Bulgaria se pregateste de alegeri

de | oct. 21, 2011 | Balcani, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Bulgarii sunt chemaţi la urne duminică pentru a-şi alege noul preşedinte şi consilierii municipali, un scrutin cu valoare de test pentru partidul conservator GERB al premierului Boiko Borisov, în timp ce economia celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană rămâne în pană

alegeri bulgariaBulgarii sunt chemaţi la urne duminică pentru a-şi alege noul preşedinte şi consilierii municipali, un scrutin cu valoare de test pentru partidul conservator GERB al premierului Boiko Borisov, în timp ce economia celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană rămâne în pană. Rosen Plevneliev, în vârstă de 47 de ani, fără etichetă politică dar susţinut de GERB, este considerat favorit de institutul de sondaje, fiind creditat cu 38-40 la sută din intenţiile de vot în primul tur şi considerat învingător în cel de-al doilea tur din 30 octombrie. După două mandate de cinci ani, socialistul (fostul comunist) Gheorghi Părvanov, în vârstă de 55 de ani, nu se mai poate prezenta la aceste alegeri, transmite Mediafax. Preşedintele îşi asumă un rol limitat de arbitru în Bulgaria: el este garantul unităţii naţiunii şi reprezintă ţara în relaţiile internaţionale. El este comandantul suprem al armatei, numeşte ambasadori şi are drept de veto asupra legilor. Dacă totuşi Parlamentul reia votul asupra textelor fără schimbări, şeful statului este obligat să îşi dea avizul. Pentru premierul Boiko Borisov, aceste alegeri vor fi mai ales ocazia de a lua pulsul populaţiei la jumătatea mandatului. Guvernul său a reuşit să menţină o oarecare stabilitate macroeconomică, dar cu preţul unei cure de austeritate severe. Salariile, care ating în medie 360 de euro pe lună, nu au mai crescut de doi ani, în timp ce preţurile la energie nu încetează să crească şi nivelul şomajului rămâne ridicat, de 9,45 la sută.

Rosen Plevneliev vs Ivailo Kalfin

Principalul rival al lui Rosen Plevneliev este socialistul Ivailo Kalfin, în vârstă de 47 de ani, fost ministru de Externe şi deputat european. El este creditat cu 28 la sută din intenţiile de vot. Fostul comisar european Meglena Kuneva, în vârstă de 54 de ani, candidat independent, obţine între 9 şi 17 la sută din intenţiile de vot. Toţi trei sunt de acord asupra necesităţii unei integrări mai bune a Bulgariei în Uniunea Europeană, al cărei membru este din 2007. Unii analişti menţionează totuşi că pronosticurile riscă să fie false, între 25 şi 50 la sută dintre cei chestionaţi refuzând să răspundă. De altfel, 20-30 la sută dintre alegători nu şi-au stabilit încă opţiunea. Din cauza acestui factor important de incertitudine, „toate configuraţiile sunt posibile pentru al doilea tur, chiar Kalfin contra Kuneva”, afirmă Ţvetozar Tomov, de la institutul de sondaje Scala. Alţi 15 candidaţi, marginali, între care un cântăreţ de punk, participă, de asemenea, la această cursă.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *