Banii pentru Afganistan se pierd intr-un labirint

de | oct. 31, 2010 | Asia Centrală, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Miliardele de dolari alocate de Statele Unite celor 7.000 de organisme care se ocupa de reconstructia Afganistanului se pierd intr-un "labirint" care nu permite sa se afle daca banii au fost utilizati corect, se arata intr-un audit redactat de Inspectorul general pentru reconstructia Afganistanului (SIGAR), citat de mass-media internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Presedintele afgan Hamid Karzai, acuzat de delapidarea ajutoarelor internationale

Presedintele afgan Hamid Karzai, acuzat de delapidarea ajutoarelor internationale

Miliardele de dolari alocate de Statele Unite celor 7.000 de organisme care se ocupa de reconstructia Afganistanului se pierd intr-un „labirint” care nu permite sa se afle daca banii au fost utilizati corect, se arata intr-un audit redactat de Inspectorul general pentru reconstructia Afganistanului (SIGAR), citat de mass-media internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Potrivit acestui raport obtinut, Washingtonul a deblocat „aproximativ 18 miliarde de dolari” intre 2007 si 2009, distribuite intre 7.000 de „organizatii cu scop nelucrativ si societati private”, instalate in Afganistan si care lucreaza la reconstructia tarii. Dar, semnaleaza textul, adresat secretarului de Stat Hillary Clinton, colegului acesteia de la Aparare Robert Gates, precum si ambasadorului american in Afganistan Karl Eikenberry, „este complicat sa te orientezi in labirintul derutant pe care il constituie societatile angajate de administratia” americana.

Probleme birocratice

Atat Pentagonul, cat si Departamentul de Stat si USAID „sunt incapabile sa spuna clar cati bani au cheltuit cu contracte dedicate activitatilor de reconstructie in Afganistan”, subliniaza raportul, primul audit pe aceasta tema. SIGAR regreta in special ca nu a fost creata o „baza de date centrala pentru urmarirea evolutiei diferitelor proiecte de reconstructie lansate de agentiile si departamentele americane”, contrar unei recomandari pe care a facut-o in trecut. Raportul acuza Pentagonul, in cadrul caruia „coexista patru organisme care se ocupa de gestionarea contractelor de reconstructie finantate de Departamentul Apararii care nu se coordoneaza intre ele”, transmite Mediafax. Mai rau, arata textul, „schimbul de informatii intre agentiile guvernamentale este redus la cea mai simpla expresie”. De la inceputul invaziei in 2001, „Statele Unite au cheltuit 55 de miliarde de dolari pentru reconstructia Afganistanului”, arata raportul.

Razboiul declaratiilor

Concomitent, autoritatile americane au negat faptul ca ofera saci cu bani Guvernului afgan, in urma afirmatiilor facute recent de presedintele afgan, Hamid Karzai, potrivit carora numeroase „Guverne prietene”, inclusiv Republica Islamica Iran, au recurs la aceasta practica. „Acordam ajutor si asistenta Guvernului afgan prin intermediul unui program bine pus la punct”, in special prin Agentia pentru dezvoltare internationala USAID, a afirmat purtatorul de cuvant al presedintelui american, Barack Obama, Robert Gibbs, intrebat despre acest lucru in cadrul unei conferinte de presa. „Nu dam saci mari cu bani”, a insistat Gibbs, care, raspunzand altei intrebari, a recunoscut ca nu stie daca alte „organe guvernamentale” americane, cu alte cuvinte serviciile de informatii, ar fi putut actiona astfel. „Nu am fost informat, deci va pot spune doar ce stiu (…) si nu sunt la curent”, a declarat purtatorul de cuvant.
Presedintele afgan, Hamid Karzai, a recunoscut luni ca administratia sa primeste „saci cu bani” de la Guvernul iranian, precum si de la „mai multe Guverne prietene”, pe care nu le-a nominalizat, afirmand ca este vorba despre un „ajutor oficial” si ca totul este „transparent”.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *