Ministrul turc de externe Hakan Fidan a confirmat o vizită iminentă a preşedintelui rus Vladimir Putin, fără a preciza data, relatează Anadolu, citată de Karadeniz Press. „Vizita dlui Putin era prevăzută. Ea ar fi trebuit să se producă mai devreme. Această vizită va da ocazia de a aborda numeroase chestiuni”, a declarat ministrul pentru postul public TRT Haber. Media au evocat data de 12 februarie, dar preşedinţia turcă a refuzat să confirme această dată sau să precizeze alta la care Recep Tayyip Erdogan urmează să-l primească pe omologul său rus.â Turcia, care va fi prima ţară NATO pe care o va vizita Putin după începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, a aprobat luna trecută, după 20 de luni, intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică. „Preşedinţii noştri se întâlnesc cu regularitate”, a reamintit Fidan. Ultima lor întâlnire a avut loc în septembrie 2023 la Soci, în reşedinţa de vacanţă a lui Putin, dar de atunci cei doi conducători au discutat frecvent la telefon. Erdogan a reuşit de la începutul războiului să menţină relaţii atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia. Turcia ajută în special Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, cărora nu li s-a alăturat, continuându-şi schimburile comerciale cu Rusia. „Multe chestiuni se vor discuta”, a estimat Fidan, care a menţionat energia, situaţia din Fâşia Gaza, „coridorul cerealelor” în Marea Neagră, care permitea exportul în siguranţă a produselor agricole ucrainene şi căruia Moscova i-a pus capăt după un an, în vara lui 2023. Siria se va afla de asemenea pe ordinea de zi, a mai spus ministrul turc. Deşi se înţeleg în numeroase dosare internaţionale, Moscova şi Ankara au păreri diferite când vine vorba despre prezenţa combatanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a aliaţilor lor în nord-estul Siriei. În 2019, un acord între Moscova şi Ankara a pus capăt unei ofensive turce cu promisiunea creării unei „zone de securitate” de 30 km pentru a proteja Turcia de atacurile care ar putea veni de pe teritoriul sirian. Turcia reproşează Rusiei că nu respectă aceste acorduri.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a aprobat furnizarea de drone Egiptului, pe fondul reconcilierii dintre cele două state. Liderul de la Ankara va efectua în curând o vizită în statul arab.
„Procesul de normalizare este în mare parte finalizat. Relaţiile (dintre cele două ţări) sunt importante pentru securitatea şi comerţul în regiune”, a subliniat șeful diplomației de la Ankara, Hakan Fidan, citat de agenția Anadolu. „Am încheiat un acord pentru a le furniza vehicule aeriene fără pilot”, a spus el. „Trebuie să avem relaţii serioase cu Egiptul pentru securitatea în Marea Mediterană”, a insistat ministrul turc. Potrivit agenţiei turce de presă Anka, vizita preşedintelui Erdogan la omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, pe care el l-a descris drept „pucist”, ar urma să aibă loc pe 14 februarie, după doisprezece ani de răceală între cei doi lideri. Ultima vizită a şefului statului turc la Cairo datează din noiembrie 2012, când era prim-ministru, pentru a se întâlni cu preşedintele de atunci Mohamed Morsi. Cele două ţări şi-au rechemat reciproc ambasadorii după lovitura de stat a mareşalului al-Sisi în 2013. Apropierea dintre cei doi lideri s-a realizat în noiembrie 2022 în Qatar, cu prilejul Cupei Mondiale de fotbal, iar în iulie 2023 Ankara a trimis din nou un ambasador la Cairo.
Fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE. Anunțul oligarhului pro-rus a trezit îngrijorare în cancelariile europene, pe fondul consolidării influenței Moscovei în statutul caucazian.
Situație complicată
Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.
Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.
În discursul său de sâmbătă, el a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.
Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.
Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.
Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia şi spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.
Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.
În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.
Abhazia, fortăreață rusă
Cincizeci de parlamentari de opoziţie din Georgia s-au adresat, la începutul lunii noiembrie, NATO şi statelor membre ale UE cerând o poziţie unitară în faţa planului Rusiei de a stabili o bază navală permanentă din zona separatistă a Georgiei Abhazia.
Planurile Kremlinului au provocat temeri că baza ar putea târî Georgia, care speră la o aderare la UE, în războiul Rusiei în Ucraina şi ar strica propriile planurile de la Tbilisi privind un port la Marea Neagră.
”Condamnăm unanim şi ferm ocuparea, militarizarea şi alte acţiuni ale Rusiei care ţintesc anexarea regiunilor ocupate din Georgia, care au o nouă exprimare în deschiderea unei baze navale permanente ruseşti în portul Ochamchire”, se arăta în declaraţia parlamentarilor.
Cu câteva săptămâni înainte, liderul de facto al Abhaziei, Aslan Bzhania, a confirmat că a fost semnat un acord cu Kremlinul privind o bază navală permanentă în portul Ochamchire de la Marea Neagră.
Abhazia este recunoscută internaţional ca parte din Georgia, dar s-a aflat sub control rusesc şi al forţelor separatiste din 1990.
Ministerul de Externe din Georgia a condamnat planul Rusiei drept ”o încălcare grosolană a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei”, deşi autorităţile de la Tbilisi au minimizat semnificaţia bazei navale permanente, considerând că nu este o ameninţare iminentă.
”Chiar dacă încep să construiască baza la Ochamchire, le va lua cel puţin trei ani”, a declarat pentru BBC Nikoloz Samkharadze, şeful Comisiei pentru Relaţii Externe a Georgiei. ”Ne preocupă ameninţările iminente, nu ameninţări care ar putea să apară în viitor”, a afirmat el.
El a spus că guvernul se concentrează mai mult asupra cetăţenilor georgieni ucişi sau răpiţi de forţele ruse în apropierea liniei de ocupaţie care desparte Georgia de teritoriile sale separatiste Abhazia şi Osetia.
”Nu vedem vreo mişcare privind începerea construcţiei la Ochamchire”, a arătat el.
BBC Newsnight and Verify a analizat imaginile satelitare care indică noi dragări şi lucrări de construcţii în port, de la invadarea pe care scară a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.
Potrivit administraţiei de factor a Abhaziei, lucrările de dragare înseamnă că Ochamchire ar putea găzdui acum nave cargo mai mari, cu un deplasament de până la 13.000 de tone.
Agenţia de spionaj a Ucrainei susţine că lucrările au loc pentru a permite navelor de luptă din flota rusească din Marea Neagră să folosească Ochamchire ca un adăpost.
Dacă Rusia ar folosi Ochamchire pentru a ataca Ucraina sau dacă Ucraina ar alege să ţintească navele de acolo, Georgia ar deveni parte a războiului, afirmă Natia Seskuria de la Institutul Serviciile Regale Unite.
”Dacă Putin vrea ca Georgia să fie implicată sau să fie cumva atrasă în acest război, o va face, dacă este în interesul său şi, din păcate, are toate capabilităţile de a pune presiune pe Georgia”, a spus ea.
Acest lucru nu doar că alimentează temerile georgienilor de a fi târâţi în război, dar există îngrijorări că propriile planuri de la Tbilisi privind un mega-proiect de infrastructură pe coasta Mării Negre ar putea fi afectat.
Interese divergente
Un port din Anaklia este cel mai apropiat oraş din Georgia de Abhazia controlată de ruşi. Proiectul Anaklia este considerat vital pentru impulsionarea comerţului pe aşa-numitul Coridor de Mijloc, cea mai rapidă rută de a livra marfă între Asia şi Europa.
Ruta evită folosirea Rusiei ca intermediar terestru, iar Banca Mondială a estimat că ar putea înjumătăţi timpii de călătorie şi tripla volumul schimburilor până în 2030.
Kremlinul s-a opus mult timp acestui proiect, ca fiind unul al SUA, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a susţinut că submarine militare ale SUA vor putea andoca acolo.
Însă deşi Georgia are o populaţie majoritar pro-UE, guvernarea are o relaţie complexă cu Moscova.
În 2020, guvernul georgian a anulat un contract privind construirea portului, atribuit unui consorţiu susţinut de bănci şi investitori occidentali.
Mamuka Khazaradze, care a condus Consorţiul pentru Dezvoltarea Anaklia iniţial, a afirmat că guvernul de la Tbilisi a subminat dezvoltarea portului pentru a împăca Moscova.
”Cea mai mare problemă pe care o avem cu acest guvern este că serveşte intereselor Rusiei, pentru că nu este interesul Rusiei ca (portul) Anaklia să fie construit”, a spus el. El a menţionat că dovada este baza rusească construită la doar 30 de kilometri în sus pe coasta Mării Negre.
Consorţiul său a chemat Guvernul georgian la arbritraj internaţional.
”Am dragat 5 milioane de metri cubi de nisip, la 11 metri adâncime. Am amplasat 3.500 de kilometri de conducte”, a afirmat Khazaradze, care conduce partidul de opoziţie Lelo.
Guvernul georgian a insistat că planurile privind portul de adâncime vor fi relansate şi că oferta câştigătoare va fi anunţată în scurt timp.
Nikoloz Samkharadze, care conduce Comisia Parlarmentară pentru Relaţii Externe, a afirmat că acuzaţiile că guvernul său este pro-rsu sunt ”absurde”.
”Cum poate un guvern pro-rus să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană, să obţină un regim fără vize cu Uniunea Europeană şi statutul de candidat la Uniunea Europeană”, a arătat Samkharadze.
Dar, a spus, Tbilisi este obligat să păşească precaut faţă de vecinul de la nord. ”Am avut trei războaie cu Rusia în ultimii 30 de ani. Nu avem umbrela de securitate NATO. Nu avem solidaritatea economică a Uniunii Europene”, a explicat el.
El a sugerat că Rusia foloseşte Ochamchire pentru a ameninţa Georgia pentru ambiţia sa de a adera la UE.
O decizie finală privind oferta Goergiei pentru statutul de candidat la UE este aşteptată de la liderii europeni la summit-ul din decembrie, care va avea loc săptămâna aceasta.
”Ruşii… întotdeauna folosesc cel mai bun moment pentru a submina în primul rând stabilitatea Georgiei şi în al doilea rând drumul Georgiei pentru integrarea europeană”, a spus el.
”Ei încearcă să le arste partenerilor noştri europeni şi america că ei sunt stăpâni în Caucazul de Sud şi că pot face tot ce doresc”, a susţinut el.
Conflict diplomatic
Tbilisi are relații încordate cu Ucraina și R. Moldova pe fondul inaugurării negocierilor cu Uniunea Europeană.
Georgia „aşteaptă scuze” de la preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi de la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în legătură cu „torturarea” fostului preşedinte al ţării Mihail Saakaşvili, care se află în arest preventiv.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, după ce UE a publicat un raport în care se indică faptul că Saakaşvili se află în condiţii „bune”.
Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante a publicat un raport privind condiţiile în care este ţinut Saakaşvili în clinica privată Vivamed din Tbilisi, acolo unde este internat.
În general, condiţiile din clinică au fost evaluate ca fiind „bune”. În acelaşi timp, raportul consemnează că fostul preşedinte georgian „a fost ţinut singur timp de mai multe luni” şi a fost privat de exerciţii fizice în aer liber. De asemenea, în document se indică că acesta se află sub supraveghere video permanentă. „Toţi aceşti factori creează o situaţie deprimantă şi umilitoare care nu este favorabilă îmbunătăţirii stării sale de sănătate”, se arată în raport.
Misiunea care a întocmit raportul a criticat lipsa de date sistematizate privind starea pacienţilor, deoarece constatările fiecărui specialist sunt stocate separat şi astfel este dificil să se obţină o imagine de ansamblu şi o dinamică a stării pacientului. De asemenea, misiunea a menţionat „lipsa unor planuri de tratament cu adevărat individualizate şi a unei abordări integrate”.
În cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, a comentat raportul Comitetului. Printre altele, politicianul georgian a declarat că acuzaţiile privind torturarea lui Saakaşvili ar fi false.
„Astăzi am aflat că preşedintele Zelenski a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili, am aflat că preşedinta Sandu a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili. Am aflat că şi legislatorii europeni care au acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili au minţit”, a spus el.
Papuaşvili a subliniat că Georgia „aşteaptă scuze” din partea politicienilor menţionaţi.
După arestul din 2021, starea de sănătate a lui Saakaşvili s-a deteriorat brusc. Din mai 2022, politicianul se află la clinica Vivamed. În timpul audierilor în instanţă, 20 de medici au declarat că Saakaşvili se află într-o stare extrem de gravă. În februarie 2023, s-a raportat că Saakaşvili cântărea 67 kg. Înainte de a fi arestat, acesta cântărea 116 kg în condiţiile în care are înălţimea de 1.95.
La începutul lunii iulie 2023, Mihail Saakaşvili a participat la o audiere în instanţă în format online pentru prima dată din luna februarie şi părea extrem de epuizat.
De-a lungul timpului, Maia Sandu şi Vladimir Zelenski au criticat condiţiile în care este ţinut Saakaşvili, meţionând că acesta este „torturat”. Cei doi şefi de stat au făcut apel, în multiple rânduri, la autorităţile georgiene să îl elibereze imediat pe politician şi să îl trimită în străinătate pentru tratament medical.
Pelerinaj la Beijing
Liderul partidului de guvernământ din Georgia a efectuat recent o vizită de şase zile în China, în contextul în care ţara, care tocmai a obţinut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, încearcă să îşi aprofundeze relaţiile cu Beijingul.
Presa georgiană a relatat că Irakli Kobahidze, preşedintele blocului guvernamental Visul Georgian, s-a întâlnit luni cu şeful Departamentului Internaţional al Partidului Comunist Chinez.
Kobahidze a subliniat necesitatea de a aprofunda relaţiile politice şi economice ale Georgiei cu Beijingul şi de a implementa pe deplin un acord de parteneriat semnat între cele două ţări anul trecut, a relatat agenţia de presă Interpress din Georgia.
China este un investitor important în Georgia, companiile chineze construind în prezent o nouă autostradă care leagă Tbilisi de al doilea oraş al Georgiei, portul Batumi de la Marea Neagră.
Guvernul Georgiei a încercat, în ultimii ani, să combine urmărirea obiectivului său de lungă durată de aderare la Uniunea Europeană cu aprofundarea relaţiilor cu China şi Rusia, cu care UE are legături tensionate.
Tbilisi a refuzat să urmeze ţările occidentale în introducerea de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia rusă în Ucraina, iar anul trecut a permis companiilor aeriene ruseşti să-şi reia zborurile directe către Georgia, care fuseseră întrerupte în 2019.
Atunci când a acordat Georgiei statutul de candidat la aderare, în decembrie, UE a spus că, pentru a progresa spre o viitoare aderare, Tbilisi trebuie să îşi alinieze mai mult politica externă cu Bruxelles-ul.
Umbra Kremlinului
Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt profund încărcate istoric, datând din perioada în care ambele făceau parte din Imperiul Rus și, ulterior, din Uniunea Sovietică. După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Georgia și-a obținut independența, ceea ce a marcat începutul unei noi ere în relațiile ruso-georgiene.
Tensiunile dintre Georgia și regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud au început în anii 1990, imediat după obținerea independenței Georgiei. Rusia a jucat un rol important în aceste conflicte, oferind sprijin politic și militar separatiștilor.
În august 2008, un conflict major a izbucnit între Rusia și Georgia, centrat pe Osetia de Sud. Conflictul a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor dintre cele două țări și la recunoașterea de către Rusia a independenței Abhaziei și Osetiei de Sud, o mișcare condamnată internațional și considerată ilegală de majoritatea comunității internaționale.
După războiul din 2008, relațiile diplomatice între Rusia și Georgia au fost rupte. Tensiunile politice au rămas ridicate, cu acuzații reciproce și o lipsă de dialog direct.
Diverse organizații internaționale și țări terțe au încercat să medieze și să faciliteze dialogul între cele două părți, dar cu succes limitat.
Rusia a impus embargouri asupra produselor georgiene în diferite perioade, afectând economia Georgiei. Cu toate acestea, unele dintre aceste restricții au fost ridicate în anii următori.
Georgia depinde parțial de Rusia pentru aprovizionarea cu energie, deși a căutat să diversifice sursele sale energetice.
Rusia menține o prezență militară semnificativă în ambele regiuni separatiste, ceea ce este considerat de Georgia o ocupație ilegală. Tensiunile dintre Rusia și Georgia au implicații pentru securitatea regională în Caucaz și pentru relațiile Rusiei cu alte țări din regiune.
Relațiile dintre cele două țări rămân încordate, cu provocări majore în calea normalizării relațiilor.
Eforturile internaționale de mediere, inclusiv de către UE și ONU, sunt cruciale pentru a facilita dialogul și pentru a aborda problemele de securitate.
Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt complexe și tensionate, marcate de conflicte istorice și probleme nerezolvate legate de Abhazia și Osetia de Sud. Aceste tensiuni nu doar că afectează direct cele două națiuni, dar au și implicații largi pentru securitatea și stabilitatea în regiunea Caucazului.
În timpul Uniunii Sovietice, Abhazia și Osetia de Sud au avut statutul de regiuni autonome în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgia. Tensiunile etnice și naționaliste au fost adesea suprimate în această perioadă, dar nu au fost complet eliminate.
În anii care au precedat dezintegrarea Uniunii Sovietice, creșterea sentimentelor naționaliste în Georgia, Abhazia și Osetia de Sud a condus la tensiuni crescute. Aceste regiuni au aspirat la un grad mai mare de autonomie sau independență.
Războiul din Osetia de Sud (1991-1992) a izbucnit între forțele georgiene și separatiștii ossetieni, cu implicarea Rusiei în sprijinirea Osetiei de Sud. Războiul a dus la un armistițiu precar și la crearea unei zone tampon monitorizate de forțe de menținere a păcii, majoritatea ruse.
Războiul din Abhazia (1992-1993) tensiunile dintre separatiști și guvernul georgian au escaladat în conflict armat. Abhazia a obținut controlul efectiv asupra teritoriului său, cu sprijinul Rusiei, iar conflictul a generat un val masiv de refugiați și a lăsat probleme nerezolvate de securitate și drepturi umane.
Tensiunile acumulate au erupt din nou în august 2008, când un conflict pe scară largă a izbucnit între Rusia și Georgia, concentrat în principal în Osetia de Sud. Conflictul a durat doar câteva zile, dar a avut consecințe profunde.
În urma conflictului, Rusia a recunoscut Abhazia și Osetia de Sud ca state independente, un pas care a fost condamnat de comunitatea internațională și văzut de Georgia ca o ocupare ilegală a teritoriului său.
Ambele regiuni rămân de facto independente de Georgia, cu o prezență militară și economică semnificativă a Rusiei. Această situație a creat o linie de conflict înghețat în Caucaz.
Conflictele din Abhazia și Osetia de Sud sunt văzute într-un context mai larg al influenței și ambițiilor Rusiei în regiune, afectând dinamica de securitate regională în Caucaz și relațiile Rusiei cu statele occidentale.
Eforturile de mediere conduse de UE, OSCE și ONU au avut loc, dar fără o soluție definitivă. Aceste eforturi includ discuții în formatul Geneva și monitorizarea situației de către misiuni internaționale.
Diferențele profunde între părți, statutul internațional nerezolvat al regiunilor și prezența militară a Rusiei complică eforturile de rezolvare a conflictelor.
Conflictele separatiste din Abhazia și Osetia de Sud rămân printre cele mai presante probleme de securitate și politice din Georgia și Caucaz. Acestea reflectă nu doar disputele locale, ci și tensiunile mai largi între Rusia și Occident, precum și problemele complexe de securitate din regiune. Rezolvarea pașnică și durabilă a acestor conflicte necesită o abordare cuprinzătoare, implicarea continuă a comunității internaționale și un dialog deschis între toate părțile implicate.
Axa Erevan-Tbilisi
Georgia și Armenia sunt două dintre cele mai vechi națiuni creștine din lume, cu o istorie profundă și interconectată. Aceste țări au avut perioade de conflict, dar și de cooperare de-a lungul istoriei lor milenare. Cu toate acestea, există diferențe culturale și lingvistice semnificative între cele două.
Relațiile economice dintre Georgia și Armenia sunt importante, deoarece Georgia servește ca un coridor de tranzit vital pentru Armenia, care este o țară fără ieșire la mare. Importurile și exporturile armenești trec adesea prin porturile georgiene de la Marea Neagră. De asemenea, Georgia este un partener comercial semnificativ pentru Armenia.
Deși nu există dispute teritoriale majore între cele două națiuni, situația din regiunile separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud, precum și conflictul din Nagorno-Karabakh, influențează relațiile bilaterale. De exemplu, pozițiile diferite față de aceste conflicte pot crea tensiuni sau neînțelegeri.
Atât Georgia cât și Armenia sunt influențate de relațiile lor cu puterile regionale majore – Rusia, Uniunea Europeană și SUA. Georgia are o orientare pro-occidentală mai puternică, căutând aderarea la NATO și UE, în timp ce Armenia are legături mai strânse cu Rusia, fiind membră a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO).
Există, de asemenea, domenii de cooperare activă, inclusiv în energie, transport și securitate. Proiectele de infrastructură, cum ar fi conductele de gaz și petrol și rețelele de transport, sunt vitale pentru ambele țări.
Există, de asemenea, un schimb cultural și educațional între cele două țări, cu comunități minoritare armene în Georgia și comunități minoritare georgiene în Armenia.
Relația dintre Georgia și Armenia este una de vecinătate cu aspecte atât de cooperare, cât și de tensiune, influențată de contextul istoric, economic și geopolitic.
Georgia-Azerbaidjan, interese comune
Georgia și Azerbaidjan sunt vecini cu o istorie lungă și interconectată. Ambele au fost parte a Imperiului Rus și apoi a Uniunii Sovietice, ceea ce a influențat semnificativ relațiile lor actuale.
Ambele țări sunt caracterizate de diversitate etnică și culturală. Există minorități azerbaidjaneze în Georgia și minorități georgiene în Azerbaidjan, care contribuie la legăturile bilaterale.
Economia reprezintă un punct forte al relațiilor bilaterale. Azerbaidjanul este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Georgiei, contribuind substanțial la economia georgiană prin investiții și comerț.
Azerbaidjan, bogat în resurse de petrol și gaze, este o sursă vitală de energie pentru Georgia. Proiectele energetice, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, sunt esențiale în relația bilaterală și au un impact regional semnificativ.
Ambele țări se confruntă cu provocări de securitate, inclusiv conflicte înghețate și tensiuni regionale. Cooperarea în domeniul securității este crucială pentru stabilitatea regională. Tbilisi a menționat că nu va folosi precedentul din Nagorno-Karabach pentru rezolvarea diferendelor separatiste din Abhazia și Oseția de Sud.
Georgia și Azerbaidjan împărtășesc interese similare în ceea ce privește reducerea influenței rusești și integrarea în structuri euro-atlantice. Cu toate acestea, abordările lor pot diferi, Azerbaidjanul menținând o politică externă mai echilibrată între Rusia și Occident.
Georgia și Azerbaidjan sunt legate prin mai multe coridoare de transport importante, care nu doar că facilitează comerțul bilateral, dar sunt și vitale pentru conectivitatea regională cu Europa și Asia Centrală.
Proiectele de infrastructură, cum ar fi calea ferată Baku-Tbilisi-Kars, subliniază importanța strategică a relației și potențialul de creștere economică.
Există un schimb cultural și educațional continuu între cele două țări, care ajută la consolidarea înțelegerii și amiciției reciproce. Relațiile intercomunitare între diasporele georgiene și azerbaidjaneze joacă un rol în promovarea legăturilor bilaterale.
Relațiile dintre cele două țări nu sunt lipsite de provocări, inclusiv diferențe în abordarea conflictelor regionale și în politica externă.
Viitorul relației dintre Georgia și Azerbaidjan depinde de evoluțiile politice interne și externe, precum și de capacitatea lor de a naviga într-un peisaj geopolitic complex.
Relația bilaterală dintre Georgia și Azerbaidjan este complexă, implicând cooperare strânsă în domenii precum economia, securitatea, și infrastructura. Cu toate acestea, există provocări și diferențe care necesită gestionare atentă. Continuarea colaborării și menținerea unui dialog deschis vor fi esențiale pentru asigurarea stabilității și prosperității în regiune.
Visul european
De la obținerea independenței în 1991, Georgia a urmărit o politică externă orientată spre Vest, cu scopul de a se integra în structurile euro-atlantice. Relațiile cu UE au început să se intensifice în anii 2000, odată cu implementarea mai multor programe și inițiative europene.
Republica Georgia este membră a Parteneriatului Estic al UE din 2009, ceea ce a reprezentat un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale și în promovarea reformelor democratice și economice în Georgia.
Un moment cheie în relațiile UE-Georgia a fost semnarea Acordului de Asociere în 2014, inclusiv crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Acest acord a accelerat integrarea economică și politică a Georgiei cu UE.
UE sprijină activ reformele în Georgia, în domenii precum justiția, drepturile omului, buna guvernare și lupta împotriva corupției, ca parte a procesului de apropiere.
Acordul DCFTA a facilitat creșterea semnificativă a comerțului bilateral. UE este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Georgiei, iar investițiile europene joacă un rol major în economia georgiană.
UE oferă asistență financiară Georgiei sub formă de granturi și împrumuturi, destinată reformelor economice și sociale, dezvoltării infrastructurii și altor proiecte importante.
Blocul comunitar susține suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și a jucat un rol activ în gestionarea conflictului din Abhazia și Osetia de Sud, inclusiv prin misiunea de monitorizare a UE în Georgia (EUMM).
UE și Georgia colaborează în lupta împotriva terorismului, criminalității organizate și în gestionarea migrației.
Din 2017, cetățenii georgieni beneficiază de călătorii fără vize în spațiul Schengen, ceea ce a facilitat schimburile culturale, educaționale și de afaceri.
Programe precum Erasmus+ și Europa Creativă promovează schimburile educaționale și culturale între UE și Georgia.
Reformele necesare pentru alinierea la standardele UE sunt complexe și necesită eforturi considerabile. De asemenea, economia georgiană se confruntă cu provocări structurale care necesită atenție.
Deși Georgia aspiră la aderarea la UE, acest proces este de lungă durată și depinde de îndeplinirea criteriilor stricte de aderare și de evoluțiile politice din UE.
Relația dintre UE și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și de un angajament reciproc pentru integrare politică și economică. Cu toate acestea, drumul către integrarea deplină în UE este complex și necesită reforme continue și eforturi de adaptare din partea Georgiei. UE rămâne un partener vital pentru Georgia în calea sa către stabilitate, prosperitate și integrare europeană.
Lungul drum spre NATO
De la obținerea independenței în 1991, Georgia a arătat un interes crescut pentru a se alinia cu structurile occidentale de securitate, în special cu NATO.
Relațiile formale între Georgia și NATO au început în 1994, când Georgia s-a alăturat Programului Parteneriatului pentru Pace al NATO.
În 2002, Georgia a declarat obiectivul său de a adera la NATO. Ulterior, în 2004, a fost lansat Planul Individual de Acțiune privind Parteneriatul (IPAP) cu NATO.
NATO a oferit asistență semnificativă Georgiei în reformarea și modernizarea forțelor sale armate și structurilor de securitate.
A fost un moment crucial, când liderii NATO au convenit că Georgia va deveni membră a NATO. Totuși, nu i s-a oferit un MAP, un pas considerat esențial pentru aderare.
După conflictul ruso-georgian din 2008, NATO a intensificat sprijinul pentru Georgia, deși fără a oferi o cale clară către aderare.
Georgia a fost unul dintre cei mai mari contributori non-NATO la misiunile NATO, inclusiv în Afganistan. NATO și Georgia desfășoară regulat exerciții militare comune, demonstrând compatibilitatea crescută între forțele georgiene și cele ale NATO.
Integrarea în NATO este susținută de majoritatea populației georgiene și este un obiectiv cheie al politicii externe a Georgiei.
Opoziția fermă a Rusiei față de extinderea NATO către Georgia constituie un obstacol major. Conflictul din Abhazia și Osetia de Sud, și recunoașterea de către Rusia a independenței acestor regiuni, complică și mai mult situația.
Lansat în 2014, acesta include o serie de inițiative menite să întărească securitatea Georgiei și să îmbunătățească interoperabilitatea cu forțele NATO.
Inaugurat în 2015, centrul joacă un rol crucial în îmbunătățirea capacităților de apărare ale Georgiei și în promovarea standardelor NATO.
Deși Georgia a făcut progrese semnificative în alinierea cu standardele NATO, calea sa către aderarea deplină rămâne incertă, în mare parte din cauza preocupărilor de securitate regională și a opoziției Rusiei.
Georgia continuă să implementeze reforme în domeniul apărării și securității pentru a se alinia mai strâns cu NATO.
Relația dintre NATO și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și angajament reciproc, cu Georgia căutând activ să se apropie de standardele NATO și să contribuie la misiunile sale. Cu toate acestea, provocările geopolitice și regionale fac ca perspectiva aderării depline a Georgiei la NATO să rămână complexă și incertă. Continuarea dialogului și cooperării, împreună cu angajamentul Georgiei pentru reforme, sunt esențiale pentru viitorul acestei relații.
Turcia, aliat ori protector
Relațiile dintre Georgia și Turcia datează de secole, având în vedere proximitatea geografică și istorică. După prăbușirea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Georgiei în 1991, relațiile bilaterale au început să se dezvolte rapid.
Relațiile politice dintre Georgia și Turcia sunt strânse, cu dialog regulat la niveluri înalte. Turcia a fost una dintre primele țări care a recunoscut independența Georgiei și susține integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei.
Ambele țări colaborează în chestiuni regionale, inclusiv în ceea ce privește securitatea și stabilitatea în Caucaz.
Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Georgiei. Comerțul bilateral a crescut constant, iar Turcia este un investitor major în economia georgiană, inclusiv în sectoarele energiei, infrastructurii și turismului.
Existența unei zone de liber schimb între cele două țări facilitează comerțul și investițiile reciproce.
Georgia și Turcia colaborează în proiecte energetice majore, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, care sunt vitale pentru securitatea energetică a regiunii și pentru exporturile de energie din Caucaz către Europa.
Cooperarea în domeniul infrastructurii, inclusiv în dezvoltarea coridoarelor de transport care leagă Asia Centrală și Europa prin Georgia și Turcia, este un alt pilon important al relației.
Georgia și Turcia cooperează în domeniul securității, inclusiv în lupta împotriva terorismului, a traficului de droguri și a criminalității organizate.
Există, de asemenea, exerciții militare comune și colaborare în domeniul apărării, cu Turcia oferind sprijin pentru modernizarea forțelor armate georgiene.
Relațiile culturale și educaționale sunt promovate prin programe de schimb și inițiative culturale. Există o comunitate considerabilă de georgieni în Turcia și de turci în Georgia, ceea ce facilitează legăturile interpersonale și culturale.
Există unele sensibilități, inclusiv chestiuni legate de minorități etnice și istorice. Cu toate acestea, acestea sunt gestionate prin dialog și cooperare.
Poziția geostrategică a Georgiei, situată între Rusia și Turcia, și aspirațiile sale euro-atlantice, necesită o diplomație echilibrată în relația cu Turcia.
Relația dintre Georgia și Turcia are o complexitate aparte, caracterizată de legături politice, economice și culturale puternice. Cooperarea bilaterală, în special în domeniile comerțului, energiei, securității și infrastructurii, este un element esențial pentru stabilitatea și prosperitatea regiunii.
Relația dintre Turcia și Rusia este complexă și se caracterizează printr-un echilibru delicat între cooperare și competiție. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, reflectând schimbările geopolitice și interesele naționale ale fiecărei țări.
Conflictul din Siria a evidențiat divergențele dintre cele două țări. Turcia a susținut opoziția siriană, în timp ce Rusia a sprijinit regimul lui Bashar al-Assad. Aceasta a dus la tensiuni, exemplificate de incidentul din 2015 când Turcia a doborât un avion rusesc. De asemenea, Turcia a dezvoltat relații strânse cu Ucraina, vânzându-i drone militare și susținând inițiativele acesteia și ale Georgiei de a adera la NATO, în ciuda opoziției unor membri ai alianței
Pe de altă parte, există o cooperare semnificativă între cele două țări. Rusia construiește reactoare nucleare pentru Turcia și Ankara a cumpărat sisteme antiaeriene rusești S-400, determinând sancțiuni americane. Turcia a menținut legături economice cu Rusia, chiar și în contextul sancțiunilor impuse de UE și SUA după invazia Rusiei în Ucraina.
Relații testate
Economia Turciei, sub conducerea președintelui Erdogan, a cunoscut o creștere semnificativă, dar și dificultăți, cum ar fi stagnarea economică și inflația crescută. Aceasta a influențat politica externă turcă, inclusiv relațiile cu Moscova.
Recent, relația dintre Putin și Erdogan a fost testată de diverse provocări, inclusiv de rebeliunea armată condusă de Evgheni Prigojin în Rusia și de schimbările politice în Turcia după realegerea lui Erdogan. Acest dinamic complex de interese și provocări continuă să influențeze parteneriatul dintre cele două națiuni.
Amiciția geopolitică Turcia-Rusia rămâne una de rivalitate și cooperare, cu implicații semnificative atât la nivel regional, cât și global.
Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este un aspect crucial al cooperării bilaterale dintre cele două țări. Un element central al acestei relații este construcția primei centrale nucleare din Turcia, care este un proiect major realizat cu ajutorul Rusiei.
Centrala nucleară Akkuyu, situată în provincia Mersin din sudul Turciei, este un proiect emblematic în cadrul relațiilor turco-ruse. Construcția acestei centrale este un simbol al cooperării strânse între cele două națiuni. Președintele rus Vladimir Putin a salutat proiectul ca fiind un exemplu convingător al contribuției președintelui turc Erdogan la dezvoltarea economiei turcești.
Proiectul este finanțat și construit de compania de stat rusă Rosatom. Centrala nucleară Akkuyu este planificată să aibă patru reactoare, fiecare cu o capacitate de aproximativ 1200 MW, totalizând aproape 4800 MW. Această capacitate ar aduce o contribuție semnificativă la necesarul energetic al Turciei.
Construcția centralei nucleare nu este doar un proiect energetic, ci și unul cu implicații geopolitice și economice profunde. Prin acest proiect, Turcia își diversifică sursele de energie și își consolidează independența energetică. Pentru Rusia, proiectul reprezintă un mijloc de a-și întări influența în regiune și de a-și extinde exporturile de tehnologie nucleară.
Deși proiectul are avantaje economice și strategice, există și preocupări legate de siguranța și impactul său asupra mediului. Opoziția internă și grupurile de mediu au exprimat îngrijorări cu privire la posibilele riscuri seismice și impactul asupra ecosistemelor locale.
Ambiții nucleare
Această colaborare nucleară dintre Turcia și Rusia trebuie văzută în contextul mai larg al politicilor energetice globale și al schimbărilor în securitatea energetică. Acesta este un exemplu de cum națiunile își extind cooperarea în domeniul energiei nucleare, având în vedere preocupările legate de schimbările climatice și necesitatea de a diversifica sursele de energie.
Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este complexă, implicând aspecte economice, politice și de mediu, și joacă un rol semnificativ în relațiile bilaterale dintre cele două țări.
Pe lângă centrala nucleară Akkuyu, Turcia are planuri pentru construcția altor centrale nucleare în Sinop și Tracia. Aceste proiecte sunt parte a eforturilor Turciei de a-și diversifica sursele de energie și de a-și consolida independența energetică.
Turcia planifică construcția unei centrale nucleare în regiunea Sinop, situată în partea de nord a țării. Acest proiect este dezvoltat în parteneriat cu Japonia, iar studiul de fezabilitate pentru această centrală a fost finalizat. Se preconizează instalarea a patru reactoare noi ATMEA1, cu o capacitate totală de aproximativ 4.800 megawați.
De asemenea, există planuri pentru construcția unei centrale nucleare în regiunea Tracia, în partea europeană a Turciei. Detaliile specifice ale acestui proiect sunt încă în faza de negocieri și dezvoltare.
Turcia explorează și posibilitatea construirii de reactoare modulare de mică putere, fiind în contact cu companii din Marea Britanie, SUA și Franța pentru acest scop.
Aceste proiecte ilustrează angajamentul Turciei de a-și extinde capacitatea de generare a energiei nucleare, ca parte a unei strategii mai largi de securitate energetică și diversificare a surselor de energie.
Problema siriană
Relația dintre Turcia și Rusia în contextul Siriei este complexă și plină de tensiuni. Această dinamică este strâns legată de interesele geopolitice conflictuale ale ambelor națiuni în regiune.
Deși există o cooperare semnificativă între cele două țări în alte domenii, în Siria, interesele lor se ciocnesc adesea. Relația dintre Turcia și Rusia este percepută ca fiind pe „muchie de cuțit”, iar această situație este accentuată de implicarea militară a ambelor țări în conflictul sirian.
Turcia a fost implicată în operațiuni militare în nordul Siriei, îndreptate împotriva kurzilor, și a criticat intervenția Rusiei în Siria, care a început în 2015. Incidentul notabil în care Turcia a doborât un avion rusesc care efectua o operațiune militară în Siria a escaladat tensiunile dintre cele două națiuni.
Pe de altă parte, Turcia și-a exprimat nemulțumirea față de acțiunile și ambițiile Rusiei în regiune, inclusiv intervenția militară și influența crescândă în zona Mării Negre și Caucazului. Ankara rămâne preocupată de protejarea propriilor interese în regiune și este îngrijorată de acțiunile Rusiei. Aceasta se reflectă și în sprijinul Turciei pentru ideea prezenței NATO în Marea Neagră, pentru a descuraja agresiunile Rusiei, dar fără dorința de militarizare excesivă a regiunii.
În ciuda acestor tensiuni, Ankara păstrează legături strânse cu Moscova, inclusiv în domeniul cooperării nucleare și a achiziției de echipamente militare rusești. Această relație complexă și volatilă între Turcia și Rusia reflectă o realitate geopolitică în care Ankara trebuie să navigheze cu atenție între interesele concurente și alianțele sale.
Relația Turcia-Rusia în Siria este una de rivalitate strategică și cooperare precaută, influențată de interese geopolitice regionale și globale complexe.
Rusia susține regimul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a sprijinit grupările de opoziție și s-a opus guvernului sirian. Aceste poziții opuse au dus la tensiuni semnificative între Ankara și Moscova.
Rusia a lansat operațiuni aeriene pentru a sprijini forțele guvernamentale siriene, ceea ce a complicat eforturile Turciei de a-și asigura interesele în regiune, în special în ceea ce privește gestionarea conflictului cu kurzii și controlul asupra zonelor de frontieră.
În ciuda acestor tensiuni, Turcia și Rusia au avut momente de cooperare. De exemplu, cele două țări au lucrat împreună pentru a crea zone de dezescaladare în Siria, într-o încercare de a reduce violențele și de a facilita ajutorul umanitar.
Turcia a încercat de asemenea să joace un rol de mediator între opoziția siriană și Rusia, chiar dacă aceasta implică navigarea unei relații dificile cu Moscova.
Această dinamică complexă are implicații nu doar pentru Siria, ci și pentru echilibrul de putere în regiunea mai largă, inclusiv în ceea ce privește relațiile Turciei cu alți actori, cum ar fi Statele Unite și NATO.
Caucazul disputat
Relația dintre Turcia și Rusia în Caucaz este marcată de un amestec de cooperare și competiție, reflectând interesele complexe și adesea conflictuale ale celor două țări în regiune. Această dinamică a fost particular evidențiată în urma războiului din Nagorno-Karabakh din 2020.
Turcia și Rusia au interese suprapuse, dar și contradictorii în regiunile Orientului Mijlociu, Caucazului de Sud, Mării Negre, Asiei Centrale și Balcanilor. În aceste arii, cooperarea și competiția sunt frecvente și duc la o rețea complexă de relații. Exemplu concret al acestui echilibru delicat este susținerea Turciei pentru Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabakh, unde Ankara a furnizat asistență militară semnificativă, inclusiv drone Bayraktar și suport logistic, ceea ce a avut un rol crucial în victoria Azerbaidjanului.
Pe de altă parte, Rusia, care a avut tradițional o influență dominantă în Caucaz, a fost surprinsă de intervenția Turciei și a trebuit să își reevalueze strategia în regiune. Deși Rusia a desfășurat forțe de menținere a păcii pentru a opri ostilitățile, capacitatea sa de a gestiona zona de conflict și de a deconflictua tensiunile cu Turcia rămân incerte.
Relațiile dintre Putin și Erdogan sunt complexe și caracterizate de un amestec de rivalitate și parteneriat strategic. Deși relațiile de securitate dintre cele două țări sunt clar în conflict în Caucaz, acestea mențin totuși un parteneriat strategic „formal”. Acest parteneriat este influențat de interesele economice, cum ar fi exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Turcia, dar și de proiecte majore, precum construcția primei centrale nucleare din Turcia de către Rusia.
O națiune cu două state
Relația dintre Turcia și Azerbaidjan a fost întotdeauna puternică și adesea descrisă cu fraza „o națiune cu două state”. Această legătură este bazată pe legături istorice, culturale și economice comune, precum și pe cooperare politică și sprijin reciproc.
Din punct de vedere istoric, Turcia are legături de lungă durată cu Azerbaidjanul, începând cu 4 iunie 1918, care au dus la deschiderea Ambasadei Turciei la Baku și a Ambasadei Azerbaidjanului la Ankara. În 2014, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a semnat un decret ce a consolidat relațiile dintre aceste două țări, întâlnindu-se cu conducerea de top a Turciei pentru a extinde cooperarea și a pune bazele relațiilor viitoare.
Anul 2022 a marcat un an semnificativ în relațiile diplomatice dintre Azerbaidjan și Turcia, continuând să dezvolte legături strânse de la căderea Uniunii Sovietice. Relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt descrise ca fiind de parteneri și prieteni apropiați. Există legături strânse între ambasadele lor în capitale.
Pe lângă legăturile diplomatice, Turcia și Azerbaidjan au relații economice și comerciale solide. În 2022, relațiile comerciale dintre Azerbaidjan și Turcia au înregistrat o creștere în dezvoltare, iar cooperarea lor în cadrul Summitului Trilateral între Turcia, Azerbaidjan și Turkmenistan a fost unul dintre pașii pentru consolidarea relațiilor economice ale celor două țări.
Un aspect important al cooperării dintre Azerbaidjan și Turcia este în domeniul transporturilor și energiei. Azerbaidjanul este un participant activ în coridoarele de transport Est-Vest și Nord-Sud și, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, cooperarea Azerbaidjan-Turkmenistan-Turcia este esențială pentru dezvoltarea continuă a coridoarelor de transport. De exemplu, cooperarea în formatul rutei internaționale de tranzit Lapis-Lazuli consolidează și mai mult cooperarea între Georgia, Turkmenistan, Azerbaidjan și Afganistan, conectând aceste țări prin coridorul de transport Lapis Lazuli.
În concluzie, relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt profund ancorate în istorie, cultură și economie, cu un accent deosebit pe cooperarea în domeniile transporturilor și energiei, care este esențială pentru integrarea economică regională și accesul la piața unică a UE.
Asia Centrală, câmp de bătălie geopolitic
Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una complexă și se bazează pe un amestec de cooperare și competiție. Turcia își extinde influența economică și diplomatică în Asia Centrală, o zonă ce reprezintă o răscruce de interese geopolitice. Pe de o parte, Turcia se prezintă ca un exemplu de succes al unui sistem politic secular cu elemente de democrație de tip occidental care a reușit să implementeze reforme de piață într-o societate dominată de adepții Islamului. Cu toate acestea, prezența sa în regiune este limitată de un potențial de investiții redus. Relațiile economice dintre Turcia și țările Asiei Centrale nu sunt la nivelul influenței economice ale actorilor mai puternici, cum ar fi China, SUA, UE sau chiar Rusia. De exemplu, volumul total al comerțului turc cu țările din Asia Centrală în 2010 a fost de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, în timp ce investițiile turcești au atins 4,7 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, Rusia, care are un rol istoric ca hegemon regional, încearcă să restrângă influența Turciei în Asia Centrală. Totuși, în ultimii ani, Turcia și Rusia au dezvoltat legături economice și politice mai puternice, în parte datorită relațiilor adesea tensionate ale Turciei cu țările occidentale. De exemplu, Turcia a oferit Ucrainei drone și alte arme, dar nu a impus sancțiuni Rusiei. Turcia și Rusia au coordonat îndeaproape în războiul din Siria, deși au susținut părți opuse. În același timp, Turcia este unul dintre principalii furnizori de energie ai Rusiei și compania de energie atomică de stat a Rusiei, Rosatom, construiește prima centrală nucleară a Turciei.
În Asia Centrală, Turcia și Rusia sunt percepute pozitiv datorită pozițiilor lor destul de neutre și destul de reținute – în contrast cu abordarea „mentorului” a Occidentului – în ceea ce privește dezvoltările politice interne din regiune. Bazându-se pe respingerea activă a islamismului radical, atât Rusia, cât și Turcia sunt interesate de menținerea naturii seculare a sistemelor politice din statele Asiei Centrale, ceea ce ar putea contribui la eliminarea instabilității potențiale din Afganistanul vecin. Rusia este una dintre puținele puteri mondiale care continuă să promoveze securitatea regiunii Asiei Centrale, asigurând siguranța Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului sub Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și alte structuri, inclusiv SCO.
În contextul acestor dinamici, Turcia se pregătește pentru un rol decisiv în marele joc al Asiei Centrale, devenind un centru potențial al conflictului mondial și poziționându-se ca un „conector” cheie între Asia, Europa și Orientul Mijlociu.
Pe de altă parte, Rusia își menține influența în regiune prin legături economice și politice solide cu țările Asiei Centrale. Investițiile rusești semnificative în Uzbekistan și alte țări din regiune demonstrează acest lucru. Cu toate acestea, Turcia își intensifică eforturile de a-și consolida pozițiile economice în Asia Centrală, încercând să echilibreze influența Chinei și a Rusiei.
În acest context, regiunea Asia Centrală devine un teren de concurență serioasă între diferite centre mondiale de putere, inclusiv Turcia, care încearcă să-și întărească influența economică și culturală. Această dinamică complicată poate duce la noi tensiuni și conflicte în regiune, mai ales în zonele de frontieră și în contextul resurselor energetice bogate.
Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una de competiție și cooperare, cu Turcia încercând să-și sporească influența într-o regiune tradițional dominată de Rusia, în timp ce Rusia își menține pozițiile de lider în ceea ce privește investițiile și cooperarea economică.
Turcia și Orientul Mijlociu
Relația dintre Turcia și Israel, în contextul evenimentelor recente din Gaza, este una complexă și se află sub influența unor dinamici regionale importante. Turcia, sub conducerea președintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost vocală în condamnarea atacurilor Israelului asupra Gazei și a cerut încetarea imediată a focului. De asemenea, Turcia a susținut demersurile legale pentru ca Israel să fie judecat pentru genocid. Cu toate acestea, Ankara a menținut legăturile comerciale cu Israel, fapt care a stârnit critici atât în interiorul țării, cât și în Iran.
Pe de altă parte, în contextul războiului din Gaza, Turcia și Iranul au căzut de acord asupra necesității menținerii stabilității regionale. Liderii celor două țări, Erdogan și Raisi, într-o întâlnire la Ankara, au discutat despre punerea capăt atacurilor „inhumane” ale Israelului asupra Gazei și necesitatea unei păci corecte și durabile în regiune. Această cooperare sugerează o abordare comună împotriva acțiunilor Israelului, deși ambele țări au propriile lor probleme complexe în relațiile bilaterale.
Situația din Gaza în sine este una gravă. Obiectivele de război ale premierului israelian Benjamin Netanyahu și liderului Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, par de neatins în 2024. Conflictul a dus la devastări semnificative în teritoriul palestinian și la o ocupație israeliană pe termen lung. Luptele intense continuă în enclava Gaza, cu un număr mare de victime și distrugeri considerabile. Netanyahu și-a exprimat intenția de a elimina Hamas, în timp ce Sinwar speră să schimbe ostaticii rămași de la atacurile Hamas pentru mii de prizonieri palestinieni și să pună capăt blocadei israeliene-egiptene a Gazei.
În acest context regional și internațional tensionat, Turcia își manifestă poziția fermă împotriva acțiunilor Israelului și caută să joace un rol activ în stabilizarea situației din Orientul Mijlociu.
În 2024, relațiile dintre Turcia și Egipt au cunoscut o evoluție pozitivă, marcând o îmbunătățire semnificativă comparativ cu perioadele anterioare de tensiune. Această schimbare este evidențiată de mai multe evenimente și declarații.
Consiliul Uniunii Europene, prin vocea președintelui său, Charles Michel, a salutat dialogul dintre Turcia și Egipt, subliniind importanța stabilității și securității în estul Mediteranei. În cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Egiptului, Abdulfettah al-Sisi, Michel a discutat despre relațiile bilaterale și problemele regionale, apreciind eforturile Egiptului în procesul de pace din Orientul Mijlociu și încetarea focului dintre Israel și Hamas.
Ministrul de Externe al Egiptului a anunțat demararea unui proces de consultări pentru îmbunătățirea relațiilor cu Turcia, exprimând o voință politică puternică de normalizare a acestor relații. Aceste consultări vor stabili temele de negociere și vor prezenta viziuni clare privind atitudinea fiecărei țări, având ca scop îndreptarea rapidă a relațiilor bilaterale.
În plus, relațiile diplomatice dintre Turcia și Egipt au evoluat la nivel de ambasadă, un pas semnificativ în direcția renormalizării relațiilor. Turcia a numit un ambasador la Cairo, iar Egiptul a numit un ambasador la Ankara, reflectând dorința reciprocă de îmbunătățire a relațiilor bilaterale în interesul popoarelor turc și egiptean.
Aceste evoluții indică o schimbare pozitivă în dinamica relațiilor dintre Turcia și Egipt, subliniind dorința ambelor națiuni de a colabora în vederea asigurării stabilității regionale și a abordării problemelor comune în Orientul Mijlociu și în estul Mediteranei.
Axa Ankara-Beijing
Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt marcate de o serie de tensiuni și provocări, având la bază mai multe chestiuni sensibile. Legăturile economice dintre Turcia și China în 2024 prezintă o serie de aspecte interesante, reflectând ambițiile economice ale ambelor națiuni.
Economia Chinei se așteaptă să aibă o creștere puternică în 2024, cu un elan mai mare decât în anul precedent. Aceasta se datorează în parte politicii active de stimulare a creșterii economice și de gestionare a riscurilor din piața imobiliară și datoria guvernamentală locală. De asemenea, China intenționează să își extindă și să consolideze infrastructura financiară internațională și piața datoriei naționale.
Pe de altă parte, economia Turciei este prognozată de Banca Mondială să crească cu 3,2% în 2023 și cu 4% în 2024. Această creștere este susținută de investiții și reconstrucții în urma cutremurelor devastatoare, care au provocat pagube semnificative. Se estimează că reconstrucțiile vor avea un impact pozitiv asupra creșterii economice în perioada 2024-2025.
Relațiile economice bilaterale dintre Turcia și China sunt încadrate în contextul mai larg al ambițiilor economice globale ale Chinei și al rolului Turciei ca partener strategic în Inițiativa „Belt and Road” a Chinei.
Una dintre principalele surse de tensiune este situația Uigurilor, o minoritate musulmană turcică din regiunea Xinjiang a Chinei. Turcia, având legături culturale și etnice cu Uigurii, a fost critică față de tratamentul pe care China îl aplică acestei minorități. Această problemă a creat tensiuni politice între cele două țări de mai multe ori. De exemplu, Turcia a reacționat dur la represiunile din Urumqi din 2009, descriind evenimentele ca fiind genocid, ceea ce a determinat China să rupă relațiile cu Turcia.
Cu toate acestea, relațiile dintre Turcia și China au cunoscut și perioade de îmbunătățire, în special între anii 2010-2018, care pot fi considerați ca fiind „anii de aur” ai relației lor. În această perioadă, cele două țări au schimbat vizite diplomatice la nivel înalt și au semnat acorduri economice, culturale și educaționale. De asemenea, Turcia este un partener strategic al Chinei în implementarea Inițiativei „Belt and Road” (BRI).
Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au cunoscut din nou tensiuni în 2019, în urma rapoartelor privind moartea unui poet Uigur faimos într-un lagăr de detenție chinez. După acest incident, relațiile dintre Turcia și China s-au recuperat rapid.
Pe lângă aceste probleme, China a început recent să pună în discuție chestiunea kurzilor și să acuze Turcia de abuzuri ale drepturilor omului în aceste regiuni, ceea ce indică o schimbare în abordarea Chinei. Acest lucru este văzut ca un mesaj clar către Turcia că China va riposta dacă Ankara continuă să se amestece în chestiunea Uigurilor.
Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt complexe și volatile, marcate de preocupări comune, dar și de provocări semnificative, în special în legătură cu drepturile minorităților etnice și politica regională.
Pontus Euxinus rămâne și în acest an pe agenda politicii externe românești, pe fondul prelungirii invaziei militare ilegale declanșate de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Ministrul român de externe Luminiţa Odobescu a declarat recent că este necesar să ne ajutăm partenerii vulnerabili, Ucraina şi Moldova, pentru că altfel, „riscurile sunt majore pentru noi şi nu ştim ce se va întâmpla în următorii ani”.
Aceste declarații vin în contextul atenţionărilor tot mai dese venite din partea unor oficiali militari care spun că trebuie să fim pregătiţi de un război cu Moscova. Federația Rusă vorbeşte foarte mult despre sfere de influenţă, dar nu se referă numai la Ucraina, ci se referă inclusiv la estul Europei, a avertizat şefa diplomaţiei române.
Șefa diplomației de la București a precizat că „România beneficiază la acest moment de cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa. Este un lucru important, dar, evident, trebuie să ne pregătim în continuare”.
Trebuie să fim naivi dacă nu vedem pericolul pentru România în cazul în care Ucraina și R. Moldova ar fi aservite intereselor Federației Ruse. Posibilitatea unei vecinătăți imediate cu Federația Rusă și amenințarea unor nave rusești patrulând pe Dunăre ori pe Marea Neagră trebuie să îngrijoreze factorii de decizie de la București.
„Rusia vorbeşte foarte mult de sfere de influenţă, dar atunci când vorbeşte de sferă de influenţă, nu se referă numai la Ucraina, se referă inclusiv la estul Europei”, a atras atenţia Luminiţa Odobescu. „Şi noi întotdeauna, statele din flancul estic, am spus întotdeauna partenerilor noştri să avem grijă. Şi, din păcate, am avut dreptate”, a mai punctat ea.
Republica Moldova rămâne în continuare un stat extrem de vulnerabil, fiind ţinta ofensivei hibride declanșate de Kremlin. Anii electorali 2024 și 2025 complică situația politică de la Chișinău, România, NATO și Uniunea Europeană fiind direct interesate de stabilitatea regiunii.
Partea română s-a folosit de contextul summitul NATO de la Vilnius pentru a solicita consolidarea posturii de apărare pe flancul estic, iar rolul geostrategic al Mării Negre a fost recunoscut.
Faptul că Legislativul american a adoptat recent o strategie pentru Marea Neagră confirmă importanța acestui spațiu pentru aliații strategici ai României.
În acest context, Luminiţa Odobescu și alți înalți oficiali români au menționat că Bucureștiul continuă dialogul cu partenerii americani, șefa diplomației de la București având recent o întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Am discutat despre modul în care putem să facem şi mai vizibilă Marea Neagră pe agenda NATO şi pe agenda de dialog cu partenerii noştri americani”, a menţionat ea.
Factorii de decizie de la București au susținut în permanență intensificarea sprijinul pentru ţările din regiune, în special pentru Republica Moldova. „Să nu uităm că avem două decizii importante care privesc state din regiunea noastră. O decizie istorică de lansare a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, dar şi acordarea statutului de ţară candidată pentru Georgia. Deci lucrăm pe toate componentele, ca să spun aşa, pentru a asigura securitatea, pe de o altă parte, dar şi prosperitatea şi conectivitatea dintre ţările noastre”, a menţionat Luminița Odobescu.
Săptămâna trecută, Ambasada SUA la Bucureşti şi Comandamentul Forţelor SUA din Europa (EUCOM) au găzduit o întâlnire cu participarea unor oficiali americani, discuţiile vizând subiecte de politică externă, eforturile diplomatice ale Statelor Unite, precum şi interesele de securitate din regiunea Mării Negre. „Marea Neagră este esenţială pentru pacea şi stabilitatea globală, iar importanţa ei este de aşteptat să crească în următorii ani. Este o rută vitală de tranzit la export, iar interconexiunile sale facilitează comerţul şi fluxurile de energie dintre Europa, Eurasia şi Orientul Mijlociu, transformând-o într-un centru economic crucial. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este cel mai important conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial şi cea mai mare ameninţare de astăzi la adresa ordinii internaţionale. Un astfel de atac asupra ordinii internaţionale de pretutindeni afectează pacea şi stabilitatea peste tot, inclusiv în regiunea Mării Negre”, a declarat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, se arată în comunicat. La rândul său, comandantul EUCOM, generalul Christopher Cavoli, a declarat că „invazia Ucrainei de către Rusia a schimbat mediul de securitate din regiunea Mării Negre. Regiunea are o importanţă geostrategică critică pentru USEUCOM, pentru aliaţii şi partenerii noştri. Această conferinţă a reunit lideri diplomatici şi militari ai Statelor Unite, cu accent pe promovarea securităţii teritoriale colective a Regiunii Mării Negre”. Un aport important la consolidarea securității în bazinul Mării Negre este semnarea de către ministrul român al Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a Memorandumului de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea, o inițiativă în premieră pentru statele aliate riverane.
Alături de ministrul român, la ceremonia de semnare au participat, din partea statelor inițiatoare, omologii sîi din Bulgaria și Turcia.
În cadrul ceremoniei oficiale de semnare a Memorandumului, oficialul român a evidențiat importanța acestui proiect pentru siguranța navigației în Marea Neagră, dar și pentru postura aliată de descurajare și apărare pe flancul estic.
Înaltul oficial de la București a subliniat că securitatea regiunii Mării Negre rămâne o prioritate absolută pentru România, iar Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră va permite și altor state aliate și partenere să contribuie la această inițiativă.
„Prin lansarea MCM Black Sea demonstrăm solidaritatea și angajamentul nostru comun în contracararea amenințărilor minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră. Aștept cu încredere implicarea, pe viitor, a partenerilor NATO riverani, Grupurilor Navale Permanente ale NATO și a altor state aliate, consolidând astfel cooperarea și interoperabilitatea în asigurarea securității Mării Negre și a regiunii Euro-Atlantice. La nivel național, depunem eforturi să realizăm mai mult. Luna trecută, prima dintre cele două nave vânătoare de mine achiziționate din Marea Britanie a intrat în serviciul Forțelor Navale Române. Această nouă capabilitate, înzestrată cu tehnologie de ultimă generație, va contribui semnificativ la îndeplinirea misiunilor de identificare și neutralizare a minelor din Marea Neagră”, a mai precizat ministrul român.
România a subliniat în permanență că trebuie menținută toată atenția NATO asupra evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre unde, împotriva normelor dreptului internațional, Federația Rusă continuă atacurile nediscriminatorii care vizează infrastructura civilă ucraineană, fiind produse distrugeri semnificative, cu impact major asupra populației civile din Ucraina și alte state.
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a demisionat din funcția de consilier al consilierului municipal Bălți, relatează mass-media de la Chișinău.
Anterior, Usatîi a spus că nu va activa în consiliul municipal, deoarece intenționează să se concentreze pe politica de la Chișinău. El a anunțat deja că va candida la funcţia de președinte al Republicii Moldova.
Usatîi a fost în fruntea listei Partidului Nostru la alegerile pentru municipiul Bălţi, pentru a contribui la succesul partidului. Alegerile pentru funcţia de primar al municipiului au fost câştigate de candidatul Partidului Nostru, Alexandr Petcov.
În 2023, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc în 2024. Acesta a menționat că va candidat din partea partidului pe care îl conduce și că nu va susține pe nimeni în campanie așa cum a făcut anterior.
„Eu niciodată în viață mai mult nu voi susține pe nimeni. Eu o să candidez, suntem un partid de centru, avem votanți. Și eu după unele greșeli pe care le-am recunoscut public nu o să mai susțin pe nimeni. (…) O să candidez la prezidențele din partea partidului și gata”, a spus Usatîi, citat de mass-media în 2023.
La alegerile locale din 5 noiembrie, Usatîi a obținut un loc în Consiliul Municipal Bălți, din partea fracțiunii Partidului Nostru.
Renato Usatîi a participat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Atunci el a concurat pentru fotoliul de președinte cu Maia Sandu, Igor Dodon, Andrei Năstase, Violeta Ivanov și alții.
Rezultatele primului tur au arătat că Usatîi a obținut 16,90% din sufragii.
În turul doi al alegerilor, Renato Usatîi a anunțat că o va susține pe actuala președintă Maia Sandu.
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a avut o serie de declarații dure față de procesul de integrare europeană al R. Moldova. „Dacă nu era războiul din Ucraina, păi R. Moldova nu ar fi început negocierile de aderare nici în 2028, cum astăzi vă asigur că nici în 2030 R. Moldova nu va face parte din UE”, a declarat acesta.
Renato Usatîi, care a menționat în cadrul propriei sale emisiuni, difuzată pe rețelele de socializare, că existența Uniunii Europene este „pe ducă” și se aseamănă foarte tare cu ultimii ani de existență a Uniunii Sovietice.
„Eu sunt de părere că existența Uniunii Europene este pe ducă și se aseamănă foarte tare cu ultimii ani de existență a Uniunii Sovietice. La mulți nu le place, dar repet, eu vreau ca totul să fie bine, pentru că Uniunea Europeană este partenerul strategic al țării noastre, dar după ceea ce se întâmplă în UE și după alegerile parlamentare care vor avea loc în mai multe țări europene, și urmărind declarațiile politicienilor care vor ajunge la putere, eu mă cam îndoiesc”, a spus Usatîi.
El a mai adăugat că, pentru ca R. Moldova să devină membră a UE, în Parlamentul European trebuie să fie votate unanim peste 70 de decizii.
„Noi, pentru a deveni membră a UE, în Parlamentul European trebuie să fie votate unanim peste 70 de decizii, iar când să devenim membră, Parlamentul fiecărei țări europene trebuie să voteze. Cei care speră să facă parte din UE să suflece mânecile și să muncească”, a conchis Usatîi.
