Cancelarul german: Ucrainenii sufera de dictatura si represiune

, , ,
 

Cancelarul german, Angela Merkel, este de părere că în Ucraina şi Belarus oamenii suferă de “dictatură şi represiuni”.
Critica dură a cancelarului german făcută la adresa Ucrainei vine pe fondul sosirii la Harkov a medicilor germani care, zilele acestea, o vor consulta şi trata pe fostul premier Iulia Timoşenko, care a ieşit de două zile din greva foamei. “La ora actuală, Germania şi Uniunea Europeană trăiesc în libertate şi pace. Din păcate nu aceeaşi situaţie este şi în restul Europei. Popoarele Ucrainei şi Belarusului mai suferă încă de dictatură şi represiuni”, a accentuat Merkel.
În seara de 7 mai, Merkel a ţinut un discurs electoral, în faţa celor patru mii de susţinători ai săi, în care îi ia apărarea fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, solicitând autorităţilor ucrainene eliberarea ex-premierului ucrainean şi să-i asigure acesteia asistenţă medicală adecvată. Săptămâna trecută, Angela Merkel a avertizat autorităţile ucrainene că intenţionează să boicoteze organizarea campionatului european de fotbal “EURO-2012′ în Ucraina, din cauza situaţiei fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, care a făcut greva foamei timp de mai bine de două săptămâni, după ce a fost bătută de angajaţii închisorii Kacianovsk, de la Harkov, unde aceasta îşi ispăşeşte pedeapsa de şapte ani de detenţie.
De asemenea, tot din cauza situaţiei legate de fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, 13 din 18 şefi de stat au refuzat să participe la summitul statelor din Europa Centrală şi de Est.

 Ucraina riscă izolarea diplomatică

Parlamentarul european Marek Sivec consideră că amânarea reuniunii şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est care trebuia să aibă loc în perioada 11-12 mai 2012 în Crimeea, la Ialta, este un semnal negativ pentru Ucraina şi că această ţară riscă să fie izolată diplomatic. Declaraţia a fost făcută de un europarlamentar joi la Bruxelles. “Amânarea summitului de la Ialta este o ştire negativă, ce ar putea costa Kievul cam scump, întrucât din acest motiv statul ucrainean ar putea fi izolat diplomatic”, a explicat europarlamentarul din partea Poloniei. Potrivit declaraţiilor sale, actuala situaţie din Ucraina provoacă îngrijorări Poloniei, care nu este de acord cu boicotarea organizării Euro-2012 în această ţară. Fiind întrebat de jurnalişti ce părere are despre boicotarea de către mai mulţi oficiali europeni a Euro-2012, Marek Sivec a răspuns că “de la neparticipare până la boicot este o cale lungă.
Or, toţi aceşti oficiali refuză să participe la meciurile din cadrul Euro-2012 care vor avea loc în Ucraina, însă nu au şi boicotează campionatul european de fotbal”. La 8 mai 2012, Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a anunţat că summitul ţărilor din Europa Centrală şi de Est care trebuia să aibă loc în perioada 11-12 mai 2012 la Ialta va fi amânat din cauză că 13 din 18 şefi de stat au refuzat să participe la reuniunea din Crimeea.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *