Ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, a avut marți, în marja reuniunii Națiunilor Unite de la New York, o întrevedere cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, căruia i-a transmis poziția României de condamnare fermă a tentativei Kievului de închidere a școlilor cu predare în limba română ca parte a reformei educației care se pregătește de la Kiev și care a fost votată recentă în Rada Supremă (Parlamentul de la Kiev -n.r.). „Ministrul român şi-a exprimat îngrijorarea pentru situația şcolilor cu predare în limba română din Ucraina în urma adoptării noii legi privind educația. Șeful diplomației române a subliniat necesitatea adoptării unor măsuri menite să asigure respectarea normelor şi standardelor internaționale în materie şi a reținut, în context, angajamentul oficialului ucrainean că implementarea noii legislații se va face cu consultarea comunității româneşti din Ucraina şi a autorităților române, astfel încât nivelul şi calitatea învãțământului în limba română să nu fie afectate de noile norme”, se arată într-un comunicat al MAE.
Cei doi oficiali și-au armonizat totuși punctele de vedere asupra pozițiilor privind trimiterii unei eventuale misiuni internaționale de menținere a păcii şi s-a agreat ca orice astfel de demers să respecte integritatea teritorială a statului ucrainean.
0 Comentarii