția cheie a Ucrainei pentru a începe negocierile de pace privind încheierea acestui război. Totodată, Rusia, care se pare că în momentul dat deține inițiativa pe linia frontului, ar fi de acord să meargă la armistițiu sau un acord de încheiere a ostilităților militare doar în condițiile recunoașterii teritoriilor ocupate de către ea drept ruse, abordare care este inacceptabilă pentru Ucraina.
Din aceste considerente, este puțin probabil, ca războiul din Ucraina să se încheie în curând. Cu referință la Republica Moldova, atât timp cât țara vecină rezistă și linia frontului este departe geografic de hotarele noastre, Chișinăul poate să stea relativ liniștit privind posibilitatea unei agresiuni militare venite dinspre Rusia.
K.P.: Transnistria este o problemă de securitate eternă pentru R. Moldova. Cum vedeți rezolvarea acestui diferend pe fondul apropierii dintre R. Moldova și Uniunea Europeană? Putem asista la o retragere a contingentului militar rus?
Ion Tăbârță:În evoluția problemei transnistrene trebuie să facem o distincție clară dintre componentă ei economică și cea politică. Economic interesele regiunii transnistrene sunt spre vest. Dacă regiunea transnistreană dorește să se dezvolte economic, atunci ea trebuie să se orienteze spre Uniunea Europeană. Evident, juridic și practic ca parte componentă a Republicii Moldova. Despre această realitate obiectivă ne vorbesc cifrele comerțului exterior al regiunii transnistrene.
Din punct de vedere politico-ideologic, regiunea transnistreană este dominată de către Federația Rusă. Cu părere de rău, în regiunea transnistreană noi nu avem lideri politici și formațiuni politice pro Republica Moldova. De regulă, competiția electorală, așa cum este ea, în regiunea transnistreană se desfășoară după principiul cine este mai pro rus și anti Chișinău. Cu toate acestea, schimbările geopolitice din regiune din ultimii ani – izolarea de spațiul estic și dependența tot mai mare de malul drept al râului Nistru – au creat premisele pentru guvernul de la Chișinău ca să integreze economic regiunea transnistreană în componența sa.
Întrebarea este dacă cei de la Tiraspol vor dori să se integreze în UE împreună cu Republica Moldova și dacă le va permite Moscova să o facă, în caz de dorință. Oricum, Tiraspolul trebuie să conștientizeze că dezvoltarea economică a regiunii poate să aibă loc doar împreună cu Chișinăul în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Atașamentul ideologic și geopolitic față de Rusia înseamnă izolarea internațională a regiunii transnistrene, cu toate consecințele social-economice și umanitare negative pentru stânga Nistrului.
K.P.: Găgăuzia rămâne ferm ancorată în așa-zisa Ruski Mir. Ce ar putea să facă autoritățile de la Chișinău pentru a nu permite folosirea regiunii ca armă împotriva restului R. Moldova?
Ion Tăbârță:Autoritățile centrale de la Chișinău trebuie să integreze etnia găgăuză în societatea moldovenească. Faptul că acestei etnii i s-a acordat statutul de unitate teritorială autonomă în anul 1994 nu a dus automat la integrarea ei în cadrul statului Republica Moldova. Găgăuzii, profund rusificați în perioada sovietică, s-au racordat în toată această perioadă preponderent spre Rusia, ei rezonând cu mesajele propagandistice venite de la Moscova. Etnia găgăuză, fiind vorbitoare de limbă rusă și mai puțin de cea română, reprezintă un sol fertil pentru propaganda rusă. De aici și caracterul ei antieuropean și conflictual cu Chișinăul.
Guvernarea urmează să identifice soluții de incluziune a etnicilor găgăuzi în societatea moldovenească. Incluziunea nu se face doar prin acordarea UTA Găgăuziei a proiectelor și granturilor din partea partenerilor de dezvoltare sau beneficierea de către Comrat a deferitor facilități fiscale din partea Chișinăului, ci prin elaborarea politicilor de către guvernul central în urma implementării cărora etnicii găgăuzi s-ar percepe drept parte a societății moldovenești, ca până la urmă, ei să devină cetățeni loiali ai Republicii Moldova dar să nu fie militanți frenetici ai intereselor geopolitice al Federației Ruse în Republica Moldova.
Domul Ion Manole este unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova, precum și fondatorul Promo-LEX, una dintre cele mai importante organizații non-guvernamentale din întreaga regiune.
K.P.: Organizația Promo-LEX este un etalon, pentru regiunea noastră, al modului în care societatea civilă trebuie să se implice în viața unei societăți, ajutând la democratizarea R. Moldova. Care sunt ingredientele acestui succes? Cum a reușit Promo-LEX să devină acest etalon?
Ion Manole: Vă mulțumesc pentru această apreciere. Este una prețioasă pentru noi și ținem enorm de mult la această imagine. Consider că ingredientul de bază rămâne curajul. Curajul de a înfrunta subiecte dificile și de a confrunta rezistența trecutului într-o manieră extrem de profesionistă.
Cea mai de preț valoare a Asociației Promo-LEX timp de 21 ani este echipa, adică OAMENII, de unde de fapt izvorăște curajul . Și credeți-mă că nu exagerez deloc și vorbesc cu maximă responsabilitate. Calitatea oamenilor este chintesența acestui ingredient. La Promo-LEX se rețin cei mai buni dintre cei mai buni. Chiar dacă este extrem de greu și periodic epuizant, cei din echipa Promo-LEX găsesc forță, răbdare și înțelepciune să ducă la bun sfârșit lucrurile atât de necesare societății noastre, pe care ne-o dorim din ce în ce mai bună. Contribuția pe care o aducem într-adevăr a fost și este una enormă, și chiar dacă activitatea celor din sectorul neguvernamental (ONG) este de multe ori una ingrată, aprecierile sincere atunci când vin nu fac altceva decât să încurajeze echipa noastră și să ne ofere încrederea necesară.
KP: 2023 a fost un an greu din punct de vedere electoral. Promo-LEX a monitorizat cu atenție acest exercițiu electoral. Care sunt recomandările Promo-LEX către autoritățile de la Chișinău pentru îmbunătățirea legislației electorale, având în vedere că în 2024 vor fi alegeri prezidențiale în Republica Moldova, iar în 2025 vor fi alegeri parlamentare?
Ion Manole: Aveți dreptate, a fost un an destul de greu, cu numeroase provocări, inclusiv din perspectiva electorală. Fiind la cea de-a 25 Misiune de Observare Promo-LEX putem spune că societatea moldovenească are deja maturitatea necesară pentru a depăși provocările de ordin politic. Totuși, trebuie să recunoaștem faptul că amenințările la adresa păcii și securității în zona Mării Negre rămân la nivelul Codului Roșu, adică la cota cea mai periculoasă. Astfel, din perspectiva următoarelor 2 scrutine, pe care le-ați menționat aici, ne putem aștepta la intensificarea și creșterea riscurilor, însă e datoria noastră a societății și în primul rând a autorităților să le facem față. Spun în primul rând a autorităților pentru că aceasta e obligația lor directă și responsabilitatea clară de a asigura securitatea cetățenilor și dezvoltarea țării.
Toate acestea trebuie realizate prin metode democratice, participative și incluzive, fără a încălca procedurile, regulile și drepturile garantate. Evident, nu este ușor dar nu e nici imposibil. În lumea democratică, spre care tindem și ne mișcăm, regulile și drepturile fundamentale sunt respectate inclusiv pe timp de război sau crize. Acestea ar fi de fapt și principalele recomandări către autorități.
O altă recomandare ar fi să nu se teamă de greșeli, pentru că acestea sunt inevitabile, însă de fiecare dată e nevoie de recunoașterea și asumarea lor, dar și de repararea acestora în cea mai transparentă și corectă manieră posibilă.
K.P.: Implicarea unor surse ilegale de finanțare a fost evidențiată și de către Promo-LEX în rapoartele sale. Care sunt previziunile dumneavoastră pentru anii electorali 2024 și 2025? Va reuși R. Moldova să răspundă amenințărilor războiului hibrid, care pun în pericol votul democratic exprimat de cetățeni?
Ion Manole: Suntem obligați de circumstanțe să facem față acestor amenințări. Trebuie să înțelegem că riscurile sunt prea mari ca să ne culcăm pe-o ureche. Metodele de finanțare ilegală s-au adaptat de la o campanie la alta și vor fi cu siguranță noi și noi încercări de a obține votul cetățenilor prin manipulare, propagandă sau corupere.
Ce este foarte important aici de menționat este nevoia de a informa corect și a educa permanent cetățenii. Acest lucru înseamnă implicarea și responsabilizarea cetățenilor. În caz contrar vom rămâne în acel cerc vicios în care vom tot căuta fără succes vinovatul sărăciei sau problemelor din societate.
K.P: Regiunea ocupată de forțele militare pro-ruse din estul R. Moldova reprezintă o preocupare majoră pentru organizația dumneavoastră. Din nefericire, regimul separatist continuă să încalce drepturile locuitorilor atât din stânga, cât și din dreapta Nistrului, inclusiv prin răpiri de persoane. Ce ar trebui să facă autoritățile de la Chișinău, dar și societatea civilă pentru ameliorarea acestei situații?
Ion Manole: Apărătorii drepturilor omului luptă pentru drepturile omului și demnitatea umană. Noi, cei de la Promo-LEX ne-am propus să oferim suport și asistență locuitorilor din regiunea transnistreană a RM. Am mers acolo unde este cel mai greu.
Aș putea afirma faptul că știm care ar putea fi calea cea mai eficientă și rapidă pentru a reduce din fenomenul de încălcare a drepturilor omului acolo. Spun a reduce și nu a opri deoarece trebuie să fim conștienți de faptul că abuzuri și încălcări ale drepturilor se întâmplă peste tot, inclusiv în state dezvoltate și cu o tradiție democratică încetățenită.
Pentru noi, apărătorii drepturilor omului contează însă foarte mult să avem acces la instrumente și mecanisme eficiente de apărare a lor, atunci când se întâmplă un abuz sau o gravă violare a drepturilor omului. Așadar, ce se întâmplă în acest teritoriu timp de mai bine de 3 decenii este grav mai ales din perspectiva lipsei oricăror instituții legitime și responsabile.
Și aici răspund la întrebare – ce ar trebui să facă autoritățile și societatea moldovenească? – foarte simplu – treptat să susțină, să consulte și să implice populația de acolo în procesele democratice din țara noastră, inclusiv cele ce se referă la acest teritoriu. Este datoria și obligația noastră să o facem treptat și atât cât se poate. Nu putem aștepta ca lucrurile să se schimbe acolo fără contribuția și participarea noastră.
La urma urmei, nu e nevoie să reinventăm bicicleta – trebuie să dezvoltăm instituțiile unei societăți democratice și să informăm populația despre modul în care acestea funcționează. Noi la Promo-LEX am înțeles încă în 2006 că populația din Stânga Nistrului are nevoie de societate civilă activă și autentică, care va avea capacitatea să le reprezinte interesele acolo pe loc și să le apere atât la nivel local cât și național sau internațional.
Din aceste considerente, reprezentanții administrației de facto de la Tiraspol, s-au opus dur eforturilor noastre și ne-au interzis accesul în acest teritoriu. Nu e un secret pentru nimeni că orice regim nedemocratic are interesul să mențină controlul asupra societății prin diverse metode, de cele mai dese ori acest lucru este posibil datorită metodelor represive.
Regimul ilegal de la Tiraspol nu este o excepție și se teme de oameni liberi cu gândire critică. Dar anume acest lucru este și un indicator bun pentru autorități și organizații internaționale. Dacă regimul interzice ceva, atunci anume acel ceva trebuie să fie dezvoltat, susținut și încurajat. Trebuie să se insiste prin condiționarea suportului oferit de partenerii de dezvoltare în regiunea transnistreană. Este total greșit ca organizațiile internaționale să accepte șantajul sau condițiile unui regim ilegal, care beneficiază de impunitate și a luat sute de mii de oameni drept ostatici.
Mă refer la condițiile impuse de Tiraspol privind activitatea și suportul financiar acceptat pentru organizațiile neguvernamentale din regiune exclusiv pentru scopuri umanitare sau sociale, fiind excluse orice activități sau produse care ar promova valorile democratice sau apăra drepturile omului. Amintim că drepturile omului nu pot fi negociate și în nici un caz nu pot fi tratate, înțelese sau interpretate drept chestiuni politice. Drepturile omului pur și simplu nu trebuie încălcate ci respectate în primul rând de către cei care dețin controlul asupra unui teritoriu, indiferent dacă au obținut recunoaștere internațională sau legitimitate juridică.
Așadar, după aceste principii ar trebui să se conducă inclusiv organizațiile internaționale, iar atunci când aceste reguli nu sunt respectate, autorităților constituționale le revine obligația și datoria de a corecta situația.
Cu regret, vom constata că la acest capitol avem prea multe restanțe. Statul a oferit generos și necondiționat cetățenia RM locuitorilor din regiunea transnistreană, fără însă a își asuma și anumite responsabilități pentru soarta acestor oameni. Mai mult ca atât, Promo-LEX a reușit în anii precedenți să oprească și anumite fenomene extrem de rușinoase și periculoase la adresa siguranței și securității cetățenilor (spre exemplu am contribuit la stoparea cazurilor de răpire a persoanelor de către reprezentanții forțelor de ordine constituționale și transmiterea lor către structurile ilegale din stânga Nistrului). Așadar, observăm că răpirile de persoane au avut loc în ambele sensuri și sunt mult mai multe situații și cazuri decât cunoaștem noi.
Toate aceste fenomene și probleme au determinat societatea noastră, inclusiv pe mulți cetățeni din stânga Nistrului, să înțeleagă mai bine faptul că democrația, așa cum este ea imperfectă (să ne amintim de expresia ,,democrația nu este perfectă, dar ceva mai bun nu a fost inventat,,), dar totuși oferă garanții elementare și este un proces cu reguli clare.
Dosarul transnistrean este extrem de complicat și necesită atenția și efortul maxim din partea autorităților, presei și societății moldovenești. Dacă vom ști noi (cei de pe malul drept) care sunt obiectivele, etapele și prioritățile noastre atunci lucrurile vor fi mai clare pentru toată lumea, inclusiv pentru partenerii de dezvoltare și ne va fi mai ușor să comunicăm cu concetățenii din stânga Nistrului și respectiv să-i implicăm în aceste procese de reală reintegrare.
P.: Recenta decizie privind demararea discuțiilor privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană a repus în discuție modul în care regiunea din stânga Nistrului ar putea fi reintegrată în spațiul constituțional al R. Moldova. Este acesta o perspectivă realizabilă? Care sunt scenariul cel mai posibil în opinia dumneavoastră?
Ion Manole: Cu siguranță, anume experiența ultimilor 30 de ani a determinat populația RM să pledeze pentru aderarea la spațiul european. Mulți dintre noi avem cetățenia europeană și datorită liberei circulații în statele comunității europene avem posibilitatea de a face comparația respectivă. În același timp, cred că trebuie să recunoaștem faptul că integrarea europeană rămâne un vis care poate deveni realitate numai dacă vom fi o societate autentic democratică, bazată pe respect și meritocrație.
Avem această oportunitate din decembrie 2023, care până în 2022 părea a fi una ireală. Acum totul, dar absolut totul, va depinde numai de noi și elitele noastre. Sper să putem face față acestor provocări și acestui moment istoric. Când spun aceste lucruri, să știți că nu exclud locuitorii din regiunea transnistreană din această ecuație. Sunt sigur că informarea, implicarea lor, atât cât e posibil și unde e posibil, ne va scurta drumul spre dezvoltare și stabilitate și totodată ne va feri de anumite riscuri sau amenințări. Sper să avem capacitatea și deschiderea necesară pentru a rezolva problemele deoarece din experiența ultimilor 3 decenii este clar faptul că amânarea rezolvării problemelor nu contribuie la rezolvarea lor, ci dimpotrivă timpul le agravează starea lor.
Doamna Liliana Popescu este directoarea Institutului Diplomatic Român (IDR), instituție fundamentală în aparatul administrativ și diplomatic român. Una dintre cele mai emblematice figuri ale societății civile din România postcomunistă, doamna Liliana Popescu este profesor universitar la SNSPA Bucureşti.
Prof. univ. dr. Liliana Popescu este cadru didactic la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) şi conducător de doctorat în domeniul Ştiinţe Politice la Şcoala Doctorală a SNSPA, unde își va continua activitatea didactică și de cercetare.
Doamna Liliana Popescu este absolventă a Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul Universității din București. În perioada 1991-1996, și-a continuat studiile în cadrul Universității din Manchester, obținând titlul de doctor (1996) cu teza Individual Freedom and Political Manipulation.
În perioada 1998 – 1999, doamna Popescu și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ocupând funcțiile de consilier al ministrului afacerilor externe şi director al Direcției de Planificare Politică.
Totodată, doamna Liliana Popescu este autoarea a numeroase publicații, printre care și cărțile Individual Freedom and Political Manipulation (2003) și Construcția Uniunii Europene (2009). Este co-fondatoare şi editor-șef al revistei academice româneşti bianuale în limba engleză The Romanian Journal of Society and Politics.
K.P.: Institutul Diplomatic Român (IDR) este o parte esențială din lumea diplomatică și academică din România, mai puțin cunoscută publicului larg. Ne puteți spune mai multe despre misiunea IDR în România, dar și în străinătate?
Liliana Popescu: IDR are două misiuni principale, instituționalizate prin chiar actul fondator: (1) pregătirea profesională a diplomaților și a altor categorii de personal din instituțiile statului român și (2) furnizarea de expertiză pentru MAE privind evoluțiile importante, relevante pentru politica externă a României, din arena internațională. La solicitarea MAE, IDR participă și la diferite inițiative în domeniul diplomației, inclusiv al diplomației publice.
Pe plan extern, IDR are un rol important în relațiile MAE cu partenerii internaționali la nivelul institutelor diplomatice. După cum se poate vedea pe site- ul IDR (www.idr.ro), care oferă acum informații atât în limba română, cât și în engleză, avem parteneriate cu zeci de institute omoloage din toată lumea. În baza acestor parteneriate, dezvoltăm diferite forme de colaborare, care îmbogățesc oferta noastră atât în ce privește pregătirea profesională, cât și expertiza analitică. Colegii noștri participă la conferințe internaționale de specialitate, dezvoltând astfel și mai mult relațiile noastre externe. Toate acestea reprezintă o contribuție substanțială la dialogul internațional atât de important pentru amprenta României în regiune și în lume.
K.P.: Institutul Diplomatic Român organizează periodic diferite cursuri de formare și pregătire pentru diplomați și funcționari din Republica Moldova. Care este scopul acestui sprijin de specialitate pentru Republica Moldova? Este un model care poate fi extins și pentru alte state din zona Mării Negre?
Liliana Popescu: Politica externă a României prioritizează relația cu Republica Moldova, iar în contextul actual, marcat de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, Republica Moldova a fost invitată, alături de Ucraina, să devină stat candidat pentru a adera la Uniunea Europeană. Există multiple canale de comunicare și conlucrare între București și Chișinău legate de apropierea Republicii Moldova de UE. Conjunctura regională actuală, defavorabilă datorită războiului din vecinătate, a creat și oportunitatea favorabilă pentru statul vecin și înrudit.
Având în vedere experiența României în procesul de candidatură, preaderare și aderare la UE, decidenții de la Chișinău au considerat oportun să apeleze la noi pentru a sprijini eforturile administrației moldovene în procesul de pregătire a aderării – un proces foarte complex de altfel. Experiența noastră este extrem de valoroasă pentru partenerii noștri, iar deschiderea noastră spre a ajuta Republica Moldova este cunoscută.
IDR, cu sprijinul RoAid, al Institutului European din România (IER), sub coordonarea MAE român, oferă cursuri specializate diplomaților și funcționarilor din Republica Moldova, care sunt sau vor fi implicați direct în procesul de aderare. Am organizat astfel de cursuri atât în România, cât și la Chișinău. Ambele cursuri, desfășurate pe perioade de o săptămână, respectiv două săptămâni, au fost foarte apreciate. Am primit scrisori de mulțumire de la Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, precum și din partea ministrului de externe moldovean pentru calitatea programelor noastre de pregătire.
Am beneficiat de prezența extraordinară a unor înalți demnitari români care au fost implicați în procesul de aderare și postaderare – precum dl profesor Vasile Pușcaș, dna consilier prezidențial (ulterior ministru) Luminița Odobescu, dl Leonard Orban, primul comisar al României în Comisia Europeană, printre alți distinși lectori, cu experiență extinsă și specializată în afaceri europene. Avem în vedere continuarea programelor de pregătire pentru colegii din Republica Moldova și sperăm că schimbările legate de reducerea cheltuielilor în administrația românească să nu afecteze perspectivele acestea în viitor.
Există discuții și cu partea ucraineană, în sensul organizării unor programe de formare în domeniul afacerilor europene, doar condițiile de război îngreunând demararea unor activități concrete și cu partenerii de la Kiev.
Bineînțeles că un astfel de model se poate extinde și la alți parteneri din zona Mării Negre, cu condiția ca acei parteneri să fie incluși formal în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Recent am avut discuții cu partenerii din Turcia, cu omologul meu și colegii de la Academia Diplomatică din Ankara, pentru a relua dialogul și schimburile de diplomați în ce privește participarea la programe de formare. Avem canale deschise de comunicare față de colegii din Georgia, iar acum o lună, am participat la un eveniment special în Sofia, continuând la un nivel ridicat cooperarea cu partenerii bulgari, cu care avem interese comune în cadrul UE și NATO.
Ca să dau un răspuns ultimei întrebări, nu avem un model de curs de formare pentru statele din zona Mării Negre, ci mai curând, în funcție de situație și nevoile identificate, creăm conținut și dăm formă programelor noastre de formare.
K.P.: Care ar fi soluțiile pentru consolidarea instituțională și creșterea eficienței instituțiilor din state precum Republica Moldova în fața războiului hibrid lansat de Federația Rusă? Ce alte linii de acțiune vedeți propice în Republica Moldova?
Liliana Popescu: Noi nu ne putem permite să dăm soluții în ce privește organizarea internă a statelor din vecinătate, dar este clar că pregătirea personalului administrativ din orice instituție publică din regiunea noastră este esențială. În măsura în care războiul hibrid, agresiunea cu componente non-kinetice, sunt omniprezente, mai ales în republici post-sovietice, este importantă formarea personalului instituțiilor pentru a face față celor mai subtile forme de propagandă și influențare anti- occidentale, România fiind parte a lumii occidentale.
IDR are deja o experiență în ceea ce privește înțelegerea analitică a campaniilor de dezinformare în arena internațională, acestea fiind componente esențiale în orice război hibrid. Am inclus în programele noastre de pregătire elemente importante din această categorie, cu lectori specializați. Participăm și la efortul instituțional de contracarare a dezinformării. Toată această experiență este oferită și în cadrul cursurilor pe care la organizăm cu partenerii noștri din Republica Moldova.
Ca un om care a studiat aprofundat societatea și politica moldovenească în ultimii 20 de ani, îmi permit să spun că ridicarea nivelului de trai și prezența unor perspective și oportunități concrete de îmbunătățire a vieții cetățenilor este cea mai importantă formulă de a contracara propaganda venită dinspre Moscova.
Din acest punct de vedere, angrenarea Republicii Moldova în procesul de candidatură și de pregătire a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, oferă o oportunitate unică, generată de conjunctura de război din Ucraina, care e important să fie fructificată. Inamicii Republicii Moldova înțeleg acest lucru și de aceea și încearcă să zădărnicească proiectul european al țării.
K.P.:Președintele Consiliului European, Charles Michel, a propus recent ca o nouă extindere a Uniunii Europene să aibă loc în 2030. Cum poate sprijini IDR acest efort comun?
Liliana Popescu: Parțial am răspuns la această întrebare deja, dar e important de subliniat faptul că IDR este parte a sistemului Ministerului Afacerilor Externe și că noi conlucrăm permanent în sensul realizării priorităților de politică externă românești atât cu MAE, cât și cu RoAid – Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare- precum și cu Institutul European din România (IER). Republica Moldova, Ucraina, Georgia, extinderea UE cu aceste state, precum și extinderea UE în Balcanii de Vest – sunt elemente de prioritate ale politicii externe românești actuale.
Prin urmare, IDR va continua seria de programe de formare pentru vecinii noștri, în măsura în care suntem solicitați de ei și de MAE în acest sens.
De pildă, am primit acum câteva luni o solicitare din partea vicepremierului moldovean pentru reintegrarea regiunii separatiste de dincolo de Nistru, domnul Oleg Serebrian, să organizăm un program de formare pentru angajații Biroului de Reintegrare. IDR a răspuns pozitiv, am primit susținere din partea MAE și a RoAid – care a găsit soluția de finanțare – iar noi am pregătit planul de formare, am discutat cu lectorii, am realizat curricula.
Vom realiza acest program în prima parte a anului 2024 și sperăm că vom avea parte de mai multă predictibilitate de acțiune în domeniul sprijinului pentru dezvoltare.
Dar e cert că Institutul Diplomatic Român va continua să-și ofere serviciile în vedere susținerii acestui mult-așteptat nou val de extindere a UE.
K.P.: Experiența IDR în formarea diplomaților, înalților funcționari și a altor categorii profesionale în diferite domenii specializate face parte dint-un adevărat soft power românesc. Ne putem aștepta ca pe viitor IDR să își extindă activitatea? Care sunt proiectele majore pe care doriți să le demarați în mandatul dumneavoastră ori sunt deja inițiate?
Liliana Popescu: Conducerea actuală a IDR este formată din oameni cu experiență în domeniile lor de specializare. Se vede asta din calitatea și nivelul implicării. Se vede, sper, și în rezultatele muncii noastre. Și, da, ne-ar place să devenim o parte din ce în ce mai importantă dintr-un soft power românesc, dar asta depinde de strategia de politică externă a României și de modul în care vor fi susținute și prioritizate activitățile care cad în aria noastră de competență.
Putem extinde și activitatea IDR, mai ales dacă vom putea aduce și mai mulți specialiști alături de noi, dacă ne vor permite rigorile legale.
La ora actuală, dezvoltăm orizontul instituției prin foarte multă comunicare cu partenerii noștri din MAE, din alte instituții ale aparatului de stat, precum și cu partenerii noștri străini. IDR devine din ce în ce mai relevant prin aceste eforturi, care nu sunt niciodată ușoare sau simple.
Anul acesta, alături de cursul extrem de important pentru pregătirea tinerilor diplomați și care ne-a solicitat mult în intervalul mai – octombrie, am mai desfășurat un curs nou dedicat personalului cu atribuții de conducere din MAE și din structuri ale administrației de stat, intitulat Leadership în Diplomație și Guvernare.
Acest curs a avut un mare succes și de aceea am decis deschiderea unei a doua serii de participare la acest curs, care e în plină desășurare. Pentru viitor, alături de programele de formare despre care am vorbit deja, avem în vedere deschiderea unui curs de Diplomație Economică și Energetică, dar ne gândim și la un curs de dezvoltare a abilităților de management – cu participarea diplomaților și a altor colegi din administrația publică.
Avem în vedere aici atât accentul pus de către conducerea guvernului pe diplomația economică (de pildă cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomației Române) cât și importanța unui management de calitate a resurselor umane și financiare din MAE și din administrația publică. La fel ca și în cazul cursului de Leadership în Diplomație și Guvernare, consider că e important ca noile descoperiri și practici în ce privește leadership-ul din sectorul privat să infuzeze și sistemul public. Există state care au o lungă tradiție de diplomație economică și avem nevoie să învățăm de la ei.
Există mari companii, în care programele de formare în domeniul managementului resurselor umane, managementul echipelor de lucru, managementul timpului etc sunt la ordinea zilei.
De ce să nu învățăm și în sectorul public despre practici benefice în aceste domenii?! De ce să nu ne deschidem către învățare continuă în ce privește cum am putea ca stat, ca diplomație românească, să vindem mai mult și mai bine pe piețele externe produsele și serviciile românești?! De ce să nu învățăm tehnici de negociere specifice domeniului energetic?! Toate acestea sunt întrebări retorice, desigur.
Deocamdată așteptăm să vedem în ce fel ne vor afecta organizatoric măsurile de restructurare guvernamentală luate recent. În funcție de acestea și de direcțiile care ne vor veni de la ministrul afacerilor externe, care e și președintele IDR, vom contura planul de acțiune în materie de formare pentru anul 2024.
