La 1 octombrie 2024 forțele armate ruse au capturat Vuhledar, orașul cu o populație de 15000 de locuitori înainte de invazia rusă din 2022. Reușita rușilor survine după doi ani și jumătate de încercări eșuate, dintre care ultimii doi ani, din octombrie 2022, cu atacuri aproape continue și cu pierderi enorme mai cu seamă pentru forțele ruse. O victorie á la Pyrrus, orașul fiind denumit și cimitirul infanteriei marine rusești. Aici au fost decimate și refăcute de trei ori celebrele regimente de elită 40 și 155 infanterie marină ruse, împreună cu alte unități, inclusiv ale DPR (Donetsk People Republic) și LNR (Luhansk People Republic). Ori, după ce sunt completate de trei ori cu recruți instruiți netemeinic, după ce și-au pierdut majoritatea ofițerilor și subofițerilor experimentați timp de ani de zile în alte conflicte și bătălii și înlocuiți cu recruți, unitățile de elită 40 și 155 infanterie marină rusă nu mai pot fi numite de elită decât cu o conotație istorică care nu are legătură cu prezentul.

Căderea Vuhledar

Prima încercare serioasă de a lua Vuhledarul rușii au făcut-o în primele luni ale lui 2023, atacând puternic cu blindate, dar fără succes și cu pierderi masive. Aceeași tactică a continuat și în primele luni ale lui 2024, fără să țină seama de faptul că Vuhledar este pe o poziție dominantă și ucrainenii l-au întărit puternic și cu tranșee, fortificații și câmpuri de mine dispuse pe o largă întindere. Despre modul de atac al rușilor, cu formațiuni blindate care atacau în formație indiferent de pierderi, și eșecul acestuia, vezi articolul meu de aici https://karadeniz-press.ro/considerente-de-natura-tactica-asupra-bataliilor-din-2023-2024/. Spuneam aici că această tactică a fost preluată de către ruși din regulamentul de luptă german din 1944 (Gefechtsausbildung der Panzergrenadiere), dar a fost aplicată prost de către ruși, din cauza rigidității comandamentului rus care refuză să lase inițiativa pe câmpul de luptă comandanților din teren, cei mai în măsură să reacționeze prompt la multitudinea de amenințări ce apar brusc pe câmpul de bătălie. Aspect care a dus la pierderi enorme de partea rusă, aspect pentru care chiar generalul comandant al trupelor ruse angajate la Vuhledar, Rustam Muratov, a fost destituit la sfârșitul lui martie 2023.

Atacurile se intensifică începând cu 2024, dar sunt din nou eșecuri costisitoare pentru ruși. După o scurtă pauză în luna august, atacurile se reiau și mai puternice la sfârșitul acestei luni. La 3 septembrie o coloană blindată rusească capturează Prechystivka, la vest de Vuhledar, la intersecția dintre șoseaua spre Velika Novosilka spre vest și Bohoiavlenka spre nord și apoi spre est, care cade chiar la nord de Vuhledar, creând premisele unei posibile învăluiri a orașului. La 8 septembrie este cucerită localitatea Vodiane, la nord-est de orașul care este amenințat deja pe ambele flancuri. În oraș luptă eroica Brigadă 72 ucraineană, care apără orașul încă din 2022.

Deja rușii presează spre Vuhledar din trei direcții, sud, vest și est. La 22 septembrie rușii intră în partea de est a orașului angajându-se în lupte de stradă printre ruinele clădirilor. Pozițiile apărătorilor sunt atacate inclusiv cu bombe ghidate (glide bombs) lansate de aviația rusă. Rușii atacă dinspre sud, de la Pavlivka și încearcă să învăluie dinspre vest, avansând din Prechystivka, amenințând orașul cu completa încercuire. Singura cale de acces din oraș, cea spre nord, spre Bohoiavlenka, este sub tirul artilerie și dronelor rusești. Comandamentul ucrainean nu are altă soluție decât evacuarea orașului, având în vedere că rușii intraseră și la vest, avansând simultan cu cei pătrunși la est, spre centru. Orașul este evacuat de ucraineni și cucerit de ruși la 1 octombrie 2024.

Analiștii militari ucraineni de genul milbloggerilor consideră că decizia evacuării Vuhledar a fost luată părea târziu de către comandamentul ucrainean, ea trebuind să fie luată mai devreme cu aproape o săptămână, la 26 septembrie, când era clar că orașul nu mai putea fi ținut, fiind înconjurat din trei părți și singura linie de comunicații spre nord, către Bohoiavlenka, intrase sub controlul tirurilor de artilerie și drone ale inamicului. De atunci nu se mai putea aproviziona orașul din cauza atacurilor cu drone, iar singura soluție era strecurarea pe unități mici și rarefiate. Ei susțin că prin amânarea deciziei retragerii ucrainenii au avut pierderi suplimentare în rândul forțelor ucrainene, circa 30 de militari din Brigada 72 fiind dispăruți în procesul de retragere. Cinci soldați ucraineni au fost capturați de către ruși și au fost executați pe loc, acest lucru fiind înregistrat de o dronă ucraineană de recunoaștere.

La asaltul final asupra Vuhledar superioritatea rușilor a fost de peste 5 la 1. Au atacat aici, conform ministerului apărării rus, Regimentele 36 și 37 Infanterie Motorizată, Brigada 5 Blindată, Brigada 40 Infanterie Marină, Regimentul 430 Infanterie Motorizată întărită cu unități din Brigada 14 Forțe Speciale. Dinspre nord au atacat Brigada 57 și 139 Infanterie. Împotriva lor, ucrainenii au opus greu încercată Brigadă 72 întărită cu câteva batalioane din Brigăzile Teritoriale 123 și 125 și elemente din Brigada 59 Motorizată ”Da Vinci”. Brigăzile teritoriale ucrainene erau slab dotate și înarmate, fiind formate mai mult din recruți cu prea puțină experiență de luptă. În schimb, rușii au beneficiat de toate avantajele, pe lângă cel numeric, inclusiv în sprijin de aviație și artilerie. Iar rezultatul nu putea fi decât unul singur, în ciuda eroicei rezistențe timp de doi ani și jumătate.

Aceiași analiști militari ucraineni acuză și alte lacune ale apărării orașului Vuhledar în ultima fază care au dus la acest deznodământ. Principala lacună este identificată ca și lipsa rezervelor și insuficientele provizii pentru apărătorii Vuhledarului care luptă de doi ani și jumătate pe aceste poziții, mai ales Brigada 72, care ar fi trebuit să fie trimisă în retragere și refacere cel puțin pentru o perioadă înainte fi reintrodusă pe front. Menținerea permanentă în prima linie timp îndelungat afectează capacitatea de luptă și moralul militarilor, după cum s-a văzut și în primul război mondial.

Din punct de vedere tactic, lacunele identificate sunt lipsa unui număr mare de drone care ar fi putut combate eficient inamicul, având în vedere succesele anterioare în apărare. Totodată, lipsa mijloacelor suficiente de EW (Electronic Warfare) care să combată eficient dronele inamice, lipsa concentrării atacurilor cu drone, lipsa cooperării între operatorii de drone și alte mijloace de foc eficiente care ar fi putut interzice pe termen îndelungat atacurile rusești. Într-un cuvânt, e vorba de lipsa de adaptabilitate la contextul evoluției războiului, având în vedere că rușii se adaptează constant, în ciuda pierderilor, la noile realități ale câmpului de luptă. Aici putem vedea valabilitatea zicalei militare cel mai mare dușman al tău este succesul de ieri. Zicală valabilă și în management și alte domenii. Dar aici se aplică direct, faptul că ucrainenii au reușit să respingă timp de doi ani și jumătate atacurile rusești la Vuhledar le-a insuflat o astfel de încredere în forțele proprii încât au început să facă greșeli dovedite fatale. Mă refer aici în primul rând la comandament, care văzând că Vuhledar rezistă la toate atacurile, nu l-a prevăzut cu suficiente rezerve în ideea că dacă a rezistat până acum, va rezista și în continuare, astfel că au alocat rezerve suplimentare preponderent în alte zone.

Tot din punct de vedere tactic, analiștii ucraineni vorbesc despre contraatacurile efectuate de către trupele ucrainene care nu au fost suficient de puternice și bine organizate ca să scoată trupele rusești din pozițiile câștigate, fiind efectuate de către trupe slab organizate și dotate (probabil se referă la trupele teritoriale) care nu au fost capabile să recucerească pozițiile, ci doar să oprească eroic avansul rușilor, dar fără a recupera obiectivele destinate. Desigur, aici este o altă discuție referitoare la discrepanța între obiectivele stabilite și mijloacele puse la dispoziție, dar este valabilă și în cazul rușilor. Dacă ucrainenii pun în discuție acest aspect, sperăm să tragă învățămintele necesare.

Mai departe, vorbim de inexistența unei linii defensive puternice viabile care să poată să-i oprească pe ruși în momentul în care se apropie de flancurile orașului Vuhledar. Ucrainenii s-au apărat foarte bine timp de doi ani și jumătate la Vuhledar, provocând pierderi enorme atacanților ruși, profitând de poziția dominantă pe care se afla orașul. Dar dacă ar fi prevăzut și niște linii defensive puternice la Prechystivka sau la flancul estic, poate alta ar fi fost situația.

Dar este tardiv să vorbim de ce ar fi putut fi, cert este că Vuhledar, după o apărare eroică de doi ani și jumătate, a căzut în fața atacurilor rusești. Cu pierderi enorme din partea rușilor, cu orașul nivelat la sol în urma bombardamentelor, dar a căzut.

Fără îndoială că este o victorie importantă rusească, cea mai importantă de la cucerirea Avdiivka, în februarie 2024. Dar obținută cu pierderi enorme timp de doi ani de zile, la fel ca și celelalte victorii rusești cum ar fi Sieverodonetsk, Bakhmut, Avdiivka și multe altele. Iar aceasta s-a putut realiza doar prin transformarea orașului în ruine, la fel ca și în cazurile precedente.

Dar căderea Vuhledar va avea o importanță strategică în desfășurarea ulterioară a războiului, respectiv va însemna un punct de cotitură care să aducă victoria Rusiei în acest război? Sincer, mă îndoiesc. Fiindcă tot așa s-a zis și despre căderea Sieverodonetsk, Lysyceansk, Popasna, Soledar, Bakhmut, Avdiivka, și nu a însemnat o căderea a ucrainenilor sau o scădere în capacitatea lor combativă, ba dimpotrivă. Este o înfrângere pentru Ucraina, dar nu una decisivă, mai ales cum se desfășoară războiul pe alte fronturi.

E suficient să amintesc unele evenimente concomitente cu asaltul asupra Vuhledar, dar desfășurate prea târziu pentru a influența cursul asaltului asupra acestui oraș.

Loviturile în adâncime ucrainene

Ucrainenii ne-au obișnuit cu performanțe deosebite în acest domeniu, de a lovi ținte în adâncime rusești, chiar la distanțe deosebit de mari față de linia frontului, respectiv în spatele acestuia, nu numai în porțiunile ocupate din estul și sudul Ucrainei sau în Crimeea, dar, mai mult, în teritoriul rusesc, mult mai departe. Chiar dacă încă este valabilă interdicția de a folosi armament occidental pentru lovituri în teritoriul rusesc, ucrainenii reușesc această performanță cu drone proprii cu rază lungă de acțiune sau rachete de fabricație proprie. Spre deosebire de Ucraina ocupată (inclusiv Crimeea), unde SCALP, ATACMS sau Storm Shadow au făcut ravagii la depozitele, posturile de comandă rusești, sau la obiectivele importante.

Dar în a doua jumătate a lui septembrie, ucrainenii chiar au reușit niște performanțe deosebite care merită evidențiate. Chiar dacă înainte de această dată ucrainenii au mai reușit lovituri în adâncime împotriva depozitelor de combustibil și armament sau asupra rafinăriilor rusești aflate departe pe teritoriul rusesc, provocând explozii, incendii și distrugeri importante, de data asta a fost ceva cu totul deosebit și nemaivăzut.

La 18 septembrie 2024 este lovit depozitul de muniții de lângă orașul Toropets, regiunea Tver, Baza 107 sau Arsenalul 107, care acoperă o suprafață de aproximativ 6 kmp și se află la 530 kilometri vest de Moscova și la 470 kilometri nord de frontiera ucraineană. Guvernatorul rus al provinciei a anunțat că a avut loc un atac cu drone, dar toate au fost doborâte și atacul ar fi eșuat, doar câteva resturi căzute au provocat incendii minore, dar nimeni nu a fost ucis sau rănit. Dar imaginile cu incendiile cu flăcări înalte de zeci de metri și extinse pe kilometri pătrați au început să circule pe internet, plus explozii puternice în serie. Seismografele din zonă, deși Tver nu este o regiune seismică, au înregistrat 21 de cutremure de joasă intensitate la Toropets, în urma exploziilor extrem de puternice. Imaginile ulterioare din satelit au arătat distrugeri majore, mare parte din depozite, practic majoritatea, fiind pur și simplu spulberate de explozii.

Trei zile mai târziu, la 21 septembrie, ucrainenii lovesc din nou, de data asta mai la vest, distrugând Arsenalul 23, ceva mai mic, acoperind doar 2,3 kmp, dar cu rezultate similare, incendii cu flăcări înalte de zeci de metri, explozii în succesiune și întreaga regiune pârjolită din cauza detonării munițiilor.

În aceeași zi, la 21 septembrie, este lovit în mod identic Depozitul 719, lângă Tikhoretsk, regiunea Kransnodar, aflat la est de Marea de Azov, la circa 500 de kilometri de linia frontului din Donbass. Acesta din urmă era mai degrabă un depozit de tranzit pentru munițiile ce veneau din Coreea de Nord pentru frontul din Ucraina. Rezultatul similar, explozii și distrugeri de o magnitudine comparabilă cu primele două.

Specialiștii estimează că în aceste trei atacuri au fost distruse sute de mii de tone de muniții și armament, inclusiv rachete Iskander și bombe ghidate (glide-bombs) cu care rușii loveau orașele ucrainene și pozițiile de apărare ucrainene de pe front. O lovitură importantă, dureroasă pentru ruși, având în vedere că aceste muniții și rachete nu vor mai ajunge pe front, dar efectul acesteia se va vedea ulterior, nu imediat, deoarece este vorba de muniții ce urmau să ajungă pe front în următoarele săptămâni, nu acum. De aceea aceste lovituri de succes au venit prea târziu pentru Vuhledar, care era deja aproape încercuit.

Cum a fost posibil?

Întrebarea ce și-o pune toată lumea este cum au putut ucrainenii să provoace asemenea distrugeri, incomparabile cu tot ce a fost până acum în acest război. Spre exemplu, harta incendiilor de la Toropets arăta un peisaj asemănător cu rezultatul unui bombardament cu un covor de bombe ca și în al doilea război mondial, când bombardierele lansau un covor de bombe, după cum spuneam, asupra țintelor desemnate. Respectiv incendii pe o arie largă, ca și cum aceasta ar fi fost lovită de o serie de bombe ce cădeau una lângă alta, una după alta.

O explicație ar fi folosirea în masă de rachete occidentale performante, ATACMS, Storm Shadow etc., dar nu este cazul ținând cont că ucrainenii au interdicția în vigoare de a folosi acestea în adâncime pe teritoriul rusesc. Dacă ar fi fost folosite de ucraineni fără aprobarea americană, rușii ar fi reacționat în mod sigur acuzând acest lucru pentru a crea zâzanie între ucraineni și aliați, pe motiv că ucrainenii nu respectă limitele impuse de americani și fac ce vor în ciuda restricțiilor. Ori, această explicație cade de la sine.

Mai rămâne singura valabilă, ucrainenii au folosit dronele proprii cu rază lungă de acțiune. Nu este prima dată, le-au mai folosit și înainte cu rezultate foarte bune contra rafinăriilor sau altor depozite de armament, spre exemplu, la începutul lui septembrie a fost lovit un depozit de muniții din regiunea Voronej provocând explozii și distrugeri, dar de o magnitudine mult mai mică. Dar aceste distrugeri sunt mult prea mari comparativ cu cele precedente, astfel că nu se explică.

Cert este că ucrainenii au folosit atacuri cu mai multe drone simultan, ca și un roi de drone, chiar dacă câteva au fost doborâte, restul și-au atins ținta. Acum trebuie să luăm în calcul și faptul că apărarea antiaeriană a obiectivelor rusești din interiorul Rusiei a avut de suferit, după cum spuneam în analizele anterioare de pe acest site. În sensul că mare parte din sistemele de apărare antiaeriană (inclusiv S-300 și S-400) au fost mutate de la obiectivele lor de apărat de la bazele din interiorul Rusiei direct pe front. În acest mod se pot explica și succesele precedente ale ucrainenilor care au reușit să lovească baze aeriene rusești și să distrugă avioane și elicoptere la sol pe teritoriul Rusiei.

Deci, în mod sigur, slăbirea apărării antiaeriene rusești la bazele din interior a fost un factor important pentru succesul atacurilor ucrainene. Dar nu decisiv. Sunt alți factori care au fost determinanți, factori care s-au transmis și generalizat în armata rusă încă de pe vremea armatei sovietice. Mă refer la corupție, nepotism, delăsare, inconștiență, incompetență, indolență, încredere prea mare în faptul că sunt departe de front și multe altele.

În orice depozit de armament trebuie respectate anumite reguli, respectiv muniția, care are un potențial exploziv foarte mare dacă este manipulată greșit sau este lăsată sub cerul liber, trebuie păstrată în depozitele întărite, nu afară. Nu ții armamentul stocat în afara depozitelor, cel puțin nu în cantitate mare, chiar dacă urmează să îl transbordezi în următoarele zile. Fiindcă acesta se deteriorează dacă stă în bătaia soarelui, dacă plouă sau ninge peste el, dacă este supus factorilor de mediu. Dar delăsarea și incompetența, plus restul factorilor, și-au spus cuvântul. Mai ales în depozitul de tranzit de la Tikhoretsk, unde se făcea transferul de la muniția sosită pe calea ferată la cea pe camioane, probabil.

Dronele ucrainene au lovit muniția stocată în aer liber și i-au provocat explozia, iar aceasta era atât de numeroasă încât a provocat explozii în lanț care s-au extins și la depozitele acoperite subterane care au sărit în aer unul câte unul. Numai așa se poate explica magnitudinea distrugerilor și exploziilor în lanț care au provocat 21 de mici cutremure la Toropets, dar și la celelalte două obiective lovite.

Incompetența rușilor care au lăsat muniții în spațiu deschis ca să fie lovite de drone și să provoace explozia acestora a fost factorul determinant, erau atât de multe muniții și atât de apropiate unele de altele încât au explodat unele de la altele, apoi au detonat și munițiile din spațiile închise, aruncând în aer magaziile de depozitare una după alta.

Iar asta nu s-a întâmplat la un singur depozit, ci la trei, fapt care ne duce la concluzia că incompetența și indolența rușilor în materie sunt generalizate pe întreg spectrul armatei ruse, cum am văzut și până acum. Ori, ca și până acum, acestea au fost principalele aliate ale ucrainenilor în conflictul actual. Dacă ucrainenii ar fi avut posibilitatea să lovească mai multe depozite în acest interval, rezultatul ar fi fost același la fiecare depozit de armament. Dar nu au avut aceste posibilități, așa că au lovit trei, cu rezultate devastatoare.

Aici trebuie să revenim la o chestiune esențială pentru economia războiului în viitor. Dacă ucrainenii, cu dronele care pot duce o cantitate maximă de explozibil de 20-25 de kilograme, au reușit să provoace asemenea distrugeri în adâncime rușilor, ce s-ar întâmpla dacă ar avea permisiunea să folosească rachete occidentale pentru același gen de lovituri?

Să facem o comparație față de dronele care pot duce 20 kg explozibil. ATACAMS are o rază de 300 km și un cap de luptă de 214 kg, Storm Shadow o rază de 550 km și un cap de luptă de 450 kg explozibil. Puteți compara ce dezastru ar face aceste rachete în adâncimea teritoriului rusesc dacă ar putea fi folosite, din moment ce dronele ucrainene cu 20 kg explozibil au făcut asemenea distrugeri? Vă las să vă imaginați și apoi să vă dați seama de ce ucrainenii au nevoie de a li se permite să folosească armamentul occidental la liber pentru a câștiga războiul.

Concluzii

Rușii au cucerit Vuhledar, după doi ani și jumătate de atacuri în care au pierdut enorm de multe trupe și material, Vuhledar rămâne ca și cimitirul infanteriei marine rusești, la fel cum Bakhmut rămâne ca și cimitirul Wagner. Căderea Vuhledar nu înseamnă colapsarea frontului ucrainean, deși este o înfrângere, ci doar retragerea pe o nouă linie defensivă pe care rușii vor trebui să o ia cu asalt din nou, cu multe alte pierderi. La fel ca și după căderea Sieverodonetsk, Popasna, Soiledar, Bakhmut, Avdiivka și multe altele. Rușii nu au reușit încercuirea ucrainenilor, aceștia s-au retras când nu au mai putut ține orașul. Nu a fost o rupere de front care să ducă la o continuare după doctrina Bătăliei în Adâncime despre care am vorbit în analizele anterioare. Chiar dacă s-ar fi rupt frontul, ceea ce nu a fost cazul, rușii nu au avut rezervele necesare care să le împingă în spărtură, conform aceleiași doctrine, lucru care spune enorm de mult despre consumul de material uman al rușilor în acest război.

Asta fiindcă o parte au fost mutate la regiunea Kursk pentru a face față invaziei ucrainene pe teritoriul rusesc. Unii analiști spun că ucrainenii ar fi făcut mai bine să-și folosească trupele angajate în Kursk pentru a apăra Donbassul, este discutabil, am spus asta în analiza anterioară.

Succesul ucrainenilor în lovirea depozitelor de muniții de la Toropets sau Tikhoretsk este unul remarcabil, dar prea tardiv pentru Vuhledar, care era aproape încercuit. Trupele rusești de pe front încă au muniții de la depozitele intermediare, așa că s-ar putea să vedem o penurie de muniții de partea rusă în urma acestor lovituri abia în următoarele săptămâni. Și este posibil ca ucrainenii să încerce să profite de această situație.