Preşedinta Maia Sandu conduce în cursa prezidenţială, la fel ca şi votul „da” la referendumul pentru integrarea în Uniunea Europeană, ambele stabilite pentru 20 octombrie, potrivit unui sondaj realizat de compania iData şi publicat recent în presa din Republica Moldova. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile, Maia Sandu ar obţine 26,8% din voturile alegătorilor, urmată de Renato Usatîi, liderul Partidul Nostru, cu 12,7% din voturi, şi de fostul procuror general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, cu 11,2% din voturi. Pro-europeană Maia Sandu, aflată în fruntea statului din 2020, a fost al doilea candidat înregistrat de comisia electorală după Stoianoglo, candidat susţinut de Partidul Socialiştilor şi de simpatizanţii pro-ruşi. Renato Usatîi, un fost om de afaceri, a locuit în Rusia aproape un deceniu, dar în 2014 a decis să revină în R. Moldova şi să intre în politică. În ceea ce priveşte referendumul constituţional privind integrarea în UE, care va avea loc tot pe 20 octombrie, 46% dintre alegători ar vota în favoarea acestei opţiuni, în cazul în care consultarea populară ar avea loc duminica aceasta, spune iData. Un procent de 39% dintre cetăţeni resping aderarea la UE, în timp ce 12,7% nu s-au decis încă, relevă sondajul. Din totalul persoanelor consultate, 67% au spus că vor merge în mod sigur să voteze la referendumul din 20 octombrie. Conform datelor prezentate, susţinătorii aderării Republicii Moldova la blocul comunitar sunt concentraţi, în principal, în capitală şi în centrul ţării. Rolul României este extrem de important în procesul de europenizare al fosrei republici sovietice. România poate ajuta Republica Moldova mai eficient în negocierile pentru integrarea europeană printr-o serie de acțiuni diplomatice, politice și economice strategice.
România, ca stat membru al Uniunii Europene, este considerat avocatul principal al Republicii Moldova în cadrul instituțiilor europene, susținând activ cererile de integrare și accelerarea procesului de aderare. Aceastaimplică un lobby activ la nivelul Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului UE.
România oferă expertiză directă, bazată pe propriul proces de aderare la UE. Acest lucru include transferul de know-how privind alinierea la acquis-ul comunitar, reformele administrative și consolidarea instituțiilor democratice. Experții români oferă asistență tehnică pentru implementarea reformelor necesare în domenii esențiale, precum justiția, combaterea corupției și protecția drepturilor omului.
România investește în dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin proiecte comune de infrastructură (drumuri, energie, transporturi) și prin sprijinirea comerțului bilateral. Acorduri comerciale mai bune și investiții strategice în infrastructură energetică (cum ar fi interconectările de gaze și electricitate) pot consolida economia Republicii Moldova și o pot alinia mai bine cu standardele UE.
România susține Republica Moldova în promovarea imaginii sale pozitive la nivel european, facilitând accesul la rețele de comunicare și mass-media internațională. Organizarea de evenimente comune, forumuri internaționale și vizite oficiale ajută fundamental la creșterea vizibilității eforturilor de integrare ale Republicii Moldova.
Bucureștiuk contribuie la promovarea stabilității politice și a coeziunii sociale în Republica Moldova, susținând reforme care să reducă polarizarea politică internă și să combată influențele externe nefavorabile integrării europene.
Aceste demersuri sporesc influența și credibilitatea Republicii Moldova în procesul de negociere, accelerând integrarea sa în UE.
Federația Rusă continuă agresiunea sa hibridă împotriva Republicii Moldova. Ministerul de Externe rus a cerut recent autorităților de la Chișinău să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşti a unor avioane F-16 destinate Ucrainei. „Solicităm încă o dată ferm Chişinăului să se abţină de la paşi imprudenţi care ar putea transforma Republica Moldova în participant la conflictul din Ucraina”, a declarat la o conferinţă de presă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului de Externe rus. „Au apărut recent informaţii despre planurile României de a trimite în (Republica) Moldova o staţie mobilă pentru întreţinerea tehnică a aeronavelor de luptă F-16, în vederea amplasării lor ulterioare pe aerodromul Mărculeşti”, a susţinut Zaharova. Aerodromul Mărculeşti este o bază aeriană situată în partea de nord a Republicii Moldova. „Aceasta este o nouă confirmare că Chişinăul pregăteşte terenul pentru a pune la dispoziţie infrastructura aeroportuară moldoveană în vederea găzduirii avioanelor transferate de Occident pentru nevoile armatei ucrainene”, a continuat ea. „În acelaşi timp, procesul militarizării (Republicii) Moldova se desfăşoară în mod activ. Acest proces implică mai multe state occidentale, inclusiv Germania, Franţa, Polonia şi statele baltice”, a mai spus Maria Zaharova. Aşadar, a concluzionat ea, autorităţile de la Chişinău, conduse de preşedinta pro-europeană Maia Sandu, „continuă jocuri iresponsabile care pot avea consecinţe tragice dăunătoare securităţii”. Relatări despre o presupusă găzduire de către Republica Moldova a unor avioane F-16 destinate Ucrainei au apărut în luna august, când Chişinăul le-a dezminţit şi a acuzat Moscova ca a reacţionat la „ştirile false de pe internet”.
Implicarea României în susținerea Republicii Moldova nu se rezumă doar la relațiile cu Uniunea Europeană
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat recent în delegaţia condusă de către preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Potrivit MAE, programul ministrului român a inclus participarea la o reuniune a Consiliului de Securitate ONU, în format briefing, despre Ucraina. Cu acest prilej, Luminiţa Odobescu a subliniat importanţa sprijinului internaţional constant pentru Ucraina şi a reliefat sprijinul României pentru Formula de pace propusă de preşedintele Volodimir Zelenski, singurul cadru care poate conduce la o pace justă şi durabilă. A arătat că România acordă sprijin şi va continua să fie alături şi de Republica Moldova, a cărei stabilitate este crucială pentru întreaga regiune. Totodată, demnitarul român a participat la reuniunea ministerială a Grupului de prieteni pentru tragerea la răspundere ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei, reconfirmând sprijinul deplin al României pentru iniţiativele la nivel internaţional dedicate. În intervenţia sa, a pledat pentru o colaborare internaţională mai activă, în toate formatele posibile, pentru asigurarea eficienţei demersurilor juridice. Şeful diplomaţiei române a participat şi la dineul în format transatlantic găzduit de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. A reiterat, în acest cadru, importanţa unităţii transatlantice în gestionarea provocărilor globale. A accentuat necesitatea unei abordări transatlantice coordonate în regiunea Mării Negre, sprijinirea Ucrainei şi susţinerea Republicii Moldova în combaterea tacticilor hibride ale Moscovei.
La rândul său, datorită eforturilor României, Alianţa Nord-Atlantică „sprijină neclintit” suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială şi respectul pentru neutralitatea constituţională a Republicii Moldova. Oficiali NATO au subliniat în permanență sprijinul puternic al Alianţei Nord-Atlantice pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, obiectiv despre care a spus că este în beneficiul tuturor cetăţenilor moldoveni. Rămâne doar ca la acest sprijin internațional puternic pentru Republica Moldova să aibă un efect electoral și legal important la exercițiile electorale cruciale din acest octombrie.
Autoritățile de la Beijing au precizat că încheierea ocupării Fâşiei Gaza de către Israel „nu este o opţiune, ci o obligaţie”, ca răspuns la recenta rezoluţie aprobată de Adunarea Generală a ONU privind teritoriile palestiniene.
Avertisment chinez
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a declarat joi că „ocupaţia trebuie să se încheie” şi că încetarea focului este un „consens internaţional”. Lin a semnalat faptul că acest conflict durează de un an, în pofida a patru reuniuni speciale urgente ale Adunării Generale şi a rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi Curţii Internaţionale de Justiţie. În pofida apelurilor repetate din partea comunităţii internaţionale de a pune capăt ostilităţilor,”focul din Gaza continuă”, agravând criza umanitară cu o creştere zilnică a victimelor civile, a adăugat diplomatul chinez. „O încetare a focului nu este o cerere din partea unei singure ţări, ci un consens internaţional”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. Rezoluţia, prezentată în premieră de Palestina, a fost aprobată miercuri cu 124 de voturi pentru, 14 împotrivă, inclusiv Statele Unite şi Israel, şi 43 de abţineri.
Soluţia celor două state
China şi-a exprimat sprijinul în favoarea rezoluţiei şi a cerut Israelului să pună capăt operaţiunile militare şi activităţilor de colonizare în Cisiordania. Beijingul s-a angajat să continue să joace un „rol activ şi constructiv” în promovarea „păcii şi a unei soluţii juste şi de durată” a conflictului palestinian, menţinând comunicarea cu toate părţile. China a reiterat în nenumărate rânduri sprijinul pentru „soluţia celor două state”, arătându-şi „consternarea” faţă de atacurile israeliene împotriva civililor din Fâşia Gaza, iar oficialii săi au avut numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai ţărilor arabe şi musulmane pentru a reafirma această poziţie sau în încercarea de a face să progreseze negocierile de pace.
China, cea mai mare provocare pentru SUA
China reprezintă cea mai mare provocare din istoria Statelor Unite, chiar mai mare decât Războiul Rece, a apreciat miercuri numărul 2 în ierarhia diplomaţiei americane, Kurt Campbell, făcând apel la Uniunea Europeană să manifeste mai multă severitate faţă de China. Kurt Campbell, adjunct al secretarului de stat Antony Blinken şi unul dintre artizanii de mult timp ai reorientării politicii externe americane spre Asia, a lansat de asemenea un apel la mai multe investiţii în tehnologii de ultimă oră în faţa progreselor Chinei. „S-a stabilit că aceasta este cea mai mare provocare din istoria noastră”, a declarat înaltul diplomat în faţa Comisiei pentru relaţii externe din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA. „La drept vorbind, Războiul Rece păleşte în faţa provocării cu multiple faţete pe care o reprezintă de China”, le-a spus el parlamentarilor americani.”Nu este doar o problemă militară, este vorba de toate domeniile. Este în Sudul global, este vorba de tehnologie.Trebuie să ne intensificăm eforturile în toate domeniile”, a reiterat Kurt Campbell.
China, răspuns pentru SUA
Aceste declaraţii intervin la sfârşitul mandatului lui Joe Biden, care a contribuit la o atenuare a divergenţelor între Washington şi Beijing, în timp ce fostul preşedinte şi candidat republican Donald Trump are un discurs mai ofensiv în problema Chinei. Întrebat despre aceste afirmaţii ale lui Kurt Campbell, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, şi-a exprimat regretul că acestea au fost făcute „în dispreţul faptelor”, „exagerând public şi în mod deliberat aşa-numita ameninţare reprezentată de China, pledând pentru confruntarea între tabere”. „Statele Unite analizează situaţia internaţională şi definesc relaţiile China-SUA din perspectiva concurenţei strategice, considerând în mod eronat China drept cea mai mare provocare a lor”, a subliniat diplomatul chinez într-o conferinţă de presă. „China îndeamnă Statele Unite să abandoneze mentalitatea de Război Rece şi de joc cu sumă nulă, să înceteze propagarea teoriei unei aşa-zise ameninţări chineze şi să înceteze să mai prezinte sub o lumină falsă intenţiile strategice ale Chinei”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez.
Acuzații dure
Chiar dacă, după întâlnirea între Joe Biden şi Xi Jinping de anul trecut, comunicarea între armatele chineză şi americană s-a îmbunătăţit, la fel şi cooperarea în lupta împotriva traficului de droguri, SUA au acuzat China că contribuie la efortul de război al Rusiei în Ucraina. Referitor la sancţiunile împotriva companiilor chineze, „avem nevoie de mai multă susţinere”, a afirmat Kurt Campbell, o problemă pe care a abordat-o în vizitele efectuate în Europa. „Pentru multe dintre aceste ţări, a face afaceri cu China este foarte important” de vreo 20 de ani, a explicat el, subliniind dificultatea pentru ţările europene de a tăia legăturile cu o a două mare ţară, după ce au încetat să mai facă afaceri cu Rusia, după invazia acesteia în Ucraina.
Interese majore
Interesele Chinei în Orientul Mijlociu, inclusiv în conflictul actual dintre Israel și organizațiile teroriste islamiste din regiune, sunt motivate de mai mulți factori strategici, economici și geopolitici.
China este unul dintre cei mai mari importatori de petrol și gaze naturale, iar Orientul Mijlociu, inclusiv țări precum Arabia Saudită, Iran și Emiratele Arabe Unite, joacă un rol crucial în furnizarea acestor resurse. Stabilitatea regiunii este vitală pentru securitatea energetică a Chinei, astfel încât orice conflict major, inclusiv cel dintre Israel și Palestina, ar putea afecta aprovizionarea energetică.
Orientul Mijlociu este o regiune cheie în cadrul Inițiativei Belt and Road (BRI) a Chinei, care își propune să dezvolte infrastructura comercială și să extindă rutele economice către Europa și Africa. Țările din Orientul Mijlociu sunt parteneri importanți în cadrul acestui proiect, iar China dorește să-și mențină o influență diplomatică și economică stabilă pentru a facilita dezvoltarea acestor coridoare comerciale.
China se prezintă ca un actor neutru și pașnic pe scena internațională, încercând să medieze conflictele fără a se implica direct. În conflictul dintre Israel și Palestina, China susține o soluție cu două state, pledând pentru respectarea suveranității Palestinei, dar menținând în același timp relații economice și tehnologice solide cu Israelul. Prin acest echilibru, China încearcă să își întărească poziția ca lider global și mediator în conflicte internaționale.
Relații ample
Israelul este un partener important pentru China în domeniul tehnologiei avansate, cercetării și dezvoltării. Investițiile chineze în companiile israeliene de tehnologie au crescut, iar colaborarea în domenii precum securitatea cibernetică, agricultura și sănătatea este semnificativă. Prin urmare, China are un interes strategic în menținerea unei relații stabile cu Israelul.
China are relații economice și diplomatice puternice cu multe state arabe, în special cele bogate în petrol, cum ar fi Arabia Saudită și Iranul. Deși China se străduiește să rămână neutră în conflictul israeliano-palestinian, sprijinul său pentru cauza palestiniană are ca scop menținerea relațiilor sale cu țările arabe, care sunt majoritar pro-palestiniene.
Strategie anti-SUA
Un alt interes al Chinei este de a reduce influența Statelor Unite în Orientul Mijlociu, o regiune tradițional dominată de politica americană. China vede o oportunitate de a se afirma ca o alternativă la SUA, oferind investiții și soluții economice, dar fără condiții politice sau militare. În conflictul israeliano-palestinian, China evită să ia o poziție fermă pentru a nu provoca tensiuni nici cu Israelul, nici cu aliații arabi.
China încearcă să își consolideze influența în regiune prin neutralitate diplomatică, relații comerciale și tehnologice, și menținerea accesului la resursele energetice, evitând în același timp implicarea directă în conflicte regionale.
Grupul american Meta, care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat că interzice accesul mass-mediei oficiale ruseşti pe platformele sale din întreaga lume, pentru a evita orice „activitate de interferenţă străină”. Interdicţia survine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat vineri activităţile destabilizatoare ale postului media rusesc RT, despre care a spus că s-a transformat într-o „filială” a serviciilor secrete ruseşti în întreaga lume.
Operațiuni speciale
„După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei oficiale ruseşti”, a declarat Meta ca răspuns la o solicitare din partea mass-media occidentală. „Rossia Segodnia, RT şi alte entităţi conexe sunt acum interzise în aplicaţiile noastre din întreaga lume din cauza activităţilor lor de interferenţă externă”, a afirmat compania americană. În urmă cu circa zece zile, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, inclusiv proceduri penale şi sancţiuni, care vizează în special mass-media ruseşti, ca răspuns la încercările de a interveni în alegerile din SUA, pe care le pun pe seama Rusiei. Departamentul de Stat american a impus apoi restricţii legate de viză grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.
Reacție rusă
Într-un mesaj postat pe Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a făcut declaraţii ironice referitoare la ultimele anunţuri americane de vineri, spunând: „Cred că ar trebui să existe o nouă profesie în Statele Unite: specialist în sancţiuni împotriva Rusiei”. Grupul rusesc RT, lansat în 2005, este considerat de Occident drept un organ de propagandă în favoarea Kremlinului. Site-ul său şi canalele sale de televiziune emit în mai multe limbi, inclusiv în engleză, spaniolă, franceză, germană şi arabă.
Relație tensionată
Relația dintre Facebook (rebranduit ca Meta Platforms Inc.) și autoritățile ruse a fost una tensionată în ultimii ani, marcată de conflicte privind moderarea conținutului, reglementările naționale și libertatea de expresie.
Autoritățile ruse au cerut în mod repetat ca Facebook să elimine conținutul considerat ilegal conform legislației ruse. Printre acestea se numără postări care promovează proteste neautorizate, conținut considerat extremism, sau mesaje care autoritățile spun că conțin „informații false” despre guvernul rus, forțele de ordine sau evenimente politice.
Facebook, ca și alte platforme occidentale, a refuzat de multe ori să se conformeze acestor cerințe, citând politica sa de moderare a conținutului și angajamentul față de libertatea de expresie. Acest lucru a dus la amenzi repetate și amenințări cu restricționarea accesului la serviciile Facebook în Rusia.
Interferență în alegeri
Rusia a acuzat de mai multe ori Facebook că este un instrument de influență al Occidentului, care permite răspândirea informațiilor care ar putea submina guvernul rus. De asemenea, există acuzații reciproce: Facebook a denunțat campanii de manipulare informațională și dezinformare derulate de actori ruși pe platforma sa, în special în timpul alegerilor și evenimentelor politice majore din Occident, dar și în Rusia.
În ultimii ani, Rusia a introdus noi legi care impun companiilor de tehnologie, inclusiv Facebook, să stocheze datele utilizatorilor ruși pe servere locale, ceea ce ar facilita accesul autorităților la aceste date. Facebook a ezitat să se conformeze acestor reglementări, invocând preocupări legate de confidențialitatea utilizatorilor. Acest lucru a dus la amenințări cu blocarea completă a accesului la rețea.
În 2021 și 2022, în contextul tensiunilor geopolitice crescânde, inclusiv invazia Ucrainei, Rusia a impus restricții majore asupra Facebook, acuzând compania de cenzurarea mass-media de stat ruse și blocarea conturilor oficiale rusești. Ca răspuns, Facebook a fost declarat „extremist” și a fost blocat pe teritoriul rus, alături de alte platforme precum Instagram.
Consecințe pentru utilizatori
Închiderea Facebook în Rusia a avut consecințe atât pentru utilizatorii obișnuiți, cât și pentru companiile și instituțiile care utilizau platforma pentru comunicare și marketing. În același timp, Rusia promovează alternative locale precum VKontakte (VK) și Odnoklassniki, încurajând cetățenii să utilizeze platforme autohtone.
Viitorul acestei relații depinde în mare măsură de evoluțiile geopolitice și de modul în care Meta va aborda reglementările locale ale diferitelor state. Deocamdată, în Rusia, accesul la Facebook rămâne restricționat, iar tensiunile dintre companie și autoritățile ruse continuă.
Măsuri META
Facebook (Meta Platforms Inc.) a implementat o serie de măsuri pentru a contracara propaganda rusă și campaniile de dezinformare desfășurate pe platforma sa, în special în contextul interferențelor politice și al alegerilor în diverse țări.
Facebook a investit masiv în dezvoltarea tehnologiei de inteligență artificială și în echipe specializate pentru a detecta și elimina conturile false și coordonate care erau implicate în campanii de dezinformare. Compania a dezactivat mii de conturi și pagini asociate cu rețele rusești care încercau să manipuleze discuțiile publice, inclusiv conturi care se prezentau fals ca fiind din alte țări sau care se ocupau de amplificarea conținutului fals.
Facebook a început să publice rapoarte regulate despre rețelele de influență cibernetică pe care le-a eliminat, inclusiv detalii despre metodele și scopurile acestor campanii. De exemplu, compania a dezvăluit activități ale Agenției de Cercetare a Internetului (IRA) din Rusia, care a folosit rețele sociale pentru a influența alegerile din SUA în 2016. Aceste rapoarte au inclus informații despre tactici, ținte și legături cu actori statali.
Strategii anti-fake
Facebook a colaborat cu organizații independente de verificare a faptelor pentru a analiza și eticheta postările suspectate de dezinformare. Când o postare era considerată înșelătoare sau falsă, algoritmul Facebook reducea vizibilitatea acesteia, și utilizatorii primeau un avertisment despre veridicitatea informațiilor.
Compania a introdus etichete speciale pentru postările și paginile media considerate a fi controlate de guverne, inclusiv mass-media de stat ruse precum RT (Russia Today) și Sputnik. Această măsură a avut scopul de a crește transparența și de a alerta utilizatorii că sursa conținutului are legături directe cu guvernele respective.
Facebook a blocat capacitatea unor entități, inclusiv organizații din Rusia, să cumpere reclame pe platformă dacă acestea erau identificate ca fiind implicate în campanii de dezinformare. De asemenea, au fost luate măsuri pentru a împiedica utilizarea de conturi false sau anonime pentru achiziționarea de spațiu publicitar destinat propagandei.
Demersuri anti-FSB
Facebook a mărit numărul de angajați din echipele de securitate și integritate care lucrează pentru a identifica și bloca activitățile de influență străină, mai ales cele de origine rusă și chineză. Compania a afirmat că a investit miliarde de dolari în tehnologie și resurse umane pentru a contracara aceste amenințări, inclusiv prin analiză manuală și algoritmi automatizați.
Compania a colaborat cu guvernele, organizațiile internaționale și alte platforme tehnologice pentru a dezvolta strategii comune de combatere a dezinformării. Acest parteneriat a inclus schimbul de informații despre actorii rău-intenționați și tacticile folosite de aceștia.
Pentru a contracara impactul dezinformării, Facebook a desfășurat campanii de educare a utilizatorilor cu privire la recunoașterea știrilor false și dezinformării. Compania a oferit ghiduri și instrumente pentru a ajuta utilizatorii să verifice sursele informațiilor pe care le consumă.
Facebook a implementat măsuri pentru a limita distribuirea rapidă a conținutului viral care ar putea fi înșelător sau dăunător. Aceasta a inclus reducerea priorității în algoritmii de recomandare pentru anumite tipuri de conținut sau pentru postări etichetate ca dezinformare.
Aceste măsuri au avut un impact mixt, deși au reușit să reducă într-o oarecare măsură influența anumitor campanii de propagandă, au fost adesea criticate de autoritățile ruse și de alte guverne care le-au perceput ca o cenzură politică.
Estonia a acuzat recent Serviciul de informaţii militare al armatei ruse (GRU) că a întreprins începând din 2020 atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, ţărilor membre ale NATO şi UE, inclusiv împotriva Estoniei. Secretarul general al NATO Stoltenberg a declarat anterior în cadrul că nu vede nicio ameninţare militară imediată pentru ţările NATO, dar a precizat că există un pericol constant de terorism și organizarea unor atacuri cibernetice pe scară largă împotriva statelor membre.
Teatru de război la Baltica
Trei ministere estoniene au fost ţinta unor importante atacuri cibernetice în 2020. „Estonia a atribuit aceste atacuri membrilor unităţii 29155 a Serviciului de informaţii militare al armatei ruse”, a subliniat Ministerul Afacerilor Externe estonian într-un comunicat, citat de mass-media. „O anchetă naţională şi internaţională întreprinsă în zece ţări a arătat că obiectivul Rusiei era de a provoca distrugeri sistemelor informatice naţionale, de a obţine informaţii sensibile şi de a da o lovitură sentimentului nostru de securitate”, a declarat ministrul estonian al afacerilor externe Margus Tsahkna, potrivit comunicatului. Parchetul estonian a precizat că unitatea GRU „a achiziţionat capacităţi cibernetice şi a lansat atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, precum şi a unor state membre ale NATO şi UE, printre care Estonia, începând din 2020”. Identificarea acestui grup a avut loc în timpul operaţiunii comune Toy Soldier, întreprinsă în cooperare cu 14 servicii din zece state, a mai informat Parchetul. Ancheta a permis de asemenea identificarea a trei ofiţeri ai unităţii 29155.
Ținte GRU
Este vorba, potrivit Parchetului, de Iuri Denisov, Vitali Şevcenko şi Nikolai Korceaghin, care se află în Rusia şi împotriva cărora Curtea de Justiţie a Estoniei a emis un mandat de arestare internaţional. „Unitatea militară 29155 a GRU este responsabilă de o tentativă de lovitură de stat, de operaţiuni de sabotaj şi de diversiune, precum şi de tentative de asasinat în Europa”, a mai afirmat Parchetul estonian, subliniind că obiectivul Moscovei este de „a distruge şi remodela arhitectura de securitate europeană şi ordinea mondială”.
Autorităţile judiciare americane au anunţat joi acuzaţii împotriva a cinci agenţi ai serviciilor militare ruse pentru presupusa lor implicare într-un atac cibernetic care a vizat site-uri guvernamentale din Ucraina, în pregătirea pentru invadarea acestei ţări în 2022. Rechizitoriul îi vizează pe aceşti cinci agenţi ai GRU, serviciul rus de informaţii militare, precum şi pe un civil rus prezentat ca un hacker în vârstă de 22 de ani, Amine Timovici Stigal, deja inculpat în iunie.
Aceste şase persoane „sunt responsabile pentru seria de atacuri informatice distructive denumite în mod obişnuit Whispergate”, a declarat, în cursul unei conferinţe de presă, la Baltimore, procurorul general adjunct Matthew Olsen de la Divizia de Securitate Nationala a DoJ (Departamentul de Justiţie).
Recompensă uriașă
Acest atac masiv a vizat în special „infrastructurile civile şi sistemele informatice ucrainene fără nicio legatură cu armata sau apărarea naţională”, a adăugat el. Acuzaţii „nu şi-au limitat activităţile la Ucraina”, a subliniat Olsen. „Apoi au vizat sisteme informatice din alte ţări care sprijină Ucraina în lupta sa pentru supravieţuire”, în total „26 de parteneri NATO, inclusiv Statele Unite”, a precizat oficialul american. Departamentul de Stat al SUA oferă o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informaţii care conduc la arestarea fiecăruia dintre acuzaţi. Aceste acuzaţii survin la o zi după ce autorităţile americane au anunţat o serie de măsuri, inclusiv urmăriri penale şi sancţiuni, ca reacţie la încercări de amestec în alegerile din Statele Unite care sunt atribuite Rusiei.
Strategie à la russe
Rusia a fost recunoscută pentru utilizarea unor tactici avansate de război cibernetic, care implică o combinație de atacuri digitale sofisticate, campanii de dezinformare și tehnici de spionaj cibernetic. Scopul principal al acestor tactici este de a destabiliza adversarii, de a influența opinia publică și de a obține informații sensibile.
Printre principalele tactici utilizate de Rusia în războiul cibernetic experții au identificat următoarele tehnici:
-Atacuri de tip APT (Advanced Persistent Threats): Rusia utilizează echipe de hackeri sponsorizate de stat, cum ar fi APT28 (cunoscut și sub numele de Fancy Bear) și APT29 (Cozy Bear), care sunt implicate în atacuri pe termen lung împotriva infrastructurilor critice, guvernelor, companiilor și organizațiilor internaționale. Aceste atacuri folosesc vulnerabilități necunoscute (zero-day), tehnici avansate de phishing și programe malware sofisticate pentru a pătrunde în sistemele țintă.
-Campanii de dezinformare și manipulare a informațiilor: Rusia este cunoscută pentru utilizarea campaniilor de dezinformare pentru a influența opinia publică și pentru a crea diviziuni în societățile occidentale. Aceste campanii sunt desfășurate prin intermediul rețelelor sociale, site-urilor de știri false și conturilor automate (bots) care răspândesc informații distorsionate sau false. Un exemplu notabil este implicarea în alegerile din SUA din 2016 și 2020.
-Atacuri asupra infrastructurilor critice: Rusia a fost implicată în atacuri cibernetice asupra infrastructurilor critice, cum ar fi rețelele de energie electrică și sistemele de transport. Un exemplu sunt atacurile împotriva infrastructurii energetice din Ucraina din ultimul deceniu, acțiuni care provoacă întreruperi de curent majore și mari pierderi economice.
-Spionaj cibernetic: Moscova desfășoară operațiuni complexe de spionaj cibernetic pentru a colecta informații clasificate și sensibile de la guvernele străine, organizații internaționale, companii multinaționale și grupuri de experți. Hackerii ruși vizează adesea instituțiile de cercetare, universitățile, și companiile tehnologice pentru a obține informații despre inovațiile tehnologice și cercetările științifice.
-Software rău intenționat și ransomware: Rusia este considerată un centru de dezvoltare pentru programe de tip ransomware, folosite pentru a bloca accesul la datele victimei până când o răscumpărare este plătită. Hackerii ruși sunt acuzați de atacuri ransomware împotriva instituțiilor de sănătate, firmelor private și agențiilor guvernamentale din întreaga lume.
-Tehnici de război psihologic: Prin intermediul unor atacuri cibernetice specifice și campanii de dezinformare, Rusia încearcă să demoralizeze populația din statul țintă, să slăbească încrederea în instituțiile statului și să influențeze deciziile politice.
Ofensivă permanentă
Operațiunea NotPetya (2017) a fost un atac ransomware care a afectat companii și instituții din întreaga lume, începând cu Ucraina. NotPetya a provocat pagube economice masive, fiind considerat unul dintre cele mai costisitoare atacuri cibernetice din istorie.
SolarWinds (2020) este denumirea dată de experți unei campanii sofisticate de spionaj cibernetic care a compromis lanțul de aprovizionare al software-ului SolarWinds, utilizat pe scară largă de agenții guvernamentale și companii mari din SUA. Atacul a permis hackerilor să acceseze rețelele guvernamentale și de afaceri timp de câteva luni, înainte de a fi descoperit.
Pe lângă influențarea alegerilor prin dezinformare, Rusia a fost acuzată că a încercat să acceseze sistemele de vot din diferite țări, inclusiv SUA și Franța, pentru a crea haos și a semăna neîncredere în procesele democratice.
Tacticile de război cibernetic ale Rusiei sunt coordonate și integrate într-o strategie mai amplă de război informațional, care vizează să exploateze vulnerabilitățile societăților democratice și să le submineze din interior pentru atingerea oviectivelor geopolitice ale Moscovei și aliaților săi.
Unități de elită
În Federația Rusă, mai multe unități și servicii de informații sunt implicate în războiul cibernetic, fiecare cu responsabilități și funcții specifice. Acestea includ Serviciul Federal de Securitate (FSB), Direcția Principală de Informații a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse (GRU), Serviciul de Informații Externe (SVR) și alte entități asociate cu statul rus.
1. FSB (Serviciul Federal de Securitate)
Responsabilități: FSB este principala agenție de securitate internă a Rusiei și succesorul KGB-ului sovietic. Este responsabil de contraspionaj, securitate internă, combaterea terorismului, și, în contextul războiului cibernetic, de protecția infrastructurii critice a Rusiei și de operațiuni de atac cibernetic.
Unități specializate: Unitatea 71330 din cadrul FSB, cunoscută și sub numele de „Directoratul pentru Securitatea Informațiilor” (CSI), se ocupă de monitorizarea comunicațiilor interne și de protecția cibernetică a Rusiei. Alte unități sunt implicate în dezvoltarea și utilizarea de software malițios pentru a ataca infrastructura critică a altor state.
Activități cibernetice: FSB este implicată în atacuri cibernetice împotriva instituțiilor guvernamentale străine și companiilor critice, dar și în colectarea de informații prin mijloace cibernetice. Instituția coordonează atacurile ciberbetice împotriva opoziției interne, lucru relatate și în diferite anchete mass-media.
2. GRU (Direcția Principală de Informații a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse)
Responsabilități: GRU este principala agenție de informații militare a Rusiei. Este cunoscută pentru operațiunile sale ofensive, inclusiv atacuri cibernetice și activități de sabotaj în străinătate.
Unități specializate: Unități ale GRU, cum ar fi Unitatea 26165 (cunoscută sub numele de „Fancy Bear” sau APT28) și Unitatea 74455 (cunoscută sub numele de „Sandworm Team”), sunt celebre pentru atacurile cibernetice sofisticate împotriva unor ținte internaționale, inclusiv alegeri și infrastructuri critice. Aceste unități sunt implicate în colectarea de informații, sabotaj cibernetic și campanii de dezinformare.
Activități cibernetice: GRU a fost acuzată de implicare în multiple atacuri cibernetice de mare amploare, cum ar fi hack-urile asupra Partidului Democrat în timpul alegerilor din SUA din 2016, atacul NotPetya din 2017 și campanii de atacuri împotriva infrastructurilor energetice europene și americane.
3. SVR (Serviciul de Informații Externe)
Responsabilități: SVR este agenția de informații externe a Rusiei, responsabilă de colectarea de informații politice, economice, științifice și tehnologice din străinătate.
Unități specializate: Unitatea APT29 (cunoscută sub numele de „Cozy Bear”) este asociată cu SVR și este implicată în operațiuni de spionaj cibernetic de înaltă calitate. Această unitate este cunoscută pentru infiltrarea în rețelele guvernamentale și companiile private din întreaga lume, inclusiv în cadrul atacului SolarWinds din 2020.
Activități cibernetice: SVR folosește operațiuni cibernetice pentru a accesa și fura informații sensibile de la guvernele străine, organizații internaționale și companii tehnologice, punând accent pe informații valoroase din domeniile diplomatic, economic și științific.
4. Centrul de Securitate Informațională (CIB) din cadrul FSB
Responsabilități: Este o divizie specializată a FSB care se concentrează pe securitatea cibernetică internă și pe contraspionaj cibernetic. De asemenea, participă la monitorizarea activităților online și la protejarea rețelelor critice rusești.
Activități cibernetice: CIB este implicat în blocarea și monitorizarea activităților cibernetice interne și externe care ar putea amenința securitatea națională a Rusiei.
5. Unități asociate cu Ministerul Apărării și alte structuri militare
Există diverse alte unități și departamente din cadrul Ministerului Apărării și altor structuri militare ruse care se ocupă cu războiul cibernetic, unele dintre acestea având roluri în apărarea cibernetică, iar altele în operațiuni ofensive.
6. Hackeri afiliați și grupuri proxy:
Pe lângă agențiile oficiale, Rusia folosește și hackeri independenți sau grupuri de criminalitate cibernetică care operează ca „proxy” pentru a efectua atacuri cibernetice la ordinele statului. Aceștia pot fi motivați financiar, dar și prin sprijinul sau protecția oferită de guvernul rus. De exemplu, grupuri ca Evil Corp și Conti sunt suspectate de colaborare cu agențiile de informații ruse pentru a desfășura atacuri ransomware și alte activități cibernetice.
7. Unități de cercetare și dezvoltare cibernetică:
Rusia investește mult în cercetare și dezvoltare pentru a crea noi instrumente cibernetice de atac, inclusiv programe malware, exploituri de tip zero-day și tehnologii de hacking avansate. Aceste activități sunt sprijinite de universități și institute de cercetare tehnologică afiliate cu statul.
Aceste organizații lucrează deseori în sinergie pentru a desfășura campanii de atac cibernetic integrate și complexe, având obiective clare în funcție de interesele strategice ale Federației Ruse.
Bomba Telegram
Fondatorul şi patronul mesageriei Telegram, Pavel Durov, a criticat recent Franţa pentru că l-a arestat şi inculpat din cauza publicării de conţinuturi ilicite pe aplicaţia sa. Într-un lung mesaj pe Telegram, prima sa reacţie după arestare, Durov găseşte „surprinzător” că este tras la răspundere pentru conţinutul postat de alte persoane. „A utiliza legi ce datează din era pre-smartphone pentru a acuza un director general de infracţiuni comise de terţi pe platforma pe care el o administrează este o abordare greşită”, a declarat miliardarul de 39 de ani. De asemenea, el a denunţat afirmaţiile potrivit cărora „Telegram este un fel de paradis anarhic”, calificându-le drept „absolut false”. „Noi suprimăm în fiecare zi milioane de mesaje şi canale dăunătoare”, a insistat Durov. El a respins acuzaţiile Franţei conform cărora Parisul nu primise răspunsuri de la Telegram la solicitările sale. Astfel, Durov a afirmat că el personal ajutase autorităţile franceze „să stabilească o linie de asistenţă telefonică cu Telegram pentru a face faţă ameninţării teroriste în Franţa”.
Obiectiv personal
Adoptând un ton mai degrabă conciliant la finalul mesajului său, Durov a recunoscut că majorarea puternică a numărului de utilizatori ai mesageriei Telegram – pe care el îl evaluează acum la 950 de milioane în întreaga lume – a generat o situaţie care „a permis infractorilor să abuzeze mai uşor de platforma noastră”. „De aceea, mi-am fixat drept obiectiv personal să veghez ca noi să ameliorăm considerabil lucrurile în această privinţă”, a declarat Durov, adăugând că această problemă este analizată „în interiorul” companiei şi că detalii mai ample vor fi comunicate în viitor. „Sper că evenimentele din luna august vor permite Telegram – şi sectorului reţelelor sociale în ansamblul său – să devină mai sigure şi mai puternice”, a mai afirmat Pavel Durov. El a adăugat că dacă Telegram nu va reuşi să ajungă la o înţelegere cu structurile de reglementare locale asupra „unui bun echilibru între viaţa privată şi securitate”, atunci „noi vom fi gata să părăsim această ţară”. După patru zile în care s-a aflat în custodia poliţiei franceze, Durov, care deţine paşapoarte rus, francez şi al Emiratelor Unite, a fost inculpat pentru numeroase infracţiuni legate de aplicaţia sa de mesagerie şi i s-a interzis să părăsească teritoriul Franţei. Controlul său judiciar aspru prevede de asemenea o cauţiune de cinci milioane de euro şi o prezentare la comisariat de două ori pe săptămână.
Acuzații ruse
La Moscova, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a avertizat că aceste urmăriri împotriva unui „cetăţean rus” nu trebuie să se transforme în „persecuţie politică”. Printre susţinătorii notorii ai omului de afaceri se numără avertizorul de integritate american stabilit în Rusia, Edward Snowden, precum şi magnatul în domeniul tehnologiilor Elon Musk, care a făcut postări sub hashtag-ul #FreePavel. Pavel Durov, a cărui avere actuală este estimată de revista Forbes la 15,5 miliarde de dolari, a fost arestat pe aeroportul Bourget, lângă Paris, unde sosise din Azerbaidjan. Potrivit unei surse apropiate dosarului, Pavel Durov şi fratele său Nikolai, cofondatori ai Telegram, făceau din luna martie obiectul unor mandate de căutare emise de justiţia franceză în cadrul unei anchete preliminare. Fondată în 2013, mesageria Telegram, care a afirmat mereu că respectă legile europene, s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatorii săi. O a doua anchetă a fost declanşată împotriva miliardarului pentru „violenţe grave” comise la Paris asupra unuia dintre fiii săi, născut în 2017, potrivit unei alte surse apropiate dosarului.
Telegram și TikTok, front strategic pentru Moscova
Pe fondul invaziei pe scară largă lansată împotriva Ucrainei, Rusia a intensificat utilizarea platformelor Telegram și TikTok pentru spionaj și propagandă, folosindu-le în moduri diferite pentru a-și avansa interesele geopolitice.
Rusia utilizează Telegram pentru a recruta operativi în Europa și alte regiuni. De exemplu, o unitate specială din cadrul Direcției Principale a Statului Major General al Forțelor Armate Ruse a folosit Telegram pentru a recruta indivizi care să participe la operațiuni de sabotaj. În 2024, un agent recrutat prin Telegram a fost implicat într-un atac cu cocktail Molotov asupra unui muzeu din Riga, Letonia. Rusia folosește canale de căutare de locuri de muncă și grupuri de discuții pentru a identifica potențiali agenți, inclusiv activiști pro-ruși, criminali sau extremiști de dreapta și stânga.
Telegram este folosit pentru a răspândi informații false și pentru a coordona campanii de dezinformare în legătură cu diverse conflicte, cum ar fi războiul din Ucraina sau conflictele din Orientul Mijlociu. De exemplu, în timpul războiului din Orient din 2023, Telegram a fost folosit pentru a organiza campanii de vandalism în Paris, unde cetățeni moldoveni au fost recrutați pentru a desena simboluri ale Stelei lui David pe clădiri.
Telegram colaborează cu autoritățile ruse, inclusiv cu FSB și Roskomnadzor (organismul de reglementare a mass-media), pentru a bloca canale care sunt considerate problematice de statul rus. Aceasta face parte dintr-o strategie mai amplă de cenzură și control asupra conținutului de pe internet în Rusia, permițând guvernului rus să controleze fluxul de informații.
Balalaika TikTok
Conturile afiliate statului rus și-au intensificat activitatea pe TikTok în 2024, cu o creștere semnificativă a numărului de postări și a nivelului de angajament. Deși numărul de conturi active este mai mic decât pe alte platforme, angajamentul per postare pe TikTok este mult mai mare. De exemplu, postările rusești pe TikTok au obținut de 13 ori mai multă interacțiune per postare decât cele de pe platforma X (fostul Twitter).
Serviciile de informații ale Federației Ruse folosesc TikTok pentru a viza tinerii utilizatori din Occident, promovând teme care creează diviziuni, cum ar fi criticile la adresa politicilor lui Joe Biden, tensiunile legate de Israel și alte subiecte controversate. Aceste teme sunt concepute pentru a amplifica polarizarea și a influența opiniile tinerilor cu privire la politica internațională și pozițiile statelor occidentale.
Similar cu Telegram, TikTok este folosit de Rusia pentru a recruta operativi și saboteuri. De exemplu, agenți recrutați prin TikTok au fost implicați în acțiuni de sabotaj în Europa, cum ar fi vandalizarea clădirilor din Paris cu simboluri ale Stelei lui David, ca parte a unei campanii de dezinformare mai ample.
Moscova utilizează atât Telegram, cât și TikTok pentru a-și susține operațiunile de propagandă și spionaj. Telegram este preferat pentru coordonarea secretă a operațiunilor și recrutarea de agenți, în timp ce TikTok este folosit mai mult pentru răspândirea propagandei și influențarea opiniei publice, mai ales în rândul tinerilor din statele considerate inamice.
Mandarinii cibernetici
În ultimii ani, tactica Chinei în războiul cibernetic este marcată de o strategie agresivă și sofisticată, care combină operațiuni de spionaj cibernetic, atacuri asupra infrastructurilor critice și campanii de influență pentru a submina adversarii și a-și proteja interesele strategice.
China se concentrează pe compromiterea și menținerea accesului persistent la infrastructuri critice din Statele Unite, cum ar fi rețelele de comunicații, energie, transporturi și apă. Grupurile sponsorizate de stat, cum ar fi Volt Typhoon, au fost implicate în infiltrarea și exploatarea acestor sisteme, pregătindu-se pentru atacuri potențial disruptive sau distructive în caz de conflict cu SUA. Această strategie este menită să pregătească terenul pentru eventuale atacuri care să paralizeze funcționarea infrastructurii în timpul unei crize majore, cum ar fi o invazie a Taiwanului.
Serviciile de spionaj din China utilizează operațiuni de spionaj cibernetic pentru a fura proprietate intelectuală, inovații tehnologice și date personale și corporative. Potrivit directorului FBI, Christopher Wray, China angajează zilnic acțiuni de atac împotriva securității economice a SUA, vizând nu doar infrastructura militară, ci și infrastructurile civile, cum ar fi centralele de tratare a apei, rețelele electrice și sistemele de conducte pentru petrol și gaze.
Pregătiri de război
Dacă China ar invada insula Taiwan, se așteaptă ca aceasta să lanseze atacuri cibernetice concertate împotriva Statelor Unite pentru a împiedica deciziile militare, a induce panică socială și a interfera cu desfășurarea forțelor americane. De exemplu, atacurile ar putea viza porturile și infrastructurile de transport critice, sistemele de energie și alte servicii esențiale, încercând să saboteze capacitatea SUA de a răspunde la o criză.
China poate ataca rețelele companiilor care furnizează servicii esențiale pentru operatorii de infrastructură critică sau pentru armata americană. Aceste atacuri pot implica preluarea controlului asupra sistemelor IT ale acestor companii, menținerea accesului nedetectat pentru a realiza acte de sabotaj în caz de conflict.
Grupurile cibernetice chineze, cum ar fi Volt Typhoon, utilizează tehnici LOTL, care implică utilizarea de instrumente și procese native din sisteme deja existente pentru a accesa și a se infiltra nedetectate în rețelele IT. Această abordare le permite să rămână ascunși mai mult timp și să minimizeze semnăturile digitale care ar putea trăda activitatea lor.
Autoritățile de la Beijing adoptă o abordare holistică în războiul cibernetic, integrând atacuri cibernetice cu tactici de influență informațională, într-o strategie care vizează atât infrastructurile militare, cât și cele civile, cu scopul de a destabiliza și a slăbi adversarii săi pe multiple fronturi.
Frontul invizibil
China folosește mai multe unități și agenții guvernamentale pentru a coordona și desfășura operațiuni de război cibernetic. Cele mai importante organizații implicate sunt Ministerul Securității Statului (MSS), Unitatea 61398 a Armatei Populare de Eliberare (PLA), Unitatea 61419 a PLA și alte grupuri afiliate care desfășoară activități de spionaj cibernetic, colectare de informații și atacuri asupra infrastructurilor critice ale altor state.
Ministerul Securității Statului (MSS) este principala agenție de informații a Chinei, responsabilă de colectarea de informații externe și contraspionaj. Este activ în spionajul cibernetic global, incluzând colectarea de date de la guverne străine, companii și organizații internaționale.
Sub MSS operează mai multe unități specializate, echipe de hacking cunoscute, precum „APT 3” (Advanced Persistent Threat 3) și „APT 10” (cunoscut și sub numele de „Stone Panda” sau „MenuPass”), care sunt responsabile pentru unele dintre cele mai importante atacuri cibernetice la nivel mondial. De exemplu, APT 10 a fost implicată în campania „Cloud Hopper”, care a vizat furnizori de servicii de tehnologie cloud pentru a obține acces la datele clienților globali.
Unitatea 61398 a Armatei Populare de Eliberare (PLA), cunoscută și sub numele de „APT 1” sau „Comment Crew,” este una dintre cele mai cunoscute unități de hacking din cadrul PLA. Se specializează în spionaj cibernetic, vizând sectoare strategice din economiile occidentale, inclusiv industria aerospațială, telecomunicațiile, energia și tehnologia.
De pildă, în 2014, Departamentul de Justiție al SUA a acuzat cinci ofițeri ai Unitatea 61398 pentru furt de proprietate intelectuală și secrete comerciale de la companii americane, cum ar fi Westinghouse Electric și Alcoa. Aceste atacuri au avut ca scop obținerea de avantaje economice pentru China și sprijinirea dezvoltării industriei interne.
Hacking de stat
Unitatea 61419 a PLA este o unitate responsabilă de războiul cibernetic în zona de Sud-Vest a Chinei, având roluri în spionaj și protejarea rețelelor critice ale Chinei.
Unitatea este cunoscută pentru implicarea sa în operațiuni de hacking direcționate împotriva infrastructurilor critice ale statelor vecine și ale țărilor occidentale, utilizând tehnici avansate de infiltrare și exfiltrare a datelor.
China folosește adesea echipe de hacking externe și subcontractanți privați pentru a desfășura operațiuni de hacking, oferind acestor actori non-statali un anumit grad de deniabilitate plauzibilă. Aceste grupuri includ nume ca „APT 41” (cunoscut și sub numele de „Double Dragon”), care este renumit pentru operațiuni de hacking atât pentru beneficii financiare, cât și pentru spionaj.
Oficiul de Strategie Cibernetică a PLA coordonează războiul cibernetic în cadrul PLA și elaborează strategii pentru integrarea atacurilor cibernetice în operațiuni militare mai mari. Se concentrează pe dezvoltarea de capabilități avansate de atac cibernetic, inclusiv atacuri asupra infrastructurilor critice ale adversarilor.
Volt Typhoon este un grup de hacking asociat cu China, implicat în pre-poziționarea pentru atacuri asupra infrastructurilor critice din SUA, inclusiv rețelele de comunicații, energie, transporturi, apă și sisteme de gestionare a apei. Se crede că Volt Typhoon folosește tehnici avansate de infiltrare și menținere a accesului nedetectat pentru a implementa o strategie masivă de sabotaj în caz de conflict cu Statele Unite.
Campania „Cloud Hopper” (APT 10) a fost o operațiune globală de spionaj cibernetic care a vizat furnizori de servicii cloud pentru a accesa datele clienților lor, inclusiv companii din SUA, Europa și Asia. Această campanie a permis Chinei să obțină informații valoroase despre diverse sectoare industriale și tehnologice. Experții occidentali au atras atenția că Beijingul a reluat această operațiuni, folosind Macao ca bază de operațiuni la nivel global.
Deci China folosește o combinație de unități de stat, organizații militare și hackeri privați pentru a-și desfășura operațiunile cibernetice. Scopul lor este atât obținerea de avantaje economice și militare, cât și protejarea și extinderea influenței globale a autorităților de la Beijing.
Teheranul lansează jihadul cibernetic
Strategia Republicii Islamice Iranul în războiul cibernetic se concentrează pe o combinație de operațiuni ofensive și defensive pentru a-și proteja interesele naționale și a-și extinde influența regională și globală. Această strategie implică utilizarea unor unități specializate, tehnologii avansate și tactici sofisticate pentru a efectua atacuri cibernetice și pentru a spiona adversarii.
Teheranul desfășoară atacuri cibernetice împotriva infrastructurilor critice din alte țări, vizând în special sectoarele guvernamentale, de apărare, telecomunicații și energie. Grupuri precum MuddyWater, Cotton Sandstorm, și Static Kitten sunt cunoscute pentru atacurile lor asupra organizațiilor guvernamentale și companiilor din Orientul Mijlociu, inclusiv Arabia Saudită, dar și din alte regiuni, cum ar fi Europa și SUA.
Acești actori utilizează malware avansat și tehnici de inginerie socială pentru a obține acces la informații sensibile și pentru a perturba operațiunile adversarilor.
Mujahedinii cibernetici
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) are un rol central în strategia cibernetică a Iranului, cu unități dedicate pentru desfășurarea de operațiuni cibernetice ofensive și defensive. Aceste unități sunt implicate în atacuri asupra infrastructurilor critice ale altor state, cum ar fi atacurile din 2012 asupra companiei Saudi Aramco și atacurile asupra instituțiilor financiare și de media din SUA. IRGC investește, de asemenea, în recrutarea și instruirea de talente cibernetice prin programe educaționale specializate pentru a îmbunătăți capabilitățile tactice și tehnologice ale Iranului în spațiul cibernetic.
Iranul folosește tactici de influență cibernetică pentru a destabiliza statele adverse și a amplifica mesajele sale strategice. Aceste operațiuni includ campanii de dezinformare și utilizarea unor organizații criminale pentru a ataca ținte specifice, cum ar fi comunitățile evreiești și israeliene din Europa. De exemplu, grupuri precum FOXTROT și RUMBA, recrutate de Iran, au fost implicate în atacuri asupra ambasadelor israeliene în Bruxelles și Stockholm în 2024.
Iranul a fost implicat în atacuri asupra infrastructurii critice, cum ar fi stațiile de alimentare cu benzină din SUA și sistemele de apă și de gestionare a deșeurilor din mai multe state americane, în încercarea de a semăna haos și a deteriora serviciile esențiale. Un grup afiliat IRGC, cunoscut sub numele de CyberAvengers, a vizat sisteme de control industriale utilizând parole implicite pentru a compromite infrastructura și a lăsa mesaje de defăimare.
Atac și apărare
Iranul și-a dezvoltat capacități defensive prin intermediul Comandamentului de Apărare Cibernetică, responsabil pentru protejarea infrastructurilor naționale critice împotriva amenințărilor cibernetice. Acest comandament colaborează cu alte unități militare și de informații pentru a asigura o abordare coordonată a războiului cibernetic și pentru a îmbunătăți reziliența în fața atacurilor externe.
Atacul asupra Saudi Aramco (2012) a vizat operațiunile companiei și a distrus date de pe peste 30.000 de computere, demonstrând capacitatea Iranului de a ataca sectoare critice de energie.
În 2023, un grup afiliat IRGC a atacat sistemele de apă și de gestionare a deșeurilor din Pennsylvania și alte state americane.
Iranul a fost acuzat de un atac cibernetic care a afectat rețelele guvernamentale albaneze, determinând Albania să rupă relațiile diplomatice cu Teheranul. Atacul a fost provocat de adăpostirea de către statul balcanic al unui important grup de opoziție, MEK, în urma negocierilor dintre Albania, SUA și alte state partenere.
Iranul utilizează o gamă largă de tactici și tehnologii pentru a-și atinge obiectivele strategice, inclusiv utilizarea malware-ului avansat, tehnici de social engineering, și crearea unor rețele complexe de influență și spionaj cibernetic. Aceste operațiuni sunt integrate într-o strategie mai largă de apărare națională și de influență regională, reflectând rolul tot mai important al războiului cibernetic în politica de securitate a Iranului.
Șiism cibernetic
Iranul utilizează mai multe unități și agenții pentru a desfășura și coordona operațiuni de război cibernetic. Printre acestea, cele mai importante sunt Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), Ministerul Informațiilor și Securității Naționale (MOIS), și Comandamentul de Apărare Cibernetică.
IRGC este principala forță militară iraniană responsabilă de operațiuni cibernetice, având unități specializate pentru activități ofensive și defensive. Unitățile de cibernetică ale IRGC efectuează atacuri asupra infrastructurilor critice ale altor state, se angajează în operațiuni de spionaj pentru a colecta informații sensibile, și desfășoară campanii de influență pentru a destabiliza adversarii.
CyberAvengers este Uun grup afiliat IRGC, cunoscut pentru atacuri cibernetice împotriva infrastructurilor critice, cum ar fi sistemele de apă din SUA, utilizând tehnici precum hacking-ul PLC-urilor (Programmable Logic Controllers) și lăsând mesaje defăimătoare pe echipamentele vizate.
APT33 (Holmium) este un grup asociat IRGC specializat în atacuri cibernetice asupra industriilor aeriene și petroliere, folosind tehnici precum „password spraying” pentru a compromite conturile de e-mail și a obține acces la informații confidențiale.
MuddyWater este un alt grup de hacking afiliat IRGC, cunoscut pentru atacuri de spionaj asupra guvernelor și organizațiilor din Orientul Mijlociu și Europa.
Arhitectura de apărare cibernetică
Ministerul Informațiilor și Securității Naționale (MOIS), agenția principală de informații a Iranului, este implicată în operațiuni de spionaj cibernetic și colectare de informații. MOIS utilizează echipe de hackeri pentru a desfășura operațiuni de hacking împotriva țintelor din afara Iranului, inclusiv guverne, organizații internaționale, și companii.
MOIS este cunoscut pentru implicarea sa în operațiuni de phishing și alte atacuri cibernetice care vizează obținerea de informații secrete de la ținte politice și economice de interes strategic pentru Iran.
Comandamentul de Apărare Cibernetică este responsabil pentru protejarea infrastructurii naționale critice a Iranului împotriva atacurilor cibernetice externe. Acesta colaborează îndeaproape cu alte unități militare și agenții de informații pentru a asigura o apărare eficientă împotriva amenințărilor cibernetice.
Comandamentul coordonează cu IRGC și alte agenții pentru a dezvolta strategii defensive și pentru a răspunde la atacuri externe, precum și pentru a menține o prezență constantă în spațiul cibernetic.
Conform rapoartelor serviciilor de informații occidentale, strategia cibernetică a Iranului implică utilizarea unei rețele complexe de unități și agenții pentru a desfășura operațiuni ofensive, defensive și de influență în spațiul cibernetic, având ca scop apărarea intereselor naționale și destabilizarea adversarilor internaționali.
Axa cibernetică a răului?
Există indicii și rapoarte care sugerează o colaborare emergentă între Rusia, China și Iran în războiul cibernetic. Deși nu există dovezi clare care să demonstreze o alianță formalizată și bine coordonată între aceste trei țări, există multiple cazuri în care acțiunile și interesele lor în spațiul cibernetic par să se alinieze.
Rusia, China și Iran au un interes comun în a contracara influența Occidentului și a proteja propriile regimuri de amenințări externe. Aceste țări folosesc metode similare de război cibernetic, inclusiv spionaj, furt de proprietate intelectuală, atacuri asupra infrastructurilor critice și campanii de dezinformare. De exemplu, toate cele trei țări folosesc tehnici de „living off the land” pentru a rămâne ascunse în rețelele IT ale adversarilor lor.
Există rapoarte neoficiale care sugerează că Rusia și China ar putea împărtăși tehnologii și tactici cibernetice între ele, iar Iranul ar beneficia indirect de acest schimb. Începând cu anul 2022, experții din domeniul securității cibernetice au remarcat că unele tehnici utilizate de grupuri iraniene de hacking seamănă cu cele folosite de grupuri rusești, sugerând o posibilă partajare de cunoștințe sau cooperare indirectă.
În timpul conflictului din Ucraina și al altor tensiuni internaționale recente, au existat dovezi de acțiuni cibernetice coordonate sau susținute reciproc între aceste țări. De exemplu, Iranul a folosit atacuri cibernetice pentru a perturba activitățile companiilor israeliene și americane, în timp ce Rusia a efectuat atacuri asupra infrastructurilor critice din Ucraina și Europa de Est. China, de asemenea, s-a concentrat pe spionaj și furt de proprietate intelectuală în Occident, creând o presiune constantă asupra țărilor occidentale.
Colaborare intensă
Rusia, China și Iran folosesc platforme de social media și rețelele de dezinformare pentru a influența opinia publică globală și pentru a submina încrederea în instituțiile democratice din Occident. De exemplu, campanii de dezinformare rusești și chineze au fost observate pe TikTok, Telegram și alte platforme, iar unele dintre ele au promovat narative similare, ceea ce sugerează o coordonare la nivel strategic.
Un raport al NSA din 2024 menționează că grupurile de hacking sponsorizate de stat din China, cum ar fi Volt Typhoon, au colaborat indirect cu actori din Rusia pentru a menține accesul persistent în infrastructurile critice ale SUA, cum ar fi rețelele de energie și comunicații.
Totodată există dovezi de coordonare între Rusia și Iran în campanii de dezinformare vizând alegerile din SUA și Europa, precum și în campanii de influențare a opiniei publice despre conflicte regionale. China a adoptat o strategie similară, folosind propriile sale platforme și resurse pentru a amplifica aceste mesaje.
Deși nu există o alianță cibernetică formalizată între Rusia, China și Iran, acțiunile lor în spațiul cibernetic indică o colaborare tacită sau coordonare informală pentru a-și atinge obiectivele comune. Toate cele trei țări utilizează o combinație de atacuri cibernetice, spionaj, furt de date și campanii de influență informațională pentru a slăbi adversarii comuni și a-și consolida poziția pe scena geopolitică globală.
Apărarea UE scârție
Războiul din Ucraina şi apropiatele alegeri prezidenţiale din SUA au dominat summitul NATO de la Washington din această lună, dar, departe de scena publică, planificatorii militari ai alianţei s-au concentrat pe evaluarea costului enorm al reparării apărării europene, care scârţâie.
Liderii NATO au convenit anul trecut asupra unor planuri pentru cea mai mare revizuire din ultimele trei decenii a capacităţilor sale de apărare, pe fondul temerilor tot mai mari legate de agresiunea rusă. În culise, oficialii au analizat de atunci cerinţele minime de apărare pentru realizarea acestor planuri, care au fost trimise guvernelor naţionale în ultimele săptămâni, potrivit unui planificator militar.
Cerinţele minime detaliază deficienţele armatelor NATO în domenii-cheie, oferind o indicaţie aproximativă a numărului de miliarde de euro care ar putea costa remedierea acestora, a declarat planificatorul militar. NATO îşi propune să transforme aceste cerinţe în obiective obligatorii pentru guvernele individuale, pentru a asigura apărarea Europei până în toamna anului 2025, când va organiza o reuniune periodică a miniştrilor apărării.
Conform mass-media, care citează surse militare, sunt şase domenii pe care alianţa celor 32 de ţări le-a identificat ca fiind cel mai urgent de abordat.
Statele NATO în pericol
Printre aceste domenii se numără deficitul de apărare aeriană şi de rachete cu rază lungă de acţiune, numărul de trupe, muniţia, bătăile de cap logistice şi lipsa de comunicaţii digitale sigure pe câmpul de luptă.
Concluziile arată că NATO se confruntă cu dificultăţi în atingerea obiectivelor sale într-un moment în care unitatea sa ar putea fi pusă la încercare de constrângerile bugetare în rândul membrilor europeni proeminenţi şi de divergenţele cu privire la cât de dură ar trebui să fie poziţia sa faţă de Rusia.
În mod crucial, alegerile prezidenţiale americane din acest an ridică perspectiva ca puterea dominantă din NATO să fie condusă de un om critic la adresa alianţei – fostul preşedinte Donald Trump – care a acuzat partenerii europeni că profită de sprijinul militar al SUA. La summitul de la Washington din 9-11 iulie, unii responsabili politici europeni au recunoscut public că, indiferent de cine va câştiga alegerile din noiembrie, continentul va trebui să îşi majoreze cheltuielile militare.
„Trebuie să recunoaştem că pentru America, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale, prioritatea se va îndrepta din ce în ce mai mult către Indo-Pacific, astfel încât ţările europene din NATO trebuie să facă mai mult din munca cea grea”, a declarat ministrul britanic al apărării, John Healey, în marja summitului.
Probleme financiare
Surse oficiale NATO au subliniat că liderii alianţei au convenit la Washington că, în multe cazuri, vor fi necesare cheltuieli de peste 2% din PIB pentru a remedia deficitele. Acesta a precizat că 23 de membri îndeplinesc în prezent cerinţa de mininum 2% sau o depăşesc.
„Indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, aliaţii europeni vor trebui să continue să îşi crească capacităţile de apărare, gradul de pregătire al forţelor şi stocurile de muniţie”, au declarat sursele NATO.
NATO se află în cel mai înalt stadiu de alertă de după Războiul Rece, oficialii săi cei mai pesimişti, inclusiv ministrul german al apărării, Boris Pistorius, avertizând că un atac al Rusiei la graniţele sale ar putea avea loc în termen de cinci ani.
În timp ce economia rusă se află deja pe picior de război, guvernele europene s-ar putea confrunta cu rezistenţă dacă vor solicita mai mulţi bani pentru cheltuielile de apărare de la contribuabilii care se resimt din cauza costului vieţii. Pentru mulţi, un război pare o perspectivă îndepărtată şi nu văd urgenţa unei pregătiri în acest sens, spun analiştii.
Făcându-se ecoul oficialilor americani, mulţi responsabili politici europeni – inclusiv britanicul John Healey – spun deja că cheltuielile pentru apărare vor trebui să depăşească obiectivul actual al alianţei de 2% din PIB.
Tuuli Duneton, subsecretar de stat pentru politica de apărare în Estonia – unul dintre guvernele cele mai agresive din Europa în atitudinea faţă de Rusia – a sugerat într-un briefing online din 2 iulie, înaintea reuniunii de la Washington, că summitul NATO de anul viitor ar trebui să discute despre creşterea obiectivului de cheltuieli la 2,5% sau 3%.
Strategia SUA
Statele Unite sunt de departe cel mai mare contributor la operaţiunile NATO. Potrivit estimărilor NATO publicate în iunie, Statele Unite vor cheltui 967,7 miliarde de dolari pentru apărare în 2024, de aproximativ 10 ori mai mult decât Germania, a doua ţară cu cele mai mari cheltuieli, cu 97,7 miliarde de dolari. Cheltuielile militare totale ale NATO pentru 2024 sunt estimate la 1.474,4 miliarde de dolari.
Alegerea de către Trump a candidatului său la vicepreşedinţie în persoana senatorului J.D. Vance – care se opune ajutorului pentru Ucraina şi a criticat partenerii NATO ca fiind „clienţi ai bunăstării” – a stârnit îngrijorare în unele capitale europene.
Locotenent-colonelul Charlie Dietz, purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat că SUA sprijină eforturile aliaţilor europeni de a creşte cheltuielile pentru apărare la cel puţin obiectivul de 2% din PIB şi a remarcat că aceştia au făcut deja progrese semnificative în creşterea bugetelor.
„Planurile regionale de apărare ale NATO implică sporirea pregătirii şi flexibilităţii în întreaga Alianţă. Ne menţinem angajamentul de a contribui semnificativ la aceste eforturi”, a declarat Dietz pentru Reuters.
Prima revizuire serioasă a strategiei NATO de la sfârşitul Războiului Rece va reorienta alianţa spre apărarea Europei împotriva unui eventual atac rusesc, după ani de misiuni mai îndepărtate în ţări precum Afganistan.
Reuters a raportat anterior că planificatorii NATO consideră că alianţa va avea nevoie de 35 până la 50 de brigăzi suplimentare pentru a rezista unui atac rusesc. O brigadă este formată din 3 000 până la 7 000 de soldaţi, ceea ce ar însemna între 105 000 şi 350 000 de soldaţi. Aceasta înseamnă, de exemplu, că Germania ar avea nevoie de 3-5 brigăzi suplimentare sau de 20.000 până la 30.000 de trupe de luptă suplimentare, a declarat sursa, adică efectiv o divizie în plus faţă de cele trei divizii pe care Berlinul lucrează să le echipeze în prezent.
Semn al provocărilor bugetare care apasă deja asupra celei mai mari economii europene, Germania intenţionează să îşi reducă la jumătate ajutorul militar acordat Ucrainei în 2025. În schimb, Berlinul speră că Ucraina îşi va putea acoperi cea mai mare parte a nevoilor militare cu împrumuturile de 50 de miliarde de dolari provenite din activele ruseşti îngheţate, aprobate de Grupul celor Şapte.
Războiul pentru infrastructură
Planificatorii logistici se apucă de treabă, stabilind cum să transporte alimente, combustibil şi apă trupelor de-a lungul unei linii de aprovizionare, a declarat un oficial NATO de rang înalt, un al doilea oficial subliniind că va trebui organizat şi un flux invers, al trupelor rănite şi al prizonierilor de război.
Sursele citate au menționat că podurile din statele membre sunt suficient de rezistente pentru a suporta sarcini militare grele, lucru contestat de unii experți.
O altă sursă de planificare militară a schiţat un scenariu în care forţele inamice ar putea viza baza aeriană americană din Ramstein, în sud-vestul Germaniei, sau porturile din Marea Nordului, cum ar fi Bremerhaven, prin care forţele NATO ar călători în drum spre Polonia.
În timp ce zeci de mii de trupe NATO şi sovietice s-au confruntat direct de-a lungul graniţei interne a Germaniei în timpul Războiului Rece, desfăşurarea trupelor va dura acum mai mult, linia frontului oricărui conflict urmând să fie mai la est. Ar putea dura până la 60 de zile, inclusiv timpul necesar pentru a obţine o decizie politică, potrivit primului planificator militar.
Europa nu are o capacitate feroviară suficientă pentru a deplasa tancuri, iar ecartamentele feroviare variază între Germania şi fostele state baltice sovietice, ceea ce înseamnă că armele şi echipamentele ar trebui încărcate în trenuri diferite.
NATO, citatdela cibernetică
Primul oficial NATO însărcinat cu planificarea a declarat că apărarea cibernetică trebuie consolidată pentru a proteja împotriva unui atac de piraterie informatică ce ar putea afecta posibilele desfăşurări. De exemplu, în Polonia, un atac cibernetic ar putea bloca schimbarea căii ferate şi ar putea opri deplasarea trupelor spre est.
Acest lucru face ca luarea rapidă a deciziilor şi o listă de verificare fiabilă cu steaguleţe roşii, indicând un atac rusesc iminent, să fie esenţiale.
Planificatorii NATO au stablit un număr de două cifre de indicatori de avertizare timpurie a ceea ce ar putea constitui precursorul unei invazii ruseşti în toată regula.
Europa va trebui să fie pregătită să „îşi arate dinţii” şi să deplaseze trupe gata de luptă până la linia frontului potenţial, ca răspuns la mişcările militare ruseşti, dacă este necesar, ca măsură de descurajare, dar şi pentru a prelua lupta instantaneu, în cazul în care tensiunile se transformă într-un război, a declarat sursa din planificare.
Rolul României ca stat pivot în flancul pontic al NATO și Uniunii Europene impune noi responsabilități geopolitice și de securitate autorităților de la București. Soarta bazinului Mării Negre este strâns legată de evoluțiile din Caucazul de Sud, pe fondul confruntărilor cu caracter geopolitic și istoric locale.
Interesele Turciei, Federației Ruse, Statelor Unite, Republicii Islamice Iran, Chinei, dar și al altor actori regionali ori mondiali influențează direct și indirect relațiile României cu statele din regiune.
Recentele evoluții din Nagorno-Karabach oferă o nouă dinamică prin readucerea în spațoiul constituțional azer a teritoriul controlat de autoritățile separatiste armene. Evident, un model similar de rezolvare a altor conflicte secesioniste din regiune nu va fi rezolvat într-un mod similar, atât datorită opoziției Moscovei și prezenței militare ruse în regiunile Abhazia și Oseția de Sud, dar și liniei politice pro-ruse a actualelor autorități de la Tbilisi.
Relațiile dintre România și statele din Caucazul de Sud (Georgia, Armenia și Azerbaidjan) au evoluat semnificativ în ultimele decenii, având la bază interese comune în domeniile politic, economic și cultural. Aceste relații sunt modelate de contextul geopolitic complex al regiunii, interesele strategice ale României în vecinătatea extinsă a Mării Negre și rolul său de membru al Uniunii Europene și NATO.
România și Georgia au stabilit relații diplomatice în 1992, după destrămarea URSS. Relațiile politice sunt consolidate de interesele comune în securitatea regională și susținerea integrității teritoriale a ambelor țări. România susține ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei, inclusiv în chestiuni legate de regiunile separatiste Abhazia și Oseția de Sud.
Schimburile comerciale între România și Georgia sunt în creștere, însă rămân la un nivel modest. Există potențial pentru dezvoltarea cooperării în domenii precum energie, transport și infrastructură. România și Georgia fac parte din proiecte comune de transport și energie, cum ar fi coridorul de transport Europa-Caucaz-Asia și proiectele legate de energia din Marea Caspică. Parteneriatul strategic încheiat între București și Tbilisi nu a fost implementat în realitate, dar poate servi drept bază pentru dezvoltarea unor relații aprofundate. Un rol important în acest proces este jucat însă și de linia politică a autorităților de la Tbilisi. Instrumentalizarea elementelor oligarhice de către Moscova și transformarea Georgiei într-un vasal împiedică dezvoltarea unor relații normale între România și Georgia. Din nefericire un astfel de parcurs poate inspira mișcări similare și la Chișinău, Republica Moldova având de trecut o serie de examene electorale importante în 2024 și 2025.
Republica Armenia a devenit un câmp de bătălie între interesele Federației Ruse și interesele naționale ale poporului armean. Lipsa de viziune politică din deceniile precedente a transformat Armenia într-un prizonier geopolitic al Federației Ruse. Demersurile Uniunii Europene și ale altor actori occidentali nu sunt capabile, în acest moment, să ofere Erevanului o alternativă viabilă la presiunile exercitate de Moscova.
Relațiile diplomatice dintre România și Armenia au fost stabilite tot în 1992. România a fost printre primele state care au recunoscut independența Armeniei după prăbușirea URSS. Relațiile bilaterale sunt caracterizate de un dialog deschis și cooperare în organizațiile internaționale. Evenimentele din ultimii ani au marcat profund politica internă și externă a autorităților de la Erevan, în mod deosebit pierderea controlului asupra regiunii Nagorno-Karabach.
Relațiile economice româno-armene sunt mai puțin dezvoltate comparativ cu alte state din Caucazul de Sud. Există oportunități neexploatate în sectoare precum tehnologia informației, agricultura și industria alimentară. Exporturile și importurile între cele două țări sunt la un nivel scăzut, însă există interes reciproc pentru creșterea acestora.
Comunitatea armeană din România, una dintre cele mai vechi din Europa, joacă un rol important în menținerea legăturilor culturale și educaționale. Există schimburi academice și proiecte culturale care promovează patrimoniul comun.
România și Azerbaidjan au stabilit relații diplomatice în 1992. Relațiile politice sunt strânse, bazate pe interese comune în securitatea energetică și cooperarea în cadrul unor organizații internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și OSCE.
Azerbaidjanul este un partener important al României în domeniul energiei, fiind implicat în proiecte majore precum Coridorul Sudic de Gaz, care diversifică sursele de energie ale Europei și contribuie la securitatea energetică a României. Schimburile comerciale sunt în creștere, iar investițiile reciproce sunt încurajate prin acorduri bilaterale.
Relațiile României cu statele din Caucazul de Sud sunt profund afectate de conflictele înghețate și instabilitatea politică din regiune. Autoritățile de la București sunt nevoite să gestioneze cu atenție aceste relații pentru a nu afecta relațiile bilaterale, având în vedere sensibilitățile politice și teritoriale ale regiunii.
România poate juca un rol important ca punte de legătură între Uniunea Europeană și statele din Caucazul de Sud, promovând cooperarea în domenii precum comerțul, securitatea energetică și dezvoltarea infrastructurii. Printr-o abordare strategică și consolidarea cooperării în diferite domenii, țara noastră poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii Caucazului de Sud.
România are un potențial semnificativ pentru relansarea politicii sale energetice, în pofida situației internaționale complicate. Acest lucru se poate realiza inclusiv cu sprijinul partenerilor din UE, în marja relațiilor externe, în special cu statele din Caucazul de Sud și în contextul securității energetice europene.
Bucureștiul poate juca un rol crucial în diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale pentru Europa, prin susținerea și implicarea în proiecte precum Coridorul Sudic de Gaz, care transportă gaz din regiunea Caspică (Azerbaidjan) către Europa, evitând rutele tradiționale prin Rusia.
Dezvoltarea infrastructurii pentru importul de LNG, inclusiv prin portul Constanța, ar putea spori accesul României la piețele globale de gaz, reducând astfel dependența de sursele convenționale. Măsuri similare luate de Georgia pot aprofunda relațiile dintre regiune și România.
Totodată, România poate accelera exploatarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră, ceea ce ar întări securitatea energetică națională și ar crea oportunități de export în regiunea Europei Centrale și de Est. În acest sens o colaborare cu companii din Azerbaidjan ori atragerea de capital din regiune ar consolida relațiile și ar oferi României noi oportunități de implicare în regiune, în calitatea sa de stat important din flancul pontic al UE și NATO.
Țara noastră are un potențial considerabil în domeniul energiilor regenerabile, în special în eoliene și solare. Investițiile în aceste sectoare nu numai că ar ajuta la atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon, dar ar putea și să transforme România într-un exportator net de energie verde.
Investițiile în modernizarea și digitalizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice ar putea reduce pierderile și ar îmbunătăți eficiența energetică, sporind competitivitatea României pe piața regională de energie.
Datorită poziției sale geostrategice la intersecția dintre Europa și Asia, România are potențialul de a deveni un hub energetic regional, facilitând tranzitul de energie și gaz din regiunea Caspică către Europa. Prin regiunea caucaziană, România poate juca un rol și în relațiile energetice dintre Asia Centrală și statele Uniunii Europene, crescând importanța rolului țării noastre în regiune. România a întreținut relații bune cu statele din regiune, în pofida influenței statului rus, care a împiedicat lansarea unor proiecte comune în ultimele decenii.
Implicarea activă în inițiative precum Parteneriatul Estic și cooperarea în cadrul Platformei Energiei UE pentru diversificare și securitate energetică poate consolida poziția României ca actor energetic cheie. Acest rol este un obiectiv al autorităților de la București, indiferent de culoarea politică a Guvernului ori majorității parlamentare.
Prin dezvoltarea relațiilor economice și politice cu Georgia, Armenia și Azerbaidjan, România poate facilita accesul la resursele energetice ale acestor state, contribuind astfel la securitatea energetică regională și europeană prin crearea unei rețele regionale integrată și mai rezilientă.
Încurajarea investițiilor străine și a parteneriatelor public-private în sectorul energetic ar putea accelera dezvoltarea infrastructurii și a proiectelor energetice. Companiile azere pot investi capital în aceste eforturi, cimentând relațiile privilegiate dintre Baku și București.
Investițiile în cercetare și dezvoltare în domenii precum stocarea energiei, tehnologii de energie verde și eficiența energetică ar putea plasa România în fruntea inovațiilor energetice în regiune. De pildă, România poate explora producția de hidrogen verde ca o sursă de energie curată și o alternativă pe termen lung la combustibilii fosili.
Promovarea rolului României în politica regională a Uniunii Europene, dar și în cadrul blocului comunitar se poate face prin promovarea politicilor UE privind securitatea energetică și tranziția verde, contribuind la formularea unor strategii care să sprijine diversificarea și reziliența energetică a Uniunii.
Exploatarea fondurilor europene pentru investiții în energie, inclusiv din programul Green Deal, poate sprijini dezvoltarea proiectelor strategice care să asigure independența energetică a României.
Prin valorificarea poziției sale geostrategice, resurselor proprii și a parteneriatelor regionale și europene, România poate dezvolta o politică energetică robustă care să contribuie nu doar la securitatea sa energetică, ci și la stabilitatea energetică a regiunii și a Uniunii Europene în ansamblu.
Dintre cele trei state din Caucazul de Sud, statul azer este cel care dispiune de resurse financiare disponibile pentru investiții majore. Chiar dacă autoritățile de la Baku au fost criticate pentru implementarea unei diplomații de caviar pentru a îmbunătăți relațiile cu state din UE, realpolitik-ul regional obligă România să trateze cu prioritate relațiile cu statul azer.
Modernizarea armatei azere și recentele victorii de pe fronturile din Caucaz oferă un nou statut internaționat fostei republici sovietice. România are potențialul de a atrage investiții din Azerbaidjan, având în vedere relațiile bilaterale solide și interesul comun în dezvoltarea cooperării economice și energetice. Azerbaidjanul, un important exportator de petrol și gaze naturale, este interesat să își diversifice investițiile externe și să își extindă prezența economică în regiunea Europei de Est, inclusiv în România. Prezența Socar este un exemplu în acest sens.
Companiile azere ar putea fi interesate în investiții în infrastructura de transport a gazelor și petrolului în România, având în vedere implicarea sa în proiecte precum Coridorul Sudic de Gaz. Proiecte de interconectare și stocare a gazelor naturale ar putea atrage investiții azere, consolidând rolul României ca hub energetic regional. Aceste proiecte ar putea atrage și alți investitori importanți, implicarea companiilor azere subliniind decizia statului azer de a sprijini acest efort regional.
Având în vedere angajamentele internaționale privind tranziția energetică, Azerbaidjanul ar putea investi în proiecte de energie regenerabilă din România, cum ar fi parcurile eoliene și solare, pentru a-și diversifica portofoliul energetic. Un astfel de exemplu ar putea fi folositor și statului azer în contextul dezvoltării relațiilor cu alte state din Uniunea Europeană.
Statul caucazian ar mai putea investi în dezvoltarea infrastructurii industriale din România, în special în sectoare strategice precum petrochimie, producție de echipamente pentru energie, și tehnologii avansate.
Investițiile în infrastructura de transport, cum ar fi porturile, căile ferate și drumurile, ar putea facilita conectivitatea între Azerbaidjan și piețele europene, utilizând România ca o poartă de acces. Acesta este un obiectiv mai vechi al autorităților de la București, implicarea rusă limitând drastic orice progres în acest sens.
Azerbaidjanul a investit considerabil în dezvoltarea sectorului IT intern și ar putea fi interesat să extindă aceste investiții în România, având în vedere potențialul său în acest domeniu. Parteneriatele în tehnologie și inovație ar putea aduce beneficii reciproce. România poate atrage investiții azere în centre de cercetare și dezvoltare, având în vedere interesul crescut pentru inovații în energie, mediu și tehnologii emergente. După cum menționam anterior, investițiile azere vor atrage investiții și din partea altor jucători importanți de pe piața de capital.
Și alte domenii pot fi de interes pentru capitalul azer, companiile din acest stat putând fi interesate de investiții în sectorul agricol și al industriei alimentare din România, profitând de potențialul agricol al țării și de oportunitățile de export către piețele europene. Investițiile în facilități de prelucrare a produselor alimentare și logistică ar putea fi atractive, contribuind la creșterea competitivității ambelor țări în comerțul internațional.
Companiile cu capital azer ar putea fi interesaet să investească în proiecte imobiliare de mari dimensiuni în România, inclusiv dezvoltări rezidențiale, comerciale și de birouri, profitând de creșterea pieței imobiliare din țară. Cu o industrie turistică în creștere, România ar putea atrage investiții din Azerbaidjan în hoteluri, stațiuni și alte facilități turistice, având în vedere interesul reciproc pentru promovarea turismului bilateral. Conform mass-media de specialitate, numărul de cetățeni azeri care vizitează în scop turistic statele Uniunii Europene a crescut după perioada pandemiei.
Încurajarea și consolidarea acordurilor bilaterale de protecție a investițiilor și evitarea dublei impuneri va oferi investitorilor azeri mai multă siguranță și stabilitate, sporind atractivitatea României ca destinație de investiții. Intensificarea organizării de forumuri de afaceri, târguri și expoziții dedicate cooperării economice România-Azerbaidjan ar putea facilita contactele directe între companii și investitori, stimulând interesul pentru noi oportunități.
Printr-o diplomație economică mai eficientă, România poate dezvolta o strategie de promovare a oportunităților de investiții pentru companiile azere, prezentând avantajele competitive ale țării în diverse sectoare economice.
Caucazul de Sud trebuie să devină cu adevărat o zonă strategică pentru autoritățile de la București, care pot fi o alternativă la implicarea altor state membre ale UE ori NATO, care nu au relații bune cu toate statele din regiune. România are avantajul unor astfel de relații și orice demers în acest sens poate ajuta la consolidarea statutului țării noastre la nivel internațional, mai ales în regiunea extinsă a Mării Negre.
