de Madalin Necsutu | aug. 4, 2016 | Federatia Rusa, R. Moldova, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Deși se vorbește mereu de intrarea într-o fază nouă a ceea ce am numit în trecut Război Rece, Occidentul nu pare capabil să ducă o confruntare cu Rusia după aceleași metode. Dacă atunci propaganda era un instrument nelipsit din ambele tabere, în ziua de astăzi lumea occidentală refuză sau este incapabilă să dea un răspuns pe măsură războiului informațional pe care Rusia îl lansează dinspre Urali spre Atlantic și chiar mai departe. Semnele unui astfel de război pentru câștigarea de „inimi și minți” sunt mai mult decât evidente, însă articularea unei contramăsuri se lasă așteptată și cel mai probabil nu poate fi luată de UE, care prin natura sa este o construcție pacifistă ce se îngrijește de politică și economie.Tocmai de aceea soluția ar putea să vină numai dinspre NATO. De altfel, recent, șeful trupelor NATO din Europa Curtis Scaparrotti a avertizat, cu subiect și predicat, că Moscova investește masiv în campanii de dezinformare în Europa. Același avertisment a venit și dinspre presa britanică. El a vorbit despre Rusia în termeni de „adversar care trebuie luat în serios”. Mesajul este unul foarte tare, iar cuvintele au rezonanță puternică, ceea ce nu arată deloc a unul diplomatic, ci mai degrabă milităros.
Scaparrotti a mai spus atunci că „este o încercare a Rusiei de „a-şi atinge obiectivele fără ca măcar să înceapă un conflict“ și că este greu de luptat cu mijloace similare, întrucât lumea occidentală „crede în libertatea presei” și în „statul de drept”. Mai precis, este foarte dificil de luptat folosindu-se metode ce contravin democrației și valorilor ei, adoptate de lumea occidentală. „Avem dificultăți în a aborda această chestiune şi în a o contracara, dar trebuie să facem aceasta“, concluziona acesta.
Aceste componente sunt foarte vizibile și în Republica Moldova. Rusia este angajată aici pe toate nivelurile de la propaganda (presă), la finanțarea partidelor politice și a asociațiilor pro-moscovite, până la forțările și șantajul pe care îl duce la nivel politico-economic. La toate acestea se adaugă și crima organizată inserată în special în lumea bancară și judecătorească, acolo unde „spălătoria rusească” de bani negri funcționează de ani de zile. Totul prin concursul corupției endemice care ajută la spălarea, călcarea și apretarea miliardelor de dolari rusești proveniți din activități criminale. Unele care se mai lipesc și de degetele unor potentați ai zilei din R. Moldova.
În ceea ce privește televiziunile, cele mai recente sondaje arată 82% dintre moldoveni se uită la televizor pentru conținutul de știri, acesta fiind și principalul mijloc de informare a lor. De altfel, 60% dintre moldoveni privesc canalele rusești de televiziune. Paradoxal, un studiu al IMAS-ului de la începutul anului arată că doar 43% dintre ei au încredere în posturile rusești. Toate aceste date fac imperios necesară ajustarea codului audiovizualului în contextul regional în care Rusia investește sume masive în acțiunile de propagandă și dezinformare prin intermediul mass-media. Chiar și noua doctrină de strategie de securitate națională, care ar trebui să intre în vigoare de la începutului 2017, face referire expresă la războiul informațional care se poartă pe teritoriul R. Moldova.
În tot acest răstimp, nu numai vocalizele propagandei rusești se fac auzite în regiune, ci și zăngănitul greu al armelor. Moscova a ordonat o mobilizare masivă de trupe la granițele cu Belarusul și Ucraina. Circa 200.000 de soldați, rachete, tancuri și avioane vor începe să facă nu mai puțin de 4.000 de manevre în regiune, în cadrul exercițiului militar „Caucaz 2016”. Acest lucru nu poate face decât să alimenteze suspiciunile argumentate ale NATO de a întări prezenta militară în flancul său estic. Și aici găsim un mesaj dual din partea Moscovei, care pe de o parte critică prezența sporită a NATO în regiune, dar în același timp își masează consecvent trupele la granițele cu vecinii europeni.
Concluzia pe EvZ Moldova
de Madalin Necsutu | iul. 28, 2016 | Federatia Rusa, Marea Neagra, R. Moldova, România, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Anticipam într-un editorial precedent că ceea ce face Germania în privința Republicii Moldova nu miroase deloc a negocieri, ci a impunere. Una asupra unui stat supus presiunilor din toate părțile și care ar vrea să mulțumească și capra și varza. Ceea ce este însă mai grav este combinația între ascensiunea populismului intern din unele țări din Europa și mutarea atenției de pe crizele interne pe probleme din exterior. Acest lucru îl face și Germania prin acțiunile șefului diplomației, Frank-Walter Steinmeier. Cel care a venit să bată cu pumnul în masa Chișinăului pentru a accepta condițiile separatiștilor transnistreni. Unele care, de facto, nu fac decât să întărească „statalitatea” regiunii. Un fel de aplicare forțată a planului rusesc Kozak. Unul al federalizării pe care și Germania l-a susținut mereu mai mult sau mai puțin vocal. Diferența constă acum în rocada pe care Germania o face cu Rusia. Pentru a fi mai bine primit la Chișinău, Berlinul a preluat rolul de solist în acest concert politic cu sunete stridente, lăsând Moscova la acompaniament.
Muzica nu este deloc una plăcută pentru autoritățile de la Chișinău care se văd din nou strânse între ciocan și nicovală pe această chestiune. Numai că ciocanul este de data aceasta nemțesc. Germania este și ea unul dintre principalii donatori externi, iar deciziile sale au cea mai mare greutate în interiorul UE. De aceea, Chișinăului îi va fi dificil să refuze mărul otrăvit al Berlinului. Totuși, guvernul trebuie să mediteze la faptul că pot primi bani de la FMI și România în cuantum de peste 300 de milioane de euro. Momentum este unul extrem de important, iar o cedare pe cele trei condiționalități – înregistrarea plăcuțelor auto, recunoașterea diplomelor și prefix separat – ar fi echivala cu recunoașterea de facto a separării regiunii de restul R. Moldova. „Oferta de nerefuzat” a fost făcută abil în vremuri de cedări și reforme pentru Chișinău, tocmai în momentul în R. Moldova își revenise din pumni și se îndrepta spre ieșirea din corzi. Aceea gură de oxigen dată de FMI și București, ce va fi continuată și de UE.
Ceea ce este încearcă acum Germania este resuscitarea OSCE-ului, o organizație slabă și prost construită, unde veto-ul Rusiei anulează toate deciziile ce se iau de către ceilalți membri. Aroganța cu care Rusia dictează în tot ceea ce ar trebui să rezolve conflictele înghețate, pe care tot ea le-a provocat, spune totul despre relevanța actuală a OSCE. Steinmeier este într-un număr personal și populist de rebranding politic în perspectiva alegerilor parlamentare din 2017, în care vrea să-i lase pe umeri criza refugiaților Angelei Merkel, iar el să se erijeze în mare „pacificator” la hotarele Europei. Un om care poate dialoga cu Rusia și poate rezolva probleme acolo unde alții au dat greși. Totul pe spatele unor țări precum Republica Moldova, care devine în acest caz victimă colaterală a înțelegerilor ruso-germane și a populismului stângistului Steinmeier. Politica „pașilor micilor”, invocată de Steinmeier recent la Tiraspol, nu poate fi făcută numai într-o singură direcție, cea a cedărilor Chișinăului. Ceea ce se întâmplă acum în R. Moldova va avea apoi inevitabil și un efect de domino care se va repercuta automat apoi și spre rezolvarea conflictului din estul Ucrainei.
Diplomația română pare depășită de situație și nu a luat nicio poziție în această problemă. Totuși, există multe voci la București care și-ar dori decuplarea R. Moldova de la acest bagaj sovietic și extrem de retrograd reprezentat de regiunea separatistă transnistreană. Unul care ține R. Moldova în loc și pe care, de facto, Chișinăul ar fi incapabil să-l mai gestioneze vreodată. Numai dacă privind spre UTA Găgăuzia, ne putem da seama că afirmația nu este deloc una prea tare.
Totuși, la nivel geopolitic mai mare, revine în actualitate viziunea de acum circa 100 de ani a liderului polonez Josef Pilsudski din timpul Primul Război Mondial și a sa teorie a Intermarium-ului (Międzymorze). Cea a unei alianțe de la Marea Baltică, până la Marea Neagră, care să funcționeze ca o contrapondere a tendințelor imperialiste ale Germaniei și Rusiei.
Continuare pe EvZ Moldova
de Madalin Necsutu | iul. 25, 2016 | Federatia Rusa, R. Moldova, UE, Uncategorized @ro
În ultimii ani, dinamica relațiilor internaționale în Europa s-a schimbat considerabil. Nu totul se împarte în alb și negru, ci există mult mai mult de 50 de nuanțe de gri. Punctul de inflexiune a fost determinat de anexarea ilegală a Crimeei la Federația Rusă, în primăvara lui 2014. De atunci, lucrurile nu au mai stat la fel. Degringolada și populismul a sporit în interiorul UE și a culminat recent cu Brexit-ul Marii Britanii. Dar nici în alte țări civilizate situația nu este mai așezată. Același context, un populism deșănțat, se poate observa și în Germania. Acolo unde șeful diplomației joacă un joc extrem de periculos, de genul celui jucat populist și prost din punct de vedere tactic de către fostul premier britanic, David Cameron. Poate cel mai responsabil politician pentru Brexit care nu a înțeles că de dragul câtorva procente a intrat în cea mai mare capcană a eurofobilor din UKIP. Pe scurt, a intrat în cocina populismului și l-au mâncat porcii.
De data aceasta, socialist-democratul Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe, se joacă și el cu focul în încercarea internă de a forma o alianță politică cu Die Linke (Stânga, de inspirație comunistă) în perspectiva alegerilor parlamentare ce vor avea loc la anul. Social-democrații speră să facă majoritate parlamentară cu foștii comuniști din RDG și alte formațiuni mai mici, precum Verzii. Sau cum a fost numită de presa germană „alianța Roși-Roșu-Verde”.
Bun, dar din nou apare întrebarea: care este relevanța pentru R. Moldova? În primul rând, Chișinăul este o miză mai mică într-o tendință mai largă. Și anume de reapropiere și colaborare a forțelor interne de stângă din Germania cu Rusia. Stângistul șef al diplomației de la Berlin nu este deloc la prima abatere în acest sens și promovează de câțiva ani buni o politică de apropiere dintre Berlin și Moscova și, mai nou, vrea să facă uitate și sancțiunile occidentale împotriva Rusiei. Cu alte cuvinte, să recunoască tacit și de facto anexarea Crimeei, chiar dacă aceasta s-a făcut împotriva normelor de drept internaționale prin încălcarea suveranității cu forța armelor. De asemenea, Steinmeier a criticat recent politica NATO în Europa de Est pe care o considera „războinică”, potrivit unui interviu acordat pentru Bild.
Germania deține președinția rotativă a OSCE, iar mandatul său riscă să treacă neobservat, deoarece nu a reușit nicio realizare în cadrul vreunui conflict înghețat creat de Rusia. Asta ar însemna o bilă neagră pentru diplomația germană, condusă de Steinmeier care nu a renunțat la visul de a deveni cancelar din 2017. Chiar și negocierile în dosarul transnistrean, în care Berlinul își punea mari speranțe, au dat chix. Chișinăul nu a acceptat niciuna dintre propunerile Tiraspolului, care de altfel nu sunt decât revendicări pentru întărirea „statalității separate” a regiunii transnistrene și nimic mai mult. Față de orice negociere normală, Tiraspolul nu a oferit nimic la schimb Chișinăului la discuțiile din Germania. Doar au cerut cu vârf și îndesat. Sigur, așa cum era de așteptat, nici Chișinăul nu a mușcat momeala și a rămas ferm pe poziție. Întorși acasă frustrați și nemulțumiți, separatiștii transnistreni au început din nou varza în ogradă. Ba că sunt „blocați economic”, ba că vor închide și ei „tranzitul românesc” al mărfurilor pe teritoriul transnistrean.
Astfel că Steinmeier va veni la Chișinău doar pentru a face presiuni suplimentare în vederea acceptării post-negocieri a cerințelor Tiraspolului în defavoarea Chișinăului. Steinmeier va veni pentru a bate cu pumnul în masa decidenților de la Chișinău și de a le spune voalat sau pe față că fondurile germane/europene vor depinde și de acest lucru în viitor. Practic, un șantaj a la russe făcut de Germania la Chișinău. Tocmai din acest motiv, Chișinăul trebui să se aștepte la un atac destul de contondent al populiștilor germani de stânga care își fac jocurile interne pe spatele politicii externe promovare în state mai slabe din Europa de Est. Un fel de reeditare a jocurilor ruso-germane privind estul Europei.
Nu știm dacă se va numi Pactul Steinmeier-Lavrov, dar cert este că dosarul transnistrean va intra în acest pachet de revitalizare a înțelegerilor dintre Rusia și Germania pe această bucată orientală a Europei.
Concluzia pe EvZ Moldova
de Madalin Necsutu | iul. 18, 2016 | Federatia Rusa, Info Militar, R. Moldova, Turcia, UE, Uncategorized @ro
Finalul săptămânii trecute a fost zguduit de un scenariu pe care cu greu îl putea anticipa cineva într-o țară a sistemului colectiv de apărare mondială ce se întinde pe mai multe continente. Sau mai simplu, NATO. Chiar dacă Turcia are un soi de tradiție în loviturile militare date de la fondarea Turciei moderne, în 1923, de către Mustafa Kemal Ataturk, scenariul unei astfel de lovituri în ziua de astăzi era puțin probabil. Ceea ce este mai important este caracterul în lanț pe care astfel de acțiuni îl provoacă și cât de periculoase sunt ele pentru climatul de securitate regional.
Imediat după lovitura militară din Turcia, au urmat neliniști în Armenia și apoi în Kazahstan. Chiar dacă unda de șoc a acțiunii din Turcia s-a propagat în zona Caucazului și a Asiei, este bine ca Republica Moldova să tragă învățurile de rigoare din toată această poveste. Și anume că nimeni nu mai este în siguranță, iar războiul modern, de tip hibrid, așa cum mai este el numit acum, are mai degrabă un caracter de „blitzkrieg multivectorial” și poate îngenunchea rapid o țară, dacă este urmată rețeta completă.
Tocmai de accea, soldații R. Moldova trebuie să fie pregătiți la orice oră, iar acest lucru nu se poate face decât prin concursul și ajutorul celor mai antrenați soldați, respectiv cei din blocul NATO. Un colos ce dispune de resurse materiale și umane uriașe și care este recunoscut pentru profesionalismul și experiența sa în arta războaielor. Nu trebuie să fii vreun Clausewitz să vezi faptul că la numai câțiva zeci de kilometri de Capitală stau trupe ostile autorităților centrale de la Chișinău și alături de acestea tot felul de „pacificatori” și străjeri ai depozitelor de muniții ale fostei armate sovietice a XIV-a care se pot transforma imediat în „omuleți verzi”. Oameni de „nădejde” la nevoie!
De aceea neutralitate invocată cu atât aplomb de militanții politici pro-ruși din Moldova, deghizați sub haina de „patrioți”, trebuie să ridice întrebări serioase. Dacă nu sunt militarii instruiți și echipați cu tehnici moderne de luptă, cum pot face față ei unor posibile atacuri? Cum pot apăra ei poporul nepregătiți și neinstruiți, așa cum cer „patrioții” pro-ruși din zona de stânga această țară? Povestea aceasta cu neutralitatea politică nu are nicio legătură cu neutralitatea de facto a pregătirii militarilor moldoveni pentru a-și apăra bucata de pământ. Cei care militează pentru neutralitate, pe lângă faptul că sunt ridicoli, sunt de facto și niște anti-patrioți, dacă pot spune așa, deoarece vor să lase R. Moldova slabă în fața unor amenințări iminente și cât se poate de reale. Mai grav este că acest „patriotism” ascunde de fapt sentimente adverse față de NATO și UE și filo-rusism.
La fel ca și ceea ce înseamnă UE, este nevoie să fie explicat în Republica Moldova și ce înseamnă NATO. Alianța nu este un sperietoare, ci un garant al stabilității și securității de câteva zeci de ani a lumii civilizate. Tocmai prin faptul că Rusia duce în această zonă un război propagandistic intens, componentele enumerate mai sus sunt transformate exact pe invers. Adică, pericol și nesiguranță. Încă de la fondarea NATO, nu am văzut nicio agresiune externă a vreunui stat membru de către o altă entitate, dar în schimb au existat mai multe războaie în zona sateliților ex-sovietici, precum Ucraina, Republica Moldova, Georgia sau Armenia.
Toate cu câte o „moștenire”, sau mai bine zis o matrioșkă a Moscovei, sub forma unor conflicte înghețate sau chiar deschise. NATO nu este o opțiunea, ci este o necesitate pentru R. Moldova.
Concluzia opiniei pe EvZ Moldova
de Madalin Necsutu | iul. 15, 2016 | Federatia Rusa, R. Moldova, UE, Uncategorized @ro
Așchia nu sare departe de trunchi, spune o veche vorbă românească din bătrâni. Stilul mimetic, aproape papagalicesc, prin care socialistul Dodon a ajuns să-și imite verbal idolul de la Moscova spune multe despre direcția în care se va îndrepta R. Moldova. Cotat în sondaje cu prima șansă la prezidențiale, Dodon și-a dat în petec recent în cadrul unui interviu pentru portalul clubului Izborsk deschis recent și în Moldova. Evident, doar ca rușii să-și lanseze un nou vehicul de propagandă. Unul care ar trebui să gâdile rânza „intelectualilor rafinați” de pe Bâc. Numai că limbajul este la fel de agresiv, ca și inteligența precară a componenților săi.
Dodon nu face excepție. La fel ca și prietenul său Rogozin, care efectiv i-a umilit pe moldoveni în ultima sa vizită, călcând în picioare până și pe cadavrele deportaților în Siberia de către „iluștrii” săi înaintași, Dodon a fost folosit același limbaj. „Patriotul numărul” 1 a calificat R. Moldova drept o „republică bananieră care-și așteaptă doza de granturi și credite”. Ca un narcoman în așteptarea unei doze. Oare asta au ajuns oamenii din Moldova care vor să trăiască după standardele cele mai democratice în leagănul civilizației mondiale? Oare asta sunt părinții care au trăit în bezna comunistă și vor ca ai lor copii să aibă un viitor prosper și civilizat?
Chiar dacă nu pro-europenii sunt votanții săi, nu ai dreptul ca posibil viitor președinte să îi numești indirect pe aceștia maimuțe care își așteaptă banalele la gardul Uniunii Europene. Ca să înțeleagă până și Dodon, regele junglei din „republica bananieră”, așa trăiesc circa 510 milioane de oameni, atât cât numără populația UE. Da, și pe fonduri europene care merg spre dezvoltare și spre asistența în dezvoltare a unor spații limitrofe Europei și de asta există cele mai sărace state din Europa în rândul celor extra-comunitare. Așa cum este și țara unde vrea el să fie președinte și pe care o numește, evident patriotico-moldovenist, „republică bananieră”.
Dar spiritul său de pescar amator nu s-a oprit aici. Nici nu se putea, deoarece Dodon nu-i destul, dacă nu e și fudul. El i-a cerut în același interviu lui Rogozin undița ca să poată pescui în Uniunea Vamală. Că de acolo ar veni peștele cel mare și aducător de bunăstare, așa cum își minte el alegătorii din R. Moldova. Numai dacă ne uităm pe ultimele date statistice oficiale ale R. Moldova, exporturile UE față de tot spațiul CSI este de trei ori și ceva mai mare pe intervalul ianuarie-mai 2016. Cu un raport de 470 de milioane de dolari la 153 în favoarea UE. Dar matematica economistului Dodon, de altfel cu studii la Moscova, nu face nici cât o ceapă degerată. În schimb, la gargară demagogică nu-l întrece nimeni.
El i-a numit pe guvernanții pro-europeni de la Chișinău niște „fii de cățea ai Occidentului”. Adică tocmai pe cei care duc țara într-o direcție de trei ori mai prosperă decât ce oferă Uniunea Vamală, născută din proțapul Rusiei. Dodon joacă un rol de bufon, tras de ațe de păpușarii de la Kremlin. El este un actor lipsit de talent care vrea să performeze pe o scenă mult prea mare.
Cu toate că aparent vrea să joace un rol rege al junglei în această „republică bananieră”, Dodon nu este decât un personaj mic și negru pe care în cărțile de istorie îl vor aminti doar după coperta finală.
Concluzia pe EvZ Moldova
