Avioane americane de spionaj, deasupra bateriilor rusești S-400 din Crimeea

de | ian. 11, 2018 | Caucaz, Federatia Rusa, Federatia Rusa, Info Militar, Marea Neagra, Principal, România, Știri | 0 comentarii

Două avioane militare de spionaj au survolat zona Crimeii, unde forțele de ocupație ruse au instalat deja a doua unitate de apărare antiaeriana, dotată cu rachete S-400, relatează mass-media rusă, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Un avion american fără pilot a efectuat un zbor de-a lungul coastei rusești deasupra Mării Negre, comunică Serviciul […]
Avionul antisubmarin P8- Poseidon amenință Flota militară rusă a Mării Negre
Avionul antisubmarin P8- Poseidon amenință Flota militară rusă a Mării Negre

Avionul antisubmarin P8- Poseidon, aflat în dotarea SUA și altor state NATO, amenință Flota militară rusă a Mării Negre

Două avioane militare de spionaj au survolat zona Crimeii, unde forțele de ocupație ruse au instalat deja a doua unitate de apărare antiaeriana, dotată cu rachete S-400, relatează mass-media rusă, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Un avion american fără pilot a efectuat un zbor de-a lungul coastei rusești deasupra Mării Negre, comunică Serviciul de urmărire a mișcării aviației CivMilAir. Potrivit acestuia, avionul strategic fără pilot RQ-4 Global Hawk, aflat la o altitudine de 16 mii de metri, a zburat peste zona de conflict din Donbass, apoi a făcut un cerc peste Hersonul ucrainean și a zburat deasupra Crimeei. Apoi a pornit de la Anapa în direcția orașului Soci, regiune caucaziană cunoscută pentru concentrarea de trupe și sisteme militare ruse.
În același timp, avionul de patrulare antisubmarin al Marinei SUA P-8 Poseidon a zburat pe coasta Crimeii la o altitudine de aproximativ 7,5 mii de metri. La început a pornit de la Yalta spre Anapa și Novorossiisk, apoi s-a întors, a făcut câteva cercuri în apropiere de Sevastopol și s-a îndreptat către Odessa. Aceste zboruri au loc pe fondul intensificării colaborării militare dintre Ucraina și statele NATO, în ultimele săptămâni Kiev-ul primind un număr de sisteme de armament,inclusiv rachete anti-tanc Javelin.

A doua unitate de S-400, în Crimeea

La finele lunii decembrie a anului trecut, ministerul rus al Apărării a anunţat că sistemul antiaerian S-400 a fost desfăşurat în Crimeea, iar două batalioane ale Forţelor Aeriene vor fi detaşate în regiune la începutul anului 2018
Rusia a desfăşurat o nouă unitate – a doua la număr – de sisteme antiaeriene S-400 Triumf (cod de identificare NATO SA-21 Growler) – un sistem avansat de rachete sol-aer – în Crimeea pentru a controla graniţa cu Ucraina, relatează RIA Novosti, citată de Agerpres. Prin intermediul presei, Moscova şi-a motivat gestul prin faptul că autorităţile de la Kiev încearcă să se doteze cu rachete de croazieră care ar pune în pericol peninsula anexată de Rusia în martie 2014.
Mai exact, noua unitate de sisteme antiaeriene S-400 Triumf, instalată la Sevastopol, va controla spaţiul aerian dintre Chongar şi Armiansk la graniţa cu Ucraina, a indicat pentru agenţia menţionată de presă o sursă din cadrul structurilor de putere din peninsula care face parte în prezent din Federaţia Rusă.

Fortareața Crimeea, aparata cu sistemele S-400, raspunsul rus la sprijinul NATO pentru Ucraina

Fortareața Crimeea, aparata cu sistemele antirachetă S-400, raspunsul rus la sprijinul NATO pentru Ucraina

Ucraina, acuzată că pune în pericol Crimeea

‘Sarcina celei de-a doua unităţi de sisteme S-400 este de a detecta la timp şi în caz de necesitate de a distruge aparate aeriene venite dinspre Ucraina şi care ar reprezenta un pericol pentru Crimeea’, a specificat sursa RIA Novosti. În ultimul timp, potrivit acesteia, Ucraina ‘şi-a intensificat retorica agresivă la adresa Crimeii’, iar recent a efectuat teste cu rachete de croazieră.
Ministerul Apărării rus anunţase în luna decembrie că o nouă unitate de sisteme antiaeriene S-400 Triumf va intra în serviciu în Crimeea la 12 ianuarie 2018. În primăvara anului trecut, o primă unitate de sisteme S-400 a fost instalată la Feodosia (Crimeea). Unităţile de sisteme antiaeriene S-400, instalate în diferite locuri ale peninsulei formează un cerc strâns antiaerian în jurul peninsulei, fără ‘zone moarte’.
Încă anul trecut, Kievul declarase că modele de rachete cu rază medie de acţiune, care au fost testate în cursul anului 2016, ar putea să intre în producţie în 2017 pentru a echipa forţele armatei ucrainene. Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare (SNBO), Oleksandr Turcinov, indicase că unele din noile versiuni modificate de rachete tactice sunt capabile să lovească ţinte la o distanţă de până la 700 de kilometri şi pot deveni un factor de descurajare a Rusiei. Potrivit portalului ucrainean Depo.ua, ar fi vorba de rachete ‘Olha’ şi ‘Grom’, dezvoltate de concernul ‘Iujmaş’ – care ar putea contracara sistemele operativ-tactice ruseşti Iskander-M. (Marian Alexandru Bâscă)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *