Ucraina, la ora adevărului. Ce decizie vor lua statele UE?

Ucraina, la ora adevărului. Ce decizie vor lua statele UE?

Austria se opune începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, întrucât nu este de acord cu o procedură accelerată şi consideră că „Kievul nu ar trebui să primească privilegii pe care Bosnia-Herţegovina nu le are”. Speranțele Kievului scad în fiecare zi din ce în ce mai mult.

Buturuga austriacă

Serviciul de presă al parlamentului austriac, acolo unde cancelarul Karl Nehammer şi ministrul de externe Alexander Schallenberg au fost audiaţi, relatează că Nehammer consideră că Ucrainei şi Republicii Moldova ar trebui să li se ofere perspectiva de a adera la UE „în semn de solidaritate”, dar se opune unei proceduri accelerate.

Astfel, cancelarul federal austriac Karl Nehammer le-a spus deputaţilor că „nu va fi de acord cu negocierile de aderare cu Ucraina în circumstanţele actuale”. Potrivit acestuia, „nu ar trebui să existe preferinţe pentru Ucraina, în detrimentul Bosniei-Herţegovina, care se află, de asemenea, în prezent în aşteptarea deschiderii negocierilor de aderare”.

Este o poziţie pe care o exprimase deja şi ministrul său de externe, Alexander Schallenberg, într-un interviu acordat luna trecută cotidianului Financial Times. Alexander Schallenberg le cerea atunci liderilor UE să nu favorizeze Ucraina în detrimentul ţărilor din Balcanii de Vest în ceea ce priveşte aderarea la blocul comunitar.

La 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să aprobe începerea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova. 

Aderare sub semnul întrebării

Subiectul deschiderii de negocieri de aderare cu Ucraina şi Moldova ar urma să figureze pe agenda summitului UE de joi şi vineri. Ungaria a anunţat deja că se va opune deciziei de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina, or, pentru o astfel de decizie este nevoie de unanimitate. Potrivit presei, din cauza împotrivirii Ungariei, decizia pe tema extinderii UE ar putea fi amânată.

În perspectiva reuniunii şefilor de stat şi de guvern din 14-15 decembrie, cancelarul federal Karl Nehammer şi ministrul de externe Alexander Schallenberg au răspuns marţi la întrebările deputaţilor din cadrul comisiei principale din Parlamentul austriac care se ocupă de problemele UE. Propunerea de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina a provocat dezbateri aprinse, potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Parlamentului de la Viena.

Partidul extremist FPÖ (Partidul Libertăţii), care cunoaşte un avânt electoral în defavoarea conservatorilor lui Nehammer, a cerut un veto austriac atât împotriva creşterii bugetului UE, cât şi împotriva deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina. În plus, guvernul german ar trebui să ceară încetarea sancţiunilor împotriva Rusiei la nivelul UE, au cerut deputaţii FPOe, dar opţiunea lor a fost minoritară, menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte extinderea UE, Karl Nehammer a explicat că, din perspectiva austriacă, aceasta reprezintă un „motor” pentru reformele din ţările în cauză. Austria a sprijinit „întotdeauna” integrarea în UE a statelor din Balcanii de Vest. Acum, în semn de solidaritate, ar urma să li se ofere şi Ucrainei şi Republicii Moldova perspectiva aderării, a spus Nehammer, care s-a pronunţat însă categoric împotriva unei „proceduri accelerate” pentru cele două state. În plus, a arătat el, sunt necesare şi o serie de reforme interne ale UE, dacă Uniunea doreşte să fie „aptă” pentru extindere.

Nehammer şi Schallenberg au arătat că, în general, este mai bine să exporţi prosperitate şi stabilitate decât să imporţi instabilitate, în special în imediata vecinătate.

Deputatul social-democrat Jörg Leichtfried (SPÖ) l-a întrebat pe cancelarul federal Nehammer dacă Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, s-a consultat cu el înainte de a recomanda perspectiva unor negocieri de aderare cu Ucraina. Nehammer a negat acest lucru. În general, nu au existat consultări între von der Leyen şi şefii de guvern. De asemenea, Nehammer le-a răspuns deputaţilor FPÖ Petra Steger, Christian Hafenecker şi Axel Kassegger că Austria nu va fi de acord cu negocierile de aderare cu Ucraina în condiţiile actuale. În special, nu ar trebui să existe niciun fel de favoritism faţă de Ucraina în comparaţie cu Bosnia şi Herţegovina, care se află acum, de asemenea, în aşteptarea negocierilor de aderare.

Pe de altă parte, Austria sprijină sancţiunile împotriva Rusiei. Economia Rusiei este în creştere datorită trecerii la o economie de război, care este însoţită de investiţii de stat de miliarde în industria de apărare, a explicat Nehammer. Sancţiunile ar avea un succes deosebit în domeniul tehnologiilor înalte şi al sistemelor de armament aferente.

Potrivit lui Nehammer, nu este important să se ia poziţie împotriva Rusiei doar din punct de vedere al solidarităţii cu Ucraina, ci şi şi în special pentru propria securitate a Austriei.

Întrebat de deputatul Alois Schroll (SPÖ) despre problema securităţii aprovizionării cu gaze, Nehammer a spus că nivelul de stocare a gazelor este de peste 98%. Acest lucru nu schimbă însă faptul că trebuie redusă dependenţa faţă de Rusia, lucru care este urmărit prin negocierea importurilor de gaze naturale lichefiate, pe de o parte, şi prin promovarea energiilor regenerabile, pe de altă parte, a adăugat cancelarul.

În general, Austria este în continuare în linie cu UE în ceea ce priveşte solidaritatea cu Ucraina, dar fără a încălca neutralitatea, a explicat Nehammer. Este vorba în primul rând de ajutor financiar pentru a menţine „statul ca întreg” în Ucraina.

Avertisment ucrainean

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avertizat în legătură cu „consecinţele dezastruoase” pe care le-ar putea avea absenţa unui consens al Celor 27 de state membre ale blocului comunitar cu privire la deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
„Nici nu pot să îmi imaginez, nu vreau nici măcar să mă gândesc să vorbesc despre consecinţele devastatoare care s-ar putea produce dacă Consiliul European (Cei 27) nu va lua o decizie, nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru o extindere a” UE, a declarat Kuleba la sosirea sa la Bruxelles.
„Ne-am făcut partea noastră de treabă. Ne aşteptăm ca Uniunea Europeană să-şi facă partea sa”, a afirmat el, cu trei zile înainte de un summit crucial în cadrul căruia liderii celor 27 de state membre trebuie să decidă cu privire la lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei.
„Nu puteţi merge împotriva cursului Istoriei”, a afirmat Kuleba. ” Ucraina va deveni membră a UE. Singura întrebare este dacă cineva va încetini procesul – ceea ce va avea un cost – sau dacă vom putea să avansăm fără obstacole”, a spus în continuare şeful diplomaţiei ucrainene.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, rămâne inflexibil în opoziţia sa faţă de deschiderea acestui proces, la fel şi faţă de creşterea ajutorului pentru Ucraina.
Kuleba a declarat luni că Ungaria nu are niciun motiv să se opună deschiderii de către UE a negocierilor de aderare cu Kievul, deoarece ţara sa respectă cerinţele stabilite de Bruxelles.
Kuleba, care participă la reuniunea miniştrilor de externe ai Uniunii Europene la Bruxelles, a indicat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat deja trei din cele patru legi pe care Comisia Europeană a cerut Kievului să le adopte până în martie pentru a putea începe negocierile.
Acestea vizează Parchetul special anticorupţie, Biroul naţional anticorupţie şi respectarea limbilor minoritare în sistemul educaţional ucrainean.

Summit crucial

Comisia Europeană a pledat în noiembrie pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, precum şi cu Republica Moldova, două ţări care au obţinut statutul de candidat la UE în iunie 2022, la câteva luni după începerea războiului de către Moscova.
Executivul european a mai propus alocarea unui ajutor de 50 de miliarde de euro până în 2027 pentru Ucraina, în cadrul unei revizuiri la jumătatea perioadei a bugetului pe termen lung al UE.
Liderii europeni se vor reuni joi şi vineri în cadrul unui summit la Bruxelles, la care unul dintre punctele de pe ordinea de zi va fi deschiderea negocierilor cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia, deşi premierul ungar Viktor Orban şi-a anunţat deja respingerea unei chestiuni care necesită unanimitate.
Orban, principalul aliat al Rusiei în UE, a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, în care le cere liderilor blocului comunitar să nu discute despre extinderea cu Ucraina sau despre ajutorul financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev.
În noiembrie, UE a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, deoarece aceasta a îndeplinit deja 90% din cerinţe, dar i-a cerut Ucrainei să facă progrese până în martie în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, limitarea influenţei oligarhilor în viaţa publică şi tratamentul minorităţilor.
Cu toate acestea, Kuleba a insistat că a sosit luni la Bruxelles cu un mesaj clar: „Ne-am făcut temele. Ne aşteptăm ca UE să îşi facă temele”.
Zelenski şi Orban au avut un scurt schimb de replici pe acest subiect duminică, la Buenos Aires, unde au participat la inaugurarea preşedintelui argentinian Javier Milei.

Opoziție maghiară

Ungaria a transmis că nu va ceda presiunilor altor state din Uniunea Europeană pentru a accepta discuţiile de aderare cu Ucraina, pregătind scena pentru o confruntare la summitul UE din această săptămână.
Guvernul ungar „va continua să ia decizii în conformitate cu valorile europene şi naţionale” şi „nu va ceda presiunilor din partea nimănui, indiferent dacă ele vin sub formă de mită sau sub formă de promisiuni”, a transmis luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-o postare pe Facebook, citată de agenţia de presă MTI.
Înaintea „întâlnirilor istorice care afectează viitorul Europei” şi care vor avea loc la Bruxelles în această săptămână, Szijjarto a declarat că există semne de „presiune politică şi mediatică înfricoşătoare”.
„Elita politică şi mass-media europene amestecă în mod evident dimensiuni complet diferite, încercând să rezolve probleme istorice şi strategice prin acorduri tactice”, a spus el.
Însă, „evident, nu vor reuşi”, pentru că „nu ne vom da consimţământul”, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.
Dezbaterile dintre miniştrii de externe din UE şi cele din cadrul Consiliul Afaceri Generale se vor concentra asupra Ucrainei, a spus el, adăugând că „o mare parte a politicienilor din UE încearcă să adopte decizii care sunt în mare parte nepregătite şi nu au un consens strategic”.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, rămâne inflexibil în opoziţia sa faţă de deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, la fel şi faţă de creşterea ajutorului pentru Kiev în faţa invaziei ruse.
Comisia Europeană a pledat în noiembrie pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, precum şi cu Republica Moldova, două ţări care au obţinut statutul de candidat la UE în iunie 2022, la câteva luni după începerea războiului de către Moscova.

Mesaj de unitate

Cancelarul german Olaf Scholz le-a cerut luni partenerilor săi europeni să trimită un „mesaj” de unitate preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la sprijinul pentru Ucraina, în contextul în care statele din UE discută despre continuarea ajutorului militar şi financiar şi a negocierilor pentru aderarea ţării la blocul comunitar.
Sprijinul militar pentru Ucraina „necesită într-adevăr un efort comun”, a declarat Scholz la o conferinţă de presă alături de premierul olandez Mark Rutte.
„Iar dacă transmitem acest mesaj din Europa (…), este şi un mesaj pentru preşedintele rus, care speră în mod evident ca dorinţa ţărilor noastre de a face ceea ce este necesar şi de a-şi exprima sprijinul să se estompeze”, a adăugat el.
„Ar fi un mesaj important dacă i-am spune să nu conteze pe acest lucru”, a afirmat el.
Cancelarul german insistă asupra unităţii europene, în contextul în care miniştrii de externe din UE se întâlnesc la Bruxelles pentru a decide dacă îşi vor continua sprijinul militar şi financiar pentru Ucraina şi dacă vor începe negocierile de aderare la UE cu această ţară aflată în război cu Rusia.
Pe aceste două subiecte, Ungaria a amenințat că va bloca totul, considerând că UE trebuie să aibă mai întâi o „dezbatere strategică” în legătură cu viitorul relaţiilor sale cu Ucraina înainte de orice nouă apropiere.
La rândul său, premierul olandez Mark Rutte, al cărui partid de centru-dreapta VVD a fost învins de formaţiunea de extremă dreapta (PVV) al lui Geert Wilders la alegerile generale de la sfârşitul lunii noiembrie, a pariat pe sprijinul continuu al ţării sale pentru Ucraina.

Printre măsurile de pe agenda sa, Wilders intenţionează să oprească livrările de arme către Ucraina.
„Sunt convins că, în ciuda înfrângerii, vom avea o majoritate pro-europeană în Parlament, împotriva ieşirii din Uniunea Europeană, iar asta ne va asigura că putem continua să sprijinim financiar Ucraina, precum şi să extindem UE către Ucraina”, a spus Rutte

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a subliniat importanţa ajutorului acordat Ucrainei în războiul împotriva Rusiei, înaintea reuniunii miniştrilor de externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE) – care va avea loc luni la Bruxelles, potrivit dpa.
Se vorbeşte din ce în ce mai des despre o anumită „oboseală” în Europa. Iar unii se întreabă dacă nu cumva sprijinul pentru Ucraina se apropie încet de sfârşit, afirmă şefa diplomaţiei germane într-un editorial pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, care a apărut în ediţia online duminică.
„Nu susţinem Ucraina doar din loialitate faţă de un prieten”, spune ea. „O sprijinim ca ea să-şi poată elibera poporul de iad. Şi pentru că este în interesul nostru de securitate”, adaugă Baerbock.
În acelaşi timp, ministrul german de externe s-a pronunţat împotriva apelurilor care cheamă la o „îngheţare” a războiului, argumentând că aceasta ar priva Ucraina de suveranitatea şi identitatea sa.

Costuri financiare uriașe

Costurile financiare ale unei aderări a Ucrainei la UE pentru actualul buget multianual al blocului comunitare până anul 2027 ar fi cuprinse între 130 de miliarde şi 190 de miliarde de euro, adică până la 17% din bugetul UE ar trebui alocat Ucrainei ca ţară beneficiară netă de fonduri europene, potrivit unei cercetări efectuate de Institutul Economic German (IW) şi publicate de mass-media.
Conform acestei estimări, între 70 şi 90 de miliarde de euro ar corespunde subvenţiilor agricole pentru Ucraina şi între 50 şi 90 de miliarde de euro politicii de coeziune menită să atenueze decalajele de dezvoltare în interiorul UE.
„Având în vedere volumul acestor sume, UE ar trebui să fie dispusă să se reformeze. Numai aşa ar putea fi credibilă decizia politică de a lega mai strâns, mai ales Ucraina, cu perspectiva de aderare. Acest lucru este valabil atât la nivel instituţional, cât şi la nivel fiscal”, se arată în studiul realizat de Institutul Economic German (IW).
Acesta subliniază că o aderare a Ucrainei la UE va necesita „o reorganizare a bugetului UE” pentru alocarea resurselor financiare necesare şi sugerează de exemplu limitarea acordării fondurilor de coeziune numai către ţările cele mai sărace ale blocului comunitar. În lipsa unei asemenea realocări a fondurilor europene, alternativa ar fi suplimentarea contribuţiilor la bugetul UE, cu condiţia ca statele contributoare nete să fie de acord.
Cele 27 de state membre ale UE vor decide la Consiliul European de săptămâna aceasta dacă aprobă recomandarea Comisiei Europene de lansare a negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, decizie care necesită unanimitatea, ameninţată însă de opoziţia premierului ungar Viktor Orban.
„Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare”, a afirmat Orban într-un interviu publicat vineri de săptămânalul francez Le Point. Premierul ungar a mai estimat că, dacă Ucraina aderă la UE, atunci Franţa, de exemplu, va trebui să plătească în fiecare an „peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii”.

Share our work
Rosatom și sancțiunile occidentale

Rosatom și sancțiunile occidentale

În urma invaziei de anvergură a Federației Ruse împotriva Ucrainei din 24 februarie 2022, Uniunea Europeană a impus o serie de sancțiuni guvernului de la Moscova. Până în prezent au fost aprobate 11 pachete de sancțiuni, iar la începutul lunii noiembrie au început dezbaterile privind aprobarea unui nou pachet de sancțiuni.

Scopul acestor restricții au menirea de a produce consecințe grave economiei rusești, încât continuarea războiului să ajungă a fi prea costisitoare. Pe lângă aceste restricții au fost luate măsuri privind vizele și sancțiunile individuale. Lista UE cuprinde un număr de aproape 1800 de persoane și entități care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

În listă se regăsesc persoane, de la cel mai mare rang din administrație, precum Vladimir Putin, Serghei Lavrov, până la propagandiști pro-kremlin precum Olga Skabeeva și Vladimir Soloviov. De asemenea, au fost vizate entități bancare, societăți din sectorul militar și din cel al apărării, partide politice, organizații mass-media responsabile de propagandă și dezinformarea societății din sectorul aviației, al construcțiilor navale, al construcțiilor de mașini etc.

Drept rezultat, Comisia Europeană a înghețat active ale persoanelor fizice în valoare de 21,5 miliarde de euro și 300 miliarde euro active ale Băncii Centrale a Rusiei. Din februarie 2022, conform Comisiei Europene, Uniunea Europeană a impus interdicții asupra exporturilor către Rusia în valoare de peste 43,9 miliarde EUR și a restricționat importurile de mărfuri în sumă de peste 91,2 miliarde EUR.

Astfel, procentul exporturilor afectate a atins 49%, iar cel al importurilor a ajuns la 58%, comparativ cu datele din 2021. UE nu mai exportă în Rusia următoarele tipuri de produse: tehnologie de vârf (de exemplu: semiconductori avansați, calculatoare cuantice), anumite tipuri de mașini și echipamente de transport, produse și tehnologii specifice necesare pentru rafinarea petrolului, echipamente, tehnologie și servicii ale industriei energetice, produse și tehnologii din industria aviatică și spațială (de exemplu aeronave, motoare de aeronave, piese de schimb sau orice tip de echipament pentru avioane și elicoptere, combustibil pentru avioane), produse de navigație maritimă și tehnologii de radiocomunicații, o serie de produse cu dublă utilizare (produse care ar putea fi utilizate atât în scopuri civile, cât și militare), cum ar fi drone și software pentru drone sau dispozitive de criptare, produse de lux (de exemplu mașini de lux, ceasuri de mână, bijuterii), arme de foc pentru uz civil, componente ale acestora și alte materiale militare și alte mărfuri care ar putea consolida capacitățile industriale rusești.

De asemenea, în lista de sancțiuni se regăsesc și servicii, precum: consultanță în domeniul IT, consultanță juridică, servicii de arhitectură și de inginerie, servicii de publicitate, de cercetare de piață și de sondaje de opinie.

Uniunea europeană s-a dezis de o serie largă de produse importate din Rusia, cum ari fi: țiței și produse petroliere rafinate (cu câteva excepții cărbune și alți combustibili fosili solizi), oțel, produse siderurgice și fier, aur, inclusiv bijuterii, ciment, asfalt, lemn, hârtie, cauciuc sintetic și materiale plastice, fructe de mare și băuturi alcoolice (de exemplu caviar, vodcă), țigări și produse cosmetice.

Colaborarea extinsă a Uniunii Europene în eforturile de impunere a sancțiunilor evidențiază determinarea acesteia de a spori eficiența măsurilor luate în contextul unor provocări internaționale. Parteneriatele strategice dezvoltate cu diverse țări și organizații demonstrează abordarea complexă și solidaritatea comunității internaționale în fața unor probleme geopolitice sensibile. Cooperarea strânsă cu Statele Unite, Australia și Canada consolidează frontul de acțiune împotriva actorilor, care încalcă normele și regulile internaționale. Această alianță nu numai că sporește impactul sancțiunilor, dar și subliniază angajamentul comun pentru valorile democratice și respectul pentru drepturile omului. De asemenea, frontul comun privind impunerea sancțiunilor este completat și de o serie de organizații internaționale, precum: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

În pofida faptului că în 2022 Rusia a devenit cea mai sancționată țară din lume, cu peste 14.000 de sancțiuni, urmată de Iran cu 4191, economia rusă nu a suferit un colaps. Deși sancțiunile sunt resimțite atât de Kremlin, cât și de Occident, acestea nu au capacitatea să producă un impact major pe termen scurt. De exemplu, Fondul Monetar Internațional estima la începutul conflictului că economia Rusiei va înregistra o contracție de 8,5% în 2022, însă PIB-ul a scăzut doar cu 2,1%. Pentru anul 2023 FMI estimează o creștere a PIB-ului rusesc cu 0,7%, în timp ce ministrul rus de economie anticipează o creștere de 2,8%.

De asemenea, în 2022, Federația Rusă a reușit să vândă o cantitate record de produse petroliere și gaz în valoarea totală de 383,7 miliarde $, cu 43% mai mult decât în 2021. După introducerea embargoului din 5 februarie a UE, împotriva importului sau transferului de țiței și de anumite produse petroliere pe cale maritimă din Rusia către UE, veniturile au scăzut. În perioada ianuarie-februarie, Rusia a vândut petrol în valoarea de 7210,2 miliarde ruble. Pe întreg parcursul anului 2021 a înregistrat un venit de 9 056,5 miliarde ruble, iar în 2020 un venit de 5 235.2 miliarde ruble.

Contrar prognozelor din primăvara anului 2023, economia Rusiei a surprins prin rezistența sa și a evitat intrarea într-un colaps economic. Abilitatea sa de a se adapta rapid la schimbările din peisajul economic a fost un factor crucial în acest sens, permițând țării să eludeze, în mare măsură, impactul negativ al sancțiunilor impuse. Desigur, efectele sancțiunilor rămân a fi un subiect de dezbatere și controverse.

Cu toate acestea, perspectiva lor de a deveni mai eficiente în viitorul apropiat, pare să fie legată de eforturile țărilor occidentale de a identifica și elimina golurile sau lacunele care au permis Rusiei să gestioneze în mod relativ bine presiunea externă. Un exemplu în acest sens îl constituie și discuțiile privind cel de-al 12 pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. Pe lângă sancțiunile privind diamantele rusești, ce aduc un venit de 4-5 miliarde dolari Kremlinului, iar noile restricții includ și măsuri menite să împiedice Moscova să ocolească interdicțiile existente prin intermediul țărilor terțe.

Cu toate că UE a rupt aproape toate legăturile economice cu Rusia, Bruxelles continuă să evite impunerea de sancțiuni contra uneia dintre cele mai mari corporații de stat ruse, Rosatom. Nici în discuțiile preliminare privind cel de-al 12 pachet de sancțiuni nu se regăsește numele acestui gigant rus. Această corporație este un holding care întrunește active în mai multe sectoare: energetic, inginerie mecanice și construcțiilor. Rosatom este lider pe piața rusă de producere a energiei electrice, aproximativ 20% din consumul total al Rusiei și lider mondial în ceea ce privește cel mai mare portofoliu de comenzi pentru construcția de centrale nucleare: 33 de unități se află în diverse stadii de implementare în alte 10 țări. Întâietatea mondială a companiei se datorează, atât materiei prime de care dispune statul rus, cât și a tehnologiilor avansate din acest domeniu.

Deci, Rosatom este singura companie din lume care are competențe în întregul lanț tehnologic al ciclului combustibilului nuclear, de la extracția uraniului natural, până la darea în exploatare a centralei nucleare. Pe lângă construirea și aprovizionarea centralelor nucleare, lista de activități ale întreprinderii include și alte domenii: fabricarea de produse nucleare și non-nucleare inovatoare, cercetarea științifică, proiecte de mediu, precum dezvoltarea unui sistem de management al deșeurilor industriale periculoase. De asemenea, corporația are și o latură militară, fiind responsabilă de producerea armamentului nuclear și gestionarea programelor nucleare militare.

Din cadrul Rosatom fac parte 400 de companii ce însumează peste 330.000 de locuri de muncă. Din octombrie 2020, Rosatom State Corporation este membru al Pactului Global al Națiunilor Unite, cea mai mare inițiativă internațională a ONU pentru afaceri în domeniul responsabilității sociale corporative și al dezvoltării durabile.

Compania nucleară rusă este implicată direct în războiul din Ucraina. De la începutul invaziei, forțele armate ruse au reușit să ocupe centrala nucleară Zaporojie, aflată în apropierea orașului Enerhodar, pe malul lacului de acumulare Kahovka de pe râul Nipru. Centrala de la Zaporojie este cea mai mare din Europa și numără 6 reactoare, care însumează o putere totală de 5.700 MW. În data de 12 martie, centrala a trecut sub gestiunea companiei Rosatom, iar buna funcționare fiind asigurată de personalul ucrainean.

La începutul lunii iulie, armata rusă a instalat o bază militară complexă, unde au fost instalate și lansatoarele de rachete BM-30 Smerch. Prin această mișcare Federația Rusă nu doar a creat un precedent, prin capturarea unui centrale nucleare, dar și a transformat-o într-un scut împotriva atacurilor ucrainene.

La 5 octombrie 2022, Vladimir Putin a semnat un decret prin care confirmă că centrala Zaporojie este proprietatea statului rus, conform legislației ruse. Astfel centrala a devenit proprietate a gigantului nuclear rus. Prin controlul pe care îl exercită Rosatom asupra centralei de la Zaporojie, corporația rusă și-a încălcat obligațiile asumate prin trate internaționale. Conducerea corporației a fost pe deplin conștientă de încălcările drepturilor omului de la centrală: intimidarea personalului cu arma, obligarea de semnare a noilor contracte de muncă și cazurile de tortură. Conform unei analize efectuate de Truth Hounds, peste 1000 de oameni au fost torturați în interiorul centralei.

În privința dreptului internațional, Rusia a încălcat două convenții majore. Una dintre ele este Convenția privind Securitatea Nucleară, adoptată în 2005, care are drept obiectiv prevenirea furtului și traficului ilegal al materialelor nucleare, asigurând securitatea adecvată a acestora și a facilităților nucleare. Statele semnatare și-au asumat: dezvoltarea cooperării internaționale, adoptarea de legislație internă și promovarea schimbului de informații și tehnologie pentru a consolida securitatea atomică globală. A doua convenție încălcată este reprezentată de Convenția privind Protecția Fizică a Materialelor Nucleare (CPPNM), adoptată în 1980 și amendată în 2005, care stabilește standarde internaționale pentru securitatea fizică a materialelor nucleare și instalațiilor. Obiectivul principal al CPPNM este prevenirea furtului, traficului ilegal și utilizării neautorizate a materialelor nucleare, inclusiv extinderea securității fizice la instalațiile nucleare.

Rusia ocupă o poziție de lider în producția de uraniu îmbogățit la nivel mondial, contribuind cu aproximativ 43% din producția globală a acestei resurse strategice. Urenco Ltd. reprezintă unicul furnizor comercial de uraniu îmbogățit în America de Nord, iar fabrica sa din New Mexico asigură aproximativ o treime din cererea totală a Statelor Unite pentru acest tip de uraniu.

Recent, capacitatea fabricii a fost extinsă cu 15%. Și în prezent Kremlinul furnizează combustibil nuclear pentru o pătrime din cele 92 de reactoare americane. În 2022, Federația Rusă și-a mărit cu 20% exportul de combustibil nuclear și tehnologie nucleară. Livrările de combustibil nuclear din Rusia către Uniunea Europeană au atins un record în ultimii 3 ani. Merită de subliniat că Slovacia, Cehia, Ungaria și Bulgaria sunt dependente în totalitate de importul de combustibil nuclear rusesc. De asemenea, au crescut exporturile și în țări precum China, India, Egipt, Iran.

Conform evaluărilor Institutului Royal United Services (RUSI), în luna decembrie 2022, exporturile totale de energie atomică ale Rusiei au atins suma de 201,5 milioane de dolari americani, marcând astfel cea mai înaltă cifră lunară de export din ultimii trei ani, în condițiile în care în această perioadă cea mai mare valoare lunara nu a depășit 160 de milioane de dolari americani. Este important de menționat că datele furnizate de RUSI nu includ livrările de combustibil nuclear către Iran.

China împreună cu Rusia construiesc aproximativ 70% din reactoarele nucleare la nivel global. Beijing are o listă de 46 de reactoare în construcție, în timp ce Moscova are o lista de 30 de reactoare. Conform datelor din 2021, Rusia este lider în construcția reactoarelor în afara țării, 15 dintre aceste se află în afara granițelor rusești. Printre aceste țări se află: Turcia, Ungaria, China, Bangladesh și Egipt. Conform datelor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, în 2021 în lume erau în funcțiune 439 de reactoare, cu excepția celor suspendate. Aproximativ 10%, adică 42 de reactoare din afara Rusiei, se bazau pe tehnologia de construcție rusă, în timp ce altele utilizau modele provenite din țări precum SUA, Canada, Germania și Franța.

De departe, Ucraina se distinge cu cel mai mare număr de reactoare construite după modelul rusesc în afara Rusiei, cu toate cele 15 reactoare operaționale folosind această tehnologie, iar Republica Cehă ocupă locul doi, având șase astfel de reactoare.

Conform spuselor lui Mark Hibbs, membru senior nerezident al programului de politică nucleară Carnegie Endowment for International Peace, în Uniunea Europeană sunt 18 centrale nucleare construite după modelul rusesc, în 5 state: Cehia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și Finlanda. Prin urmare aceste centrale au nevoie nu doar de combustibil nuclear pentru funcționare, dar și de tehnologie, servicii de întreținere etc. În 2022, Institutul Royal United Services a estimat că Federația Rusă valoarea importurile de combustibil atomic a depășit cifra de 1 miliarde $. De asemenea, unele țări europene și-au redus importul de produse nucleare: Bulgaria cu 47%, iar Cehia cu 26%. În același timp, Finlanda a mărit importurile cu 20%, Ungaria cu 65% și Slovacia cu 72%. Reducerea importurile în Bulgaria și Cehia se datorează faptului că au fost semnate contracte de livrare a combustibilului nuclear cu firma americană Westinghouse, însă substituirea combustibilului rusesc ar putea dura aproximativ 3 ani. În unele cazuri această substituirea va fi un proces de lungă durată. De exemplu, noul reactor de la centrala Mochovce 3, pus în funcțiune la începutul lunii februarie 2023, va fi alimentat cu combustibil rusesc cel puțin până în 2026.

Până la sfârșitul lunii februarie sancțiunile occidentale au evitat și filiala navală a Rosatom, Atomflot, furnizând acesteia echipamente occidentale. Atomflot are sarcina de a gestiona și menține flota de spărgătoare de gheață nucleare a Rusiei compusă din 7 spărgătoare, la care se adaugă altele 5 în construcție și planificare. În ultimii 3 ani, Rusia a reușit să producă 3 spărgătoare de gheață nucleare. Baza flotei se află în orașul Murmansk și are ca obiectiv major fiind dezvoltarea economică a Rutei Mării Nordului. În pofida sancțiunilor impuse, navele Atomflot continuă să intre fără restricții în porturile UE.

Agresiunea rusă împotriva Ucrainei nu a oprit nici liderul Uniunii Europene în domeniul energiei atomice să rupă colaborarea cu autoritatea nucleară rusă. Franța a semnat mai multe acorduri de cooperare strategică cu Rusia. De exemplu, acordul dintre firma franceză Framatome a semnat un acord privind dezvoltarea tehnologiei de fabricare a combustibilului nuclear și a sistemelor de control pentru reactoare cu Rosatom în 2021. Acordul însă se află în vigoare. Nici firma de stat Electricité de France (EDF) care a semnat în 2021 cu Rosatom un acord de cooperare strategică privind hidrogenul verde nu a fost denunțat. De asemenea, Franța, care nu este dependentă de combustibilul atomic rusesc, a cumpărat uraniu îmbogățit din Rusia în valoare de 830 milioane euro în 2022, de 3 ori mai mult decât în 2021.

În decembrie 2014, Rusia și Ungaria au încheiat un contract pentru edificarea a două noi unități la centrala de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawați. În conformitate cu programul inițial, demararea construcției era programată să înceapă în 2018, iar prima unitate urma să fie finalizată până în 2025. Pentru finanțarea proiectului, Rusia a promis acordarea unui împrumut de 10 miliarde de euro, ce ar fi trebuit achitat până în 2046 cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% și 4,9%.

În august 2022, Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a acordat licență de construcție pentru cele două reactoare la centrala din Paks. Noile estimări prevăd ca reactoarele să fie construite până în 2030. Acordarea autorizației de construcție confirmă faptul că proiectul prevede respectarea standardelor europene și maghiare de securitate.

În iulie 2023, Rosatom a început demararea primei etape de construcție a reactoarelor nucleare. Compania rusească oferă o garanție de 60 de ani reactoarelor. La centrala nucleară Pask mai funcționează alte 4 reactoare rusești, construite după modelul sovietic. Acestea produc peste 50% din energia electrică din Ungaria.

În ciuda faptului că Uniunea Europeană pare să nu ia în calcul o ruptură de la relațiile strânse cu Rosatom, există țări care sunt pregătite să reducă colaborarea sau să renunțe la proiecte în desfășurare. În plus față de Bulgaria și Cehia, care au diminuat importul de produse nucleare, Finlanda a luat măsuri suplimentare. Consorțiul finlandez Fennovoima a decis să anuleze un contract semnat anterior cu Rosatom, referitor la construcția unui reactor nuclear cu o capacitate de 1.200 de megawați.

Fennovoima, având în proporție de două treimi deținută de un consorțiu de societăți finlandeze și 34% deținută de Rosatom, a trebuit să facă o decizie dificilă. Anularea contractului în valoare de 7,5 miliarde de euro nu a avut doar implicații în ceea ce privește colaborarea cu gigantul rus, ci și consecințe financiare semnificative. Investiții considerabile, evaluate la între 600 și 700 de milioane de euro, care au fost deja efectuate în cadrul proiectului, ceea ce a complicat și mai mult decizia.

Această mișcare din partea Finlandei sugerează o reevaluare a priorităților și o posibilă schimbare în atitudinea ei față de cooperarea nucleară cu Rusia în contextul schimbărilor geopolitice și a preocupărilor privind securitatea energetică. Este un exemplu semnificativ al modului în care țările pot reacționa la evenimentele internaționale și la schimbările în peisajul politic și economic global.

Dependența SUA față de combustibilul nuclear rusesc a fost catalogată drept o problemă de securitate națională și un impediment în atingerea obiectivelor climatice. Kathryn Huff, secretar adjunct pentru energie atomică, a cerut Congresului american o sumă suplimentară de 2,16 miliarde $ pentru a încuraja industria nucleară proprie. SUA și-a intensificat colaborarea cu partenerii tradiționali în acest domeniu: Canada, Franța, Japonia și Marea Britanie pentru a securitiza lanțul de aprovizionare și a demara viitoarele proiecte.

De exemplu finanțarea firmei Urenco în extinderea capacității de îmbogățire a uraniului. Finalizarea proiectului este estimat pentru anul 2027. Departamentul de Energie a SUA a cofinanțat și un proiect pilot a firmei Centrus, pentru producerea primului său lot de combustibil Haleu.

Directorul executiv al firmei Daniel Poneman, a declarat că: „materialele rusești rămân indispensabile și sunt cumpărate și vândute”, fapt ce subliniază încă odată dependența tehnologică față de gigantul rusesc.

În concluzie, putem observa că Rosatom este una din cele mai competitive companii de stat rusești. Deși nu putem vorbi de un monopol total asupra pieței nucleare mondiale, Federația Rusă este lider incontestabil în ceea ce privește producția de combustibil nuclear, construcția de reactoare atomice, prestarea serviciilor de mentenanță și tehnologia nucleară.

Situația complexă a relațiilor comerciale, dintre corporația atomică rusă și companiile americane și cele europene, devine evidentă în contextul post-invadare al Ucrainei. Contrar așteptărilor, numeroase companii au ales să își mențină colaborarea cu colosul nuclear rus, chiar și în condițiile tensionate ale conflictului din Ucraina. Această decizie pare să fie motivată de prioritizarea relațiilor comerciale și a cooperării tehnologice, în ciuda presiunilor politice și a conotațiilor geopolitice.

Surprinzător este faptul că puține companii și-au asumat riscul de a anula contracte cu Rosatom, inclusiv țări care nu sunt dependente de combustibilul nuclear sau tehnologia rusească. Aceasta sugerează o complexitate a interdependenței economice și tehnologice în sectorul nuclear, unde pragmatismul comercial poate primi prioritate în fața factorilor politici. Deși valoarea importurilor de combustibil nuclear a depășit 1 miliard de dolari, această sumă este eclipsată de veniturile semnificative ale Rusiei din sectorul petrolului și gazelor, care au atins 200 miliarde de dolari în 2022.

Totuși, pentru Rosatom, principala sursă de venit provine din construcția reactoarelor nucleare. În 2020, comenzi externe de 138,3 miliarde de dolari au fost primite, din care 89,1 miliarde de dolari au fost destinate construcției de reactoare atomice. Acest aspect subliniază importanța capitală a industriei de construcție a reactoarelor pentru economia rusă. Sistarea aprovizionării cu combustibil nuclear rus ar crea dificultăți semnificative pentru centralele europene și americane în ceea ce privește producerea de energie electrică. Statele Unite importă aproximativ 20% din totalul de combustibil nuclear din Rusia, iar în țările Uniunii Europene, procentajul variază de la 0 până la 100%, accentuând o dependență diversificată de resursele nucleare rusești.

Această dependență reprezintă cu adevărat o problemă de securitate naționale, iar soluționarea acesteia este una costisitoare și consumatoare de timp. Dacă în cazul petrolului și gazului rusesc, Uniunea Europeană a găsit soluții prin creșterea importurilor din mai multe țări, precum SUA, Norvegia, Azerbaidjan, Algeria, Arabia Saudită, în cazul combustibilului nuclear și a construcției de reactoare, diversificarea nu reprezintă o soluție, chiar dacă nu există prea multe alternative.

De exemplu, compania Tenex, deținută de Rosatom, este singura din lume la ora actuală care poate produce Haleu (high-assay low-enriched uranium), care ar putea să devină principalul combustibilul pentru viitoarele reactoare nucleare mici, mai eficiente. Deși Rusia nu este în top 5 țări după extragerea uraniului, ea menține poziția de lider în privința îmbogățirii uraniului. În 2021 Moscova deținea 40% din infrastructura totală de îmbogățirea a uraniului și 46% din capacitatea de îmbogățire a uraniului din lume (2018).

O situație similară poate fi urmărită și în cazul construcției de reactoare peste granița proprie, unde piața este dominată de 3 mari state: Federația Rusă, Coreea de Sud, Franța și China. Între anii 2012 și 2021 au fost inițiate construirea a 23 de reactoare nucleare în afara granițelor naționale ale executanților. Federația Rusă s-a clasat pe primul loc, cu 15 reactoare, urmată de Coreea de Sud cu 4 reactoare, Franța și China câte 2 reactoare fiecare. Astfel, peste 65% din șantierele de construcție a reactoarelor nucleare au revenit corporației Rosatom.

În doar 15 ani de la înființarea sa, Rosatom a devenit hiper-competitivă în domeniul industriei atomice. Compania are un portofoliu diversificat care acoperă întregul ciclu de combustibil nuclear, de la extracția uraniului și îmbogățirea uraniului până la construcția de centrale nucleare, soluții tehnologice, mentenanță și gestionarea deșeurilor radioactive. Această diversificare îi permite să ofere servicii complete în domeniul nuclear. Fiind singura pe piața internațională care poate oferi toate serviciile în domeniul industriei nucleare, i-a permis să ofere un raport calitate-preț foarte atractiv.

În aceste condiții devine aproape imposibil să izolezi un jucător atât de mare cum este Federația Rusă pe piața nucleară. Lipsa de alternativă privind furnizarea de combustibil, servicii de mentenanță și tehnologie reprezintă una din cele mai mari provocări la adresa statelor membre UE și SUA. Dezvoltarea propriei industrii atomice este restricționată de resursele naturale, expertiza, tehnologia pe care o deține o țară, dar și opinia publică.

De asemenea, un alt impediment îl constituie timpul necesar coagulării tuturor elementelor pentru a obține produsul final. Chiar și în cazul SUA ruperea relațiilor comerciale și a colaborării cu Rusia este costisitoare.

Pentru Uniunea Europeană dezicerea de serviciile și combustibilul nuclear furnizat de gigantul rus este și mai dificilă. Încercările de sancționarea a acestei companii ar putea fi stopate de interesele naționale ale unor țări membre UE dependente de gigantul nuclear rus. Astfel, avioanele companiei Rosatom continuă să circule în continuare deasupra spațiului european, fiind scutite de restricții. În discuțiile prezente despre cel de-al doisprezecelea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse nu sunt luate în calcul restricții privind compania nucleară rusă. Acest fapt evidențiază fragilitatea poziției Uniunii Europene și dificultatea în impunerea unor restricții privind domeniul nuclear. Prin urmare avioanele gigantului rusesc vor continuă să aterizeze fără nici un impediment pe aeroporturile din UE, la fel ca și navele Rosatom ce intră în porturile europene.

Share our work
Ankara se repliază geopolitic în relația cu UE și NATO

Ankara se repliază geopolitic în relația cu UE și NATO

Conflictul din Gaza și permanentizarea conflictului din Ucraina readuc treptat Turcia în centrul preocupărilor geopolitice ale blocului comunitar. Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, şi comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, au propus celor 27 de state membre ale UE reluarea dialogului la nivel înalt cu Turcia şi ameliorarea cooperării cu această ţară în domenii de interes comun cum ar fi migraţia, energia, comerţul sau acordarea vizelor pentru cetăţenii turci.

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Impas proporțional

Turcia este candidată la aderarea la Uniune din 1999, dar negocierile sunt blocate din 2018, reaminteşte agenţia.

În contextul acestui „impas”, cei doi oficiali europeni au sugerat mai multe măsuri. Varhelyi consideră că statele europene ar putea elibera vize cu intrări multiple, pe durate mai lungi cetăţenilor turci, aşa cum solicită de mai mult timp Ankara. De asemenea, ar putea fi „modernizat” acordul de uniune vamală între Turcia şi UE. Comisarul a subliniat că volumul comerţului între cele două părţi a ajuns la circa 200 de miliarde de euro anual, „un record”.

Borrell şi Varhelyi au insistat că reluarea dialogului şi a cooperării trebuie să aibă loc „etapă cu etapă”, în mod „proporţional”, şi trebuie să se poată reveni în orice moment asupra paşilor făcuţi.

În contextul războiului din Ucraina, UE doreşte să discute cu Turcia şi despre cea mai bună modalitate de a împiedica Rusia să ocolească sancţiunile occidentale, au arătat ei. Turcia, membră a NATO, controlează accesul în Marea Neagră şi a refuzat până acum să adopte sancţiuni împotriva Rusiei.

Înainte de a fi aplicate, recomandările trebuie aprobate de statele membre, urmând să ridice alte probleme pentru politica internă din multe state. 

Bomba Gaza

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat armistiţiul în războiul din Gaza şi schimbul de ostatici şi prizonieri între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, vorbind despre o „oprire temporară a vărsării de sânge” în enclavă.

Turcia, care susţine o soluţie cu două state la acest conflict vechi de decenii, a criticat puternic Israelul pentru atacul său terestru şi aerian asupra Fâşiei Gaza, lansat ca represalii pentru atacul Hamas de la 7 octombrie, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi alte 240 luate ostatice.

„Vedem schimburile de ostatici, pauza umanitară ca pe o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte oprirea vărsării de sânge”, a spus Erdogan.

Adresându-se parlamentarilor, Erdogan a criticat atacul de represalii al lui Benjamin Netanyahu, adăugând că premierul israelian va fi amintit ca „măcelarul din Gaza”.

„Declaraţiile guvernului Netanyahu ne reduc speranţele că pauza umanitară poate fi transformată într-o încetare durabilă a focului”, a adăugat Erdogan, fără a da detalii, reiterându-şi opinia că în Gaza ale loc un genocid.

El a spus că va discuta despre situaţia din Gaza în timpul unei vizite în Dubai la sfârşitul acestei săptămâni, adăugând că Ankara va intensifica eforturile diplomatice pentru o încetare completă a focului şi schimburi de ostatici în zilele următoare.

Spre deosebire de majoritatea aliaţilor săi occidentali şi de unele state din Golf, Turcia, membră a NATO, nu consideră Hamas ca fiind grupare teroristă. Turcia găzduieşte unii membri ai mişcării, dar, în acelaşi timp, nu a luat măsuri pentru a reduce legăturile comerciale sau din domeniul energiei cu Israelul. Nicio mare companie turcă nu a luat decizia de a-şi muta afacerile.

Foto: wikipedia
Foto: wikipedia

Manevra suedeză

Turcia ar urma să ratifice aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică ”în câteva săptămâni”, a declarat miercuri ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, citând o declaraţie a omologului său turc, Hakan Fidan.

„Am avut o întâlnire bilaterală cu colegul meu, ministrul de externe (turc)… în care mi-a spus că se aşteaptă ca ratificarea să aibă loc în câteva săptămâni”, le-a declarat Tobias Billstrom jurnaliştilor înainte de o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO.

„Ministrul turc de externe (Hakan Fidan) nu a oferit o dată, însă a spus că ‘în câteva săptămâni’. El se aşteaptă ca ratificarea aderării Suediei la NATO să aibă loc în câteva săptămâni”, a declarat Tobias Billstrom.

Suedia, împreună cu Finlanda, au decis să solicite aderarea la NATO, după o lungă perioadă de nealiniere militară, ca răspuns la invazia rusă pe scară largă din Ucraina din februarie 2022, aminteşte dpa.

În octombrie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a semnalat disponibilitatea de a pune capăt opoziţiei faţă de acceptarea Suediei în rândurile aliaţilor, dar parlamentul de la Ankara încă nu a ratificat aderarea Stockholmului. În timp ce Helsinki s-a alăturat oficial alianţei militare în aprilie, Stockholm încă aşteaptă să devină membru oficial – în ciuda îndeplinirii cerinţelor Ankarei, după cum a subliniat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat, la rândul său, un apel către Turcia pentru a ratifica aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică ”cât mai curând posibil”.

”Suedia şi-a ţinut promisiunile şi acum a venit timpul ca Turcia să finalizeze procesul de aderare” a ţării nordice, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă la Bruxelles, în ajunul reuniunii miniştrilor de externe din ţările aliate.

Jocuri de culise

Comisia de afaceri externe a parlamentului turc a decis la jumătatea acestei luni să aibă discuţii suplimentare asupra proiectului de lege privind aprobarea aderării Suediei la NATO, după o dezbatere de câteva ore, amânând un proces aflat deja în aşteptare de 18 luni.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a înaintat proiectul de lege parlamentului spre ratificare în urmă cu o lună, într-o decizie salutată de NATO şi Stockholm. Proiectul trebuie să fie aprobat de comisia parlamentară pentru afaceri externe înainte de votul în plenul parlamentului, după care preşedintele Erdogan urmează să promulge legea.

La câteva luni după începerea agresiunii ruse în Ucraina în februarie 2022, Suedia şi Finlanda au prezentat cereri oficiale de aderare la NATO.

Aderarea Finlandei s-a produs în aprilie, dar candidatura Suediei a fost blocată de Turcia şi Ungaria. Majoritatea statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice au ratificat rapid protocolul de aderare a Suediei, însă Ankara a invocat temeri legate mai ales de cooperarea în domeniul securităţii.

După presiuni care au durat mai multe luni, Erdogan afirmase, după summitul de la Vilnius din 11-12 iulie, că în luna octombrie va înainta parlamentului turc, la reluarea activităţii acestuia după vacanţa de vară, dosarul ratificării aderării Suediei la NATO. 

Capcana Eurofighter

Turcia a început discuţii cu state europene în vederea achiziţiei a 40 de avioane Eurofighter Typhoon, după ce a constatat că solicitarea sa de a cumpăra avioane F-16 din SUA ar putea să nu se concretizeze, a indicat recent o sursă din Ministerul turc al Apărării.

Ministrul turc al apărării, Yasar Guler, a afirmat săptămâna trecută că ţara sa poartă discuţii cu Marea Britanie şi Spania pentru a cumpăra avioane Eurofighter Typhoon, deşi Germania are obiecţii.

Guler avea această chestiune pe agenda convorbirilor sale de la Ankara cu omologul său britanic Grant Shapps, a menţionat sursa citată, adăugând că Turcia doreşte să cumpere versiunea cea mai nouă şi cea mai avansată de Eurofighter.

Turcia, ţară membră a NATO, a cerut în octombrie SUA să autorizeze achiziţia a 40 de avioane F-16 de la Lockheed Martin şi 79 de kituri pentru modernizarea avioanelor sale de luptă. Administraţia preşedintelui Joe Biden susţine tranzacţia, în valoare de 20 de miliarde de dolari, dar aceasta întâmpină opoziţie în Congres, pe fondul întârzierii de către Turcia a extinderii NATO şi al bilanţului său în privinţa drepturilor omului.

„Forţele aeriene turce au nevoie de aeronave noi. Prima noastră alegere este F-16. Dar având în vedere posibilitatea de a nu primi un răspuns pozitiv în acest proces prelungit, avioanele Eurofighter Typhoon sunt cele mai potrivite alternative la F-16”, a spus sursa citată. „(Oficialii din) Marea Britanie afirmă că ar putea contribui la a convinge Germania să renunţe la obiecţii”, a mai adăugat aceasta.

Eurofighter Typhoon sunt construite de un consorţiu la care participă Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania, reprezentate de Airbus, BAE Systems şi Leonardo

Mavi Vatan-Patria Albastră

Dorința Turciei de a achiziționa avioane performante se datorează și dorinței de a implementa „Patria Albastră” ori Mavi Vatan în limba turcă. Aceasta este o doctrină geopolitică, militară și juridică care ghidează activismul turc în zonele maritime, mai ales în Estul Mediteranei, având potențial de aplicabilitate și în Marea Neagră, în condițiile descoperirii de noi resurse energetice. Prin aplicarea doctrinei Mavi Vatan, Ankara poate încerca revendicarea unui vast domeniu maritim, inclusiv în bazinul pontiv, în funcție de evoluțiile geopolitice.
Dezvoltată de înalți oficiali militari din diferite categorii de forțe militare turcești, dar și de responsabili din cadrul serviciilor de informații de la Ankara, doctrina „Patria Albastră” este bine primită de elitele militare, politice, economice și intelectuale ale Turciei.
Inițiatorii doctrinei, conștienți de importanța strategică a mărilor pentru Turcia, subliniază că succesul acestei doctrine depinde și de capacitatea Turciei de a-și moderniza forțele navale, efort care va necesita menținerea unor parteneriate internaționale puternice, mai ales ca parte a NATO.
Chiar dacă vine în contradicție cu viziunea tradițională a mediilor islamiste și conservatoare, care susțin în mod tradițional politica promovată de președintele Recep Tayyip Erdoğan, administrația acestuia a adoptat-o rapid. Acest lucru i-a oferit posibilitatea de consolidare a alianțelor cu mișcările naționaliste din societatea turcă și lumea panturcică, Marea Neagră fiind un potențial câmp de testare în viitor.
Având în vedere că Mavi Vatan ghidează strategia de apărare a suveranității pe mare a Turciei, inclusiv controlul platoului continental al Turciei și al zonei economice exclusive, ne putem aștepta la aplicarea ei și în cursa pontică pentru resurse energetice.

Declarația de la Șușa, semnată de Recep Tayyip Erdogan și omologul său azer Ilham Aliev
Declarația de la Șușa, semnată de Recep Tayyip Erdogan și omologul său azer Ilham Aliev

Sultanatul gazelor

Nevoile energetice ale statelor membre UE oferă o șansă nesperată Turciei de a juca rolul de hub energetic, profitând de relațiile cu unele state exportatoare de gaz, dar și de poziția sa geografică favorabilă.

Alianța strategică dintre Ankara și Baku, dar și relațiile privilegiate pe care Turcia le are cu state precum Turkmenistan, oferă acesteia posibilitatea de a implementa proiecte energetice pe termen lung. Recent, oficiali din industria de extracție turcă declarau că eforturile pentru a aduce pe piață cât mai curând rezervele de gaze naturale din Marea Neagră ale Turciei continuă fără întreruperi.
În decembrie 2022, președintele Erdoğan anunța descoperirea de rezerve suplimentare de 58 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în blocul Çaycuma 1 din Marea Neagră, la o adâncime care permite exploatarea comercială pentru piața internă turcă. El a declarat că rezervele de gaze naturale ale Turciei din bazinul Mării Negre au o valoare de piață de cel puțin 1.000 de miliarde de dolari, lăsând să se înțeleagă că această valoare poate crește semnificativ în cazul confirmării unor noi zăcăminte.
Ankara are planuri ambițioase, având un număr de nave de cercetare seismică și nave de foraj care lucrează în bazinul Mării Negre, accelerând procesul de descoperire al gazelor naturale. Administrația Erdogan a prioritizat acest sector, oficialii turci sperând că producția din Sakarya va crește treptat, atingând un nivel de 40 de milioane de metri cubi pe zi până în 2027-28.
Demersurile părții turce obligă partea română să accelereze dezvoltarea propriilor proiecte, mai ales în zona Neptun Deep, existând posibilitatea unei rivalități neoficiale dintre București și Ankara. Turcia ar putea deveni totuși una dintre statele consumatoare de gaz pontic românesc, având în vedere că Turcia este extrem de dependentă de importurile din străinătate. Conform datelor mass-media din Ankara, producția internă turcă acoperă doar 10% din consumul de țiței și sub 1% în cazul gazelor naturale.

Share our work
Republica Moldova la porțile Uniunii Europene. Va deschide Bruxelles-ul?

Republica Moldova la porțile Uniunii Europene. Va deschide Bruxelles-ul?

La Chișinău este așteptat cu nerăbdare, dar și cu speranță, summit-ul Consiliului European din decembrie 2023 de la Bruxelles. Declarația liderilor UE pe care aceștia urmează să o adopte la summitul lor din 14-15 decembrie cuprinde multe laude pentru R. Moldova, care face progrese „substanțiale” în ciuda amenințării „hibride” rusești, dar și o rară critică a organizației cu 27 de membri la adresa autorităților moldovene.

Consiliu strategic

Într-un proiect de declarație care circulă în mass-media, se amintește că, potrivit constatărilor preliminare ale misiunii de monitorizare OSCE/ODIHR, alegerile locale de la 5 noiembrie au fost „pașnice” și „eficient gestionate”, în ciuda „circumstanțelor dificile”.

„Cu toate acestea, au fost observate impacturi negative asupra procesului electoral, atât datorate interferenței străine, cât și măsurilor restrictive, impuse din cauza îngrijorărilor de securitate națională”, se atrage atenția în „ciorna” declarației Consiliului European (summitul liderilor celor 27 țări membre și oficialilor de vârf UE).

„În vederea viitoarelor alegeri prezidențiale și parlamentare, Consiliul face apel la Moldova să asigure că măsurile de contracarare a interferențelor maligne sunt în linie cu standardele internaționale”, se mai arată în document.

Consiliul European din 14-15 decembrie trebuie să decidă asupra începerii negocierilor de aderare la UE cu Moldova și Ucraina. Dar o asemenea decizie nu este cuprinsă în proiectul de declarație finală văzut de Europa Liberă, ea fiind lăsată pentru ultimele zile înainte de summit.

Pe 8 noiembrie, Comisia Europeană (executivul UE) a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu R. Moldova odată ce autoritățile de la Chișinău îndeplinesc câteva condiții restante în domeniul justiției, luptei cu corupția și cu oligarhii.

Progres substanțial

Proiectul de declarație a Consiliului European conține îndemnuri asemănătoare. După ce vor saluta „progresul substanțial” făcut de Moldova în ciuda „provocărilor semnificative care decurg din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și acțiunile hibride împotriva Moldovei însăși”, liderii europeni vor cere autorităților moldovene să mențină „un progres sustenabil” al reformei în domeniile statului de drept, justiției și drepturilor fundamentale, inclusiv drepturile persoanelor aparținând minorităților.

Recomandarea privind alegerile pe care Consiliului European urmează să o facă în declarația de la summitul din decembrie este una din evoluțiile principale față de raportul Comisiei Europene, care a fost adoptat înainte ca alegerile locale moldovene să se fi încheiat.

Înaintea scrutinului din 5 noiembrie, R. Moldova a exclus din competiția electorală peste o sută de persoane considerate ca având legături cu oligarhul fugit din țară Ilan Șor, în urma modificărilor la Codul Electoral, adoptate de partidul de guvernământ „Acțiune și Solidaritate”.

În ajunul alegerilor, CEC a exclus din cursă și candidații partidului „reinventat” al lui Șor, Șansă, după declararea neconstituțională a formațiunii inițiale.

Deciziile s-au luat pe baza unui raport al Serviciului de Informații și Securitate, care arăta că formațiunea corupea alegătorii și ar fi primit circa un miliard de lei din Rusia.

Sprijin german

Cancelarul Olaf Scholz a declarat că guvernul german sprijină deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi doreşte să sprijine această ţară în privinţa realizării reformelor necesare. O astfel de decizie va ajuta și Republica Moldova, care a beneficiat și de alte semne ale disponibilității germane

Cancelarul Scholz i-a comunicat acest mesaj preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski într-o conversaţie telefonică, potrivit guvernului german.

Olaf Scholz a subliniat că viitorul Ucrainei se află în Uniunea Europeană. Germania îşi va continua sprijinul pentru Ucraina, inclusiv în sectorul militar, în strânsă coordonare cu Europa şi cu parteneri internaţionali.

La fel ca vecina sa, Republica Moldova, Ucraina aşteaptă în prezent o decizie privind începerea negocierilor de aderare.

Comisia Europeană a recomandat în principiu acest pas în urmă cu două săptămâni, dar este nevoie de aprobarea guvernelor statelor membre. O decizie urmează să fie luată la summitul din 14 – 15 decembrie.

În prezent, nu este clar dacă decizia va fi favorabilă. Motivul principal este acela că cerinţele în privinţa aplicării reformelor interne nu au fost încă îndeplinite pe deplin.

În timpul unei vizite la Kiev, marţi, preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, a asigurat atât Ucraina, cât şi R. Moldova, de sprijinul său deplin în eforturile lor de a începe rapid negocierile. În acelaşi timp, însă, i-a avertizat să nu vadă acest lucru ca pe o decizie inevitabilă.

La rândul său, preşedintele Zelenski a reafirmat recent eforturile ţării sale în privinţa realizării tuturor reformele necesare

Efort românesc

România susţine adoptarea, în luna decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina, a afirmat, recent, și ministrul român al Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

„În ceea ce priveşte extinderea în sine şi din alte puncte de vedere, trebuie să demonstrăm că putem trece de la abordarea declarativă la acţiune şi la decizii în beneficiul Uniunii şi al partenerilor care ne împărtăşesc convingerile. Asta trebuie să facem. Acesta este motivul pentru care România susţine adoptarea, în decembrie, a deciziei pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina. De asemenea, suntem de părere că Georgia trebuie să aibă parte de susţinere în parcursul european şi, concomitent, susţinem avansarea pe acest parcurs a partenerilor noştri din Balcanii de Vest”, a transmis şefa diplomaţiei române.

Ea a adăugat că „parcursul european al ţărilor din Balcanii de Vest şi al celor din Parteneriatul Estic este singura opţiune corectă pentru pace, stabilitate şi prosperitate pe termen lung”.

„Cred că nimeni nu trebuie lăsat în urmă, nici ţările din Balcanii de Vest, nici partenerii din est – Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Nu ne putem permite să îi lăsăm pe aceştia în sfera unor actori agresivi, în special în acest moment, când democraţia se află pe muchie de cuţit, iar securitatea din regiune este foarte fragilă”, a completat Odobescu.

Potrivit ministrului, „în contextul agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în vecinătatea strategică a UE, a prins contur o înţelegere comună în interiorul Uniunii: extinderea UE trebuie să fie re-dinamizată ca răspuns standard al evoluţiilor geopolitice dramatice şi fără precedent”.

„Împreună am convenit să transmitem că extinderea este o investiţie geostrategică în pace, stabilitate şi prosperitate”, a spus şefa diplomaţiei române.

Avertisment geopolitic

Ea a transmis că pachetul privind extinderea se bazează pe meritele statelor candidate, ghidate de raportul de ţară, în fiecare caz.

„Cu toţii ştim că aderarea la UE nu se întâmplă peste noapte, dar, de exemplu, evoluţia Ucrainei şi a Republicii Moldova de la cererea de aderare a fost remarcabilă, în special în contextul unui război care a avut consecinţe dramatice. (…) În decembrie, trebuie să acţionăm în mod curajos şi să luăm deciziile politice pe care partenerii noştri le aşteaptă. Apoi să ne implicăm fără ezitare într-un proces complicat, care va fi bazat pe reguli şi merite pe tot parcursul său”, a punctat Luminiţa Odobescu.

„Nu vorbim în termeni de geopolitică versus merite”, a arătat ministrul de Externe, care a evidenţiat că UE este, în primul rând, „o comunitate de valori, principii şi norme împărtăşite”.

„Este adevărat că argumentele geopolitice în favoarea extinderii sunt mai puternice azi decât acum 20 de ani, dar extinderea nu are de-a face doar cu geopolitica. Uniunea noastră este, în primul rând, o comunitate de valori, principii şi norme împărtăşite. Voinţa politică, gândirea strategică europeană şi asumarea valorilor UE sunt aspecte tot mai relevante în prezent, în contextul noilor provocări”, a remarcat Odobescu.

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Atac rusesc

Rusia nu va lăsa fără răspuns decizia Republicii Moldova de a adera la sancţiunile ‘antiruseşti’ ale Uniunii Europene împotriva Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia oficială de presă TASS.

Este prima reacţie a Moscovei după ce parlamentul de la Chişinău a aprobat, în a doua lectură, o lege privind modificările legislative în legătură cu aplicarea măsurilor restrictive internaţionale.

„Decizia părţii moldovene nu va rămâne fără răspuns. Vă vom informa suplimentar despre măsurile pe care le vom lua”, a spus Zaharova.

Moscova, a declarat ea, consideră aderarea Republicii Moldova la sancţiuni, adoptate din cauza războiului declanşat de Rusia în Ucraina, drept „un nou pas ostil al conducerii de la Chişinău, care s-a aliniat integral campaniei antiruse a Occidentului colectiv”.

„Scopul ei este distrugerea completă a relaţiilor moldo-ruse care, din vina oficialilor de la Chişinău, sunt deja într-o stare deplorabilă”, afirmă purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

„Un astfel de curs distructiv al conducerii Republicii Moldova corespunde cu greu intereselor locuitorilor ţării care, în marea lor majoritate, au o atitudine prietenoasă faţă de Rusia şi sunt interesaţi să menţină şi să dezvolte o cooperare bilaterală pe mai multe planuri”, a declarat Maria Zaharova.

Totodată, forul legislativ de la Chişinău a denunţat alte şapte acorduri cu prevederi depăşite pentru cetăţenii Republicii Moldova, încheiate pe platforma Comunităţii Statelor Independente (CSI).

Documentele vizează colaborarea cu statele CSI în legătură cu ocrotirea sănătăţii populaţiei, ajutorul reciproc în caz de accidente şi alte situaţii excepţionale, obiective electroenergetice, asigurarea trupelor de grăniceri cu armament şi tehnică militară, cercetări ştiinţifice şi nucleare, precum şi colaborarea guvernului Republicii Moldova cu Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR).

Chişinăul a denunţat până în prezent 42 de acorduri cu CSI. În acelaşi timp, preşedinta R. Moldova, Maia Sandu, a trimis parlamentului spre examinare şi aprobare noul proiect al Strategiei Securităţii Naţionale, conform publicaţiei Ziarul Naţional.

Noua strategie, destinată să răspundă provocărilor actuale în materie de securitate, menţionează că Federaţia Rusă reprezintă un pericol la adresa securităţii naţionale, dar „Republica Moldova va rezista”.

Rusia nu crede în lacrimi

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a denunţat miercuri o aşa-zisă „strâmtorare a limbii ruse” pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida faptului că moldovenii ar avea o atitudine „grijulie şi iubitoare” faţă de cultura rusă. Ea a declarat că 80% dintre moldoveni „ştiu limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi”, iar guvernarea de la Chişinău încearcă să-i priveze „de această moştenire”.

„Circa 80% din locuitorii Republicii Moldova cunosc limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi. Cetăţenii R. Moldova au o atitudine grijulie faţă de cultura rusă. Eu cred că ei manifestă dragoste faţă de această moştenire, pe care o consideră şi a lor. Un exemplu în acest sens este atitudinea faţă de (poetul rus, Aleksandr) Puşkin, care a locuit pe teritoriul Moldovei moderne aproape trei ani. Din păcate, autorităţile de la Chişinău întreprind toate măsurile pentru a strâmtora rolul limbii ruse în viaţa publică”, a declarat Zaharova în cadrul briefingului săptămânal de la Ministerul rus de Externe.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a declarat că autorităţile de la Chişinău ar fi redenumit ilegal „limba moldovenească” în „limba română”.

Aceasta afirmă că Republica Moldova s-ar „învecina” cu Rusia şi că ar avea „relaţii economice bune” şi o „istorie comună”.

„Au rescris-o, au redenumit-o română. Iar acum a venit rândul limbii ruse. După ţările baltice şi Ucraina, Chişinăul recurge la derusificarea Republicii Moldova”, a afirmat Maria Zaharova, adăugând că autorităţile moldovene ar face aceasta „pentru a distruge ţara, sub pretextul desfăşurării unor reforme”.

„Sub anumite pretexte sunt interzise canalele ruseşti pe teritoriul R. Moldova, sunt blocate site-urile de ştiri ruseşti. Are loc o discriminare pe faţă, din punct de vedere al limbii vorbite”, a mai spus ea, adăugând că Moscova monitorizează toate acestea şi raportează organizaţiilor internaţionale.

„Cetăţenii Republicii Moldova vor materiale şi televiziuni ruseşti, deoarece înţeleg că această limbă este şi moştenirea lor”, a conchis Zaharova.

Share our work
Georgia: 20 de ani de la Revoluția Trandafirilor. Ce urmează?

Georgia: 20 de ani de la Revoluția Trandafirilor. Ce urmează?

Principalul partid de opoziţie din Georgia, fondat de fostul preşedinte Mihail Saakaşvili aflat în prezent în detenţie, a marcat recent cea de-a 20-a aniversare a Revoluţiei Trandafirilor, un val de contestare fără precedent pe care îl lansase acest reformator prooccidental. UE a refuzat să-i acorde în iunie 2022 statutul de ţară candidată la aderare Georgiei, pe care l-au primit Ucraina şi Republica Moldova. Aspiraţiile europene ale Georgiei nu sunt văzute cu ochi buni de Moscova.

Mișcare revoluționară

Această mişcare, lansată în noiembrie 2003 după alegeri controversate, îl înlăturase de la putere pe Eduard Şevardnadze, care domina viaţa politică încă din anii 1970.

Mihail Saakaşvili a devenit preşedintele acestei foste republici sovietice şi a lansat o politică de integrare în NATO şi UE, sfidând Moscova.

Fostul preşedinte, care a condus Georgia din 2004 până în 2013 înainte de a se exila opt ani în străinătate, în special în Ucraina, a fost arestat la întoarcere în ţara sa în 2021, într-un dosar de abuz de putere pe care el îl consideră motivat politic.

La ora actuală, Mihail Saakaşvili este considerat principalul lider al opoziţiei georgiene, devenind unul din pretendenții la un mandat prezidențial.

Politicianul de 55 de ani susţine că a fost maltratat în închisoare şi medici şi-au exprimat îngrijorarea pentru sănătatea lui, care pare să se deterioreze după o grevă a foamei care a durat 50 de zile, anul trecut.

„Revoluţia Trandafirilor a schimbat istoria Georgiei pentru totdeauna şi i-a asigurat un loc în lume”, a scris Saakaşvili pe Facebook. „Revoluţia noastră a pus bazele destructurării sistemului rus postsovietic şi a făcut din Georgia un exemplu de urmat”, a adăugat el.

Fostul preşedinte a demarat ample reforme şi a reuşit să ţină în frâu corupţia care măcina instituţiile georgiene.

Însă numeroşi critici au denunţat în timpul preşedinţiei sale atingeri aduse libertăţilor şi o deviere autoritară, citând în special violenta reprimare a manifestaţiilor antiguvernamentale.

Revoluţia georgiană a fost urmată de alte mişcări similare, precum Revoluţia Portocalie prooccidentală din Ucraina, în 2004. Iniţiative foarte prost văzute de Kremlin, preocupat să-şi menţină influenţa în ţările din fostul spaţiu sovietic.

Război politic intern

Parlamentul georgian a încercat recent, fără succes, să o pună sub acuzare pe președinta pro-occidentală Salome Zurabișvili, care a acuzat guvernul că a subminat încercarea Georgiei de a adera la Uniunea Europeană

Deputații din partidul de guvernământ Visul Georgian au obținut doar 86 din cele 100 de voturi necesare (o majoritate de două treimi) pentru a-l demite pe șeful statului, în primul vot de destituire din istoria acestei țări din Caucaz, devenită independentă în 1991, și pe care partidele de opoziție l-au boicotat.

Curtea Constituțională a decis că Zurabișvili, ale cărei puteri sunt limitate, a încălcat Constituția prin faptul că a călătorit în străinătate pentru a face lobby pentru aderarea Georgiei la UE fără permisiunea guvernului.â

„Niciun obstacol nu va putea să mă împiedice să ating singurul obiectiv pe care mi l-am propus astăzi: obținerea statutului de candidat la UE pentru Georgia până la sfârșitul anului”, a declarat în fața Parlamentului, înainte de vot, acest fost diplomat francez, acum în vârstă de 71 de ani, foarte critic la adresa actualului guvern.

„În aceste vremuri dificile, fac apel la partenerii noștri europeni să nu abandoneze Georgia în ciuda acestui vot de destituire antieuropean”, a adăugat ea.

Într-un moment în care Rusia este înfrântă în Ucraina, nu trebuie să i se permită să își consolideze influența în această regiune prin recurgerea la „soft power”, ocupație și destabilizarea regiunii Mării Negre”, a adăugat Zurabișvili, aleasă președinte în 2018.

Liderul partidului de guvernământ, Irakli Kobakhidze, i-a cerut demisia, afirmând că aceasta este „complet lipsită de legitimitate politică și morală”.

Susținere pentru UE

La fel ca Ucraina și Moldova, alte două foste republici sovietice, Georgia s-a adresat Bruxelles-ului pentru a deveni candidată imediat după începutul invaziei rusești în Ucraina anul trecut, care a reînviat amintirile neplăcute ale războiului purtat de Rusia pe teritoriul său în 2008.

În ultimele luni, însă, opoziția georgiană a acuzat guvernul că încearcă să submineze aceste eforturi și că urmează o politică pro-rusă.

Zurabișvili a criticat guvernul pentru incapacitatea sa de a realiza reformele cerute de Bruxelles, care sunt condiții pentru a acorda Georgiei statutul de candidat oficial la UE.

Liderii europeni au acordat acest statut Ucrainei și Moldovei, dar au cerut Georgiei să implementeze mai întâi reforme judiciare și electorale, să îmbunătățească libertatea presei și să reducă puterea oligarhilor.

În august și septembrie, șefa statului a vizitat Bruxelles, Paris și Berlin pentru a cere sprijin pentru eforturile sale de a-și aduce țara în UE.

Conform sondajelor de opinie, aderarea la Uniunea Europeană și la NATO, consacrată în constituția Georgiei, se bucură de sprijinul a peste 80% din populația georgiană.

Un eventual eşec al Georgiei în aderarea la UE va bucura Rusia, a afirmat recent, la Tbilisi, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, îndemnând Georgia să efectueze reforme democratice.
Cu prilejul unei vizite la Tbilisi, Borrell a dat asigurări că „Georgia aparţine fără îndoială familiei europene”, subliniind în acelaşi timp că fosta republică sovietică din Caucaz nu a îndeplinit până acum decât trei din cele 12 criterii avansate de UE drept condiţie prealabilă pentru acordarea statutului de ţară candidată.
„Rusia va fi încântată dacă noi eşuăm” să integrăm Georgia în UE, a declarat Borrell, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de premierul georgian Irakli Garibaşvili, promiţând totuşi că „UE nu va abandona Georgia”.
El a criticat, de asemenea, decizia recentă a guvernului de la Tbilisi de a relua zborurile directe spre Rusia, făcând apel la Georgia să se alinieze la politica UE – care a suspendat zborurile – faţă de Moscova.
La rândul său, Irakli Garibaşvili a dat asigurări că Tbilisi este „în întregime” alături de UE „atunci când vine vorba despre invazia rusă a Ucrainei, democraţie şi drepturile omului”. „Singura decizie politică bună ar fi să i se acorde Georgiei statutul de candidată la UE spre sfârşitul anului”, a estimat el.

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Relații controversate

Relația dintre Rusia și Georgia a fost marcată de numeroase evenimente și conflicte începând cu perioada post-sovietică.

În anii ’90, Georgia a devenit independentă de Uniunea Sovietică. Însă, două regiuni, Osetia de Sud și Abhazia, au încercat să-și câștige independența și au avut sprijin din partea Rusiei. Aceste regiuni au fost scene ale conflictelor violente, iar Rusia a susținut separatismul în aceste zone, ceea ce a dus la tensiuni serioase între cele două țări.

În 2008, situația a escaladat în Războiul din Osetia de Sud. Conflictul a fost declanșat atunci când Georgia a încercat să-și consolideze controlul asupra Osetiei de Sud, iar Rusia a intervenit în sprijinul separatiștilor osetini. Această confruntare a dus la o intervenție militară rusă în Georgia și la recunoașterea independenței Osetiei de Sud și a Abhaziei de către Rusia.

În plus, prezența militară rusă în regiunile separatiste și relațiile încordate dintre cele două țări au continuat să creeze tensiuni în regiune. Georgia își dorește să-și consolideze legăturile cu Vestul și să devină parte a NATO și UE, ceea ce a stârnit îngrijorare în Rusia.

Aceste evenimente au deteriorat semnificativ relațiile dintre cele două țări. Georgia consideră Osetia de Sud și Abhazia ca fiind părți integrale ale teritoriului său și nu recunoaște independența acestora, în timp ce Rusia continuă să susțină regiunile separatiste.

De atunci, tensiunile s-au menținut, iar relația ruso-georgiană rămâne încordată. Georgia și-a exprimat dorința de a se apropia de NATO și UE, ceea ce a provocat îngrijorare în Rusia, generând și mai multe tensiuni geopolitice și diplomatice între cele două state.

În iunie 2022, Comisia Europeană a refuzat să acorde Georgiei statutul de candidat la UE, cerând în schimb să implementeze o serie de reforme. Comisia Europeană a îndemnat Tbilisi să îndeplinească 12 condiții pentru a obține acest statut, printre care încheierea polarizării politice, progres în ceea ce privește libertatea presei, reformele judiciare și electorale, precum și „de-oligarhizarea”.

Umbra rusă

Proiectul Moscovei de a instala o bază navală în Abhazia, regiune separatistă prorusă din Georgia, intervine după pierderi militare grele suferite de Rusia în Marea Neagră, dar scoate de asemenea în evidenţă ambiţiile ruse reafirmate în această regiune.

Aslan Bjania, liderul prorus al acestei regiuni separatiste, a afirmat că marina militară rusă va dispune de un punct de ancorare permanent în districtul Oceamcire, la Marea Neagră. Kremlinul nu a comentat deocamdată asupra acestei informaţii.

Presă franceză oferă o privire de ansamblu asupra mizelor strategice şi geopolitice ale acestui anunţ surprinzător.

1. O bază în stadiu embrionar

Baza de la Oceamcire, în sudul Abhaziei, nu poate servi drept veritabilă bază operaţională. Potrivit Institutului american pentru Studiul Războiului (ISW), imagini prin satelit arată infrastructuri portuare „limitate” şi „o coastă înconjurătoare formată din plaje de nisip”, nepotrivite pentru construcţii.

Prin urmare, locul este „nepotrivit pentru a deveni o bază primară a Flotei ruse la Marea Neagră”, însă Moscova ar putea să-l dezvolte pentru „a utiliza portul Oceamcire drept o bază auxiliară în viitor”, precizează ISW.

Tomas Baranec, specialist în Caucaz pentru think-thank-ul slovac Strategic Analysis, confirmă că portul nu poate primi nave mari. „Ar trebui adâncit, ceea ce ar lua timp”, adaugă el.

2. Marina rusă, slăbită

Ucraina şi-a înmulţit atacurile împotriva bazelor Flotei ruse din Crimeea, peninsula anexată ilegal de Moscova în 2014. Kievul a revendicat distrugerea de sisteme antiaeriene, a unui şantier naval şi a două nave. La sfârşitul lui septembrie, Ucraina a lovit de asemenea puternic baza de la Sevastopol a flotei inamice.

Aceste noi lovituri amintesc de umilitoarea distrugere a crucişătorului Moskva, nava-amiral rusă din Marea Neagră, pe care ucrainenii au scufundat-o în aprilie 2022.

„Ruşii sunt foarte îngrijoraţi de aceste atacuri, în timp ce încep să-şi retragă navele din Marea Neagră spre Marea Azov. Este exact ceea ce vor ucrainenii”, nota în septembrie Phillips O’Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St-Andrews din Scoţia.

„Multe nave ruseşti au încasat lovituri, fie în largul mării, fie la ţărm. De aici nevoia de a le îndepărta cât mai repede posibil de Ucraina”, constată Pascal Ausseur, director general al Fundaţiei Mediteraneene de Studii Strategice.

3. Marea Neagră, supraexpusă

De la declanşarea invaziei ruse, niciunul dintre cei doi beligeranţi nu a putut utiliza în mod real Marea Neagră. În special din motive geografice. „Marea Neagră este o mare mică”, analizează fostul amiral Ausseur, subliniind întărirea sistemelor de supraveghere drept mijloace de atac dinspre uscat.

„Astăzi, în Marea Neagră nu mai există nicio navă de război ucraineană sau rusă care navighează. Pentru că ea este detectată, urmărită şi luată în vizor dacă se doreşte. Acesta este primul război în care lucrurile au ajuns în acest punct”, subliniază el.

De asemenea, aspectul strategic al zonei depăşeşte domeniul militar: pe aici Ucraina şi-a exportat vreme de aproape un an cerealele, în virtutea unui acord cu Moscova, mediat de Turcia şi ONU.

Rusia s-a retras în iulie din acest acord, denunţând piedici în faţa propriilor exporturi. De atunci, Kievul încarcă să deschidă un nou coridor, în pofida ameninţărilor ruse.

4. Capcană geopolitică

Un război scurt, dar sângeros a avut loc în 2008 între Moscova şi Tbilisi, pe fondul tensiunilor legate de aspiraţiile prooccidentale ale Georgiei. Guvernul georgian actual a calificat această viitoare bază rusă drept „încălcare flagrantă” a suveranităţii Georgiei, însă a adoptat o poziţie mai suplă faţă de Rusia în ultimul timp.

Cu această bază, Rusia ar putea lansa atacuri împotriva Ucrainei dinspre un teritoriu în mare parte georgian. Dimpotrivă, „dacă Ucraina va îndrăzni să atace teritoriul georgian, aceasta va duce în mod inevitabil la tensiuni cu Tbilisi”, notează Toma Baranec.

În afară de aceasta, Moscova, care desfăşoară deja soldaţi în Abhazia, „ar putea face presiune asupra Tbilisi, dacă Georgia îşi va manifesta din nou ambiţia de a adera la NATO”, subliniază Alex Petric, de la societatea britanică de informaţii Janes.

Georgia, mică republică din Caucaz, a pierdut deja jumătate din accesul său la mare şi riscă o blocadă a ultimelor sale două porturi. „Aceasta îi oferă Rusiei o pârghie pentru a menţine Georgia în neutralitate şi un mijloc de a-şi recâştiga un pic din influenţa pierdută în sudul Caucazului”, adaugă Petric.

Share our work
Evoluția conceptului de securitate în viziunea Federației Ruse

Evoluția conceptului de securitate în viziunea Federației Ruse

Introducere

Asigurarea securității reprezintă angajamentul primordial al statului în fața cetățenilor. Prin definiție securitatea reprezintă lipsă unui pericol, sentimentul de-a fi la adăpost. Conceptul de securitate s-a ramificat în ultimele decenii. Dacă sensul vechi se rezuma doar la forța militară, acum vorbim de securitatea: economică, cibernetică, politică, informațională etc. Diversificarea sectorială și dinamismul contextual impun noi abordări și concepte privind securitatea, care variază de la stat la stat în dependență de priorități și interese. Prin urmare, interpretarea conceptului de securitate reprezintă un caz particular, fapt ce se reflectă în strategia națională de securitate a țărilor. Strategiile naționale reprezintă baza pentru elaborarea politicilor publice. Documentul trasează vectorii principali pe care îi va urma statul și evidențiază riscurile, amenințările cu care se confruntă în prezent. De regulă, strategia este actualizată la o perioadă clar definită de timp și subliniază noile provocări la adresa securității. În acest sens, strategia națională de securitate este un instrument definitoriu în planificarea, adoptarea și implementarea politicilor și raționamentelor decizionale.
Pentru o comprehensivitate a legăturii dintre deciziile statului și strategia națională de securitate vom analiza evoluția strategiei de securitate a Federației Ruse în ultimii 20 de ani. Kremlinul s-a confruntat cu numeroase provocări de securitate, de la amenințări reale de separatism, atacuri teroriste și instabilitate internă la contestarea ordinii internaționale actuale și încercarea de reafirmare în calitate de putere mondială. În cazul Rusiei este foarte important de luat în calcul o serie de evenimente care au avut un impact major asupra strategiilor de securitate ruse: criza economică din anii ’90, războaiele cecene 1994-1996 și 2000-2009, bombardarea Belgradului (1999), atacurile teroriste (2002, 2004, 2010), extinderea blocului NATO, invadarea Georgiei în 2008, anexarea Crimeii 2014, implicarea în conflictul din Siria (2015), sancțiunile UE și SUA (2014 și 2022), escaladarea tensiunilor cu statele vestice, războiul din Ucraina din 2022.
În Rusia, strategia de securitate națională are un termen de 6 ani și este elaborată de Consiliul de Securitate al Federației Ruse împreună cu celelalte instituții competente. Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie semnat de președinte.

Strategia națională de securitate a Federației Ruse (2000-2021)

La începutul anului 2000 a fost adoptat „Conceptul de securitate națională a Federației Ruse” (Концепция национальной безопасности Российской Федерации). Conform definiției, „Conceptul” este un sistem de opinii privind asigurarea securității individului, societății și statului în Federația Rusă împotriva amenințărilor externe și interne în toate sferele vieții. Actul are 26 de pagini și este structurat în 4 capitole:
1. Rusia în comunitatea mondială;
2. Interesele naționale ale Federației Ruse;
3. Amenințările la securitatea națională;
4. Asigurarea securității naționale.
În cadrul Conceptului sunt definite principalele noțiuni precum: securitate națională, interes național, interes de stat etc. În document sunt enumerate o multitudine de riscuri și amenințări de ordin intern și extern la adresa Rusiei. Unele din ele sunt repetate în mod frecvent în cadrul celor 4 capitole.
În plan mondial, Rusia a subliniat cele două tendințe de modelare a noului sistem internațional din anii 1990-2000: formarea unei lumi unipolare în frunte cu SUA și aliații săi și crearea unei lumi multipolare, cu mai multe centre de putere. Kremlinul a subliniat în primul capitol intenția sa fermă de a susține a doua tendință, deoarece considera periculos ca SUA să rămână singura superputere. Pe lângă experiența din perioada Războiului Rece, strategia de securitate națională a fost influențată puternic de alte două evenimente majore: bombardarea Belgradului de către forțele NATO și aderarea Poloniei, Cehiei și Ungariei la Alianța Nord-Atlantică.
În pofida faptului că URSS nu mai exista și statele din fostul bloc comunist s-au îndreptat rapid către o colaborare cu țările din Apusul Europei, Rusia considera zona ca sfera sa proprie de influență. Rapiditatea celor mai rebele republici socialiste, Polonia, Cehia și Ungaria de-a adera la NATO în martie 1999 din motive temeinice de securitate, au fost greu de acceptat de guvernul de la Moscova.
Operațiunea de bombardarea a Belgradului nu a avut un mandat ONU, fiindcă Rusia și-a folosit dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU. Kremlinul a fost atât de indignat de decizia Washington-ului de a folosi forța împotriva Serbiei, încât avionul cu o delegație rusă, în frunte cu prim-ministrul Evgheni Primakov ce se deplasa spre Washington, a făcut cale întoarsă chiar în timp ce traversa Atlanticul. Relațiile ruso-americane s-au deteriorat instant, Rusia considerând că acceptarea sa în cadrul statelor civilizate este doar un element de decor, iar extinderea NATO este un plan îndelungat elaborat de Casa Albă. Aceste două critici: extinderea NATO și ignorarea Rusiei în calitate de actor important la nivel internațional sunt reamintite în cadrul Conceptului de fiecare dată când vine vorba de politica externă.
Cele două episoade au reprezentat un punct fundamentul în politica externă a Federației Ruse. Sublinierea acestor două riscuri se observă în toate strategiile de securitate adoptate de Kremlin. Alte amenințări regăsite în cadrul strategiei de securitate de ordin extern sunt: proliferarea armelor, asigurarea securității nucleare, consolidarea relațiilor cu statele membre CSI și prevenirea conflictelor din fostul spațiu ex-sovietic.
În ceea ce privește planul intern, punctul cheie asupra căruia s-a focusat Conceptul a fost situația economică deplorabilă. Inflația în anul 1999 a atins cota de 85,7%, fapt ce s-a reflectat puternic în coșul de consum al rușilor. Puterea de cumpărare a scăzut la 5.914.3 $, în timp ce fostele state comuniste precum Polonia, Ungaria sau Cehia au înregistrat o putere de cumpărare de 10.040,9$, 10.873,2$ și respectiv 15.396.3$. Dificultatea economică a fost declarată culpabila principală a tuturor amenințărilor interne: instabilitate sociale, inegalitatea socială, corupția etc.
Terorismul nu a evitat nici teritoriul rus. Fenomenul s-a extins atât de mult, încât a devenit cea de-a doua amenințare asupra securității interne a statului. În anii 1992-1999 au fost săvârșite 69 de atentate teroriste, o medie de 0.72 de atentate pe lună. Numărul total de persoane care și-au pierdut viața în această perioadă este estimat la 700, dar organele de drept au început să înregistreze numărul de persoane decedate abia din anul 1994.
Un alt aspect intens discutat în strategia de securitate a Federației Ruse îl constituie crima organizată și instituțiile slabe ale statului. Pe fundalul războaielor cecene, a crizei economice și atacurilor teroriste rata criminalității a cunoscut cote exorbitante. În anul 2000, în Rusia existau 130 de organizații criminale extrem de periculoase ce se ramificau 964 de grupuri, care însumau 7.500 de oameni. În acel an, au fost înregistrate 2.952.400 de crime, dintre care 31.800 de omoruri și tentative de omor și 49.800 de provocări intenționate de vătămare corporală gravă. Din cauza perioadei de tranzit și a corupției, instituțiile statului nu erau suficient de puternice pentru a ține sub control crima organizata.
Alte laturi evidențiate în cadrul documentului sunt: dezvoltarea unei societăți democratice, protejarea drepturilor și libertăților cetățenești, accesul la informații, modernizarea armatei, apărarea teritorială și suveranitatea statală.
Conceptul a reușit să traseze principalele direcții de politică spre care s-a îndreptat Rusia în primul deceniu al anilor 2000. Deși a evidențiat câteva riscuri de ordin extern, agenda a fost dominată de probleme interne. Notabil este și faptul că adesea în cadrul documentului se face trimitere către crearea unei societăți democratice, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, integrarea în sistemul internațional. Strategia a fost valabilă până în anul 2009, când a fost substituită de „Strategia Națională de Securitate până în 2020”.
Strategia vine cu noi abordări privind conceptul de securitate. Introducerea este reprezentată de succesele obținute prin implementarea Conceptului: depășirea situației economice deplorabile, îmbunătățirea imaginei la nivel internațional, victoria împotriva separatismului, terorismului și întărirea instituțiilor de stat.
Noile obiective propuse nu mai fac referire la eforturi de resuscitare a statului ca în anul 2000, dar vizează obiectivele unui stat în ascensiune: afirmarea unei prezențe internaționale cât mai mari, îmbunătățirea standardelor de viață, dezvoltarea tehnologică, culturală etc. Conform noii sale strategii, Rusia vrea să devină un jucător major pe scena internațională și să-și poată exercita influența nu doar ca stat individual, dar și ca reprezentat al organizațiilor regionale și internaționale. De asemenea, statul rus se prezintă ca o alternativă a ordinii unipolare, continuând discursul cu privire la necesitatea unei lumi multipolare.
În plan extern zona CSI rămâne prioritară pentru Kremlin, dar Strategia vine cu o politică multivectorială. De exemplu sunt evidențiate importanța prezenței în cadrul structurilor regionale: BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai, G8, G20, OTSC etc. O altă prioritate a fost consolidarea Rusiei ca nucleu al integrării economice în zona Eurasiatică și solidificarea relațiilor cu Uniunea Europeană în domeniul: economic, securității externe și interne, educației, științei și culturii.
În perioada anilor 2000-2009, lista membrilor alianței Nord-Atlantice a fost completată de: România, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Croația și Albania. Aderarea fostelor state din blocul comunist și chiar a statelor din cadrul URSS a reprezentat o lovitură puternică pentru Kremlin, ce consideră zona ca una exclusivă. Odată cu aderarea țărilor baltice, pentru prima oară Rusia și NATO au deveni vecini. Extinderea NATO a fost prezentată drept cel mai mare risc extern identificat de autoritățile ruse la adresa securității naționale, catalogând extinderea infrastructurii NATO drept una „inacceptabilă”.
Un element nou în cadrul Strategiei ruse a fost legitimizarea utilizării resurselor naturale în calitate de instrument pentru atingerea intereselor naționale. Această decizie a fost luată în conformitate cu amplificarea luptei dintre națiuni pentru resursele naturale. De asemenea, partea rusă consideră că lupta pentru resurse ar putea face obiectul unui conflict armat.
În cadrul Strategiei Naționale de Securitate până în 2020, Rusia și-a evidențiat în mod clar poziția sa în politica externă. Obiectivul major a fost transformarea Federației Ruse într-un jucător mondial cu zone de influență exclusive. Prezența și impactul ei asupra proceselor globale trebuia să-i confirme statutul de mare putere. Am putut observa ca acest obiectiv a putut fi atins prin două metode: puterea blândă ce se manifestă prin cooperarea regională și internațională, integrarea economică, prezența în misiunile de pacificare etc și cea de-a doua în caz de nereușită folosirea presiunilor economice sau chiar a forței armate. Strategia de securitate precedentă a reușit să pregătească terenul pentru a asigura Rusiei o vizibilitate mai mare în acest sens, Rusia este stat fondator al unui număr mare de platforme și organizați precum: BRICS, Organizația de Cooperare de la Shangani, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, Comunitatea Economică Eurasiatică etc. Moscova a reușit să-și diversifice ambianța unde ar putea să evolueze și să își facă simțită prezența, propunând o alternativă statele neutre sau ostile hegemoniei SUA.
În plan intern Rusia și-a propus atingerea a 3 mari ținte: dezvoltarea instituțiilor democratice; respectarea constituției, apărarea suveranității și integrității teritoriale; transformarea Rusiei în una din cele mai puternice state ale lumii.
Deși au fost stabilite 3 ținte, Strategia pune un accent puternic pe ultimul obiectiv. Kremlinul a evidențiat în mod expres ce înseamnă un stat puternic, menționând următoarele caracteristici: capacitatea militară, dezvoltarea tehnologiei de vârf și clasarea în top 5 cele mai mari economii ale lumii în materie de PIB nominal. Conform datelor Băncii Mondiale, Federația Rusă se clasa pe locul 11 după PIB-ul nominal în anul 2010, fapt ce confirmă posibilitatea atingerii obiectivului propus în Strategie. Tot din anul 2009 au început primele mențiuni cu privire la „substituirea produselor de import”. Documentul făcea trimitere doar la câteva categorii de produse: bunuri de larg consum, produse alimentare și farmaceutice. De asemenea, a fost propusă reducerea progresistă a exporturilor de materii prime și resurse naturale în favoarea procesării acestor la nivel național. În 2009, ponderea combustibilului și a produselor energetice a fost de 66,7% din totalul de exporturi rusești.
În mod tradițional, dezvoltarea capacității militare și modernizarea armatei a reprezentat a doua prioritate privind securitatea internă. Armata trebuia nu doar să asigure integritatea teritorială a statului, dar să fie și un garant al securității regionale, un rol pe care Rusia și l-a asumat mereu în spațiul ex-sovietic. Prin modernizare, Strategia presupune: îmbunătățirea calității serviciului militar, dotarea tehnologică, dezvoltarea infrastructurii militare și îmbunătățirea potențialului nuclear. În acest sens, în octombrie 2008 a fost lansat cel mai mare program de modernizare a armatei. Reforma a avut 3 etape (2008-2012, 2012-2015, 2015-2020) și a adaptat structurile militare în conformitate standardele moderne.
Riscurile interne au rămas asemănătoare cu cele din Concept: corupția, terorismul, proliferarea armelor, extremismul naționalist, religios sau etnic. Lista a fost completată de: acțiunile serviciilor de informații străine, care după versiunea Kremlinului au ca obiectiv reducerea suveranității Rusiei. Ca și în formatul precedent, documentul se încheie cu securitatea în domeniul tehnologiei, culturii, învățământului, ecologiei și sănătății.
În pofida faptului că documentul a fost planificat până în 2020, anexarea Crimeii în 2014 și sancțiunile vestice au impus o restructurare a strategiei de securitate. Astfel în ultima zi din anul 2015, Vladimir Putin a semnat „Strategia de Securitate a Federației Ruse”. Noua strategie avea o abordare complet diferită față de cele precedente.
Introducerea remarcă realizările în domeniul politicii externe: apărarea valorilor tradiționale, întărirea suveranității, rezistența economică împotriva sancțiunilor etc. Noile realizări sunt greu de evaluat în cifre și statistice, așa cum a fost în cazul strategiilor precedente. Distrugerea valorilor tradiționale nici nu se regăsea printre riscurile enumerate în strategia din 2009. Termenul de suveranitate este unul necuantificabil, fapt ce lasă mult loc de interpretare. În ceea ce privește sancțiunile vestice, economia rusească a rezistat, dar PIB-ul a cunoscut o cădere abruptă. În 2013 PIB-ul a atins un vârf istoric 2.29 trilioane $, în timp ce în 2015 a scăzut la 1.36 trilioane $, rezultat ce greu poate fi numit „realizare”.
Primul capitolul este dedicat riscurilor externe. Federația Rusă acuză SUA și aliații săi de acțiuni de destabilizare a Ucrainei și de construirea laboratoarelor militare-biologice pe teritoriul țărilor vecine. Noile realități geopolitice și progresul tehnologic creează noi riscuri la adresa securității rusești, ce se vede nevoită să înceapă o nouă cursă a înarmării pentru a-și putea exercita și mai departe cursul independent al politicii externe și interne.
Pe lângă câteva reminiscențe despre situația globală și problemele ecologice, toate riscurile și amenințările de ordin extern se reduc la lupta Rusiei împotriva SUA și aliaților ei. Rusia se prezintă drept o victimă a încercării ei de-a exercita o politică externă independentă, iar toate acțiunile ei sunt ilustrate drept măsuri pentru apărarea națională. Nu se mai face trimitere la dezvoltarea relațiilor cu partenerii externi, creare de noi platforme, lupta împotriva fenomenelor globale ca proliferarea armelor sau terorismul. Această strategie de securitate schimbă radical concepția de securitate în viziunea Kremlinului, concepție ce se rezumă la mitul cetății veșnic asediate.
Noua abordare de securitate atribuie o distincție deosebită forțelor armate. Necesitatea modernizării, utilizării tehnologiei de vârf și menținerea unei capacități de răspuns prompt sunt subliniate mereu când merge vorba despre suveranitatea statului. Majoritatea riscurilor de ordin intern au rămas similare: grupările extremiste, grupurile de crimă organizată, corupția, extremismul, separatismul, terorismul, dar totodată au fost puse în evidență o serie de riscuri noi, precum: acțiunile serviciilor străine de colectare a informațiilor și destabilizare, acțiunile legate de utilizarea tehnologiilor de comunicare și informare care răspândesc ideologia fascistă.
În scopul garantării securității și implementării măsurile necesare, statul revendică necesitatea să concentreze mai multă putere în mâinile proprii, prin serviciile de securitate și instituțiile responsabile de aplicarea legii. Aceste structuri trebuie să prevină și să identifice vulnerabilitățile și amenințările într-o etapă prematură, pentru a asigura un grad înalt al securității sociale.
În domeniul economic principalele vulnerabilități au rămas a fi: competitivitatea scăzută a produselor naționale, exporturile de materii prime, sistemul financiar vulnerabil, decalajul tehnologic notabil față de alte state etc. În scopul apărării producției naționale autoritățile au planificat să reducă dependența față de partenerii economici prin substituirea produselor de import și încurajarea producției naționale. Deși politica de substituire a început să fie discutată din 2012, aceasta nu a ocupat un loc primordial în politica rusă. Ca răspuns la primul val de sancțiuni din 2014, Kremlinul a creat Comisia guvernamentală pentru înlocuirea importurilor, organ responsabil cu implementarea politicilor de înlocuire a importurilor.
În vara anului 2021 a fost adoptată actuala strategie de securitate a Federației Ruse. Documentul evidențiază tensiunile geopolitice și economice la nivel global. În linii generale, retorica a rămas una asemănătoare: țările vestice încearcă să-și mențină hegemonia într-o lume în care multipolaritatea devine o realitate incontestabilă. Sancțiunile și acțiunile ostile ale occidentalilor vizează stabilitatea internă, economia și valorile tradiționale ruse.
Printre noile realizări sunt enumerate: scăderea numărului de atacuri teroriste, întărirea poziției Rusiei în calitate de putere mondială, coeziunea societală, anticiparea acțiunilor externe de destabilizare a situației interne, sustenabilitatea economică și rezistența în fața presiunilor occidentale.
Kremlinul acuză statele „neprietenoase” că duc o campanie de dezinformarea cu privirea la politica Moscovei și că încearcă să echivaleze Rusia cu imaginea unui rău absolut. De asemenea, cataloghează drept un risc tentativele acestor țări de fragmentare a spațiului CSI și promovarea narativelor anti-ruse în regiune ce ar putea să fie catalizatorul unui conflict regional sau global.
O altă amenințare externă subliniată constă în degradarea morală a liderilor politici occidentali care atentează la valorile tradiționale ruse, denaturează istoria, reabilitează fascismului și incită la ură. Rusia se vede izolată nu doar la nivel economic, dar și cultural. Limitarea utilizării limbii ruse, impunerea de sancțiuni asupra sportivilor, interzicea surselor de informare rusești sunt principalele argumente aduse de Kremlin în acest sens.
În plan intern agenda de securitate rusă a rămas identică cu cea precedentă. Pe lângă amenințările precedente: vulnerabilitățile economice, atacurile terorist, corupția, extremismul, gradul ridicat de criminalitate, capătă o însemnătate tot mai mare domeniul securității informaționale. Atacurile cibernetice asupra instituțiilor de stat, distribuirea informațiilor cu caracter extremist, ce încurajează tulburările în masă, sinuciderea și alte elemente destabilizatorii sunt amenințările majore. Pentru a distruge monopolul companiilor transnaționale statul rus și-a propus să reducă tehnologia și tehnica utilizată în telecomunicații de proveniență străină. În viziunea guvernanților ruși, crearea unui sistem propriu, unui „Internet național” ar reduce scurgerea de informații, ar permite identificarea și prevenirea persoanelor rău intenționate și ar întări suveranitatea statului.
În domeniul economic se pune accent pe atragerea capitalului de investiții, întărirea statului ca actor principal, îmbunătățirea nivelului de viață a cetățenilor și utilizarea tehnologiilor avansate. Conform strategiei de securitate pentru a atinge obiectivele economice statul prevede următoarele acțiuni: amplificarea procesului de substituire a produselor de import, întărirea propriului propriul sistem financiar, reducerea dependenței față dependența de dolarul american și și dezvoltarea infrastructurii.
În concluzie putem observa că strategia de securitate a Federației Ruse a înregistrat schimbări majore din 2000 până în prezent. De la o deschidere totală către lumea externă la o politică autarhică, de la a 20-a economie a lumii a reușit să devină a 8-a putere economică în 2022. Câteva evenimente au marcat atât de puternic strategia de securitate a Rusiei încât amenințările percepute se regăsesc în fiecare strategie. În cadrul amenințărilor externe nerespectarea dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU, bombardarea Belgradului, aderarea statelor din Europa Centrală și de Est la NATO, zonă de influență considerată drept una exclusiv rusească și anexarea Crimeii în 2014 au fost punctele de cotitură în cadrul elaborării politicilor de securitate externă a Rusiei. Drept rezultat putem observa un narativ foarte bine evidențiat în cadrul tuturor strategiilor: dorința Rusiei de a redeveni un jucător major în cadrul proceselor internaționale, cu o prezență cât mai vizibilă prin care să își demonstreze statutul de mare putere și lupta ei împotriva hegemoniei statelor vestice. Kremlinul punctează de fiecare dată că nu a acceptat și nu va accepta niciodată să ducă dialoguri de pe poziția numărul doi.

Repercusiunile noii abordări

În pofida faptului că Kremlinul a optat la început pentru o colaborare mai strânsă cu statele europene, iar rezultatele acestor colaborări se pot observa atât în prezența Rusiei pe scena politică a Europei, cât și în creșterea PIB-ului, a puterii de cumpărare și volumului comercial cu terții, Moscova a decis schimbarea radicală a politicile de securitate în 2014. Până la acel moment, cele mai mari amenințări erau de ordin intern, în mod deosebit ce ținea de domeniul economic. Problemele reale cu care se confruntă Rusia (corupția, terorismul, radicalismul, cele de ordin economic) au fost surclasate treptat de tematici de tip extern. Obiectivele clare precum creșterea nivelului de trai, a PIB-ului, reducerea atacurilor teroriste au trecut în plan secund, fiind devansate de scopuri greu de cuantificat (suveranitatea statului, lupta împotriva agenților străini, apărarea valorilor tradiționale) sau de scopuri nerealizabile într-o lume globalizată (substituirea produselor de import). Focusarea pe probleme externe și încurajarea retoricii naționaliste l-au ajutat pe Vladimir Putin să-și mențină o popularitate ridicată în rândul cetățenilor ruși, legitimând astfel inamovibilitatea puterii.
Consecințele stabilirii unei agende de securitatea cu priorități haotice se răsfrânge asupra societății ruse. În primul rând, sub pretextul îndeplinirii obiectivelor de securitate, Duma de Stat a adoptat o serie de legi care limitează drepturile și libertățile cetățenilor, garantate de constituție. De exemplu, în prezent legea privind manifestările publice impune ca orice protest ce urmează să fie desfășurat, trebuie să primească acordul autorității, în caz contract participanții devin pasibili de un dosar penal. Dacă o persoană participă la 3 astfel de evenimente în mai puțin de 6 luni riscă până la 5 ani de închisoare sau o amendă de până la 300.000 de ruble. De asemenea legea interzice protestele în preajma clădirilor administrative. În 2019, pe masa judecătorilor ruși au ajuns 4974 de dosare privind încălcarea acestei legi.
La sfârșitul anului 2019, Duma de Stat a adoptat și legea „internetului suveran”. Noul act legislativ prevede crearea unui internet național care forțează providerii să instaleze un dispozitiv care să dirijeze traficul internetului spre puncte controlate de stat. La modul practic, toate companiile trebuie să-și stocheze datele, informațiile pe care le dețin pe servere rusești. Doi ani mai târziu Rusia a testat cu succes deconectarea de la internetul global, fapt ce confirmă intenția guvernului de-a pune în practică legea „internetului suveran”.
În al doilea rând, societatea rusă a pierdut din punct de vedere economic. Deși statele occidentale au fost puse în fața faptului împlinit în 2014, sancțiunile au influențat puternic economia rusească. În 2013 Federația Rusă a atins cel mai înalt nivel al PIB-ului 2.29 trilioane $, un venit pe cap de locuitor de 15.974 $. Acești indicatori nu au fost atinși nici până la ora actuală. Rubla rusească s-a devalorizat de peste 2 ori. La sfârșitul anului 2013, 1$ valora 33 de ruble, iar la sfârșitul anului 2021, un dolar valora 73 de ruble. În pofida restricțiilor economice, a scăderii PIB-ului, statul rus a reușit să atenueze șocurile economice. De exemplu puterea de cumpărare și indicele dezvoltării umane au înregistrat regrese doar în primii doi ani de sancțiuni, după care au înregistrat progrese. Deși sancțiunile nu au fost printre cele mai dure și nu au provocat tulburări mari în societatea rusă, cu siguranță că progresul economic și nivelul de trai ar fi înregistrat performanțe mult mai mari.
În cel de-al treilea rând Rusia nu a reușit să obține progrese mari privind obiectivele interne stabilite în cadrul agendelor de securitate. Conform raportului organizației non-guvernamentale Transparency International, Rusia a acumulat doar 29 din cele 100 de puncte privind indicele de percepție a corupției, împărțind locul 136 din 180 împreună cu Mali, Liberia și Angola. Nici la capitolul combaterea criminalității nu au fost înregistrate îmbunătățiri majore. În anul 2021 au fost înregistrate 2.004.404 de crime, dintre care 7332 de omoruri și atentate de omor. Aceste cifre i-a conferit locul de top în Europa și locul 32 în lume în conformitate cu indicele criminalității, fiind urmată de Serbia și Ucraina.
Prin urmare, putem observa că Rusia nu a reușit să-și îndeplinească complet obiectivele de securitate privind politica internă. Deși a înregistrat progrese privind reducerea numărului de atacuri teroriste, 135 de atentate în 2000 la 43 în 2019, a numărului de omoruri și infracțiuni grave de 4 ori, guvernul rus a reușit să rezolve probleme care atentau direct la viața individului, însă nu a pus un accent puternic pe creșterea bunăstării. Prioritatea de a crea din nou un imperiu după un manualul utilizat în secolul XIX, de revitalizare și afirmare a rolului națiunii ruse și a valorilor rusești au demonstrat că sunt incompatibile cu realitățile și provocările actuale.

Amenințările actuale de securitate

Declanșarea fazei active a războiului împotriva Ucrainei în data de 24 februarie 2022 a anulat o mare parte din realizările Kremlinului în domeniul securității. Noile legi privind interzicerea protestelor, mobilizarea parțială, atacurile/atentatele săvârșite pe teritoriul legitim al Federației Ruse, răscoala unui grup de mercenari înarmați, noile sancțiuni, izolarea diplomatică au diversificat amenințările de securitate și le-au amplificat pe cele existente.
Acțiunile derulate de guvernul rus în ultimele 18 luni au încălcat contractul social nescris dintre autorități și cetățeni, care se rezuma la detașarea indivizilor de la viața politică în schimbul asigurării stabilității, securității și neamestecul statului în viața personală. Sancțiunile economice, restrângerea drepturilor de exprimare, corupția și alte dificultăți cu care se confruntă un cetățean rus îngreunează viața cotidiană, însă aceste provocări au început a fi percepute ca o normalitate în care societatea rusă a reușit să-și găsească zona de confort. De asemenea, încurajarea naționalismului și narativului de ultim bastion al valorilor creștine au alimentat încrederea cetățenilor că președintele ia cele mai bune decizii pentru viitorul țării. Amenințările asupra cărora erau supuși cetățenii ruși nu vizau în mod fizic individul, nu exista un risc major de eliminare a acestuia. Chiar și primele luni de război au fost percepute ca un conflict într-o zonă îndepărtată ce nu se va răsfrânge asupra siguranței proprii.
Înăsprirea restricțiilor privind protestele, catalogarea drept „agent străin” pentru opinii necorelate cu vectorul oficial, riscul condamnării penale până la 15 ani pentru discreditarea forțelor armate ruse și alte reglementări nu au reușit să producă un impact echivalent cu decizia lui Vladimir Putin din data de 21 septembrie, ziua mondială a păcii, când a anunțat mobilizarea parțială. Decizia președintelui a venit la doar 8 zile după ce purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că „mobilizarea nu este luată în considerare”.
Scopul deciziei a fost mobilizarea a 300.000 de rezerviști, care urmau să fie trimiși pe frontul din Ucraina. La sfârșitul lunii decembrie, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a declarat că în perioada 21 septembrie 30 octombrie au fost mobilizați 300.000 de rezerviști și 18.000 de voluntari. Însă ministrul nu a subliniat faptul că Rusia a pierdut 454.000 de oameni în prima jumătate a anului 2022 din cauza migrației, iar după anunțarea mobilizării parțiale încă 600.000-700.000 de persoane au părăsit teritoriul Federației Ruse.
Un alt moment cheie este reprezentat de faptul că ordinul de mobilizare parțială nu a fost anulat, deși acesta și-a atins obiectivul. În urma unei cercetări publicate în luna martie, instituția de presă Mediazone a estimat că au fost mobilizați cel puțin 527.000 de bărbați. La ora actuală este imposibil de estimat numărul real de soldați ruși ce se află pe teritoriul Ucrainei, la fel cum este imposibil de evaluat și numărul de victime. În luna iunie 2023, Serghei Șoigu a raportat că numărul contractelor semnate cu ministerul apărării a atins cifra de 114.000, iar alte 52.000 de persoane se află în instruire.
Astfel, procesul de recrutare atinge sute de mii de bărbați ruși, iar prin intermediul lor și familiile acestora. Narativele de la televizor sau afirmațiile făcute de autorități devin tot mai contestabile, din moment ce o masă atât de mare de oameni au acces direct la informații de pe front. Războiul s-a transformat dintr-o dezbatere de seară la televiziunea națională într-o amenințare directă. Scenariul în care o rudă sau cunoscut să fie trimis la război nu mai este o relatare din cărțile de istorie și nici un scenariu puțin probabil, dar o amenințare directă asupra cetățeanului. O amenințare în urma căruia cetățeanului nu-i sunt doar limitate drepturile sau reduse veniturile, dar este supus riscului să fie omorât.
Dezorganizarea procesului de mobilizare parțială din Rusia a scos la iveală o serie mare de neajunsuri ale sistemului. În primăvara anului 2023, autoritățile ruse au făcut primii pași pentru a manageria procesul de recrutare și mobilizare în viitor. În data de 14 aprilie 2023, Duma de Stat a aprobat o nouă lege cu privire la încorporarea în armată. Noua lege vizează cea mai utilizată platformă digitală de stat, Portalul Unificat al Serviciilor Statale și Municipale, numit în mod simplu „gosuslughi”. Portalul este administrat de guvern pentru a oferi informații despre serviciile și funcțiile de stat și municipale, departamente, precum și pentru a furniza servicii în formă electronică. Peste 103 milioane de ruși au cont creată pe platforma guvernamentală, adică peste 70% din populație. Noua lege prevede înserarea unui serviciu nou, posibilitatea de-a trimitere ordinului de chemare către toți cetățenii apți de serviciul militar. Ordinul de chemare este trimis către utilizator printr-o simplă notificare, fapt prin care este obligat să se prezinte la centru militar.
Până la adoptarea legii, procesul decurgea într-un mod tradițional. Un reprezentat al comisariatului militar trebuia să înmâneze personal cetățeanului ordinul de chemare pentru ca acesta să fie obligat să se prezinte la centrul militar. Noua lege substituie forma tradițională cu cea digitală. Biroul militar de înregistrare și înrolare va crea un profil digital pentru fiecare cetățean. Profilul va conține informațiile de baza: numele, vârsta, nivelul de studii, starea de sănătate etc. După crearea unui astfel de profil va putea fi trimisă notificarea prin platforma „gosuslughi” către cetățeni, prin care se solicită prezența la centrul militar. Notificarea nu presupune în mod expres încorporarea sau mobilizarea cetățeanului. Aceasta poate să facă subiectul mai multor solicitări, de exemplu clarificări privind documentele din prezent, însă prezența fizică rămâne obligatorie. Ordinul de chemare se consideră înmânat după 7 zile de la trimiterea notificării. Nu contează dacă mesajul a ajuns, dacă a fost deschis sau citit de către destinatar. După expirarea termenului de 7 zile cetățeanului îi este interzis părăsirea țării. După alte 20 de zile în care cetățeanul nu s-a prezentat la centrul militar se impun o serie de restricții drastice, precum: imposibilitatea înființării unei întreprinderi individuale, cumpărarea și vânzarea imobilelor, acordarea unui credit bancar, suspendarea permisului de conducere. Această lege nu se referă doar la tinerii care urmează să îndeplinească serviciul militar în termen, dar se răsfrânge asupra tuturor persoanelor care pot fi mobilizate în caz de război.
La sfârșitul lunii iulie, Duma de Stat a Federației Ruse a aprobat modificările privind încorporarea în armată. Noile amendamente înăspresc pedepsele pentru cei care încearcă să evite serviciul militar. A fost ridicat plafonul de încorporare, cu 3 ani. Toți bărbații ruși cu vârsta între 18 și 30 de ani vor fi obligați să îndeplinească serviciul militar. Amenda pentru cei care nu se prezintă la birourile militare în termen a crescut până la 30.000 de ruble (318$), anterior amenda maximă era de 3.000 de ruble. Amenzile se răsfrâng și asupra angajatorilor. Dacă o persoană juridică furnizează informații greșite biroului militar cu privire la angajați sau îi ajută prin alte metode să se eschiveze de la serviciul militar, persoana juridică riscă o amendă de 400.000 de ruble.
Primul proiect legislativ va elimina erorile mobilizării parțiale și va contribui la selecționarea noilor recruți și monitorizarea rezerviștilor. Autoritățile vor avea o imagine cât se poate de clară asupra resursei umane disponibile. Cel de-al doilea proiect este complementar, acesta mărește numărul recruților, rezerviștilor și vine cu pedepse mai mari pentru cei care vor să se eschiveze de la serviciul militar. Astfel este pregătit terenul pentru o mobilizare „tăcută”, care nu va trebui anunțată în mod oficial, dar va putea fi implementată fără a provoca nemulțumirea în rândul cetățenilor.
Odată cu începerea războiului ruso-ucrainean, insecuritatea s-a răspândit și asupra teritoriul Rusiei. Regiunile Belgorod, Bryansk, Kursk, Rostov, Voronezh și Crimeea sunt cele mai afectate, deoarece se află în imediată apropiere de frontiera ucraineană. Atacurile cu drone, diversiunile, bombardamentele au devenit o normalitate. Doar de la începutul anului până la mijlocul lunii mai, pe teritoriul Federației Ruse și Crimeii au fost săvârșite 57 de diversiuni. În lunile mai-iunie, Grupul de Voluntari Ruși, unitate paramilitară, a reușit de câteva ori fără nici un impediment să violeze frontiera rusă și să pătrundă pe teritoriul Rusiei. Dronele ucrainene au reușit să lovească clădiri din Moscova, inclusiv Kremlinul. Obiectivul lor nu a fost să producă pagube, ele au un efect psihologic, prin încercarea de a demonstra că nici o clădire nu se află în siguranță.
Preocupările externe au dus la neglijența amenințărilor interne. În cazurile privind atacurile ucrainene, diversiunile, spionaj au fost amenințări ce au fost luate în calcul din strat. Structurile de forță și autoritățile au o strategie privind combaterea acestor amenințării. În pofida acestor lucruri nu au reușit să anticipeze un risc intern, o răscoală pe teritoriul Federației Ruse. În seara de 23 iunie, grupul de mercenari Wagner în frunte cu Evghenii Prigojin au reușit doar în câteva ore să ia sub control orașul Rostov-pe-Don, care are o populație de peste 1,1 milioane de oameni și unde se află unul din cele 5 districte militare ale Forțelor Armate Ruse. Mercenarii au reușit să preia controlul fără a întâmpina nici o rezistență. Scopul acestei răscoale, conform lui Evghenii Prigojin, a fost destituirea din funcție a ministrului apărăii Serghei Șoigu și a șeful Statului Major General Valeri Gherasimov, pe care îi acuza de incompetență.
Cu acest obiectiv a pornit împreună cu câteva mii de militari însoțiți de o coloană de blindate, inclusiv tancuri, spre Moscova. În „Marșul Dreptății” trupele Wagner au doborât șase elicoptere și un avion de cercetare, cel puțin 13 de militari ruși și-au pierdut viața. Putin a numit răscoală „ o lovitură din spate” din partea „trădătorilor” și a afirmat că rebeliunea va fi înăbușită prin toate mijloacele posibile.
Alte tipuri de rezistență în drumul spre Moscova coloana Wagner nu a întâmpinat. Distanța dintre Rostov și Moscova este de peste 1080 km, iar trupele Wagner și-au întrerupt brusc marșul, ajungând la 200 km de capitala rusă. Datorită negocierilor dintre Lukașenko și Prigojin a fost prevenit un război civil în Rusia. Deși răscoala a durat doar o zi, aceasta a scos în evidență vulnerabilitățile de securitate cu care se confruntă Rusia pe teritoriul său. Un grup de mercenari, care a fost sponsorizat de către guvernul rus a întors armele împotriva Kremlinului, iar autoritățile nu au reușit să prevină și au demonstrat că nici nu aveau un plan de acțiune pentru o astfel de situație. Deși au fost numiți trădători, mercenarilor le-a fost oferită posibilitatea să părăsească Rusia, fără a fi pedepsiți.
Stabilitatea internă, contractul social dintre stat și societatea civilă, bunăstarea materială, nivelul de siguranță, toate acestea au fost pierdute din cauza elaborării unei strategii de securitate bazată pe priorități și amenințări greșite, ce a condus în final la un conflict armat deschis cu o țară vecină. Statul rus nu mai poate oferi cetățenilor săi siguranța de până la 24 februarie 2022. Amenințările cu care se confruntă zilnic cetățenii ruși s-au multiplicat. Limitările și dificultățile economice ce s-au aprofundat și erodează calitatea vieții nu sunt în fruntea listei de amenințări, riscul major este reprezentat însăși de garantul securității, statul. Stat ce printr-o simplă notificare pe o platformă guvernamentală poate solicita mobilizare a sute de mii de cetățeni sau să priveze de libertate timp de 15 ani persoanele care „discreditează forțele armate”. Guvern ce sponsorizează un grup mercenar care a început o răscoală armată, iar după negocieri a fost lăsat liber să plece. Acestea sunt produsul unei strategii de securitate elaborată haotic cu priorități nerealiste.
Nici în plan extern strategia nu a adus rezultatele așteptate. Cele două mari obiective: neadmiterea extinderii NATO și creșterea prestigiului internațional au fost compromise. În data de 4 aprilie 2023, Finlanda a devenit membru NATO. Granița dintre cele două țări se întinde pe o lungime de peste 1100 km. Finlanda se află în apropiere imediată de baza navală Severomorsk ce este cunoscută pentru găzduirea arsenalului nuclear rusesc. Deși nu a devenit încă membru NATO, Suedia poartă negocieri active în acest sens și ar putea în viitorul apropiat să fie al 32-lea membru.
Prestigiul internațional al statului rus a fost știrbit. Federația Rusă a fost exclusă din Consiliul Europei, în cadrul ultimei rezoluții ONU ce condamnă agresiunea rusă împotriva Ucrainei 141 de țări s-au arătat solidare cu Kievul și doar 7 au votat împotriva rezoluției (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord, Mali, Nicaragua, Eritreea).
În data de 17 martie 2023, pe numele președintelui rus Vladimir Putin a fost emis un ordin de arest pentru crime de război de către Curtea Penală Internațională. Astfel, Vladimir Putin a completat rândurile președinților cunoscuți pentru acțiuni similare, precum: Slobodan Milošević, Muammar Gaddafi, Omar Hasan Ahmad al-Bashi, Laurent Gbagbo. Mandatul de arest a fost și motivul principal de ce Putin nu a fost prezent fizic la summit-ul BRICS din Africa de Sud, stat ce a ratificat Statutul de la Roma. O altă lovitură de imagine pentru Kremlin a fost și conflictul din Nagorno-Karabakh, unde trupele de pacificare ruse nu au intervenit când Azerbaidjanul a început operațiunile militare împotriva Armeniei și a blocat aprovizionare localnicilor. Erevanul s-a arătat nevoit să caute ajutorul diplomatic al Washington-ului, în detrimentul celui de la Moscova.

Concluzii

Securitatea rămâne un concept interpretat în mod distinct de fiecare actor internațional. Elaborarea unei agende de securitate pe termen lung ce să asigure nu doar existența statului, dar și prosperitatea acestuia sunt prioritățile fiecărei administrații. Responsabilitatea elaborării unei strategii în acest sens revine în totalitate statului. În exemplu său, Federația Rusă a reușit să evidențieze în mod clar care sunt succesele aduse de o strategie adaptată la adevăratele amenințări și probleme ale statului, dar și regresele cauzate de o agendă diametral opusă.
Într-adevăr Kremlinul a reușit să elimine și să minimalizeze o mare parte din riscurile și amenințările cu care se confrunta Rusia la începutul anilor 2000. Progresul economic, stabilitatea internă, îmbunătățirea nivelului de trai, vizibilitatea și cooperarea internațională se enumeră printre realizările majore a autorităților ruse. După anexarea Crimeii, Kremlinul s-a arătat mai mult preocupat de amenințările percepute din mediul extern decât cel intern. Problemele economice, sociale, administrative au trecut pe un loc secund. În prim plan au fost promovate amenințări nerealistă și necuantificabile, ce puteau fi prezentate sub orice formă drept o realizare, iar regresele economice în calitate de sacrificiu pentru scopuri nobile precum suveranitatea deplină, protejarea valorilor naționale.
Momentul de cotitură în strategia de securitate rusă îl reprezintă începerea fazei active a războiul din Ucraina. Toate realizările obținute anterior au fost șterse, iar amenințările s-au diversificat. Pentru cetățeanul rus problemele economice sau de orice altă natură au fost substituite cu riscuri ce vizează direct existența sa. Anularea contractului social neformal dintre autorități și cetățeni a completat lista celor din urmă cu principala amenințare la adresa vieții lor din prezent, statul. Astfel majoritatea realizărilor acumulate în decursul celor 2 decenii au fost devenit invalide în doar 18 luni.

Share our work