Calculatoare pentru elevii romani din Tiraspol

, , ,
 

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul guvernului României a donat miercuri un lot de 20 de calculatoare liceului cu predare în limba română “Lucian Blaga” de la Tiraspol.
Ceremonia a avut loc în sediul primăriei municipiului Chişinău. Prezenţa DRP la Chişinău demonstrează interesul legitim pe care statul român îl are pentru toţi vorbitorii de limbă română, indiferent unde se află, a declarat şeful instituţiei, Eugen Tomac. “Statul român va continua politica de protejare şi de susţinere a identităţii româneşti indiferent unde sunt etnici români. Nu vrem decât ca mesajul nostru să fie înţeles foarte limpede şi corect – ne apărăm conaţionalii noştri indiferent unde locuiesc. Este regretabil că mai există locuri în care cetăţenii vorbesc în şoaptă în limba română”, a declarat Eugen Tomac.
Şi senatorul Viorel Badea, preşedintele comisiei pentru românii de pretudindeni din Senat a calificat gestul DRP drept un “episod extrem de important în ceea ce priveşte susţinerea identităţii româneşti pe malul stâng al Nistrului”.
Directorul Liceului “Lucian Blaga”, Ion Iovcev a vorbit despre condiţiile grele în care activează şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului, menţionând însă că în pofida acestora, cele opt instituţii de învăţământ au demonstrat verticalitate şi că îşi iubesc limba, istoria şi neamul.
Copiii de la liceul “Lucian Blaga” au mulţumit pentru donaţie cu cântece pascale şi patriotice. În regiunea de est a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist pro-rus funcţionează opt instituţii şcolare cu predare în limba română, care însă au fost supuse mai multor presiuni din partea autorităţilor neconstituţionale.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *