Baconschi vrea prezenta diplomatica romaneasca sporita in teatrele de razboi

, , , ,
 

Reuniune anuala a ambasadorilor Karadeniz Press

Seful diplomatiei romane Teodor Baconschi a declarat, miercuri, la reuniunea anuala a diplomatiei, ca MAE doreste intensificarea participarii Romaniei in teatrele de operatiuni cu o noua componenta – cea diplomatica. “Prezenta Romaniei in teatrele de operatiuni va fi mentinuta conform angajamentelor asumate, in virtutea interesului de a contribui la pacea si stabilitatea internationala. Avem o implicare consecventa si crescuta in Afganistan, contributia romaneasca din teren fiind una remarcabila si remarcata, deopotriva”, a declarat Baconschi. “In perioada urmatoare se impune analizarea mai aplicata a posibilitatilor intaririi dimensiunii militare a participarii romanesti cu una diplomatica. Ulterior, in functie de evolutii, vom urmari, impreuna cu partenerii nostri, si diversificarea prezentei diplomatice in teatru”, a precizat diplomatul roman. Ministrul a discutat si despre prezenta sporita a Romaniei in structurile NATO in 2010, “prin ocuparea unor posturi importante in Secretariatul International”. Baconschi a subliniat interesul Romaniei de a mentine si a consolida aceasta prezenta, prin sustinerea altor candidaturi valoroase, fiind vorba nu numai despre NATO, ci si despre alte organizatii din care tara noastra face parte. Referitor la OSCE, ministrul a spus ca “de la Summitul OSCE din 1-2 decembrie la Astana, pentru organizarea caruia ne-am pronuntat cu consecventa, asteptam dezbateri relevante si asumarea unor linii directoare pentru toate cele trei dimensiuni ale organizatiei: politico-militara, economica si de mediu, si umana”. “In functie de deciziile de la Astana, vom continua sa valorificam cele doua propuneri lansate de tara noastra in cadrul Procesului Corfu, privind activitatile post-criza si post-conflict si de follow-up la recomandarile electorale”, a mai spus Baconschi. “Tara noastra este prezenta, deopotriva, in numeroase misiuni PSAC (Politica de Securitate si Aparare Comuna). Suntem pe locul al patrulea in UE din punct de vedere al expertilor detasati si al echipamentelor furnizate”, a mai adaugat Baconschi.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *