Bosnia-Hertegovina. UE cere incetarea discriminarii evreilor si romilor

, , ,
 

Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, a cerut duminică liderilor bosniaci să adopte reformele necesare pentru apropierea ţării lor de UE, îndeosebi cele care să elimine discriminarea romilor şi evreilor din viaţa politică locală.
“Le adresez din nou un îndemn reprezentanţilor politici ai Bosniei să treacă peste diferenţele dintre ei şi să construiască o viziune comună pentru un viitor stabil, prosper şi democratic al ţării”, a declarat presei Rompuy la finalul unei întâlniri cu membri ai preşedinţiei colegiale a ţării. “Sper că Bosnia va face progrese pentru a îndeplini toate condiţiile necesare, în special pe cele vizând punerea în aplicare a verdictului Curţii Europene a Drepturilor Omului în dosarul Sejdic-Finci”, a subliniat el, potrivit presei internaţionale.
Sesizată de liderii comunităţilor romă şi evreiască din Bosnia, Dervo Sejdic şi, respectiv, Jakob Finci, contestând imposibilitatea de a fi aleşi la diferite niveluri ale puterii, CEDO a decis în decembrie 2009 că legea fundamentală a Bosniei-Herţegovina este discriminatorie faţă de cele două comunităţi. Sistemul instituţional local, pus în practică în 1995 de Acordul de Pace de la Dayton, rezervă cetăţenilor proveniţi din rândul “popoarelor constituante” – sârb, croat şi musulman – accesul în Camera superioară a Parlamentului şi la preşedinţia tripartită a ţării.
Revizuirea Constituţiei bosniace, pentru a pune capăt acestei discriminări, reprezintă ultima condiţie impusă Bosniei de Bruxelles înainte de a-i permite să ceară statutul de candidat la aderarea la UE. Bruxellesul a acordat în iunie un nou termen autorităţilor de la Sarajevo pentru a înregistra progrese în acest dosar, şi anume pregătirea proiectelor de amendamente până la 31 august – nerespectat din cauza lipsei compromisului politic – şi amendarea Constituţiei până la 30 noiembrie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *