de Marianna Prysiazhniuk | aug. 14, 2024 | Fakenews Radar
Declarațiile recente ale Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) privind presupusa capturare a unui militar ucrainean care ar fi primit ordin să împuște civili în regiunea Kursk reprezintă un exemplu al campaniei de dezinformare orchestrate de Kremlin împotriva Ucrainei în contextul operațiunii contraofensive. Avansarea ucraineană în regiunea Kursk a devenit un nou subiect central al propagandei rusești.
Incursiunea ucraineană în regiunea rusă Kursk a fost surprinzătoare chiar și pentru ucraineni. După ce peste 2.000 de rachete au fost lansate din teritoriul regiunii Kursk, Ucraina a inițiat o contraofensivă. În ciuda încercărilor rețelei de propagandă rusești de a prezenta aceste acțiuni drept intervenții ilegale, contextul juridic internațional este esențial. După doi ani de agresiune pe scară largă, susținută de prezența trupelor ruse în regiunea limitrofă, Ucraina a început abia recent să acționeze în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, care prevede dreptul statelor la autoapărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat împotriva lor.
Cea mai crucială perspectivă aici este încercarea Rusiei de a impune narațiunea conform căreia armata ucraineană ar încălca dreptul internațional umanitar, vizând civili. Aceasta este o temă majoră în conflictul care a început în 2014. Kremlinul încearcă să susțină că Ucraina a maltratat, bombardat și ucis populația civilă, iar incidentul fabricat cu presupusul militar capturat este un exemplu al acestei propagande continue.
Autoritățile ruse și agențiile de informații nu au reușit să furnizeze dovezi convingătoare în sprijinul afirmațiilor lor. Astfel de declarații se bazează adesea pe mărturii obținute sub presiune sau pe scenarii înscenate, ceea ce ridică îndoieli cu privire la credibilitatea lor. În contextul războiului informațional, aceste rapoarte pot fi privite ca parte a unei strategii de propagandă menită să creeze o imagine distorsionată a armatei ucrainene, prezentând-o ca pe un violator al normelor internaționale și al drepturilor omului.
Potrivit FSB, militarul ucrainean capturat ar fi fost membru al Brigăzii 80 de asalt aerian a Ucrainei și, împreună cu colegii săi, ar fi primit instrucțiuni să „împuște pe loc” pe oricine ar întâmpina rezistență din partea locuitorilor. Cu toate acestea, nu au fost oferite detalii convingătoare, iar aceste acuzații par să reflecte tactici rusești care au fost documentate în acțiunile trupelor ruse care au invadat Ucraina. În cazul lor, violența împotriva civililor a fost dovedită nu numai de autoritățile ucrainene, ci și de documentariști și experți internaționali independenți.
Acest caz nu este izolat. Se încadrează în contextul mai larg al războiului de dezinformare pe care Kremlinul l-a dus împotriva Ucrainei de la începutul agresiunii sale la scară largă. Mass-media de stat, oficialii și propagandiștii ruși au răspândit în mod repetat rapoarte false despre presupuse crime comise de forțele ucrainene, inclusiv ucideri în masă și alte atrocități atât în Ucraina, cât și în Rusia. Aceste relatări sunt menite să prezinte Ucraina drept agresor, în ciuda agresiunii continue a Rusiei.
Scopul principal al acestor campanii de dezinformare este de a discredita Ucraina în ochii comunității internaționale. Kremlinul încearcă să creeze o imagine negativă a forțelor armate ucrainene, ceea ce ar putea slăbi sprijinul occidental pentru Ucraina.
Anterior, Rusia a acuzat Ucraina că folosește arme occidentale, cum ar fi HIMARS, pentru a ținti civili – o acuzație menită să discrediteze sprijinul occidental pentru Ucraina, nu doar pentru a discredita Ucraina, ci și pentru a opri furnizarea de arme necesare apărării sale împotriva agresiunii ruse.
Nu trebuie să uităm nici de numeroasele operațiuni informaționale ale Rusiei împotriva NATO și a Europei. În 2024, Rusia și-a intensificat eforturile de a viza NATO și membrii săi, folosind tactici precum răspândirea dezinformării, fabricarea de videoclipuri și publicarea de știri manipulatoare. Aceste campanii urmăresc să submineze încrederea în NATO și în aliații săi.
Una dintre direcțiile principale ale dezinformării ruse este afirmația că NATO este implicată activ în războiul Rusia-Ucraina. Canalele de propagandă rusești publică în mod regulat informații false cu privire la prezența personalului militar occidental în Ucraina și presupusa participare la operațiuni de luptă împotriva forțelor ruse. Aceste relatări includ afirmații despre operațiuni secrete ale trupelor occidentale și sugerează că furnizarea de ajutor militar Ucrainei înseamnă efectiv că NATO este implicată în conflict.
Un alt aspect major al acestui tip de operațiuni de dezinformare este manipularea datelor privind livrările de arme către Ucraina. De exemplu, mass-media ruse și sursele pro-Kremlin au difuzat în mod repetat videoclipuri și rapoarte false care susțin că tancuri occidentale, cum ar fi Leopard 2 german, sunt deja utilizate pe teritoriul ucrainean înainte de orice anunț oficial privind livrarea acestora.
În plus, oficialii ruși și mass-media au încercat frecvent să acuze Ucraina de utilizarea de arme interzise, cum ar fi armele chimice, fără a furniza dovezi. Acest lucru face parte, de asemenea, din strategia lor de dezinformare menită să creeze o imagine negativă a Ucrainei pe scena internațională.
În plus față de dezinformarea legată de prezența militară, Rusia desfășoară operațiuni de informare care vizează securitatea energetică a Europei. Pe fondul crizei energetice provocate de sancțiuni și de oprirea aprovizionării cu energie rusească, mass-media și rețelele sociale rusești au răspândit informații false care sugerează că țările UE sunt în pragul colapsului economic. Acest efort urmărește să submineze încrederea în capacitatea UE de a gestiona criza și să creeze diviziuni în cadrul țărilor europene cu privire la politica lor de sancțiuni și la independența energetică.
Dezinformarea rusă axată pe NATO și Europa face parte dintr-o strategie mai amplă a Kremlinului de a slăbi unitatea internațională și de a diminua sprijinul pentru Ucraina. Aceste campanii utilizează atât media tradiționale, cât și rețele sociale, incluzând adesea știri false și conținut video manipulator.
Operațiunile de informare rusești, precum cazul presupusului militar ucrainean reținut, sunt doar unul dintre numeroasele exemple ale modului în care Kremlinul utilizează dezinformarea pentru a-și urmări obiectivele geopolitice. Aceste eforturi necesită o vigilență sporită și acțiuni coordonate din partea comunității internaționale pentru a combate dezinformarea. Îmbunătățirea cunoștințelor media, sprijinirea jurnalismului independent și dezvoltarea de tehnologii pentru detectarea și contracararea știrilor false sunt măsuri esențiale pentru protejarea societăților democratice împotriva amenințărilor hibride.
de Marianna Prysiazhniuk | iun. 25, 2024 | Analize, UCRAINA
- Numărul fără precedent de participanți, care a cuprins reprezentanți de pe toate continentele și din toate regiunile politice, este un succes incontestabil care legitimează formatul și afirmă formula ucraineană pentru pace, chiar dacă în trei din cele zece puncte.
- Prezența unui număr mare de țări înseamnă, de asemenea, că participanții au interese naționale diverse, ceea ce reprezintă modul în care este percepută problema războiului dintre Ucraina și Rusia. Accentul pus pe principiile dreptului internațional și pe Carta ONU oferă o bază legitimă și larg acceptată pentru discuții și pregătirea unor potențiale negocieri.
- Participarea a aproximativ o sută de țări la Summitul pentru pace are o semnificație simbolică importantă și deschide un „al doilea vânt” pentru resetarea efectului de solidaritate cu Ucraina în contextul agresiunii Rusiei și, de asemenea, atrage noi țări către această dimensiune politică și morală a participării prin prezență.
- În același timp, summitul poate deveni o platformă de cooperare pe teme mai largi legate de pace, securitate și asistență umanitară, contribuind la consolidarea parteneriatelor internaționale, și are potențialul de a mobiliza resurse suplimentare și de a sprijini eforturile de reconstrucție și de redresare a Ucrainei după conflict.
- Absența Federației Ruse în calitate de parte la conflict creează anumite limitări pentru eficacitatea summitului pentru pace, împiedicând în același timp legitimarea țării agresoare în condiții de egalitate cu țara victimă, care este Ucraina.
Scopul Summitului pentru pace este de a stabili un cadru de cooperare între țări
Summitul pentru pace din Ucraina a avut loc la Burgenstock, în Elveția, cu 101 delegații, dintre care 57 de țări reprezentate la cel mai înalt nivel. Prioritățile summitului și declarația finală au fost trei puncte ale formulei de pace ucrainene: securitatea nucleară, securitatea alimentară și dimensiunea umanitară, care include întoarcerea tuturor prizonierilor de război și a civililor strămutați ilegal.
Potrivit organizatorilor, Ucraina și Elveția, summitul pentru pace ar trebui să fie doar primul dialog inaugural privind construirea unei arhitecturi de negociere. Absența Federației Ruse de la primul summit a fost o condiție a Ucrainei, dar o serie de țări au solicitat implicarea sa timpurie în dialog. Summitul din Elveția a avut loc la 15-16 iunie și a devenit o conferință constitutivă care va determina viitoarea arhitectură a negocierilor dintre Ucraina și Rusia.
Prin urmare, cel de-al doilea summit de pace a fost anunțat simultan cu cel primul. La rândul său, Elveția a subliniat că cel de-al doilea summit va avea loc înainte de alegerile prezidențiale din SUA și că va participa partea rusă. Necesitatea participării Federației Ruse a fost, de asemenea, menționată în multe dintre discursurile participanților. Turcia și Arabia Saudită au fost cele mai vocale în apelurile lor de a invita Rusia la masa negocierilor.
În urma summitului, a fost emisă o declarație care a stabilit rolul decisiv al principiilor dreptului internațional și al Cartei ONU în stabilirea condițiilor prealabile pentru negocierile de încheiere a războiului. Documentul se referă la revenirea centralei ZNPP sub control ucrainean, la accesul liber la Marea Neagră și Marea Azov și la eliberarea tuturor prizonierilor și deportaților.
Ca urmare, 11 țări nu s-au alăturat declarației finale, dar documentul rămâne deschis pentru acele țări care nu au participat la summit. A doua zi după summit, Irakul și Iordania au dispărut de pe lista celor 80 de țări a căror aderare fusese anunțată oficial, retrăgându-se semnăturile. Printre țările care au refuzat să susțină textul declarației încă de la început se numără India, Brazilia, Africa de Sud, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Cu toate acestea, a doua zi, Patriarhia Ecumenică a susținut declarația. Pe lângă cele trei priorități stabilite în document, în marjă summitului au fost discutate și alte aspecte, cum ar fi consolidarea protecției spațiului aerian, restabilirea sectorului energetic și a sprijinului financiar pentru Ucraina, protecția copiilor și răspunderea pentru crime de război.
În ajunul summitului, liderul rus Vladimir Putin a adresat un alt ultimatum Ucrainei, cerându-i să își retragă trupele din patru regiuni pe care Rusia le-a inclus în Constituția sa (Donețk, Luhansk, Zaporizhzhia și Kherson). În plus, China s-a alăturat și ea pentru a perturba organizarea evenimentului, colaborând cu ambasadele internaționale pentru a le convinge să nu participe la summit, care ar promova formula de pace ucraineană. Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, a menționat că, dacă China are idei reale pentru realizarea păcii, delegația chineză le poate exprima în formatul summitului convocat de Ucraina.
Faptul că summitul elvețian a avut loc în ciuda încercărilor Rusiei și Chinei de a-l împiedica a demonstrat natura manipulatoare a tuturor declarațiilor făcute de conducerea rusă cu privire la inițiativele de pace rusești, pe care Ucraina le-ar fi respins de la început. În plus, participarea personală a liderilor de la Summitului au participat și țările BRICS, un format pe care Rusia a încercat să îl opună „Occidentului colectiv” încă de la începutul invaziei sale la scară largă.
În special, Brazilia (cu statut de observator), Africa de Sud, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au fost reprezentate la nivel de trimiși, iar India la nivel ministerial. Ca urmare a summitului, niciunul dintre statele membre BRICS nu a semnat, așa cum era de așteptat, declarația finală. Cu toate acestea, așteptările părții ucrainene ar trebui să ia în considerare acest lucru (este posibil ca acestea să fi făcut-o).
Declarațiile făcute de trimișii statelor membre BRICS prezenți s-au referit la necesitatea de a implica Federația Rusă în dialog. Astfel, participarea statelor membre BRICS la Summitul pentru pace deschide oportunități, dar creează și riscuri. Participarea acestora a sporit legitimitatea și echilibrul summitului, reflectând perspectivele diverse în marja unei conferințe convocate în condiții ucrainene.
Cu toate acestea, ea creează, de asemenea, riscul unor tensiuni geopolitice și conflicte de interese în viitor, ceea ce ar putea complica calea spre consens și spre o pace durabilă și echitabilă. Succesul implicării lor va depinde de capacitatea părții ucrainene de a naviga în această diversitate și de a o plasa într-un context mai larg. Principalul risc în acest context este posibilitatea ca membrii BRICS să continue să insiste nu numai asupra participării Rusiei, ci și asupra unor soluții care vor promova interesele strategice ale Rusiei, mai degrabă decât o soluționare echitabilă, ceea ce ar putea submina întregul proces de pace.
În același timp, faptul că țările BRICS ar putea prefera interesele lor economice și strategice în detrimentul asigurării punerii în aplicare a acordului de pace poate deschide o perspectivă constructivă de cooperare între Ucraina și țările din regiune, iar această opțiune pare a fi cea mai favorabilă din punctul de vedere al intereselor Ucrainei în condițiile inițiale actuale.
Summitul pentru pace este, de asemenea, o condiție pentru formarea unei stări psihologice Evaluările privind succesul summitului pentru pace depind de ceea ce au avut în vedere organizatorii în primul rând. Partea ucraineană a declarat că a fost important să se stabilească prevederile de bază ale formatului pe baza căruia ar putea avea loc negocierile cu Rusia în viitor, astfel încât Rusia să nu poată influența și manipula procesul de stabilire a cadrului viitorului format. Din acest motiv, condiția intransigentă a Ucrainei în timpul pregătirilor pentru summit a fost ca Rusia să nu fie prezentă la Burgenstock.
În al doilea rând, pentru Elveția, organizarea unui summit de pace este o confirmare a statutului său de „neutralitate”, dar în contextul susținerii formulei de pace ucrainene. Acest moment deschide oportunități suplimentare pentru Ucraina în activitatea sa diplomatică cu un grup de țări așa-zis „neutre”, care, în cea mai mare parte, au devenit un teren de testare pentru influențele hibride ale Rusiei, care vizează în primul rând să creeze indiferență, îndoială și neîncredere în dreptul internațional. Prin urmare, poziția Elveției ar trebui să fie prezentată partenerilor „neutri” de pe continentul european ca un punct de referință în ceea ce privește angajamentul față de formula de pace ucraineană că singura și unica cale către o pace justă.
Având în vedere că summiturile la care participă un număr mare de state nu sunt evenimente suficient de frecvențe, așteptările în ceea ce privește rezultatele sunt mari, iar acest lucru creează bază pentru formarea unor așteptări exagerate. Cu toate acestea, esența unor astfel de evenimente internaționale nu este, în primul rând, de a influența în mod direct cursul unui conflict, ci de a atrage noi parteneri în coaliție, de a crea încredere între reprezentanții statelor și de a depăși polarizarea interregională.
În același timp, există întotdeauna riscul de a supraestima impactul summiturilor, în special în contextul unor posibile negocieri cu Rusia. Indiferent de scopul unei astfel de conferințe, liderii și delegațiile politice ale țării nu sunt unități autonome și își reprezintă statele ca parte a sistemului politic pe care îl preferă, astfel încât părțile interesate ar trebui să evalueze rezultatele într-o manieră cuprinzătoare, ținând cont de realitățile care determină percepția internă a situației dintr-un anumit stat. Climatul dintre acestea, care în unele țări Pentru Ucraina, acest lucru înseamnă că rolul participării și al sprijinului pentru declarația finală ar trebui să fie evaluat în mod diferit de diferite țări.
În timp ce pentru partenerii tradiționali, sprijinul pentru eforturile Ucrainei este pe deplin în conformitate cu principiile politicii externe formate pe parcursul a trei ani de agresiune la scară largă, pentru alte țări, participarea în acest format poate fi primul pas spre o reconsiderare ulterioară a atitudinii lor față de războiul ruso-ucrainean.
În ciuda impactului imprevizibil asupra unor eventuale negocieri între Ucraina și Rusia, Summitul elvețian pentru pace contribuie la reducerea polarizării dintre aliații tradiționali ai Ucrainei și țările din Sudul global care s-au alăturat evenimentului. Condițiile de moștenire pot avea un impact indirect asupra dinamicii relațiilor.
Conform evaluărilor existente privind eficiența diplomației summiturilor, pe lângă contextul vizat, care este acela de a crea condiții prealabile pentru negocierile cu Rusia, partea ucraineană poate folosi summitul pentru a stabili/reface legăturile economice, inclusiv în contextul războiului din Ucraina (reconstrucție). Pentru a participa în mod constructiv la potențialele negocieri între Rusia și Ucraina, prioritatea cheie a perioadei interimare ar trebui să fie construirea încrederii la nivel bilateral cu noii parteneri care și-au demonstrat sprijinul pentru formula de pace ucraineană (chiar și acele țări care nu s-au alăturat textului final al declarației).
Astfel, diplomația la vârf are atât puncte forte, cât și puncte slabe. Principalul risc al acestui format este legitimarea inamicului, în timp ce întâlnirile la nivel de lideri și delegații internaționale, care atrag puternic atenția mass-media, creează astfel noi canale de comunicare în timpul unei crize și pun bazele cooperării între țările participante. În plus, participarea personală a liderilor de stat este, de asemenea, o condiție pentru formarea unui climat psihologic între aceștia, care, în anumite circumstanțe, poate avea un impact indirect asupra dinamicii relațiilor.
