Balcanii, amenintati de boli tropicale: Virusul West Nile face victime

de | aug. 16, 2010 | Balcani, România, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Trei persoane au murit in Grecia in urma unor ciupituri de tantari, purtatori ai virusului West Nile, in timp ce alte sunt spitalizate, in nordul Bulgariei, asteptand un diagnostic si tratament, relateaza mass-media din Bulgaria, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Bulgarii au declansat razboiul cu tantarii ucigasi

Bulgarii au declansat razboiul cu tantarii ucigasi

Trei persoane au murit in Grecia in urma unor ciupituri de tantari, purtatori ai virusului West Nile, in timp ce alte sunt spitalizate, in nordul Bulgariei, asteptand un diagnostic si tratament, relateaza mass-media din Bulgaria, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Numărul persoanelor infectate cu virusul West Nile în Grecia a ajuns la peste 40, au mai adaugat sursele medicale citate.
Medicii bulgari au recoltat probe de la pacienti, care au fost spitalizati in sectii de boli infectioase, pentru a izola virusul si a stabili despre ce boala este vorba. „Medicii au inceput sa preleveze probe de la tantari, purici, capuse si rozatoare, pentru a studia virusul, deoarece pericolul se apropie”, a declarat Anghel Kuncev, un epidemiolog din cadrul Ministerului Sanatatii de la Sofia. El a precizat ca primele simptome ale infectiei cu acest virus sunt asemanatoare celor ale infectiei cu alti virusi – voma, temperatura crescuta si febra-, simptomele specifice aparand ulterior. Infectia cu virusul West Nile poate afecta foarte rapid membrana care protejeaza creierul, putand cauza meningita.
In opinia oficialului bulgar, virusul ar fi putut fi adus pe teritoriul tarii de catre turisti care se intorc din concediu, dar si de tantari, care sunt purtatorii acestui virus. „In timpul modificarilor climatice se observa o deplasare a bolilor tropicale in zone care nu sunt tipice pentru ele”, a subliniat Kuncev, adaugand ca o harta intocmita de Centrul European pentru Preventia si Controlul Bolilor arata ca virusi tropicali rari au inceput sa apara tot mai des in Balcani. Reprezentantul ministerului a mai declarat ca o epidemie produsa de virusul West Nile a avut loc in Romania, in urma cu zece ani. In ultimii zece ani, in Statele Unite, din cauza imbolnavirii cu acest virus, au murit peste 1.000 de persoane, a mai precizat Kuncev.

Atacul tantarilor romani

La incepuitul lunii iulie, deputatul socialist bulgar Rumen Petkov a avertizat Parlamentul tarii sale ca urmeaza un atac al tantarilor din Romania din cauza inundatiilor si a ca Executivului sa asigure bani pentru lupta impotriva tantarilor. “In ciuda crizei, autoritatile romane vor stropi pentru a se apara de tantarii dunareni si, drept urmare, insectele vor migra pe malul sudic al Dunarii”, a spus Petkov. El sustine ca trebuie acordate aproximativ 500 mii de euro din bugetul de stat pentru rezolvarea problemei tantarilor, care in acest an este deosebit de grava din cauza cotelor mari ale Dunarii. tantarii afecteaza nu doar confortul populatiei, ci si sanatatea ei, a subliniat Petkov. In opinia sa, tantarii dunareni afecteaza circa 600.000 de bulgari. Bulgaria nu are bani pentru lupta impotriva tantarilor dunareni, a recunoscut ministrul finantelor, Simeon Diankov in sfarsitul lunii mai. In bugetul de stat pentru acest an nu sunt bani pentru dezinsectie, dar primariile ar putea folosi pentru acest scop bani din bugetul propriu, a spus Diankov, explicand ca din cauza crizei trebuie limitate cheltuielile. Guvernul bulgar nu a alocat fonduri pentru combaterea tantarilor in 2010, din cauza masurilor de austeritate menite sa reduca deficitul bugetar. in acest context, operatiuni pentru combaterea tantarilor in vara anului 2010 vor putea fi organizate exclusiv din fondurile fiecarei localitati.

West Nile, pericol global

Infectiile cu virusul West-Nile sunt cunoscute de multe decenii. Virusul a fost izolat pentru prima data in 1937 din sangele unei femei cu febra, din provincia West-Nile din Uganda. Ulterior, s-a dovedit ca virusul este unul din cele mai raspandite flavivirusuri care afecteaza oamenii, pasarile si tantarii, avand o distributie geografica intinsa, care cuprinde Africa, Orientul mijlociu si Europa de Sud. In ultimul deceniu, virusul West Nile a redevenit un important agent patogen pentru oameni si cai, determinand frecvente focare de boala cu manifestari nervoase. Asfel in Romania (1996), Tunisia (1997), Italia (1998), Rusia, Statele Unite si Israel (1999), Franta, Statele Unite si Israel in 2000 s-a inregistrat o crestere a numarului de cazuri de imbolnavire la om, o agravare a formelor nervoase la cai, evidentiindu-se de asemenea cresterea mortalitatii la pasari. In ciclul natural al tuturor virusurilor din familia Flaviviridae pasarile sunt principalele gazde amplificatoare, iar vectorii sunt reprezentati de diverse specii de tantari. In perioada iulie – octombrie 1996, s-a inregistrat o epidemie de febra West-Nile in zona de sud a Romaniei (in Bucuresti si lunca Dunarii), care a determinat o suta de cazuri cu forme neurologice, dintre care au decedat 17 persoane.
Virusul West Nile afecteaza sistemul nervos central. Insa, simptomele sunt diferite. La majoritatea oamenilor nu exista simptome. Aproximativ 80% din persoanele infectate cu VWN un prezinta nici un fel de simptome. Unele persoane, pana la aprox 20% dintre cei infectati, pot prezenta simptome usoare, incluzand febra, cefalee dureri de corp, greata, voma si uneori inflamarea ganglionilor limfatici si eruptie cutanata pe fata anterioara si posterioara a toracelui si abdomen. Aproximativ una din 150 de persoane infectate pot dezvolta forma severa a bolii. Simptomele pot include temperatura ridicata, cefalee, redoarea cefei, stupoare, dezorientare, coma, tremur, convulsii, slabiciune musculara, pierderea vederii, pierderea sensibilitatii si paralizie. Aceste simptome pot persista iar afectarea neurologica poate fi permanenta. Virusul West Nile este raspandit prin intepaturile tantarilor infectati care sunt purtatori si care se infecteaza la randul lor cand se hranesc din pasari infectate. tantarii infectati pot transmite apoi virusul la oameni sau animale prin muscatura.

Romania, neatinsa de West Nile

Cei doi tulceni, suspectaţi de infectare cu virusul West Nile au primit rezultatele analizelor, făcute de Institutul Cantacuzino.  Rezultatul este negativ, deci cei doi pacienţi nu sunt infectaţi cu virusul West Nile.Virusul se transmite prin înţepăturile ţânţarilor şi poate fi mortal. Unul dintre bărbaţi este încă internat în spitalul judeţean, şi abia se poate mişca.
Bărbatul de 43 de ani a ajuns în spital acum o săptămână după ce i s-a făcut rău pe un şantier. A intrat în comă şi a fost dus la reanimare, iar câteva zile a fost imobilizat la pat. Medicii spun că el are simptomatologia virusului West Nile, motiv pentru care au trimis probe la institutul Cantacuzino.
Cealaltă persoană ajunsă la spital cu aceleaşi simptome, un tânăr de 18 ani, s-a pus repede pe picioare iar acum este acasă. Şi el aşteaptă rezultatele de la Cantacuzino. Ultimul pacient venit la spital este un copil de un an şi patru luni, căruia i s-a iritat toată faţa din cauza unei muşcături de ţânţar.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *