Domnul Mihai Mogîldea este director adjunct în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene de la Chișinău (IPRE), capitala Republicii Moldova. Licențiat în Științe Politice al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, a urmat un Master în Studii Politice și Administrative Europene la Colegiul Europei de la Bruges. Bun cunoscător al realităților politice din spațiul CSI, în calitate de analist politic a fost citat de mass-media din diferite state, inclusiv România și Republica Moldova.
Mihai Mogîldea, director adjunct IPRE
K.P.: În data de 3 octombrie vom avea în Parlamentul European o dezbatere despre raportul de țară. Acolo vor fi analizate reformele și progresele, dar și ce mai este de făcut decât autoritățile de la Chișinău. Ce așteptări ar trebui să aibă populația și guvernul de la Chișinău?
M.M.: Din câte cunosc eu la ora actuală Comisiunea Europeană lucrează la definitivarea raportului de țară pentru Republica Moldova. Există un document draft avansat care urmează a fi finalizat până la începutul lunii octombrie și publicat de către Comisie undeva pe la mijlocul lunii octombrie.
Această dezbatere de pe 3 octombrie va fi una care va conduce spre aprobarea unei rezoluții, din câte înțeleg, pentru ca și Parlamentul European să se expună pe marginea dosarului Republicii Moldova. Cel mai probabil vor ține cont de anumite constatări concluzii ale Comisiei Europene și bănuiesc că acest draf al Comisii Europene, al raportului de țară pentru Republica Moldova va fi consultat pe către Parlamentul European înaintea acestei dezbateri pentru a exista cel puțin o discuție solidă și bine fundamentată pe marginea Republicii Moldova.
Așteptările autorităților și ale populației sunt destul de optimiste. Autoritățile au toată încrederea că Republica Moldova va obține statutul de țară candidată până la finalul acestui an. S-au investit multe eforturi în acest sens începând de la vizite de advocacy, de informare în capitalele europene.
Am văzut și săptămâna trecută că președinta Maia Sandu prin prezența sa la adunarea generală a ONU a avut mai multe întâlniri cu șefii de stat și de guvern din țările Uniunii Europene și se duc anumite tratative și discuții pe marginea acestui obiectiv.
În același timp, guvernul a lucrat și lucrează în continuare la îndeplinirea celor nouă condiționalități. Chiar în această săptămână am văzut că președinta Maia Sandu a semnat decretul de demitere din funcție al fostului procuror general Stoianoglu, care astăzi nu mai este în funcție, anterior fiind suspendat.
Asta înseamnă că autoritățile fac tot posibilul pentru a nu exista anumite blocaje sau probleme la nivel de instituții în sistemul de justiție care ar putea să încetinească anumite procese de reformă.
Chiar acțiunea președintei Maia Sandu de semnarea acestui decret a fost argumentată ca fiind strâns legată de îndeplinirea celor nouă condiții, celor nouă recomandări ale Uniunii Europene. Deci cumva autoritățile stau cu ochii pe aceste nouă condiții.
Probabil Uniunea Europeană, în comunicarea cu autoritățile, au transmis faptul că se așteaptă ca, în primul rând, instituțiile din sistemul de justiție și de luptă împotriva corupției să devină funcționale, să lucreze la capacitatea maximă, lucrul care până acum câteva luni nu era vizibil.
Iar numirea unui nou procuror general care să aibă atribuții depline este un lucru necesar, de altfel pentru ca pe dimensiunea procuraturii să asistăm la niște rezultate vizibile și din păcate cele mai mari restanțe Republica Moldova le are anume la capitolul luptei împotriva corupției și luptei împotriva criminalității organizate.
Iar aceste două domenii cumva ar putea să lase loc de anumite discuții și potențiale critici din partea unor state membre ale Uniunii Europene sau din partea instituțiilor Uniunii Europene în contextul analizei dosarului Republicii Moldova în perioada imediat următoare.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu (foto: Facebook)
K.P.: Care sunt așteptările UE? În afară de cele menționate de dumneavoastră anterior, în ce domenii ar trebui să-și intensifice autoritățile de la Chișinău eforturile de reformă în afară de acest domeniu foarte important al justiției și a luptei anticorupție?
M.M.: Conform aceleI evaluări verbale pe care a prezentat-o Comisarul pentru Vecinătate Varhelyi în luna iunie a acestui an, anume aceste probleme legate de lupta împotriva corupției, reforma justiției și lupta împotriva crimei organizate, erau pe ordinea de zi.
Adică Comisarul Varhelyi spunea că majoritatea din cele nouă condiționalități erau îndeplinite, unele la un stadiu foarte bun, altele la un stadiu bun, dar în continuare erau probleme legate de aceste domenii pe care le-am menționat anterior.
După mine, dincolo de reforma justiției și a luptei anticorupție, nu văd probleme imediate care ar putea fi aduse în discuție în contextul deciziei privind deschiderea negocierilor de aderare.
Chiar dacă există unele restanțe la capitolul reformei administrației publice sau al gestionării finanțelor publice, la capitolul cooperării dintre autorități și societatea civilă și în general transparența actului guvernamental, cu siguranță ele nu sunt în măsură să pericliteze imaginea Republicii Moldova sau imaginea actualei guvernări, ca fiind una reformatoare și angajată în acest proces de integrare europeană.
Mai degrabă, problemele legate de justiție și de lupta împotriva corupției vor fi cele care ar putea să oprească avântul Republicii Moldova și dorința noastră de a deschide negocierile de aderare până la sfârșitul acestui an.
Aici, și în special când analizăm rezultatele investigațiilor procurorilor și rezultatele activității curților de justiție din ultimii doi ani și vedem că chiar dacă guvernarea s-a schimbat, chiar dacă se încearcă reformarea acestor instituții, în continuare există un număr extrem de mic de dosare cu finalitate clară. Și în cazurile mari de corupție doar pe dosar Șor avem o sentință finală.
Ne dăm seama că totuși situația în care rămâne una extrem și extrem de complicată.
Aici ar putea fi cele mai multe întrebări din partea partenerilor europeni care vor spune ok, da, recunoaștem că ați înregistrat niște progresii importante pe dimensiunea justiției, luptei anticorupție, recunoaștem că există astăzi voință politică pentru ca aceste instituții din domeniul justiției și a luptei împotriva corupției să fie reformate, dar în același timp este prea devreme ca să contabilizăm rezultatele așteptate de către Uniunea Europeană pe aceste dimensiuni.
Asta ar putea fi un scenariu pe care ar trebui să-l luăm în calcul, pentru că, până la urmă, statele membre ale Uniunii Europeane se ghidează după diferite principii, după diferite calcule, în analiza dosarului țării noastre.
Trebuie să fim atenți și la acest aspect, pentru că Comisia Europeană cu siguranță va puncta foarte bine în ce măsură situația în domeniul justiției, în domeniul anticorupției s-a schimbat, în special în ultimul an și jumătate și dacă așteptările acestor instituții corespund cu rezultatele livrate de către autoritățile noastre în această perioadă.
K.P.: Continuând ideea dumneavoastră, am văzut recent mai multe demersuri ale organelor de drept pentru combaterea corupției politice din mediile Partidului Anticonstituțional Șor. Au aceste eforturi efect asupra situației politice din Republica Moldova, având în vedere apropierea legilor locale?
M.M: Din să zic nu, mai degrabă nu, pentru că fostul Partidul Șor și în general tot mecanismul din spatele acestei grupări criminale este în continuare unul activ și cel mai probabil se va regrupa foarte rapid, chiar dacă au fost confiscate anumite sume de bani sau chiar dacă au fost arestate anumite persoane ori puse sub învinuire anumite persoane.
Eu cred că situația rămâne în continuare una complicată pentru spectrul politic din Republica Moldova și zic asta din considerentul că, din păcate, organele de justiție nu reușesc să stopeze aceste fluxuri masive de bani care intră regulat în Republica Moldova, dinspre Federația Rusă și care alimentează activitatea clonelor fostului Partidul Șor. Și aici este vorba de cel puțin vreo trei partide, figuri politice care își continuă activitatea.
Mai mult decât atât, nu cred că ratingul lui Ilan Șor sau ratingul acestor formațiuni va scădea ca urmare a acestor arestări, ca urmare a acestor investigații, pentru că alegătorii acestui partid nu sunt oameni care monitorizează și evaluează în detaliu acțiunile justiției și acuzațiile care se aduc acestui partid și lider.
Alegătorii acestui partid sunt în mare parte cumpărați, sunt victimele corupției electorale, sunt niște oameni vulnerabili din punct de vedere economic, social, care cad pradă ușor unor promisiuni sau unor daruri electorale.
Din păcate, nu mă aștept ca din punct de vedere politic ratingul lui Ilan Șor și a grupării din jurul lui Ilan Șor să scadă, aproximativ 10% până spre 15% din electoratul activ din Republica Moldova va rămâne în continuare fidel acestor formațiuni finanțate de Ilan Șor și cel mai probabil vom vedea și mai bine acest lucru la următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale.
Cum la alegeri locale s-ar putea ca interdicția pentru consilieri locali și primarii din fostul partid Șor de a candida la alegerile locale să producă anumite mișcări la nivelul mai multor sate, mai multor orașe, în sensul în care partidele de sub control lui Ilan Șor trebuie să găsească alți potențiali candidați să-i identifică, să-i propună drept concurenți electorali la aceste alegeri.
Dar cred eu că este o problemă ce poate fi gestionată de către Ilan Șor, atâta timp cât are la dispoziție sume de ordinul milioanelor de euro care intră în Republica Moldova lunar. Cu siguranță va găsi resursele pentru a motiva alți concurenți electorali să participe la aceste alegeri în numele partidului Șor.
Foto: Facebook
K.P.: La ce să ne așteptăm de la aceste alegeri locale? Și în urma acestor alegeri locale ne putem aștepta la alegeri parlamentare ori prezidențiale anticipate?
M.M.: În primul rând, cred că ar fi bine să analizăm care va fi rata de prezență la vot la aceste alegeri, în special în marele orașe. De obicei, rata de participare la vot la alegerile locale este una mai mică decât la cele parlamentare sau prezidențiale cu aproximativ 10%.
Deci este undeva între 45% și 50% rata de prezență și ar fi interesant să analizăm dacă vor exista schimbări legate de prezența la vot pentru că vor demonstra în ce măsură fenomenul migrației a devenit mai accentuat în ultimii patru ani.
În al doilea rând, în marele orașe (Chișinău și Bălți), prezența la vot este strâns corelată cu agenda și imaginea de care se bucură concurenții electorali. Deci în special în Chișinău, prezența la ultimile alegeri a fost una de 35% în primul tur și 37% în al doilea tur. O prezență extrem de mică dacă stăm să o comparăm cu media la nivel de țară.
Asta vorbește mult despre faptul că alegătorul din Chișinău nu mai este pregătit să susțină candidați care vin cu o agendă pur geopolitică, adică care mizează mai degrabă pe mesaje geopolitice decât pe soluții pentru problemele orașului Chișinău.
Lucrul acesta s-a întâmplat în 2019, atunci când candidatul pro-european Andrei Năstase a pierdut în fața lui Ion Ceban, considerat la acea oră un candidat pro-rus, venit din partea socialiștilor, care era strâns legat de Federația Rusă.
Același lucru, cel mai probabil, se va repeta și în acest an, în sensul în care Ion Cioban are șanse foarte mari să câștigă alegerile în Chișinău, și în lipsa unor concurenți electorali care să se bucure de o notorietate mare în rândul oamenilor aici în Chișinău, pe segmentul pro-european, atunci cu siguranță și prezența la vot va avea de suferit și nu mă aștept să treacă de 40% în Chișinău.
Mai mult decât atât, Ion Ceban va obține un al doilea mandat în funcția de primar, va accentua și mai mult competiția dintre administrația locală din Chișinău și administrația centrală.
Probabil în ajunul alegerilor parlamentare și prezidențiale, aceste rivalități de ordine politic vor reveni din ce în ce mai prezente în spațiu public, acuzații dintr-o parte și din alta, iar asta ar putea să conducă la un interes mai mare pentru alegerile parlamentare, prezidențiale din partea publicului la, poate în o prezență mai mare la vot, un lucru care ar fi benefic Republicii Moldova, pentru că știm foarte bine, oamenilor le plac aceste confruntări, de multe ori televizate, declarații în contradictoriu și ele creează o anumită reacție din partea publicului în sensul mobilizării, în sensul participării mai extinse la vot.
Nu mă aștept ca după rezultatul acestor alegeri locale să asistăm la alegeri parlamentare anticipate, pentru că în Republica Moldova nu există o tradiție în acest sens.
Chiar dacă partidele sau partidul de la guvernare obține un scor mai mic la alegeri locale, de obicei se uită rapid de aceste rezultate proaste și se trag anumite concluzii în interiorul acestor partide, fără a afecta cumva actul de guvernare și angajamentele asumate în fața alegătorilor. Nu mă aștept să există mari surprize în acest sens.
Singura concluzie pe care o vom trage după aceste alegeri locale este că în continuare există mari probleme legate de finanțarea campaniilor electorale, legate de modul în care partidele administrează unele resurse venite dinspre diferiți susținători acestor partide, și în special dinspre grupurile criminale, iar acest lucru dăunează în general democrației, în special la nivel local, pentru că vom avea cu siguranță multe situații în care anume această corupere electorală va afecta rezultatele alegerilor la nivel local.
Comisarul UE, Josep Borrell
K.P.: Domnul Borrell a invocat recent exemplul Ciprului, țară cu o problemă teritorială nerezolvată, că și Republica Moldova de altfel, și care în pofitul acestui fapt a fost admis în Uniunea Europeană. Este integrarea Revoluției Moldova în Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană un scenariu realist? Și cum vedeți evoluția negocierilor privind diferendul transnistrean?
M.M.: Afirmațiile somnului Borrell au fost citate și preluate de mai multe instituții mass-media în Republica Moldova, dar și în România. Totuși trebuie să punctăm că domnul Borrell nu se bucură de o notorietate foarte mare în interiorul Uniunii Europeane și nici măcar în rândul liderilor europene. Mă refer la șefii de stat de guvern și la liderii instituțiilor europene.
Este un politician spaniol care, odată venit în această funcție, practic a scăzut din notorietatea de care s-ar fi putut bucura poziția Înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică externă și de Securitate, în special prin gafele și erorile pe care le-a făcut în timpul mandatului său, dar și printr-o prezență mai degrabă anemică, aș spune eu, în diplomație externă a Uniunii Europeane.
Deci eu nu aș oferi foarte multă atenție acestor declarații ale lui Borrell, care mai degrabă vin din nume propriu, zic eu, decât din numele Uniunii Europeane ca entitate.
Unu la mână și doi la mână, cu siguranță, dispoziția și atitudinea țărilor membre ale Uniunii Europene pe această problemă este una relativ diferită față de cea lui Borrell.
Cu siguranță există mai multe state astăzi în Uniunii Europene care vor pune piciorul în prag în cazul în care Republica Moldova ar ajunge, să zicem peste 10 ani, să discute serios despre o perspectivă de aderare la Uniunea Europeană.
Și aceste state vor spune răspicat că fără soluționarea problemelor transnistrene nu vom vota pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunii Europeane. Deci sunt convins că acest lucru se va întâmpla, sunt țări care acordă o atenție sporită problemelor de securitate.
Și aici putem face o paralelă cu situația sau cu atitudinea a Austriei față de pretinsele probleme cu care se confruntă România la capitolul protecția frontierelor, lucru care ne duce cu gândul inclusiv la problema transnistreană. Cum ar reacționa Austria în cazul în care, într-un eventual an 2033, s-ar pune în discuție aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Și mă tem că numărul de state care ar pune în piciorul în prag ar fi unul chiar mai mare.
După mine, ținând cont că procesul de aderare la Uniunea Europeană este influențat masiv de factorul politic, este influențat de atitudinea țărilor membre într-o foarte mare măsură, și dincolo de latura tehnocrata a problemei, dincolo de procesul tehnic complex de aderare, această atitudine politică, această poziționare politică, geopolitică are o importanță majoră.
Eu cred că, în termeni realiști, nu putem vorbi despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană fără soluționarea problemei transnistrene. Evident că la ora actuală trebuie să lucrăm activ pentru a accelera procesul de aderare și nu există astăzi impedimente dinspre regiunea transnistreană pentru a opri procesul de aderare.
Dar dacă vorbim cu subiect și predicat despre aderarea la Uniunii Europeane, atunci cu siguranță nerezolvarea conflictului transnistrean va fi un impediment. Asta ar trebui să știe politicienii de la Chișinău, asta ar trebui să înțeleagă politicienii de la Chișinău.
Negocierile cu statele membre vor fi unele anevoioase, sunt convins de acest lucru. Când ne vom așeza la masa de negocieri, într-o perspectivă de 2-3 ani, vom înțelege mai bine acest lucru. Și statele din Balcani deja ne-au avertizat într-o anumită măsură că lucrurile nu sunt atât de simple.
Orice animozitate care poate apărea, la un moment dat, în dialogul cu un stat membru al Uniunii Europene poate stopa avântul Republicii Moldova spre aderarea la Uniunea Europeană.
Cred că lecția de astăzi a poziționării Austriei față de aderarea României și Bulgariei la Schengen trebuie să fie bine însușită de către politicienii, autoritățile, dar și alte grupuri de interese din Republica Moldova.
Doamna Tamari Bibichadze este membră a organizației non-guvernamentale YATA Georgia, una dintre cele mai importante platforme ale societății civile din Republica Georgia. Cu o diplomă în Științe Politice și Relații Internaționale de la Universitatea de Stat din Tbilisi, doamna Tamari Bibichadze este una dintre cele mai autorizate voci din societatea civilă din statul caucazian.
K.P.:Cum a influențat invazia rusă în Ucraina viața politică din Georgia?
T.B.: Războiul dintre Rusia și Ucraina a avut un impact semnificativ asupra Georgiei, și nu este surprinzător că o parte semnificativă a societății privește rezultatele războiului ca pe un punct de cotitură pentru viitorul Georgiei. Polarizarea actuală din cadrul țării a avut un impact sever asupra obiectivelor sale de politică externă și situației politice interne, împiedicând stabilirea unor poziții unificate. În urma agresiunii din partea Rusiei, este crucial să identificăm prompt oportunitățile și riscurile și să abordăm aceste probleme în mod rațional în cadrul Georgiei.
În primul rând, trebuie recunoscut faptul că războiul dintre Rusia și Ucraina a creat un cadru de oportunități pe care Ucraina și Moldova, două dintre statele din trio-ul asociat, le-au valorificat cu succes. Acestea au primit statutul de candidat în timp ce Georgia, în ciuda indicilor destul de pozitivi, a fost respinsă din cauza situației politice interne. Această situație pare să favorizeze o tendință de „distanțare” tot mai mare de Europa, manifestată prin angajamentul din ce în ce mai semnificativ al țării cu Rusia. De exemplu, regimul de vize cu Rusia a fost ridicat la 15 mai, iar în 2022, Rusia a devenit unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Georgiei, situându-se în primele trei locuri în ceea ce privește volumul comerțului în ceea ce privește atât exporturile, cât și importurile. În același timp, numărul imigranților ruși a crescut, cu aproximativ 1,5 milioane trecând granița, ceea ce a dus la intrarea a peste 2 miliarde de GEL în bugetul Georgiei. De asemenea, în jur de 17.000 de companii înregistrate de ruși își desfășoară activitatea în Georgia, cu peste 5.000 de noi afaceri înregistrate numai în primele trei luni ale anului 2023. În mod natural, aceste evoluții cresc riscurile, în special pericolul principal al urmăririi unei politici naționale independente. Pe măsură ce dependența de Rusia crește, țara devine din ce în ce mai vulnerabilă la amenințările politice străine. Prim-ministrul Gharibashvili a subliniat la Forumul Economic din Qatar că ruperea legăturilor economice cu Rusia ar avea consecințe catastrofale pentru țară.
Pe de altă parte, războiul dintre Rusia și Ucraina a avut un impact semnificativ asupra peisajului politic intern al Georgiei. Un procent fără precedent al populației georgiene, 82%, susține aderarea Georgiei la Uniunea Europeană, mulți considerând că guvernul nu depune suficiente eforturi pentru a atinge acest obiectiv. Recent, sentimentul negativ față de partidul aflat la putere a crescut, în ciuda eforturilor lor active de a realiza o creștere economică de două cifre.
Foto: Facebook
Războiul dintre Rusia și Ucraina a reînviat amintiri dureroase ale războiului din 2008 și a stârnit îngrijorări cu privire la viitor în rândul segmentelor societății. Ca urmare, partidul aflat la putere a început să manipuleze discursul legat de pace. Ei susțin că Occidentul vizează deschiderea unui al doilea front în Georgia și argumentează pentru menținerea păcii și stabilității. De asemenea, au solicitat sancțiuni. Prim-ministrul Gharibashvili, de exemplu, consideră nerezonabil să le solicite partenerilor să înceteze comerțul, activitățile economice și zborurile cu Rusia, invocând faptul că Uniunea Europeană desfășoară comerț cu Rusia. Cu toate acestea, situația actuală nu se aliniază cu această afirmație, deoarece Uniunea Europeană și-a redus comerțul extern cu Rusia cu 64,4% în primul trimestru al anului 2023. Războiul a accentuat, de asemenea, problemele democratice preexistente din Georgia, ducând la mai multe situații intense. Un exemplu notabil este Legea privind Agenții Străini, cunoscută în rândul unei părți semnificative a populației georgiene ca „Legea Rusă”. Încercarea sa de adoptare a provocat proteste semnificative și a dus la confruntări între forțele de ordine și civili.
Cea mai semnificativă evoluție a fost sprijinul puternic din partea majorității societății pentru Ucraina. Tinerii, în special Generația Z, au devenit participanți activi și au jucat un rol crucial în opoziția față de legea rusă. Georgia se confruntă cu provocări semnificative, de la distanțarea sa de Occident la creșterea dependenței de Rusia. Cu toate acestea, unitatea populației și activismul tinerilor oferă speranță pentru schimbări pozitive. Merită menționată și președinta Georgiei, Salome Zurabishvili, care a făcut recent mișcări lăudabile prin grațierea lui Nika Gvaramia, directorul canalului „Mtavari” și un jurnalist de opoziție prominent.
K.P.: Care sunt perspectivele relațiilor dintre Georgia și UE (Uniunea Europeană) și dintre Georgia și NATO?
T.B.: Războiul dintre Rusia și Ucraina a subliniat necesitatea urgentă a integrării europene în Georgia. Aceasta servește ca o mementou pentru Europa că războiul din 2008 nu a fost un incident izolat, iar Rusia a arătat o disponibilitate de a invada alte state dacă i se oferă oportunitatea. Ca urmare, îngrijorările privind securitatea țărilor est-europene au devenit din ce în ce mai importante pentru statele membre ale UE. Georgia percepe Uniunea Europeană ca pe principalul său partener în abordarea problemelor de securitate și în promovarea reformelor democratice și economice, așa cum este demonstrat prin sprijinul copleșitor al 82% din populația țării. Pe lângă aspectele legate de securitate, Georgia recunoaște beneficiile economice potențiale și oportunitățile aduse de integrarea mai strânsă cu Uniunea Europeană. Accesul la piețe mai mari, investițiile străine și progresele tehnologice sunt printre factorii cheie pentru căutarea unor legături economice mai solide cu UE.
De asemenea, războiul dintre Rusia și Ucraina a subliniat importanța eforturilor de reconciliere și construirea păcii în Georgia. Conflictelor nesoluționate din Abhazia și Osetia de Sud, unde Rusia exercită o influență hotărâtoare, le stau în față provocări semnificative. Georgia a urmărit activ reconcilierea, încurajarea dialogului și căutarea soluțiilor pașnice pentru aceste conflicte. În plus, Georgia pune un mare accent pe cooperarea în domeniul securității cu NATO. Cu toate că problema aderării la NATO se află într-un viitor relativ îndepărtat, există o creștere a sentimentului de urgență de a o urmări. Aderarea la NATO nu ar îmbunătăți doar capacitățile de apărare ale Georgiei, ci și ar aprofunda cooperarea în domenii precum reformele de apărare, instruirea militară și interoperabilitatea.
Cu toate acestea, prezența bazelor militare rusești în teritoriile ocupate Abhazia și Osetia de Sud reprezintă un obstacol semnificativ pentru calea Georgiei spre aderarea la NATO. Potrivit procedurilor NATO, o țară este în mod obișnuit acceptată dacă nu are dispute teritoriale. Rezolvarea acestor conflicte și realizarea integrității teritoriale sunt pași vitali pentru aspirațiile Georgiei de a adera la NATO.
Pentru a-și consolida și mai mult poziția, Georgia se angajează în eforturi diplomatice atât cu UE, cât și cu NATO. Acestea includ vizite la nivel înalt, negocieri diplomatice și participarea activă la forumuri multilaterale. Prin căutarea activă a implicării diplomatice, Georgia își propune să îmbunătățească relația cu aceste instituții și să-și consolideze angajamentul față de integrarea europeană și euro-atlantică.
În cele din urmă, percepția publică și conștientizarea joacă un rol crucial în eforturile de integrare ale Georgiei. Construirea unei conștientizări publice și înțelegerea sprijină aceste procese de integrare și asigură alinierea opiniei publice cu obiectivele strategice ale țării. Războiul dintre Rusia și Ucraina a subliniat necesitatea ca Georgia să urmărească integrarea europeană, concentrându-se pe cooperarea în domeniul securității cu UE și NATO. Conflictelor nesoluționate și prezența bazelor militare rusești reprezintă provocări, dar Georgia rămâne angajată în eforturile de reconciliere și în urmărirea integrității sale teritoriale.
K.P.: Societatea civilă din Georgia joacă un rol important în procesul de europeanizare și democratizare a Georgiei. Ce poate face UE/Vestul pentru a ajuta acest proces? Poate societatea civilă georgiană să fie un model pentru regiune?
T.B.: Societatea civilă din Georgia are un rol vital în procesul de europeanizare și democratizare a țării. Este o forță motrice cheie care determină guvernul să ia decizii în beneficiul națiunii. De exemplu, după declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, Georgia s-a solidarizat rapid în sprijinul Ucrainei, societatea unindu-se și organizând demonstrații. Această solidaritate a fost însoțită de ajutor umanitar fără precedent, iar voluntarii georgieni au călătorit chiar în Ucraina pentru a lupta alături de aceștia. O parte semnificativă a societății georgiene consideră războiul din Ucraina ca fiind propriul lor război.
Un alt succes al societății civile este respingerea legii privind agenții străini. În momente critice, societatea civilă adoptă constant o poziție cheie pentru țară. În ultimii doi ani, au obținut succese remarcabile, atât mici, cât și mari. Pentru a consolida în continuare societatea civilă și a-i proteja împotriva presiunilor nefondate, UE poate furniza asistență financiară și tehnică. Această asistență poate cuprinde cursuri de formare, programe diverse, ateliere și inițiative de mentorat menite să îmbunătățească abilitățile organizaționale și de advocacy. Mai mult, oportunitățile sporite de finanțare și granturile din partea Uniunii Europene ar permite organizațiilor civile georgiene să-și desfășoare eficient activitățile.
Facilitarea schimbului de informații și cunoștințe între actorii societății civile georgiene și omologii lor din UE și alte țări este crucială. Acest lucru poate fi realizat prin vizite de studiu, conferințe și platforme care facilitează partajarea celor mai bune practici și experiențe în promovarea democrației și a valorilor europene. În plus, implicarea activă a UE în dialogul cu organizațiile societății civile și în procesele de luare a deciziilor, inclusiv consultări regulate și participarea la formularea politicilor și reformelor legate de democratizare, drepturile omului și integrarea europeană, este de o importanță deosebită.
În ceea ce privește modelul de societate civilă din Georgia pentru regiune, trebuie recunoscut faptul că Georgia are o lungă istorie de rezistență în fața provocărilor. În ciuda faptului că a fost vizată de numeroase imperii în trecut, poporul georgian a demonstrat în mod constant hotărâre. Chiar și în prezent, reprezentanții societății civile gestionează eficient provocările cu care se confruntă țara. Activismul lor continuu va contribui la realizarea obiectivelor dorite. Georgia a făcut progrese semnificative în dezvoltarea unei societăți civile active și orientate către probleme, cu organizații civile care au un rol crucial în promovarea reformelor democratice, a drepturilor omului și a incluziunii sociale. Experiențele, succesele și provocările societății civile georgiene pot servi ca lecții valoroase pentru alte țări din regiune.
Cu toate acestea, este important să recunoaștem că fiecare țară are un context unic, iar dezvoltarea societății civile poate varia. Reformele economice, de exemplu, pot avea rezultate justificate în unele state nou-formate post-sovietice și pot provoca șocuri economice în altele. În timp ce mecanismele de succes pot fi aplicate într-un context general, este esențial să se ia în considerare unicitatea exemplelor istorice ale fiecărei țări.
În concluzie, prin sprijinirea activă a societății civile georgiene și promovarea cooperării regionale, Uniunea Europeană și Vestul pot contribui la procesele de europeanizare și democratizare din Georgia. Această efort comun are potențialul de a stabili un exemplu pozitiv pentru regiune.
Relația NATO-Georgia este complicată
K.P.: Care este importanța politică și economică a Mării Negre pentru Republica Georgia în secolul al XXI-lea?
T.B.: Marea Neagră deține o importanță politică și economică semnificativă pentru Georgia. În primul rând, aceasta servește ca o legătură crucială către Vest, oferind acces la resurse și oportunități. Marea Neagră joacă un rol vital în dezvoltarea economică a Georgiei și în comerțul internațional. Aceasta acționează ca un coridor de tranzit cheie între Europa și Asia, facilitat de porturile maritime precum Batumi și Poti. Aceste porturi permit transportul diverselor bunuri, inclusiv produse agricole, resurse energetice și mărfuri valoroase, contribuind la creșterea economică a Georgiei și la integrarea sa în piețele globale.
În plus, Marea Neagră oferă Georgiei acces la rutele comerciale și piețele majore, stimulând fluxurile comerciale și consolidând cooperarea politico-economică. Georgia devine un actor important în regiune, conectând țări vecine precum Turcia, Bulgaria, România, Ucraina, precum și alte țări europene și Asia. Resursele energetice și infrastructura din zona Mării Negre sunt, de asemenea, demne de remarcat. Georgia își valorifică poziția strategică prin participarea activă în proiecte energetice, asigurând securitatea energetică și stabilindu-se ca un partener de încredere. Regiunea Mării Negre servește ca o rută de tranzit pentru conductele semnificative de petrol și gaze, cum ar fi conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan și conducta de gaze Baku-Tbilisi-Erzurum. Aceste conexiuni permit regiunii Mării Caspice să acceseze piețele internaționale evitând Rusia, reducând dependența Georgiei de un singur furnizor și consolidând securitatea sa energetică.
Mai mult decât atât, Georgia capitalizează potențialul turistic al Mării Negre. Zonele de coastă au devenit destinații turistice populare, datorită proiectelor de dezvoltare a infrastructurii care le-au făcut mai accesibile și atrăgătoare. Cu malurile sale pitorești și bogate în atracții culturale, Georgia atrage vizitatori atât din piețele regionale, cât și din cele internaționale. Turismul joacă un rol crucial în economia țării, contribuind la crearea de locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și intrarea de valută străină.
Semnificația strategică a Mării Negre nu poate fi trecută cu vederea. Apropierea sa față de actorii geopolitici majori și potențialul său ca rută de tranzit o fac o frontieră maritimă vitală pentru securitatea națională a Georgiei. Stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre sunt esențiale nu doar pentru securitatea și stabilitatea generală a Georgiei, ci și pentru comunitatea euro-atlantică în ansamblu.
În concluzie, Marea Neagră are o importanță politică și economică considerabilă pentru Georgia. Aceasta facilitează conexiuni comerciale, asigură securitatea energetică, dezvăluie potențialul turistic și are semnificație strategică în ceea ce privește securitatea și geostrategia. Dezvoltarea și gestionarea eficientă a resurselor din Marea Neagră, precum și parteneriatele cu actorii regionali și internaționali, rămân priorități-cheie pentru dezvoltarea politică și economică a Georgiei.
K.P.: Cu câteva săptămâni în urmă, Rusia și Georgia au redeschis rutele aeriene. Care este semnificația acestui lucru? Este acesta un semn al unei schimbări geopolitice în obiectivele politicii externe georgiene?
T.B.: Abolirea regimului de vize între Rusia și Georgia a ridicat preocupări legitime și a stârnit întrebări cu privire la potențialele consecințe geopolitice negative. Pe de o parte, această mișcare sugerează o schimbare în obiectivele Georgiei și în pozițiile anterior exprimate, aliniindu-se cu politica Rusiei de a „nu provoca”. Cu toate acestea, un număr semnificativ de cetățeni georgieni consideră că aspirațiile Georgiei pentru integrarea euro-atlantică rămân neschimbate și critică guvernul pentru acest pas.
Orientarea spre Vest a Georgiei și aspirațiile majorității cetățenilor săi sunt exprimate în mod clar în Constituția Georgiei, Capitolul Unsprezece, Articolul 78, care prevede că organele constituționale trebuie să ia toate măsurile în puterea lor pentru a asigura integrarea deplină a Georgiei în Uniunea Europeană și în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Această prevedere servește drept forță motrice în spatele aspirațiilor Georgiei spre Vest. Din punctul meu de vedere, reluarea zborurilor dintre Georgia și Rusia poate fi văzută ca o acceptare implicită sau normalizare a ocupației, ceea ce contrazice poziția noastră de lungă durată privind integritatea teritorială și suveranitatea.
Mai mult, această decizie poate fi interpretată ca o abatere de la obiectivele mai largi ale politicii externe a Georgiei, inclusiv urmărirea integrării europene și a aderării la NATO. Cu toate acestea, partidul aflat la putere subliniază importanța oportunităților economice și susține că prioritizarea intereselor economice și turistice este crucială pentru dezvoltarea țării. Cu toate acestea, ambiguitatea cu privire la principiile politice și la problemele de securitate națională ridică îndoieli cu privire la coerența și stabilitatea politicii externe a Georgiei.
În plus, decizia de a deschide rutele aeriene fără progrese clare în rezolvarea conflictului sau concesii semnificative din partea Rusiei este îngrijorătoare, deoarece indică posibilitatea unei dependențe crescute față de Rusia. Mai mult, există întrebări cu privire la impactul asupra dinamicii regionale și la posibilitatea realiniamentului geopolitic. Aceasta ar putea fi interpretată ca răspuns adaptiv al Rusiei la evoluțiile din Ucraina sau ca o oportunitate pentru Rusia de a evita sancțiunile. Cursul evenimentelor la o viteză similară va avea, fără îndoială, un impact semnificativ asupra echilibrului de putere și asupra relațiilor Georgiei cu partenerii săi occidentali.
În concluzie, abolirea regimului de vize între Rusia și Georgia a ridicat preocupări valabile și a ridicat îndoieli cu privire la potențialele consecințe negative asupra obiectivelor politicii externe a Georgiei. În timp ce unii argumentează în favoarea beneficiilor economice, alții o văd ca o abatere de la aspirațiile Georgiei spre Vest și ca un semn al unei dependențe crescute față de Rusia. Implicațiile asupra dinamicii regionale și a relațiilor Georgiei cu partenerii săi occidentali sunt supuse unei supravegheri și evaluări continue.
Foto: Facebook
K.P.: În opinia dvs., care ar fi o soluție pentru a rezolva în mod pașnic conflictele separatiste din Osetia de Sud și Abhazia?
T.B.: În opinia mea, o soluție potențială pentru problema Abhaziei și Osetiei de Sud ar fi să se rezolve conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina, ceea ce ar crea o oportunitate pentru negocieri fără interferența unei terțe state ostile. Este crucial să existe un dialog susținut și inclusiv care să implice toate părțile implicate în conflict. În plus, ar putea fi discutată posibilitatea acordării unei largi autonomii, similară autonomiei existente în Adjara.
Restaurarea încrederii este de o importanță capitală, deoarece aceasta va ajuta la crearea unui mediu favorabil pentru negocieri. Actorii internaționali imparțiali, precum Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) sau alte organizații regionale, ar trebui să joace un rol semnificativ în facilitarea unei soluții pașnice. Promovarea dezvoltării economice și abordarea disparităților socio-economice în regiunile afectate de conflict pot contribui la stabilitate și reconciliere. Ar trebui să fie urmărite inițiative axate pe creșterea economică. Totuși, inițierea dialogului între părți este esențială, subliniind că confruntarea dintre abhazieni, osetieni și contrapărțile lor georgiene are rădăcini în propagandă rusă și narațiuni istorice distorsionate.
Pe termen lung, este necesară o abordare comprehensivă care să abordeze aspectele socio-economice și politice. Eforturile ar trebui îndreptate spre reconciliere și reintegrare. Acest lucru include promovarea înțelegerii reciproce, a toleranței și a respectului între diferite grupuri etnice și culturale. Rezolvarea disputei teritoriale va fi posibilă atunci când Rusia se abține de la a interveni în politica internă a țării.
K.P.: România și Georgia au contexte istorice similare până la un anumit punct. Cum pot fi îmbunătățite relațiile dintre ele? Cum poate România să ajute Georgia în căutarea sa pentru aderarea la Uniunea Europeană?
T.B.: Pentru a începe, aș dori să evidențiez contextul istoric și cultural excepțional împărtășit de Georgia și România, care servește ca o bază solidă pentru consolidarea relațiilor strânse și a cooperării dintre cele două națiuni. Atât Georgia, cât și România au experimentat lupte dificile pentru independență, confruntându-se cu diverse imperii care au căutat să exercite controlul. Dorința comună de independență a modelat identitățile lor și a contribuit la patrimoniul lor cultural distinct. Georgia și România găsesc un teren comun în valorile, tradițiile și practicile lor. În mod notabil, apartenența României la Uniunea Europeană și NATO are o valoare semnificativă pentru Georgia în căutarea sa de integrare în UE. România poate acționa ca un partener strategic, oferind cunoștințe și sprijin bazat pe experiența sa reușită de integrare. Inspirându-se din exemplul României, Georgia poate să-și stabilească propriul parcurs către integrarea europeană, beneficiind de îndrumarea și cooperarea României. Pentru a consolida relațiile dintre România și Georgia și pentru a sprijini aspirațiile Georgiei de a adera la UE, pot fi luate mai multe măsuri:
În primul rând, este crucial să se intensifice cooperarea bilaterală în diverse domenii, inclusiv comerț, investiții, cultură, educație și turism. Facilitarea mai multor programe de schimb de tineret și promovarea inițiativelor educaționale vor împuternici societatea și vor contribui la dezvoltarea Georgiei.
În al doilea rând, partajarea cunoștințelor joacă un rol vital. Experiența extinsă a României poate fi împărtășită cu Georgia, inclusiv asistență tehnică, programe de formare și schimbul de bune practici în domenii precum guvernarea, statul de drept, reformele economice și armonizarea legislației cu standardele UE.
Sprijin în domenii precum guvernarea democratică, drepturile omului, reforma judiciară și măsurile anticorupție sunt, de asemenea, esențiale. Ca cel mai apropiat partener al Georgiei, România poate demonstra un gest semnificativ prin promovarea și evidențierea realizărilor Georgiei în instituțiile UE și printre statele membre.
În plus, România și Georgia pot intensifica cooperarea regională în cadrul structurilor precum Parteneriatul Estic, Cooperarea Economică a Mării Negre sau Inițiativa celor Trei Mări. Colaborarea cu alte țări din regiune poate facilita proiecte comune, dezvoltarea infrastructurii și integrarea economică, toate acestea avansând în continuare obiectivele de integrare europeană ale Georgiei.
În rezumat, prin aprofundarea cooperării bilaterale, partajarea experiențelor, sprijinirea reformelor, promovarea aspirațiilor Georgiei de aderare la UE, promovarea cooperării regionale și facilitarea schimburilor culturale și educaționale, România poate juca un rol central în parcursul Georgiei către aderarea la UE.
Domnul Ivan Us este doctor în economie și consultant principal în cadrul Centrului de Politică Externă al Institutului Național de Studii Strategice de la Kiev, capitala Ucrainei. Are numeroase apariții în mass-media internațională, fiind inclusiv mass-media de limbă arabă și engleză din diferite state.
K.P.:Ce înseamnă pentru Ucraina deciziile luate la summitul NATO de la Vilnius? Când credeți că Ucraina va adera la NATO ca membru cu drepturi depline?
Ivan Us: Principala problemă în evaluarea emoțională a rezultatelor summitului NATO de la Vilnius pentru Ucraina constă în așteptările prea mari. Așteptările au fost exagerate și prin prisma lor a existat o nemulțumire totală, ceea ce a dus la postarea emoționantă a președintelui Ucrainei cu elemente de critică la adresa NATO. Astfel, Ucraina se aștepta să existe o înțelegere clară a condițiilor aderării la NATO (în timpul războiului; imediat după încheierea războiului; după jumătate de an; după un an). Lipsa unei date clare a provocat emoții negative. Cu toate acestea, a existat și un aspect pozitiv. Sprijinul NATO pentru Ucraina continuă, iar cuvântul „invităm” a apărut în text. În ceea ce privește propriile evaluări, înțeleg că Ucraina nu va fi acceptată în NATO în timpul războiului. Totuși, după încheierea războiului, nu exclud o soluție pentru această problemă. Dacă armata Ucrainei ar intra în NATO, cred că într-o lună de la încheierea războiului, Ucraina ar fi în NATO. Dar din moment ce o țară se alătură NATO cu fapte existente de corupție, un sistem judiciar slab, probleme cu multe instituții de stat și spioni din țări neprietenoase cu NATO, cred că problema poate dura mai mult de un an. Până când se ia o decizie politică pentru Ucraina, așa cum este, este mai bine în NATO decât în afara Alianței.
K.P.: Cât timp credeți că va dura acest război defensiv împotriva agresiunii militare ruse?
Ivan Us: Există mulți factori care afectează dinamica războiului actual. După cum a arătat „revolta de weekend” a lui Prigojin, războiul se poate termina pe neașteptate din cauza tulburărilor din Rusia și a cererii populației pentru o revoluție. Al doilea factor este economia Rusiei. Este posibil să nu poată rezista la război. Un alt factor este nivelul de sprijin al Ucrainei de către aliați, în ce cantități și cât de repede vor fi furnizate Ucrainei noi tipuri de arme. Nici nu trebuie să uităm de problemele Rusiei însăși. Provocările împotriva țărilor NATO ar putea duce la o acțiune NATO mai decisivă, care ar grăbi și înfrângerea Rusiei. Eu cred că acest război va dura cel puțin până în toamna lui 2024.
K.P.: Cât a costat războiul până acum? Ce pierderi a suferit economia Ucrainei?
Ivan Us: Există estimări variate cu privire la costul economic al războiului, ceea ce este complicat și de faptul că acesta crește zilnic, chiar la oră. Conform estimărilor Ministerului Economiei al Ucrainei și Școlii de Economie din Kiev (la sfârșitul primului trimestru al anului 2023), pierderile totale ale economiei ucrainene ca urmare a războiului, luând în considerare atât pierderile directe, cât și pierderile indirecte (scăderea PIB-ului, încetarea investițiilor, ieșirea forței de muncă, costuri suplimentare de apărare și sprijin social etc.) au fost de la 543 de miliarde de dolari la 600 de miliarde de dolari. La rândul lor, există estimări de 600-750 de miliarde de dolari. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, Ucraina va avea nevoie de cel puțin 411 miliarde de dolari pentru redresare.
Foto: Facebook
K.P.: Ce măsuri pot fi luate de statele care sprijină Kievul pentru a ajuta economia Ucrainei să reziste în lunile următoare?
Ivan Us: Pe lângă componenta militară, există și o componentă economică și juridică a sprijinirii Ucrainei. În mare măsură, economia Ucrainei rămâne stabilă datorită sprijinului partenerilor noștri. De la începutul anului 2023, Ucraina a primit 23,6 miliarde de dolari de la parteneri internaționali. La începutul anului, UE a alocat 18 miliarde de euro Ucrainei (1,5 miliarde de euro pe lună). Aceasta nu este singura sursă de sprijin pentru economie, așa că până la sfârșitul anului 2023, economia Ucrainei va supraviețui. Deși anumite probleme sunt posibile din cauza restricțiilor asupra activității economice externe a Ucrainei.
K.P.: Cum ar putea România să sprijine mai eficient Ucraina să reziste invaziei militare ruse, inclusiv din punct de vedere economic?
Ivan Us: În contextul ajutorului acordat României, trebuie să se distingă trei componente. În primul rând, este promovarea transportului de cereale din Ucraina către alte țări ale lumii. În acest context, un pas foarte important a fost acela că în iulie 2022, compania românească CFR Infrastructură a deschis, după reparații, o cale ferată cu ecartament larg către portul fluvial Dunărean Galați din portul fluvial moldovenesc Giurgiulești pentru a transporta cereale din Ucraina fără schimbarea materialul rulant. De asemenea, este de dorit să nu extindă interdicția exportului de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui din Ucraina către România (precum și Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria) după 15 septembrie 2023. Odată cu creșterea posibilităților logistice de redirecționare a acestor mărfuri către alte tari. Al doilea este utilizarea de către România a apartenenței sale la NATO pentru a face presiuni pe partenerii NATO pentru ca aceștia să adopte o poziție mai dură față de Rusia. În primul rând, în situațiile în care atacurile rusești cu rachete au loc pe teritorii limitrofe României (porturile Ucrainei pe fluviul Dunărea), precum și asupra intereselor comerciale ale României (cum a fost cazul în timpul atacului menționat anterior asupra unui port de pe fluviul Dunărea). De asemenea, Ucraina se așteaptă la o reacție mai dură din partea României, Bulgariei și Turciei la declarațiile Rusiei că vor întări controlul asupra tuturor navelor din Marea Neagră. Și în sfârșit, în al treilea rând, există o asistență mai activă din partea României în restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldovei. Existența regiunii separatiste a Transnistriei, controlată de Rusia, obligă Ucraina să țină în apropierea ei o anumită parte a trupelor sale și nu permite trimiterea lor pe front împotriva Rusiei.
Foto: Facebook
K.P.: Sunt eforturi de a sechestra bunurile rusești blocate de sancțiuni și de a le folosi în procesul de reconstrucție a Ucrainei. Dacă aceste eforturi au avut succes, despre ce sumă putem vorbi?
Ivan Us: Sunt numite diferite sume, care se ridică la peste 1 trilion de dolari. Cu toate acestea, cifra reală, în ciuda celor 17 luni de război la scară largă, este necunoscută. De asemenea, nu există o înțelegere clară a soartei bunurilor confiscate. Pentru Ucraina, ar fi de dorit ca acestea să fie legate de Registrul Daunelor Cauzate Ucrainei, care ar trebui deschis la Haga. Apoi, în procesul de reconstrucție a Ucrainei, Comisia Europeană ar putea să le folosească pentru a reconstrui Ucraina.
K.P.: Ar putea Uniunea Europeană să joace un rol mai important în sprijinirea Ucrainei? Ce ar trebui să facă Uniunea Europeană?
Ivan Us: Uniunea Europeană joacă deja un rol important în sprijinirea Ucrainei. În același timp, poate fi observată dinamica pozitivă a rolului său în ajutorul Ucrainei. Cu toate acestea, sunt încă multe lucruri pe care le poate face. În primul rând, este de a da un semnal clar tuturor că Rusia este privită ca un stat sponsor al terorismului din cauza crimelor pe care le-a comis. Printre altele, acest semnal ar trebui dat federațiilor sportive situate în Europa.
De asemenea, după modelul NATO, este necesar să se ofere garanția cu termenii aderării Ucrainei la UE. În plus, este de dorit să se constate o presiune mai mare a instituțiilor UE asupra Ungariei, a cărei poziție contrazice pozițiile partenerilor săi UE și blochează aproape constant pașii care vizează sprijinirea Ucrainei.
Domnul Giorgi Gvalia este prorector pentru afaceri academice și profesor de politică și relații internaționale la Universitatea de Stat Ilia, Tbilisi, Georgia. În perioada 2013-2021 a ocupat funcția de decan al Școlii de Arte și Științe de la Universitatea de Stat Ilia. Interesele sale academice includ teoriile relațiilor internaționale, statele mici în relațiile internaționale, europenizarea în spațiul post-sovietic și politica post-sovietică și relațiile internaționale. Publicațiile sale au apărut în diferite publicații internaționale de prestigiu din domeniul studiilor de securitate, analiză de politică externă și politică est-europeană. Cercetările sale actuale se concentrează pe promovarea democrației în UE, politica externă a Georgiei și provocările de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre. Pe lângă funcțiile academice, Giorgi Gvalia a lucrat și la mai multe instituții de stat și nestatale, inclusiv Asociația Georgiană pentru Cercetarea Opiniei Publice (Președinte), Consiliul Național de Securitate din Georgia (Consilier principal) și Fundațiile Georgiane pentru Studii Strategice și Internaționale (Cercetător).
K.P.: Republica Georgia se confruntă cu o perioadă politică tulbure. Poate Tbilisi să rămână pe drumul său spre a deveni membru al NATO și al Uniunii Europene?
Giorgi Gvalia: Da, e o întrebare bună. Da. Categoric. Avem o situație destul de dificilă în acest moment în țară. Iar aceste dificultăți sunt în primul rând legate de preferințele de politică externă a țărilor sau de orientare. Probabil că știți bine că Georgia a fost una dintre cele mai pro-europene țări din vecinătatea estică a UE, poate după un fel de state baltice. Georgia a fost considerată una dintre cele mai pro-europene țări și acest tip de imagine a Georgiei fiind foarte pro-europeană a fost specială de la Revoluția Trandafirilor din 2003. De atunci Georgia s-a poziționat ca un aliat al Occidentului, în interiorul fosta uniune a statelor post-sovietice și am avut realizări tangibile în relațiile noastre cu UE, NATO, Statele Unite, cu alte țări europene. Deci, în general, a existat un fel de acest acord național la nivelul populației și la nivelul elitei politice că viitorul Georgiei se află în Europa. Pentru ca Europa să fie ca casa noastră și am fost luați, să spunem din locul nostru firesc din cauza ocupației sovietice și acum este timpul să restabilim această nedreptate și acum ar trebui să ne întoarcem. Participarea a început să se schimbe puțin după ce un nou guvern, guvernul existent a venit la putere. La început, guvernul a susținut că urmăresc așa-zisa complementaritate în politica externă. Însemnând că ei spuneau deschis că trebuie să echilibrăm prioritățile noastre de politică externă și că, pe de o parte, trebuie să încercăm să normalizăm relațiile cu Rusia, dar în același timp ar trebui să păstrăm această cale a orientării politicii occidentale, dar eu cred că, și majoritatea observatorilor din Georgia ar spune că aceste abordări, deși ar putea suna foarte pragmatice, una această abordare este predispusă la eșec, știți, pentru că nu puteți echilibra aceste două obiective. Adică nu poți. Pentru că avem o experiență destul de bogată a relațiilor noastre cu Rusia, chiar și în timpul lui Shevardnadze. De asemenea, încerca să urmărească acest act de echilibrare a politicii externe, dar nu a fost capabil să facă acest lucru. Chiar și Sakashvilli, când a ajuns la putere după revoluția trandafirilor, primele luni de președinție au apărut normalizând relațiile cu Rusia, dar apoi ne-am dat seama că doar adunând aceste două obiective sau să avem relații bune cu Rusia și, de asemenea, dorim să devină membru NATO. este doar imposibil pentru că Rusia nu îți va permite. Știi pentru că nu-ți vor permite să te apropii de UE și NATO și cred că acest guvern a încercat a încercat să echilibreze două obiective, care nu se pot echilibra, știi din rest și situația a devenit mult mai mult dificil după legalitatea Rusiei și sunt provocat bine sau vă îngrijorează amabil pentru că acest război din Ucraina a făcut situația mult.
Domnul profesor Ali Onur Özçelik predă în cadrul Departamentului de Relații Interetnice al Universității Osmangazi din Eskișehir. După ce și-a obținut masterul în relații transatlantice la Universitatea din Birmingham, a devenit doctorat în cadrul Departamentului de Politică de la Universitatea din Sheffield. Printre obiectivele cercetărilor domnului profesor Ali Onur Özçelik enumerăm politica actorilor nestatali, mișcările sociale transnaționale, diplomația pentru actori nestatali, reprezentarea intereselor, lobby-ul și politica de vecinătate a UE, coordonând mai multe proiecte pentru tineret susținute de UE și ONU.
Profesorul Ali Onur Özçelik a avut amabilitatea să acorde un interviu agenției KARADENIZ PRESS
K.P.: Cum vor evolua relațiile dintre Uniunea Europeană și Turcia după aceste alegeri prezidențiale și parlamentare? Republica Turcia bate de zeci de ani la usa Uniunii Europene. Care sunt șansele reale ca Ankara să obțină calitatea de membru deplin al Uniunii?
Ali Onur Özçelik: Turcia s-a prezentat la vot pe 14 și 28 mai pentru noi alegeri parlamentare și prezidențiale. Alianța Populară (Cumhur İttifakı), care este o coaliție, și-a menținut majoritatea în Parlament, în ciuda pierderii de locuri de către guvernul în exercițiu la alegerile din 14 mai. Cu toate acestea, din moment ce niciun candidat nu a primit cele 50% din voturi necesare la alegerile prezidențiale din 14 mai, un tur de scrutin a avut loc pe 28 mai. Alegerile au fost câștigate de președintele în exercițiu, Recep Tayyip Erdoğan, cu o cotă de voturi de peste 52%. Imigrația a fost problema care i-a distins cel mai mult pe cei doi candidați înainte de alegeri. În realitate, UE a monitorizat îndeaproape această problemă. Kemal Kılıçdaroğlu, care a candidat pentru o funcție ca candidat pentru Alianța Națională (Millet İtifakı), și-a dedicat toate discursurile între 14 mai și 28 mai subiectului imigrației. Uneori, el s-a adresat maselor cu sloganuri potențial de extremă dreaptă, precum „Migranții vor pleca”. Ca una dintre primele sale acțiuni, el a promis să anuleze Acordul privind migrația semnat cu UE în 2016. A mers până acolo încât a susținut că Turcia nu este „Depozitul tău de migrație” să îndemne UE. Cum ar răspunde UE dacă Kılıçdaroğlu ar câștiga alegerile nu se știe deocamdată. Ar fi naiv să credem că UE ar saluta strategia electorală a lui Kılıçdaroğlu bazată pe o poziție radicală față de imigranți. În cele din urmă, se poate spune că, deși strategia electorală construită pe sentimentul anti-imigranți ar fi putut avea un impact asupra publicului, în practică nu a avut ca rezultat o victorie electorală. Acum, în situația actuală, cum vor decurge relațiile Turcia-UE? În primul rând, sunt de părere că actualul status quo va persista o perioadă de timp și că relațiile Turcia-UE se vor concentra mai degrabă pe chestiuni strategice decât normative. În calitate de membru al Uniunii Vamale, Turcia se bazează în mare măsură pe comerțul său exterior cu țările UE. Această dependență economică continuă să motiveze Ankara să-și mențină relațiile cu Bruxelles-ul. În acest sens, Turcia va insista asupra revizuirii uniunii vamale. Pe de altă parte, UE este conștientă de poziția geopolitică a Turciei și de potențialul acesteia în domeniul securității, care a căpătat o semnificație mai mare de la conflictul din Ucraina. În acest moment, UE nu se află într-o poziție suficient de puternică pentru a ceda complet controlul Turciei către axa Rusia/China. Turcia, ca putere de mijloc, poate folosi cu pricepere acest avantaj dintre Occident și Est atunci când este necesar. De la începutul conflictului din Ucraina, se pare că Occidentul s-a mulțumit cu rolul arbitrar plasat al Turciei între Ucraina și Rusia și nu a contestat abordarea Turciei față de Rusia, fără sancțiuni. În acest sens, Turcia se va bucura de o asemenea autonomie strategică în relațiile cu Rusia. Pentru ca Suedia să intre în NATO, de exemplu, Occidentul trebuie să convingă Turcia. Turcia deține o carte semnificativă în acest sens și o va proteja în cea mai mare măsură, în special pentru stabilirea unui nou teren în relațiile sale cu Statele Unite. Examinând mesajele unora dintre șefii instituțiilor UE, Ursula Von Der Leyen și Charles Mitchell, după alegeri, mai putem deduce că UE va continua să mențină o relație tranzacțională, pragmatică, cu Turcia. Un astfel de pragmatism poate fi salutat de președintele Erdoğan, dar UE nu ar trebui să uite că milioane de oameni au susținut UE numai din cauza aspirațiilor democratice ale Turciei. Bruxelles-ul ar trebui să se confrunte cu faptul că UE poate să fi pierdut teren în eforturile sale de a promova dialogul cu societatea civilă în Turcia. Evident, disputele de lungă durată ale Turciei cu Grecia și Cipru vor rămâne pe ordinea de zi, dar Turcia își va menține poziția în special în problema Mediteranei de Est. Pe scurt, atunci când evaluăm relațiile UE-Turcia, este, de asemenea, benefic să privim cursul ca o relație strategică condusă de UE cu o țară terță, mai degrabă decât să o considerăm în cadrul unui statut de țară candidată clasică. Deși calitatea de membru cu drepturi depline este întotdeauna pe ordinea de zi, niciuna dintre părți nu are insistența sau motivația pentru a crea o agendă pozitivă cu privire la această problemă. Având în vedere că au fost deschise doar câteva capitole de la începutul negocierilor în 2005, nu este imposibil, ci mai degrabă dificil ca posibilitatea aderării cu drepturi depline să apară în noua eră.
Foto: Facebook
K.P: Ar accepta Turcia un alt statut în relația cu Uniunea Europeană, cum ar fi un parteneriat strategic?
Ali Onur Özçelik: De la cererea inițială a Turciei de aderare la UE, calitatea de membru deplin a fost întotdeauna pe masă. Astăzi, deși acest obiectiv este încă declarat retoric, criticile UE la adresa Turciei în rapoartele sale de progres nu se așteaptă de fapt ca Turcia să își îmbunătățească standardele democratice; mai degrabă, caută cooperarea Turciei în atingerea obiectivelor strategice ale UE. Recent, o nouă inițiativă, Comunitatea Politică Europeană, propusă de Emmanuel Macron. Această inițiativă include atât state membre UE, cât și state nemembre pentru a proiecta o zonă europeană mai mare. Turcia nu a participat la ultima întâlnire de la Kişinev. Scuza oficială pare să fie că acest lucru se datorează faptului că Turcia a avut alegeri. Eu personal nu cred că aceasta este o scuză reală. Türkiye nu a vrut să-l jignească pe Putin participând la această întâlnire. Dacă o astfel de inițiativă este concepută cu scopul de a stabili cele mai strânse legături cu UE chiar și fără a fi membru, Turcia nu îi va acorda prea multă valoare în acest sens. Pe scurt, dacă urmărim discursul oficial, se poate înțelege că Turcia nu și-a abandonat încă obiectivul de aderare deplină la UE. Cu toate acestea, așa cum am menționat, în timp ce calitatea de membru cu drepturi depline rămâne un obiectiv retoric, în practică, relațiile UE-Turcia progresează strategic într-o dimensiune tranzacțională.
FOTO: Wikipedia/U.S. Navy
K.P.: Cum va evolua situația geopolitică din bazinul Mării Negre, în special relațiile dintre Republica Turcia și Federația Rusă?
Ali Onur Özçelik: Întrucât nu sunt nici expert în securitate, nici cadru universitar care a efectuat cercetări privind relațiile Rusia-Turcia, opiniile mele ar trebui să fie considerate evaluări generale. Din punct de vedere geopolitic, este esențial să remarcăm că relațiile Turcia-Rusia progresează în domenii foarte diferite. Trebuie să ne asigurăm că se extinde în Siria, Libia și Asia Centrală, pe lângă Marea Neagră. În fiecare dintre aceste regiuni, relația este de fapt angajată într-o competiție strategică. Turcia este dependentă de Rusia într-o varietate de moduri. Unele dintre domeniile de dependență includ gaze naturale/petrol, venituri din turism, exporturi agricole, cooperare militară (S-400) și energia nucleară. În ceea ce privește Ucraina, însă, poziția Turciei este orientată spre păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei și menținerea independenței acesteia în cadrul dreptului internațional. În acest sens, sunt în vigoare acorduri de apărare între Turcia și Ucraina. Eficiența dronelor turcești (Bayraktar) în Ucraina este, de asemenea, evidentă. Prin urmare, Turcia și-a demonstrat efectiv neutralitatea în acest conflict și a urmărit o diplomație de mediere eficientă în domenii precum coridorul cerealelor și schimbul de prizonieri de război. Cu toate acestea, cea mai mare îngrijorare a Turciei este prezența dominantă a Rusiei în Marea Neagră. Această împrejurare este rezultatul unei anxietăți ontologice a Ankarei. Datorită interdependenței lor reciproce, Turcia și Rusia pot în prezent să urmeze o politică echilibrată, fără a încălca domeniile celeilalte, la fel cum au făcut-o în Siria și Libia, în ciuda faptului că se află în părți opuse.
foto: Facebook
K.P.: Societatea turcă simte presiunea din mai multe puncte de vedere din prezența unui număr mare de refugiați din diferite țări, printre care Siria, Libia sau Afganistan. Care este reacția politicienilor și a oamenilor de rând în această situație? Care ar fi solutia?
Ali Onur Özçelik: Problema imigrației este de fapt unul dintre cele mai discutate subiecte atât în rândul opoziției, cât și între susținătorii partidului de guvernământ din Turcia astăzi. Deși există un grup minoritar care pledează pentru rezolvarea acestei probleme fără a compromite principiile dreptului internațional într-o manieră liberală, numărul de grupuri din societate care se așteaptă la măsuri mai stricte este în creștere. În ultimele alegeri, preferința pentru imigranții care au dobândit cetățenia turcă a accelerat atitudinile deja anti-migranți din Turcia față de imigranți. Din perspectivă societală, problema constă în ușurința cu care acești imigranți pot trece granițele noastre și în lipsa unei politici clare de imigrație. În prezent, imigranții au devenit subiectul cel mai important într-o politică din ce în ce mai polarizată. Toată lumea este curiosă de foaia de parcurs a AKP cu privire la imigranți, care sunt prezentați drept cauzele crizelor economice sau autorii infracțiunilor. Cea mai mare așteptare în acest moment este întoarcerea lor în țările lor în mod pașnic (sau unii oameni cu forța). Liderii țărilor UE ar putea saluta victoria lui Erdogan, dar nu ar trebui să uite că Problemele măturate sub covor pot anunța tot mai mult un dezastru major sau catastrofe umane în sau în afara țărilor UE.
Domnul Yörük Işık este un cunoscut analist de politică externă din Turcia, unde conduce firma Bosphorus Observer din Istanbul, o companie de consultanţă care analizează activitatea maritimă din strâmtoarile turcești. Domnul Işık a studiat relaţiile internaţionale şi politica externă a Rusiei la universităţile din Kansas, Helsinki şi Amsterdam. Printre ariile lor de interes se numără politica externă turcă, zona Caucazului, Asia Centrală, Federația Rusă, Libia, Siria.
Situația explozivă din bazinul Mării Negre, complexitatea relațiilor dintre Federația Rusă și Turcia pe fondul recentelor alegeri prezidențiale și parlamentare din statul moștenitor al Imperiului Otoman, dar și potențialul imens al relațiilor dintre România și Turcia, sunt doar câteva dintre subiectele discutate de KARADENIZ-PRESS în interviul cu domnul Yörük Işık.
Yoruk Isik
KP: Care sunt efectele geopolitice ale acestor alegeri pentru interesele Turciei la Marea Neagră?
Yörük Işık: Rezultatul alegerilor înseamnă că pe termen scurt actuala situație nu se va modifica. Pe de altă parte, criza economică care afectează Turcia, și în pofida retoricii, există o criză economică puternică poate avea drept rezultat adoptarea de către Turcia a unui ton mai conciliator pe anumite dosare. Dar în general, politica externă activă promovată de președintele Erdogan va continua, fără mari schimbări pe termen scurt în bazinul Mării Negre. Turcia va rămâne cel puțin în relații amicale cu Rusia și dacă nu va avea loc o evoluție politică majoră, de pildă o parte din solicitările strategice ale părții turce vor fi ascultate în alte capitale importante ale lumii, Ankara va ezita să se alăture statelor care au adoptat sancțiuni împotriva Moscovei. Printre posibilele doleanțe ale părții turce ar putea fi revenirea Turciei în programul F-35 ori renegocierea tratatului vamal cu Bruxelles.
Rusia rămâne un partener important de comerț, iar în această perioadă electorală am putut vedea cum Moscova a intervenit direct, din punct de vedere financiar, pentru a susține actuala administrație prin amânarea plății pentru gaz, prin menținerea în sistemul bancar turcesc a fondurilor unor entități federale ruse care nu sunt sub amenințarea sancțiunilor, precum ROSATOM, în marja construcției centrale nucleare. Este o relație apropiată, în ciuda sprijinului turc pentru Ucraina din ultimii 9 ani, de când a început invazia, nu doar ultimele 14 luni, fiind o preferință clară pentru Ucraina și este o poziție clară de a nu accepta nicio violare a integrității teritoriale a Ucrainei.
KP:. Considerați viabilă posibilitatea modificării Convenției de la Montreaux? Sr accepta Ankara acest pas? Dar Federația Rusă?
Yörük Işık: Relațiile comerciale cu Rusia vor continua și nu mă aștept la schimbări majore pe termen scurt în poziția față de Convenția de la Montreaux și nici nu cred că această problemă va fi discutată. O astfel de negociere nu va fi posibilă decât peste mulți ani și doar în condițiile în care relațiile Turciei cu Uniunea Europeană și SUA se vor îmbunătăți în mod semnificativ iar Ankara va considera că viziunea turcă asupra lumii va fi luată mult mai în serios decât în acest moment. Turcia consideră că momentan solicitările și îngrijorările ei nu sunt prioritizate de către Bruxelles și Washington.
Pentru Moscova orice schimbare a Convenției de la Montreaux nu este binevenită și Rusia se va opune prin toate mijloacele oricăror schimbări.
Foto: Wikipedia
KP: Cum credeți că va evolua raportul de forțe din Marea Neagră?
Yörük Işık: Cu cât se prelungește războiul ilegal dus de Federația Rusă împotriva teritoriului suveran al Ucrainei, relația asimetrica care există între Federația Rusă și Turcia în Marea Neagră se schimbă în favoarea Turciei. Forțele navale rusești și-au expus toate vulnerabilitățile: și-au folosit majoritatea rachetelor cu rază lungă de acțiune, echipajele lor nu sunt foarte bine antrenate, dar a și pierdut nave.
În același timp Turcia se dotează cu nave moderne și după cum am văzut în urmă cu 10 zile, darea în folosință a unei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune de producție autohtonă crează posibilitatea impunerii unei zone cu acces interzis în zona de sud a Mării Negre.
Și luând în considerare ultimele incidente, inclusiv cel care a implicat nava-spion rusă „Ivan Khurs”, și nici măcar navele lor de război, pe care Moscova ezită să le aducă în vestul Mării Negre după ce au pierdut nava Moskva, dar și alte nave, vedem că Flota Militară rusă a Mării Negre nu poate menține o prezență activă, în timp ce forțele ucrainene folosesc eficient și creativ orice oportunitate și armele pe care le au.
Marina rusă nu își mai poate menține prezența în vestul Mării Negre, iar balanța s-a schimbat în favoarea Turciei. Din acest motiv, revenind pe tărâm politic, Rusia este generoasă cu actuala administrație de la Ankara, Kremlinul considerând că poate obține anumite favoruri în schimbul unor înțelegeri în domeniul gazului ori financiar. Turcia nu este ostilă Moscovei, iar dacă această politică s-ar schimba, atunci posibilitățile pe care le are în acest moment Ankara în domeniul militar s-ar limita și mai mult.
KP: Este posibilă desfășurarea unei forțe navale permanente a NATO în bazinul Mării Negre ori este suficientă intensificarea colaborării statelor riverane membre ale Alianței: România, Turcia și Bulgaria?
Yörük Işık: Cred că este prea devreme pentru o prezență permanentă a NATO în bazinul Mării Negre, cu excepția flotelor statelor riverane, iar prezența NATO va consta din Turcia, România, Bulgaria, urmând ca și flotele Georgiei și Ucrainei să fie prezente, în ciuda capacităților navale limitate. Iar prin aplicarea Convenției de la Montreaux prezența navelor altor state va fi imposibilă deoarece, așa cum am spus și înainte, Montreux nu va suferi nicio schimbare majoră pe termen scurt, iar prezența NATO se va limita la navele statelor riverane, iar flotele altor state NATO vor putea participa facă vor acționa conform normelor Convenției, inlcusiv limitarea perioadei de staționare în Marea Neagră la 21 de zile.
Foto: Twitter
KP: Cum au evoluat flotele militare turcă și rusă în ultima decadă?
Yörük Işık: Atât Federația Rusă, cât și Turcia au continuat să se doteze cu noi nave de luptă. Moscova a produs câteva nave în ultimii ani, iar printre cele mai importante unități introduse în Flota Rusă a Mării Negre se numără cele din clasa fregatele dotate cu rachete ghidate din clasa Amiral Grigorovici și desigur submarinele îmbunătățite din clasa Kilo +, dotate cu rachete de tip Kalibr. Au mai construit și câteva corvete ușoare, mai puțin dotate, dar având și un număr de rachete Kalibr. Dar datorită corupției masive din Federația Rusă programele Amiral Grigorovici și Kilo+ au fost oprite, dar au fost livrate noi nave, în special Flotei ruse din Marea Neagră, deci Rusia și-a modernizat flota din această zonă, dar datorită tacticii greșite din primele zile ale invaziei din Ucraina au îngreunat operațiunile tuturor categorii de forțe armate rusești, inclusiv marina militară.
Turcia s-a dotat și ea cu noi nave, dar de capacitate mai limitată dacă comparăm cu partea rusă, multe fiind încă în proces de construcție. Dar foarte recent, cu nava amfibie de asalt universală, care are în dotare elicoptere și drone, este adevărat, dacă avea în dotare F-35 era mult mai puternică (..) cu sisteme de rachete noi, cu flota impresionantă de submarine, dar și cu submarinele aflate în proces de construcție, Turcia este mult mai avansată în comparație cu orice alt stat NATO din zona Mării Negre. Nu foarte mult state europene membre ale Alianței pot concura cu Turcia în ceea ce privește flota de submarine.
Este greu să comparăm flotele militare, dar luând în considerare nivelul deficitar de antrenament al echipajelor rusești, așa cum a fost dovedit în ultimele 14 luni, și în pofida faptului că Rusia are o puternică cultură navală militară, pentru prima dată în istorie putem să spunem că Turcia deține supremația.
KP: Cum evaluați tacticile navale rusă și ucraineană din acest conflict? Ce influență vor avea în viitor pentru strategi și factorii politici?
Yörük Işık: Această întrebare este puțin dificilă, în sensul comparării Federației Ruse și a Ucrainei, Moscova are o prezență redutabilă în Marea Neagră, Ucraina având forțe limitate de autoapărare. Tactica Ucrainei a vizat interzicerea accesului navelor ruse, și cu sistemele avute în dotare, cu ingeniozitatea și curajul lor mai mult decât impresionant, vor rămâne în istoria navală prin anumite acțiuni.
Dar nu este vorba despre o comparație, nu se poate face. Flota Ucrainei este slabă, Turcia construiește un număr de nave pentru această flotă, poate un număr de nave vor fi transferate din SUA ori Marea Britanie, dar prezența ei este practic limitată, cu excepția unor nave vechi. Flota Ucrainei va fi reconstruită, dar în acest moment Kievul face o treabă foarte bună interzicând accesul flotei ruse în vestul Crimeii, nord-vestul Mării Negre fiind practic închis, iar flota militară rusă s-a retras în estul bazinului Mării Negre și nu mai încearcă să ajungă în vestul bazinului pontic
K.P: Relațiile dintre România și Turcia sunt considerate strategice de ambele părți. Pot cele două state colabora pentru exploatarea eficientă a resurselor energetice din Marea Neagră?
Yörük Işık: Având în vedere că ambele state sunt membre NATO, relațiile dintre România și Turcia sunt extrem de importante pentru zona noastră și Balcani. Și vedem că, în afara structurilor NATO, prin statutul de membru UE deținut de România și a condițiilor socio-economice similare, vedem multe companii cu capital turcesc investind în România pentru a avea acces la piața europeană. Din câte știu, în afară de unele dispute privind pescuitul, nu există dispute teritoriale în bazinul Mării Negre între Ankara și București. Cele două state pot colabora, sper că România, dar și Bulgaria, ca membre ale UE să aibă viziunea, pe termen lung, să integreze Turcia în instituțiile Uniunii Europene cu posibilitatea ca Turcia să devină membru cu drepturi depline al blocului, deoarece acest lucru ar favoriza securitatea și prosperitatea României. Acest lucru va crește și influența României la Bruxelles, având în vedere că în trecut, o parte din statele membre ale UE au introdus astfel de viziuni regionale și văd un potențial uriaș din punct de vedere economic și militar. Deja se întâmplă dar are potențialul de a fi aprofundat.
În ceea ce privește chestiunea energetică, având în vedere că nu există dispute teritoriale, toată lumea își cunoaște bine sectoarele și orice formă de colaborare, în transport, în marketing este de bun augur. După cum știți Turcia încearcă să se reinventeze în calitate de hub energetic, mai ales gazifer. Turcia este, de asemenea, un consumator important de resurse energetice, fiind o țară cu o industrie puternică. Deci există un potențial uriaș în orice domeniu de a dezvolta și mai mult relațiile.
