Extratereștrii lui XXX

Extratereștrii lui XXX

Eu bunDe multe ori se spune că politica este o casă de nebuni și că oamenii legii se cred un fel de Dumnezei. Cert este că mulți sar gardul și se apucă de lucruri necurate. Două evenimente au ținut capul de afiș al scenei publice din Republica Moldova la finalul săptămânii trecute. Plângerea penală a unui procuror față de o jurnalistă de investigații care a avut „îndrăzneala” să îl caute la averi și primirea de către „prezidentul” XXX a unui lunatic care se consideră răpit de extratereștri.

Dar se luăm pe rând și să încercăm a le explica un picuț. Se știe deja că legea este un element arbitrat în Republica Moldova și că fiecare o interpretează cum vrea, sau cum se mai zice în popor, după ureche. A devenit un soi de modă printre demnitari să invoce „datele cu caracter personal”, atunci când jurnaliștii scriu că încalcă legea și obligativitatea de integritate în funcțiile publice. Procurorii, mai nou, se războiesc cu ziariștii, în loc să-și facă treaba pentru care sunt plătiți din banii contribuabililor și să îi lege pe cei fărădelege. În schimb aleg să se lege de jurnaliști.

Bașca și de cei mai de soi dintre ei, aceea fără de care Moldova ar fi un soi de Congo. Numai că astfel de abuzuri au efect de bumerang. Presa s-a unit și a dat o palmă zdravănă „reformatorilor” sistemului de justiție, arătându-le că, de facto, nu s-a schimbat mai nimic. Au făcut materiale de presă folosind „ecuații” cu două sau mai multe necunoscute, de genul XXX, YYY sau ZZZ pentru a reda subiecții și subiectele zilei.

Fără o presă liberă, acest veritabil câine de pază, nu putem vorbi măcar de o fărâmă de democrație. Ci de o formă de organizare mai degrabă medievală sau de lumea a treia. Când vor reuși să înțeleagă acestu lucru și cei din casta conducătoare, atunci cu adevărat soarele va răsări și pe ulițele Moldovei. Pentru ca răul politicienilor corupți să triumfe nu este nevoie decât ca jurnaliștii buni să nu facă nimic, dacă ar fi să parafrazăm și să îl adaptăm pe un înțelept irlandez al secolului al XVIII-lea.

În această logică a adulației față de dictatură se înscrie și „prezidentul Facebook”. XXX l-a chemat la finalul săptămânii trecute la Chișinău pe șeful Federației Internaționale de Șah, Kirsan Ilyumzhinov. După ce recent a pupat inelul Don-ului de la Kremlin și a râs forțat la glumele cu prostituate rusoaice, președintele XXX a mai încercat o lovitură de PR prin aducerea în țară a altui despot de tip ex-sovietic, în persoana acestui Kirsan Ilyumzhinov. Una în care a încercat să-și etaleze frustrările de tip pseudo-intelectual pe care le are și să pozeze în mare campion al „sportului minții”.

Continuare pe EvZ Moldova

Share our work
Putin a ordonat deja asaltul asupra Moldovei

Putin a ordonat deja asaltul asupra Moldovei

Eu

Să facem un pic abstracție de toate gesturile de PR ale lui Dodon la Moscova. Să privim un pic mai departe. Peste trucurile banale de iluzionism pe care Dodon a încercat să le vândă opiniei publice în cadrul vizitei sale la Kremlin. Ceea ce este cu adevărat important este faptul că Vladimir Putin i-a dat lui Igor Dodon firmanul luptei sale pentru viitoarele alegeri parlamentare. Atacarea României și lupta de prin hățișurile moldovenismului primitiv cu Bucureștii. Totul pentru a le ține ocupată mintea moldovenilor care nici de corupție și nici de sărăcie nu au scăpat, odată cu întronarea lui Dodon în fruntea statului.

Ciclicitatea acțiunilor lui Dodon și a socialiștilor nu se va opri aici. O scurtă retrospectivă și un mic exercițiu de memorie ne va aduce cu siguranță aminte că Dodon nu a câștigat alegerile la finalul toamnei lui 2016. Campania sa electorală începuse de mult timp, încă de prin primăvară-vară, atunci când panourile publicitare cu Dodon și „Moldova sa cu viitor”, semnată de „președintele PSRM”, îi făceau acestuia o campanie mascată. Mai pe scurt, Dodon a intrat oficială, odată cu vizita la Moscova, în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Fie că vorbim de cele la termen din toamna lui 2018, fie că ne referim la unele de tip anticipat.

Dodon se află în război cu toată lumea. Cu vecinii săi, cu UE, cu guvernul și cel mai important cu propriul popor. Tocmai celui care i-a jurat că va fi „președintele tuturor”. Nici pe departe. El seamănă cu spor sămânța scandalului, fără să îi pese că cine seamănă vânt va culege furtună. Aciuarea sa pe lângă porțile Kremlinului, puparea poalei popii rus Kiril, rictusurile sale la glumele cu rusoaicele prostituate sau slugărnicia afișată pe lângă idolul său, Vladimir Putin, nu îi pot garanta reușita. Ceea ce însă va face Dodon de acum încolo este să ducă un lung război de gherilă. Să bage bățul prin gardul vecinilor și a Guvernului și să se ia la ceartă cu toată lumea. Asta e miza principală și singura metodă de a se face vizibil.

Ca orice novice, Dodon își consumă rapid muniția din dotare, dar cert este că a primit binecuvântarea Kremlinului să se apuce de treaba. Țintele din cătare primite de la Moscova sunt clare: România, UE și Ucraina. Pe de altă parte, Dodon va lucra la pregătirea terenului pentru planul „Kozak 2.0”, de federalizare a Republicii Moldova, iar contactele cu separatiștii de la Tiraspol se vor înmulți. Prin aceasta, Dodon urmărește să bage pe ușa din spate a viitorului Parlamentul stângiștii pro-ruși găgăuzi și transnistreni. Cei care i se vor încolona după ordinului Moscovei. Într-un astfel de scenariu, drumul european al R. Moldova va fi compromis nu numai pe un ciclu parlamentar, ci poate pentru totdeauna. Acesta este matul pe care șahistul Dodon speră să îl dea tuturor. Acel scenariu negativ, dar nu unul imposibil pentru Dodon.

El va căuta victimizarea și se va bucura enorm în cazul în care actuala putere va face greșeala să-l suspende pentru nerespectarea Constituției. În cazul referendumului de demitere, Dodon va trâmbița că aceasta este dovada vie a faptului că este victima unui conspirații occidentale și îi va spori și mai mult notorietatea. Fapt ce îi va atrage capacitatea de tractare, pe post de locomotivă, a PSRM-ului în viitorul Parlament. Între timp, Dodon primește girul întăririi micului său imperiu media care se clădește în tăcere în spatele cortinei socialiștilor. Media ruse de la Chișinău dispun de destul de multe guri de tun care vor lovi atunci când va trebui.

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work
Povești siriene: Cele peste 1001 de nopți de război fără de sfârșit

Povești siriene: Cele peste 1001 de nopți de război fără de sfârșit

rsz_copildeschidere

Probabil nimeni nu-și mai amintește care a fost scânteia internă care a declanșat războiul din Siria. În fatidica zi de 16 ianuarie 2011, în plină Primăvară Arabă, un copil de numai 14 ani scria cu un spray, pe zidul școlii sale din orașul Daraa, următorul mesaj: „Este rândul Dvs., Dr. Bashar al-Assad”. Acesta avea să fie punctul de cotitură pentru anii de război civil ce aveau să se abată asupra Siriei și a întregii regiuni. Adolescentul Naief Abazid a fost mai întâi arestat, torturat, după care împușcat în braț. A ajuns într-un spital din Iordania, pentru ca mai apoi, la câțiva ani distanță, să ajungă în Austria via Turcia. Povestea sa se regăsește fragmentar în aproape toate celelalte ale celor 11 milioane de sirieni care au trebuit să-și părăsească casele, dintre care circa 4,8 milioane spre alte țări, potrivit datelor oficiale ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNCHR).

Pe jos către graniță cu șase copii mici

Cei mai mulți sirieni au fugit în imediata apropiere. Iordania este țara care găzduiește în prezent peste 1,3 milioane de refugiați sirieni. Fie în taberele special amenajate, fie pe tot teritoriul său. Drumul dintre Amman și Irbid este circa 70 de kilometri. Nici o oră de mers cu mașina pe șosele bune care leagă principalele orașe din Iordania. Printre imensele suprafețe aride despărțite de șosea, apar periodic mici localități care trădează nerespectarea niciunui plan urbanistic sau a vreunei reguli arhitecturale. Totul pare cufundat în legile locului, iar mormanele de pietre ce nu au mai încăput în zidurile caselor, zac aruncate undeva pe la marginea gospodăriilor.

rsz_oras

Curând aveam să ajungem în Irbid, un oraș de circa 300.000 de locuitori, dar ale cărui statistici demografice au fost date peste cap de invazia de refugiați sirieni. Situat în nordul extrem al Iordaniei, Irbidul se află la o aruncătură de băț de granița cu Siria și în apropiere de Platoul Golan. Orașul este micuț, de provincie și are un aspect sărăcăcios.

[youtube]FeZCRZlqoOs[/youtube]

Aici am întâlnit-o pe Fatimah, mamă a șase copii pe care a vrut să-i salveze din calea bombelor lui Assad. La cei 35 de ani ai săi, ea a trăit deja multe prea multe experiențe traumatizante. Povestește că toată dezordinea a început în satul său, El Karak, după ce forțele lui Assad au pătruns în localitate și au încercat să recruteze tineri care să li se alăture. „Nu știm ce s-a mai întâmplat cu cei care au fost luați”, spune ea. Apoi a urmat calvarul, după ce localnicii au opus rezistență. „Erau zile în care număram și 80 de bombe”, spune aceasta.

Fără niciun viitor

Pe 28 ianuarie 2013 avea să ia una dintre cele mai grele decizii din viața ei, după ce una dintre bombele armatei siriene loiale lui Bashar Al-Assad a rănit-o pe una dintre fetele sale în zona abdomenului. Așa s-a hotărât Fatimah să-și părăsească satul natal. Și-a strâns toți copii și, împreună cu soacra sa, au mers o zi pe jos preț de 35 de kilometri până la granița cu Iordania. Dar aici problemele nu au dispărut dintr-o dată. Odată ajunși în tabăra de refugiați sirieni de la Zaatari din Iordania, cel mai mic dintre copii a făcut o criză de epilepsie, boală pe care o ține acum sub tratament. De parcă nu era de ajuns, acesta a și fost ultimul contact cu soțul ei, cel care le-a trimis o sumă de bani pentru ca cel mic să fie îngrijit cât mai bine. Totuși, tatăl nu este lângă ei. A decis să plece să lucreze în Kuweit, unde s-a căsătorit cu o altă femeie și, din 2013, nu le-a mai dat niciun semn. Ahmed are acum cinci ani și desenează liniștit lipit de mama sa, în timp ce ea depanează aceste triste amintiri.

rsz_copilbolnav

Împreună cu cei șase copii, Fatimah trăiește din banii pe care îi strânge din făcut curățenie în diferite case în Irbid și din ajutoarele bănești ale celor de la Norwegian Refugee Council (NRC). Organizația europeană, ne povestește ea, a ajutat-o și să economisească bani la întreținerea casei prin instalarea unor panouri solare. Asta i-a redus factura de la 135 de dinari iordanieni (circa 200 de dolari americani) la numai 104 dinari. Totuși, cu șase copii, dintre care cel mai mic are doar șapte luni, viața nu se anunță a fi una nici măcar normală. Spune că, dacă ar avea de ales, s-ar întoarce să trăiască în Siria, țară pe care o consideră mai aproape de sufletul ei, deoarece încă mai are rude acolo.

Fuga din Damasc: numai noaptea și fără lumini la mașină

În centrul Amman-ului, UE a finanțat Muzeul Copiilor, loc unde sunt promovate evenimente educative sub patronajul familiei regală iordaniene. Multe dintre ele îi includ și pe copii sirieni ce se refugiază împreună cu familiile lor în Iordania. Așa am cunoscut-o Aya, o fată în vârstă de 18, la o expoziție de fotografie unde își expunea creațiile. Încearcă să fie optimistă, dar tristețea i se poate citi lesne pe față. Este doar o copilă traumatizată care încearcă să zâmbească forțat din bun simț, atunci când stăm de vorbă cu ea. Adolescența ei s-a pierdut undeva între sesiunile de bombardamente ale armatei siriene și adăposturile periodice în care a fost nevoită să se mute mereu, după ce și-au pierdut locuința.

Ea și familia ei locuiau în Qaboun, un cartier central al Damascului. Odată cu începerea ostilităților, viața Ayei avea să se schimbe. „Am trăit printre bombe. Începusem să ne obișnuim cu războiul și ieșeam afară pe stradă. Când auzeam bombele fugeam repede spre adăposturi”, își amintește ea. „Unii copii erau răpiți. Nu știm ce se întâmpla apoi cu ei”, povestește Aya. Își amintește că a plecat împreună cu familia sa într-o mașină împreună cu femeie însărcinată și una rănită. „Am mers numai pe timpul nopții de la Damasc, până la granița cu Iordania. Ni s-a spus să nu spunem nimănui de undeva suntem (…) Am făcut 10 ore pe drum, numai noaptea, fără lumini la mașină”, își mai amintește ea.

A refuzat SUA și Canada

După ce ea și familia sa au ajuns la granița cu Iordania au stat circa o lună de zile într-o tabără de refugiați. Apoi s-au mutat la niște rude pentru puțin timp în Amman. Tatăl său a reușit să se angajeze și muncește pe rupte între două slujbe ca instalator. Deși au avut oportunitatea de pleca în SUA sau Canada din tabăra de refugiați, tatăl său s-a opus din cauza diferențelor culturale și pentru că, speră el, să se poată întoarce cât mai repede în Siria la terminarea conflictului. Ba chiar și în Europa, acolo unde trăiesc veri de-ai săi, însă tatăl s-a opus din nou.

rsz_aya

La școală, Aya s-a adaptat rapid printre fetele iordaniene, dar totuși războiul a costat-o și doi ani școlari. Ar vrea să meargă să studieze mai departe la universitate, dacă va avea posibilitatea. Îi place mult fotografia, iar expoziția a fost realizată de ea într-un program implementat de Universitatea din Iordania cu finanțare de la UE. Cu toate astea, spune că nu a încetat să creadă într-un viitor mai bun pentru ea și ceilalți doi frați ai săi.

Zaatari, „orașul refugiaților”

După ce părăsim Ammanul și ne despărțim de Aya și a sa expoziție de fotografie de la Muzeul Copiilor, itinerarul ne poartă spre un adevărat „oraș al refugiaților”, tabăra de la Zaatari. Un loc bine securizat, cu garduri înalte, pline de cercuri mari cu sârmă ghimpată. Ai putea zice că mergi spre o închisoare, dar totul este gândit ca să ofere siguranță celor peste 80.000 de suflete ce trăiesc în acest adevărat oraș. Unul construit în câmpul de lângă granița iordaniano-siriană. Nimeni nu intră și iese fără un permis special.

rsz_familie

Totul este contorizat atent, deoarece nici Iordania nu este ferită de furia Statului Islamic cu care se află în război. Aici am fost primiți de către Hanan, o femeie cu șapte copiii, dintre care patru locuiau cu ea în tabără, iar trei erau deja mari și căsătoriți în Siria. A plecat numai cu soțul și cu cei mai mici dintre ei. Acum locuiește cu familia ei în două barăci improvizate, în care dorm separat fetele și băieții din familia lor. Se încălzesc de la o sobă electrică, după că electricitate este de la orele 18 până la 2 dimineața, iar noaptea temperatura coboară bine sub zero grade încă din toamnă.

„Jumătate din Siria este aici!”

Motivul plecării este același ca la restul refugiaților. „Am plecat cu ce aveam pe noi într-o noapte. 200 de oameni au fost uciși în satul Al Hrak (provincia Daraa din nord-vestul Siriei – n.r.) de unde am plecat noi. Ei au fost omorâți de către guvern, mulți dintre ei alăturându-se rebelilor sirieni”, își amintește ea cu tristețe. „Am fugit circa 200 de familii din acest sat, era sânge până la genunchi. Am plecat repede cu mașinile”, mai spune ea. Nu se plânge de condițiile din tabără. „Nu plecăm nicăieri, aici e ca în Siria. Zaatari este locul nostru”, spune ea, adăugând că iordanieni i-au primit ca pe frați. Are și puterea de a glumi cum că „jumătate din Siria este aici!”

[youtube]Z4iqrfzZLpk[/youtube]

Hahan spune că ar vrea să muncească. „Vreau o slujbă, am patru fete care să mă ajute la treburile casei. Nu am și eu dreptul la o slujbă?”, are puterea să glumească. „Eram fericiți înainte de criză. Avem siguranță, aveam serviciu, soțul lucra în domeniul construcțiilor”, își amintește ea. Totuși, Hanan rămâne optimistă și gata să meargă mai departe. „Nu am ce face, viața merge înainte, fie că suntem fericiți sau nu. Sunt fericită că nu am pierdut pe nimeni din familie, dar totuși am pierdut mulți prieteni, suntem norocoși să fim în viață”, mai spune ea.

Hanan își amintește și de momentele de normalitate din tabără și cele de bucurie cu familia și vecinii. „Soțul meu se distrează seara cu prietenii, micul dejun îl luăm împreună și este foarte frumos. La 7 dimineața beau cafeaua împreună cu prietenele mele. Pe vecini nu poți să-i izolezi, este urât să trăiești singur, cu ei îți dezvălui și îți împărtășești grijile și disperările”, mai spune ea.

Cu burta pe carte

Educația este poate cea mai importantă activitate a taberei de refugiați de la Zaatari. Aici se regăsesc pe băncile școlii aproape de 30.000 de copii de toate vârstele. Toți visează să reușească în viața, iar directorul primei școli din tabără, profesorul Jacob Stepaz, ne spune că scorurile liceenilor sirieni din rândul refugiaților sunt bune, chiar comparativ cu cele ale liceenilor iordanieni. Cei care trec examenul de maturitate, un fel de Bacalaureat european, sunt încurajați și finanțați să învețe la nivel de universitate.

rsz_zataritineri

În tabără de la Zaatari, am stat de vorbă cu șase tineri de 16 și 17 ani care învață la prima școală fondată aici din banii statului Bahrain. Aici studiază circa 775 de elevi de la clasele primare până la nivel de liceu. Cu toții speră ca printr-o educație mai bună să poată reuși în viață. Visează să devină cu toții ingineri sau medici. Doresc la rândul lor să-i salveze pe alții, așa cum li s-a oferit și lor o a doua șansă în aceste minimale condiții din tabără de refugiați.

[youtube]4UBB0ecJUEs[/youtube]

Par ambițioși, iar pe fețele lor se citește voința de a reuși. De altfel asta este și singura lor opțiune în fața handicapului impus de destin încă din copilărie. Nu fac altceva decât să meargă la școală și la ore suplimentare pentru a ajunge cu materia la zi. Seara, fie joacă fotbal în praful de lângă corturile sau barăcile în care trăiesc, fie se uită la fotbal. Mai toți sunt fani Real Madrid și îl necăjesc pe singurul fan din grupul lor care „îndrăznește” să țină cu F.C. Barcelona.

Și totuși mai există speranță

După ce ne-am luat la revedere de la acești adolescenți, aveam să mergem la Universitatea din orașul Zarqa care se află undeva la mijlocul distanței dintre Amman și tabăra de la Zaatari. Din cauza decalării programului, studenții au avut de așteptat circa patru ore pe „jurnaliștii europeni” care veneau să stea de vorbă cu ei. Nu s-au plâns. Chiar erau nerăbdători să discute cu niște europeni aciuați în aceste locuri nefrecventabile pentru ei. Frumos îmbrăcați cu sacou și cămăși, iar fetele cu obișnuitele hijab-uri, tinerii studenți sirieni erau grupați ordonat la mesele festive. Acolo i-am întâlnit pe tinerii studenți Refat, Mohamed și Jamal. Toți sunt originari din provincia siriana Daraa. Studiază la Universitatea din Zarqa cu ajutorul unor burse europene și mulțumesc necontenit pentru ajutorul dat de UE. Nu vor să vină în Europa, ci le-ar plăcea să se întoarcă în Siria, unde să pună umărul la reconstrucția țării lor.

rsz_zarqa

Unul dintre ei îmi povestește cum recent, în urma unui bombardament comun ar trupelor siriene și ruse și-a pierdut toată familia unchiului său, împreună cu cei cinci copii ai lor. Toți studiază contabilitate sau literatură. Ca toți cei de vârsta lor își fac planuri de viitor. Fie că este vorba de integrare în piața muncii din Iordania sau în zona țărilor din Golful Persic, fie să se lanseze în afaceri private. Învață mult și se mândresc că cele mai mari note la această universitate le obțin sirienii. Numai în week end-uri mai au timp să privească meciuri de fotbal sau să se întâlnească cu prietenii.

Cert este că acum privesc spre viitor cu încredere și speră ca țara lor să revină la normal pentru a se întoarce și a-și construi un viitor acolo. Însă războiul din Siria este departe de a se fi terminat. Marile puteri nu ajung la un consens atunci când se pun la masa negocierilor și arată cu degetul unul spre altul. Între timp, Siria este în continuare în haos, iar lumea întreagă se pregătește să primească o nouă tranșă de imigranți din orașul sirian Alep. Până atunci, toate forțele combatante continuă să transforme Siria într-un imens „cimitir al războiului”.

Publicat de EvZ Moldova

Share our work
//REPORTAJ MULTIMEDIA// Pribegia siriană din iadul lui Assad: Iordania, țara tuturor refugiaților

//REPORTAJ MULTIMEDIA// Pribegia siriană din iadul lui Assad: Iordania, țara tuturor refugiaților

copil-iordania

Criza refugiaților a produs neliniște în sânul Europei, acolo unde Bruxellesul, dar și guvernele naționale, nu pot, nu știu sau nu vor să-și asume primirea de refugiați sirieni care fug din calea războiului. Motivele sunt multe și diverse. Cert este că după criza economică venită dinspre America, Europei îi este foarte dificil să facă față unei crize umanitare ce are ca origini Orientul Mijlociu. Publicul de pe bătrânul continent cunoaște ca punct de tranzit spre Europa taberele cu refugiați sirieni din Turcia, dar există și alte două țări care găzduiesc cam la fel de mulți refugiați – Liban și Iordania. Poveștile refugiaților sirieni din Iordania au ajuns în mainstream, îndeosebi la începutul lunii septembrie, atunci când actrița Angelina Jollie a vizitat una dintre cele două mari tabere de refugiați sirieni din Iordania, respectiv pe cea de la Azraq. În tabăra vizitată de actriță trăiesc circa 37.000 de refugiați sirieni, dar cea mai mare se găsește la Za`atari, loc unde și-au găsit adăpost circa 80.000 de suflete.

[youtube]faxC_GIrWq0[/youtube]Deși pare anchilozată în a găsi soluții la criza refugiaților, mai ales în lumina propagandei media rusești, lucrurile nu stau chiar așa în ceea ce privește implicarea UE în Iordania. Fie că este vorba de banii UE, dar sau de implicarea individuală a mai multor guverne europene, sume consistente ajung la Amman sub forma de programe pentru a ajuta situația refugiaților din imediata apropiere a Siriei. Conform datelor oficiale pentru 2015 ale Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați (United Nations High Commissioner for Refugees – UNHCR), se poate spune că Iordania este prima țară din lume ca număr de refugiați pe care îi găzduiește, mai precis 2,81 milioane. Dintre aceștia 2,1 milioane sunt palestinieni, 630.000 sunt sirieni și puțin peste 58.000 de sunt de alte naționalități. Și acestea sunt datele înregistrate oficial. Cifrele recensământului din 2015, făcut de Ministerul Planificării și Cooperării Internaționale de la Amman, vorbesc de un total de 1,3 milioane de refugiați sirieni. Jumătate înregistrați legal, iar cealaltă jumătate fără acte în regulă.

A doua casă

Toți fug din calea războiului, iar Iordania le devine cea de-a doua casă. Numai că, începând cu 2011, nici această țară nu mai poate duce această povară din punct de vedere economic, iar cifrele oficiale arată o degradare continuă a situației economice și a nivelului de trai pentru iordanieni, care în numai câțiva ani și-au văzut țara populată de refugiați în proporție de o treime. Banii nu mai ajung, iar speranțele Ammanului sunt acum legate de comunitatea internațională și de alți donatori regionali din rândul țărilor arabe. De la începutul crizei siriene, găzduirea de către Regatul Iordaniei a refugiaților a adus la Amman o notă de plată de circa 8,6 miliarde de dolari, una deloc de mică pentru o țară de 6,5 milioane de locuitori. Pe lângă aceste probleme financiare, exodul de refugiați aduce cu sine și o serie de dificultăți precum destabilizarea țării, incluziunea sirienilor în societatea iordaniană, dar și unele elemente de radicalizare. Condițiile de trai pentru refugiați sunt și ele grele, mulți împart adăposturile. La fel, copii sunt trimiși de mici la muncă, iar fetele măritate de la vârste fragede.

Situația refugiaților sirieni din Iordania
Create your own infographics

Corabia guvernării pe linia de plutire

Ministrul iordanian al Planificării și Cooperării Internaționale, Imad Najib Fakhoury, explică că modelul de cooperare al UE cu Iordania este unul exemplar și admite că „sprijinul financiar al UE, nu cred că fără el ne-am putut susține”. „Este un adevărat tsunami în ultimii 6 ani pentru Iordania. Ați văzut țări mai dezvoltate care nu pot face față fenomenului imigrației”, spune oficialul. El explică că Iordania are și o strategie pe 2017-2020 ce se va axa pe trei piloni: pe securitate și lupta antiteroristă, pe dezvoltarea economică și reformele economice, sociale și în domeniul educației și nu în ultimul rând stabilizarea și buna guvernanță.

El mai spune că această criză a refugiaților este o povară comună și că nu numai UE trebuie să o care, ci și Iordania .„Noi o facem pentru că suntem de părere că este un lucru bun pentru noi, nu doar pentru banii europeni”, adăugând că este o situație de tip „win-win”. Într-o matematică simplă, ministrul spune că între 2000-2008, economia Iordaniei „duduia” undeva la 7% creștere în fiecare an. Criza mondială a lovit și această țară, iar motoarele economiei și-au coborât turația undeva pe la 2% pentru 2008-2012. Aici lucrurile s-au schimbat, iar între 2012-2016, 8,6 miliarde de dolari au fost costurile directe ale economiei la criza refugiaților și costurile indirecte sunt și mai mari. El mai afirmat că de fapt cifra reală a refugiaților din Iordania este de circa 3,5 – 4 milioane de oameni și că 89% dintre refugiații sirieni nu se regăsesc în tabere, ci pe întreg teritoriul Siriei. Toate acestea ridică rata șomajului la 15,8% în Iordania, iar gradul de sărăcie a populației undeva între 14-20%.

Viața merge mai departe în cea mai mare tabără de refugiați din Iordania

La o distanța de 80 de kilometri înspre nord de capitala Amman, se află Za`atari, cea mai mare tabără de refugiați de pe teritoriul Iordaniei și una dintre cele mai mari din lume. În numai patru ani de la înființarea sa, aceasta a ajuns să găzduiască astăzi peste 80.000 de suflete, în marea lor majoritate femeii și copii fugiți din calea războiului din Siria. Majoritatea provin din provincia siriană Dara`a (sud-vestul țării). Nimeni nu vrea să-și amintească clipele pe care le-au trăit în Siria și toate atrocitățile văzute în trecut. Spun că se simt în siguranță în tabără și că le este bine, chiar dacă lipsurile sunt evidente.

1Cei mai mulți trăiesc din mila organizațiilor internaționale, dar tabăra are o viață proprie. Se găsește și câte ceva de muncă, fie în tabără, fie în satele din vecinătate. Paradoxul face că există deja circa 2.500 de magazine, puncte de schimb a valutei, ATM-uri și chiar vouchere de cumpărături în unele magazine. Copiii se înghesuie pe lângă gardurile barăcilor organizațiilor internaționale pentru un strop de internet wi-fi, iar adolescenții se strâng seara la povești și se uită la fotbal. Aproape în unanimitate toți sunt fani Real Madrid și Cristiano Ronaldo. Poate că povestea de viață a starului de fotbal portughez îi aproape cumva.

 

Pe întuneric”, în intersecția Champs-Elysees colț cu Fifth Avenue

champselyseeÎn general, atmosfera din tabără este una de pustietate. Singurele străzi mai animate sunt cele cu magazine, în fapt mici buticuri de unde se poate cumpăra mai orice. De altfel, ironia face ca stradă principală a taberei să fie denumită Champs-Elysees. Nu din pricina vreunei frumuseți arhitecturale, ci mai degrabă a istoriei acelei străzi care, la început, a fost toată tabăra, fiind administrată de o misiune umanitară civilă franceză.

 

 

familiepefifthavenueApoi s-a născut și new-yorkeza Fifth Avenue care întretaie Champs-Elysees, dar nimeni nu știe de unde îi vine acest nume. Cel mai probabil „misionarii” americani nu au vrut să se lase mai prejos și și-au pus și ei amprenta nominală, doar ca să le facă în ciudă francezilor.

 

 

 

copilveselZilele par să treacă greu pentru refugiații din tabără. Numai copiii sunt veseli și vin să socializeze și eu cum pot cu „străinii” pe care îi văd prin tabără. Curentul electric este și el cu țârâita, de la 6 seara la 2 dimineața. Pentru această brumă de curent, administrația UE din tabără cheltuie lunar 400.000 de dolari americani. Doar străzile principale sunt luminate, iar pe cele adiacente ar fi bine să nu te aventurezi după lăsarea întunericului. Pe timpul nopții, temperaturile coboară toamna sub zero grade, iar vântul șuieră din toate colțurile barăcilor sau corturilor improvizate ca adăpost pentru refugiați. Sunt multe familii cu copii mici, dar oricum este mai bine decât în ruinele lăsate în spate din Siria și periodicitatea terorii provenite de la bombele lansate de trupele regimul Assad și, mai nou, de aviația rusă.

 

Totul începe cu educația

caruciorbatrancopiiÎn ciuda propagandei mass-media rusești, care prezintă UE ca pe un bătrân în cărucior inabil să facă față crizei refugiaților, europenii gospodăresc destul de bine tabăra de la Za`atari. Începând de la un sistem de securitate foarte bine pus la punct, la școli și grădinițe și continuând cu spitale și maternități. Statisticile oficiale arată că UE și statele membre au cheltuit deja, de la începutul crizei umanitare din Siria, circa 5,5 miliarde de euro. Banii au mers atât în interiorul Siriei, cât și în țări gazdă ale refugiaților precum Iordania, Liban, Irak și Turcia.

 

La Conferința de la Londra din luna februarie a acestui an , UE a mai promis încă 1 miliard de euro pentru Liban și Iordania care să meargă în proiecte dedicate. Din 2011 și până în prezent, UE a dat numai Iordaniei, în cadrul a tot felul de proiecte 1,13 miliarde de dolari. Trecând peste aceste realități contabile, tabără de la Za`atari se axează pe un sistem educațional cât mai bun. Aici învață circa 29.000 de copii (53% sunt fete), adică 78% dintre cei cu vârstă de școlarizare. Ei învață în 22 de școli amenajate în 11 districte ale taberei. Totul se face aranjat, în mai multe ciclurile orare. UE plătește integral peste cei 1.033 de oameni care fac parte din corpul educațional, dintre care 827 sunt profesori, atât iordanieni, cât și sirieni.

 

tineriInteresant este că tinerii din tabără nu visează decât să se reîntoarcă în Siria. Toți ar vrea să se facă medici sau ingineri. Drumul lor este însă departe de casă pe care au lăsat-o în urmă, chiar dacă granița se află la 10 kilometri nord de Za`atari. Începând cu anul 2015, UE oferă pentru circa 10.000 de studenți din rândul refugiaților iordanieni cursuri de engleză, cursuri de licență și masterat, învățământ de la distanța sau alte cursuri vocaționale, în mai sistemul universitar public și private din Iordania.

 

 

Vibrații demografice

bebePe lângă „viața vibrantă” economică a taberei, după cum o descriu angajații diferitelor misiuni umanitare ale UE, există una și la fel de vibrantă și în rândul populației. Nu mai puțin de 300 de bebeluși se nasc în fiecare lună, iar rata mortalității la naștere este aproape 0%. UE a construit aici „spitale de campanie” ce beneficiază de aparatură modernă și personal calificat. Aceștia oferă asistență medicală pentru cele circa 20.000 de femei siriene aflate la vârste reproductive și celor circa 2.000 de femei însărcinate în prezent.

 

feteCeea ce însă nu spun statisticile oficiale și cifrele oferite în mapă de presă este că multe dintre tinere sunt vândute sau pur și simplu date de către familiile lor spre căsătorie la vârste fragede. Fie din motive de bani, fie pentru a „scăpa” de o gură în plus de hrănit. O adevărată tragedie. Multe tinere sunt silite să se căsătorească la vârste foarte mici. Nunta are loc în tabără, în prezența unui preot și a familiilor, care apoi se pun pe petrecere. Și asta face parte din puținele bucurii ale taberei, după cum spun refugiații cu care am stat de vorbă, iar oficialii UE recunosc fenomenul numai în off the record.

 

copilcuscauneViața refugiaților sirieni este cu totul diferită, iar drama lor se vede cel mai bine în ochii copiilor acestora care, în naivitatea lor, visează spre o lume mai bună și la un astfel de viitor. Nici măcar în Germania, ci la ei acasă, înapoi în Siria. Până atunci, Iordania rămâne să aibă grijă de toate rănile războiului pe care le-au suferit acești oameni cu adevărat bătuți de soartă. Fie ele fizice, fie emoționale, iar UE își pune toate resursele pentru a da o mână de ajutor acestor nevoiași.

Reportajul a fost realizat în urma unei vizite de documentare în Iordania și a publicat pe site-ul Evenimentul Zilei

Share our work
Republica Moldova 2017: zbor deasupra unui cuib de viespi

Republica Moldova 2017: zbor deasupra unui cuib de viespi

captureSfârșitul de an prefigurează un 2017 foarte tulbure pentru scena politică din Republica Moldova cu toate ingredientele unui thriller autentic. Un lucru este foarte clar. Igor Dodon a ajuns președinte, iar „gâlceava înțeleptului socialist cu lumea” stă să înceapă. Personajul este unul combativ și se înscrie perfect în epoca actuală a „post-truth”. Nu adevărul este relevant, ci lupta machiavelică pentru putere. Pentru cine spera că scandalul va înceta după ce Dodon va îmbracă roba de „prezident”, acesta fie este un diletant în ale politichiei de pe Bâc, fie trăiește o iluzie.

Avem de-a face cu un președinte de partid revanșard și arțăgos care nu va fi nici pe departe „președintele tuturor”, așa cum promitea în campanie. Agenda sa este încărcată de resentimente și un plan ambițios de acaparare a puterii la toate nivelurile. El a realizat că postura de președinte emasculat poate fi schimbată doar dacă va prelua și hățurile puterii parlamentare. Doar așa va deveni acel președinte potent, sau jucător, iar pentru acest lucru se tratează momentan în doze și mai mari de populism. Lupta cu corupția, sărăcia, suveranitatea, neatârnarea și pensiile mai mari pe care le promite mincinos în campanie au trecut în planul doi. Acum anticipatele parlamentare sunt noul său obiectiv.

Pasul doi este deja previzibil și se rezumă doar la apucarea cu ambele mâini a puterii legislative prin intermediul Partidului Socialiștilor, dar și a puterii locale, în special în Chișinău și proximitățile sale, acolo unde Dodon a avut mari bătăi de cap în scrutinul prezidențial ce a trecut. Pentru a avea expunere cât mai mare, Dodon va folosi tactica saturării media de știri generate de isprăvile sale. Va fi toată ziua pe televizor cu declarații dualiste și flamboaiante. Instrumentele propagandistice și rețele sociale vor abunda în știri cu și despre el. Încet, dar sigur, Dodon îl va înlocui pe Oleg Voronin din celebru banc despre „cine altcineva mai muncește în țara asta?”. Dodon nu va face altceva decât să bage bățul prin gardul tuturor celor care nu l-au votat, în speranța ambalării celor care i-au stat în spate la alegeri. Totul pentru a da lovitura finală actualei puteri, care, de bine de rău, continuă drumul șchiopătat spre UE.

Din punct de vedere militar, Dodon a declarat război exponenților NATO din R. Moldova și vecinătate. Astfel, prin concursul nefericit al unor politicieni mici și ranchiunoși a avut grijă să se descotorosească de ministrul Apărării, Anatol Șalaru. Concomitent, Dodon s-a luat în bețe și cu România, dar și cu Ucraina. Una este țară avanpostul NATO în regiune, iar cea de-a doua are o conducere favorabilă unei apropieri de Alianță. Iar ambele au câte un dinte cu politica militaristă a Rusiei în regiune.

Cu Uniunea Europeană, Dodon poartă un război pervers al dublului limbaj. Pe deoparte, acesta folosește clișeul său verbal de „stimă” când este vorba de banii europenilor, iar pe de altă parte împunge imagologic pe la colțuri. Așa s-a întâmplat și cu drapelul UE pe care l-a dat jos recent de pe Președinție. A bălmăjit vreo două scuze patetice cum că Președinția nu poate arbora drapele tuturor organizațiilor din care face parte sau cu care colaborează.

Colac peste pupăză, Dodon și-a adus și o armată de socialiști la Președinție, în speranța unui soi sovietic de „guvern din umbră”. O ceată de scandalagii, în frunte cu urătorul de la Primărie, Ion Ceban. Toți mari patrioți ca și el, dar mari iubitori și de Maica Rusia. Că de, așa le stă bine unor patrioți neaoși. Mai toți rebuturi din epoca lui Voronin și trădători de ciolan neo-comunist. Din acela bine camuflat în socialism. Președinția a fost transformată în cazarmă pentru viitoarele bătălii politice, iar peisajul seamănă tot mai tare cu un azil de nebuni. Unul pe „stil nou”, de tipul sovietic, dar cu aceleași metehne ca cele din celebra peliculă americană „Zbor deasupra unui cuib de cuci” a lui Milos Forman.

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work