NATO lansează săptămâna viitoare cel mai amplu exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, în care va fi exersată întărirea cu trupe ‘din America de Nord’ a aliaţilor europeni de la graniţa cu Rusia şi de pe flancul estic, în cazul izbucnirii unui conflict cu ‘un adversar de aproape acelaşi calibru’, relatează mass-media internațională.
NATO în acțiune
În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024 ce se vor desfăşura până în luna mai, a indicat joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Chris Cavoli. Vor fi implicate peste 50 de nave – de la portavioane la distrugătoare -, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 vehicule de luptă, printre care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, potrivit NATO. Cavoli a spus că manevrele vor exersa punerea în execuţie de către NATO a planurilor sale regionale stabilite la summitul din 2023 de la Vilnius, primele elaborate de Alianţă de decenii, detaliind cum ar răspunde unui atac al Rusiei. Anunţul NATO nu menţionează Rusia, însă principalul său document de strategie identifică acest stat drept ameninţarea cea mai semnificativă şi directă pentru securitatea membrilor NATO. ‘Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei’, afirmă serviciul de presă al NATO. Consolidarea se va realiza în cadrul unui ‘scenariu de conflict simulat ce ar apărea cu un adversar de aproape acelaşi calibru’, le-a spus Cavoli reporterilor la Bruxelles după o reuniune de două zile a şefilor de Stat Major. Ultimele exerciţii de amploare similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanţi – şi Trident Juncture în 2018, cu 50.000 de participanţi, potrivit NATO. Militarii care lua parte la exerciţii, ce vor implica simulări de aduceri de personal în Europa, cât şi exerciţii terestre, vor proveni din ţări NATO şi din Suedia, care speră să adere în curând la alianţă. În partea a doua a Steadfast Defender, o atenţie specială va fi acordată desfăşurării unei forţe rapide a NATO în Polonia, pe flancul estic al Alianţei.
Alte locuri majore alte viitoarelor exerciţii vor fi în ţările baltice – văzute ca fiind cele mai expuse riscului unui potenţial atac din partea Rusiei -, Germania – un hub pentru întăririle ce vor fi primite – şi ţări situate la periferia geografică a NATO, precum Norvegia şi România.
Precedent pentru China
Cu cât preşedintele rus Vladimir Putin are mai mult succes în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, cu atât creşte probabilitatea ca şi China să decidă să recurgă la forţă pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia). „Am efectuat vizite în Japonia şi Coreea de Sud, parteneri apropiaţi ai NATO, iar ei sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că ştiu că, cu cât Putin are mai mult succes în Ucraina, cu atât este mai probabil ca Beijingul să folosească forţa”, a subliniat politicianul norvegian. În acest context, el a susţinut că Alianţa Atlantică ar trebui să aibă o „abordare globală”, chiar dacă este o organizaţie regională, întrucât „lumea este interconectată”. „Vom rămâne o alianţă regională. Dar regiunea transatlantică se confruntă cu ameninţări globale, securitatea nu mai este regională, ci globală, astfel încât ceea ce se întâmplă în Asia afectează Europa şi ceea ce se întâmplă în Europa afectează Asia”, a afirmat Jens Stoltenberg. Stoltenberg a declarat că NATO nu consideră China drept un adversar, dar a spus că este „important” să fim atenţi la comportamentul său, în special în Marea Chinei de Sud, precum şi la „modul în care China încalcă principiile de bază” ale Alianţei, cum ar fi democraţia, statul de drept, libertatea de opinie şi de exprimare, „aşa cum am văzut în Hong Kong”. În acelaşi timp, el a subliniat că nu NATO este cea care „avansează în Asia”, ci China este cea care „se apropie”. „Aşadar, din toate aceste motive, bineînţeles că NATO trebuie să abordeze ceea ce se întâmplă în Asia”, a conchis el. Totodată, secretarul general al NATO a recunoscut marţi că situaţia Ucrainei pe câmpul de luptă împotriva Rusiei este „extrem de dificilă”, dar a apreciat că există „motive de optimism” pentru că ea a rezistat ca naţiune, iar Moscova nu a reuşit să îşi atingă obiectivele. Stoltenberg a spus că forţele ruse presează acum pe mai multe fronturi – „şi, bineînţeles, marea ofensivă pe care ucrainenii au lansat-o în vară nu a dat rezultatele pe care le speram cu toţii”. Moscova achiziţionează drone din Iran, echipându-se pentru a-şi construi propriile aparate fără pilot, încercând să obţină mai multă muniţie şi rachete din Coreea de Nord, continuând în acelaşi timp să demonstreze o „toleranţă ridicată faţă de pierderi”, a enumerat el. „Deci, în general, Rusia exercită presiuni puternice. Este un lucru serios şi nu ar trebui să subestimăm niciodată Rusia”, a adăugat şeful NATO. „Există şi motive de optimism”, a spus Stoltenberg, evocând că, atunci când Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, majoritatea experţilor credeau că va cuceri ţara în câteva zile şi o va controla în câteva săptămâni.
Marea Neagră, câmp de bătălie
„Asta nu s-a întâmplat. S-a întâmplat contrariul”, a remarcat el, adăugând că ucrainenii au început să contraatace şi să elibereze teritorii, obţinând rezultate importante în Marea Neagră şi posibilitatea de a deschide un coridor către porturile de acolo pentru a continua exportul de cereale. Pentru politicianul norvegian, în afară de aceste realizări militare, „cel mai important este că Ucraina a supravieţuit ca naţiune independentă şi suverană, ceea ce reprezintă o mare victorie pentru ea”, în timp ce Rusia „a pierdut ceea ce a vrut să obţină prin acest război, şi anume să controleze Ucraina”. El a subliniat că ucrainenii „nu au avut niciodată mai puţină încredere în Rusia” şi îşi doresc să facă parte din Occident, Uniunea Europeană şi NATO, de care el a declarat că sunt mai aproape ca niciodată. „Şi aceasta este o mare pierdere pentru Rusia”, potrivit acestuia. Stoltenberg, care s-a întâlnit marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Davos, a cerut în acest context ca aliaţii NATO să continue să ofere sprijin militar Ucrainei, ceea ce „nu este o acţiune de caritate”, ci o „investiţie în propria noastră securitate”. „La un moment dat, Rusia va înţelege că plăteşte un preţ prea mare şi se va aşeza la masa (negocierilor) şi va fi de acord cu un tip de justiţie”, a opinat el, dar a insistat asupra livrărilor de arme către Ucraina pentru ca aceasta să vină în cele din urmă la masa negocierilor cu Moscova în poziţie de forţă. Deocamdată, însă, a spus Stoltenberg, preşedintele rus Vladimir Putin nu plănuieşte pacea.
Reformarea NATO
O înaltă oficialitate a NATO le-a cerut miercuri actorilor publici şi privaţi din Occident să-şi schimbe mentalitatea şi să se concentreze pe randament, pentru a face faţă unei perioade în care orice se poate întâmpla în orice moment, relatează Reuters. ”Avem nevoie de o transformare a NATO”, a declarat şeful Comitetului Militar al organizaţiei, amiralul olandez Rob Bauer, în cadrul unei reuniuni cu şefii de Stat major din ţările aliate, desfăşurată la Bruxelles. În trecut, actorii publici şi privaţi au trăit într-o perioadă când totul era abundent, previzibil, controlabil şi axat pe eficacitate, a subliniat el. În prezent, aceşti actori trebuie să-şi schimbe modul de gândire ”către o epocă în care orice se poate întâmpla în orice moment, o epocă în care trebuie să aşteptăm neprevăzutul, o epocă în care trebuie să ne concentrăm pe randament pentru a fi deplin eficienţi”, a explicat Bauer.
Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate. ”Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării. Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: ”Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”. ”Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste ”5-8 ani” începând de acum. Prin apelul său ca Bundeswehr să devină ”pregătită de război”, Pistorius a dorit să ”zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011. Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. ”Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi”, a explicat el. Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la ”epuizare” şi lăsa Germania ”lipsită de apărare”.
Scenarii germane
Germania pregăteşte diferite scenarii ca urmare a ameninţării ruse, a declarat luni Ministerul Apărării german, după ce tabloidul Bild a publicat un document clasificat al armatei germane care nu exclude o escaladare împotriva NATO în acest an şi o ipotetică confruntare în 2025. „Luarea în considerare a diverselor scenarii, chiar dacă sunt extrem de improbabile, face parte din practica militară de zi cu zi, în special în timpul antrenamentelor armatei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Arne Collatz, într-o conferinţă de presă. Potrivit Bild, în acest document secret, armata germană descrie posibile acţiunile ale Rusiei şi Occidentului lună de lună, inclusiv un ipotetic scenariu al „Apărării Alianţei 2025” care prevede desfăşurarea a „sute de mii de soldaţi NATO şi o izbucnire iminentă a unui război în vara anului 2025”. Conform acestui document, în februarie, Rusia ar iniţia o nouă mobilizare a 200.000 de persoane şi ar lansa o ofensivă în Ucraina care, din cauza „sprijinului ezitant occidental” pentru Kiev, ar da rezultate în iunie şi ar face ca trupele ucrainene să se retragă treptat. Potrivit scenariului german, atacul iniţial camuflat şi apoi din ce în ce mai deschis împotriva Occidentului ar începe în iulie. Conform scenariului, Kremlinul ar provoca de fiecare dată noi crize prin atacuri cibernetice severe şi alte forme de război hibrid, cum ar fi instigarea împotriva minorităţilor etnice ruse, în special în statele baltice. Bild susţine că scenariul prevede ciocniri pe care Rusia le-ar folosi ca scuză pentru a începe în septembrie exerciţii cu Belarus cu participarea a 50.000 de soldaţi. În realitate, Rusia ar acumula trupe la frontiera cu Polonia şi Lituania, iar în octombrie ar comasa trupe şi rachete cu rază medie de acţiune în exclava Kaliningrad unde ar continua să trimită armament sub „minciuna propagandistică a unui atac iminent al NATO”. „Obiectivul secret al Kremlinului ar fi de a cuceri coridorul Suwalki”, un teritoriu de 65 de kilometri de-a lungul frontierei dintre Polonia şi Lituania, situat între enclava rusă Kaliningrad şi Belarus, scrie Bild. Potrivit scenariului, începând din decembrie 2024 ar urma să aibă loc un „conflict de frontieră” provocat artificial şi „tulburări cu numeroşi morţi” în această zonă, deja pe teritoriul NATO. O reuniune specială a NATO ar urma să aibă loc în ianuarie 2025, la care Polonia şi statele baltice ar informa cu privire la o ameninţare tot mai mare din partea Rusiei. Rusia ar urma să transfere trupe suplimentare în ţările baltice şi în Belarus în luna martie, iar, până atunci, să adune două divizii de tancuri, o divizie de infanterie mecanizată şi un comandament, adică un total de 70.000 de soldaţi. În mai 2025, NATO ar urma să ia în sfârşit „măsuri credibile de descurajare” pentru a preveni un atac rusesc asupra Suwalki din direcţia Belarus şi Kaliningrad, conform scenariului menţionat. În ziua „X”, potrivit armatei germane, Alianţa va desfăşura 300.000 de oameni pe flancul său estic, între care 30.000 de soldaţi germani.
Pregătiri daneze
Danemarca a alocat 2,74 miliarde de coroane daneze (400 de milioane de dolari) pentru întărirea supravegherii şi securităţii în Arctica şi în Atlanticul de Nord cu drone cu rază lungă de acţiune, ca parte a unui acord-cadru mai larg pentru întărirea capacităţilor sale de apărare şi îndeplinirea obiectivelor NATO. Dronele cu rază lungă de acţiune vor ajuta la monitorizarea activităţii civile şi militare în creştere în Arctica şi Atlanticul de Nord şi vor permite Danemarcei să îndeplinească mai bine obiectivele NATO, a subliniat Ministerul Apărării danez. Calota de gheaţă care se micşorează în Arctica a accelerat o cursă între puterile globale pentru control asupra resurselor şi căilor navigabile. Danemarca este responsabilă pentru securitate şi apărare în insula Groenlanda din Arctica şi insulele Feroe din Atlanticul de Nord, ambele teritorii suverane ce fac parte din Regatul Danemarcei. Danemarca „trebuie să-şi asume pe viitor o responsabilitate mai mare pentru securitatea întregii regiuni”, a declarat joi seara ministrul danez al apărării Troels Lund Poulsen. „Aceasta înseamnă că trebuie să ne întărim capacităţile în Arctica şi Atlanticul de Nord”, a adăugat ministrul. Danemarca a promis anul trecut că va investi 143 de miliarde de coroane în apărare în următorii zece ani. Investirea în drone este primul punct din acest angajament. Prin această decizie au fost alocate 16 miliarde de coroane în total, care includ de asemenea sisteme de apărare şi repornirea unei uzine de muniţii în nord-vestul Danemarcei.
Fără pace în Ucraina
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat recent îndoiala cu privire la posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina, subliniind că Rusia nu şi-a arătat în niciun fel dorinţa de a „negocia cu bună-credinţă”, la aproape doi ani de la începutul invaziei. „Nu vedem asta”, a declarat Blinken la Forumul Economic Mondial de la Davos, în legătură cu posibilitatea unei încetări a focului. „Suntem mereu deschişi şi atenţi, pentru că poporul ucrainean doreşte (încetarea focului) mai mult decât oricine altcineva”, a adăugat el. „Însă Rusia trebuie să aibă dorinţa de a se angaja, de a negocia cu bună-credinţă, pe baza principiilor fundamentale care au fost puse sub semnul întrebării de agresiunea sa – integritatea teritorială, suveranitatea, independenţa”, a subliniat şeful diplomaţiei americane. „Dacă şi când Rusia va fi pregătită să negocieze pe această bază, ea va găsi ucraineni care vor să facă acest lucru şi cu siguranţă va găsi sprijinul Statelor Unite”, a dat asigurări Blinken. Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, deşi favorabil organizării unui summit de pace, a insistat asupra faptului că orice reglementare trebuie să prevadă ca Rusia să părăsească teritoriul ucrainean. Blinken a avertizat în legătură cu intenţiile reale ale preşedintelui rus Vladimir Putin, subliniind că Statele Unite au discutat cu Rusia înainte de invazia din februarie 2022 despre ceea ce Kremlinul a prezentat drept îngrijorări legate de securitate în ceea ce priveşte Ucraina. La acea vreme, Vladimir Putin a menţionat drept motiv de îngrijorare posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO. „Nu trebuie să mă credeţi. Este suficient să citiţi ce spune preşedintele Putin. Nu a fost niciodată cu adevărat despre asta. Întotdeauna a fost vorba despre această mare viziune de a recrea o Rusie mare”, a adăugat Blinken.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit la Forumul Economic Mondial de la Davos cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, faţă de care a insistat privind candidatura ţării sale la alianţă, transmite marţi dpa. La reuniunea anuală din Elveţia a Forumului, Zelenski i-a spus lui Stoltenberg că se aşteaptă ca NATO să ia anul acesta decizii care să apropie Ucraina de statutul de membră. Preşedintele l-a informat de asemenea pe secretarul general despre situaţia de pe front, în războiul de apărare împotriva Rusiei, şi i-a mulţumit pentru sprijinul permanent al NATO, arată un comunicat al cancelariei prezidenţiale de la Kiev. Zelenski a subliniat importanţa întăririi sistemelor de apărare antiaeriană de care dispune Ucraina, confruntată cu bombardamente ruseşti asupra mai multor oraşe.
Sprijin financiar
Preşedintele american Joe Biden a avut miercuri, la Casa Albă, discuţii cu liderii din Congres pentru a-i convinge ca Statele Unite să continue furnizarea ajutorului pentru Ucraina, în prezent întrerupt ca urmare a lipsei unui acord între republicani şi democraţi. Liderul american ”a fost clar: incapacitatea Congresului de a acţiona pune în pericol securitatea SUA, a NATO şi a restului lumii libere”, indică un comunicat difuzat de Casa Albă după întâlnire. Sursa citată a evocat ”progrese încurajatoare” în discuţiile cu reprezentanţii Senatului, unde Partidul Democrat este majoritar. Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a apreciat că reuniunea a fost ”foarte pozitivă” şi a făcut un apel la soluţionarea ”în acelaşi timp” a chestiunii imigraţiei şi a celei privind ajutorul pentru Ucraina, pe baza unui consens între Partidul Republican şi Partidul Democrat. El s-a declarat ”mai optimist ca niciodată” cu privire la încheierea rapidă în Senat a unui acord care să includă cele două subiecte, dar şi ajutorul pentru Israel şi sprijinul pentru Taiwan, de asemenea priorităţi strategice ale lui Joe Biden. Situaţia este însă diferită în Camera Reprezentanţilor, unde majoritatea este republicană. Liderul acesteia, Mike Johnson, a declarat la finalul discuţiilor de la Casa Albă că întâlnirea a fost productivă şi că înţelege importanţa ajutorului pentru Ucraina. Totuşi, el a ţinut să precizeze că, în opinia sa, ”cea mai mare prioritate este frontiera cu Mexic”, unde în fiecare zi sosesc mii de migranţi. La finalul lunii octombrie, Joe Biden a solicitat Congresului o asistenţă financiară de 105 miliarde dolari pentru Ucraina şi Israel, dintre care 61 de miliarde de dolari pentru continuarea asistenţei militare pentru Kiev, însă republicanii din Camera Reprezentanţilor au cerut în schimb o înăsprire a politicii SUA privind imigraţia. SUA sunt considerate cel mai important aliat al Ucrainei în apărarea acestei ţări contra invaziei ruse lansate în februarie 2022. Washingtonul i-a furnizat deja 44 de miliarde de dolari Kievului.
Războiul mercenarilor
Rusia l-a convocat pe ambasadorul Franţei la Ministerul de Externe, la o zi după ce Moscova a anunţat că forţele sale au ucis mercenari francezi în Ucraina, informează Reuters. Rusia a declarat miercuri că forţele sale au efectuat o lovitură de precizie cu o zi înainte asupra unei clădiri ce găzduia „luptători străini” în cel de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Harkov. „În legătură cu distrugerea de către forţele armate ruse a unui punct de desfăşurare temporară a luptătorilor străini la Harkov, printre care se numărau câteva zeci de francezi, ambasadorul francez a fost convocat la Ministerul de Externe”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă de stat TASS, preluată de Reuters. Agenţia de presă rusă Interfax aminteşte că, la 17 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a anunţat un atac asupra unui punct de staţionare pentru străini în Harkov în timpul căruia „peste 60 de mercenari au fost ucişi şi mai mult de 20 duşi în unităţi medicale”. La rândul său, ca reacţie la declaraţiile Moscovei, care dă asigurări că a vizat marţi o clădire ce găzduieşte „mercenari francezi” la Harkov (nord-estul Ucrainei), Ministerul de Externe francez a declarat joi, citat de agenţia France Presse, că Franţa nu are „mercenari” în Ucraina. „Franţa nu are ‘mercenari’, nici în Ucraina şi nici în altă parte, spre deosebire de alţii. Aceasta este o nouă manipulare grosieră rusă. Nu trebuie să-i acordăm mai multă importanţă decât precedentele”, consideră ministerul francez. Rusia a revendicat miercuri o lovitură efectuată cu o seară înainte asupra unei clădiri în care erau desfăşuraţi „mercenari francezi” în Harkov, unde autorităţile locale au raportat că 17 civili au fost răniţi, aminteşte AFP. „Deşi Ministerul rus al Apărării afirmă că a ucis ‘mercenari francezi’, ei au lovit în realitate infrastructuri energetice şi medicale’, a reacţionat la rândul său ONG-ul All Eyes on Wagner pe reţeaua socială X (fostă Twitter). Aceste acuzaţii ale Rusiei survin după anunţul preşedintelui Emmanuel Macron că Franţa va livra Kievului 40 de rachete Scalp suplimentare şi va semna un acord de securitate cu Ucraina.
Declarații nucleare
Rusia a afirmat joi că discuţiile cu SUA privind controlul armelor nucleare sunt imposibile dacă nu se ţine cont şi de situaţia din Ucraina, acuzând totodată Washingtonul că încearcă să-şi impună dominaţia în plan militar, relatează Reuters. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o conferinţă de presă că Washingtonul a propus separarea celor două chestiuni şi reluarea discuţiilor privind „stabilitatea strategică” între cele două ţări, care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume. Lavrov a subliniat că această propunere este inacceptabilă pentru Rusia din cauza sprijinului Occidentului pentru Ucraina în războiul care durează deja de aproape doi ani. El a făcut aceste remarci în contextul în care acordul New Start, ultimul tratat bilateral ruso-american privind controlul armamentului nuclear, expiră în februarie 2026, iar tensiunile dintre cele două superputeri nucleare sunt la cel mai înalt nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962. „Nu vedem nici cel mai mic interes din partea SUA ori a NATO de a reglementa conflictul ucrainean şi a asculta preocupările Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse. Acesta a acuzat Occidentul că împinge Ucraina să folosească arme cu rază din ce în ce mai lungă pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Astfel de atacuri s-au intensificat în ultimele săptămâni; pe 30 decembrie, 25 de oameni au fost ucişi în oraşul Belgorod din sudul Rusiei într-un astfel de atac. Serghei Lavrov nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiei sale că Vestul încurajează Ucraina să desfăşoare asemenea atacuri, dar a acuzat Statele Unite că urmăresc superioritatea militară asupra Rusiei, notează Reuters. Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate cât timp Occidentul desfăşoară ceea ce el a numit un „război hibrid” împotriva Moscovei. „Nu respingem această idee pe viitor, dar condiţionăm în prealabil această posibilitate de abandonarea de către Occident a politicii sale de subminare şi nerespectare a intereselor Rusiei”, a conchis Lavrov. Federaţia Rusă, moştenitoarea puterii nucleare sovietice, dispune de cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori. Aliatul apropiat al Federației Ruse, Republica Belarus a anunțat includerea în doctrina militară a țării conceptul utilizării armelor nucleare. Conform ministrul apărării de la Minsk, Viktor Hrenin, Belarus a primit anul trecut rachete nucleare tactice de la Rusia, în cadrul unei acțiuni care a provocat noi îngrijorări în Occident. Ministrul a explicat că, având în vedere agravarea ameninţărilor externe, a fost necesară revizuirea regulilor în vigoare din 2016.
Ministrul nu a dat detalii despre posibila utilizare a armelor atomice. Rusia, aliată a Belarusului, a desfăşurat anul trecut rachete nucleare tactice pe teritoriul acestei foste republici sovietice, în contextul tensiunilor cu NATO acutizate din februarie 2022, când a început invazia forţelor ruse în Ucraina.
Armele au început să fie transferate la mijlocul lui 2023, iar la finele anului președintele bielorus Alexandr Lukașenko a anunțat că Rusia a finalizat livrările de arme nucleare tactice către țara sa, o acțiune care a stârnit mari îngrijorări în Polonia vecină și în alte părți din regiune.
Armele nucleare tactice, care sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă, au o rază scurtă de acțiune și un randament scăzut în comparație cu focoasele nucleare mult mai puternice montate pe rachete cu rază lungă de acțiune. Rusia a declarat că va menține controlul asupra celor pe care le trimite în Belarus.
Premierul ungar Viktor Orban, care blochează un ajutor financiar european de 50 de miliarde de euro pe patru ani pentru Ucraina, a cerut explicit ca acest ajutor să fie acordat în afara bugetului UE şi să fie revizuit annual, relatează mass-media occidentală.
Opoziție dură
„Dacă dorim să susţinem Ucraina, atunci să o facem în afara bugetului UE şi pe o bază anuală! Este singura poziţie democratică sustenabilă cu cinci luni înaintea alegerilor” europarlamentare, a menţionat Orban într-o postare pe reţeaua socială X. El şi-a clarificat astfel poziţia, după ce marţi se declarase dispus să susţină Kievul, dar „fără ca aceasta să dăuneze bugetului comun” al UE. Premierul ungar a renunţat în decembrie în Consiliul European la veto-ul său faţă de lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, în schimb a blocat un ajutor financiar al UE pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, decizie luată în contextul tensiunilor Budapestei cu Kievul asupra drepturilor minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia şi blocării de către Comisia Europeană a fondurilor europene ce revin Ungariei, al cărei guvern este acuzat de Bruxelles că încalcă statul de drept. Comisia Europeană a deblocat înaintea summitului din decembrie 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, plus 920 de milioane de euro din planul european REPowerEU, dar alte fonduri europene (de coeziune şi pentru planul de redresare post-pandemie) de peste 21 de miliarde de euro rămân în continuare îngheţate. În acest timp, Viktor Orban cere deblocarea tuturor fondurilor europene, despre care afirmă că i-au fost retrase ţării sale abuziv din motive politice de către Comisia Europeană care dezaprobă opoziţia guvernului ungar faţă de migraţia ilegală sau faţă de mişcarea LGBT. În timp ce continuă discuţiile cu Budapesta pentru deblocarea veto-ului faţă de ajutorul pentru Ucraina înaintea unui nou summit european programat pentru 1 februarie, Comisia Europeană caută soluţii alternative, cum ar fi contractarea unui împrumut de 20 de miliarde de euro şi oferirea acestei sume Ucrainei. Ungaria se opune şi acestei scheme de împrumut, care seamănă cu cea de finanţare a planului european de relansare post-pandemie, avertizând că în final tot statele UE vor trebui să achite acest credit mai târziu prin propriile lor contribuţii la bugetul comunitar.
Șantaj la UE?
Ungaria este departe de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în privinţa ajutorului pentru Ucraina, a declarat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, în contextul în care UE încearcă să obţină un acord asupra unui nou pachet de asistenţă financiară pentru Kiev, citat de Reuters. Gergely Gulyas a făcut aceste remarci după ce miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, că este „încrezătoare” că toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor găsi o soluţie pentru a furniza fonduri Ucrainei, o chestiune blocată în prezent de rezistenţa Ungariei. Ungaria este în discuţii cu Comisia, dar nu este sigur că se va ajunge la un acord, iar dacă nu se va reuşi, celelalte 26 de state membre ale UE ar putea găsi o soluţie fără Ungaria, a precizat şeful de cabinet al lui Orban. Furnizarea ajutorului prin intermediul a 26 de acorduri bilaterale reprezintă o opţiune care a fost adusă în discuţie, dar este mai complicată şi mai costisitoare decât din bugetul central şi ar putea afecta unitatea UE, menţionează Reuters. Gergely Gulyas a mai explicat că preşedinta Comisiei Europene a condiţionat deblocarea de noi fonduri ale UE pentru Ungaria de modificări în problemele privind comunitatea LGBTI şi migraţia, încercând astfel să pună presiune pe Budapesta. El a precizat că alegătorii unguri şi-au exprimat clar opinia în legătură cu aceste două probleme şi a dat asigurări că guvernul său este dispus să ajungă la un acord în chestiuni „care nu sunt dăunătoare”, dar în privinţa celor în care cetăţenii unguri şi-au făcut cunoscută poziţia acest lucru ar fi „antidemocratic şi inacceptabil”, mai subliniază sursa citată.
Relații istorice
În trecut, Ungaria și Rusia au avut legături istorice, în special în secolul al XIX-lea, când cele două țări au fost parte a Imperiului Habsburgic și au avut legături politice și culturale. Cu toate acestea, aceste relații au devenit tensionate după Războiul Rece, când Ungaria a ieșit din sfera de influență a Uniunii Sovietice.
Ungaria și Rusia au o relație comercială semnificativă. Ungaria importă energie, în special gaz, din Rusia, și a fost un susținător al construirii conductei de gaz Nord Stream 2, care ar permite furnizarea de gaz rusesc direct în Europa de Vest. Acest lucru a fost criticat de unele țări europene și de Statele Unite, care consideră că ar putea crește dependența Europei de Vest de resursele energetice ruse.
Ungaria și Rusia au cooperat în domeniul nuclear în ceea ce privește energia nucleară în scopuri civile. Ungaria deține o centrală nucleară, Centrala Nucleară de la Paks, care are patru reactoare nucleare și care joacă un rol important în producția de energie electrică din țară. Această centrală a fost construită în colaborare cu Rusia și a fost modernizată printr-un acord semnat în 2014, care prevedea construirea a două reactoare noi la Paks.
Această cooperare în domeniul nuclear a fost un subiect de interes în contextul securității energetice și geopolitice a Europei. Anumite țări occidentale și organizații și-au manifestat preocuparea legată de dependența Ungariei de Rusia în ceea ce privește energia nucleară, văzând acest lucru ca pe o influență potențială a Rusiei în infrastructura energetică a Europei de Est.
Ungaria este membru al Uniunii Europene (UE) și este supusă politicilor și regulamentelor UE. În cadrul UE, Ungaria a exprimat în trecut opoziție față de sancțiunile impuse Rusiei în urma anexării Crimeei în 2014. Acest lucru a stârnit critici din partea altor state membre ale UE, care au susținut sancțiunile.
Relația dintre Budapesta și Moscova este una complexă și în continuă schimbare, influențată de multiple interese și considerente, inclusiv cele economice, energetice și geopolitice. Această relație poate evolua în funcție de schimbările din politica internă și internațională a ambelor țări.
Budapesta și Kiev
Relațiile dintre Ucraina și Ungaria au fost tensionate în unele momente din istoria recentă din cauza diferitelor chestiuni, în special cele legate de minoritatea maghiară din Ucraina și de relațiile bilaterale dintre cele două țări.
Una dintre principalele surse de tensiune între cele două țări este reprezentată de minoritatea maghiară din Ucraina, care locuiește în special în regiunea Transcarpatia (Zakarpattia) din vestul Ucrainei. Ungaria a ridicat periodic preocupări cu privire la drepturile și statutul acestei minorități, inclusiv chestiuni legate de utilizarea limbii maghiare în școli și în administrația locală. Propaganda rusă a exploatat la maxim aceste divergențe, existând acuzații privind implicarea serviciilor federale ruse de securitate în diferite acțiuni de destabilizare.
O sursă majoră de tensiune a fost adoptarea de către Ucraina a unei legi privind educația în 2017, care a stârnit îngrijorări în Ungaria. Legea a restricționat utilizarea limbii minorităților în școli și a impus o limită în ceea ce privește utilizarea limbii maghiare în sistemul de învățământ. Această lege a fost văzută de Ungaria ca o amenințare la adresa drepturilor minorității maghiare din Ucraina.
Tensiunile legate de chestiunile minorității maghiare au dus la conflicte diplomatice între cele două țări. Ungaria a blocat sau a pus în așteptare anumite inițiative ucrainene în cadrul Uniunii Europene și NATO ca reacție la aceste preocupări.
Relațiile dintre Ucraina și Ungaria trebuie înțelese în contextul geopolitic mai larg din Europa de Est și din relațiile Ucrainei cu alte state vecine, cum ar fi Rusia și România. Actuala conducere de la Budapesta a folosit arma minorităților în relațiile cu toate statele din jur, trezind acuzații de aservire a intereselor naționale maghiare strategiei Moscovei de slăbire din interior a Uniunii Europene și NATO.
Avertisment german
Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate, relatează mass-media. ”Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării. Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: ”Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”. ”Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste ”5-8 ani” începând de acum. Prin apelul său ca Bundeswehr să devină ”pregătită de război”, Pistorius a dorit să ”zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011. Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. ”Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi”, a explicat el. Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la ”epuizare” şi lăsa Germania ”lipsită de apărare”. Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o ”operaţiune militară specială de denazificare” în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.
Protest parlamentar
Parlamentul European a contestat decizia Comisiei Europene de a dezgheţa în decembrie anul trecut fonduri UE peste 10 miliarde de euro pentru Ungaria, într-o rezoluţie votată joi, cu două săptămâni înainte de un summit extraordinar al Consiliului European, dedicat adoptării ajutorului pentru Ucraina, relatează Agerpres într-o corespondeță specială. În rezoluţia adoptată cu 345 voturi pentru, 104 împotrivă şi 29 abţineri, eurodeputaţii îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la erodarea în continuare a democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale în Ungaria, în special prin recenta adoptare a aşa-numitului pachet de „protecţie a suveranităţii naţionale” – care a fost comparat cu „legea agenţilor străini” a Rusiei, precizează legislativul comunitar într-un comunicat. Exprimându-şi regretul pentru neaplicarea de către Consiliu a procedurii prevăzute la Articolul 7, Alineatul (1), în urma activării mecanismului de către Parlament în 2018, legislativul comunitar solicită Consiliului European să stabilească dacă Ungaria a încălcat „în mod grav şi persistent valorile UE”, în conformitate cu procedura mai directă prevăzută la Articolul 7, Alineatul (2). În teorie, procedura poate duce la suspendarea dreptului de vot la reuniunile Consiliului UE. Eurodeputaţii condamnă, de asemenea, acţiunile prim-ministrului Viktor Orban, care în decembrie anul trecut a blocat decizia esenţială de a revizui bugetul pe termen lung al UE, inclusiv pachetul de ajutor pentru Ucraina, încălcând pe deplin interesele strategice ale UE şi principiul cooperării loiale. UE nu trebuie să cedeze şantajului, subliniază ei în rezoluţia adoptată. PE anunţă că regretă decizia Comisiei Europene de a elibera până la 10,2 miliarde din fonduri îngheţate anterior, în ciuda faptului că Ungaria nu a îndeplinit reformele cerute pentru independenţa judiciară şi în contextul în care executivul UE a prelungit recent aplicarea măsurilor din Regulamentul privind condiţionalitatea statului de drept. În plus, eurodeputaţii condamnă practicile discriminatorii sistemice împotriva mediului academic, a jurnaliştilor, a partidelor politice şi a societăţii civile în alocarea fondurilor. De asemenea, ei îşi exprimă regretul pentru utilizarea procedurilor de achiziţii publice manipulate, ofertele publice de cumpărare din partea guvernului şi a entităţilor care au legături cu prim-ministrul, precum şi utilizarea fondurilor UE pentru a îmbogăţi aliaţii politici ai guvernului. Măsurile necesare pentru deblocarea finanţării UE, în temeiul diferitelor norme, trebuie tratate ca un pachet unic şi nu ar trebui efectuate plăţi în cazul în care persistă deficienţe în orice domeniu. Parlamentul European susţine că va examina dacă ar trebui iniţiată o acţiune în justiţie pentru a anula decizia de deblocare parţială a fondurilor şi subliniază faptul că poate utiliza o serie de măsuri juridice şi politice în cazul în care Comisia îşi încalcă atribuţiile de gardian al tratatelor şi pentru a proteja interesele financiare ale UE. În plenul PE reunit la Strasbourg, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, şi-a justificat miercuri decizia de a debloca anumite fonduri pentru Ungaria, explicând că Budapesta a realizat reformele cerute de Bruxelles pentru a întări independenţa sistemului său judiciar. Ea a ţinut însă să reamintească faptul că „circa 20 de miliarde de euro” din fondurile UE destinate Ungariei rămân îngheţate, din cauza îngrijorărilor legate în special de drepturile persoanelor LGBT+, libertatea academică şi dreptul la azil. PE se întreabă în rezoluţia adoptată şi dacă guvernul maghiar îşi va putea îndeplini atribuţiile în a doua jumătate a anului 2024, avertizând că, în cazul în care funcţia de preşedinte al Consiliului European este vacantă, aceasta îi va reveni prim-ministrului Ungariei în timpul preşedinţiei de şase luni a Consiliului. Textul se referă la anunţata candidatură în alegerile europarlamentare a lui Charles Michel, care a anunţat că îşi va prezenta demisia la formarea noului legislativ comunitar dacă va fi ales. Eurodeputaţii solicită Consiliului să găsească soluţii adecvate pentru a atenua aceste riscuri şi solicită reforme ale procesului decizional al Consiliului, pentru a pune capăt abuzului de drept de veto şi de şantaj, se mai menţionează în comunicatul PE.
Discuții nucleare imposibile
Rusia a afirmat că discuţiile cu SUA privind controlul armelor nucleare sunt imposibile dacă nu se ţine cont şi de situaţia din Ucraina, acuzând totodată Washingtonul că încearcă să-şi impună dominaţia în plan militar, relatează mass-media. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o conferinţă de presă că Washingtonul a propus separarea celor două chestiuni şi reluarea discuţiilor privind „stabilitatea strategică” între cele două ţări, care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume. Lavrov a subliniat că această propunere este inacceptabilă pentru Rusia din cauza sprijinului Occidentului pentru Ucraina în războiul care durează deja de aproape doi ani. El a făcut aceste remarci în contextul în care acordul New Start, ultimul tratat bilateral ruso-american privind controlul armamentului nuclear, expiră în februarie 2026, iar tensiunile dintre cele două superputeri nucleare sunt la cel mai înalt nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962. „Nu vedem nici cel mai mic interes din partea SUA ori a NATO de a reglementa conflictul ucrainean şi a asculta preocupările Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse, citat de media rusă. Acesta a acuzat Occidentul că împinge Ucraina să folosească arme cu rază din ce în ce mai lungă pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Astfel de atacuri s-au intensificat în ultimele săptămâni; pe 30 decembrie, 25 de oameni au fost ucişi în oraşul Belgorod din sudul Rusiei într-un astfel de atac. Serghei Lavrov nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiei sale că Vestul încurajează Ucraina să desfăşoare asemenea atacuri, dar a acuzat Statele Unite că urmăresc superioritatea militară asupra Rusiei, notează Reuters. Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate cât timp Occidentul desfăşoară ceea ce el a numit un „război hibrid” împotriva Moscovei. „Nu respingem această idee pe viitor, dar condiţionăm în prealabil această posibilitate de abandonarea de către Occident a politicii sale de subminare şi nerespectare a intereselor Rusiei”, a conchis Lavrov. Federaţia Rusă, moştenitoarea puterii nucleare sovietice, dispune de cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori. Şeful diplomaţiei ruse a făcut apel pe de altă parte la SUA să înceteze „agresiunea” împotriva Yemenului, după ce armata americană i-a bombardat pentru a patra oară în mai puţin de o săptămână pe rebelii houthi. „Cel mai important acum este să se pună capăt agresiunii împotriva Yemenului, întrucât, cu cât americanii şi englezii vor bombarda mai mult, cu atât rebelii vor fi mai puţin dispuşi la tratative”, a notat Lavrov în aceeaşi conferinţă de presă.
Curățarea Rusiei
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că ofensiva militară împotriva Ucrainei a permis „curăţarea” Rusiei de persoane care „nu au un sentiment de apartenenţă la istoria şi cultura” ţării. De la începutul conflictului, în urmă cu aproape doi ani, sute de mii de persoane au fugit din ţară din motive politice sau de teamă că vor trebui să se înroleze în armată, o alegere condamnată ferm de autorităţile ruse. Reprimarea oricărei voci disidente a trimis alte sute de persoane în închisoare, întrucât în Rusia nu este tolerată nicio critică la adresa politicii Kremlinului, notează mass-media internațională. „Operaţiunea militară specială a unit societatea noastră ca niciodată până acum şi a contribuit la curăţarea ei de persoanele fără niciun sentiment de apartenenţă la istoria şi cultura rusă”, a declarat Serghei Lavrov, utilizând eufemismul oficial pentru a desemna invazia rusă în Ucraina. „Unii au plecat, alţii au rămas şi au început să reflecteze”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova în care a făcut bilanţul activităţii diplomaţiei ruse pe 2023. Nu este prima oară când autorităţile ruse, care spun că vor să „denazifice Ucraina”, vorbesc despre necesitatea de a „purifica” societatea. În martie 2022, chiar la începutul conflictului, preşedintele Vladimir Putin a declarat că „o astfel de autopurificare reală şi necesară a societăţii nu va face decât să ne întărească ţara”. „Fiecare popor, şi poporul rus în special, va fi întotdeauna capabil să recunoască gunoaiele şi trădătorii şi să-i scuipe aşa cum ar scuipa cineva o muscă care i-a intrat în gură”, a spus Putin. În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul rus de externe a pus practic semnul egalităţii între Holocaust – genocidul împotriva poporului evreu desfăşurat de către Germania nazistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – şi uciderea de către nazişti a altor popoare, informează pe pagina sa de internet Radio Svoboda, antena rusă a Radio Free Europe (RFE/RL). Lavrov a lăsat să se înţeleagă aceasta comentând pe marginea operaţiunii Israelului împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, recunoscută drept teroristă de SUA şi UE, în Fâşia Gaza. Potrivit ministrului rus, „israelienii nu ar trebui să creeze impresia că, întrucât ei au suferit în cel de-al Doilea Război Mondial, pot face orice astăzi”, relatează postul de radio citat. „Da, a fost Holocaustul, o crimă teribilă. Dar a existat şi genocidul împotriva tuturor popoarelor Uniunii Sovietice. Ele nu au suferit mai puţin… Dacă am urma această logică, atunci şi noi putem să facem orice, ne este permis totul”, a afirmat Lavrov în conferinţa sa de presă. În acest context, şeful diplomaţiei ruse a declarat că, în cursul „operaţiunii speciale militare” a Rusiei în Ucraina, „nici pe departe nu se observă atât de multe” victime în rândul populaţiei civile ca în cazul operaţiunii desfăşurate în prezent de Israel în Fâşia Gaza, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse RIA Novosti. Moscova critică Israelul, reproşându-i numărul mare de victime făcute în rândul populaţiei civile în Fâşia Gaza. În 2022, Israelul a protestat împotriva unei declaraţii a lui Serghei Lavrov, care a afirmat că Adolf Hitler ar fi „avut sânge evreiesc”, iar, în 2023, când a comparat politica Occidentului faţă de Rusia cu acţiunile lui Hitler împotriva evreilor, conform Radio Svoboda.
Coaliție de artilerie
Aliaţii Ucrainei au lansat joi la Paris o coaliţie de „artilerie” pentru a răspunde unor nevoi stringente în materie de arme ale Kievului, care a alertat asupra unei „penurii de muniţii” înainte de împlinirea a doi ani de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, relatează mass-media internațională. „Penuria de muniţii este o problemă foarte reală şi presantă cu care forţele noastre armate se confruntă în prezent”, a scris ministrul ucrainean al apărării, Rustam Umerov, pe reţeaua de socializare X (ex-Twitter) cu ocazia lansării unei „coaliţii de artilerie”, condusă de Franţa şi SUA. „Trebuie să consolidăm capacităţile de apărare ucrainene pentru a proteja lumea liberă împotriva ameninţării ruse”, a afirmat el. „Coaliţia” de artilerie lansată joi este una din componentele Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, aşa-numitul Grup de la Ramstein, care reuneşte peste 50 de ţări în mai multe subgrupe, de la deminare până la apărarea antiaeriană. „Nu există alternativă la artileria modernă, trebuie să ne continuăm eforturile şi să ne creştem producţia de muniţii”, a declarat ministrul ucrainean al apărării într-o videoconferinţă în cadrul ceremoniei de deschidere, după ce şi-a anulat vizita „din raţiuni de securitate”. Franţa a anunţat cu această ocazie că va „debloca o sumă de 50 milioane de euro” pentru a „achiziţiona 12 (tunuri) Caesar” suplimentare – ceea ce va ridica la 67 numărul de astfel echipamente pentru Ucraina – şi a spus că are capacitatea de a produce alte 60, a căror finanţare va depinde de aliaţi. „L-am sunat pe Emmanuel Macron pentru a mulţumi Franţei că a lansat coaliţia de ‘artilerie’ pentru Ucraina şi s-a angajat să producă zeci de ‘Caesar'”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pe reţeaua de socializare X. Cei doi lideri au discutat de asemenea asupra „necesităţii de a consolida şi mai mult apărarea antiaeriană a Ucrainei”, vizată aproape în fiecare noapte de drone şi de rachete lansate de Moscova, a adăugat Zelenski. Kievul a desfăşurat deja 49 de Caesar, produse de Nexter (grupul franco-german KNDS), iar alte şase tunuri vor fi livrate „în săptămânile următoare”, potrivit Ministerului francez al Apărării. Franţa are capacitatea de a produce alte 72 astfel de tunuri şi este pregătită să finanţeze fabricarea a 12, a indicat ministrul apărării francez, Sebastien Lecornu. „Astfel, ar mai rămâne 60 de finanţat, adică vreo 250 de milioane de euro, o sumă care mi se pare accesibilă pentru diferitele bugete ale aliaţilor”, a continuat el în faţa reprezentanţilor a 23 de ţări care susţin apărarea Ucrainei. Pentru a înarma tunurile, UE îşi stabilise ca obiectiv să furnizeze Ucrainei un milion de muniţii până în primăvara lui 2024. Dar numai 300.000 de obuze au fost livrate până în prezent, potrivit parlamentarilor europeni. Ucrainenii lansează zilnic între 5.000 şi 8.000 de obuze, faţă de 10.000-15.000 de partea rusă, a subliniat miercuri Cedirc Perrin, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Senatul francez, estimând că „producţia naţională şi europeană este extrem de slabă” şi că „economia actuală nu se ridică la nivelul aşteptărilor ucrainenilor”. De partea franceză, ministrul Lecornu a insistat joi asupra triplării livrărilor de muniţii franceze către Ucraina, care au crescut de la 1.000 de unităţi pe lună la 2.000 în primul an de război şi care ar trebui să crească la 3.000 de obuze începând cu ianuarie. „Suntem în proces de a reface stocurile de praf de puşcă. Reciclăm pulberile de la muniţia care nu a fost folosită”, a declarat el jurnaliştilor. Ministrul a anunţat de asemenea livrarea a circa 50 de kituri de ghidare aer-sol A2SM pe lună începând din ianuarie, pe tot parcursul anului. Cu o rază medie de acţiune, acestea vor putea fi adaptate la avioanele de „clasă sovietică”, cum ar fi Mig şi Suhoi, pe care le foloseşte Ucraina, a dat asigurări el. Franţa a transferat sau vândut deja 30 de Caesar Ucrainei, care a comandat şase tunuri suplimentare în toamnă. Danemarca a furnizat, de asemenea, 19 exemplare ale unei versiuni blindate cu opt roţi. Montat pe un camion, tunul Caesar poate trage obuze de 155 mm la o distanţă de 40 de kilometri. Emmanuel Macron a anunţat că va efectua o vizită în Ucraina în luna februarie, pentru a doua oară de la începutul războiului la 24 februarie 2022. Franţa este „pe cale să finalizeze un acord” de securitate cu Kievul de tipul celui încheiat vineri între Regatul Unit şi Ucraina pe o durată de zece ani, a adăugat el, anunţând între altele livrarea a circa 40 de rachete Scalp.
Obiectivul Ucrainei pentru 2024 este, fără îndoială, ieșirea din situația de stalemate (după generalul Valery Zaluzhny) în care frontul a ajuns în urma împotmolirii ofensivei ucrainene de vară. Declarația comandantului șef al armatei ucrainene a stârnit reacția președintelui Volodimir Zelensky, care a infirmat faptul că frontul ar fi într-o situație de stalemate. În modul lor de a privi lucrurile, fiecare are partea lui de dreptate, președintele referindu-se în mod sigur la faptul că frontul este activ, cu lupte sângeroase, în care ucrainenii rezistă atacurilor în masă ale rușilor la Avdiivka și lângă Bakhmut, dar și pe linia Svatove – Kremina, iar la sud de Robotyne și în capul de pod Krynky pun presiune serioasă pe ruși. Dar, din punct de vedere militar, generalul are dreptate, stalemate este situația în care niciuna din părți nu poate aduce schimbări importante, majore, ale liniei de front, oricât de mult ar încerca.
O situație comparabilă cu Frontul de Vest în primul război mondial între anii 1914-1917. Chiar și atunci au existat mari bătălii, extrem de sângeroase cu și enorme pierderi de vieți omenești de ambele părți, cum ar fi Somme, Verdun și altele, dar fără o modificare importantă, decisivă, a liniei de front, în sensul că niciuna dintre părți, în ciuda consumurilor și jertfelor imense, nu a reușit să obțină ceea ce urmărea, respectiv o spargere a frontului care să permită o pătrundere majoră în adâncime care să aducă decizia pe câmpul de luptă. Acest stalemate de pe Frontul de Vest i-a făcut pe planificatori să caute decizia pe alte fronturi, cum ar fi cel de est, Dardanele, Orientul Mijlociu sau Balcani, la Salonic. Până la urmă, ieșirea din acest stalemate pe Frontul de Vest s-a petrecut în 1918 prin intrarea pe câmpul de luptă a trupelor SUA, sute de mii de militari proaspeți aruncați în balanță de una din părți a dus la deznodământul pe care îl cunoaștem.
Al doilea război mondial a fost complet diferit prin inovațiile aduse, prin folosirea avantajului tehnic în domenii noi, cum ar fi aviația și trupele blindate și mecanizate, dar nu numai acest avantaj tehnic, ci mai ales modul de folosire al lor. În prima fază vorbim de blitzkrieg, războiul fulger, aplicat cu succes de trupele germane. Puțini știu că, de fapt, blitzkriegul nu este o invenție germană, ci una sovietică, preluată de germani de la sovietici în perioada în care erau aliați, practic mai devreme, când Germania, pentru a eluda restricțiile militare impuse de aliați la sfârșitul primului război mondial, desfășura exerciții militare în URSS. Dezvoltarea teoretică a blitzkriegului de către sovietici s-a făcut sub denumirea Bătăliei în Adâncime, de către un colectiv din jurul mareșalului Mihail Tuhacevski, format din teoreticieni ca și Vladimir Triandafillov, Nikolai Varholomeev, Alexander Svechin, Georgii Isserson sau Pyotr Smirnov. Aceștia au dezvoltat această teorie a Bătăliei în Adâncime, dar epurările lui Stalin cărora le-a căzut victimă chiar mareșalul Mihail Tuhacevski (executat la 12 iunie 1937) a făcut ca această teorie să fie pe moment abandonată, până la 19 august 1939 când generalul Jukov o folosește cu succes în bătălia de la Khalhin Gol contra japonezilor în Manciuria. Germanii o preiau, o dezvoltă și o rafinează folosind-o cu rezultate devastatoare în Polonia, Franța sau URSS în prima fază. Ulterior, sovieticii reușesc să întoarcă soarta războiului pe frontul de est grație epuizării și supraextinderii germanilor, superiorității în oameni în urma mobilizării generale și ajutorului material în tehnică de luptă de la aliații occidentali. Ori, din aceste motive nu prea am avut stalemate în al doilea război mondial, liniile de front erau străpunse în urma utilizării binomului tanc-avion, apoi prin masarea de trupe și tehnică cu o superioritate covârșitoare în punctul ales de străpungere.
Dar aceste condiții nu au putut fi realizate în Ucraina în 2023 și este puțin probabil să fie realizate în 2024 poate numai printr-o mobilizare generală din partea rușilor, aspect ce iese din discuție, cel puțin pe moment, din cauze ce țin de chestiuni de politică internă, regimul Putin se teme să întindă coarda prea mult ca să nu provoace o nemulțumire generală care ar putea duce la revoltă, dar despre asta într-o analiză viitoare, când vom vorbi de perspectiva rușilor.
Această situație îi favorizează, fără îndoială, pe ruși. Le conservă câștigurile teritoriale, atâtea câte sunt, mult mai puține decât ambițiile inițiale cu care au plecat la război, și pot trage de timp până ce ucrainenii și occidentul obosesc în acest război de uzură. În sensul că occidentalii să se sature, să reducă sau să suspende ajutorul militar și financiar, mai ales că urmează alegeri în majoritatea statelor vestice, inclusiv în SUA. Pentru asta sunt gata să-și sacrifice militarii în atacuri sinucigașe în valuri ca și la Avdiivka, în speranța că vor obține o victorie locală care să crească prestigiul lui Putin pe plan intern.
În schimb, ucrainenilor nu le convine acest stalemate, scopul lor este victoria, obiectivul maximal fiind eliberarea tuturor teritoriilor ucrainene, inclusiv Crimeea, practic revenirea la frontierele din 1991. Iar pentru asta trebuie să iasă din acest stalemate, aspect prea puțin posibil la ora actuală, în urma eșecului parțial al ofensivei lor de vară. Spun că este un eșec parțial, deoarece această ofensivă nu și-a atins obiectivul minimal (pe care îl putem intui, nu a fost unul declarat), respectiv străpungerea liniei Surovikin. Am expus aceste lucruri în analiza precedentă despre războiul ruso-ucrainean în anul 2023, disponibilă aici: https://karadeniz-press.ro/razboiul-ruso-ucrainean-anul-2023/
O prelungire a războiului printr-unul de uzură, de durată nedeterminată, este foarte costisitor pentru Ucraina, putând duce la ruina totală a acestei țări. Costurile materiale și umane sunt deja imense, fiecare zi în care războiul continuă înseamnă creșterea exponențială a acestora. Orașe distruse, milioane de oameni refugiați în exteriorul și interiorul țării, infrastructura grav afectată, zeci de mii de morți și răniți, civili și militari, costuri civile și militare enorme pe care tot ajutorul vestic nu are cum să le compenseze. Ucraina este practic devastată de războiul criminal declanșat de Putin, dar nu cedează, fiindcă a pierdut prea mult ca să mai poată fi cale de întoarcere. Pentru ucraineni, singura opțiune valabilă este victoria. Au sacrificat prea mult ca să renunțe. Mai ales că au experiența conflictului cu rușii încă din 2014, rușii nu s-au mulțumit cu ocuparea Crimeii și cu conflictul din Donbass, când au desprins o bucată din estul Ucrainei, ci au declanșat o invazie pe scară largă opt ani mai târziu, în 2022. Ei sunt conștienți că o înghețare a conflictului sau un stalemate prelungit nu va face altceva decât să de timp Rusiei pentru a se regrupa și reînarma pentru un nou atac, așa cum s-a întâmplat după 2014. Rușii au resursele umane pe care ucrainenii nu le au, au răbdare și timp atâta vreme cât nu intră în colaps economic sau social. Iar la ora actuală, după datele ce le avem, rușii încă mai pot, dar nu putem fi siguri când va fi momentul în care vor ceda intern, ca și în 1917.
De aceea ucrainenii urmăresc să obțină victoria cât mai repede, să iasă din acest stalemate și să încheie războiul în termeni favorabili, care să justifice sacrificiile de până acum. Iar occidentalii au spus încă din 2022 că războiul se va încheia doar atunci când ucrainenii vor dori, lăsându-i pe aceștia, ce duc greul războiului, să decidă dacă și când vor negocia. Un aspect este clar, nimeni nu va negocia cu Putin, fiindcă acesta a dovedit de nenumărate ori că a mințit, și-a mințit partenerii occidentali până în ultima clipă, spunând că nu va ataca Ucraina chiar cu două zile înainte de a o face. Ori, cu acest individ nu ai cum să negociezi.
Referitor la perspectiva Ucrainei de a ieși din stalemateul actual, cea mai bună sursă este chiar comandantul șef al armatei ucrainene, generalul Valery Zaluzhny, care a acordat un interviu în noiembrie 2023 ziarului The Economist (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/ ), urmat de un eseu în care își expune punctul de vedere referitor la modul în care Ucraina poate ieși din această situație actuală defavorabilă și să obțină victoria. Expunerile generalului Zaluzhny au ca țintă în primul rând partenerii occidentali, pentru a-i conștientiza despre problemele și necesitățile Ucrainei prinsă într-un război împotriva unui adversar mult mai puternic, un război mult diferit de toate războaiele precedente pentru care alianța NATO s-a pregătit până acum. Și un război care evoluează pe paliere până acum prea puțin explorate și studiate, în care ambele părți se adaptează și aplică noi tehnologii ce vor influența decisiv conflictele viitorului, vezi https://karadeniz-press.ro/razboiul-din-ucraina-spre-o-noua-rma/.
Generalul Valery Zaluzhny, în interviul său pentru The Economist, identifică cinci aspecte ce ar trebui rezolvate pentru ca forțele armate ale Ucrainei (FAU) să poată ieși din situația de stalemate și să treacă la războiul de manevră prin străpungerea frontului întărit inamic ca și în cazul ofensivelor din Kherson și Harkov din toamna lui 2022. Acestea fără a sacrifica inutil proprii soldați, așa cum procedează rușii, după cum am văzut la Bakhmut, dar și la Vuhledar și Avdiivka, precum și în multe alte bătălii de pe frontul ucrainean. Fiindcă, după cum spune el: ”să fim onești, Rusia este un stat feudal în care cea mai ieftină resursă este viața omului. Dar pentru noi… cel mai scump lucru pe care îl avem este poporul nostru.” Ideea este că ucrainenii nu intenționează să sacrifice inutil proprii soldați, așa cum procedează rușii, cum au făcut-o în primul și al doilea război mondial. Abordarea este una apropiată de doctrina NATO, care pune preț pe viața soldaților săi, pe când Rusia, ca orice stat autocrat, îi sacrifică fără să stea pe gânduri, după cum am văzut și în actualul război.
În eseul său de nouă pagini, intitulat ”Războiul pozițional modern și cum să îl câștigi”, Zaluzhny intră în amănunte și dezvoltă teoria celor cinci aspecte cu exemple clare despre cum ar trebui abordată actuala situație și despre ce ar fi necesar, inclusiv din partea Occidentului, pentru a rupe actualul impas și pentru a da Ucrainei victoria meritată în 2024.
În continuare voi analiza versiunea lui Zaluzhny din eseul intitulat ”Războiul pozițional modern și cum să îl câștigi”, cu adnotările și comentariile necesare, dar trebuie menționat faptul că aici se ocupă doar de aspectele tactice, pe linia de front pentru străpungerea lui, ieșirea din stalemate și trecerea la războiul de manevră.
Superioritatea aeriană
Zaluzhny spune că Ucraina a început războiul în 2022 cu 120 de avioane de luptă, dintre care doar 40 (o treime) pe deplin operaționale, și cu 33 de batalioane de rachete antiaeriene cu rază scurtă și medie, dintre care doar 18 pe deplin dotate și deplin operaționale. Totuși, ucrainenii au rezistat în această primă fază, covârșitoare, a războiului, cu grele sacrificii din partea aviatorilor și a apărătorilor antiaerieni. Primul val de atac aerian al rușilor împotriva bazelor aeriene ucrainene nu a avut succesul scontat, ucrainenii mutând avioanele prețioase în baze secundare, așa că prima lovitură a rușilor a căzut în gol. Ucrainenii s-au regrupat și contraatacat, provocând pierderi importante invadatorilor, au avut loc dueluri aeriene în care aviatorii ucrainenii au rezistat și s-au apărat, ar trebui să-l amintim pe pilotul Ștefan Ciobanu, de 58 de ani, ucrainean de etnie română, căzut la datorie într-o bătălie aeriană la 28 februarie 2022. A fost decorat post mortem de președintele Zelenski.
Occidentul, văzând că ucrainenii rezistă, i-au aprovizionat cu a serie de sisteme de rachete antiaeriene, plus avioane de proveniență sovietică Mig-29 din țările est-europene. Astfel că rușii nu au reușit să obțină superioritate aeriană pe teritoriul Ucrainei, ceea ce este un aspect important, chiar vital.
În toată doctrina NATO, dar și a URSS și a Rusiei, dobândirea superiorității aeriene este esențială pentru demararea operațiunilor terestre. Adică, fără dobândirea supremației aeriene, succesul operațiunile terestre este sub semnul întrebării. Să ne amintim din istoria recentă. Coaliția din 1990 împotriva Irakului în primul Război din Golf a dus o campanie aeriană de cinci luni împotriva Irakului ce ocupase Kuweitul în 2 august 1990 înainte de a declanșa ofensiva terestră în 24 august 1991, o campanie de 100 de ore care a dus la capitularea Irakului. În bombardamentele asupra Serbiei în 1999, NATO avea supremație aeriană totală, totuși au pierdut un F-117 Nighthawk la 27 septembrie în fața apărării antiaeriene sârbești. În Afghanistan, în 2001, SUA stăpânea cerul, talibanii nu aveau nici un fel de mijloace aeriene. În 2003, la invazia Irakului, la fel, americanii aveau controlul total al spațiului aerian.
De cealaltă parte, rușii, în războaiele din Cecenia (1994-1996 și 1999-2002) aveau superioritate aeriană totală, la fel ca și în războiul din Georgia (2008), când au pierdut cinci avioane împotriva unei țări care nu avea deloc aviație, ci doar rachete antiaeriene.
Astfel, în invazia rusă din Ucraina începută în 2022, cerul rămâne disputat, rușii nu dețin superioritate aeriană în spațiul aerian ucrainean și nu mai riscă să-și trimită avioanele în adâncime de teama sistemelor antiaeriene ucrainene, unele dintre ele de proveniență occidentală. Așa că încearcă să o mențină doar în spațiul câmpului de luptă, pe linia frontului, care este discutabilă, dar și aceasta se degradează vizibil, pe măsură ce sistemele occidentale încep să își facă apariția. De exemplu, în decembrie, un sistem Patriot a doborât trei avioane rusești Su-34, câteva zile mai târziu au fost doborâte un Su-34 și un Su-30.
La limita inferioară, ucrainenii au utilizat cu succes dronele Bairaktar distrugând coloanele blindate ce avansau spre Kiev. La începutul războiului aveau doar 18 astfel de drone, ulterior au mai primit altele, acestea fiind un factor esențial în înfrângerea rușilor la Kiev, Cernigov sau Summy. Ulterior, rușii s-au adaptat în protecția antiaeriană, dar și ucrainenii au venit cu inovații care i-au costat mult pe ruși, cum ar fi adaptarea dronelor civile în scop militar. O dronă care duce cu ea o grenadă sau o bombă ce poate fi lansată peste agresori este una din aceste inovații, plus folosirea intensivă a dronelor FPV.
Rușii nu au superioritate aeriană pe teritoriul Ucrainei, așa că recurg la lovituri în adâncime cu rachete și cu drone, unele dintre ele drone Shahed primite din Iran. Rușii lovesc obiective civile, semn că nu au date din interior pentru țintirea obiectivelor militare, sau lovirea țintelor civile face parte din tactica lor pentru a înmuia rezistența ucraineană, în ideea că civilii vor ceda și vot cere încheierea războiului. Din punct de vedere istoric, bombardarea civililor are rezultatul exact opus, adică întărirea voinței de a lupta tocmai pentru a răzbuna aceste victime civile. Dar, din punct de vedere militar, pentru ucraineni înseamnă disiparea sistemelor de apărare antiaeriană, oricum puține, în ideea că acestea vor trebui poziționate în apropierea orașelor pentru a intercepta rachetele și dronele rusești, iar cele poziționate în orașe vor lipsi chiar de pe linia frontului, acolo unde este mai mare nevoie de ele. În iarna trecută, rușii au atacat cu preponderență sistemele de distribuție a energiei electrice, făcând ca mare parte din zonele urbane să fie lipsite de electricitate, aspect care a dus la mari probleme pentru populația civilă. Ne putem aștepta din nou la astfel de atacuri, dar în decembrie și prima parte a lunii ianuarie loviturile rusești cu rachete și drone au vizat populația civilă, chiar dacă mare parte din rachete și drone au fost interceptate și distruse, tot au fost unele care au lovit și provocat numeroase victime. Chestiunea importantă ține de ideea că sistemele de apărare antiaeriană, puține cum sunt, trebuie împărțite între orașele atacate și frontul de luptă.
Fiindcă la nivel operațional, pe linia de front, supremația aeriană este esențială. În timpul ofensivei ucrainene de vară, rușii au folosit din plin capacitatea de lovire a elicopterelor Ka-52 decolate de la aeroportul din Berdiansk care zburau până la linia de front și își lansau rachetele împotriva trupelor ucrainene ce avansau pentru a străpunge linia Surovikin. O linie defensivă super fortificată, cu dinți de tigru, câmpuri minate și șanțuri antitanc, plus tranșee întărite pentru adăpostirea infanteriei ce trebuia să contraatace de fiecare dată când o poziție defensivă cedează.
Elicopterele Ka-52 își lansau rachetele de la distanță, de la peste 3 km, în afara razei de acțiune a rachetelor antiaeriene portabile de tip Stinger din dotarea ucrainenilor, loviturile nu erau prea precise din această cauză, dar totuși provocau pierderi și întârzieri în ofensiva ucraineană. A fost nevoie de intrarea în dotarea ucrainenilor a rachetelor Storm Shadow și a ATACMS pentru a bombarda baza din Berdiansk și facilitățile ei, distrugând la sol mai multe elicoptere Ka-52 și reducând amenințarea acestora.
Cert este faptul că niciuna din părți nu deține superioritate aeriană deplină, cum a fost în celelalte conflicte menționate mai sus, rușii având un ușor avantaj cantitativ, dar nici ei nu îndrăznesc să intre cu aviația în zona în care se află dispuse sistemele antiaeriene ucrainene. De aceea recurg la drone și rachete de croazieră pentru lovirea în adâncime a teritoriului ucrainean.
În afara dotării cu avioane occidentale și instruirea piloților pe acestea, Zaluzhny vede și alte mijloace prin care s-ar putea rezolva chestiunea superiorității aeriene pe linia de front, cum ar fi:
– folosirea simultană și în masă a dronelor ieftine (drone de atac și de observare) pentru a suprasatura sistemul defensiv inamic, a induce în eroare inamicul asupra numărului real al țintelor și a expune elementele sistemului defensiv inamic
– doborârea dronelor inamice cu ajutorul dronelor de vânătoare proprii pentru eliminarea unei amenințări directe de către dronele kamikaze asupra trupelor și personalului proprii pe câmpul de luptă
– utilizarea simulatoarelor de radiații ale rachetelor antiaeriene cu rază medie ca să ilumineze proximitatea țintelor și să reducă în apropierea liniei de contact eficacitatea rachetelor ghidate împotriva trupelor noastre când începe ofensiva, având în vedere că aviația inamică le va lansa de la raza maximă de acțiune, pentru a nu fi doborâți, astfel va fi redusă eficacitatea acestora, mai ales că piloții vor evita să se apropie
– orbirea UAV-urilor ce folosesc recunoașterea termică (diferența de căldură) pe timp de noapte prin utilizarea stroboscoapelor
– folosirea în masă a mijloacelor de război electronic (sisteme mici și portabile de bruiaj, sisteme anti-dronă etc.) de către unitățile din linia de contact pentru a contracara dronele inamice și a crește protecția trupelor proprii de atacurile UAV
Spargerea câmpurilor de mine pentru pătrunderea în adâncime
Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate de ucraineni în cursul ofensivei lor de vară au fost câmpurile minate din linia Surovikin. Această linie este compusă din câmpuri minate, după care urmau dinți de tigru, șanțuri antitanc, apoi tranșee fortificate apărate de inamic. Trupele din ofensivă trebuiau să treacă de aceste câmpuri minate pentru a ajunge la șanțurile antitanc și apoi la tranșeele fortificate, dacă reușeau, erau contraatacate imediat din linia următoare, fapt care ducea la lupte intense și consumatoare de resurse umane și materiale, dar și de timp. Iar după cucerirea primei linii, urma a doua, identică, cu câmpuri de mine, șanțuri antitanc, dinți de tigru și tranșee fortificate. Apoi a treia și așa mai departe. De aceea au trebuit trei luni până la Robotyne și de aceea ofensiva s-a împotmolit.
Dacă ucrainenii ar fi atacat cum au făcut-o rușii la Bakhmut, Vuhledar sau Avdiivka, ar fi avut pierderi enorme, la fel cum au avut rușii în aceste localități. Dar ei au ales să își conserve forța de luptă și au ales altă abordare, care le conserva forța de atac, dar consuma timp. Dar rușii contraatacau fiecare poziție cucerită de ucraineni, risipindu-și resursele. De aceea s-a ajuns în situația puțin întâlnită în istoria militară, în care apărătorii au de cel puțin trei ori mai multe pierderi decât atacatorii.
Dar problema câmpurilor de mine a rămas ca un factor care întârzie sau chiar împiedică ofensiva uneia din părți. Fiindcă și ucrainenii au dispus câmpuri de mine care au produs mari pierderi rușilor în ofensivele lor de la Vuhledar sau Avdiivka, doar ca să le amintim pe cele mai recente. Mai mult, la ora actuală, câmpurile de mine se pot extinde pe o adâncime de 15-20 km în Ucraina. Dar dronele inamice pot identifica echipele de deminare și să transmită coordonate ca să fie angajate de artileria inamică, astfel ca acestea să fie în real pericol.
Problema câmpurilor de mine este menționată de Zaluzhny în interviul său, acesta spune că de multe ori reușeau să curețe cu vehicule specializate de deminare (din care ucrainenii au foarte puține, din păcate), dar rușii lansau în cursul nopții alte mine din aruncătoare sau aerian. Pe timp de vară, în cursul nopții, reușeau să le identifice din cauza diferenței de căldură (minele păstrau căldura asimilată ziua, față de terenul care se răcea mai repede) dar problema a rămas.
Trebuie menționat că minarea terenului este folosită de ambele părți, dar ucrainenii au interesul să spargă cât mai repede apărarea inamică pentru a ieși din acest stalemate. Pentru a reuși asta, Zaluzhny dă câteva soluții neconvenționale, dar care ar putea deveni ceva normal în războaiele viitoare: utilizarea sistemului LIDAR pentru detectarea minelor, perdele de fum pentru protejarea echipelor de deminare, folosirea motoarelor de avion de la aparatele inutilizabile, tunuri de apă sub presiune, folosirea de muniție cu dispersie pentru a provoca explozia minelor, inclusiv folosirea excavatoarelor și a roboților dirijați, injectarea de exploziv sau folosirea de rachete cu dispersie care să detoneze minele și să deschidă o breșă în apărarea inamică.
Artileria de contra baterie
Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate de ucraineni în cursul războiului a fost superioritatea inamicului în toate domeniile, dar mai ales în privința artileriei. Rușii au fost superiori din punct de vedere al artileriei tot timpul, chiar dacă acest avantaj a scăzut constant în decursul războiului. De la 20000 de obuze pe zi trase în primăvara lui 2022 pe întreg frontul, când rușii asediau Sieveridonetsk și Lisiceansk, la 6000 pe zi la asediul Bakhmutului în iarna lui 2022/2023, s-a ajuns la 3000 pe zi în toamna lui 2023. Asta denotă o clară degradare a posibilității rușilor de a duce un astfel de război de uzură.
De partea ucraineană, problema ține în primul rând de menținerea ritmului consumului muniției de artilerie. Majoritatea pieselor de artilerie din dotarea armatei ucrainene sunt cele din perioada sovietică, cu calibre care nu se regăsesc în dotarea trupelor NATO, astfel că muniția necesară poate fi livrată doar din țările care au posibilitatea să producă astfel de muniții. Vedem că țările occidentale donează sisteme de artilerie Ucrainei, dar muniția este pe sistem NATO, pe calibrele respective, astfel că artileria donată de NATO funcționează numai pe muniție NATO. Spre exemplu, tunurile grele ucrainene sunt de calibru 152 mm, dar țările NATO produc muniție doar pe 155 mm, așa că pentru aceste piese ucrainenii sunt dependenți de livrarea muniției de către occidentali. Singurii care pot livra muniție pentru tunurile ucrainene, repet, majoritatea dintre cele din dotarea armatei ucrainene, sunt Ucraina, România și Bulgaria. Acestea două din urmă produc muniție și livrează Ucrainei, dar se pare că nu în ritmul în care se consumă această muniție.
Așa că Ucraina are o problemă în acest sens, mai ales că, după ultimele informații, Coreea de Nord a trimis Rusiei un milion de obuze, în timp ce Iranul a continuat livrarea către Rusia a dronelor Shahed-3 plus alte echipamente militare. În același timp, occidentalii au scăzut cu 30% livrarea munițiilor promise deja.
Dar revenind la problema artileriei, Zaluzhny remarcă că la începutul războiului ucrainenii erau depășiți total de superioritatea rușilor, inclusiv în artilerie. Necesitatea identificării și neutralizării artileriei inamice a devenit o prioritate pentru ambele părți, astfel că acțiunile de contrabaterie devin esențiale. Intrarea în serviciu a armelor occidentale, a rachetelor ghidate (cum ar fi Excalibur de 155 mm) a reușit să reducă handicapul prin țintirea cu precizie a artileriei autopropulsate sau a radarelor inamice. Dar și rușii s-au adaptat rapid, fiindcă sistemul de ghidare prin GPS este foarte sensibil la aplicarea războiului electronic de către inamic, ceea ce a dus la scăderea preciziei loviturilor. De asemenea, rușii au adoptat noi tactici ca să contracareze avantajul ucrainean, cum ar fi dispersia tunurilor, executarea focului de la raza maximă de acțiune, măsuri electronice de contracarare și noi mijloace de război electronic (sistemul Pole 21). Totodată, rușii au început să folosească propriile drone Lancet, Orla sau Zala pentru ”iluminarea” tunurilor ucrainene, ceea ce a făcut să crească eficacitatea focurilor lor de contrabaterie. Ei au început să crească densitatea focului utilizând piese de artilerie învechite în combinație cu cele moderne, de rachete sau muniții de precizie cum ar fi Krasnopol de 122 mm, care este folosită prin iluminarea țintei cu telemetru din puncte de observație de la sol. Astfel, ucrainenii au fost nevoiți să folosească HIMARS pentru distrugerea artileriei și lansatoarelor multiple inamice.
Cu toate acestea, Zaluzhny consideră că, în ciuda superiorității rusești în artilerie, au ajuns la o paritate din punct de vedere al eficienței, astfel că, repet, chiar dacă rușii sunt superiori în privința numărului, în artilerie s-a ajuns la un echilibru. Dar nu este destul, pentru a reuși ieșirea din această situație, este nevoie de câștigarea superiorității ucrainene și în acest domeniu. Pentru asta Zaluzhny propune realizarea de hărți GPS pentru a îmbunătăți navigarea rachetelor de precizie și a nu fi afectate de contramăsurile electronice inamice, creșterea importanței misiunilor de contrabaterie prin includerea în complexuri de recunoaștere și lovire de către dronele kamikaze, utilizarea mijloacelor de contrabaterie combinate cu cele inducere în eroare, creșterea capabilității de ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) și utilizarea mijloacelor neconvenționale.
Războiul electronic
Rusia a acordat o mare atenție acestui aspect, creând încă din 2009 o ramură separată în cadrul forțelor militare dedicată războiului electronic. Astfel, au creat și dezvoltat circa 60 de tipuri de echipamente pentru războiul electronic și au upgradat cele vechi, mare parte pentru războiul de tranșee, respectiv la nivel tactic: Silok, Piton, Harpoon, Piroed, Strizh, Lisochok etc. Multe au fost pierdute în prima fază a războiului, dar inamicul continuă să mențină o superioritate în acest sens, mai ales pe axele Kupyansk și Bakhmut, unde au edificat un sistem stratificat de capabilități care își schimă permanent poziția.
Ucraina a început războiul având 65% din capacitățile de război electronic din perioada sovietică, doar 25 fiind mai noi. Totuși, au reușit să producă, să upgradeze și adapteze mijloace ca și Bukovel-AD, Khmara, Enclave, Nota, plus cele primite de la partenerii occidentali, astfel că s-a ajuns la o paritate și în acest domeniu. Dar cercetările și implementările continuă de ambele părți.
Zaluzhny consideră că este esențială câștigarea superiorității și sub acest aspect pentru reușita ieșirii din acest impas militar, și aduce o serie de propuneri de natură mai mult tehnică, dar și de combinare a războiului electronic cu trupele de asalt, de eliminare a războiului electronic inamic etc.
Crearea și pregătirea unităților de rezervă
Orice război care se prelungește își ia rația lui de pierderi umane și materiale, războiul ruso-ucrainean nu face excepție. Iar aici apare problema înlocuirii pierderilor umane, de morți, răniți și dispăruți, pentru a putea continua războiul din moment ce niciuna dintre părți nu pare dispusă să cedeze. Rușii au avut pierderi colosale, la fel ca și alte războaie, dar continuă să alimenteze malaxorul fără să pară că ar avea vreo problemă. Recrutează din regiunile sărace ale vastei Rusii, cu promisiuni financiare de nerefuzat pentru oameni fără vreo speranță de mai bine, recrutează din închisori (Wagner 50000 de recruți, ministerul apărării rus 100000 de recruți), dintre muncitorii imigranți din Asia Centrală (22000 de recruți) și din alte părți pentru a completa pierderile imense din războiul contra ucrainenilor.
Ucrainenii nu au astfel de posibilități, ei se bazează pe sistemul propriu de recrutare și pe patriotismul cetățenilor, plus voluntari străini, până acum nu au avut probleme de personal. Dar pe măsură ce războiul se prelungește, acestea ar putea să apară.
Iar crearea de rezerve care să poată fi folosite la nevoie este deosebit de importantă, mai ales în contextul în care intenționezi să forțezi un deznodământ care să ducă la victorie pentru a nu mai prelungi starea continuă de război. Dobândirea superiorității necesare pentru a forța victoria cere o suplimentare de personal.
Aici Zaluzhny analizează sistemul de recrutare și are propuneri pentru îmbunătățirea lui, nu vom intra în amănunte. Dar este importantă declarația sa, prin care atestă clar diferența dintre abordarea rusă și cea ucraineană, care este mult mai apropiată de cea occidentală, a NATO, prin care viața fiecărui militar NATO este prețioasă: ”Rusia a pierdut cel puțin 150 000 de morți. În orice altă țară asemenea pierderi ar fi oprit războiul”, dar nu în Rusia, care ”să fim onești, este un stat feudal în care cea mai ieftină resursă este viața omului. Dar pentru noi… cel mai scump lucru pe care îl avem este poporul nostru”. Și prin această abordare, Ucraina merită să fie parte a civilizației occidentale, care pune preț pe viața omului, nu pe visurile imperiale ale unui autocrat care crede că domnește ca și acum câteva sute de ani.
Concluzii
Perspectivele ucrainenilor pentru 2024 sunt clare, vor să încheie războiul cât mai repede cu o victorie clară, care să îndepărteze pericolul rusesc măcar pentru o generație. Pentru ei victoria înseamnă scoaterea rușilor de pe întreg teritoriul ucrainean așa cum este el recunoscut de ONU, în granițele din 1991. Și o merită, au plătit prea mult pentru asta, au vărsat mult prea mult sânge pentru asta.
Cele expuse de Zaluzhny sunt considerente de ordin tactic prin care s-ar putea obține victoria ucrainenilor, având în vedere situația actuală de blocaj, de stalemate, care în mod clar îi dezavantajează pe ucraineni care nu au posibilitățile și resursele Rusiei, cu atât mai puțin atitudinea disprețuitoare a acestora față de viața oamenilor, inclusiv ai lor.
Zaluzhny expune negru pe alb ce ar trebui și de ce ar avea nevoie pentru a obține această victorie dorită de întreg poporul ucrainean, victorie pentru care a făcut atâtea sacrificii, nu numai din 2022, ci din 2014. Atunci când la Euromaidan au cerut să nu mai facă parte din falimentara și autocrata lume rusă, ci din prospera civilizație europeană.
El nu cere nimic, dimpotrivă, spune despre ajutorul occidental: ”nu erau obligați să ne dea nimic, suntem foarte recunoscători pentru ce am primit, eu doar expun faptele”. Și în interviul său, urmat de eseul din care am extras câteva idei, expune foarte clar de ce ar fi nevoie pentru armata ucraineană pentru a ieși din situația de stalemate pentru a trece la războiul de manevră care ar putea aduce victoria așteptată. Nu vorbește de chestiuni politice, diplomatice, de aprovizionare, care ar putea influența războiul, ci doar strict din punct de vedere tactic, respectiv străpungerea frontului inamic. Fiindcă uzura, celălalt aspect care ar putea duce la terminarea războiului, îi dezavantajează clar pe ucraineni, soluția lor fiind doar străpungerea.
Sunt multe aspecte care trebuiesc analizate atent, dar un lucru este clar și cunoscut, războiul a însemnat un impuls considerabil pentru cercetare și inovație, pentru invenții militare care s-au aplicat ulterior în domeniul civil și s-au dovedit revoluționare în progresul omenirii. Dezvoltarea aviației în primul război mondial, apoi a radarului, sonarului și multe altele, inclusiv în cercetarea tehnologiei nucleare, care pe lângă bomba atomică ne-a dat și centralele nucleare, domeniul rachetelor și multe altele.
Vedem cum s-a dezvoltat și inovat în acest război tehnologia dronelor și războiul electronic, mai spun încă o dată, războiul obligă la cercetări și inovări pentru a asigura victoria uneia din părți contra celeilalte, iar Zaluzhny la asta se referă când spune că ”vedem tot ce inamicul face și el vede tot ce facem noi. Pentru a ieși din acest impas avem nevoie de ceva nou, ca și praful de pușcă ce l-au inventat chinezii și pe care încă îl folosim ca să ne ucidem între noi.”
Ucrainenii au nevoie de ceva nou sau poate au nevoie de ceva ce spune Zaluzhny pentru a rupe situația pozițională actuală și a reuși să obțină victoria pe front. Se spune că în cazul unui atac e nevoie de minim o superioritate de 3 la 1 din partea atacatorului, dar în ofensiva lor de vară, ucrainenii au atacat de pe poziții aproximativ egale și au provocat pierderi apărătorului în proporție de minim 3 la 1. Așa că războiul evoluează, se dezvoltă și apar noi situații care pot răsturna paradigme, de aceea vorbim de RMA tot mai des.
Analiza lui Zaluzhny este foarte pertinentă, vom vedea în viitor cum se va aplica. Dar, ca idee, dacă s-ar face un clasament al celor mai importanți lideri militari ai secolului XXI, pe generalul Valery Zaluzhny l-aș plasa undeva sus, deasupra altora mult mai titrați ca și Tommy Franks sau David Patraeus.
Federația Rusă a atacat oraşul Harkov – centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume -cu mai multe rachete în ultimele zile, ucigând două persoane şi rănind peste 60 într-unul dintre cele mai masive atacuri cu rachete şi drone de la începutul războiului pe scară largă în februarie 2022.
Moscova atacă frecvent infrastructura energetică a Ucrainei, cu scopul de a teroriza populația.
Menținerea tensiunii militare în jurul orașului nordic Harkiv are și rolul de a bloca capacitatea Ucrainei de a trimite trupe din regiune pe frontul de sud, unde se pregătește o puternică controfensivă rusă.
Intenția Rusiei de a respinge trupele ucrainene de la granița Crimeei este evidentă, iar folosirea unor strategii de fixare a trupelor ucrainene este parte integrantă a tacticii militare ruse. Experții estimează că în zona Harkiv, partea rusă imobilizează câteva zeci de mii de soldați ucraineni, care nu pot fi folosiți pe alte fronturi.
Este clar că partea rusă nu va putea cuceri Harkivul, transformat în citadelă urbană de către armata Ucrainei, dar aceste atacuri de fixare forțează partea ucraineană să mențină trupe importante în regiune.
La granița dintre Ucraina și regiunea de est a R. Moldova, contingentul militar ilegal rus din Transnistria imibilizează aproximativ 8-10 mii de soldați ucraineni, care ar putea fi folosiți pe alte fronturi.
O poveste similară se întâmplă și la granița cu Belarusul, unde armata condusă de Lukașenko și contingentul rus obligă partea ucraineană să mențină un număr important de soldați în vestul țării pentru a nu permite tăierea căilor de acces către Kiev și front de către o eventuală ofensivă rusă.
Atacurile terorii
Operatorul reţelei electrice din Ucraina a anunţat că vremea severă de iarnă a lăsat peste 1.000 de oraşe şi sate fără electricitate în nouă regiuni şi a îndemnat locuitorii să facă economie de electricitate, deoarece sistemul energetic al ţării a fost slăbit de bombardamentele ruseşti. Consumul de electricitate a atins cele mai ridicate niveluri din această săptămână, în condiţiile în care temperaturile au scăzut la aproximativ -15°C în multe zone ale ţării, a precizat operatorul de reţea Ukrenergo. „Nivelul de consum continuă să crească din cauza scăderii considerabile a temperaturii în întreaga ţară”, a precizat acesta pe aplicaţia de mesagerie Telegram, adăugând că, în cursul dimineţii de marţi, consumul de electricitate era deja cu 5,8% mai mare decât în ziua precedentă. „Începând din această dimineaţă, din cauza vremii nefavorabile – vânt puternic, gheaţă – energia electrică a fost întreruptă în 1.025 de localităţi”, a anunţat Ukrenergo. Vremea severă a provocat pagube importante la nivelul reţelelor de distribuţie, cu vânturi puternice, ger şi un strat gros de gheaţă care s-a depus pe echipamente, ceea ce a întârziat lucrările de reparaţii, a precizat Ukrenergo. Vitaliy Kim, guvernatorul regiunii sudice Nikolaev, unde 215 oraşe şi sate au rămas fără curent electric, a declarat că gheaţa de pe cablurile de electricitate avea o grosime de peste 5 centimetri. Ukrenergo a declarat că sistemul de alimentare cu electricitate funcţionează deja la capacitate maximă şi a îndemnat locuitorii să economisească energia electrică cât mai mult posibil şi să evite utilizarea simultană a mai multor aparate electrice pentru a ajuta sistemul să facă faţă. Ucraina a fost nevoită să importe electricitate din ţările vecine România şi Slovacia, pentru a putea satisface cererea, a precizat operatorul naţional ucrainean. Ukrenergo a declarat că termocentralele ucrainene încă nu au fost pe deplin reparate după bombardamentele masive efectuate de Rusia în iarna trecută, iar centralele solare nu au putut funcţiona la capacitate maximă din cauza norilor denşi şi a vremii nefavorabile. Iarna trecută, Rusia a vizat sistemul energetic ucrainean cu mii de rachete şi drone, provocând pene de curent frecvente, care au afectat milioane de oameni. Termocentralele reprezentau aproximativ o treime din totalul energiei electrice produse în Ucraina înainte de război. Ukrenergo a raportat, de asemenea, mai multe daune la reţelele de electricitate din regiunile Doneţk, Harkov şi Herson, care se află în apropierea liniei frontului şi în raza de acţiune a bombardamentelor de artilerie ale armatei ruse.
Ajutor pentru Ucraina
Naţiunile Unite au anunţat că au nevoie de 4,2 miliarde de dolari în acest an pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina şi pentru milioanele de refugiaţi care au părăsit această ţară din cauza invaziei ruse începând cu februarie 2022. ”Recentul val de atacuri ne reaminteşte costul devastator al acestui război pentru civili, într-un moment când o iarnă viguroasă sporeşte nevoia urgentă pentru un ajutor umanitar ce salvează vieţi”, subliniază ONU. Potrivit Naţiunilor Unite, 14,6 milioane de persoane vor avea nevoie de ajutor umanitar în Ucraina în acest an, ceea ce înseamnă 40% din populaţie.
Apelul la donaţii pentru Ucraina se ridică la 3,1 miliarde de dolari pentru 2023, însă au fost finanţate doar în proporţie de 64%. În acest an, ONU a decis să revizuiască în scădere, alegând să se concentreze pe nevoile cele mai urgente. ”Sute de mii de copii trăiesc în localităţi din prima linie, îngroziţi, traumatizaţi sau privaţi de lucrurile cele mai elementare”, a explicat într-un comunicat secretarul general adjunct pentru probleme umanitare, Martin Griffiths. ”Acest simplu fapt ar trebui să ne oblige să facem tot ce este posibil pentru a aduce mai mult ajutor umanitar în Ucraina”, a adăugat el. Referitor la refugiaţi, Martin Griffiths şi şeful agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, au lansat planul de ajutor într-o conferinţă de presă comună la Biroul ONU de la Geneva. Aproximativ 6,3 milioane de persoane care au părăsit Ucraina de teama războiului s-au refugiat în principal în Europa. Acest plan va contribui la strângerea a 1,1 miliarde de dolari pentru a veni în sprijinul unei părţi dintre ei (2,3 milioane de persoane). ”Milioane de refugiaţi ucraineni încă au nevoie de un ajutor urgent”, a insistat Filippo Grandi. Doar jumătate din copiii ucraineni refugiaţi, de vârstă şcolară, sunt şcolarizaţi în ţara de primire şi numai 40%-60% din refugiaţii ucraineni şi-au găsit locuri de muncă, conform ONU.
Formula de pace Zelenski
Peste 80 de state au dezbătut duminică în Elveţia pentru a ajunge la o înţelegere asupra formulei de pace în Ucraina propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă co-organizatorii au admis că sunt încă departe de a fi gata să includă în aceste dezbateri Rusia. Consilierii pentru securitate naţională din 83 de state au participat la un al patrulea ciclu de discuţii pe baza propunerilor în 10 puncte ale lui Zelenski pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina, la aproape doi ani de la declanşarea de către Rusia a ofensivei sale militare de mare amploare. Negocierile au fost coprezidate de asistentul preşedintelui ucrainean Andrii Iermak, şeful de birou al lui Zelenski, şi de ministrul elveţian al afacerilor externe Ignazio Cassis. Ele s-au derulat în luxoasa staţiune de schi Davos, cu o zi înainte de deschiderea summitului de cinci zile al Forumului Economic Mondial ce reuneşte elita economică şi politică a planetei, summit la care urmează să participe şi preşedintele ucrainean. „Scopul este de a ne pregăti pentru a fi gata să lansăm un proces cu Rusia, când va veni momentul”, a declarat Cassis în timpul unei conferinţe de presă. Cu toate acestea, ministrul elveţian a spus că până acum nici Kievul, nici Moscova nu erau gata să facă acest pas. La rândul său, Iermak a estimat că negocierile au fost unele „deschise, constructive şi detaliate”, asupra principiilor-cheie pentru a ajunge la „o pace globală, justă şi durabilă pentru Ucraina”. Chiar dacă există divergenţe asupra modului de a ajunge acolo, „noi suntem foarte aproape asupra marilor principii de independenţă, integritate teritorială, suveranitate şi norme de drept internaţional şi de statute ale Naţiunilor Unite”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă. Cassis a subliniat importanţa participării la negocieri a Braziliei, Indiei şi Africii de Sud, membri alături de Rusia în cadrul BRICS. „Implicarea lor este foarte importantă pentru că ele dialoghează cu Moscova şi păstrează în relaţia cu ea un anumit grad de încredere”, a explicat el. Potrivit lui Cassis, crearea unei dinamici colective cu un larg evantai de ţări, dincolo de naţiunile occidentale, va ajuta la căutarea unei căi pentru a ieşi din conflict. Prim-ministrul chinez Li Qiang va veni la Davos, însă Iermak nu a putut spune dacă Zelenski va avea o întrevedere cu acesta. Responsabilul ucrainean a declarat că ţara sa preconizează să organizeze summituri cu state africane şi sud-americane, pentru a explica poziţia Ucrainei. „Este foarte important ca ţările responsabile să analizeze planul nostru şi să declare că este un plan realist”, a spus el. Iermak a dat asigurări că nu a fost supus presiunilor pentru ca Ucraina să facă nişte concesii teritoriale, adăugând că ţara sa continuă să lupte şi că ea „va câştiga în mod evident acest război”. Andrii Iermak s-a declarat de asemenea optimist asupra faptului că ajutorul va continua să vină de la partenerii Ucrainei în Europa şi de la SUA. „Va trebui, într-un mod sau altul, să găsim o cale pentru a include Rusia. Nu va fi pace fără ca Rusia să aibă un cuvânt de spus”, a insistat Cassis. „Însă aceasta nu înseamnă că noi trebuie să aşteptăm ca Rusia să facă ceva. În fiecare minut, zeci de civili din Ucraina sunt ucişi sau răniţi. Nu avem dreptul de a aştepta la infinit”, a subliniat şeful diplomaţiei elveţiene. Alte trei reuniuni la nivel de consilieri pentru securitate naţională au avut loc înainte de aceasta: la Copenhaga în iunie 2023, la Jeddah în august şi în Malta în octombrie. Negocierile de la Davos s-au axat în special pe criteriile reţinute pentru a determina sfârşitul ostilităţilor, retragerea trupelor ruse, justiţia pentru crimele comise şi prevenirea unei noi escaladări.
Desant diplomatic
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita Elveţia începând de luni, au anunţat duminică serviciile sale, într-un moment în care Ucraina încearcă să-şi asigure un sprijin fiabil din partea aliaţilor săi, la aproape doi ani de la invazia rusă. „Preşedintele Zelenski îşi va începe vizita în Confederaţia Elveţiană la 15 ianuarie”, a declarat preşedinţia ucraineană, precizând că acesta urmează „să aibă întrevederi cu preşedinţii ambelor camere ale parlamentului, lideri de partide, precum şi cu preşedintele elveţian”. Zelenski va participa, de asemenea, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Preşedintele ucrainean, care s-a adresat în trecut liderilor prezenţi la această reuniune anuală prin videoconferinţă, va ţine un „discurs special” cu această ocazie. Conflictele din Ucraina şi Fâşia Gaza ar urma să domine forumul de la Davos, care s-au deschide luni.
Baricada Ucraina
Noul şef al diplomaţiei franceze şi omologul său german au reafirmat dorinţa ţărilor lor de a sprijini Ucraina „atât timp” cât este necesar în faţa ofensivei Rusiei. „Suntem pe deplin de acord” să spunem „că trebuie să-i susţinem pe ucraineni atât timp cât este necesar”, a declarat Stéphane Séjourné presei, în cursul primei sale vizite, în calitate de ministru, la Berlin. „Ceea ce înseamnă că trebuie să organizăm la nivel european elemente de iniţiative care să fie coordonate” pe „apărarea valorilor şi intereselor noastre”, a adăugat ministrul francez, care s-a deplasat cu o zi înainte la Kiev, fără a da mai multe detalii. La rândul său, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a afirmat de asemenea că trebuie să fim „de partea Ucrainei atât timp cât este necesar, până când Rusia se va retrage” de pe teritoriul ucrainean. Preşedintele rus Vladimir „Putin nu se opreşte” în acest război, „nu vrea să se oprească”, a declarat ea. Această luare de poziţie a celor doi miniştri survine într-un moment în care Kievul este îngrijorat de faptul că aliaţii săi europeni şi americani ezită din ce în ce mai mult în acordarea de mai mult ajutor în lupta împotriva invaziei ruse. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat în ultimele săptămâni să-şi mobilizeze aliaţii.
Acuzații dure
Ucraina acuză Rusia că utilizează un explozibil ce conţine componente interzise împotriva soldaţilor ucraineni aflaţi în tranşee, a anunţat duminică Statul major al armatei ucrainene, relatează DPA. Kievul afirmă că de la începutul războiului au fost consemnate 626 de astfel de cazuri, dintre care 51 numai de la 1 ianuarie acest an. Explozibil ce conţine gaz iritant CS, cunoscut şi ca gaz lacrimogen, a fost lansat din drone sau lansat de artilerie. Folosirea acestui gaz în război este interzisă de Convenţia ONU privind Armele Chimice, document care a fost semnat şi de Rusia. Acuzaţiile ucrainene nu au putut fi verificate în mod independent, menţionează DPA. Potrivit Institutului american pentru studiul războiului (ISW), întrucât soldaţii ucraineni sunt dotaţi cu echipament de protecţie împotriva armelor chimice, biologice şi nucleare, gazul lacrimogen nu îi afectează grav. Totuşi, purtarea măştii de gaze este un impediment în timpul luptelor.
Armata rusă a declarat sâmbătă că a lovit fabrici de armament în Ucraina în timpul nopţii trecute, asigurând că şi-a atins „toate” ţintele, în timp ce Kievul a anunţat anterior că Rusia a lansat 40 de rachete şi drone în acest atac. Ministerul rus al Apărării a precizat că a lovit, în special cu dispozitive hipersonice Kinjal, instalaţii ale „complexului militar-industrial” ucrainean de fabricare a obuzelor, prafului de puşcă şi dronelor.
Sprijin francez
Noul ministru de externe francez, Stephane Sejourne, a sosit sâmbătă la Kiev pentru a marca sprijinul acordat de Paris Ucrainei după aproape doi ani de război cu Rusia. Vizita vine într-un moment crucial pentru Ucraina, întrucât aliaţii săi europeni şi americani dezbat continuarea sprijinului lor în faţa atacurilor ruseşti, notează France Presse. Numit recent în fruntea diplomaţiei franceze, Sejourne „a sosit la Kiev pentru prima sa deplasare pe teren, pentru a continua acolo acţiunea diplomatică franceză şi reitera angajamentul Franţei faţă de aliaţii săi şi alături de populaţiile civile”, a indicat ministerul său pe reţeaua X. „De aproape 2 ani, Ucraina este în prima linie pentru a-şi apăra suveranitatea şi asigura securitatea Europei. Ajutorul Franţei se înscrie în durată. Asta am venit să spun la Kiev pentru prima mea deplasare”, a declarat ministrul, într-un mesaj publicat pe aceeaşi reţea socială. Stephane Sejourne, care îi succede Catherinei Colonna în urma remanierii guvernului în Franţa, urmează să se întâlnească sâmbătă la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. În vârstă de 38 de ani, noul ministru, care nu a făcut carieră în diplomaţie, spre deosebire de predecesoarea sa, este un apropiat al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi conduce partidul prezidenţial, Renaissance. De îndată ce şi-a preluat mandatul vineri, el s-a angajat să continue sprijinul Franţei, afirmând că „a ajuta Ucraina înseamnă garantarea victoriei democraţiei”. Ajutorul militar oferit de Franţa Ucrainei se ridică la 3,2 miliarde de euro, potrivit unui raport parlamentar publicat în noiembrie. Sprijinul puternic oferit de ţările occidentale după invazia rusă de la începutul anului 2022 s-a fisurat în ultimele săptămâni, pe fondul disensiunilor politice. Noile promisiuni de ajutor occidental au încetinit brusc, ajungând la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului, a calculat la începutul lunii decembrie institutul german de cercetare Kiel Institute. Un pachet european de 50 de miliarde de euro planificat pentru consolidarea sprijinului european pentru Ucraina este blocat, cel puţin până la următorul summit UE programat pentru începutul lunii februarie. Noul pachet din partea Statelor Unite este la rândul său reţinut în Congres de reticenţa aleşilor republicani. Volodimir Zelenski a avertizat că orice întârziere a ajutorului pentru ţara sa va avea un impact semnificativ asupra cursului războiului. El cere mai multe mijloace de apărare aeriană, în timp ce Rusia şi-a intensificat recent loviturile. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, Moscova a lansat 40 de rachete şi drone asupra Ucrainei, dintre care opt au fost distruse şi „mai mult de 20” şi-au ratat ţinta, în special datorită unor „contramăsuri electronice”, au anunţat forţele aeriene ucrainene.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, va semna, joi, la Istanbul, alături de omologii bulgar şi turc, Memorandumul de înţelegere privind constituirea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea. Acțiunea este doar primul pas spre o prezență navală permanentă a NATO la Marea Neagră, dorită de România.
Inițiativă strategică
MCM Black Sea reprezintă o iniţiativă a celor trei aliaţi riverani la Marea Neagră menită să faciliteze siguranţa navigaţiei prin combaterea ameninţărilor reprezentate de minele marine. Structura operaţională a MCM Black Sea, cu o comandă rotativă la fiecare şase luni şi două activări planificate în fiecare rotaţie, va asigura un nivel continuu de vigilenţă şi pregătire, contribuind şi la întărirea posturii aliate de descurajare şi apărare a Flancului Estic. Partenerii riverani ai NATO, precum şi Grupurile Navale Permanente NATO şi Aliaţii non-litorali, vor putea participa la activităţile MCM Black Sea în scopul dezvoltării cooperării în sprijinul securităţii Mării Negre şi pentru a îmbunătăţi interoperabilitatea.
La rândul său, ministrul adjunct bulgar al Apărării Atanas Zaprianov se va deplasa în Turcia, unde va semna acest acord.
Decizia de a aproba Memorandumul de către partea bulgară a fost luată la o reuniune guvernamentală la Sofia pe 13 decembrie 2023. Crearea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră (MCM Black Sea) a fost iniţiată de Turcia în august 2023 cu misiunea principală de a asigura securitatea rutelor maritime din Marea Neagră faţă de minele plutitoare şi de a contracara ameninţarea reprezentată de mine apărută după începerea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, se arată în anunţ. Activităţile MCM Black Sea au caracter complet paşnic şi nu sunt îndreptate împotriva niciunei alte ţări. Este de aşteptat ca acesta să contribuie la îmbunătăţirea interacţiunii şi relaţiilor de bună vecinătate dintre participanţi, fără a înlocui prezenţa NATO şi activităţile curente de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre. Războiul din Ucraina, început de Rusia, duce la riscuri de securitate în regiune, în special în ce priveşte transportul, iar pentru a minimiza aceste riscuri forţele navale ale celor trei ţări se vor implica în eliminarea minelor plutitoare, a declarat la începutul lunii ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev, citat de mass-media de la Sofia.
Axa București-Kiev
Preşedintele Klaus Iohannis a avut recent o discuţie telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cei doi şefi de stat făcând un schimb aprofundat de opinii şi evaluări cu privire la situaţia de securitate din Ucraina şi din regiune, în special la Marea Neagră, a informat Administraţia Prezidenţială de la București. „Preşedintele României l-a asigurat pe preşedintele Volodimir Zelenski de continuarea sprijinului ferm al ţării noastre pentru Ucraina”, a arătat Administraţia Prezidenţială. El a reiterat condamnarea de către România a recentelor atacuri brutale intensificate ale Rusiei asupra Ucrainei, în special asupra infrastructurii civile. Preşedinţii României şi Ucrainei au discutat şi despre dezvoltarea relaţiei bilaterale şi priorităţile în acest sens pentru anul 2024, în special proiectele transfrontaliere de interes reciproc şi dorinţa comună de a avansa substanţial în procesul de stabilire a unui Parteneriat strategic între cele două ţări, conform deciziilor luate cu prilejul recentei vizite a lui Volodimir Zelenski la Bucureşti, în octombrie 2023, şi conform Declaraţiei comune semnate la acel moment de cei doi şefi de stat. În acest context, preşedintele Iohannis a salutat progresele referitoare la recunoaşterea de către Ucraina a inexistenţei aşa-zisei „limbi moldoveneşti”, ca urmare a celor convenite de cei şefi de stat în octombrie 2023, şi a subliniat importanţa respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a continuării unui dialog bilateral constructiv, transparent şi principial între cele două ţări pe toate dosarele de interes reciproc. Iohannis şi Zelenski au discutat şi despre sprijinul României pentru integrarea europeană a Ucrainei, şeful statului felicitând Ucraina pentru decizia istorică luată în luna decembrie 2023, în cadrul Consiliului European, de deschidere a negocierilor de aderare. „Preşedintele Volodimir Zelenski a mulţumit în mod deosebit preşedintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul valoros şi susţinerea acordate de şeful statului român personal şi de România în atingerea acestui obiectiv”, a transmis Administraţia Prezidenţială. Cei doi preşedinţi au discutat şi despre parcursul euroatlantic al Ucrainei şi despre priorităţile la nivel aliat din acest an, precum şi despre continuarea sprijinului relevant pentru Ucraina, inclusiv în contextul pregătirii Summitului NATO de la Washington.
Opoziție turcă
Inițial, Turcia a anunţat că nu va permite tranzitarea Bosforului către Marea Neagră a celor două dragoare de mine pe care armata britanică le-a oferit Ucrainei, întrucât trecerea acestor nave contravine Convenţiei de la Montreux. Oficialii de la Ankara nu au oferit detalii privind o posibilă revizuire a deciziei lor. După ce Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, Turcia a decis ca, în virtutea Convenţiei de la Montreux, semnată în anul 1936, să nu permită trecerea prin Bosfor a navelor militare care nu-şi au baza la Marea Neagră. Regatul Unit a anunţat luna trecută că va transfera către Ucraina două nave specializate în identificarea şi neutralizarea minelor maritime, pentru a ajuta armata ucraineană în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia. Dar Turcia şi-a informat aliaţii din NATO că, atât timp cât continuă războiul în Ucraina, nu va autoriza cele două dragoare de mine să tranziteze strâmtorile Bosfor şi Dardanele, precizează un comunicat emis de preşedinţia de la Ankara. Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră, se arată în acelaşi comunicat, care dezminte „zvonurile apărute în unele mass-media” conform cărora ar fi autorizat trecerea celor două nave.
Piedica Montreux
Turcia „a considerat imediat drept „război” operaţiunea militară specială a Rusiei împotriva Ucrainei”, prin urmare, conform prevederilor Convenţiei de la Montreux, „a închis strâmtorile pentru navele militare ale celor două părţi aflate în război (Rusia şi Ucraina)”, argumentează preşedinţia turcă. Conform respectivei convenţii, navele militare ale părţilor nebeligerate pot tranzita strâmtoarea chiar şi pe timp de război, dar aceeaşi convenţie oferă Turciei posibilitatea de a avea ultimul cuvânt şi de a refuza autorizarea trecerii oricărei nave dacă estimează că există un risc ca această ţară să fie atrasă în război. Cele două dragoare de mine – din clasa Sandown – donate Ucrainei de către Regatul Unit sunt nave relativ mici, având 52 de metri lungime, 10,5 metri lăţime şi un pescaj de 2,3 metri. Aceste dimensiuni se încadrează în cele autorizate pentru navigaţia pe canalul Rhin-Mein-Dunăre pentru a fi astfel transportate pe Dunăre până la Marea Neagră, dar înălţimea lor nu permite trecerea pe sub podurile acestei căi navigabile. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce continuă războiul în Ucraina. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma unei vizite efectuate la Istanbul de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a predat în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă. Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea unor drone turceşti Bayraktar către Ucraina.
Zelenski avertizează
Ezitările occidentalilor cu privire la livrările de ajutoare către Kiev îl încurajează pe (preşedintele rus) Vladimir Putin, care vrea să ”ocupe” întregul teritoriu al Ucrainei, a avertizat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP şi Reuters. ”Trebuie să acordăm atenţie retoricii lui Putin. El nu se va opri. Vrea să ne ocupe complet”, a declarat Zelenski în timpul unei vizite la Vilnius. ”Putin nu va încheia (războiul) atât timp cât noi, împreună, nu vom termina cu el”, a explicat şeful statului ucrainean într-o conferinţă de presă comună cu omologul său lituanian Gitanas Nauseda. El a atenţionat că, în cazul înfrângerii Ucrainei, alte ţări din apropierea Rusiei riscă să fie atacate. ”Trebuie să înţelegem că Lituania, Letonia, Estonia şi Republica Moldova ar putea fi viitoarele victime dacă nu rezistăm”, a explicat preşedintele ucrainean. Acesta a insistat că ţara sa duce ”lipsă gravă” de sisteme occidentale de apărare antiaeriană, pe fondul intensificării în ultimele săptămâni a bombardamentelor ruse în Ucraina. ”În ultimele zile, Rusia a lovit Ucraina cu un total de 500 de proiectile, dintre care noi am distrus 70%”, a detaliat el. Volodimir Zelenski a precizat că nu există presiuni din partea partenerilor Kievului în sensul opririi luptei contra forţelor ruse ce au invadat Ucraina începând din februarie 2022.
„Există mai multe voci în mass-media, le-am citit pe toate. Dar cred că partenerii noştri oficial încă nu intenţionează să ne dea astfel de semnale. Cel puţin eu personal nu i-am auzit”, a adăugat preşedintele ucrainean. Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a spus că la summitul NATO de la Washington din iulie acest an, ce va marca 75 de ani de la crearea Alianţei Nord-Atlantice, Ucraina aşteaptă cel puţin un pas concret pe calea către integrarea sa în organizaţie.
Portul Constanța, salvarea Ucrainei
Portul Constanţa a stabilit în 2023 un nou record în ceea ce priveşte exporturile de cereale, graţie majorării livrărilor de cereale provenite din Ucraina precum şi proiectelor de îmbunătăţire a infrastructurii finanţate de Uniunea Europeană, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare din România, citați de Reuters. Potrivit surselor, portul Constanţa a expediat anul trecut o cantitate record de 36 milioane de tone de cereale, în creştere cu 50% comparativ cu 2022, iar cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total. Pe parcursul anului trecut, Ucraina a expediat aproximativ 14 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la o cantitate de 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022. Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un singur an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone. Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa este acum cea mai importantă rută alternativă de export pentru Kiev, în condiţiile în care cerealele ajung în portul românesc cu camioanele, pe calea ferată sau cu barjele pe Dunăre. Guvernul de la Bucureşti vrea să dubleze capacităţile de tranzit pentru cerealele ucrainene prin portul Constanţa, până la patru milioane de tone pe lună, şi în prezent lucrează la modernizarea infrastructurii feroviare şi rutiere din şi din jurul portului Constanţa. Miercuri, reprezentanţii autorităţii portuare au precizat că proiecte de investiţii finanţate de Uniunea Europeană, cu o valoare de 546,8 milioane de euro, au fost finalizate anul trecut sau urmează să fie finalizate în 2024. De asemenea, noi proiecte de investiţii cu o valoare de 218 milioane de euro aşteaptă în prezent să fie aprobate. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, declara în luna decembrie că România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina, lucru posibil şi prin implementarea proiectului PRIMUS dedicat navigaţiei pe timp de noapte pe Canalul Sulina. „De astăzi navigaţia pe Canalul Sulina este posibilă şi pe timp de noapte! Proiectul PRIMUS a fost finalizat, iar sistemul de balizaj va permite navelor să navigheze în condiţii de siguranţă 24 de ore din 24”, a afirmat ministrul Sorin Grindeanu. Traficul total de marfă prin portul Constanţa s-a ridicat la 92,5 milioane de tone în 2023, în creştere cu 22,5% comparativ cu 2022, au precizat reprezentanţii autorităţii portuare.
Sprijin pentru R. Moldova
Republica Moldova este expusă la acţiunile hibride ale Moscovei, de aceea România va continua sprijinul său în domeniile în care Chişinăul are cea mai mare nevoie, a afirmat recent ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Angel Tîlvăr, alături de şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Marelui Ducat de Luxemburg, Yuriko Backes şi cu şeful luxemburghez al Apărării, generalul Steve Thull, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, Braşov. Întrevederile au avut loc cu prilejul vizitei pe care oficialii aliaţi au efectuat-o la trupele luxemburgheze din cadrul Grupului de Luptă NATO, dislocat în facilitatea românească de pregătire. În context, ministrul Tîlvăr a prezentat eforturile multidimensionale depuse de România pentru sprijinul Ucrainei încă din primele zile ale declanşării invaziei ruse, precum şi hotărârea Guvernului de la Bucureşti de a continua acest sprijin. Angel Tîlvăr a subliniat importanţa sprijinirii procesului de instruire a militarilor armatei ucrainene, reliefând, în acest context, importanţa Centrului European de Instruire F-16 inaugurat la Feteşti, la sfârşitul anului trecut, unde se pot pregăti piloţi români, dar şi din ţări aliate şi partenere, inclusiv Ucraina.â În context, cei doi oficiali au analizat modalităţile concrete prin care cele două ţări pot colabora pentru sprijinirea instruirii piloţilor ucraineni în cadrul Centrului. „România găzduieşte unul dintre cele mai mari contingente luxemburgheze dislocate în afara graniţelor, în ultimii ani, aceasta fiind o dovadă a unei cooperării excelente în cadrul unui proiect esenţial pentru postura aliată de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre. Apreciem relaţia foarte bună de cooperare pe care o avem cu toţi aliaţii care participă la Grupul de Luptă al NATO din ţara noastră – Franţa, Belgia şi Luxemburg. Împreună depunem eforturi pentru dezvoltarea continuă a acestuia, inclusiv a infrastructurii”, a spus Angel Tîlvăr, citat în comunicat. Generalul Gheorghiţă Vlad a remarcat că prezenţa militarilor străini în ţara noastră reprezintă un mesaj foarte important al unităţii statelor NATO în faţa deteriorării situaţiei regionale de securitate. „În continuare, sunt planificate antrenamente şi exerciţii pentru creşterea capacităţii comune de reacţie, precum şi a interoperabilităţii Grupului de Luptă cu capabilităţi ale Forţelor Terestre Române”, a afirmat şeful Statului Major al Apărării din România. Cei doi miniştri au discutat şi despre importanţa Summit-ului NATO de la Washington, care va avea loc în acest an, Angel Tîlvăr subliniind necesitatea menţinerii unei prezenţe aliate consolidate în regiunea Mării Negre, precum şi importanţa creşterii sprijinului pentru partenerii vulnerabili din zonă, în special a Republicii Moldova.
Sfârșitul de an este un moment propice pentru a face un bilanț și a analiza stadiul în care se află războiul, precum și unele perspective pentru anul ce urmează. În anul 2022, după declanșarea războiului, am avut din plin atât război de manevră (atacurile asupra Kievului, Harkiv, Summy, Cernihiv și cedarea acestor direcții de atac, contraofensivele ucrainene din Kherson și Harkiv), dar și crâncene bătălii de poziții și asedii (Sieverdonetsk, Kramatorsk, Popasna, dar și primele luni de asedii la Bakhmut și Avdiivka. Au fost multe bătălii, atât dinamice, cât și de poziții, cu variate răsturnări de situație, cu angajamente aeriene prin care de la superioritate aeriană rusească s-a ajuns la stalemate, iar pe partea navală s-a ajuns de la dominarea totală a mării de către flota rusă la alungarea acestei flote din cadranul nord-vestic al Mării Negre în cel estic și nord-estic, încă în afara rachetelor ucrainene.
În schimb, anul 2023 a fost mult mai static, mai pozițional, ofensiva de iarnă rusească reușind cu mari sacrificii și practic desființarea ulterioară a Wagner cucerirea Bakhmutului, de fapt ocupând un cadran de șase pe șase kilometri, în timp ce mult așteptata ofensivă de vară ucraineană a reușit o pătrundere maximă de 17 kilometri prin liniile fortificate Surovikin pe axa spre Tokmak, dar fără a ajunge la el. Chiar și fără să-l comparăm cu 2022, anul 2023 a adus schimbări insignifiante pe linia de front, în urma unor lupte crâncene rezultate cu pierderi semnificative de ambele părți.
Reperele lui 2022
Terenul Ucrainei este în mare măsură plat, de stepă, iar țara este străbătută de prea puține drumuri asfaltate sau pietruite. Toamna, când încep ploile, și primăvara, când începe dezghețul și ploile de primăvară (fenomen numit rasputița), terenul ucrainean se transformă într-o mlaștină care face deplasarea vehiculelor militare foarte dificilă, astfel că ofensivele masive toamna și primăvara, în general, sunt practic imposibile. Germanii și românii, în 1941-1942, și sovieticii, în 1943-1944, au aflat pe pielea lor asta, de aceea ofensivele majore se dădeau vara, când terenul este complet uscat, și iarna, când este înghețat.
Aceasta este una din cauzele eșecului rușilor în primăvara lui 2022 la Kiev, Cernigov, Summy sau în fața Harkiv. Rușii s-au putut deplasa doar pe drumurile asfaltate, în coloane lungi, având flancurile vulnerabile. Din zone acoperite de pe flancuri echipe speciale ucrainene vânau tancurile și transportoarele cu aruncătoare manuale (aici și-a câștigat renumele racheta FGM-148 Javelin, dar și drona turcească Bayraktar), provocând mari pierderi unităților înaintate și coloanelor de aprovizionare. De obicei echipele mobile ucrainene incendiau primul și ultimul vehicul din coloană, blocând-o la ambele capete, apoi distrugeau în voie vehiculele unul câte unul. În urma pierderilor mari, rușii au realizat că au apucat mai mult decât puteau înghiți, astfel că au abandonat nordul Ucrainei și s-au concentrat pe sud, Donbass, Zaporoje, Kherson. Lupte grele, de uzură, în Donbass, pentru Sieverodonetsk, Kramatorsk, Popasna și altele.
Urmează contraofensiva ucraineană declanșată în Kherson la 30 august 2022. O săptămână mai târziu, cinci brigăzi ucrainene rup prin surprindere apărarea rusă la sud-est de Harkiv și îi împing pe ruși în Luhansk eliberând peste 6000 de kmp. Această lovitură de maestru a putut fi realizată doar prin disimulare și surprindere, atacul precedent previzibil în Kherson i-a făcut pe ruși să mute trupe în apărare acolo, slăbind frontul chiar la sud de Harkiv, unde au lovit. În noiembrie rușii cedează capul de pod rămas la nord de Nipru, împreună cu orașul Kherson, cap de pod rămas izolat și presat din toate direcțiile.
Din acest moment inițiativa trece de partea ucraineană, pe care o vor menține până în prezent.
Ofensiva rusă de iarnă și rebeliunea Wagner
Pentru a recâștiga inițiativa pierdută, rușii declanșează o ofensivă de iarnă, continuată în prima parte a lui 2023, cu direcția principală Bakhmut, localitate pentru care s-au dat cele mai grele lupte de până atunci. Bakhmut, ca și Marinka sau Avdiivka și altele, au fost localități contestate încă din 2014, iar din 2022 devenind obiective importante în cadrul invaziei rusești pe scară largă. Luptele îndelungate pentru acestea au făcut ca liniile de separație să fie printre cele mai fortificate din lume, imediat în urma graniței dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, de aici intensitatea și grozăvia angajamentelor pentru aceste localități și poziții.
În cazul Bakhmut, efortul principal a fost din partea grupării de mercenari Wagner, al cărei lider Evgheni Prigojin încerca să se afirme ca unul fără de care Rusia nu putea câștiga războiul. Tactica aleasă de ruși a fost una total neconformă pentru atacul unor astfel de poziții fortificate, respectiv asaltul frontal în valuri succesive de infanterie, ceea ce a avut ca rezultat un carnagiu printre trupele rusești. Ni se pare greu de înțeles această abordare, dar ar trebui să ne amintim că aceasta era tactica sovietică din al doilea război mondial, așa cum apare în memoriile și amintirile veteranilor noștri, care spuneau că atunci când atacau rușii o făceau în masă, se întunecau dealurile de mulțimea lor. Germanii și românii trăgeau în ei până îi respingeau sau li se termina muniția, apoi se retrăgeau sau erau copleșiți. Genul de luptă glorificată inclusiv în filmele sovietice și în cele rusești.
Pierderile rușilor la Bakhmut au ajuns și la 600 de morți și răniți pe zi, iar singura modificare a tacticii a fost de fapt o rafinare a ei. Rușii trimiteau inițial o grupă avansată, de cercetare sau de sacrificiu, când ucrainenii deschideau focul, rușii identificau pozițiile ucrainene și le bombardau cu artileria, apoi trimiteau la atac frontal o companie. Ucrainenii ripostau, rușii bombardau de unde se trăgea și așa mai departe, un alt val, practic își sacrificau proprii oameni pentru a descoperi pozițiile de foc întărite ale ucrainenilor, pentru ca apoi să le poată lovi cu artileria. Dar și ucrainenii s-au adaptat, deschideau foc asupra grupelor de sacrificiu doar din unele poziții avansate pe care le abandonau mai apoi, păstrând posibilitățile de ripostă pentru valurile ulterioare, mai numeroase.
La acea vreme lui Prigojin i se acorda mult credit, având în vedere că părea a fi singurul care i-ar putea oferi lui Vladimir Putin o victorie care să îi salveze obrazul în această ofensivă de iarnă, soldată doar cu eșecuri la Marinka, Avdiivka sau Vuhledar. I s-a permis inclusiv să recruteze voluntari din închisorile rusești pentru a-și completa rândurile subțiate de apărarea ucraineană din Bakhmut. Ca o comparație, la începutul lui 2022 în sistemul penitenciar rusesc existau circa 420000 de deținuți. În octombrie-noiembrie 2023 mai existau 266000, deci apare o diferență de aproximativ 150000 de persoane. Prigojin a recrutat pentru Wagner aproximativ 50000, după care i s-a interzis în urma conflictului cu Shoigu. Restul au fost recrutați de ministerul apărării din Rusia, parte concentrați în batalioane de pedeapsă și sacrificiu sau unități Storm-Z.
Dar lui Prigojin această încredere și libertate i s-a ridicat la cap, astfel că a început să atace public conducerea militară rusă și să o învinuiască pentru pierderile grele suferite, deși principalul vinovat era tactica aleasă pentru a servi cât mai repede Rusiei victoria mult așteptată. Desigur, nu și-a permis să îl atace direct pe Putin, ci pe capii armatei, Shoigu și Gherasimov, dar prin ricoșeu lovea și în Putin, deoarece acesta îi pusese în funcție pe cei doi. Mai mult, nu i-a schimbat când lucrurile au început să meargă prost, nici când ofensiva către Kiev a eșuat, nici când au fost surprinși de cele două contraofensive ucrainene de succes. Ulterior, când Prigojin i-a atacat public pe cei doi, l-a pus pe Putin în imposibilitate de a-i schimba, deoarece ar fi arătat slăbiciune cedând la presiunile și criticile lui Prigojin.
Ori, aceste aspecte i-au scăpat lui Prigojin și i-au adus sfârșitul. Fiindcă cucerirea Bakhmutului și popularitatea câștigată l-au făcut să se creadă de neînlocuit, dar a pus armata rusă într-o lumină proastă pe plan intern, adică cum se face că o adunătură de mercenari a reușit acolo unde au eșuat invincibilii militari ruși, mai mult, au fost singurii care chiar au cucerit ceva în această ofensivă de iarnă, chiar cu pierderi enorme. Așa că ia măsura discutabilă să pornească spre Moscova în fruntea wagneriților săi (cel puțin o parte) pentru a-și face dreptate singur, să-i înlocuiască pe Shoigu și Gherasimov, pe care îi considera vinovați de pierderile suferite.
Încă nu știm care au fost mobilurile și calculele făcute de Prigojin, pe ce se baza el sau dacă avea certitudinea unui sprijin din interior, din centrul puterii moscovite, ale unor elemente nemulțumite de politica statului rus. Cert este faptul că în niciun moment nu l-a contestat pe liderul suprem, Vladimir Putin, dar acțiunea sa, respectiv marșul asupra Moscovei început la 24 iunie 2023, a dat o lovitură grea regimului președintelui Putin. În primul rând, a dovedit că există disensiuni ireconciliabile între mercenarii Wagner și armata rusă, brațul înarmat al statului rus. Chiar dacă Wagner au avut succes prin cucerirea Bakhmut, faptul că s-au revoltat, aspect de netolerat în orice structură militară, dovedea rușilor că lucrurile nu merg bine pe front, chiar dacă propaganda spunea altceva. În al doilea rând, dovedea faptul că statul rus, condus cu o mână de fier de Putin, nu îi poate controla pe acești mercenari, chiar dacă ei s-au dovedit utili Rusiei, nu numai la Bakhmut sau în alte zone în care au acționat după 2022, dar și în Siria, în Africa sau în Donbass în 2014. Și în al treilea rând, cel mai important, au dovedit că spatele frontului rusesc este extrem de vulnerabil, o coloană cu circa 5000 de wagneriți, cuprinzând tancuri, transportoare, dar și mașini civile, a reușit să pătrundă în adâncime, să captureze Rostov pe Don și să continue spre Moscova. Toate forțele militare ruse, foarte puține, care i s-au pus împotrivă au evitat lupta sau au fost respinse. Wagneriții au doborât câteva elicoptere și un avion Il-22M de comandă și control, provocând pierderi în cadrul armatei ruse. Au pătruns și în regiunea Voronej până la 400 de kilometri de Moscova. În calea lor s-au făcut baricade, a fost excavată șoseaua pentru a-i opri cumva.
A fost nevoie de intervenția lui Lukashenko, președintele belarus, care a reușit să oprească avansul Wagner oferindu-i azil lui Prigojin, iar statul rus a renunțat la acuzații. Două luni mai târziu Prigojin este ucis în avionul care îl transporta cu alți lideri importanți ai Wagner de o rachetă antiaeriană rusească. Wagner este practic desființat, parte fiind vărsați în armata regulată rusă, parte trimiși în misiuni în Africa.
Vladimir Putin a trecut în acele zile prin cea mai mare criză a regimului său de la începutul invaziei din Ucraina. Întrebarea care rămâne, putea marșul lui Prigojin asupra Moscovei să provoace o schimbare la vârful conducerii Rusiei? Pentru a răspunde trebuie să facem niște paralele istorice.
În urma înfrângerii din războiul ruso-japonez din 1904-1905 se declanșează o revoluție cu greu înăbușită în sânge de către autoritățile țariste. În 1917, după trei ani de război, trupele ruse se revoltă și sunt sprijinite de către cei de acasă, sătui de lipsurile cauzate de război. A urmat detronarea țarului, revoluția lui Kerenski și apoi lovitura de stat a lui Lenin, urmată de războiul civil câștigat cu greu de bolșevici. Dar totul a pornit de la nemulțumirea generală în urma lipsurilor cauzate de război, a milioanelor de victime rezultate într-un conflict interminabil, în care rușii piereau cu sutele de mii în urma atacurilor frontale împotriva pozițiilor fortificate inamice. În 1917 a existat o astfel de revoltă și în cadrul armatei franceze de pe Frontul de Vest, dar a fost aplanată prin schimbări importante referitoare la condițiile soldaților francezi ce luptau în prima linie. Războiul de uzură de lungă durată provoacă nemulțumire și revoltă în rândul trupei, este problema statului cum gestionează aceste aspecte. Cu cât mai multe sicrie ajung în țară, fără vreun rezultat pozitiv palpabil pe front, cu atât populația devine mai nemulțumită și gata să se revolte. S-a văzut asta în cazul implicării URSS în Afghanistan, după aproape zece ani de război (1979-1988), cu pierderi masive, acest aspect a fost unul dintre cauzele ce au dus la prăbușirea URSS în 1991.
Din perspectivă istorică, marșul lui Prigojin asupra Moscovei ar fi putut avea succes doar în cazul în care populația rusă ar fi fost mult mai afectată de pierderile umane și de lipsurile inerente războiului, dar realitatea este încă diferită. Sancțiunile occidentale încă nu și-au făcut efectul deplin, este nevoie de timp ca populația rusă să sufere cu adevărat, mai ales că rușii sunt obișnuiți cu lipsurile încă din timpul URSS. Iar pierderile umane încă nu sunt de așa impact, din mai multe motive. Unul este faptul că rușii nu își recuperează morții, aparținătorii pot primi doar o notificare că respectivul este dispărut, deși este demult mort în Ucraina. Deci există o speranță că ar mai putea fi în viață, iar asta se poate prelungi pe termen nedefinit. Și încă ceva, mobilizații sunt din republicile îndepărtate ale Rusiei, nu din Moscova sau Sankt Petersburg. Respectiv, dacă moare cineva din Burația, Daghestan sau Tula, cetățenii ruși din Moscova sau Sankt Petersburg habar nu au și nici nu îi interesează.
Ca idee, marșul lui Prigojin, sau ceva de acest gen, ar putea avea succes doar după câțiva ani de război, când lipsurile populației devin mai acute și tot mai multe sicrie ajung acasă, astfel încât să poată provoca o revoltă care ar putea amenința conducerea lui Vladimir Putin care înăbușă din fașă orice manifestare contrară politicii sale. După aceste standarde, Prigojin s-a cam grăbit, dar asta nu înseamnă că în viitor o astfel de acțiune nu ar putea avea succes. Cert este că Putin a reușit să treacă cu succes peste cel mai sensibil moment al regimului său de la declanșarea războiului din Ucraina.
Vuhledar sau cimitirul infanteriei marine ruse
Am vrut să fac o paranteză aici referitor la ofensiva de iarnă a rușilor pentru a nu crea ideea că atacurile în valuri au fost doar o caracteristică a Wagner în atacul lor asupra Bakhmutului, ci că această tactică a fost una generală în armata rusă. Respectiv atacuri în valuri împotriva unor poziții întărite, indiferent de pierderi, rezultate cu hecatombe de morți de partea rusă, la fel ca și în ww1 sau ww2, de parcă rușii nu se pot desprinde de tiparele din acele vremuri.
Din martie 2022 până în octombrie rușii au asaltat Vuhledar fără succes, deși între timp ajunseseră aproape de Kiev și în alte părți. Abia în octombrie reușesc să ocupe Pavlinka, la sud de Vuhledar și să se apropie de oraș, apoi declanșează un atac masiv începând din 25 ianuarie 2023, în cadrul ofensivei de iarnă. Vuhledar este o poziție dominantă, care este atacată constant de către trupele ruse, care suferă pierderi enorme. Brigada 155 Infanterie Marină rusă atacă și este prinsă în câmpul minat și decimată de artileria ucraineană la 25 ianuarie, reia atacul pe aceeași direcție și este decimată din nou la începutul lui februarie, având pierderi enorme, de peste 50% din capacitatea inițială. Atacurile sunt reluate după același tipar și cu același rezultat, pierderi enorme de partea rusă fără a reuși măcar să se apropie de obiectivul final. Câmpul de luptă a rămas acoperit de epavele tancurilor și transportoarelor blindate, făcând din Vuhledar cimitirul infanteriei marine rusești. În urma pierderilor, Brigada 155 Infanterie Marină a fost refăcută în două rânduri cu recruți, dar, ca și în alte situații în cadrul armatei ruse, calitatea trupelor a avut de suferit, astfel că din unitate de elită s-a transformat în unitate de recruți neexperimentați, ceea ce a avut impact major pe câmpul de luptă.
Ofensiva ucraineană de vară
În această ofensivă, inițial de primăvară, s-au pus multe speranțe și au fost multe așteptări, în urma ofensivelor ucrainene reușite în toamna lui 2022 (Kherson și Harkov) și al eșecului ofensivei ruse de iarnă, soldată numai cu ocuparea Bakhmut în urma unor pierderi deosebit de grele. Dar această ofensivă a fost amânată până la 4 iunie 2023, din motive ce țin de vreme, pregătirea noilor brigăzi ucrainene instruite în vest parțial cu armament occidental, dar și pentru a aștepta ca o cât mai mare cantitate de armament occidental să ajungă și să fie integrată în unitățile ucrainene. Cu toate acestea, armamentul occidental ajunge doar secvențial, de cele mai multe ori în cantități insuficiente, mai ales muniția. Încă din iarnă ucrainenii au început să stocheze muniția în vederea acestei ofensive, ceea ce s-a văzut în consumul redus în perioada premergătoare.
Timpul pierdut de ucraineni este folosit din plin de către ruși, care au avut timp din octombrie până în iunie să realizeze în Zaporoje, direcția cea mai probabilă de atac, așa numită linie defensivă Surovikin, de fapt o succesiune de aliniamente fortificate cu câmpuri minate, șanțuri antitanc, dinți de tigru și poziții fortificate ale infanteriei și artileriei, realizate pe adâncime de zeci de kilometri.
După cum s-a văzut ulterior, efortul principal a avut loc în Zaporoje, obiectivul strategic străpungerea apărării ruse (linia Surovikin) și atingerea Mării de Azov (la Berdiansk sau Mariupol) și separarea în două a dispozitivului rusesc din sudul Ucrainei. În caz de reușită, trupele rusești din regiunea Kherson ar fi fost prinse într-o pungă și singura lor scăpare ar fi fost evacuarea de urgență în Crimeea înainte ca trupele ucrainene să meargă de-a lungul coastei spre sud-vest și să taie istmul Perekop. Donbassul la nord ar fi fost și el izolat, putând fi aprovizionat doar direct din Rusia, și supus presiunii pe mai multe direcții.
Realitatea este că presiunea asupra armatei ucrainene sub forma așteptărilor pentru a obține cel mai bun rezultat era foarte mare, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, fapt care i-a făcut să aleagă această direcție principală, aspect intuit corect și de către ruși, care au fortificat puternic zona pentru străpungere. Cum era și normal, au existat și direcții secundare, de disimulare, cum a fost cea spre Bakhmut, unde atacul a început în mai. Rușii nu aveau cum să cedeze orașul, acesta fiind singura lor victorie din 2023, așa că l-au apărat cu strășnicie, ucrainenii atingându-și scopul prin blocarea aici a numeroase efective rusești.
Cealaltă direcție secundară, pentru fixarea altor efective rusești, ar fi fost în Kherson, peste Nipru, unde era necesară traversarea și forțarea fluviului. Dar rușii au detonat barajul de la Nova Khakovka la 6 iunie, două zile după începerea ofensivei din Zaporoje, inundând zona și făcând imposibilă orice forțare a fluviului timp de două luni, până apele s-au mai retras și terenul inundat s-a mai întărit. Chiar dacă a fost o catastrofă ecologică, rușii și-au atins scopul, au disponibilizat trupe cu care să facă față atacului principal. Mai mult, prin atacuri punctuale în Luhansk și Donetsk, pe linia Svatove – Kremina, au fixat trupe ucrainene necesare la efortul principal din Zaporoje.
Ucrainenii au atacat în Zaporoje inițial în mai multe puncte, inclusiv în punctul cel mai vestic, lângă Nipru, cu direcția centrala atomică de la Energodar, tocmai pentru a le îngreuna rușilor sarcina de a descoperi care sunt direcțiile principale, ulterior s-au concentrat pe două direcții esențiale, una mai la est, de la Velika Novosilka spre Berdiansk, alta mai la vest, de la Orikiv spre Robotyne – Tokmak – Melitopol, important centru de comunicații. Pe aceasta din urmă au reușit să avanseze cel mai mult, trecând de Robotyne, dar fără să ajungă la Tokmak. În octombrie putem spune că ofensiva ucraineană a încetat, atât din cauza oboselii trupelor, cât și din considerente climatice, după cum spuneam mai sus, ucrainenii începând să edifice poziții defensive, la fel ca cum au făcut rușii începând din toamna trecută. Practic s-a ajuns la o situație de stalemate, după cum spunea generalul Valery Zaluzhny, comandantul șef al forțelor armate ucrainene (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/ ).
Caracteristicile luptelor din această contraofensivă sunt total diferite față de ceea ce am asistat până acum, având caracter de noutate și putând fi studiu de caz pentru academiile militare din lume, la fel ca și alte aspecte relevate până acum de conflictul ruso-ucrainean (vezi https://karadeniz-press.ro/razboiul-din-ucraina-spre-o-noua-rma/ ).
În primul rând, ucrainenii nu au avut o superioritate covârșitoare la punctul de impact, mai ales că vorbim de asaltul unor poziții puternic fortificate. Ofensiva cu mari concentrări de blindate împotriva unor poziții întărite, între două forțe tehnologizate apropiate, pare a fi ceva de domeniul trecutului. Asta deoarece dronele de supraveghere identifică zona de concentrare a blindatelor și transmit coordonatele artileriei proprii care lovește la sigur. Am văzut în primele zile ale contraofensivei, când Brigada 47 Mecanizată ucraineană, dotată cu armament occidental, a pierdut câteva Leoparduri și Mardere. Acest aspect i-a obligat pe ucraineni să schimbe tactica, atacând inițial cu infanteria, în grupe răsfirate, pozițiile întărite rusești, să le ocupe și abia apoi puteau veni blindatele care aveau deja rol de sprijin al infanteriei. În acest timp un mare efort era pe vehiculele de deminare, total insuficiente în armata ucraineană. Dar principalul efort era pe artileria de contrabaterie, respectiv identificarea și distrugerea de către artileria proprie a artileriei inamice, descoperirea poziției acesteia și distrugerea cu tiruri de contrabaterie.
Dar și rușii au învățat pe parcursul războiului, astfel că mută artileria permanent și contraatacă de fiecare dată fiecare poziție pierdută, câte trei-patru valuri pentru orice linie de fortificații. Exact ca și în primul război mondial, când în urma unui atac, dacă reușeai să ocupi o linie de tranșee, aceasta era imediat contraatacată de rezervele inamice. Dar aceste contraatacuri rusești au fost date după vechea metodă de la Bakhmut sau din altă parte, valuri umane care se aruncau prin câmp deschis (sau prin câmpurile minate proprii) spre poziția cucerită de ucraineni. Astfel s-a ajuns la un paradox, deși teoretic atacatorul trebuie să se aștepte la pierderi mult mai mari decât apărătorul, în cazul ofensivei de vară ucrainene a fost exact invers, rușii au avut pierderi estimate la de trei ori mai mari decât ucrainenii.
Dar această tactică, deși conservă blindatele și forța umană, este mare consumatoare de timp, iar strategia rușilor a fost să câștige timp, ceea ce le-a reușit. Ucrainenii au străpuns primele linii și următoarele, au avansat cu grijă evitând pierderile mari, au trecut de Robotyne, dar nu au ajuns la Tokmak, centrul de rezistență al sistemului defensiv numit linia Surovikin. Chiar dacă s-au oprit și construiesc ei înșiși linii defensive pe pozițiile cucerite, pentru a-și consolida avansul, rușii au timp să facă noi linii defensive la sud de Tokmak, astfel încât în primăvară să îi pună pe ucraineni din nou în fața unui sistem defensiv identic cu cel din 2023.
Un factor care a influențat negativ ofensiva ucraineană a fost întârzierea livrărilor de armament occidental. Dar și ezitările de a livra armament occidental performant, cu capabilități de lovire la distanță, de teamă că ucrainenii ar putea lovi cu el teritoriul Rusiei, iar Occidentul nu vrea să escaladeze astfel conflictul. Trecând peste ipocrizia acestei abordări, adică Rusia lovește ținte inclusiv civile pe tot teritoriul Ucrainei, iar ucrainenii să nu poată lovi ținte militare cu armament occidental pe teritoriul Rusiei, vedem că aceste întârzieri au produs efecte negative și trupele ucrainene în ofensivă au avut de suferit. Am să dau un singur exemplu, avansul ucrainean a fost permanent hărțuit și lovit de elicopterele rusești Ka-52 decolate de la Berdiansk și din alte baze aflate în afara razei de acțiune a rachetelor ucrainene. Elicopterele decolau de la Berdiansk și atacau ucrainenii în Zaporoje, aceștia neavând o protecție antiaeriană suficientă, cu excepția MANPADS-urilor, adică lansatoare individuale antiaeriene cum ar fi FIM-92 Stinger. Elicopterele rusești își lansau rachetele de la peste 3 km, dincolo de bătaia eficace a acestor MANPADS, și chiar dacă acuratețea acestora lăsa de dorit, ucrainenii au avut de suferit. După ce au primit suficiente rachete Storm Shadow și ATACMS americane au putut lovi și distruge elicoptere Ka-52 chiar în baza lor din Berdiansk, precum și facilitățile bazei.
Totuși, nu putem spune că ofensiva ucraineană a fost un eșec total. A reușit o străpungere maximă de 17 km pe direcția principală, a provocat pierderi disproporționat de mari în oameni și tehnică de luptă rușilor, accentuând uzura acestora, și-au conservat parțial tehnica proprie, inclusiv cea occidentală (pierderile la aceasta au fost minime, mult sub estimările inițiale), care urmează să fie suplimentată, dar, cel mai important, au căpătat o experiență de luptă superioară, inclusiv cu tehnica occidentală. În schimb rușii au avut pierderi mult mai mari, iar unitățile lor se degradează continuu prin pierderile masive de ofițeri și militari experimentați care sunt înlocuiți cu recruți fără instruire. Am exemplificat cu Brigada 155 Infanterie Marină rusă decimată în două rânduri la Vuhledar.
Frontul Kherson
Prin distrugerea barajului de la Nova Khakovka la 6 iunie rușii și-au asigurat temporar liniștea pe acest front, dar după retragerea apelor ucrainenii l-au reactivat făcând dese incursiuni dincolo de fluviu cu unități de forțe speciale, edificând capete de pod pe care le mențineau câteva zile, atrăgând contraatacurile rușilor, provocându-le pierderi, după care le evacuau înapoi peste Nipru. Acțiuni de genul lovește și fugi, rușii nu își puteau permite să lase vreun cap de pod, deoarece în lipsa vreunei reacții, acesta s-ar fi putut dezvolta și lărgi suficient ca să poată deveni o amenințare serioasă. Un cap de pod de acest gen, dacă se dezvolta suficient, putea fi urmat de constituirea unui pod de pontoane prin care să poată fi aduse întăriri și apoi să amenințe cu o pătrundere în Kherson direct spre Crimeea să taie istmul Perekop și să izoleze trupele rusești.
Astfel că rușii au fost nevoiți să suplimenteze trupele de pe malul stâng al Niprului, nu numai cu unități de supraveghere, ci și cu rezerve pentru a contraataca capetele de pod, iar aceste trupe trebuiau luate din Zaporoje. Practic, avantajul inițial în urma inundării zonei s-a terminat, ucrainenii fiind deciși să fructifice și această direcție secundară. Debarcările lor au avut inițial rol de hărțuire și testare a apărării, în cazul unui contraatac serios ei evacuând capul de pod. Au fost multiple astfel de tentative, unele insule de pe fluviu au fost ocupate permanent, unele capete de pod fiind menținute timp îndelungat.
Lucrurile au devenit mai serioase când ucrainenii au început să mențină capetele de pod, să extindă și le întărească tot mai mult, cum este cazul la Poyma sau la Krynky. La acesta din urmă, în premieră, au transferat vehicule blindate și armament greu, ceea ce poate însemna că intenția lor este edificarea unei poziții permanente. Avantajul este că malul drept, cel deținut de ucraineni, este mai înalt decât cel stâng, astfel perdeaua de protecție a artileriei de pe malul drept este mai eficientă. Mai mult, zona din adâncime este mai nisipoasă și solul este mai tare, favorizând războiul de manevră indiferent de vreme. Toate contraatacurile rusești, inclusiv cu blindate, au fost respinse cu pierderi mari de partea rușilor.
Rămâne de văzut dacă ucrainenii vor exploata în adâncime acest cap de pod, pornind la atac, dar în acest caz pierzând acoperirea artileriei proprii de pe malul opus al Niprului și putând intra în bătaia artileriei rusești, sau vor menține și întări dispozitivul păstrându-l ca o amenințare permanentă pentru ruși. În primul caz, vor trebui să rezolve chestiunea logistică, să constituie câteva poduri de pontoane pe care să le protejeze împotriva atacurilor de drone și rachete, în același timp lovind cu precizie liniile logistice rusești din interior. Oricum, forțarea unui fluviu și dezvoltarea unei ofensive peste un astfel de obstacol este una din cele mai complicate operațiuni militare, depășită doar de debarcarea amfibie de pe mare.
Capul de pod de la Krynky este un subiect de urmărit în următoarele luni.
Avdiivka
Un orășel cu 37000 de locuitori înainte de război, a fost capturat de separatiștii pro-ruși în aprilie 2014 și eliberat de ucraineni în iulie 2014. De atunci este teatrul unor lupte grele, cum ar fi în 2017, dar după invazia rusă din 2022 acestea s-au intensificat. Rușii au încercat să-l cucerească fără succes în prima fază a războiului, dar apărătorii ucraineni au rezistat. Ulterior, atacurile rusești s-au întețit, fără rezultat. Alături de Bakhmut, Marinka și Vuhledar, a fost unul din obiectivele ofensivei rusești din iarna 2022-2023, dar, deși transformat în ruine, a rezistat. După oprirea ofensivei de vară ucrainene, din octombrie atacurile rusești s-au întețit cu mai multă furie asupra Marinka și Avdiivka, în ambiția de a-i oferi lui Putin măcar o victorie înainte de sfârșitul anului, deși ambele orașe sunt de fapt un morman de ruine. Marinka, aflat la sud de Avdiivka, a fost cucerit de ruși la 25 decembrie, apărătorii ucraineni retrăgându-se la nord de fostul oraș. Dar Avdiivka rezistă provocând rușilor pierderi îngrozitoare în tentativa lor de a-l încercui.
Spre deosebire de Bakhmut, Avdiivka chiar are o importanță strategică, fiind un intrând adânc în teritoriul deținut de ruși și situat la mică distanță de orașul Donetsk, capitala oblastului cu același nume, practic este considerată ca o suburbie a acestuia, astfel că Donetsk este în bătaia inclusiv a artileriei ușoare, de calibru mic. Cucerirea lui de către ruși ar putea îndepărta acest pericol, așa că este explicabilă decizia rușilor de a ataca aici.
Rușii strâng echivalentul unei armate mecanizate (după unii analiști două armate) și se aruncă asupra extremităților de la nordul și de la sudul intrândului, începând cu 10 octombrie. Atac după atac, cu tancuri și vehicule blindate direct prin câmpurile de mine ucrainene, în bătaia artileriei și loviturilor cu drone, urmate de valuri de infanterie în câmp deschis împotriva proiectilelor cu dispersie, adică exact ce au evitat ucrainenii în cursul ofensivei lor în Zaporoje. Rezultatul a fost sub forma unor pierderi rusești îngrozitoare, practic nesustenabile, astfel că atacul se oprește în 16 octombrie și se reia sub aceeași formă câteva zile mai târziu, când rușii aduc noi unități și tehnică de luptă, doar ca să le arunce din nou în malaxor, cu același rezultat. Ca să ne dăm seama de intensitatea luptelor, în vecinătatea orașului (unde există o fabrică de cocs) se află un deal imens de deșeuri de cărbune numit Terrikon, rușii l-au asaltat și după pierderi masive au reușit să-l urce și să înfigă un steag în vârf, steag aruncat în aer de o dronă ucraineană. Dar aflați pe acel deal au constatat că nu pot săpa adăposturi împotriva tirurilor ucrainene în reziduurile de cărbunele afânat și nu pot să fie aprovizionați, așa că au trebuit să renunțe la el.
Pe măsură ce trece timpul, atacurile de blindate s-au redus din cauza pierderilor imense și au fost înlocuite cu vechea metodă, atacuri sinucigașe de infanterie în valuri. Raportul pierderilor umane este enorm, de peste 10 la 1 în favoarea ucrainenilor, ajungând în unele zile ca rușii să piardă între 900 și 1000 de oameni pe zi, morți, răniți și dispăruți, mult peste rata maximă din Bakhmut, de circa 600 de oameni pe zi. Referitor la pierderile în tehnică de luptă, conform siteului Oryx, care înregistrează numai pierderile confirmate cu probe foto, video și geolocalizate, deci mai mici decât realitatea, în Avdiivka rația de pierderi după o lună și jumătate de ofensivă rusă arată cam așa: 9 la 1 pentru tancuri (la zece tancuri pierdute, 9 sunt rusești), între 20-30 la 1 pentru vehicule blindate, peste 4 la 1 pentru artilerie auto propulsată. În termeni absoluți, repet, sunt doar pierderi confirmate cu probe foto sau video cu geolocația respectivului vehicul, vorbim de 82 de tancuri și 145 vehicule blindate doar până la 24 noiembrie. Totul doar pentru un câștig de câteva sute de metri la intrândul sudic și doi kilometri la cel nordic. Dar, la intrândul nordic, rușii s-au apropiat de principala linie de aprovizionare ucraineană, ceea ce ar putea pune probleme în viitor, dacă rușii vor putea menține tempoul, lucru puțin probabil în urma pierderilor enorme de până acum. Oricum, atacurile au mai scăzut în intensitate, dar este posibil ca rușii să aducă noi rezerve în primele luni ale anului, în cursul așteptatei lor ofensive de iarnă, care la Avdiivka a început dezastruos, dar a avut succes la Marinka.
Din punct de vedere al pierderilor, Avdiivka poate fi comparată doar cu dezastrul de la Vuhledar sau cu retragerea catastrofală de la Izium din septembrie 2022, când rușii au abandonat sute de tancuri și vehicule blindate în mâinile ucrainenilor, devenind la momentul respectiv principalii furnizori de armament pentru armata ucraineană.
Iată ce spunea generalul Valery Zaluzhny, comandantul armatei ucrainene, despre ce a văzut pe frontul de la Avdiivka, după câteva săptămâni de ofensivă rusă: ”Pe monitor, în ziua în care am fost acolo, am văzut 140 de vehicule rusești în flăcări, distruse în patru ore de când au intrat în raza de acțiune a artileriei noastre”.
Ca și concluzie, pentru a măcina trupele rusești și să le pună în imposibilitate de a deveni o amenințare ofensivă, ucrainenii ar avea nevoie de cât mai multe astfel de Avdiivka. Fiindcă uzura inamicului înseamnă să-l faci să piardă mai mult decât produce sau aduce.
