Basescu: Romania isi va schimba optica fata de statele vecine in care traiesc comunitati de romani

, , , , , ,
 

MINISTRI - JURAMANT - COTROCENI

Dupa recentele declaratii ale unor oficiali maghiari in Romania prin care s-a cerut expres autonomie pentru etnicii maghiari si reorganizare administrativa pe criterii etnice, presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la Universitatea de Vara de Izvorul Muresului, dedicata problemele romanilor din comunitatile istorice romanesti din jurul granitelor, ca Bucurestiul va isi va schimba pozitia fata de statele vecine care nu respecta drepurile romanilor din aceste zone. Pe langa Ungaria, seful statului a criticat si politicile Serbiei si Ucrainei in aceasta privinta. “Drepturile pentru minoritati sunt o emblema a nivelului de democratie. Pentru mine este clar ca si Serbia siUcraina mai au pasi multi de facut pentru a ajunge la a fi definite ca state democratice. inca nu se intelege la nivelul politic, in aceste tari, ca avantajul de a avea minoritatea recunoscuta a altui stat pe teritoriul tau este urias. Ei nu realizeaza inca acest tip de avantaje care consolideaza relatia bilaterala si fac din tara mama un partener al acelui stat in orice fel de conditii, nu numai cand e vorba de minoritati”, a afirmat seful statului, la Universitatea de vara de la Izvoru Muresului. Basescu a precizat ca presedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, si-a tinut promisiunea in a fi adoptata o legislatie care sa permita invatamantul in limba materna, insa problema tine in prezent de aplicarea legii. El mai spus ca Romania isi va asum a„leadershipul punerii la punct a Budapestei”.

Mecanismele de divizare etnica, criticate de Basescu 

Presedintele a precizat ca eforturile diplomatiei romanesti se vor concentra asupra implementarii legislatiei existente in Ucraina, care ar fi similara cu aceea din Romania. “Pe noi ne deranjeaza faptul ca in Ucraina se incearca aceasta impartire a romanilor in moldoveni si romani”, a mentionat Basescu. El a facut un apel catre toti cei aflati in afara granitelor sa se declare romani cu ocazia recensamintelor care vor fi organizate in perioada urmatoare. “Urmeaza recensaminte in diverse state din jurul frontierelor Romaniei. Declarati-va, fratilor, romani, nu moldoveni, nu vlahi sarbi sau mai stiu eu ce alte identitati s-au construit in timpul regimurilor comuniste si astazi ne vine greu sa spunem ca mai suntem romani. Romania trateaza cu respectul cuvenit si cu toata atentia orice minoritate, fie ca vorbim de vlahi, fie ca vorbim de armani, fie ca vorbim de moldoveni care se recunosc a fi romani. Deci, sprijinul Romaniei va veni pentru aceia care se recunosc a fi romani”, a mai afirmat seful statului. El a mai facut apel catre Kiev sa rezolve problema scolilor in limba romana. „Problema scolilor: sa stiti ca este tot o cedare a comunitatilor de romani. Acest lucru s-a intamplat, si nu e neaparat de acuzat, de a face in Ucraina scoala pentru romani, acopera un risc, sa nu iti gasesti de lucre in Ucraina pentru ca nu vorbesti ucraineana, acelasi lucru si in Ungaria. Asta le spunem si noi liderilor UDMR care insista pe scoli in maghiara”, a mai declarat Basescu.

Fara divizare si certuri in Timoc

Seful statului a declarat ca si in Serbia nivelul de democratie este inca scazut si ca asociatiile de romani de acolo sunt in continuare divizate, fapt ce impiedica o coagulare a lor pentru a-si cere drepturile. „Problemele romanilor din Timoc si din Serbia, in general, inclusiv din Banatul sarbesc. A fost domnul presedinte al romanilor din Banatul sarbesc, a avut o interventie in care spunea ca Romania nu a sprijinit suficient romanii din Serbia. Nu ati stiut cumva ca v-ati judecat trei ani pentru functia de presedinte al asociatiei, timp in care Romania nu a avut un partener acolo? A fost semanlul pe care am vrut sa il dau, sa nu credeti ca nu stim exact ce se intampla in tarile din jur cu comunitatile romane. In ceea ce priveste vlahii, multi nu recunosc ca sunt romani. Cei mai multi se declara vlahi sarbi. Politicile de asimilare in Valea Timocului de 200 de ani au dat rezultate. Problema pe care vrem sa ne-o punem este: Cum contrabalansam aceste politici de asimilare a romanilor? Primul lucru pe care putem sa il facem este solidaritatea romanilor din afara granitelor intre ei. Cate asociatii se cearta intre ele in Valea Timocului? Primul lucru pe care as vrea sa vi-l cer dvs este solidaritatea romanilor din afara Romaniei intre ei. Daca vreti ca Romania sa fie eficienta in a va sprijini, va trebuie corectitudine si solidaritate. Romania poate sa finanteze programe pentru recuperarea romanismului, dar ne este imposibil sa o facem atat timp cat comunitatile de romani sunt fragmentate. Primul apel pe care il fac, in mod deosebit celor care reprezinta asociatiile de vlahi romani din Valea Timocului, este solidaritatrea tuturor vlahilor romani”, a mai spus Basescu.

Republica Moldova nu este pregatita pentru unire

In ceea ce priveste Republica Moldova, seful statului a declarat ca si de la Chisinau trebuie sa se vorbeasca de unire, nu numai de la Bucuresti si ca in momentul de fata nu exista premizele pentru un astfel de eveniment. „Atat timp cat in constitutia Republicii Moldova se vorbeste de moldoveni, e un impediment. Eu sper ca autoritatile moldovene sa ia in calcul acest lucru. Eu cred ca de la cetatenii Republicii Moldova sa vina initiativa corectarii acestei probleme. Vorbim de unirea Republicii Moldova cu Romania: Oameni buni, exista in populatia Republicii Moldova un filon sanatos care sprijina acest lucru. Dar marea majoritate a populatiei nu doreste acum unirea cu Romania. Le spun cetatenilor Republicii Modlova: Cereti unirea si-o veti avea, dar cereti-o! Daca in Romania nu exista nici un partid romanesc care sa nu vrea unirea, dar in Republica Moldova cel mai mare partid, Partidul Comunist este pentru integrarea Moldovei in Eurasia. Romania vrea unirea cu Moldova? Da, Romania o vrea, dar Republica Moldova nu vrea unirea. Noi sustin ca solutia pentru moment este Republica Moldova in UE, acolo unde ne vom intilni si unde nu veti mai fi obligati sa platiti viza pentru UE 500 de euro”, a declarat Basescu in fata participantilor la Universitatea de Vara de Izvorul Muresului, organizata de Fundatia pentru Romanii de Pretutindeni.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *