BLACKSEAFOR:România, Turcia si Bulgaria, constituie un avanpost al NATO

de | apr. 5, 2012 | Federatia Rusa, România, Știri, Turcia, Uncategorized @ro | 0 comentarii

În perioada 6-26 aprilie 2012, corveta „Contraamiral Eustaţiu Sebastian” va participa la faza a II-a a celei de-a XI-a activări a Grupului de Cooperare Navală din Marea Neagră – BLACKSEAFOR, relateaza surse militare, citate de mass-media regionala.

Blackseafor revine la Constanta

În perioada 6-26 aprilie 2012, corveta „Contraamiral Eustaţiu Sebastian” va participa la faza a II-a a celei de-a XI-a activări a Grupului de Cooperare Navală din Marea Neagră – BLACKSEAFOR, relateaza surse militare, citate de mass-media regionala. Nava militară este comandată de locotenent-comandorul Valentin Cătălin Vlad şi are la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 90 militari.
În cadrul acestei etape, navele grupării vor desfăşura exerciţii în comun pe Marea Neagră, precum şi vizite în porturile Constanţa, Sevastopol (Ucraina) şi Instanbul (Turcia). Activităţile Grupului Naval BLACKSEAFOR vor consta în exerciţii navale de luptă contra minelor, căutare şi salvare pe mare, asistenţă umanitară şi protecţia mediului.
În perioada 6-9 aprilie, vor face escală în portul Constanţa navele militare TCG YAVUZ (Turcia), UPS CHERKASY (Ucraina), BGS RESHITELNY (Bulgaria) şi RFS TSEZAR KUNIKOV (Federaţia Rusă), care este şi nava comandant a grupării.

Echilibru de forte în schimbare la Marea Negră

Din punct de vedere militar, România, Turcia, si Bulgaria, constituie un avanpost al NATO în zona Mării Negre, contrabalansând în acelasi timp influenta Rusiei la în această mare închisă, se arata intr-o recenta analiza publicata de cotidianul roman “Curentul”. Mai mult, Turcia detine controlul strâmtorilor Bosfor si Dardanele în urma semnării în 1936 a Conventiei de la Montreux. Acest document conferă Turciei dreptul de militariza aceste puncte strategice într-o situatie de conflict armat. Despre cele două strâmtori, Nicolae Titulescu obisnuia să spună că sunt „inima Turciei“, dar în acelasi timp si „plămânii României“. Astăzi, cele două state sunt parte a celui mai mare proiect defensiv din istoria omenirii cunoscut mai simplu sub denumirea de scutul antirachetă al NATO. În partea sa, România găzduieste bateriile de interceptori terestrii sub forma de rachete SM-3, în timp ce Turcia va asigura partea de radar a întregii arhitecturi. Acesta va fi instalat în provincia turcă Malatya (sud-est) la doar câteva sute de kilometri de imensa baza aeriana de la Incirlik, folosită si de aviatia americană.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *