Autoritățile de la Chișinău, apostrofate de la Bruxelles

de | apr. 30, 2020 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Știri, UE | 0 comentarii

Șeful delegației Parlamentului European la Comitetul de Asociere UE-Moldova, Siegfried Mureșan, este convins că ajutorul Uniunii Europene și ajutorul Federației Ruse pentru R. Moldova merg în direcții diametral opuse, relatează mass-media de la Chișinău preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Este mai clar ca niciodată că ajutorul din partea Uniunii Europene este într-o antiteză […]
Membri ai Parlamentului European au condanat demersurile administrației SUA
Uniunea Europeană vrea implementarea unor reforme reale în Republica Moldova

Uniunea Europeană vrea implementarea unor reforme reale în Republica Moldova

Șeful delegației Parlamentului European la Comitetul de Asociere UE-Moldova, Siegfried Mureșan, este convins că ajutorul Uniunii Europene și ajutorul Federației Ruse pentru R. Moldova merg în direcții diametral opuse, relatează mass-media de la Chișinău preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Este mai clar ca niciodată că ajutorul din partea Uniunii Europene este într-o antiteză cu cel oferit de Federația Rusă. Guvernul R. Moldova ar trebui să susțină parteneriate în beneficiul cetățenilor săi, nu parteneriate bune doar pentru Federația Rusă și pentru prietenii săi de la Chișinău”, precizează oficialul.

Sprijin masiv

Astfel, Siegfried Mureșan a enumerat plusurile asistenței oferite de UE și minusurile celei venite din Federația Rusă. „UE ajută tot mai mult, tot mai rapid și tot mai simplu R. Moldova de la declanșarea epidemiei de COVID-19. În plus față de sprijinul pe care îl oferim permanent cetățenilor R. Moldova, UE a pus la dispoziția R. Moldova fonduri europene nerambursabile în valoare de 87 de milioane de euro pentru nevoile urgente din R. Moldova în această perioadă de criză. De asemenea, Comisia Europeană a propus o asistență macrofinanciară de 100 de milioane de euro în condiții avantajoase, cu scopul de a atenua efectele crizei COVID-19 asupra economiei țării”, spune Mureșan, citat de mass-media.

UE vs. Kremlin

În același timp, europarlamentarul afirmă că ajutorul promis de Federația Rusă „este tot mai mic, tot mai neclar, impune condiții tot mai grele și împovărează tot mai mult cetățenii R. Moldova”. „Împrumutul dinspre Federația Rusă, care inițial însuma 500 de milioane de euro, acum s-a topit și se mai discută doar de 200 de milioane de euro. Acest presupus împrumut impune condiții care arată că obiectivul Federației Ruse nu este să ajute cetățenii R. Moldova, ci să crească dependența Moldovei de Kremlin. Spre exemplu, faptul că acordul prevede că datoriile private ale companiilor moldovenești către băncile rusești pot fi transformate în datorii de stat arată că nu avem o imagine clară cu privire la cât se îndatorează R. Moldova în fața Rusiei prin acest acord și cât trebuie să dea înapoi”, punctează sursa citată.

Populația Republicii Moldova, victime ale clasei politice de la Chișinău

Populația Republicii Moldova, victime ale clasei politice de la Chișinău

În același context, condițiile impuse de UE pentru acordarea de asistență macrofinanciară Guvernului R. Moldova prevăd reforme în domeniul justiției, în prevenirea și combaterea spălării banilor și reforme ce vor contribui la consolidarea sectorului financiar al republicii.

„Sunt reforme care garantează că beneficiarii ajutorului macrofinanciar vor fi cetățenii R. Moldova, nu clasa politică. Federația Rusă, pe de altă parte, oferă un credit cu condiții ce nu avantajează cetățenii țării, ci îi afectează și îi împovărează cu noi datorii. Securitatea economică a țării va avea de suferit, iar cetățenii vor fi cei pe umerii cărora se vor achita aceste datorii private”, a conchis acesta.

De menționat că Parlamentul R. Moldova a ratificat săptămâna trecută Acordul de împrumut cu Federația Rusă, însă acesta a fost suspendat de Curtea Constituțională. Înalta Curte urmează să ia o decizie în privința constituționalității acestui document pe 7 mai. (N.G.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *