Bulgaria se vrea sub umbrela scutului antiracheta

, ,
 

Bulgaria vrea sub pavaza Statele Unite

Bulgaria vrea sub pavaza Statele Unite

Prezenta elementelor scutului antiracheta in zona Balcanilor atrage dorinta a tot mai multe tari din regiune pentru a participa la acest proiect. Una dintre acestea este Bulgaria care a declarat prin vocea premierului Boiko Borisov ca Sofia va participa la initiativa instalarii unor elemente antiracheta in Europa daca va fi un proiect al NATO, informeaza portalul de stiri novinite.com.  “De la inceput, am declarat ca vom participa la apararea europeana antiracheta daca va fi o initiativa a NATO. Nu-mi imaginez cum am putea sa nu participam la un sistem care cuprinde toata Europa”, a precizat Boiko Borisov dupa intalnirea cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen. Discutiile au avut loc in contextul vizitei de joi a lui Rasmussen la Sofia. Dupa intalnirea cu premierul bulgar, Rasmussen a precizat ca discutiile s-au axat pe noul concept strategic al Aliantei, care ar urma sa fie adoptat la Lisabona in noiembrie. Rasmussen a adaugat ca Alianta are nevoie de o noua strategie de protejare a statelor membre de amenintari precum terorismul, atacurile cu racheta si atacurile informatice. “Noua strategie va confirma ca principala sarcina a NATO este protejarea teritoriilor si populatiei statelor membre. in acelasi timp, noua strategie va indica directiile pentru transformarea Aliantei, astfel incat aceasta sa poata face fata noilor amenintari”, explica secretarul general NATO. Rasmussen a evidentiat importanta proiectului american de instalare a unor elemente antiracheta in Europa, exprimand speranta ca, in cursul summitului din noiembrie, statele membre vor prelua initiativa americana, asumand-o ca plan al NATO. Rasmussen a salutat noua abordare a presedintiei Obama cu privire la apararea antiracheta in Europa, precum si intentia de a tranforma planurile dintr-o initiativa pur americana intr-una NATO.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *