Domnul Stanislav Zhelikhovskyi este Doctor în Științe Politice, activând în perioada 2020-2023 în calitate de Specialist Principal la Academia Diplomatică Hennady Udovenko din Ucraina, instituție funcționează sub jurisdicția Ministerului Afacerilor Externe din Kiev. Distinsul analist, membru corespondent al Academiei de Geopolitică și Geostrategie din Ucraina, a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor agenției noastre despre recentele evoluții politice si diplomatice, cum se vede pacea de la Kiev, dar și despre dezvoltarea parteneriatului strategic dintre Ucraina și România.
K.P.: Am văzut multă agitație diplomatică la recenta Conferință de Securitate de la München. Cum a fost perceput acest lucru de la Kiev?
Stanislav Zhelikhovskyi: Din perspectiva Kievului, Conferința de Securitate de la München este văzută ca o platformă importantă pentru consolidarea sprijinului internațional pentru Ucraina. Cu toate acestea, atmosfera diplomatică a fost mixtă, în special după declarațiile de mare impact ale noii administrații americane.
Ucraina a salutat apelurile partenerilor săi pentru asistență militară suplimentară și pentru intensificarea presiunii asupra Rusiei. Totuși, Kievul este îngrijorat de semnalele care sugerează posibile compromisuri în negocierile cu Rusia, în special în contextul schimbărilor din politica americană.
K.P.: Care sunt așteptările Ucrainei, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, în urma conferinței de la München?
Stanislav Zhelikhovskyi: Pe termen scurt, Kievul așteaptă decizii concrete privind livrarea de arme, în special rachete cu rază lungă de acțiune și sisteme de apărare aeriană, precum și intensificarea presiunii sancțiunilor asupra Moscovei.
Pe termen lung, Ucraina își propune să stabilească garanții de securitate, în special prin consolidarea legăturilor cu NATO și UE. De asemenea, Ucraina dorește ca partenerii internaționali să renunțe la ideea unui „pact de pace” impus în termenii Rusiei, mai ales în contextul declarațiilor venite din partea oficialilor de rang înalt de la Kremlin, care au rămas neschimbate în ultimii ani.
K.P.: Ce părere aveți despre modul în care administrația Trump dorește să negocieze? Cât de important este pentru Ucraina să fie la masa negocierilor, și nu „în meniu”, în cadrul negocierilor dintre SUA și Rusia?
Stanislav Zhelikhovskyi: Politica echipei lui Donald Trump pare pragmatică, însă există riscul ca Statele Unite să încerce să negocieze cu Rusia fără implicarea deplină a Ucrainei. Acest lucru se datorează faptului că liderul de la Casa Albă pare să abordeze numeroase probleme, inclusiv războiul ruso-ucrainean, dintr-o perspectivă orientată spre afaceri, ceea ce poate contraveni înțelegerii convenționale a dialogului politic și diplomatic.
Pentru Kievul oficial, este extrem de important să fie un participant direct la orice negocieri, deoarece doar Ucraina are dreptul să-și decidă propriul destin. Orice abordare care tratează Ucraina ca pe o monedă de schimb între Washington și Moscova este inacceptabilă. Prin urmare, se pune un accent constant pe principiul de politică externă „Nimic despre Ucraina fără Ucraina.”
Kievul subliniază că Ucraina și Statele Unite trebuie mai întâi să elaboreze un plan comun pentru a-l opri pe Vladimir Putin — și abia apoi să treacă la negocieri corecte cu Moscova. De asemenea, este esențial ca Europa să participe la procesul de negociere, deoarece această problemă vizează nu doar securitatea Ucrainei, ci și pe cea a întregului continent.
Negocierile bilaterale dintre Trump și Putin, fără implicarea Ucrainei și a Europei, reprezintă exact ceea ce își dorește Moscova. Cu toate acestea, astfel de negocieri nu ar fi nici corecte, nici eficiente.
K.P: Este prezența UE la masa negocierilor indispensabilă și are UE, în prezent, suficientă influență pentru a face presiuni asupra Washingtonului în vederea participării la negocierile de pace?
Stanislav Zhelikhovskyi: Uniunea Europeană este un actor-cheie în procesul de reconstrucție a Ucrainei, aplicând presiuni prin sancțiuni asupra Rusiei și oferind sprijin politic Kievului. Cu toate acestea, influența sa reală asupra Washingtonului în domeniul securității este limitată.
Franța și Germania își doresc să joace un rol activ în negocieri. Totuși, fără leadership-ul Statelor Unite, va fi dificil să se asigure garanții reale de securitate pentru Ucraina.
Convocarea summitului de la Paris, pe 17 februarie, a fost determinată în principal de poziția SUA privind dialogul cu Kremlinul. Franța și Regatul Unit intenționează să preia conducerea în rândul țărilor europene și să asigure participarea Europei în viitorul proces de negociere.
K.P.: Cum percepe guvernul ucrainean nivelul de unitate dintre partenerii europeni după conferința de la München și credeți că eventualele dezbateri interne din statele UE ar putea afecta sprijinul pentru Ucraina?
Stanislav Zhelikhovskyi: Partenerii europeni rămân în mare parte uniți în sprijinul lor pentru Ucraina, însă dezacordurile interne devin tot mai vizibile. Dezbaterile privind bugetul UE, asistența militară și sancțiunile împotriva Rusiei indică o anumită oboseală în unele țări.
Kievul este îngrijorat de o posibilă reducere a asistenței militare europene în cazul în care războiul din Ucraina ar deveni o prioritate mai scăzută pentru Bruxelles. Cu toate acestea, Conferința de Securitate de la München a servit drept un declanșator pentru ca Europa să își regândească propriul rol. Semnalele încurajatoare venite din partea diferitelor țări de pe continent demonstrează clar acest lucru.
K.P.: Care sunt condițiile Ucrainei pentru stabilirea unei păci durabile și în ce moduri poate comunitatea internațională să sprijine Ucraina în acest demers?
Stanislav Zhelikhovskyi: Ucraina declară clar că pacea este posibilă doar în următoarele condiții:
-Restaurarea completă a integrității teritoriale;
-Tragerea la răspundere a Federației Ruse pentru crimele de război;
-Garanții de securitate pe termen lung.
Comunitatea internațională poate sprijini acest demers prin extinderea asistenței militare, intensificarea sancțiunilor și stabilirea unor mecanisme pentru securitatea și redresarea economică a Ucrainei.
K.P.: Este Ucraina interesată ca dosarul transnistrean și rezolvarea conflictului din Transnistria să fie incluse în negocieri, pentru a elimina această problemă de pe flancul său?
Stanislav Zhelikhovskyi: Ucraina este interesată în neutralizarea amenințării reprezentate de regiunea nerecunoscută Transnistria, în special având în vedere prezența militară a Federației Ruse. Kievul este dispus să sprijine procesul de de-ocupare a regiunii împreună cu Republica Moldova și partenerii săi, cu condiția îndeplinirii circumstanțelor adecvate.
K.P.: Ce poate face România pentru a ajuta Ucraina și pentru a dezvolta parteneriatul nostru strategic?
Stanislav Zhelikhovskyi: România este deja un partener important pentru Ucraina în regiune și joacă un rol esențial în sprijinul militar, umanitar și economic pentru Kiev. Totuși, în contextul actual, parteneriatul strategic dintre Ucraina și România poate fi consolidat și mai mult în următoarele domenii:
-Asistență militară și securitate;
-Sprijin politic și diplomatic;
-Cooperare economică și infrastructură;
-Colaborare în sectorul energetic;
-Protejarea drepturilor cetățenilor ucraineni și a minorității naționale ucrainene din România.
România poate deveni un aliat și mai puternic al Ucrainei, contribuind activ la securitatea militară, politică, economică și energetică a acesteia. Este important ca parteneriatul strategic dintre Kiev și București să se dezvolte nu doar pe durata războiului, ci și după victoria Ucrainei, pentru a consolida stabilitatea în regiune.
Domnul Ivan Us este unul dintre cei mai cunoscuți analiști din Ucraina, cu o prezență constantă în media internațională de limbă arabă, engleză sau spaniolă. Cu un doctorat în economie, domnul Us este principal consultant principal la Centrul de Cercetări în Politică Externă al Institutului Național pentru Studii Strategice de la Kiev.
K.P.: Conferința de Securitate de la München recentă a fost marcată de tensiuni diplomatice semnificative. Cum interpretează Kievul la aceste evoluții? După conferință, ce obiective pe termen scurt și lung și-a stabilit Ucraina și cum intenționează să le atingă?
Ivan US: În primul rând, trebuie menționat că, istoric vorbind, München nu este cel mai potrivit loc pentru decizii pozitive privind viitorul. Chiar la München a avut loc conferința din 30 septembrie 1938, care a pus în mare parte bazele izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Acum 18 ani, la Conferința de Securitate de la München din 2007, președintele rus a anunțat „sfârșitul lumii unipolare” și a schițat un plan de restaurare a influenței Rusiei în Europa de Est. Se crede că acesta a fost începutul evenimentelor care au condus, în cele din urmă, la războiul din Europa.
Pe termen scurt, sarcina Ucrainei este cel puțin să mențină sprijinul Statelor Unite la nivelul actual. Pe termen lung, este necesar să se explice Statelor Unite ale Americii că sprijinirea Ucrainei se aliniază perfect cu interesele lor și va ajuta la asigurarea rolului de lider al SUA în lume.
K.P.: Abordarea de negociere a administrației Trump a atras multă atenție. De ce este crucial pentru Ucraina să fie implicată direct în discuțiile cu Statele Unite și Rusia, în loc să riște să fie marginalizată?
Ivan Us: În acest sens, sarcina va fi, de asemenea, de a explica că războiul pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei nu este un război între două țări diferite, ci un război între bine și rău, iar Statele Unite ale Americii trebuie să fie de partea Ucrainei, adică de partea binelui. În prezent, am senzația că Statele Unite nu percep acest război ca pe unul dintre bine și rău și, prin urmare, doresc să-l rezolve teoretic, posibil prin negocieri. Și aici, bazându-ne pe experiența Cehoslovaciei în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, Ucraina trebuie să fie prezentă la discuțiile care vor decide următori pași. Prin urmare, Ucraina repetă constant că nu pot avea loc negocieri pentru pace în Ucraina fără participarea Ucrainei.
K.P.: Participarea Uniunii Europene la aceste negocieri este indispensabilă și, în prezent, are UE suficientă influență pentru a se asigura că rămâne parte a oricărui proces de pace?
Ivan Us: Deoarece Ucraina se vede în viitor ca membru al Uniunii Europene, participarea Uniunii Europene în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina este, de asemenea, necesară. Principalul atuu de negociere al UE cu Moscova este dat de faptul că pentru Rusia piața Uniunii Europene este cea mai importantă, deoarece pe această piață Rusia câștigă sume importante de bani, nu prin comerțul cu Sudul Global sau alte țări ale lumii. Iar posibilitatea revenirii Rusiei pe piața europeană este de o importanță critică pentru economia sa, mai ales în situația actuală, în care deficitul bugetar al Rusiei atinge o scară semnificativă. Accesul Rusiei pe piața UE este un avantaj important pentru Uniunea Europeană în orice tip de negocieri.
K.P.: Cum privește guvernul ucrainean unitatea partenerilor europeni după München? Ar putea dezbaterile emergente din cadrul UE să submineze sprijinul pentru Ucraina? Din perspectiva Ucrainei, ce condiții trebuie îndeplinite pentru a stabili o pace durabilă și cum poate comunitatea internațională să sprijine cel mai bine aceste eforturi?
Ivan Us: Desigur, contradicțiile dintre țările Uniunii Europene au un impact negativ asupra Ucrainei. Nu este un secret că Ungaria este cea care blochează acum perspectivele integrării europene a Ucrainei. Din moment ce, din punctul de vedere al Ucrainei, războiul Rusiei împotriva Ucrainei este un război între bine și rău, Ucraina consideră că nu este nevoie să negocieze cu răul. Răul trebuie învins. Doar după aceasta se va putea pune baza unei păci durabile pe continentul european.
K.P.: Cum a afectat conflictul în curs de desfășurare economia și societatea ucraineană și ce măsuri ia guvernul pentru a aborda aceste provocări? Cum pot statele partenere să ofere un sprijin mai mare Ucrainei?
Ivan Us: În ciuda importanței componentei militare, economia este la fel de importantă. Declinul economic care a avut loc în primul an al acestui război la scară largă nu a continuat în următorii doi ani. Și acest lucru, în ciuda bombardamentelor constante și a migrației forțate a unei părți semnificative a populației ucrainene, precum și a mobilizării unei părți a populației în armată. Prin urmare, economia ucraineană are nevoie de sprijinul partenerilor atât în timpul războiului, cât și în perioada post-conflict, când Ucraina va avea nevoie de un „Plan Marshall 2.0” pentru a-și restaura capacitățile economice.
K.P.: Ce acțiuni concrete poate întreprinde România pentru a asista Ucraina și a aprofunda parteneriatul strategic dintre cele două țări?
Ivan Us: În ceea ce privește eforturile României, aici, în primul rând, există câteva puncte. În primul rând, este vorba despre o participare mai activă la interceptarea rachetelor și dronelor care se află aproape de spațiul aerian românesc și pot intra în acesta. În al doilea rând, este vorba despre un dialog constant cu partenerii privind faptul că Marea Neagră ar trebui să fie o mare a NATO și, în consecință, rolul NATO în Marea Neagră ar trebui să fie consolidat.
Doamna Tatiana Cojocari este una dintre cele mai cunoscute figuri ale societății civile din Republica Moldova și România, fiind expertă asociată în cadrul Comunității WatchDog.MD. Având un doctorat în sociologie, dar și în politică externă, doamna Tatiana Cojocari s-a remarcat prin coordonarea unor ample programe de cercetare în diferite domenii de interes: situația din Republica Moldova, rolul Patriarhiei Ortodoxe Ruse, relațiile internaționale.
KARADENIZ PRESS: Care a fost obiectivul principal al acestui studiu și cum a fost selectată tema reintegrării și a imaginii Uniunii Europene în regiunea transnistreană?
Tatiana Cojocari: Inițiativa a pornit de la intenția societății civile de a demitiza falsurile perpetuate de Federația Rusă timp de trei decenii care divizează cele două maluri. Unul dintre cele mai răspândite falsuri pe care l-am văzut reactivat chiar zilele trecute este că ,,Rusia este protectorul populației din regiunea transnistreană, iar Republica Moldova este agresorul”. Altul este faptul că populația malului stâng al Nistrului mereu au vrut să se separe de malul drept și să fie anexată de Rusia. Ceea ce considerăm că a fost mai degrabă o chestiune instrumentalizată politic decât bazată pe adevăr.
Pornind de la cele expuse mai sus, dar și a miturilor care se pot contracara doar cu cifre și argumente factologice, ne-am propus să explorăm care este în fapt atitudinea locuitorilor malului stâng față de guvernul de la Chișinău. În contextul schimbărilor de securitate din regiunea Mării Negre, am dorit de asemenea să evaluăm percepția societății regiunii transnistrene față de actori externi relevanți în regiune, printre care Uniunea Europeană și Rusia.
KARADENIZ-PRESS: Ce provocări majore ați întâmpinat în procesul de colectare a datelor, având în vedere complexitatea contextului social și politic din regiunea transnistreană? Metoda sondajului online a fost eficientă în captarea opiniilor reale ale locuitorilor regiunii? Cum asigurați reprezentativitatea răspunsurilor în contextul în care datele nu sunt general aplicabile întregii populații?
Tatiana Cojocari: Atunci când vorbim despre studii ce vizează explorarea opiniei publice de pe un teritoriu necontrolat de autorități legitime și recunoscute la nivel internațional, prima provocare se rezumă mereu la credibilitatea actorilor care colectează datele. Așa cum de multe ori se întâmplă în regimurile autoritare și iliberale, dar și în cele nerecunoscute, actorii politici au tendința să intervină în procesul de cercetare pentru a manipula datele spre interesul acestora și nu pentru a reflecta realitatea socială.
Tocmai în vederea diminuării acestui risc, cercetarea noastră este adaptată la mediul informațional nou și vine să pledeze pentru noi metode de explorare a opiniei publice din zonele care sunt greu accesibile prin instrumente de colectare a datelor online.
Astfel, am lansat un sondaj online promovat pe internet. Fiecare utilizator de rețele sociale din regiunea transnistreană (adică aproximativ 70-80% din întreaga populație din regiunea transnistreană dacă ar fi să facem o estimare conform acelorași premise ca pe malul drept) putea să completeze sondajul absolut anonim și voluntar.
Pentru că evident și metodele de colectare a datelor online au la rândul lor limitări, am ținut să corelăm datele cantitative obținute prin interviuri de grup cu peste 50 de locuitori din cele 5 raioane administrative ale regiunii transnistrene. Astfel, putem afirma asumat că deși datele nu sunt aplicate întregii populații de pe malul stâng, acestea indică niște tendințe sociale și politice care sunt regăsite frecvent în regiunea transnistreană. Ne așteptăm chiar ca aceste tendințe să devină din ce în ce mai vizibile în următorii ani.
KARADENIZ-PRESS: Cum explicați creșterea atractivității Uniunii Europene pentru locuitorii malului stâng, în ciuda narațiunilor rusești predominante în regiune?
Tatiana Cojocari: Sunt doi factori care contribuie la schimbarea percepției populației de pe malul stâng al Nistrului față de statele europene în ciuda unui spațiu informațional intoxicat continuu de narațiuni anti-democratice și anti-occident care vin din partea Rusiei.
Primul este reflectat de o retorică tot mai puțin agresivă a liderilor politici nerecunoscuți față de statele Uniunii Europene. Spuneam într-o altă lucrare care poate fi citită pe larg aici că la nivel politic, există o relație pozitivă și destul de activă între Tiraspol și diplomații statelor UE. În ultimii 5- 6 ani, întâlnirile bilaterale ale liderilor nerecunoscuți de la Tiraspol cu reprezentanții țărilor europene, conform comunicatele de presă ale instituțiilor nerecunoscute, le-a depășit cu mult pe cele ale Rusia. Spre exemplu în 2023, au fost consemnate doar 3 întâlniri oficiale pentru Rusia față de 11 pentru țările europene.
Liderii nerecunoscuți ai Transnistriei, în special Vadim Krasnoselski, este precaut să facă afirmații foarte neutre și declarații atente când se vorbește despre țările UE. În ultimii 2 ani este dificil să găsești o poziție critică a celor de la conducerea nerecunoscută a regiunii transnistrene față de UE. Ceea ce nu se poate afirma despre Republica Moldova. Când V. Krasnoselski vorbește despre UE sau comunică cu diplomați ale statelor membre, acesta de obicei le cere delegaților UE să ia partea Transnistriei în procesul de negocieri cu Republica
Moldova, blamând oficialii de la Chișinău pentru ,,încălcarea drepturilor civile a populația din regiunea transnistreană”, ,,blocaje ale importurilor și exporurilor, taxe ridicate”, șamd. Există câteva știri chiar care arată cum UE sprijină regiunea și condamnă Republica Moldova pentru acțiunile sale ,,agresive” la adresa regiunii Transnistrene.
Aceste observații indică faptul că în prezent relațiile diplomatice ale UE cu regiunea Transnistreană sunt orientate mai degrabă spre progrese politică și mai puțin către oameni. De ce? Deoarece totuși există foarte puține știri sau mediatizare a sprijinului real pe care UE îl oferă cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Această concluzie ne direcționează către al doilea factor important – sprijinul vizibil din ultimii ani din partea UE către Republica Moldova. Deși implicarea și sprijinului UE nu sunt atât de vizibile pe malul stâng pentru oameni, acesta este observat pe malul drept. Locuitorii regiunii transnistrene afirmă frecvent în discuțiile noastre că observă o ,,stagnare a regiunii transnistrene” în raport cu celelalte regiuni din Republica Moldova. Datorită sprijinului financiar și politic al UE pentru Moldova, țara iată progresează cu pași înceți dar siguri, ceea ce nu rămâne neobservat de locuitorii malului stâng care se confruntă în prezent cu scumpiri mari, inflație și o criză energetică.
Practic, UE transformă Republica Moldova în acel model de atractivitate pentru malul stâng de care se tot vorbea ani de-a rândul ca o soluție în reglementarea conflictului transnistrean dar fără ca Moldova să aibă capacitate de implementare de sine stătătoare.
KARADENIZ-PRESS: Care sunt cele mai surprinzătoare sau neașteptate concluzii care au reieșit din acest studiu, atât din sondaj, cât și din discuțiile de grup?
Tatiana Cojocari: În ciuda apartenenţei la „spațiul civilizațional” rusesc al regiunii, așa cum ne-am obișnuit să credem, o parte din populația regiunii transnistrene nu se mai simte confortabil să fie etichetată ca fiind ,,pro-rusă”. Războiul rus în Ucraina a contribuit enorm la acest disconfort. Aproape fiecare al doilea locuitor al regiunii avea contact frecvent cu Ucraina prin rude, studii, vizite frecvente în scop turistic sau profesional. Acest lucru acum este imposibil ceea ce cauzează un fel de disonanță cognitivă când vine vorba despre atitudinea acestora față de Rusia. Iar Rusia este privită de către un sfert de populație ca amenințare pentru zona Mării Negre și pentru regiunea transnistreană. Eu intuiesc că resentimentele față de Federația Rusă sunt chiar mai des întâlnite însă probabil mai există această frică de a ieși din narațiunea întipărită ani de-a rândul în mentalul colectiv că ,,Rusia ne este prieten”.
De fapt, din ce în ce mai mulți oameni înțeleg ce fel de prieten poate fi un stat agresor ca Rusia și că ani de-a rândul de fapt regiunea transnistreană a fost instrument de șantaj folosit de Rusia atât împotriva Moldovei cât și a UE. Acest șantaj și menținerea status-ului quo al regiunii nu a adus nimic bun pentru oamenii din regiunea transnistreană.
KARADENIZ-PRESS: Ce recomandări ar putea fi făcute pe baza rezultatelor studiului pentru factorii de decizie din Republica Moldova sau pentru partenerii internaționali care sprijină procesul de reintegrare?
Tatiana Cojocari: Acum este un moment cât se poate de oportun ca autoritățile de la Chișinău să dea dovadă de pro-activitate în relație cu populația din stânga Nistrului arătând că aceștia se pot baza pe guvernul de la Chișinău în ceea ce privește securitatea energetică.
Aș încuraja de asemenea să se pună accentul pe un plan de măsuri axat pe nevoile populației de pe malul stâng și o manifestarea mai frecventă și mai clară în comunicare a acțiunilor concrete direcționate către protejarea locuitorilor regiunii transnistrene, a drepturilor lor și preocuparea pentru bunăstarea acestora.
Partenerii externi trebuie să își continuă angajamentul ferm de a sprijini Republica Moldova în următorii ani și a contribui la creșterea bunăstării populației de pe ambele maluri ale Nistrului. Pentru că în final, în ciuda dezinformării masive care e menită să demonizeze UE și să facă din aceasta un țap ispășitor pentru nereușitele Rusiei, un lucru este clar, nu UE, Moldova, sau Ucraina este huliganul care terorizează statele pașnice din Europa, ci Kremlinul și politicienii ruși însetați de putere și dominare internațională.
KARADENIZ PRESS: Aveți în plan continuarea cercetărilor sau inițierea altor studii care să exploreze mai profund atitudinile locuitorilor din regiunea transnistreană față de relația cu Republica Moldova și Uniunea Europeană?
Tatiana Cojocari: Considerăm că nu putem discuta despre procesul de reintegrare a celor două maluri fără a avea date și studii care fundamentează politicile de reintegrare. Fără cercetări amănunțite și aprofundate care să reflecte tendințele sociale și politice reale din regiunea transnistreană, orice tentativă de apropiere a celor două maluri pur și simplu va fi o risipă de bani fără succes și cu mai multe provocări pentru malul drept decât beneficii.
Viceprim-ministru pentru Reintegrare din Guvernul Republicii Moldova, domnul Oleg Serebrian este licențiat în Relații Internaționale al Institutului European de la Nisa și doctor în Științe Politice al Academiei de Științe de la Chișinău. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 2005-2010, precum și Ambasador al Republicii Moldova în Franța, Delegat Permanent al Republicii Moldova la UNESCO și ulterior Ambasador al Republicii Moldova în Germania. Din ianuarie 2022, este viceprim-ministru pentru Reintegrare în Guvernul Republicii Moldova. Domnul Serebrian deține mai multe premii de prestigiu, printre care: Ofițer al Ordinului Național Steaua României (2000) și Înalt Cavaler al Ordinului de Stat „Gloria Muncii” al Republicii Moldova (2020).
KARADENIZ PRESS: Ce implicații geopolitice ar avea pentru Republica Moldova încetarea furnizării de gaz rusesc către Transnistria prin Ucraina?
Oleg Serebrian: Pentru Chișinău, gestionarea eficientă a situației create în urma sistării furnizării gazului din Federația Rusă regiunii transnistrene poate reprezenta o oportunitate de a câștiga simpatia locuitorilor din stânga Nistrului, care, în majoritatea lor covârșitoare sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Vedem deja că au loc, de ani buni, schimbări în bine în ceea ce privește percepția Chișinăului în regiunea transnistreană, inclusiv privind susținerea de către cetățenii de acolo a reintegrării țării, ne arată asta anumite sondaje. Vom lucra pentru fortificarea acestor dispoziții pozitive, suntem pregătiți să ajutăm populația din stânga Nistrului să facă față situației dificile care ar putea urma în următoarele săptămâni și luni. De aici și până la a discuta implicații geopolitice majore e o cale lungă, însă e clar că sporirea dependenței regiunii transnistrene de Chișinău contribuie la apropierea reintegrării.
KARADENIZ PRESS: În ce măsură o astfel de situație ar putea influența securitatea națională și energetică a Republicii Moldova, având în vedere amenințările Moscovei privind protecția Transnistriei?
OLEG SEREBRIAN: Autoritățile de la Chișinău au recunoscut amenințările pe care le creează comportamentul și acțiunile agresive ale Federației Ruse securității naționale a Republicii Moldova, pe multiple paliere, și iau măsuri pentru fortificarea capacității de protecție a statului și societății împotriva acestora. În acest sens, pot fi consultate atât noua Strategie a securității naționale, cât și Strategia națională de apărare, votată pe 26 decembrie 2024 în Parlament.
KARADENIZ PRESS: Care sunt măsurile luate de Republica Moldova pentru a identifica soluții alternative de alimentare cu gaz a regiunii transnistrene?
OLEG SEREBRIAN: În ultimii ani, autoritățile naționale au reușit să întreprindă o serie de măsuri eficiente de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaz a teritoriului controlat al Republicii Moldova, acestea produc deja efecte pentru cetățenii noștri, în sensul în care ei nu mai pot fi șantajați de nimeni cu accesul la această resursă. Astfel, soluțiile alternative de alimentare cu gaz a regiunii transnistrene există – având în vedere că ele funcționează pentru malul drept al Nistrului, este evident că și malul stâng poate fi aprovizionat. Problema este prețul acestui gaz, unul pe care cetățenii de pe malul stâng, având în vedere nivelul de trai de acolo, al salariilor, pensiilor, nu-l pot suporta în cazul unei schimbări bruște a acestuia. În acest sens, Chișinăul a sugerat anterior exponenților de la Tiraspol să ia măsuri de creștere graduală a prețului gazului pentru consumatorul final din regiune, astfel încât șocul să nu fie atât de brusc, însă s-a lovit de reticența acestora. Într-un final, trebuie să înțelegem cu toții că resursele energetice au prețul lor, un preț de piață, și, până la urmă, și în regiunea transnistreană vor trebui să lucreze regulile pieței, aceleași care lucrează pe tot teritoriul național, nu alte pretinse reguli.
KARADENIZ PRESS: Ar putea această criză energetică să devină o oportunitate, astfel încât sprijinul oferit de guvernul de la Chișinău să schimbe percepția locuitorilor asupra relației cu Rusia și să-i orienteze către o cooperare mai strânsă cu Republica Moldova?
OLEG SEREBRIAN: Da, vedem această posibilitate și lucrăm în această direcție. Pentru noi, pentru autorități, este esențial ca locuitorii regiunii transnistrene să se elibereze de sub imperiul fricii și incertitudinii în care sunt menținuți de propagandiștii locali aflați în solda structurilor ilegale cu veleități de autorități de la Tiraspol, care, la rândul lor, își primesc scenariile gata făcute la Moscova. Credem că atitudinea și mai ales acțiunile Chișinăului în perioada care urmează vor fi de natură să contribuie la această eliberare a minților cetățenilor de pe malul stâng al Nistrului și, într-un final, la câștigarea lor de partea autorităților naționale pentru a putea înfăptui restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldova prin reintegrarea pașnică a regiunii transnistrene.
KARADENIZ PRESS: O parte din mass-media vorbește despre iminența unei crize umanitare în regiune. Este Republica Moldova pregătită să gestioneze o eventuală criză umanitară generată de sistarea livrărilor de gaz către Transnistria și impactul acesteia asupra populației din regiune?
OLEG SEREBRIAN: Chișinăul își va îndeplini toate obligațiile pozitive care rezultă din faptul că regiunea transnistreană este parte inalienabilă a Republicii Moldova, recunoscută internațional ca atare, și peste 90% dintre locuitorii acesteia sunt cetățenii statului nostru. Ne vom ajuta oamenii în pofida tuturor dificultăților.
KARADENIZ PRESS: Mizează Republica Moldova pe sprijinul comunității internaționale, mai ales pe statele membre UE, pentru depășirea acestei posibile crize?
OLEG SEREBRIAN: Autoritățile naționale se află în contact permanent cu principalele organizații internaționale și misiuni diplomatice acreditate la Chișinău, inclusiv cu cele ale statelor membre UE, acestea comunicându-și deja disponibilitatea de a ne ajuta să facem față cu succes situațiilor dificile care ar putea urma. Le suntem recunoscători tuturor partenerilor noștri internaționali și vom continua să sporim cooperarea cu aceștia în interesul cetățenilor moldoveni de pe ambele maluri ale Nistrului.
KARADENIZ PRESS: Cum comentați recentele declarații ale autorităților Federației Ruse care, prin intermediul Mariei Zaharova, au afirmat că vor asigura protecția cetățenilor săi din regiunea separatistă Transnistria și a contingentului de pacificatori, menționând că acțiunile care vor reprezenta o amenințare pentru aceștia vor fi considerate un atac împotriva Rusiei?
OLEG SEREBRIAN: Declarațiile la care vă referiți fac parte din paleta instrumentelor de război hibrid pe care le folosește Federația Rusă împotriva țării noastre. Întregul lor „arsenal” este cunoscut, nu merită să intrăm în detalii. Ceea ce vă pot spune este că autoritățile naționale vor continua să implementeze politicile asumate de reintegrare a Republicii Moldova pe cale exclusiv pașnică.
KARADENIZ PRESS: În ultimele trei decenii au existat mai multe strategii ori planuri de reintegrare, mai mult ori mai puțin viabile. Are Republica Moldova în acest moment o strategie de reintegrare a regiunii transnistrene în spațiul constituțional?
OLEG SEREBRIAN: Autoritățile naționale acționează în conformitate cu politicile publice adoptate în domeniul reintegrării țării, care presupun implementarea de acțiuni îndreptate spre restaurarea spațiilor naționale unice în domeniile economiei, fiscalității, educației, culturii etc. Din acest punct de vedere, Republica Moldova a avut dintotdeauna, are în prezent și va continua să aibă propria strategie de reintegrare a regiunii transnistrene.
Mykhailo Samus: Cred că, în timpul unei administrații Trump, autonomia strategică a Europei nu va mai fi doar teoretică, ci va trebui să devină o realitate practică.
După o experiență de 20 de ani în media internațională și din Ucraina, precum și în analiza și consultanța în domeniul securității și apărării, Mykhailo Samus este un cercetător recunoscut în sfera relațiilor internaționale, a rezilienței naționale și a războiului de generație nouă. Cu o experiență de 12 ani în Forțele Armate ale Ucrainei, și-a obținut diploma de master în Jurnalism Internațional de la Institutul de Jurnalism al Universității Naționale Taras Șevcenko din Kiev (2007). Și-a început cariera ca jurnalist la Defense Express, devenind ulterior redactor-șef al revistei Export Control Newsletter și, apoi, director adjunct al Centrului pentru Armată, Conversie și Studii de Dezarmare.
În 2009, a fondat biroul UE al CACDS (Centrul pentru Armată, Conversie și Studii de Dezarmare) la Praga, Republica Cehă, fiind responsabil de coordonarea activităților internaționale ale CACDS, a secțiunilor regionale și a proiectelor cu NATO și UE. Mykhailo a fost, de asemenea, membru al comitetului editorial al Buletinului Analitic CACDS Challenges and Risks.
KARADENIZ PRESS: Vă mulțumim din nou pentru timpul acordat și pentru activitatea dumneavoastră. Cum evaluați actualele dinamici de securitate din regiunea Mării Negre, mai ales în contextul conflictului în desfășurare din Ucraina?
Mykhailo Samus: Regiunea Mării Negre este puternic influențată de războiul ruso-ucrainean. Evident, principalul factor este că Rusia, încă din 2014, a distrus toate normele de drept internațional în Marea Neagră și în regiune, destabilizând zona prin militarizarea Crimeei. Acest lucru reprezintă o provocare uriașă nu doar pentru Ucraina, ci și pentru toate țările din regiunea Mării Negre, inclusiv România, mai ales în contextul unor proiecte economice importante, precum cele de exploatare a gazelor naturale din zonă. Referindu-ne la situația concretă și la viitor, trebuie să înțelegem că orice negociere posibilă, inclusiv cele propuse de președintele ales al SUA, Donald Trump, înseamnă un risc major. Un conflict înghețat, în care Crimeea ocupată rămâne sub controlul militar al Rusiei, ar reprezenta o amenințare gravă pentru toate țările din regiunea Mării Negre, precum Ucraina, România și Bulgaria, în special în ceea ce privește libertatea navigației și riscul unei blocade, de exemplu asupra porturilor din Odesa.
Astfel, dacă discutăm despre posibile negocieri, trebuie să avem mereu în vedere factorii Mării Negre și ai Crimeei. Acceptarea unei situații de conflict înghețat, în care Rusia menține ocupația Crimeei, este absolut imprevizibilă și inacceptabilă pentru Ucraina. Trebuie să vorbim cel puțin despre demilitarizarea Crimeei. Desigur, eliberarea completă ar fi varianta ideală, dar un prim pas ar putea fi demilitarizarea, ceea ce ar putea marca începutul unui proces de stabilizare în regiunea Mării Negre.
KARADENIZ PRESS: Care sunt implicațiile revenirii a lui Trump la Casa Albă pentru flancul estic al NATO? Prevedeți schimbări în prezența sau angajamentele militare ale SUA în Europa de Est?
Mykhailo Samus: Bineînțeles, Trump nu se referă doar la Europa de Est, ci la Europa în ansamblul său ca partener în cadrul NATO. Cunoaștem perspectiva sa celebră, iar în realitate vom vedea cum va acționa Trump odată ce va reveni la Casa Albă. Până acum, Trump vorbește despre o Europă mai independentă în materie de securitate și apărare. Asta înseamnă că Statele Unite ar putea renunța la angajamentele față de Europa, inclusiv la sprijinul pentru flancul estic, ceea ce ar avea un impact major. Cred că, în timpul unei administrații Trump, autonomia strategică a Europei nu va mai fi doar teoretică, ci va trebui să devină o realitate practică. Europa va trebui să construiască o apărare mai puternică decât cea existentă, desigur, împreună cu Ucraina, pentru a face față nu doar agresiunii rusești, ci și altor probleme de securitate care ar putea apărea în următoarele decenii.
KARADENIZ PRESS: Ce rol considerați că ar putea avea România, Bulgaria și Republica Moldova în consolidarea securității regionale sub administrația Trump? Ar putea poziția lor fi afectată de schimbările în politica SUA?
Mykhailo Samus: Multe vor depinde de modul în care Trump va încerca să oprească războiul ruso-ucrainean, pentru că el susține că acest război ar putea fi oprit în 24 de ore. Războiul poate fi oprit, dar asta nu înseamnă că problema ar fi rezolvată. Ucraina trebuie să câștige, iar asta presupune ca Rusia să piardă și să renunțe la intențiile de a distruge națiunea ucraineană. Suntem departe de acest punct, dar este posibil să se oprească luptele printr-un armistițiu. Impactul unei administrații Trump asupra regiunii noastre va depinde mult de condițiile în care se va opri războiul și de modul în care va fi gestionată situația în regiunea Mării Negre. Așa cum am spus, Crimeea este esențială. Este o diferență mare între o Crimeea demilitarizată și una în care Flota Rusă a Mării Negre devine din ce în ce mai puternică. Dacă Ucraina va fi limitată în utilizarea dronelor maritime, de exemplu, Rusia ar putea reconstrui Flota Mării Negre în Crimeea, ceea ce ar fi un dezastru pentru toate țările din regiunea Mării Negre.
De asemenea, reconstrucția Ucrainei va depinde de cine va plăti pentru aceasta. Rusia ar trebui să fie responsabilă pentru distrugerile provocate, dar există și posibilitatea ca Trump să insiste ca Europa să suporte aceste costuri. Este o perioadă în care România, Moldova, Bulgaria și Ucraina vor trebui să își asume o responsabilitate mai mare pentru dezvoltarea regiunii noastre. Dacă până acum ne bazam pe Statele Unite pentru sprijin în Marea Neagră, acum va trebui să ne asumăm mai multe dintre problemele și provocările noastre.
KARADENIZ PRESS: Cum ar trebui Ucraina și aliații săi să-și ajusteze strategiile dacă sprijinul SUA devine mai condiționat sau se concentrează pe alte priorități sub administrația Trump?
Mykhailo Samus: Putem vorbi despre autonomia strategică a Europei, dar aceasta necesită consensul majorității europenilor. Poate ar trebui să dezvoltăm o colaborare mai puternică în domeniul militar și al industriei de apărare în regiunea noastră. În special, România și Ucraina ar trebui să devină parteneri extrem de apropiați, cooperând în domeniul naval, al industriei de apărare și în alte proiecte comune. Dacă dorim să oprim expansiunea Rusiei, parteneriatul dintre Ucraina și România este esențial.
Trump ar putea spune: „Am oprit războiul, acum e treaba voastră să stabilizați situația și să dezvoltați economia.” Dar înțelegem că pacea nu poate fi construită având un imperiu rus la ușă. Va fi o perioadă în care va trebui să ne asumăm mai multă responsabilitate pentru destinul nostru, pentru dezvoltarea noastră. Aceasta este principala lecție pe care trebuie să o înțelegem acum: Statele Unite nu vor mai fi „fratele mai mare” care ne oferă sfaturi și sprijin militar sau economic. Vom intra într-o nouă eră a autonomiei și independenței, ceea ce implică o responsabilitate mai mare pentru toate acțiunile și obiectivele noastre comune în materie de securitate, dezvoltare economică și altele.
Domnul Andrei Curăraru este specialist în Drept, Politici Publice și de Securitate, lector la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. În calitate de co-fondator al WatchDog.md, unul dintre cele mai importante think-tank-uri din R. Moldova, domnul Curăraru are peste 15 ani de experiență în domeniile științelor politice, politicilor publice și bună guvernare.
K.P.: Cum ați descrie actuala situație politică regională în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina pe fondul ultimelor evoluții de pe scena politică și militară?
Andrei Curăraru: Putem vorbi despre o situație care, pe de o parte, crează o nouă normalitate, adică nu avem în mod obligatoriu o preocupare atât de mare față de ceea ce se întâmplă în Ucraina cum am avut-o în primii doi ani de conflict. Conflictul s-a normalizat în sensul în care mai multe procese electorale, economice, domină zona de interes a publicului.
În România avem un proces electoral, în Republica Moldova, pe lângă manifestările războiului hibrid, avem și referendumul și alegerile prezidențiale.
Înțelegem că sustenabilitatea suportului pentru Ucraina depinde și de situația de pe front, care nu este deloc ușoară. Pe de o parte incursiunea în regiunea Kursk a rennoit interesul și susținerea pentru Ucraina, în special sub forma suportului militar, discuțiilor despre eventuale negocieri cu Federația Rusă în alți termeni, care erau într-un fel defetiști, dar acum nu mai sunt în sensul în care o înghețare a conflictului ar însemna și o pierdere, chiar dacă simbolică, a teritoriului canonic al Federației Ruse, fapt care nu este acceptabil pentru regimul lui Putin, respectiv această incursiune a întors cumva tabla de șah și asistăm la un nou tip de joc, unul pe care Ucraina nu a putut să îl mai facă până acum, s-au mutat încă mai departe liniile roșii. Multă lume începe să-și dea seama că aceste linii roșii, până la urmă, țin mai degrabă de securitatea liderului regimului decât de anumite pierderi teritoriale sau, nu știu, securitatea populației proprii, pentru că vedem și atacurile preponderent aeriene asupra regiunii Belgorod, dar și prezența pe teritoriul Federației Ruse a trupelor ucrainene, fapt care nu are drept rezultat redislocări masive de trupe. Cumva Putin prioritizează ceea ce se întâmplă în Donbass și în Luhansk față de propriul teritoriu. Fapt care vorbește despre obiectivele mai degrabă strategice decât de apărare a propriului stat. Pe de altă parte, statele din regiune încearcă să își revină, la o dezvoltare economică mai mare.
Republica Moldova a fost, din punct de vedere economic, a doua cea mai lovită țară de război. Noi, pe lângă șantajul energetic, pe care eu îl leg și de perspectiva de desfășurare a acestui război, am mai avut și o problemă mare cu balanța comercială. O bună parte din produse veneau din Ucraina sau se exportau în Ucraina. Lanțurile logistice s-au pierdut și s-au creat situații când noi importăm niște bunuri cu mult mai scumpe decât o făceam anterior. Acest fapt se resimte inclusiv în ceea ce crede publicul, ceea ce simte publicul.
Și desigur că au crescut tarifele la tot ce implică energie. Iar acest fapt nu poate să nu se reflecte și în dispozițiile electoratului. Electoratul cumva, o parte din el, pentru care reprezenta un tabu să vorbească despre faptul că Putin totuși are zonă lui de influență și cumva este legitimat să intervină în fostele state URSS. Acum este mai vocal și vorbește despre faptul că ar trebui să fim deștepti, să intervenim în negocieri cu Putin și să renunțăm la perspectiva europeană pentru niște drepturi mai prioritare la gaze naturale și la așa numită piața tradițională de desfacere.
Realitatea este un pic diferită. Este clar că reducerea volumului de gaze sau limitarea în general a exporturilor vine ca o opțiune după mine, singura opțiune care mai este viabilă în șantajul geopolitic pe care îl face Federația Rusă împotriva noastră, iar exporturi în Federația Rusă, acum aveam vreo 5% și circa 65% în Uniunea Europeană, dintre care 80% ale economiei așa-numitei regiuni transnistrene, care exportă în aceeași direcție. Adică, până la urmă UE a devenit piața tradițională pentru Republica Moldova și nu mai vorbim despre Federația Rusă ca o destinație respectivă.
P.: Vreau să vă întreb care sunt principalele provocări de securitate cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment, vorbim de septembrie, vorbim de începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și pentru referendumul pentru integrare europeană. Care sunt principalele provocări de securitate cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment și, desigur, cum evaluați amenințarea hibridă rusă asupra Republicii Moldova, având în vedere și recentele evenimente din regiune?
Domnul Andrei Curăraru (sursa: Facebook)
Andrei Curăraru: În Republica Moldova observăm că se încearcă o preluare a puterii prin soft power. Vedem că fluxurile financiare pe care Federația Rusă le utilizează pentru finanțarea diferitor proiecte de opoziție sunt în creștere semnificativă.
Vedem sute de mii de euro cheltuite pe dezinformare, promovarea de narațiuni false, dar și dezvoltarea de rețele, de canale de telegram, investiții în așa numiți influenceri care să creeze o atitudine că în Republica Moldova există o nemulțumire generalizată față de situația din țară.
Cuplate cu corupere directă a cetățenilor din Republicii Moldova, se vorbește despre plăți către minimum 25 de mii de cetățeni ai R. Moldova din regiunea Gagauză, care ar primi un așa numit suport social pentru categoriile defavorizate din această regiune.
Proiect care se zvonește că se extinde și la Orhei, o altă regiune dominată de gruparea Shor. Ultimele evoluții mai adaugă la aceasta și proiecte de îndoctrinare a tinerilor care au loc pe trei nivele. La nivelul cel mai jos vorbim despre minori care sunt duși în tabere de vară în apropierea Crimeei, la 200 de km, în apropierea portului Novorossiysk care a fost recent atacat cu drone maritime. Copii, pe lângă faptul că sunt expuși la riscuri fizice, mai și au disoferit din punct de vedere al îndoctrinării. Obiectivul acestor tabere este declarat deschis, schimbarea viziunii tinerilor asupra Federației Ruse.
Al doilea nivel pentru cei care sunt mai mari sunt așa numite vizite de cunoaștere a Moscovei, în care aceștia sunt duși la diferite manifestări publice și potrivit unor informații apărute în spațiu public, în special pe canalele de Telegram, acești tineri sunt folosiți ca și cărăuși pentru a aduce bani cash în Republica Moldova prin intermediul aeroportului Chișinău.
Al treilea nivel sunt sunt educatorii și profesorii care sunt chemați destul de des Moscova și sunt implicați în realizarea unui proiect care se numește Liceul Eurasiatic și Uniunea Învățătorilor din Eurasia în care acești profesori, învățători sunt cumva instruiți cum să predea disciplinele
care sunt legate de formarea ideologică a tinerilor și să promoveze acele valori sovietice, valori apropiate de poziția oficială a Kremlinului acum. Și un alt aspect, după mine, nu mai puțin important, sunt acele proiecte denumite de Șor de infrastructură pe care le dezvoltă el în Republica Moldova, spunând că ele vor ajunge la 250 milioane de euro, de dolari. În total, o investiție colosală pentru statul nostru, care poate să-i facă pe mai mulți lideri locali să decidă că pentru satul sau comuna noastră este mai important să obținem repede acest bani de la Șor decât să așteptăm beneficiile integrării europene care ar putea să vină mai târziu sau să ceară mai multe eforturi din punctul de vedere logistic, cofinanțarea proiectelor europene sau chiar scriere de proiecte europene, experiență pe care nu prea o au primarii la nivel local.
Aceste eforturi sunt cuplate cu o miriadă de candidați proruși înaintați la alegerile prezidențiale, care clar vor să creeze această senzație că întreaga țară este nemulțumită de ceea ce se întâmplă, că majoritatea cetățenilor vor mai degrabă apropierea de Federația Rusă decât de Uniunea Europeană și insuflând această stare că de fapt pro-europenii sunt cu mult mai puțini decât anti-europeni. Dacă este să luăm sondajele, cifrele variază din populația generală, inclusiv cei indeciși, că sunt 55 % care pro integrare europeană.
Iar dacă să luăm doar populația decisă, undeva 66% dintre cetățenii moldoveni vor integrarea europeană și ar vota la referendum. Dar aceste date nu include diaspora care de obicei este masiv pro-europeană.
K.P.: Am văzut o serie de măsuri implementate de autoritățile de la Chișinău. Desigur, vedem și eforturile de consolidare a arhitecturii de securitate în acest context. Ce măsuri ar putea să implementeze autoritățile de la Chișinău pentru a încerca să se opună mai eficient acestui asediu hibrid al Federației Ruse și desigur care ar putea să fie ajutorul solicitat sau primit din partea partenerilor occidentali?
Andrei Curăraru: Desigur că măsurile luate de stat sunt cumva doar răspunsuri și nu au un caracter preventiv până în acest moment. Vedem o luptă prioritar orientată spre activitatea și încălcările grave ale legislației electorale a unor partide politice.
Am văzut că s-a reușit suspendarea activității pentru trei luni a partidului Șansa, un partid asociat cu Ilan Șor. Este clar că continuă acele dosare penale potriva conducerii grupărilor lui Șor, de la Marina Tauber până la Evgenia Guțul, dar o justiție nereformată așa cum este la noi este cumva demotivată să soluționeze niște cazuri goarte rapid. Am putea chiar presupune că judecătorii și procurorii încearcă să facă ca aceste dosare să fie examinate după alegeri, ca să înțeleagă mai bine perspectiva de o eventuală colaborare cu noi poli de putere.
Nimeni nu ar dori, de exemplu, să condamne liderul unui partid care ar accede în Parlament sau ar putea chiar forma o majoritate anti-europeană.
Alte aspecte pe care le consider eu că sunt abordate cumva doar la etape inițiale sunt legate de curmarea acestor fluxuri monetare.
Am văzut blocarea aplicației acelui bănci care este utilizat pentru transferurile monetare în regiunea Găgăuzia, și nu numai, a acestor plăți sociale pe care le face Șor, dar știam și până atunci că schema de funcționare era în felul următor. Oamenii își deschideau un card virtual pe telefonul mobil, transferau acești bani unor apropiați ori cunoscuți, care se aflau în Federația Rusă, și prin aceste sisteme de transfer cash, Zolotaya Korona, îi transferau ca și transfer cash, un fel de Western Union regional al Federației Ruse. Acest sistem a fost blocat, dar continuă să persiste posibilitatea de plată, de transmitere a acestor plăți prin intermediul cărăușilor.
Mai există chiar și autobuze care ajung din Federația Rusă în Republica Moldova. Sau de utilizare a acestor bani de către apropiații din Federația Rusă, unde are o predilecție să meargă diaspora din Găgăuzia.
Respectiv, lupta cu plățile de nivel jos cumva se realizează. Trebuie să vedem cum vor veni în Republica Moldova acei bani legați de aceste proiecte investiționale, de finanțare a organizațiilor teritoriale a acestor așa-numite partide, care sunt cu mult mai mari și cu mult mai semnificative, după mine, decât sumele care au fost eventual blocate pentru cetățenii Republicii Moldova.
Aici ar fi poate și un rol mai mare pentru parteneri, care ar putea să contribuie la elucidarea acestor scheme de transferuri financiare, care ar putea să implice inclusiv și zonele offshore și posibil firme europene prin intermediul unor firme căpușe care cumva să camufleze originea rusă a acestor bani, dar și prin expertiza pe care ar putea să o ofere organelor de drept din Republica Moldova, care nu s-au confruntat cu așa o avalanșă de măsuri îndreptate împotriva securității naționale.
Și desigur, ceea ce este prevăzut și în acordul de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, schimbul de informații asupra acestor măsuri întreprinse în Republica Moldova, între serviciile speciale europene, eventual române, și un sistem de early warning în care ar putea autoritățile din Republica Moldova să reacționeze mai rapid la diferite acțiuni de destabilizare care ar putea să se organizeze în Republica Moldova.
P.: Recent ați publicat o postare pe profilul vostru de Facebook și ați atins subiectul și în mass media, cu privire la rolul jucat de clericii Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, să spunem sucursala locală de la Chișinău a Patriarhiei Ortodoxe Ruse. Este acest fenomen așa de îngrijorător? Joacă Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove un rol atât de important în strategia Federației Ruse și cum credeți că ar putea fi limitat acest mod de implicare a bisericii în politică?
Domnul Andrei Curăraru (sursa: Facebook)
Andrei Curăraru: Este o sursă de dezinformare cu potențial înalt. Vorbim de peste 1400 de biserici care se află în R. Moldova, care sunt gestionate de reprezentanții acestei metropolii. Înțelegem că nu putem să-i punem pe toți într-o oală și că sunt și clerici care își urmează strict jurămintele și într-adevăr se preocupă de probleme religioase și de suflet și nu de cele ale lumii laice. Dar vedem, în special în nordul Republicii Moldova, episcopul Marchel care este prezent frecvent la diferite întruniri organizate de gruparea ȘOR.
Vedem acest pelerinaj, între ghilimelele de rigoare, organizat iarăși cu suportul partidelor lui ȘOR, potrivit investigațiilor jurnalistice, în cadrul cărora preoții din Republica Moldova sunt cumva tratați regește și li se oferă iarăși acele carduri MIR pe careli s-ar transfera câte o mie de euro pe lună. Acești lideri de opinie locali ar putea să influențeze decizia, în special în perioada electorală pentru alegătorii din mediul rural, care nu au alte surse de informații credibile decât, spre exemplu, autoritățile locale și fețele bisericești, ori în satele din Republica Moldova autoritatea este primarul, directorul școlii și preotul. Iar atunci când vorbim despre faptul că rezultatele partidelor proruse la alegeri locale au fost și ele destul de semnificative, am putea avea chiar un triumvirat în care și directorul școlii, și primarul, și preotul ar susține poziții antieuropene, ar promova falsuri, ar instiga frică în populație, care ar putea să vrea să voteze pentru integrarea europeană, mai ales cu bună parte au apropiați care sunt în Europa. Circa un milion de cetățenii ai Republicii Moldova sunt în diasporă. Dar situația este de așa natura că se încearcă, dacă să o utilizăm în niște termeni mai militari, un bombardament nu de precizie, dar general. Adică se utilizează toate mijloacele pe care le poate găsi gruparea ȘOR, dar și alți actori pro-ruși pentru a face așa ca cetățenii R. Moldova, dacă să nu fie convins de necesitatea integrării europene, atunci să aibă suficiente dubii pentru a nu merge la vot și pentru a diminua legitimitatea exercițiului electoral din 20 octombrie.
Ori, dacă revenim la acel proiect de liceu eurasiatic și asociația învățătorilor eurasiatici, vedem că până la urmă se investește practic în toți liderii de opinie locali, pe care îi poate găsi Federația Rusă cel mai jos nivel, de la profesorul de istorie la preot și eventual la primar prin acele așa-nimite proiecte de infrastructură.
Până la urmă este clar că astfel de acțiuni mai au și un efect secundar, un efect legat de eventuala reacție a statului la acest fapt. Deja am văzut că unul dintre deputații PAS s-a lăsat cumva dus de val și a mușcat momeala
spunând că ar fi bine ca în Republica Moldova să fie luată o măsură ca în Ucraina, să fie interzisă această biserică. O afirmație foarte neavenită în acest moment. Este clar că dacă în Republica Moldova vrem să scăpăm de această filieră de influență rusă, trebuie să lucrăm mai degrabă la reforma internă acestei filiere a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Să decidem ca societate ce vrem să facem, să avem o mitropolie autonomă, să solicităm, cum au făcut și cei din Ucraina, autonomie de la Constantinopol sau să mergem pe o tranziție, de exemplu, în timp cu perioade lungi de pregătire în care mai multe biserici ar trece în eparhia Metropoliei Basarabiei. Important este că cetățenii din Republica Moldova să nu creadă în acest fel speriatoare, nu vor mai avea acces la slujbe, la posibilitatea de a merge la biserică pentru că, chiar dacă R. Moldova este considerată o țară extrem de religioasă, știm că mai degrabă religia este legată de tradiții, nunți, botezuri, înmormântare, dar este un element fundamental în definirea identitară. Și lovind în acest element, cumva se reconfirma acele falsuri pe care le promovează forțele proruse despre Uniunea Europeană, care ne-ar forța cumva să renunțăm la religie.
K.P.: Vă rog, dacă ne puteți spune mai multe detalii despre campania Cetățen pentru Europa și care sunt șansele ca acest referendum să fie validat, care este însemnătatea acestuia și desigur dacă vedeți o serie de amenințări. Ați detaliat deja modul în care Federația Rusă folosește propaganda ca armă împotriva referendumului. Dar dacă ne puteți spune mai multe detalii despre această campanie și despre eforturile societății civile și desigur care sunt opinia dumneavoastră cu privire la șansele de trecere a acestui referendum.
Andrei Curăraru: Ca și reprezentanți ai societății civile, noi avem o poziție destul de clară privind promovarea acestui referendum. Organizațiile cetățenești nu pot fi înregistrați în calitate de candidați, de participanți la referendum, doar partidele politice o pot face. În acest sens, ceea ce pot face inițiatiative precum Cetățeni pentru Europa este să informeze despre desfășurarea referendumului, să vorbească despre dezinformarea în jurul acestuia și principalele narațiuni ale acesteia, dar fără a face apel pentru a vota într-un fel sau altul, deoarece este interzis de legislația electorală. Noi mergem în teritoriu și încercăm să informăm, în special în regiunile care sunt mai supuse dezinformării ruse, acolo unde vedem prin sondaje, prin rezultatele de la alegeri, dar și prin manifestări de diferită natură publică, faptul că Federația Rusă este cumva mai activă, vorbim și despre sudul Republicii Moldova.
În special vom avea un eveniment mare la Comrat, o dezbatere publică în care vom încerca să răspundem acelor narațiuni de dezinformare. Înțelegem că acolo va fi unul dintre cele mai grele evenimente de organizat.
Deja vedem o reticență a autorităților publice locale pentru astfel de manifestări. Dar și la Bălți, în regiunile în care se simte nevoie de o informare obiectivă, o informare neutră despre integrarea europeană.
În ceea ce privește riscurile legate de referendum, am putea vorbi despre ele la trei nivele.
Primul risc este legat de depășirea pragului de participare. În acest sens cumva ajută faptul că au fost cuplate alegerile prezidențiale cu referendumul. Noi nu avem o cultură a referendumului aici în Republica Moldova, nici unul dintre referendumurile constituționale care au fost organizate nu au trecut.
Iar singurul referendum consultativ care a trecut în Republica Moldova, care ținea de limitarea numărului de deputați în Parlament și încă câteva măsuri populiste mai degrabă, datorită situației politice, aceste recomandări nu au putut să fie implementate. Oamenii nu înțeleg utilitatea referendumurilor, nu înțeleg de multe ori și pentru ce votează.
Cineva spune că pentru ce să facem acest referendum înainte să ni se facă oferta de a ne integra în Uniunea Europeană, de ce noi operăm modificări la Constituției nefiind membri ai UE, și mai multe întrebări retorice la care se poate răspunde foarte simplu, având în vedere experiența altor state care au desfășurat un astfel de referendum cu mult înainte de acceptarea lor în calitate de membru UE, dar și pentru a verifica temperatura de la sol, să se înțeleagă până la urmă dacă vrea populația pe această cale de integrare europeană.
În plus, referendumul ar oferi și un filtru pentru inițiativele legislative care ar merge în contradicție cu obiectivul de integrare europeană. Vedem, de exemplu, ceea ce se întâmplă în Georgia. O serie de legi care au determinat Uniunea Europeană să înghețe negocierile cu statul georgian. Faptul ce este regretabil mai ales că populația Georgiei, cel puțin o mare parte activă este pentru integrare europeană și protestează activ împotriva unei astfel de legislații.
Acest prim risc este să nu se depășească acest prag electoral care mai este influențat și de un alt aspect. În Republica Moldova nu au fost reformate listele de alegători. În registrul de alegători avem circa 3 milioane de oameni. Noi nu avem atâția oameni, nici măcar cu diaspora împreună. Acum, potrivit listelor de subscripție ar trebui să avem undeva 2700000 de votanți, ce ar însemna că trebuie să avem în jur de 900.000 de alegători care să se prezintă la urmele de vot pentru a valida aceste alegeri.
Fără campanii de boicot, în Republica Moldova n-am avut niciun președinte ales cu mai mult de un milion de voturi. Adică, până la urmă, este o cifră destul de împunătoare și ar trebui să luăm în considerație acest fapt. Dar și această slăbiciune internă a sistemului electoral din Republica Moldova creează o a doua situație și o a doua slăbiciune legată de legitimitatea acestor alegeri. Deja se vorbește despre narațiuni de tipul ok, dacă participă 33%, asta înseamnă că doar 17% vor decide soarta Republicii Moldova.
De fapt, doar aceste 17% vor reintegrarea europeană, iar majoritatea populației este împotriva integrării europene. Situația reală fiind foarte diferită având în vedere dinamica demografică a statului nostru. Noi mai degrabă suntem într-un declin demografic, fapt constatat și de ONU, care vorbește despre o scădere dramatică a populației și o tendință negativă în acest sens. Dar utilizarea acestor cifre formale de 2.700.000 de alegători poate să creeze o bază pentru această ulterioară mișcare de protest, despre care ne avertizau și guvernele SUA, Marei Britaniei și Canadei, vorbind despre faptul că unul dintre scenariile posibile sunt niște proteste post-electorale, în care se vorbească despre lipsa de democrație în cadrul acestui scrutin, despre posibilitatea de fraudare a acestuia.
Și deja vedem, de exemplu, primiele rândunici, în acest sens, vedem neînregistrarea aproape că voită a candidatului Bolea, care tot nu aduce un număr suficient de documente solicitate de CEC. I se oferă timp să le ajuteze, dar acest fapt nu este făcut și se tot schimbă baza în care dumnealui vrea să se înregistreze și în acest fel cumva arată că opoziția reală nu poate să acceadă în calitate de concurent la prezidențiale, dar și la referendum.
Creându-se și o imagine externă, că de fapt nu asistăm la alegeri și referendum veritabil, dar la un plebiscit și niște alegeri fraudate în favoarea Maiei Sandu. În acest sens, eventualele proteste mai degrabă ar fi nu pentru a cauza o schimbare violentă a regimului, dar pentru a pune bazele preluării puterii în 2025 la alegerile parlamentare, care până la urmă, din punct de vedere strategic, sunt o miză destul de mare pentru forțele proruse.
În 2024 ei înțeleg mai mult sau mai puțin că nu pot influența decât prin așa tertipuri tehnice rezultatele alegerilor și a referendumului, dar își pot crea o platformă bună pentru a lua mai multe voturi în 2025 la alegerile parlamentare.
