Baconschi: Romania vrea sa colaboreze cu Rusia in privinta tezaurului

, , ,
 
Teodor_baconschi_68654100

Romania incearca in contactele cu partea rusa sa deblocheze activitatea comisiei stiintifice care cerceteaza problema Tezaurului, a declarat luni ministrul Teodor Baconschi, care a apreciat ca pentru reluarea lucrarilor acestei comisii este nevoie de progres in relatia bilaterala. “Nu am uitat de aceste probleme. Dar strategia veche de a flutura in public asemenea dosare n-a dat rezultate”, a afirmat ministrul Teodor Baconschi intr-o discutie la Hotnews.ro. El a adaugat ca in toate contactele cu partea rusa, Bucurestiul incearca sa deblocheze activitatea comisiei stiintifice care cerceteaza problema Tezaurului si care nu s-a mai reunit din 2006. “Pentru reluarea lucrarilor acestei comisii, este nevoie de un progres in relatia bilaterala”, a apreciat ministrul de externe. Tezaurul romanesc a fost trimis de Romania in Rusia tarista in 1917 si nu a mai fost recuperat niciodata. Hotararea de a trimite Tezaurul Romaniei in Rusia a fost luata de Guvernul Romaniei la finele anului 1916, cand exista temerea ca armatele germana, austro-ungara sau otomana vor ocupa Moldova, singura provincie romaneasca ramasa neocupata. Tezaurul includea tezaurul Bancii Nationale a Romaniei, valori apartinand unor diverse banci romanesti, colectii de arta, bijuterii si arhive. Doar cele 93,36 tone aur din primul transport de tezaur (1,2 miliarde dolari la pretul aurului din 1990) reprezinta aproximativ o treime din rezerva actuala de aur a Rusiei.

Fenta ruseasca

La 4 iulie 2003 s-a incheiat Tratatul privind relatiile prietenesti si de cooperare dintre Romania si Federatia Rusa. Partea rusa a refuzat reglarea problemei Tezaurului prin tratat; in schimb s-a agreat constituirea unei comisii de istorici romani si rusi care sa studieze chestiunea. Comisia s-a intalnit pentru prima data in 19- 21 octombrie 2004, la Bucuresti, copresedintii acesteia fiind profesorul Ioan Scurtu si academicianul Aleksandr Oganivici Ciubarian. Cu toate acestea, lucrarile comisiei nu au avansat foarte mult. Tot mai multe semnale in ultimul timp, inclusiv declaratii ale ministrului roman de externe, indica o disponibilitate de a ameliora relatia bilaterala cu Rusia, dupa scandalul de spionaj de anul trecut, care s-a soldat cu expulzarea reciproca a cate unui diplomat.

“Simbolisme” bilaterale

Ministrul Teodor Baconschi spunea la inceputul lunii februarie ca are “un mandat si idei” in vederea normalizarii relatiei cu Rusia si lucreaza la gesturi simbolice de sporire a increderii, insa, chiar daca nu a putut da detalii, spera ca anul acesta se va inregistra o revenire la un ton normal. La inceputul acestei luni, prim-adjunctul ministrului rus de externe, Andrei Denisov, a participat la Bucuresti la reuniunea ministrilor de externe din statele membre ale Organizatiei Cooperarii Economice la Marea Neagra (OCEMN). Denisov a fost cel de-al doilea oficial rus care a venit la Bucuresti dupa ce, la 7 aprilie, un alt adjunct al ministrului rus de externe, Vladimir Titov, a participat la o runda de consultari cu secretarul de stat pentru afaceri europene din MAE roman, Bogdan Aurescu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *