„Au continuat şi încercările de influenţare hibridă a Bulgariei, incluzând întregul arsenal de abordări şi acţiuni pentru exercitarea influenţei în plan politic, economic, diplomatic, cultural şi de propagandă” se arată în raportul de activitate pe anul 2017 al Agenţiei de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria, care a fost depus în această săptămână, spre dezbatere […]
Spionii bulgari, îngrijorați de războiul hibrid împotriva Sofiei
Spionii bulgari, îngrijorați de războiul hibrid împotriva Sofiei

Spionii bulgari, îngrijorați de războiul hibrid împotriva Sofiei

„Au continuat şi încercările de influenţare hibridă a Bulgariei, incluzând întregul arsenal de abordări şi acţiuni pentru exercitarea influenţei în plan politic, economic, diplomatic, cultural şi de propagandă” se arată în raportul de activitate pe anul 2017 al Agenţiei de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria, care a fost depus în această săptămână, spre dezbatere şi adoptare, în Adunarea Națională a Bulgariei, citat de cotidianul „Dnevnik”, preluat de presa de la București. Concluzia se regăsește în capitolul „Evaluarea mediului extern de securitate”, însă, în partea publică a raportului, nu se amintesc nicăieri nume de state.

Nominalizare controversată

O idee aproximativă despre cine ar putea fi acestea ne putem face doar din folosirea unor referiri precum „forţe globale şi regionale”. Menţionarea Rusiei, în Raportul de Securitate Naţională a Bulgariei de anul trecut, ca „sursă de instabilitate regională” a dus, la acel moment, la tensiuni diplomatice şi la ample scandaluri în Parlamentul bulgar, precum și la proteste ale societății civile.

În partea dedicată securităţii cibernetice din raport este scris: „Ca parte din războiul informaţional de influenţare a opiniei publice, o serie de state au continuat să folosească şi în anul 2017 atacurile cibernetice pentru rezolvarea unor sarcini politice, economice şi informaţionale, în beneficiul propriilor interese, inclusiv în ţara noastră.”. Din nou nu se menţionează care este sursa încercărilor de influenţare hibridă.

„Pe parcursul anului au predominat interesele naţionale şi lupta pentru supremaţie a forţelor globale şi regionale. Echilibrele schimbătoare (…) în relaţiile internaţionale au condiţionat principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi intereselor Republicii Bulgaria”, se mai arată în raport, tot fără a fi menţionate „forţele globale”. Principalul „generator de instabilitate, politică, economică şi riscuri asimetrice şi ameninţări pentru Bulgaria” sunt procesele de criză care au continuat, tradiţional este menţionat Orientul Apropiat, dar şi Balcanii şi Coreea de Nord.

Bulgaria, preferată de luptătorii Statului Islamic

Bulgaria, preferată de luptătorii Statului Islamic

Bulgaria, coridor pentru teroriștii radicali

Raportul Agenţiei de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria mai scrie că ameninţarea teroristă pentru Europa provine de la Statul Islamic şi de la intensificarea campaniei de propagandă a organizaţiei pe internet şi pe reţelele de socializare, îndreptată către simpatizanţii grupării din străinătate, în vederea radicalizării acestora. Mai mare este riscul pentru statele vestice – participante directe cu forţe militare în coaliţia internaţională pentru lupta cu Statul Islamic, se arată în raport. Având în vedere înfrângerile militare ale Statului Islamic, gruparea rivală Al Qaeda încearcă să atragă, potrivit raportului, o parte dintre militanţi şi adepţi de partea sa. O ameninţare reală sunt şi jihadiştii care se întorc în statele europene, precum şi persoanele ce s-au autoradicalizat și care găsesc în teroare un mijloc de negare şi luptă cu modul de viaţă şi sistem de valori european, mai scrie raportul menționând și că ameninţarea pentru Bulgaria vine din pătrunderea sau trecerea unor elemente radicale pe teritoriul țării, precum şi din cauza intervenţiei unor grupări teroriste organizate în acest trafic către Europa.

Aceste aprecieri se datorează și creșterii semnificative a numărului de voluntari ISIS din statele balcanice, mai ales din Republica Kosovo, Albania și Bosnia-Herțegovina. Maa-media internațională a relatat sute de cazuri de voluntari ISIS care au folosit teritoriul bulgar pentru tranzitul către zonele controlate de organizația teroristă.

Risc scăzut de crize majore în Balcani

În partea ceva mai detaliată a raportului Agenţiei de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria privind ameninţările regionale, prognoza pentru Balcanii de Vest este că, pe termen mediu, temerea de crize majore cu un caracter etnic sau religios este mică, însă eventuala apariţie a acestora poate avea serioase consecinţe negative pentru stabilitate şi securitate, atât în plan regional, cât şi pentru Bulgaria.

Pentru Ucraina, ofiţerii de informații cred că, odată cu contradicţiile continue între diferitele interese interne şi externe, se creează premise pentru transformarea crizei ucrainiene într-un nou conflict îngheţat pe teritoriul european. Conflictele îngheţate din spaţiul post-sovietic rămân, potrivit raportului, o sursă constantă de tensiune, care conţine potenţial de risc pe linia securităţii, iar statele afectate de ele continuă să fie un câmp de confruntare pentru diferitele interese geopolitice. (M.B.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *