Benedict al XVI-lea saluta vizita lui Kirill in Polonia

de | aug. 20, 2012 | Alte regiuni, Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Papa Benedict al XVI-lea a salutat duminică vizita istorică în Polonia a patriarhului ortodox rus Kirill, care s-a întâlnit, între alţii, cu episcopi catolici, cele două părţi angajându-se să promoveze "valorile evanghelice în lume".

Papa Benedict al XVI-lea a salutat duminică vizita istorică în Polonia a patriarhului ortodox rus Kirill, care s-a întâlnit, între alţii, cu episcopi catolici, cele două părţi angajându-se să promoveze „valorile evanghelice în lume”.
Vorbind despre vizita începută joi de patriarhul rus în Polonia, papa a amintit că „programul a cuprins şi întâlniri cu episcopi catolici şi o declaraţie comună despre dorinţa de creştere a unităţii frăţeşti şi de cooperare în difuzarea valorilor evanghelice în lumea contemporană”. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit în poloneză pentru pelerinii din Polonia, la sfârşitul rugăciunii de la Castel Gandolfo, reşedinţa estivală a papilor, aflată aproape de Roma, în cadrul tradiţionalului salut adresat credincioşilor în diferite limbi. „Este un eveniment important care dă speranţe în privinţa viitorului”, a adăugat papa.
Vizita de patru zile a lui Kirill este prima efectuată vreodată de un patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii în Polonia, ţară unde catolicismul este foarte puternic. Patriarhul rus a semnat vineri, alături de şeful bisericii catolice poloneze, monseniorul Josef Michalik, un apel istoric la reconcilierea polono-rusă, dar şi la apropierea celor două biserici.
„Popoarele noastre se confruntă în prezent cu noi provocări. Sub pretextul de a proteja laicitatea sau de a apăra libertăţile, sunt puse la îndoială principiile fundamentale ale Decalogului”, au spus în apel cei doi prelaţi. „Asistăm la promovarea avortului, a eutanasiei, a căsătoriilor homosexuale şi a societăţii de consum. Se dau la o parte valorile tradiţionale, iar simbolurile religioase sunt eliminate din spaţiul public”, au mai scris monseniorul Michalik şi patriarhul Kirill.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri