Președintele azer Ilham Aliev a calificat recent Armenia drept un „stat fascist”, afirmând că Baku nu ar avea altă opțiune decât să „distrugă” așa-numita „ideologie fascistă” a vecinului său, relatează mass-media regională. Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între fostul secretar de stat democrat al SUA Antony Blinken și ministrul armean de externe Ararat Mirzoyan.
Acuzații dure
Azerbaidjanul și Armenia sunt rivale cunoscute, confruntându-se în multiple conflicte teritoriale și etnice de când și-au obținut independența, în urmă cu trei decenii. Într-un interviu acordat canalelor de televiziune locale, Aliev a acuzat autoritățile armene de a fi purtătoarele unei „ideologii fasciste” timp de 30 de ani, modelând țara după imaginea lor. De asemenea, el a numit Armenia o „amenințare la adresa regiunii”. Omul forte al Azerbaidjanului a lansat amenințări ușor voalate împotriva Armeniei, afirmând că „fascismul trebuie distrus. Acesta va fi distrus fie de conducerea armeană, fie de noi. Nu avem altă opțiune”.
În septembrie 2023, forțele azere au capturat regiunea Nagorno-Karabah, teritoriu de jure azer, care, la acea vreme, era de facto condus de autoritățile etnice armene și fusese o zonă aprig disputată de cele două țări. Aproape întreaga populație armeană de 100.000 de oameni a fugit din regiune în urma ofensivei fulgerătoare a Azerbaidjanului.
În timp ce Erevan și Baku poartă discuții bilaterale privind normalizarea relațiilor și soluționarea disputelor restante la frontieră, autoritățile armene au acuzat Azerbaidjanul, în prezent jucătorul cel mai puternic din regiune, că planifică noi ostilități.
Condiții dure
Prim-ministrul armean Nikol Pashinian a declarat în decembrie anul trecut că partea azeră a primit propuneri cu privire la două probleme nerezolvate în cadrul negocierilor, dar încă nu a oferit un răspuns. „Dacă nici Azerbaidjanul nu are intenții de a ataca Armenia, atunci probabilitatea escaladării în regiune este zero”, a spus Pashinian într-un interviu luna trecută.
Aliev a cerut, de asemenea, Franței și altor țări să nu mai furnizeze arme Armeniei și să recupereze armele deja furnizate. Erevanul a aprofundat cooperarea în materie de securitate cu Occidentul după ce aliatul sau tradițional, Rusia, nu a intervenit pentru a opri atacul Azerbaidjanului în 2023, în ciuda faptului că avea trupe de menținere a păcii desfășurate în enclava Nagorno-Karabah.
Parteneriat strategic
Armenia și Statele Unite au semnat recent un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între fostul secretar democrat de stat al SUA Antony Blinken și ministrul armean de externe Ararat Mirzoyan. Secretarul de stat al SUA a subliniat că semnarea documentului este o piatră de hotar în relațiile dintre Armenia și SUA.
‘Înființăm o Comisie de Parteneriat Strategic SUA-Armenia. Această Comisie ne oferă cadrul pentru extinderea cooperării noastre bilaterale într-o serie de domenii cheie chestiuni economice, securitate și apărare, democrație, justiție…’, a spus Blinken.
Potrivit secretarului de Stat al SUA, această cartă va contribui la un Caucaz de Sud mai rezistent, mai pașnic, mai sigur și mai independent.
‘Carta Parteneriatului Strategic Armenia-SUA oferă o bază solidă și face cooperarea noastră mai ambițioasă. Ea acoperă diverse domenii, inclusiv consolidarea legăturilor economice și în domeniul energiei, îmbunătățirea comunicațiilor, aprofundarea cooperării în apărare și securitate, consolidarea instituțiilor democratice, promovarea justiției și a statului de drept, dezvoltarea inovațiilor și a tehnologiilor înalte și extinderea contactelor interpersonale’, a declarat ministrul de externe armean Ararat Mirzoyan.
Valori comune
Mirzoyan a subliniat că relațiile dintre Armenia și Statele Unite, bazate pe valori comune și interese reciproce, s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani. ‘Au atins un nivel în care stabilirea unui parteneriat strategic nu reflectă doar realitățile actuale, ci este crucială în contextul de operare în condiții geopolitice complexe’, a adăugat el.
Șeful diplomației armene i-a mulțumit secretarului de stat al SUA și echipei sale pentru eforturile depuse în promovarea cooperării dintre cele două țări la un nou nivel. Relațiile Armenia-SUA în 2024 au fost marcate de dialog politic activ și realizări valoroase.
În special, pe 5 aprilie 2024 a avut loc o întâlnire trilaterală Armenia-SUA-UE, iar pe 11 iunie 2024 sesiunea de încheiere a dialogului strategic Armenia-SUA, la Erevan, unde a fost conturată o viziune pentru aprofundarea relațiilor, menită să ridice dialogul bilateral la nivelul unui parteneriat strategic
Război juridic
Azerbaidjanul a deschis recent procesele a 16 separatiști armeni acuzați de ‘crime de război’ și care au condus enclava secesionistă Karabah înainte de recucerirea acesteia în septembrie 2023 de către armata azeră. Recucerirea întregii regiuni Karabah, situată în vestul Azerbaidjanului, a pus capăt la trei decenii de conflict și a dus la refugierea a peste 100.000 de armeni care trăiau în zone controlate de separatiști.
Baku a arestat ulterior mai mulți responsabili armeni. Recent, a început la Baku, capitala azeră, procesul a 15 dintre aceștia, acuzați în special de crime de război, tortură și strămutare forțată. Printre acuzați se numără foștii președinți separatiști ai Karabah, Arkadi Ghukasian, Bako Sahakian și Arayik Harutiunian.
Tot atunci a avut loc și prima audiere preliminară într-un proces separat, cel al lui Ruben Vardanian, un oligarh și fost bancher care a condus regiunea separatistă în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023. Acest bărbat, care a făcut avere în Rusia, este acuzat în principal de tortură, mercenariat și terorism. El riscă închisoarea pe viață.
Vardanian respinge aceste acuzații. ‘Reiterez și declar încă o dată nevinovăția mea totală și a compatrioților mei armeni deținuți, de asemenea, ca prizonieri politici’, a afirmat el într-o declarație publicată joi de familia sa.
Cele două audieri au avut loc cu ușile închise, doar media de stat azere fiind autorizate să asiste. Instanța a respins o cerere a avocaților acuzaților de a fuziona cele două procese, potrivit acestor media.
La rândul său, Armenia a condamnat în repetate rânduri arestarea liderilor separatiști și a cerut eliberarea acestora. Anul trecut, Ministerul armean de Externe a asigurat că Armenia va ‘face tot posibilul pentru a proteja drepturile reprezentanților’ Karabahului, ‘arestați ilegal’, potrivit Erevanului.
Tensiuni istorice
Conflictul din Nagorno-Karabah își are originea în tensiuni istorice, etnice și geopolitice, care s-au accentuat odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. În perioada imperială rusă, teritoriul Nagorno-Karabah se afla la granița dintre influența rusească, persană și otomană. După instaurarea regimului sovietic, conducerea de la Moscova a decis, în 1921, să atribuie această regiune Republicii Sovietice Socialiste Azere, însă i-a oferit un anumit grad de autonomie, deoarece populația majoritară a enclavei era de origine armeană.
De-a lungul întregii perioade sovietice, tensiunile dintre armeni și azeri s-au menținut, dar au fost în general ținute sub control prin politicile comuniste care încercau să mențină un echilibru. Spre sfârșitul anilor ’80, când Uniunea Sovietică se afla în pragul destrămării, aceste tensiuni au erupt. În 1988, populația armeană din Nagorno-Karabah a inițiat mișcări prin care cerea transferul administrativ al regiunii către Armenia, cereri respinse categoric de autoritățile azere și ulterior de autoritățile centrale sovietice.
Violențe interetnice
Pe măsură ce controlul Moscovei slăbea, au izbucnit violențe interetnice, care au escaladat treptat într-un conflict armat de proporții după obținerea independenței de către Armenia și Azerbaidjan, în 1991. Primul război din Nagorno-Karabah (1988–1994) a fost marcat de lupte crâncene, de atacuri asupra populației civile și de strămutarea a zeci de mii de oameni din ambele tabere. Conflictul s-a încheiat cu un armistițiu semnat în 1994, care a lăsat controlul de facto al regiunii Nagorno-Karabah în mâinile forțelor armene, însă comunitatea internațională, inclusiv ONU, a continuat să recunoască teritoriul ca fiind parte a Azerbaidjanului.
Perioada de după 1994 a fost una de negocieri, conduse în special de Grupul de la Minsk al OSCE, coprezidat de Statele Unite, Rusia și Franța, care avea misiunea de a găsi o soluție pașnică la conflict. În ciuda eforturilor diplomatice, situația nu a evoluat semnificativ către un acord politic durabil. În cei peste 25 de ani de după armistițiu, au existat numeroase încălcări punctuale ale încetării focului, tensionate de o retorică naționalistă pe ambele părți și de reticența factorilor de decizie politici de a face compromisuri.
Escaladare majoră
O escaladare majoră s-a produs în aprilie 2016, când au avut loc ciocniri armate în care s-au înregistrat zeci de victime. Acesta a fost un semnal că pacea fragilă ar putea fi oricând spulberată. O adevărată ruptură s-a văzut însă în toamna anului 2020, când Azerbaidjanul a lansat o ofensivă de proporții, susținută de echipamente militare avansate, inclusiv drone furnizate de Turcia și Israel. În scurt timp, forțele azere au recâștigat teritorii semnificative din jurul Nagorno-Karabah și au pus presiune directă asupra forțelor armene. Au fost semnalate atacuri asupra infrastructurii civile și, ca de fiecare dată, civilii din ambele tabere au fost cei care au suferit cel mai mult.
La sfârșitul lunii noiembrie 2020, Rusia a mediat semnarea unui nou acord de încetare a focului, care a consfințit reocuparea de către Azerbaidjan a unor porțiuni importante din teritoriul pierdut în anii ’90. Partea armeană a fost nevoită să se retragă din districte pe care le controlase timp de decenii. Acordul a prevăzut și desfășurarea temporară a trupelor rusești de menținere a păcii în Nagorno-Karabah, precum și menținerea unui „Coridor Lacin” care să lege Armenia de enclavă, pentru transportul de mărfuri și pentru libera circulație a populației armene din Karabah.
Ostilități geopolitice
Situația a rămas tensionată după 2020 din mai multe motive. În primul rând, complexitatea geopolitică din regiunea Caucazului, unde Rusia, Turcia și chiar Iranul au interese strategice, a făcut ca miza conflictului să fie mai mare decât simpla dispută dintre etnicii armeni și azeri. În al doilea rând, forțele politice din Armenia și Azerbaidjan au propriile rațiuni electorale și naționaliste, care adesea împiedică concesiile. În al treilea rând, au existat incidente repetate la linia de contact și acuzații reciproce privind încălcarea încetării focului.
Un subiect fierbinte în ultimul timp a fost blocarea coridorului Lacin de către activiști azeri, cu sprijinul autorităților de la Baku, care a dus la o criză umanitară pentru etnicii armeni din Karabah. Aceștia s-au văzut în imposibilitatea de a primi aprovizionări esențiale precum alimente, medicamente și materiale energetice. Dincolo de consecințele imediate asupra populației civile, această blocadă a amplificat ostilitățile politice și a subliniat precaritatea acordului de încetare a focului.
Perspectivele pentru o rezolvare durabilă sunt deocamdată incerte. O soluție politică viabilă ar trebui să ofere garanții de securitate populației armene din Nagorno-Karabah și să răspundă, totodată, cerințelor privind integritatea teritorială a Azerbaidjanului. Marile puteri încearcă să promoveze formate de negociere, însă interesele lor diferite – de pildă, Rusia dorește menținerea influenței în Caucaz, Turcia vrea să-și susțină aliatul istoric azer, iar statele occidentale au propriile priorități în regiune – fac ca dialogul să fie dificil.
În esență, conflictul din Nagorno-Karabah este o dispută care nu se limitează doar la chestiuni teritoriale, ci înglobează aspecte etno-istorice, naționalism accentuat, factori geopolitici și o dinamică a puterii între statele din zonă și marile puteri internaționale. Populațiile locale, atât armenii din Karabah, cât și azerii care doresc control asupra întregului teritoriu recunoscut internațional, trăiesc într-un climat de incertitudine și ostilitate. În absența unei voințe politice reale de compromis și a unui mecanism internațional robust de garantare a unui eventual acord, regiunea rămâne vulnerabilă la noi escaladări ale violenței.
0 Comentarii