Abrams, România răspunde geopolitic

Abrams, România răspunde geopolitic

Tancurile de luptă Abrams care vor intra în înzestrarea Forţelor Terestre Române vor fi livrate, începând cu anul 2026, în cea mai modernă versiune a acestui model, care se află şi în dotarea armatei SUA, au declarat surse oficiale din Ministerul român al Apărării Naţionale (MApN), citate de mass-media de la București.

Zeci de tancuri

Pentru siguranţa aprovizionării, MApN va implica industria naţională de profil pentru furnizarea suportului logistic integrat, arată aceleaşi surse.
Congresul SUA a fost notificat, pe 9 noiembrie, anul trecut, privind vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2 SEPv3 şi 12 derivate pe saşiu de tanc, muniţie şi simulatoare pentru instruire. Valoarea estimată a contractului se situează în jurul sumei de 1,07 miliarde de dolari, în concordanţă cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României.
Conform legislaţiei americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare iniţială mai mare, de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României şi Statelor Unite vor semna contractul de tip LoA (Letter of Acceptance), achiziţia de către partea română urmând a se realiza la valoarea estimată şi aprobată de Parlamentul României.

Fortăreață blindată

Tancul M1 Abrams este unul dintre cele mai avansate tancuri de luptă principale (MBT) utilizate de armata Statelor Unite și de alte forțe armate din lume. A fost introdus în anii ’80 și de atunci a trecut prin mai multe modernizări, fiind proiectat să ofere un echilibru excelent între puterea de foc, mobilitatea și protecția. Iată câteva dintre caracteristicile sale principale:

În mod tradițional, M1 Abrams este echipat cu un tun neted M256 de 120 mm, capabil să folosească o varietate largă de muniții, inclusiv proiectile perforante cu energie cinetică și proiectile explozive antitanc ghidate.

Armamentul secundar include mitraliere de 7.62 mm și o mitralieră grea de calibrul .50 (12.7 mm) montată pe turelă.

Tancul este echipat cu tehnologie avansată pentru țintire și tragere, inclusiv vizoare termice și sisteme de stabilizare care permit tragerea precisă în mișcare.

Abrams este propulsat de un motor turbinei pe gaz AGT1500, care produce aproximativ 1500 de cai putere, oferindu-i o viteză maximă de peste 65 km/h pe drumuri asfaltate și o mobilitate excelentă pe teren variat. Utilizează o suspensie hidropneumatică sau cu bară de torsiune, care asigură o deplasare lină pe teren accidentat și îmbunătățește acuratețea focului în mișcare.

Combinația de oțel blindat, ceramice compozite și elemente de blindaj reactiv oferă protecție împotriva proiectilelor perforante și a exploziilor. Versiunile mai noi includ și sisteme de protecție activă pentru a intercepta proiectile antitanc. Tancul este echipat pentru a proteja echipajul împotriva amenințărilor nucleare, biologice și chimice.

Tancul este echipat cu sisteme avansate de comunicații și de management al câmpului de luptă, care permit integrarea și coordonarea eficientă cu alte unități militare.

De obicei, un Abrams are un echipaj format din patru membri: comandantul, încărcătorul, lunetistul și șoferul.

Greutatea și dimensiunile variază în funcție de model și modernizări, dar un M1 Abrams poate cântări peste 60 de tone, ceea ce îl face un vehicul atât de puternic, cât și impunător pe câmpul de luptă.

Aceste caracteristici fac din M1 Abrams unul dintre cele mai capabile tancuri de luptă de pe glob, continuând să fie o forță formidabilă în conflictele moderne.

Experiență de luptă

Tancul M1 Abrams a fost folosit în mai multe conflicte majore și operațiuni militare de când a fost introdus în serviciul activ în anii ’80. Performanța sa în aceste conflicte a consolidat reputația de tanc principal de luptă extrem de eficient și durabil.

În timpul războiului din Golf (1990-1991), M1 Abrams a avut un rol crucial în înfrângerea forțelor irakiene de către coaliția condusă de SUA. Tancurile Abrams au fost lăudate pentru mobilitatea, puterea de foc și rezistența lor remarcabile, distrugând un număr mare de tancuri irakiene (inclusiv T-72) cu pierderi minime. Aceasta a fost prima utilizare majoră în luptă a tancului Abrams și a servit ca un test real al capabilităților sale.

În timpul războiul din Irak din perioada 2003-2011, tancurile Abrams au fost folosite pe scară largă în diferite faze ale conflictului, de la invazia inițială la operațiunile de contrainsurgență. În ciuda unor pierderi, inclusiv din cauza dispozitivelor explozive improvizate (IED), tancurile Abrams au fost eficiente în luptă urbană și în condiții dificile, oferind suport crucial trupelor americane și aliate.

În războiul din Afganistan (2001-2021), tancurile Abrams au fost folosite pentru a susține în diferite operațiuni, chiar dacă nu atât de intens ca în alte conflicte. Deși terenul muntos și condițiile de luptă din Afganistan nu favorizau utilizarea pe scară largă a tancurilor, M1 Abrams a fost desfășurat în anumite operațiuni pentru a oferi suport de foc trupelor terestre. Capacitățile sale de suport direct au fost valorificate în lupta împotriva insurgenților.

În afara acestor conflicte majore, tancurile Abrams au fost folosite într-o varietate de alte operațiuni militare, exerciții și misiuni de menținere a păcii, demonstrând flexibilitatea și adaptabilitatea lor la diferite scenarii de luptă.

Tancul Abrams s-a descurcat în general foarte bine în toate aceste conflicte, demonstrând o supraviețuire remarcabilă pe câmpul de luptă datorită blindajului său avansat și capacităților de protecție. În ciuda pierderilor suferite, în special din cauza IED-urilor și ambuscadelor în lupta urbană, experiențele din luptă au condus la îmbunătățiri continue ale designului și tacticilor de utilizare.

Modernizările au inclus îmbunătățiri ale blindajului, sisteme de protecție activă pentru a contracara rachetele antitanc, și actualizări ale sistemelor de arme și de comunicații pentru a menține tancul relevant pe câmpul de luptă modern.

Exemplu polonez

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat într-un interviu publicat recent că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia.
În interviul acordat ziarului Super Express, ministrul polonez a fost întrebat dacă el consideră posibilă în final o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei într-un asemenea scenariu. „Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi”, a răspuns ministrul polonez al apărării, membru al recent numitului guvern condus de liberalul Donald Tusk.
El a mai menţionat că ministerul pe care-l conduce a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea despre care a vorbit, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare.
Deşi achiziţiile de armament pe scară extinsă sunt foarte importante, echipamentul individual al fiecărui soldat trebuie tratat cu aceeaşi seriozitate, a indicat ministrul polonez.
El a mai spus că Polonia intenţionează să joace un rol foarte important în apărarea comună a UE.
De când a început războiul în Ucraina, Polonia şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB – dublu faţă de angajamentul din cadrul NATO de 2% – şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud.

Pentru unul din aceste contracte Washingtonul a aprobat la sfârşitul lunii august vânzarea a 96 de elicoptere de atac Apache către armata poloneză, contract în valoare de 12 miliarde de dolari.
Alte contracte majore de achiziţii de armament din SUA au fost semnate pentru 486 de lansatoare multiple de rachete HIMARS, în valoare totală de circa 10 miliarde de euro, 32 de avioane de luptă F-35, 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot.
Contractele semnate cu Coreea de Sud privesc în special achiziţia a peste 800 de obuziere K9, circa o mie de tancuri K2 Black Panther, 50 de avioane de luptă FA-50 şi 288 de lansatoare multiple de rachete K239.
Polonia a încheiat de asemenea cu filiala britanică a producătorului de armament european MBDA un contract de circa 2,4 miliarde de dolari pentru achiziţia de rachete antiaeriene, plus un contract de circa 1,4 miliarde de euro pentru patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg.
Livrarea tuturor acestor echipamente se va desfăşura pe parcursul mai multor ani, iar unele dintre ele, precum obuzierele sud-coreene, vor fi parţial fabricate în Polonia.

Investiție strategică în România

Producătorul german de armament Rheinmetall a anunţat în aceste zile că a preluat un pachet de 72,5% din acţiunile producătorului român de vehicule Automecanica Mediaş, o tranzacţie care îi extinde amprenta în Europa Centrală.
Prin această achiziţie, Rheinmetall intenţionează de asemenea să îşi extindă capacităţile de producţie şi mentenanţă prin adăugarea de vehicule militare la portofoliul său actual. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite.
Prin intermediul Rheinmetall Landsysteme GmbH, grupul german va deţine o participaţie majoritară la compania românească şi va opera sub denumirea de Rheinmetall Automecanica SRL. Restul acţiunilor la Automecanica Mediaş vor rămâne în mâinile investitorilor privaţi.
Automecanica Mediaş este un producător de vehicule speciale şi trailere pentru piaţa civilă şi militară. Uzina din România urmează să joace un rol important în mentenanţa vehiculelor de luptă occidentale livrate Ucrainei precum şi pentru asigurarea suportului logistic.
Cu sediul la Dusseldorf, vestul Germaniei, Rheinmetall produce printre altele tunul pentru tancurile Leopard 2, utilizate de mai multe armate din Europa şi care a fost livrat şi Ucrainei, precum şi Panzerhaubitze 2000, un obuzier care este deja folosit de armata ucraineană.
Creşterea cheltuielilor cu apărarea a ajutat Rheinmetall să afişeze rezultate record pentru anul trecut, astfel că în luna martie 2023 acţiunile Rheinmetall au fost incluse în indicele bursier DAX, care regrupează cele mai importante 40 de acţiuni cotate la Bursa de valori de la Frankfurt. De la invadarea Ucrainei de către Rusia şi până în prezent, valoarea de piaţă a Rheinmetall, un producător de tancuri, muniţie şi alte echipamente militare, s-a triplat.
În prezent, valoarea de piaţă a Rheinmetall este de aproximativ 10,5 miliarde de euro, la un profit operaţional de 754 de milioane de euro în 2022.

Steadfast Defender 2024

NATO lansează cel mai amplu exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, în care va fi exersată întărirea cu trupe ‘din America de Nord’ a aliaţilor europeni de la graniţa cu Rusia şi de pe flancul estic, în cazul izbucnirii unui conflict cu ‘un adversar de aproape acelaşi calibru’. Tancurile de luptă Abrams vor juca un rol important în aceste exerciții.
În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024 ce se vor desfăşura până în luna mai, a indicat joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Chris Cavoli.
Vor fi implicate peste 50 de nave – de la portavioane la distrugătoare -, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 vehicule de luptă, printre care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, potrivit NATO.
Cavoli a spus că manevrele vor exersa punerea în execuţie de către NATO a planurilor sale regionale stabilite la summitul din 2023 de la Vilnius, primele elaborate de Alianţă de decenii, detaliind cum ar răspunde unui atac al Rusiei.
‘Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei’, a afirmat NATO.
Consolidarea se va realiza în cadrul unui ‘scenariu de conflict simulat ce ar apărea cu un adversar de aproape acelaşi calibru’, le-a spus Cavoli reporterilor la Bruxelles după o reuniune de două zile a şefilor de Stat Major.
Ultimele exerciţii de amploare similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanţi – şi Trident Juncture în 2018, cu 50.000 de participanţi, potrivit NATO.
Militarii care lua parte la exerciţii, ce vor implica simulări de aduceri de personal în Europa, cât şi exerciţii terestre, vor proveni din ţări NATO şi din Suedia, care speră să adere în curând la alianţă.

În partea a doua a Steadfast Defender, o atenţie specială va fi acordată desfăşurării unei forţe rapide a NATO în Polonia, pe flancul estic al Alianţei.
Alte locuri majore alte viitoarelor exerciţii vor fi în ţările baltice – văzute ca fiind cele mai expuse riscului unui potenţial atac din partea Rusiei -, Germania – un hub pentru întăririle ce vor fi primite – şi ţări situate la periferia geografică a NATO, precum Norvegia şi România.

Share our work
România, prinsă în războiul declarațiilor dintre Tbilisi și Kiev. Abandonează Georgia visul european?

România, prinsă în războiul declarațiilor dintre Tbilisi și Kiev. Abandonează Georgia visul european?

Premierul desemnat al Georgiei, Iralki Kobahidze, a acuzat Ucraina că încearcă să extindă războiul cu Rusia în ţara sa, după ce la frontieră a fost interceptat un transport de explozibili, relatează civil.ge, citat de KARADENIZ PRESS.
Serviciul de securitate georgian a anunţat luni că a capturat un transport clandestin de explozivi către oraşul rus Voronej; materialul provenit din Ucraina era ascuns într-o încărcătură de baterii de automobil care tranzitase România, Bulgaria şi Turcia.

Acuzații cu repetiție

Sursa citată remarcă asemănarea dintre acest incident şi explozia din octombrie 2022 de pe podul care leagă Rusia de Crimeea ocupată. Moscova a acuzat Kievul de atacul cu explozivi ascunşi într-un camion trimis din Ucraina pe o rută ocolitoare prin alte ţări.
„Asta confirmă ceea ce în principiu înalţi oficiali ucraineni au spus deschis că au dorit şi probabil mai doresc: un al doilea front în ţara noastră, a spus Kobakhidze, citat de portalul media Interpressnews.
Premierul desemnat îl înlocuieşte pe Irakli Garibaşvili, care a demisionat săptămâna trecută pentru a permite partidului Visul Georgian, aflat la putere din 2013, să desemneze un nou lider în vederea alegerilor de anul acesta.

O parte a electoratului georgian consideră că formaţiunea a redirecţionat Georgia – care a fost multă vreme una din cele mai pro-occidentale republici ex-sovietice – spre o poziţie mai apropiată de Rusia. Noua orientare a devenit mai vizibilă după ce forţele ruse au invadat Ucraina în februarie 2022.
Ambasada ucraineană la Tbilisi a comunicat că va examina acuzaţiile serviciului de securitate al Georgiei „privind implicarea unor cetăţeni ucraineni în activităţi ilegale” şi a cerut autorităţilor georgiene să nu politizeze incidentul.
În martie 2023, Ucraina şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul din Georgia, din cauza unor dezacorduri bilaterale. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis ulterior pe diplomatul respectiv, iar la conducerea ambasadei a rămas ca interimar un reprezentant de rang mai mic.
Pe teritoriul Georgiei, în regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, sunt staţionate trupe ruseşti; în 2008 a avut loc un scurt război ruso-georgian. După invazia rusă în Ucraina, Georgia a rămas în urma altor candidate la aderarea la NATO şi UE, după ce fusese alături de Ucraina şi Republica Moldova în aceste demersuri.

Pista bulgară

Contraspionajul bulgar a deschis o anchetă după ce, potrivit Rusiei, camionul care a provocat explozia de pe podul Kerci, care leagă peninsula Crimeea de teritoriul său, ar fi plecat din Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene. „Investigaţia a fost declanşată imediat după apariţia acestei informaţii şi la ordinul premierului interimar Galab Donev”, a comunicat Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională, responsabilă cu activităţile de contraspionaj.

Explozia, care a distrus parţial podul, a fost calificată de preşedintele rus Vladimir Putin drept „act terorist”, pentru a justifica atacurile de luni cu zeci de rachete asupra oraşelor ucrainene. „Dacă aş fi în locul serviciilor ruseşti, m-ar interesa mai mult unde a fost încărcat camionul (cu material exploziv) şi care a fost cauza exploziei. Asta e important. Nu este posibil ca acesta (explozibilul) să fi fost încărcat în Bulgaria”, a declarat Boiko Borisov, câştigătorul alegerilor parlamentare din 2 octombrie 2022.

La începutul lunii octombrie2022, alegeri legislative, pentru a patra oară în mai puţin de doi ani, au avut loc în Bulgaria, unde poziţia faţă de războiul din Ucraina este unul dintre elementele care complică formarea unui nou guvern. Borisov, un politician conservator cu tentă populistă, a invitat cele şapte partide care au intrat în parlament să negocieze un acord privind noul guvern, ale cărui probleme cele mai importante ar fi, afirmă el, combaterea inflaţiei, războiul din Ucraina şi opoziţia faţă de preşedintele rus Vladimir Putin.

Potrivit preşedintelui Comitetului de anchetă rus, Aleksandr Bastrîkin, camionul ar fi plecat din Bulgaria şi ar fi trecut prin Georgia, Armenia, Osetia de Nord, ţinutul Krasnodar (ultimele două fiind teritorii ale Federaţiei Ruse) înainte de a ajunge la intrarea pe pod.

Parteneriat strategic

Acuzațiile georgiene vin pe fondul unor relații tot mai apropiate dintre România și Georgia. Președinții României și Georgiei, Klaus Iohannis și Salome Zourabichvili, au semnat anterior declarația comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între cele două țări, un moment de referință în istoria relațiilor bilaterale dintre București și Tbilisi, aflate anul acesta la ceasul aniversar a 30 de ani de la stabilirea lor.

“Tocmai am creat, poate, un moment istoric în relațiile noastre bilaterale semnând Parteneriatul Strategic. Prin semnarea Declarației Comune, împreună cu doamna Președinte, am stabilit Parteneriatul Strategic dintre România și Georgia, așa cum am agreat în cadrul întâlnirii noastre de la New York, din 2019. Prin acest Parteneriat Strategic, țările noastre urmăresc să-și îmbunătățească conectivitatea în domeniile transporturi, energie, dar și contacte interpersonale. De asemenea, Parteneriatul Strategic va conduce la dezvoltarea și aprofundarea cooperării noastre privind agenda euroatlantică și europeană, inclusiv sub umbrela Parteneriatului Estic, precum și în domeniul securității”, a declarat președintele Iohannis, imediat după semnarea acestui Parteneriat Strategic, despre care a spus că va urmări și agenda europeană și euro-atlantică a Georgiei, pe care România o va susține în continuare, atât ca urmare a recunoașterii perspectivei europene a Georgiei de către Consiliul European, cât și din perspectiva deciziilor summitului NATO de la București din 2008.

“România este un mare susținător al Georgiei. Faptul că am semnat Declarația Parteneriatului Strategic este un mare pas. Colaborarea noastră ne-a unit și am aprofundat-o. (…) Ce am semnat astăzi are o deosebită importanță și vreau să exprim mulțumirea mea pentru asta”, a spus și președinta Zourabichvili, invocând importanța stabilității regiunii Mării Negre pentru dezvoltarea de proiecte comune privind conectivitatea.

Decizia semnării acestui parteneriat strategic a fost luată la întâlnirea dintre președinții Iohannis și Zourabichvili, de la New York, din marja Adunării Generale a ONU.

Vizită istorică

Președinta Georgiei a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre evoluțiile și transformările recente la nivel regional și internațional, în special modificarea profundă a mediului de securitate al regiunii Mării Negre, pe fondul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, au fost abordate deciziile luate la Summitul NATO de la Madrid, cu relevanță pe acest spațiu, și respectiv la Consiliul European din iunie de la Bruxelles referitoare la perspectiva europeană a Georgiei. Discuțiile cu președintele Salome Zourabichvili au mai vizat modalitățile concrete de creștere a conectivității între România și Georgia, cu valorificarea potențialului de tranzit între Europa și Asia al celor două țări, în planul transporturilor, energiei și contactelor interumane.

România și Georgia au o relație bilaterală specială, remarcându-se o frecvență susținută a contactelor politice și o cooperare practică activă, orientată spre sprijinirea agendei europene și euro-atlantice a Georgiei.

România a fost primul stat membru UE care a ratificat, la 3 iulie 2014, Acordul de Asociere UE-Georgia (ce conține și componenta privind crearea Zonei Aprofundate și Cuprinzătoare de Liber Schimb) și a sprijinit implementarea sa, inclusiv prin oferirea de asistență tehnică în vederea alinierii la standardele UE în diverse domenii. De asemenea, România a susținut constant, la nivelul UE, liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii georgieni.

În perioada 2013 – 2016, Ambasada României în Georgia a exercitat două mandate consecutive în calitate de Ambasadă Punct de Contact NATO (CPE NATO), un nou mandat urmând a debuta la 1 ianuarie 2023.

Totodată, România rămâne unul dintre principalii contribuitori la activitatea Misiunii civile de monitorizare a UE (EUMM).

În perioada premergătoare reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie, când liderii UE au decis să acorde statut de țări candidate Ucrainei și Republicii Moldova, România s-a numărat printre statele membre care au susținut recunoașterea perspectivei europene a Georgiei.

Diplomație parlamentară

Ulterior, preşedintele Senatului român, Nicolae Ciucă, a afirmat, după întâlnirea cu preşedintele Parlamentului Georgiei, Shalva Papuashvili, aflat în 2023 în vizită oficială în România, că ţara noastră este în continuare un susţinător al agendei europene a Georgiei și că în acest moment există oportunitatea prin care Georgia, alături de Republica Moldova și Ucraina, să avanseze în procesul de integrare europeană. El a mai spus că există așteptarea ca „în luna decembrie, la nivelul Consiliului, să existe o decizie pozitivă în acest sens”. El a apreciat vizita întreprinsă de oaspetele georgian şi a evidenţiat confirmarea întăririi relaţiilor bilaterale dintre România şi Georgia.

„Vizita reflectă relaţiile foarte bune la nivel parlamentar între Parlamentul României şi Parlamentul Georgiei, relaţiile la nivel politic şi guvernamental. În întâlnirile pe care le-am avut atât tete-a-tete, dar şi împreună cu colegii parlamentari, am reafirmat faptul că România este un susţinător al agendei europene a Georgiei. Ţara noastră a fost prima care a ratificat Acordul de asociere dintre Georgia şi Uniunea Europeană în anul 2014 şi în întâlnirea pe care am avut-o domnul preşedinte a subliniat importanţa pe care declaraţia Parlamentului României a avut-o în acest parcurs de asociere şi a dorit să reînnoim această declaraţie”, a afirmat Nicolae Ciucă după întâlnirea cu Shalva Papuashvili.

Preşedintele Senatului a subliniat „fereastra de oportunitate care există în acest moment pentru ca ţara noastră să poată să susţină demersul pe care Georgia, împreună cu Republica Moldova şi Ucraina, l-au făcut în sensul deschiderii negocierilor”.

Ciucă a mai punctat „declaraţia comună prin care ambele Parlamente îşi arată susţinerea reciprocă pentru întărirea cooperării parlamentare, subliniind rolul diplomaţiei parlamentare şi relaţiile dintre grupurile parlamentare din România şi Georgia îl au în întărirea cooperării dintre cele două ţări”. „Agenda europeană este axa principală a discuţiilor pe care le-am avut şi vom continua să le avem. Am subliniat (…) aspectele de natură de natură economică (…), aspecte ce relevă rolul conectivităţii dintre ţările din zona Mării Caspice şi cele din zona Mării Negre, atunci când vine vorba de schimburi economice, de securitate energetică şi, de ce nu, de proiectul prin care se doreşte conectivitatea energetică printr-un cablu submarin şi un cablu digital. Sunt proiecte pe care am convenit că trebuie să le urmărim şi să treacă la stadiul de punere în practică (…) Aceste proiecte reprezintă cu adevărat un beneficiu nu doar pentru economiile noastre, ci pentru economiile din ţările din regiune şi pentru întreaga Europă, aşa cum au fost ele asumate şi proiectate de la început”, a mai spus Ciucă. El a afirmat că România va continua să sprijine Georgia şi a evidenţiat discuţiile referitoare la relaţiile parlamentare, diplomatice economice şi culturale ale celor două ţări.

Cablu submarin

Cablul submarin Georgia-România, gândit să interconecteze sistemele energetice din Caucazul de Sud cu cel al Europei continentale, își va avea punctul de intrare în Marea Neagră undeva în zona orașului-port și stațiune turistică georgian Anaklia, potrivit operatorului de transport și sistem al Georgiei, JSC Georgian State Electrosystem (GSE), omologul Transelectricii din România, relatează mass-media de specialitate.

Reprezentanții GSE, alături de cei ai Guvernului de la Tbilisi, ai Agenției Ariilor Protejate din Georgia și ai firmei italiene de consultanță în inginerie energetică CESI SpA, care realizează studiul de fezabilitate al proiectului, au vizitat recent Anaklia, pentru a finaliza analiza impactului de mediu și social al acestuia.

Ei au vizitat și stația de transformare 500/220 kV de la Jvari, în care se va face legătura dintre cablul submarin și rețeaua electrică georgiană. GSE și-a reiterat angajamentul anterior privind finalizarea întocmirii studiului de fezabilitate până la sfârșitul lui 2023.

″Studiem fezabilitatea transportului de energie electrică între Georgia și România, printr-un cablu de 1.100 kilometri lungime care să traverseze Marea Neagră. Am selectat deja ruta cablului, precum și locațiile stațiilor de tranzit. Scopul vizitei este de a determina cele mai recente rezultate ale cercetării și de a verifica munca deja efectuată în ceea ce privește minimizarea impactului de mediu și social cauza de lucrările de infrastructură″, a declarat Stefano Malgarotti, reprezentant al CESI SpA și manager al proiectului.

Executivul de la București a aprobat anterior, prin Hotărâre, Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi, semnat la București la 17 decembrie 2022.

Proiectului cablului submarin este parte a acestui Acord. ″Acordul subliniază importanța energiei verzi și curate în combaterea încălzirii globale și prevenirea schimbărilor climatice, încurajând cooperarea reciprocă în domeniile energiei regenerabile, eficienței energetice și hidrogenului verde, în vederea creșterii securității sistemelor energetice și a stabilității aprovizionării. Părțile cooperează în asigurarea transportului și furnizării de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile ale Azerbaidjanului și Georgiei către Europa. Părțile sprijină cooperarea în aplicarea de noi tehnologii și în dezvoltarea serviciilor de eficiență energetică și conservare a energiei. Acordul susține extinderea infrastructurii existente pentru tranzitul de energie electrică produsă din surse de energie regenerabilă către România și Ungaria prin Georgia și prin aceste țări către alte țări europene. Se examinează chestiunile tehnice și financiare privind proiectarea, construirea și operarea cablului de transport submarin de energie de la Marea Neagră. Acordul explorează oportunitățile de folosire a infrastructurilor existente pentru tranzitul hidrogenului verde″, se arată în nota de fundamentare a HG

Conform Acordului, se va institui un Comitet de coordonare, la nivel ministerial, pentru implementarea prezentului Acord, care va adopta deciziile prin acord reciproc. Comitetul de coordonare se întâlnește cel puțin o dată pe an și poate convoca reuniuni extraordinare, la cererea autorității competente a fiecărei Părți. Reuniunile Comitetului de coordonare au loc în fiecare țară, prin rotație. Țara gazdă prezidează reuniunea, transmite agenda reuniunii cu cel puțin două săptămâni înainte de reuniune, care se încheie cu semnarea unui Protocol de șefii delegațiilor celor patru Părți. Comitetul de coordonare va fi secondat de un Grup de lucru compus din reprezentanți ai autorităților lor competente și ai instituțiilor relevante, care elaborează și transmite Comitetului, spre aprobare, planuri de cooperare anuale privind chestiuni referitoare la identificarea, organizarea și implementarea activităților în domeniul relevant.

Banca Mondială a elaborat, în 2020, un studiu de prefezablitate privind realizarea unui cablu submarin între România și Georgia, pe bază de fibră optică, în vederea intensificării de schimburi transfrontaliere în domeniul energiei electrice și telecomunicațiilor. În mai 2022, în contextul discuțiilor dintre România și Georgia privind lansarea unui studiu de fezabilitate extins pentru realizarea unei astfel de interconectări, partea azeră și-a exprimat interesul privind participarea la proiect. La 18 iulie 2022, Uniunea Europeană și Republica Azerbaidjan au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru stabilirea unui parteneriat strategic în domeniul energiei, care stabilește un cadru de cooperare în domeniul producerii energiei din surse regenerabile, eficienței energetice și hidrogenului din surse regenerabile.

Umbra Oligarhului

Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.

Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.

Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.

În acest context, fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din octombrie 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE.

Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.

Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.

În discursul său de sâmbătă, el a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.

Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.

Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.

Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia şi spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.

Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.

În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.

Relații tensionate

În 2024, relațiile dintre Georgia și Rusia au rămas tensionate și complexe, reflectând un amestec de cooperare economică și divergențe politice profunde. Pe de o parte, Georgia și-a intensificat legăturile economice cu Rusia, cu un volum de schimburi comerciale care a crescut considerabil în 2022, ajungând la 2,5 miliarde de dolari, cu 52% mai mult decât în 2021. Această creștere substanțială a comerțului bilateral a fost văzută de unii în Georgia ca o oportunitate economică, în ciuda criticilor care subliniază riscurile politice și de securitate asociate unei dependențe economice tot mai mari față de Rusia, în contextul sancțiunilor internaționale impuse Moscovei și războiului continuu din Ucraina.

Rusia, la rândul său, și-a exprimat disponibilitatea de a restabili relațiile diplomatice cu Georgia, condiționat de dorința Tbilisi de a avea relații de bună vecinătate, în afara influenței occidentale. Această declarație vine în contextul în care Kremlinul a anunțat recent disponibilitatea sa pentru a avea relații constructive cu Georgia, o mișcare ce pare să facă parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a-și consolida influența în regiune.

Cu toate acestea, contextul mai larg al relațiilor ruso-georgiene este marcat de istoria conflictelor și de tensiunile politice. De exemplu, Georgia a fost prima țară din CSI care a experimentat o agresiune directă din partea Rusiei, cu războiul de cinci zile din 2008, care a dus la întreruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În anii următori, Tbilisi a încercat să-și echilibreze relațiile economice cu Rusia cu aspirațiile sale europene și euro-atlantice, o sarcină complicată de presiunile politice și economice exercitate de Moscova​.

Pe plan internațional, există preocupări că Georgia ar putea fi folosită de Rusia pentru a ocoli sancțiunile impuse de Occident, în special în lumina reluării recente a zborurilor directe între cele două țări. Aceste preocupări sunt amplificate de creșterea dependenței economice a Georgiei față de Rusia, într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Occident sunt extrem de tensionate din cauza războiului din Ucraina.

Evoluția relațiilor dintre Georgia și Rusia în 2024 reflectă dinamici complexe, care echilibrează nevoile economice și riscurile politice într-un context regional și internațional volatil.

Sprijin pentru separatiști

În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune​

Rusia a utilizat, în ultimii ani, tactici hibride pentru a-și afirma influența în Georgia, încercând să discrediteze Vestul în opinia publică georgiană, să slăbească intern Georgia prin grupuri radicale și să conteste ambițiile europene și euro-atlantice ale Georgiei. Strategia Kremlinului include „borderizarea” pentru a încălca în tăcere teritoriile Georgiene, militarizarea regiunilor ocupate și folosirea acestor acțiuni împotriva Tbilisi. În ciuda acestor eforturi, sprijinul georgian pentru integrarea în UE și NATO a crescut, cu parteneriate solide care întăresc angajamentul Georgiei față de valorile democratice occidentale și cadrele de securitate.

Pe lângă aceste acorduri, discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.

Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Abhazia și Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud și în bazinul pontic.

Abhazia și Oseția, redute rusești în caucaz

În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune.

Pe lângă aceste acorduri, discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.

Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Abhazia și Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud.

Rusia a facilitat acordarea cetățeniei sale locuitorilor din regiunile separatiste, cum ar fi Abhazia și Osetia de Sud, în urma conflictelor din anii precedenți. Această politică a fost interpretată ca o măsură de consolidare a influenței ruse în aceste teritorii. Totuși, cifrele exacte pot varia semnificativ în funcție de evoluțiile politice și deciziile individuale ale locuitorilor acestor regiuni. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit în diferite regiuni ale Federației Ruse.

Până în 2006, aproximativ 90% din populația Abhaziei și Osetiei de Sud deținea pașapoarte rusești. Aceasta reflectă politica de „pașaportizare” a Rusiei, care permitea cetățenie duală numai cu Rusia pentru locuitorii acestor regiuni. Această strategie a fost parte a eforturilor Rusiei de a-și consolida influența în aceste teritorii contestate.

Share our work
Erdogan, întâlniri la nivel înalt

Erdogan, întâlniri la nivel înalt

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a confirmat o vizită iminentă a preşedintelui rus Vladimir Putin, fără a preciza data, relatează Anadolu, citată de Karadeniz Press.
„Vizita dlui Putin era prevăzută. Ea ar fi trebuit să se producă mai devreme. Această vizită va da ocazia de a aborda numeroase chestiuni”, a declarat ministrul pentru postul public TRT Haber.
Media au evocat data de 12 februarie, dar preşedinţia turcă a refuzat să confirme această dată sau să precizeze alta la care Recep Tayyip Erdogan urmează să-l primească pe omologul său rus.â
Turcia, care va fi prima ţară NATO pe care o va vizita Putin după începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, a aprobat luna trecută, după 20 de luni, intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică.
„Preşedinţii noştri se întâlnesc cu regularitate”, a reamintit Fidan.
Ultima lor întâlnire a avut loc în septembrie 2023 la Soci, în reşedinţa de vacanţă a lui Putin, dar de atunci cei doi conducători au discutat frecvent la telefon.
Erdogan a reuşit de la începutul războiului să menţină relaţii atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia.
Turcia ajută în special Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, cărora nu li s-a alăturat, continuându-şi schimburile comerciale cu Rusia.
„Multe chestiuni se vor discuta”, a estimat Fidan, care a menţionat energia, situaţia din Fâşia Gaza, „coridorul cerealelor” în Marea Neagră, care permitea exportul în siguranţă a produselor agricole ucrainene şi căruia Moscova i-a pus capăt după un an, în vara lui 2023.
Siria se va afla de asemenea pe ordinea de zi, a mai spus ministrul turc. Deşi se înţeleg în numeroase dosare internaţionale, Moscova şi Ankara au păreri diferite când vine vorba despre prezenţa combatanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a aliaţilor lor în nord-estul Siriei.
În 2019, un acord între Moscova şi Ankara a pus capăt unei ofensive turce cu promisiunea creării unei „zone de securitate” de 30 km pentru a proteja Turcia de atacurile care ar putea veni de pe teritoriul sirian. Turcia reproşează Rusiei că nu respectă aceste acorduri.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a aprobat furnizarea de drone Egiptului, pe fondul reconcilierii dintre cele două state. Liderul de la Ankara va efectua în curând o vizită în statul arab.

„Procesul de normalizare este în mare parte finalizat. Relaţiile (dintre cele două ţări) sunt importante pentru securitatea şi comerţul în regiune”, a subliniat șeful diplomației de la Ankara, Hakan Fidan, citat de agenția Anadolu.
„Am încheiat un acord pentru a le furniza vehicule aeriene fără pilot”, a spus el. „Trebuie să avem relaţii serioase cu Egiptul pentru securitatea în Marea Mediterană”, a insistat ministrul turc.
Potrivit agenţiei turce de presă Anka, vizita preşedintelui Erdogan la omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, pe care el l-a descris drept „pucist”, ar urma să aibă loc pe 14 februarie, după doisprezece ani de răceală între cei doi lideri.
Ultima vizită a şefului statului turc la Cairo datează din noiembrie 2012, când era prim-ministru, pentru a se întâlni cu preşedintele de atunci Mohamed Morsi.
Cele două ţări şi-au rechemat reciproc ambasadorii după lovitura de stat a mareşalului al-Sisi în 2013.
Apropierea dintre cei doi lideri s-a realizat în noiembrie 2022 în Qatar, cu prilejul Cupei Mondiale de fotbal, iar în iulie 2023 Ankara a trimis din nou un ambasador la Cairo.

Share our work
Georgia, mic dicționar de geopolitică caucaziană

Georgia, mic dicționar de geopolitică caucaziană

Fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE. Anunțul oligarhului pro-rus a trezit îngrijorare în cancelariile europene, pe fondul consolidării influenței Moscovei în statutul caucazian.

Situație complicată

Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.

Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.

În discursul său de sâmbătă, el a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.

Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.

Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.

Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia şi spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.

Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.

În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.

Abhazia, fortăreață rusă

Cincizeci de parlamentari de opoziţie din Georgia s-au adresat, la începutul lunii noiembrie, NATO şi statelor membre ale UE cerând o poziţie unitară în faţa planului Rusiei de a stabili o bază navală permanentă din zona separatistă a Georgiei Abhazia.

Planurile Kremlinului au provocat temeri că baza ar putea târî Georgia, care speră la o aderare la UE, în războiul Rusiei în Ucraina şi ar strica propriile planurile de la Tbilisi privind un port la Marea Neagră.

”Condamnăm unanim şi ferm ocuparea, militarizarea şi alte acţiuni ale Rusiei care ţintesc anexarea regiunilor ocupate din Georgia, care au o nouă exprimare în deschiderea unei baze navale permanente ruseşti în portul Ochamchire”, se arăta în declaraţia parlamentarilor.

Cu câteva săptămâni înainte, liderul de facto al Abhaziei, Aslan Bzhania, a confirmat că a fost semnat un acord cu Kremlinul privind o bază navală permanentă în portul Ochamchire de la Marea Neagră.

Abhazia este recunoscută internaţional ca parte din Georgia, dar s-a aflat sub control rusesc şi al forţelor separatiste din 1990.

Ministerul de Externe din Georgia a condamnat planul Rusiei drept ”o încălcare grosolană a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei”, deşi autorităţile de la Tbilisi au minimizat semnificaţia bazei navale permanente, considerând că nu este o ameninţare iminentă.

”Chiar dacă încep să construiască baza la Ochamchire, le va lua cel puţin trei ani”, a declarat pentru BBC Nikoloz Samkharadze, şeful Comisiei pentru Relaţii Externe a Georgiei. ”Ne preocupă ameninţările iminente, nu ameninţări care ar putea să apară în viitor”, a afirmat el.

El a spus că guvernul se concentrează mai mult asupra cetăţenilor georgieni ucişi sau răpiţi de forţele ruse în apropierea liniei de ocupaţie care desparte Georgia de teritoriile sale separatiste Abhazia şi Osetia.

”Nu vedem vreo mişcare privind începerea construcţiei la Ochamchire”, a arătat el.

BBC Newsnight and Verify a analizat imaginile satelitare care indică noi dragări şi lucrări de construcţii în port, de la invadarea pe care scară a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Potrivit administraţiei de factor a Abhaziei, lucrările de dragare înseamnă că Ochamchire ar putea găzdui acum nave cargo mai mari, cu un deplasament de până la 13.000 de tone.

Agenţia de spionaj a Ucrainei susţine că lucrările au loc pentru a permite navelor de luptă din flota rusească din Marea Neagră să folosească Ochamchire ca un adăpost.

Dacă Rusia ar folosi Ochamchire pentru a ataca Ucraina sau dacă Ucraina ar alege să ţintească navele de acolo, Georgia ar deveni parte a războiului, afirmă Natia Seskuria de la Institutul Serviciile Regale Unite.

”Dacă Putin vrea ca Georgia să fie implicată sau să fie cumva atrasă în acest război, o va face, dacă este în interesul său şi, din păcate, are toate capabilităţile de a pune presiune pe Georgia”, a spus ea.

Acest lucru nu doar că alimentează temerile georgienilor de a fi târâţi în război, dar există îngrijorări că propriile planuri de la Tbilisi privind un mega-proiect de infrastructură pe coasta Mării Negre ar putea fi afectat.

Interese divergente

Un port din Anaklia este cel mai apropiat oraş din Georgia de Abhazia controlată de ruşi. Proiectul Anaklia este considerat vital pentru impulsionarea comerţului pe aşa-numitul Coridor de Mijloc, cea mai rapidă rută de a livra marfă între Asia şi Europa.

Ruta evită folosirea Rusiei ca intermediar terestru, iar Banca Mondială a estimat că ar putea înjumătăţi timpii de călătorie şi tripla volumul schimburilor până în 2030.

Kremlinul s-a opus mult timp acestui proiect, ca fiind unul al SUA, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a susţinut că submarine militare ale SUA vor putea andoca acolo.

Însă deşi Georgia are o populaţie majoritar pro-UE, guvernarea are o relaţie complexă cu Moscova.

În 2020, guvernul georgian a anulat un contract privind construirea portului, atribuit unui consorţiu susţinut de bănci şi investitori occidentali.

Mamuka Khazaradze, care a condus Consorţiul pentru Dezvoltarea Anaklia iniţial, a afirmat că guvernul de la Tbilisi a subminat dezvoltarea portului pentru a împăca Moscova.

”Cea mai mare problemă pe care o avem cu acest guvern este că serveşte intereselor Rusiei, pentru că nu este interesul Rusiei ca (portul) Anaklia să fie construit”, a spus el. El a menţionat că dovada este baza rusească construită la doar 30 de kilometri în sus pe coasta Mării Negre.

Consorţiul său a chemat Guvernul georgian la arbritraj internaţional.

”Am dragat 5 milioane de metri cubi de nisip, la 11 metri adâncime. Am amplasat 3.500 de kilometri de conducte”, a afirmat Khazaradze, care conduce partidul de opoziţie Lelo.

Guvernul georgian a insistat că planurile privind portul de adâncime vor fi relansate şi că oferta câştigătoare va fi anunţată în scurt timp.

Nikoloz Samkharadze, care conduce Comisia Parlarmentară pentru Relaţii Externe, a afirmat că acuzaţiile că guvernul său este pro-rsu sunt ”absurde”.

”Cum poate un guvern pro-rus să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană, să obţină un regim fără vize cu Uniunea Europeană şi statutul de candidat la Uniunea Europeană”, a arătat Samkharadze.

Dar, a spus, Tbilisi este obligat să păşească precaut faţă de vecinul de la nord. ”Am avut trei războaie cu Rusia în ultimii 30 de ani. Nu avem umbrela de securitate NATO. Nu avem solidaritatea economică a Uniunii Europene”, a explicat el.

El a sugerat că Rusia foloseşte Ochamchire pentru a ameninţa Georgia pentru ambiţia sa de a adera la UE.

O decizie finală privind oferta Goergiei pentru statutul de candidat la UE este aşteptată de la liderii europeni la summit-ul din decembrie, care va avea loc săptămâna aceasta.

”Ruşii… întotdeauna folosesc cel mai bun moment pentru a submina în primul rând stabilitatea Georgiei şi în al doilea rând drumul Georgiei pentru integrarea europeană”, a spus el.

”Ei încearcă să le arste partenerilor noştri europeni şi america că ei sunt stăpâni în Caucazul de Sud şi că pot face tot ce doresc”, a susţinut el.

Conflict diplomatic

Tbilisi are relații încordate cu Ucraina și R. Moldova pe fondul inaugurării negocierilor cu Uniunea Europeană.

Georgia „aşteaptă scuze” de la preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi de la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în legătură cu „torturarea” fostului preşedinte al ţării Mihail Saakaşvili, care se află în arest preventiv.

Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, după ce UE a publicat un raport în care se indică faptul că Saakaşvili se află în condiţii „bune”.

Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante a publicat un raport privind condiţiile în care este ţinut Saakaşvili în clinica privată Vivamed din Tbilisi, acolo unde este internat.

În general, condiţiile din clinică au fost evaluate ca fiind „bune”. În acelaşi timp, raportul consemnează că fostul preşedinte georgian „a fost ţinut singur timp de mai multe luni” şi a fost privat de exerciţii fizice în aer liber. De asemenea, în document se indică că acesta se află sub supraveghere video permanentă. „Toţi aceşti factori creează o situaţie deprimantă şi umilitoare care nu este favorabilă îmbunătăţirii stării sale de sănătate”, se arată în raport.

Misiunea care a întocmit raportul a criticat lipsa de date sistematizate privind starea pacienţilor, deoarece constatările fiecărui specialist sunt stocate separat şi astfel este dificil să se obţină o imagine de ansamblu şi o dinamică a stării pacientului. De asemenea, misiunea a menţionat „lipsa unor planuri de tratament cu adevărat individualizate şi a unei abordări integrate”.

În cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, a comentat raportul Comitetului. Printre altele, politicianul georgian a declarat că acuzaţiile privind torturarea lui Saakaşvili ar fi false.

„Astăzi am aflat că preşedintele Zelenski a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili, am aflat că preşedinta Sandu a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili. Am aflat că şi legislatorii europeni care au acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili au minţit”, a spus el.

Papuaşvili a subliniat că Georgia „aşteaptă scuze” din partea politicienilor menţionaţi.

După arestul din 2021, starea de sănătate a lui Saakaşvili s-a deteriorat brusc. Din mai 2022, politicianul se află la clinica Vivamed. În timpul audierilor în instanţă, 20 de medici au declarat că Saakaşvili se află într-o stare extrem de gravă. În februarie 2023, s-a raportat că Saakaşvili cântărea 67 kg. Înainte de a fi arestat, acesta cântărea 116 kg în condiţiile în care are înălţimea de 1.95.

La începutul lunii iulie 2023, Mihail Saakaşvili a participat la o audiere în instanţă în format online pentru prima dată din luna februarie şi părea extrem de epuizat.

De-a lungul timpului, Maia Sandu şi Vladimir Zelenski au criticat condiţiile în care este ţinut Saakaşvili, meţionând că acesta este „torturat”. Cei doi şefi de stat au făcut apel, în multiple rânduri, la autorităţile georgiene să îl elibereze imediat pe politician şi să îl trimită în străinătate pentru tratament medical.

Pelerinaj la Beijing

Liderul partidului de guvernământ din Georgia a efectuat recent o vizită de şase zile în China, în contextul în care ţara, care tocmai a obţinut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, încearcă să îşi aprofundeze relaţiile cu Beijingul.

Presa georgiană a relatat că Irakli Kobahidze, preşedintele blocului guvernamental Visul Georgian, s-a întâlnit luni cu şeful Departamentului Internaţional al Partidului Comunist Chinez.

Kobahidze a subliniat necesitatea de a aprofunda relaţiile politice şi economice ale Georgiei cu Beijingul şi de a implementa pe deplin un acord de parteneriat semnat între cele două ţări anul trecut, a relatat agenţia de presă Interpress din Georgia.

China este un investitor important în Georgia, companiile chineze construind în prezent o nouă autostradă care leagă Tbilisi de al doilea oraş al Georgiei, portul Batumi de la Marea Neagră.

Guvernul Georgiei a încercat, în ultimii ani, să combine urmărirea obiectivului său de lungă durată de aderare la Uniunea Europeană cu aprofundarea relaţiilor cu China şi Rusia, cu care UE are legături tensionate.

Tbilisi a refuzat să urmeze ţările occidentale în introducerea de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia rusă în Ucraina, iar anul trecut a permis companiilor aeriene ruseşti să-şi reia zborurile directe către Georgia, care fuseseră întrerupte în 2019.

Atunci când a acordat Georgiei statutul de candidat la aderare, în decembrie, UE a spus că, pentru a progresa spre o viitoare aderare, Tbilisi trebuie să îşi alinieze mai mult politica externă cu Bruxelles-ul.

Umbra Kremlinului

Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt profund încărcate istoric, datând din perioada în care ambele făceau parte din Imperiul Rus și, ulterior, din Uniunea Sovietică. După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Georgia și-a obținut independența, ceea ce a marcat începutul unei noi ere în relațiile ruso-georgiene.

Tensiunile dintre Georgia și regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud au început în anii 1990, imediat după obținerea independenței Georgiei. Rusia a jucat un rol important în aceste conflicte, oferind sprijin politic și militar separatiștilor.

În august 2008, un conflict major a izbucnit între Rusia și Georgia, centrat pe Osetia de Sud. Conflictul a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor dintre cele două țări și la recunoașterea de către Rusia a independenței Abhaziei și Osetiei de Sud, o mișcare condamnată internațional și considerată ilegală de majoritatea comunității internaționale.

După războiul din 2008, relațiile diplomatice între Rusia și Georgia au fost rupte. Tensiunile politice au rămas ridicate, cu acuzații reciproce și o lipsă de dialog direct.

Diverse organizații internaționale și țări terțe au încercat să medieze și să faciliteze dialogul între cele două părți, dar cu succes limitat.

Rusia a impus embargouri asupra produselor georgiene în diferite perioade, afectând economia Georgiei. Cu toate acestea, unele dintre aceste restricții au fost ridicate în anii următori.

Georgia depinde parțial de Rusia pentru aprovizionarea cu energie, deși a căutat să diversifice sursele sale energetice.

Rusia menține o prezență militară semnificativă în ambele regiuni separatiste, ceea ce este considerat de Georgia o ocupație ilegală. Tensiunile dintre Rusia și Georgia au implicații pentru securitatea regională în Caucaz și pentru relațiile Rusiei cu alte țări din regiune.

Relațiile dintre cele două țări rămân încordate, cu provocări majore în calea normalizării relațiilor.

Eforturile internaționale de mediere, inclusiv de către UE și ONU, sunt cruciale pentru a facilita dialogul și pentru a aborda problemele de securitate.

Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt complexe și tensionate, marcate de conflicte istorice și probleme nerezolvate legate de Abhazia și Osetia de Sud. Aceste tensiuni nu doar că afectează direct cele două națiuni, dar au și implicații largi pentru securitatea și stabilitatea în regiunea Caucazului.

În timpul Uniunii Sovietice, Abhazia și Osetia de Sud au avut statutul de regiuni autonome în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgia. Tensiunile etnice și naționaliste au fost adesea suprimate în această perioadă, dar nu au fost complet eliminate.

În anii care au precedat dezintegrarea Uniunii Sovietice, creșterea sentimentelor naționaliste în Georgia, Abhazia și Osetia de Sud a condus la tensiuni crescute. Aceste regiuni au aspirat la un grad mai mare de autonomie sau independență.

Războiul din Osetia de Sud (1991-1992) a izbucnit între forțele georgiene și separatiștii ossetieni, cu implicarea Rusiei în sprijinirea Osetiei de Sud. Războiul a dus la un armistițiu precar și la crearea unei zone tampon monitorizate de forțe de menținere a păcii, majoritatea ruse.

Războiul din Abhazia (1992-1993) tensiunile dintre separatiști și guvernul georgian au escaladat în conflict armat. Abhazia a obținut controlul efectiv asupra teritoriului său, cu sprijinul Rusiei, iar conflictul a generat un val masiv de refugiați și a lăsat probleme nerezolvate de securitate și drepturi umane.

Tensiunile acumulate au erupt din nou în august 2008, când un conflict pe scară largă a izbucnit între Rusia și Georgia, concentrat în principal în Osetia de Sud. Conflictul a durat doar câteva zile, dar a avut consecințe profunde.

În urma conflictului, Rusia a recunoscut Abhazia și Osetia de Sud ca state independente, un pas care a fost condamnat de comunitatea internațională și văzut de Georgia ca o ocupare ilegală a teritoriului său.

Ambele regiuni rămân de facto independente de Georgia, cu o prezență militară și economică semnificativă a Rusiei. Această situație a creat o linie de conflict înghețat în Caucaz.

Conflictele din Abhazia și Osetia de Sud sunt văzute într-un context mai larg al influenței și ambițiilor Rusiei în regiune, afectând dinamica de securitate regională în Caucaz și relațiile Rusiei cu statele occidentale.

Eforturile de mediere conduse de UE, OSCE și ONU au avut loc, dar fără o soluție definitivă. Aceste eforturi includ discuții în formatul Geneva și monitorizarea situației de către misiuni internaționale.

Diferențele profunde între părți, statutul internațional nerezolvat al regiunilor și prezența militară a Rusiei complică eforturile de rezolvare a conflictelor.

Conflictele separatiste din Abhazia și Osetia de Sud rămân printre cele mai presante probleme de securitate și politice din Georgia și Caucaz. Acestea reflectă nu doar disputele locale, ci și tensiunile mai largi între Rusia și Occident, precum și problemele complexe de securitate din regiune. Rezolvarea pașnică și durabilă a acestor conflicte necesită o abordare cuprinzătoare, implicarea continuă a comunității internaționale și un dialog deschis între toate părțile implicate.

Axa Erevan-Tbilisi

Georgia și Armenia sunt două dintre cele mai vechi națiuni creștine din lume, cu o istorie profundă și interconectată. Aceste țări au avut perioade de conflict, dar și de cooperare de-a lungul istoriei lor milenare. Cu toate acestea, există diferențe culturale și lingvistice semnificative între cele două.

Relațiile economice dintre Georgia și Armenia sunt importante, deoarece Georgia servește ca un coridor de tranzit vital pentru Armenia, care este o țară fără ieșire la mare. Importurile și exporturile armenești trec adesea prin porturile georgiene de la Marea Neagră. De asemenea, Georgia este un partener comercial semnificativ pentru Armenia.

Deși nu există dispute teritoriale majore între cele două națiuni, situația din regiunile separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud, precum și conflictul din Nagorno-Karabakh, influențează relațiile bilaterale. De exemplu, pozițiile diferite față de aceste conflicte pot crea tensiuni sau neînțelegeri.

Atât Georgia cât și Armenia sunt influențate de relațiile lor cu puterile regionale majore – Rusia, Uniunea Europeană și SUA. Georgia are o orientare pro-occidentală mai puternică, căutând aderarea la NATO și UE, în timp ce Armenia are legături mai strânse cu Rusia, fiind membră a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO).

Există, de asemenea, domenii de cooperare activă, inclusiv în energie, transport și securitate. Proiectele de infrastructură, cum ar fi conductele de gaz și petrol și rețelele de transport, sunt vitale pentru ambele țări.

Există, de asemenea, un schimb cultural și educațional între cele două țări, cu comunități minoritare armene în Georgia și comunități minoritare georgiene în Armenia.

Relația dintre Georgia și Armenia este una de vecinătate cu aspecte atât de cooperare, cât și de tensiune, influențată de contextul istoric, economic și geopolitic.

Georgia-Azerbaidjan, interese comune

Georgia și Azerbaidjan sunt vecini cu o istorie lungă și interconectată. Ambele au fost parte a Imperiului Rus și apoi a Uniunii Sovietice, ceea ce a influențat semnificativ relațiile lor actuale.

Ambele țări sunt caracterizate de diversitate etnică și culturală. Există minorități azerbaidjaneze în Georgia și minorități georgiene în Azerbaidjan, care contribuie la legăturile bilaterale.

Economia reprezintă un punct forte al relațiilor bilaterale. Azerbaidjanul este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Georgiei, contribuind substanțial la economia georgiană prin investiții și comerț.

Azerbaidjan, bogat în resurse de petrol și gaze, este o sursă vitală de energie pentru Georgia. Proiectele energetice, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, sunt esențiale în relația bilaterală și au un impact regional semnificativ.

Ambele țări se confruntă cu provocări de securitate, inclusiv conflicte înghețate și tensiuni regionale. Cooperarea în domeniul securității este crucială pentru stabilitatea regională. Tbilisi a menționat că nu va folosi precedentul din Nagorno-Karabach pentru rezolvarea diferendelor separatiste din Abhazia și Oseția de Sud.

Georgia și Azerbaidjan împărtășesc interese similare în ceea ce privește reducerea influenței rusești și integrarea în structuri euro-atlantice. Cu toate acestea, abordările lor pot diferi, Azerbaidjanul menținând o politică externă mai echilibrată între Rusia și Occident.

Georgia și Azerbaidjan sunt legate prin mai multe coridoare de transport importante, care nu doar că facilitează comerțul bilateral, dar sunt și vitale pentru conectivitatea regională cu Europa și Asia Centrală.

Proiectele de infrastructură, cum ar fi calea ferată Baku-Tbilisi-Kars, subliniază importanța strategică a relației și potențialul de creștere economică.

Există un schimb cultural și educațional continuu între cele două țări, care ajută la consolidarea înțelegerii și amiciției reciproce. Relațiile intercomunitare între diasporele georgiene și azerbaidjaneze joacă un rol în promovarea legăturilor bilaterale.

Relațiile dintre cele două țări nu sunt lipsite de provocări, inclusiv diferențe în abordarea conflictelor regionale și în politica externă.

Viitorul relației dintre Georgia și Azerbaidjan depinde de evoluțiile politice interne și externe, precum și de capacitatea lor de a naviga într-un peisaj geopolitic complex.

Relația bilaterală dintre Georgia și Azerbaidjan este complexă, implicând cooperare strânsă în domenii precum economia, securitatea, și infrastructura. Cu toate acestea, există provocări și diferențe care necesită gestionare atentă. Continuarea colaborării și menținerea unui dialog deschis vor fi esențiale pentru asigurarea stabilității și prosperității în regiune.

Visul european

De la obținerea independenței în 1991, Georgia a urmărit o politică externă orientată spre Vest, cu scopul de a se integra în structurile euro-atlantice. Relațiile cu UE au început să se intensifice în anii 2000, odată cu implementarea mai multor programe și inițiative europene.

Republica Georgia este membră a Parteneriatului Estic al UE din 2009, ceea ce a reprezentat un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale și în promovarea reformelor democratice și economice în Georgia.

Un moment cheie în relațiile UE-Georgia a fost semnarea Acordului de Asociere în 2014, inclusiv crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Acest acord a accelerat integrarea economică și politică a Georgiei cu UE.

UE sprijină activ reformele în Georgia, în domenii precum justiția, drepturile omului, buna guvernare și lupta împotriva corupției, ca parte a procesului de apropiere.

Acordul DCFTA a facilitat creșterea semnificativă a comerțului bilateral. UE este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Georgiei, iar investițiile europene joacă un rol major în economia georgiană.

UE oferă asistență financiară Georgiei sub formă de granturi și împrumuturi, destinată reformelor economice și sociale, dezvoltării infrastructurii și altor proiecte importante.

Blocul comunitar susține suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și a jucat un rol activ în gestionarea conflictului din Abhazia și Osetia de Sud, inclusiv prin misiunea de monitorizare a UE în Georgia (EUMM).

UE și Georgia colaborează în lupta împotriva terorismului, criminalității organizate și în gestionarea migrației.

Din 2017, cetățenii georgieni beneficiază de călătorii fără vize în spațiul Schengen, ceea ce a facilitat schimburile culturale, educaționale și de afaceri.

Programe precum Erasmus+ și Europa Creativă promovează schimburile educaționale și culturale între UE și Georgia.

Reformele necesare pentru alinierea la standardele UE sunt complexe și necesită eforturi considerabile. De asemenea, economia georgiană se confruntă cu provocări structurale care necesită atenție.

Deși Georgia aspiră la aderarea la UE, acest proces este de lungă durată și depinde de îndeplinirea criteriilor stricte de aderare și de evoluțiile politice din UE.

Relația dintre UE și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și de un angajament reciproc pentru integrare politică și economică. Cu toate acestea, drumul către integrarea deplină în UE este complex și necesită reforme continue și eforturi de adaptare din partea Georgiei. UE rămâne un partener vital pentru Georgia în calea sa către stabilitate, prosperitate și integrare europeană.

Lungul drum spre NATO

De la obținerea independenței în 1991, Georgia a arătat un interes crescut pentru a se alinia cu structurile occidentale de securitate, în special cu NATO.

Relațiile formale între Georgia și NATO au început în 1994, când Georgia s-a alăturat Programului Parteneriatului pentru Pace al NATO.

În 2002, Georgia a declarat obiectivul său de a adera la NATO. Ulterior, în 2004, a fost lansat Planul Individual de Acțiune privind Parteneriatul (IPAP) cu NATO.

NATO a oferit asistență semnificativă Georgiei în reformarea și modernizarea forțelor sale armate și structurilor de securitate.

A fost un moment crucial, când liderii NATO au convenit că Georgia va deveni membră a NATO. Totuși, nu i s-a oferit un MAP, un pas considerat esențial pentru aderare.

După conflictul ruso-georgian din 2008, NATO a intensificat sprijinul pentru Georgia, deși fără a oferi o cale clară către aderare.

Georgia a fost unul dintre cei mai mari contributori non-NATO la misiunile NATO, inclusiv în Afganistan. NATO și Georgia desfășoară regulat exerciții militare comune, demonstrând compatibilitatea crescută între forțele georgiene și cele ale NATO.

Integrarea în NATO este susținută de majoritatea populației georgiene și este un obiectiv cheie al politicii externe a Georgiei.

Opoziția fermă a Rusiei față de extinderea NATO către Georgia constituie un obstacol major. Conflictul din Abhazia și Osetia de Sud, și recunoașterea de către Rusia a independenței acestor regiuni, complică și mai mult situația.

Lansat în 2014, acesta include o serie de inițiative menite să întărească securitatea Georgiei și să îmbunătățească interoperabilitatea cu forțele NATO.

Inaugurat în 2015, centrul joacă un rol crucial în îmbunătățirea capacităților de apărare ale Georgiei și în promovarea standardelor NATO.

Deși Georgia a făcut progrese semnificative în alinierea cu standardele NATO, calea sa către aderarea deplină rămâne incertă, în mare parte din cauza preocupărilor de securitate regională și a opoziției Rusiei.

Georgia continuă să implementeze reforme în domeniul apărării și securității pentru a se alinia mai strâns cu NATO.

Relația dintre NATO și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și angajament reciproc, cu Georgia căutând activ să se apropie de standardele NATO și să contribuie la misiunile sale. Cu toate acestea, provocările geopolitice și regionale fac ca perspectiva aderării depline a Georgiei la NATO să rămână complexă și incertă. Continuarea dialogului și cooperării, împreună cu angajamentul Georgiei pentru reforme, sunt esențiale pentru viitorul acestei relații.

Turcia, aliat ori protector

Relațiile dintre Georgia și Turcia datează de secole, având în vedere proximitatea geografică și istorică. După prăbușirea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Georgiei în 1991, relațiile bilaterale au început să se dezvolte rapid.

Relațiile politice dintre Georgia și Turcia sunt strânse, cu dialog regulat la niveluri înalte. Turcia a fost una dintre primele țări care a recunoscut independența Georgiei și susține integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei.

Ambele țări colaborează în chestiuni regionale, inclusiv în ceea ce privește securitatea și stabilitatea în Caucaz.

Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Georgiei. Comerțul bilateral a crescut constant, iar Turcia este un investitor major în economia georgiană, inclusiv în sectoarele energiei, infrastructurii și turismului.

Existența unei zone de liber schimb între cele două țări facilitează comerțul și investițiile reciproce.

Georgia și Turcia colaborează în proiecte energetice majore, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, care sunt vitale pentru securitatea energetică a regiunii și pentru exporturile de energie din Caucaz către Europa.

Cooperarea în domeniul infrastructurii, inclusiv în dezvoltarea coridoarelor de transport care leagă Asia Centrală și Europa prin Georgia și Turcia, este un alt pilon important al relației.

Georgia și Turcia cooperează în domeniul securității, inclusiv în lupta împotriva terorismului, a traficului de droguri și a criminalității organizate.

Există, de asemenea, exerciții militare comune și colaborare în domeniul apărării, cu Turcia oferind sprijin pentru modernizarea forțelor armate georgiene.

Relațiile culturale și educaționale sunt promovate prin programe de schimb și inițiative culturale. Există o comunitate considerabilă de georgieni în Turcia și de turci în Georgia, ceea ce facilitează legăturile interpersonale și culturale.

Există unele sensibilități, inclusiv chestiuni legate de minorități etnice și istorice. Cu toate acestea, acestea sunt gestionate prin dialog și cooperare.

Poziția geostrategică a Georgiei, situată între Rusia și Turcia, și aspirațiile sale euro-atlantice, necesită o diplomație echilibrată în relația cu Turcia.

Relația dintre Georgia și Turcia are o complexitate aparte, caracterizată de legături politice, economice și culturale puternice. Cooperarea bilaterală, în special în domeniile comerțului, energiei, securității și infrastructurii, este un element esențial pentru stabilitatea și prosperitatea regiunii.

Share our work
Turcia în 2024: relații nucleare cu Federația Rusă și rol de hegemon în Orientul Mijlociu

Turcia în 2024: relații nucleare cu Federația Rusă și rol de hegemon în Orientul Mijlociu

Relația dintre Turcia și Rusia este complexă și se caracterizează printr-un echilibru delicat între cooperare și competiție. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, reflectând schimbările geopolitice și interesele naționale ale fiecărei țări.

Conflictul din Siria a evidențiat divergențele dintre cele două țări. Turcia a susținut opoziția siriană, în timp ce Rusia a sprijinit regimul lui Bashar al-Assad. Aceasta a dus la tensiuni, exemplificate de incidentul din 2015 când Turcia a doborât un avion rusesc. De asemenea, Turcia a dezvoltat relații strânse cu Ucraina, vânzându-i drone militare și susținând inițiativele acesteia și ale Georgiei de a adera la NATO, în ciuda opoziției unor membri ai alianței​

Pe de altă parte, există o cooperare semnificativă între cele două țări. Rusia construiește reactoare nucleare pentru Turcia și Ankara a cumpărat sisteme antiaeriene rusești S-400, determinând sancțiuni americane. Turcia a menținut legături economice cu Rusia, chiar și în contextul sancțiunilor impuse de UE și SUA după invazia Rusiei în Ucraina.

Relații testate​

Economia Turciei, sub conducerea președintelui Erdogan, a cunoscut o creștere semnificativă, dar și dificultăți, cum ar fi stagnarea economică și inflația crescută. Aceasta a influențat politica externă turcă, inclusiv relațiile cu Moscova.

Recent, relația dintre Putin și Erdogan a fost testată de diverse provocări, inclusiv de rebeliunea armată condusă de Evgheni Prigojin în Rusia și de schimbările politice în Turcia după realegerea lui Erdogan. Acest dinamic complex de interese și provocări continuă să influențeze parteneriatul dintre cele două națiuni.

Amiciția geopolitică Turcia-Rusia rămâne una de rivalitate și cooperare, cu implicații semnificative atât la nivel regional, cât și global.

Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este un aspect crucial al cooperării bilaterale dintre cele două țări. Un element central al acestei relații este construcția primei centrale nucleare din Turcia, care este un proiect major realizat cu ajutorul Rusiei.

Centrala nucleară Akkuyu, situată în provincia Mersin din sudul Turciei, este un proiect emblematic în cadrul relațiilor turco-ruse. Construcția acestei centrale este un simbol al cooperării strânse între cele două națiuni. Președintele rus Vladimir Putin a salutat proiectul ca fiind un exemplu convingător al contribuției președintelui turc Erdogan la dezvoltarea economiei turcești.

Proiectul este finanțat și construit de compania de stat rusă Rosatom. Centrala nucleară Akkuyu este planificată să aibă patru reactoare, fiecare cu o capacitate de aproximativ 1200 MW, totalizând aproape 4800 MW. Această capacitate ar aduce o contribuție semnificativă la necesarul energetic al Turciei.

Construcția centralei nucleare nu este doar un proiect energetic, ci și unul cu implicații geopolitice și economice profunde. Prin acest proiect, Turcia își diversifică sursele de energie și își consolidează independența energetică. Pentru Rusia, proiectul reprezintă un mijloc de a-și întări influența în regiune și de a-și extinde exporturile de tehnologie nucleară.

Deși proiectul are avantaje economice și strategice, există și preocupări legate de siguranța și impactul său asupra mediului. Opoziția internă și grupurile de mediu au exprimat îngrijorări cu privire la posibilele riscuri seismice și impactul asupra ecosistemelor locale.

Ambiții nucleare

Această colaborare nucleară dintre Turcia și Rusia trebuie văzută în contextul mai larg al politicilor energetice globale și al schimbărilor în securitatea energetică. Acesta este un exemplu de cum națiunile își extind cooperarea în domeniul energiei nucleare, având în vedere preocupările legate de schimbările climatice și necesitatea de a diversifica sursele de energie.

Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este complexă, implicând aspecte economice, politice și de mediu, și joacă un rol semnificativ în relațiile bilaterale dintre cele două țări.

Pe lângă centrala nucleară Akkuyu, Turcia are planuri pentru construcția altor centrale nucleare în Sinop și Tracia. Aceste proiecte sunt parte a eforturilor Turciei de a-și diversifica sursele de energie și de a-și consolida independența energetică.

Turcia planifică construcția unei centrale nucleare în regiunea Sinop, situată în partea de nord a țării. Acest proiect este dezvoltat în parteneriat cu Japonia, iar studiul de fezabilitate pentru această centrală a fost finalizat. Se preconizează instalarea a patru reactoare noi ATMEA1, cu o capacitate totală de aproximativ 4.800 megawați.

De asemenea, există planuri pentru construcția unei centrale nucleare în regiunea Tracia, în partea europeană a Turciei. Detaliile specifice ale acestui proiect sunt încă în faza de negocieri și dezvoltare.

Turcia explorează și posibilitatea construirii de reactoare modulare de mică putere, fiind în contact cu companii din Marea Britanie, SUA și Franța pentru acest scop.

Aceste proiecte ilustrează angajamentul Turciei de a-și extinde capacitatea de generare a energiei nucleare, ca parte a unei strategii mai largi de securitate energetică și diversificare a surselor de energie.

Problema siriană

Relația dintre Turcia și Rusia în contextul Siriei este complexă și plină de tensiuni. Această dinamică este strâns legată de interesele geopolitice conflictuale ale ambelor națiuni în regiune.

Deși există o cooperare semnificativă între cele două țări în alte domenii, în Siria, interesele lor se ciocnesc adesea. Relația dintre Turcia și Rusia este percepută ca fiind pe „muchie de cuțit”, iar această situație este accentuată de implicarea militară a ambelor țări în conflictul sirian.

Turcia a fost implicată în operațiuni militare în nordul Siriei, îndreptate împotriva kurzilor, și a criticat intervenția Rusiei în Siria, care a început în 2015. Incidentul notabil în care Turcia a doborât un avion rusesc care efectua o operațiune militară în Siria a escaladat tensiunile dintre cele două națiuni.

Pe de altă parte, Turcia și-a exprimat nemulțumirea față de acțiunile și ambițiile Rusiei în regiune, inclusiv intervenția militară și influența crescândă în zona Mării Negre și Caucazului. Ankara rămâne preocupată de protejarea propriilor interese în regiune și este îngrijorată de acțiunile Rusiei. Aceasta se reflectă și în sprijinul Turciei pentru ideea prezenței NATO în Marea Neagră, pentru a descuraja agresiunile Rusiei, dar fără dorința de militarizare excesivă a regiunii.

În ciuda acestor tensiuni, Ankara păstrează legături strânse cu Moscova, inclusiv în domeniul cooperării nucleare și a achiziției de echipamente militare rusești. Această relație complexă și volatilă între Turcia și Rusia reflectă o realitate geopolitică în care Ankara trebuie să navigheze cu atenție între interesele concurente și alianțele sale.

Relația Turcia-Rusia în Siria este una de rivalitate strategică și cooperare precaută, influențată de interese geopolitice regionale și globale complexe.

Rusia susține regimul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a sprijinit grupările de opoziție și s-a opus guvernului sirian. Aceste poziții opuse au dus la tensiuni semnificative între Ankara și Moscova.

Rusia a lansat operațiuni aeriene pentru a sprijini forțele guvernamentale siriene, ceea ce a complicat eforturile Turciei de a-și asigura interesele în regiune, în special în ceea ce privește gestionarea conflictului cu kurzii și controlul asupra zonelor de frontieră.

În ciuda acestor tensiuni, Turcia și Rusia au avut momente de cooperare. De exemplu, cele două țări au lucrat împreună pentru a crea zone de dezescaladare în Siria, într-o încercare de a reduce violențele și de a facilita ajutorul umanitar.

Turcia a încercat de asemenea să joace un rol de mediator între opoziția siriană și Rusia, chiar dacă aceasta implică navigarea unei relații dificile cu Moscova.

Această dinamică complexă are implicații nu doar pentru Siria, ci și pentru echilibrul de putere în regiunea mai largă, inclusiv în ceea ce privește relațiile Turciei cu alți actori, cum ar fi Statele Unite și NATO.

Caucazul disputat

Relația dintre Turcia și Rusia în Caucaz este marcată de un amestec de cooperare și competiție, reflectând interesele complexe și adesea conflictuale ale celor două țări în regiune. Această dinamică a fost particular evidențiată în urma războiului din Nagorno-Karabakh din 2020.

Turcia și Rusia au interese suprapuse, dar și contradictorii în regiunile Orientului Mijlociu, Caucazului de Sud, Mării Negre, Asiei Centrale și Balcanilor. În aceste arii, cooperarea și competiția sunt frecvente și duc la o rețea complexă de relații. Exemplu concret al acestui echilibru delicat este susținerea Turciei pentru Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabakh, unde Ankara a furnizat asistență militară semnificativă, inclusiv drone Bayraktar și suport logistic, ceea ce a avut un rol crucial în victoria Azerbaidjanului.

Pe de altă parte, Rusia, care a avut tradițional o influență dominantă în Caucaz, a fost surprinsă de intervenția Turciei și a trebuit să își reevalueze strategia în regiune. Deși Rusia a desfășurat forțe de menținere a păcii pentru a opri ostilitățile, capacitatea sa de a gestiona zona de conflict și de a deconflictua tensiunile cu Turcia rămân incerte.

Relațiile dintre Putin și Erdogan sunt complexe și caracterizate de un amestec de rivalitate și parteneriat strategic. Deși relațiile de securitate dintre cele două țări sunt clar în conflict în Caucaz, acestea mențin totuși un parteneriat strategic „formal”. Acest parteneriat este influențat de interesele economice, cum ar fi exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Turcia, dar și de proiecte majore, precum construcția primei centrale nucleare din Turcia de către Rusia.

O națiune cu două state

Relația dintre Turcia și Azerbaidjan a fost întotdeauna puternică și adesea descrisă cu fraza „o națiune cu două state”. Această legătură este bazată pe legături istorice, culturale și economice comune, precum și pe cooperare politică și sprijin reciproc.

Din punct de vedere istoric, Turcia are legături de lungă durată cu Azerbaidjanul, începând cu 4 iunie 1918, care au dus la deschiderea Ambasadei Turciei la Baku și a Ambasadei Azerbaidjanului la Ankara. În 2014, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a semnat un decret ce a consolidat relațiile dintre aceste două țări, întâlnindu-se cu conducerea de top a Turciei pentru a extinde cooperarea și a pune bazele relațiilor viitoare.

Anul 2022 a marcat un an semnificativ în relațiile diplomatice dintre Azerbaidjan și Turcia, continuând să dezvolte legături strânse de la căderea Uniunii Sovietice. Relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt descrise ca fiind de parteneri și prieteni apropiați. Există legături strânse între ambasadele lor în capitale.

Pe lângă legăturile diplomatice, Turcia și Azerbaidjan au relații economice și comerciale solide. În 2022, relațiile comerciale dintre Azerbaidjan și Turcia au înregistrat o creștere în dezvoltare, iar cooperarea lor în cadrul Summitului Trilateral între Turcia, Azerbaidjan și Turkmenistan a fost unul dintre pașii pentru consolidarea relațiilor economice ale celor două țări.

Un aspect important al cooperării dintre Azerbaidjan și Turcia este în domeniul transporturilor și energiei. Azerbaidjanul este un participant activ în coridoarele de transport Est-Vest și Nord-Sud și, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, cooperarea Azerbaidjan-Turkmenistan-Turcia este esențială pentru dezvoltarea continuă a coridoarelor de transport. De exemplu, cooperarea în formatul rutei internaționale de tranzit Lapis-Lazuli consolidează și mai mult cooperarea între Georgia, Turkmenistan, Azerbaidjan și Afganistan, conectând aceste țări prin coridorul de transport Lapis Lazuli.

În concluzie, relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt profund ancorate în istorie, cultură și economie, cu un accent deosebit pe cooperarea în domeniile transporturilor și energiei, care este esențială pentru integrarea economică regională și accesul la piața unică a UE.

Asia Centrală, câmp de bătălie geopolitic

Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una complexă și se bazează pe un amestec de cooperare și competiție. Turcia își extinde influența economică și diplomatică în Asia Centrală, o zonă ce reprezintă o răscruce de interese geopolitice. Pe de o parte, Turcia se prezintă ca un exemplu de succes al unui sistem politic secular cu elemente de democrație de tip occidental care a reușit să implementeze reforme de piață într-o societate dominată de adepții Islamului. Cu toate acestea, prezența sa în regiune este limitată de un potențial de investiții redus. Relațiile economice dintre Turcia și țările Asiei Centrale nu sunt la nivelul influenței economice ale actorilor mai puternici, cum ar fi China, SUA, UE sau chiar Rusia. De exemplu, volumul total al comerțului turc cu țările din Asia Centrală în 2010 a fost de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, în timp ce investițiile turcești au atins 4,7 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, Rusia, care are un rol istoric ca hegemon regional, încearcă să restrângă influența Turciei în Asia Centrală. Totuși, în ultimii ani, Turcia și Rusia au dezvoltat legături economice și politice mai puternice, în parte datorită relațiilor adesea tensionate ale Turciei cu țările occidentale. De exemplu, Turcia a oferit Ucrainei drone și alte arme, dar nu a impus sancțiuni Rusiei. Turcia și Rusia au coordonat îndeaproape în războiul din Siria, deși au susținut părți opuse. În același timp, Turcia este unul dintre principalii furnizori de energie ai Rusiei și compania de energie atomică de stat a Rusiei, Rosatom, construiește prima centrală nucleară a Turciei.

În Asia Centrală, Turcia și Rusia sunt percepute pozitiv datorită pozițiilor lor destul de neutre și destul de reținute – în contrast cu abordarea „mentorului” a Occidentului – în ceea ce privește dezvoltările politice interne din regiune. Bazându-se pe respingerea activă a islamismului radical, atât Rusia, cât și Turcia sunt interesate de menținerea naturii seculare a sistemelor politice din statele Asiei Centrale, ceea ce ar putea contribui la eliminarea instabilității potențiale din Afganistanul vecin. Rusia este una dintre puținele puteri mondiale care continuă să promoveze securitatea regiunii Asiei Centrale, asigurând siguranța Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului sub Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și alte structuri, inclusiv SCO.

În contextul acestor dinamici, Turcia se pregătește pentru un rol decisiv în marele joc al Asiei Centrale, devenind un centru potențial al conflictului mondial și poziționându-se ca un „conector” cheie între Asia, Europa și Orientul Mijlociu.

Pe de altă parte, Rusia își menține influența în regiune prin legături economice și politice solide cu țările Asiei Centrale. Investițiile rusești semnificative în Uzbekistan și alte țări din regiune demonstrează acest lucru. Cu toate acestea, Turcia își intensifică eforturile de a-și consolida pozițiile economice în Asia Centrală, încercând să echilibreze influența Chinei și a Rusiei.

În acest context, regiunea Asia Centrală devine un teren de concurență serioasă între diferite centre mondiale de putere, inclusiv Turcia, care încearcă să-și întărească influența economică și culturală. Această dinamică complicată poate duce la noi tensiuni și conflicte în regiune, mai ales în zonele de frontieră și în contextul resurselor energetice bogate.

Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una de competiție și cooperare, cu Turcia încercând să-și sporească influența într-o regiune tradițional dominată de Rusia, în timp ce Rusia își menține pozițiile de lider în ceea ce privește investițiile și cooperarea economică.

Turcia și Orientul Mijlociu

Relația dintre Turcia și Israel, în contextul evenimentelor recente din Gaza, este una complexă și se află sub influența unor dinamici regionale importante. Turcia, sub conducerea președintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost vocală în condamnarea atacurilor Israelului asupra Gazei și a cerut încetarea imediată a focului. De asemenea, Turcia a susținut demersurile legale pentru ca Israel să fie judecat pentru genocid. Cu toate acestea, Ankara a menținut legăturile comerciale cu Israel, fapt care a stârnit critici atât în interiorul țării, cât și în Iran.

Pe de altă parte, în contextul războiului din Gaza, Turcia și Iranul au căzut de acord asupra necesității menținerii stabilității regionale. Liderii celor două țări, Erdogan și Raisi, într-o întâlnire la Ankara, au discutat despre punerea capăt atacurilor „inhumane” ale Israelului asupra Gazei și necesitatea unei păci corecte și durabile în regiune. Această cooperare sugerează o abordare comună împotriva acțiunilor Israelului, deși ambele țări au propriile lor probleme complexe în relațiile bilaterale.

Situația din Gaza în sine este una gravă. Obiectivele de război ale premierului israelian Benjamin Netanyahu și liderului Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, par de neatins în 2024. Conflictul a dus la devastări semnificative în teritoriul palestinian și la o ocupație israeliană pe termen lung. Luptele intense continuă în enclava Gaza, cu un număr mare de victime și distrugeri considerabile. Netanyahu și-a exprimat intenția de a elimina Hamas, în timp ce Sinwar speră să schimbe ostaticii rămași de la atacurile Hamas pentru mii de prizonieri palestinieni și să pună capăt blocadei israeliene-egiptene a Gazei.

În acest context regional și internațional tensionat, Turcia își manifestă poziția fermă împotriva acțiunilor Israelului și caută să joace un rol activ în stabilizarea situației din Orientul Mijlociu.

În 2024, relațiile dintre Turcia și Egipt au cunoscut o evoluție pozitivă, marcând o îmbunătățire semnificativă comparativ cu perioadele anterioare de tensiune. Această schimbare este evidențiată de mai multe evenimente și declarații.

Consiliul Uniunii Europene, prin vocea președintelui său, Charles Michel, a salutat dialogul dintre Turcia și Egipt, subliniind importanța stabilității și securității în estul Mediteranei. În cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Egiptului, Abdulfettah al-Sisi, Michel a discutat despre relațiile bilaterale și problemele regionale, apreciind eforturile Egiptului în procesul de pace din Orientul Mijlociu și încetarea focului dintre Israel și Hamas.

Ministrul de Externe al Egiptului a anunțat demararea unui proces de consultări pentru îmbunătățirea relațiilor cu Turcia, exprimând o voință politică puternică de normalizare a acestor relații. Aceste consultări vor stabili temele de negociere și vor prezenta viziuni clare privind atitudinea fiecărei țări, având ca scop îndreptarea rapidă a relațiilor bilaterale.

În plus, relațiile diplomatice dintre Turcia și Egipt au evoluat la nivel de ambasadă, un pas semnificativ în direcția renormalizării relațiilor. Turcia a numit un ambasador la Cairo, iar Egiptul a numit un ambasador la Ankara, reflectând dorința reciprocă de îmbunătățire a relațiilor bilaterale în interesul popoarelor turc și egiptean.

Aceste evoluții indică o schimbare pozitivă în dinamica relațiilor dintre Turcia și Egipt, subliniind dorința ambelor națiuni de a colabora în vederea asigurării stabilității regionale și a abordării problemelor comune în Orientul Mijlociu și în estul Mediteranei.

Axa Ankara-Beijing

Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt marcate de o serie de tensiuni și provocări, având la bază mai multe chestiuni sensibile. Legăturile economice dintre Turcia și China în 2024 prezintă o serie de aspecte interesante, reflectând ambițiile economice ale ambelor națiuni.

Economia Chinei se așteaptă să aibă o creștere puternică în 2024, cu un elan mai mare decât în anul precedent. Aceasta se datorează în parte politicii active de stimulare a creșterii economice și de gestionare a riscurilor din piața imobiliară și datoria guvernamentală locală. De asemenea, China intenționează să își extindă și să consolideze infrastructura financiară internațională și piața datoriei naționale.

Pe de altă parte, economia Turciei este prognozată de Banca Mondială să crească cu 3,2% în 2023 și cu 4% în 2024. Această creștere este susținută de investiții și reconstrucții în urma cutremurelor devastatoare, care au provocat pagube semnificative. Se estimează că reconstrucțiile vor avea un impact pozitiv asupra creșterii economice în perioada 2024-2025.

Relațiile economice bilaterale dintre Turcia și China sunt încadrate în contextul mai larg al ambițiilor economice globale ale Chinei și al rolului Turciei ca partener strategic în Inițiativa „Belt and Road” a Chinei.

Una dintre principalele surse de tensiune este situația Uigurilor, o minoritate musulmană turcică din regiunea Xinjiang a Chinei. Turcia, având legături culturale și etnice cu Uigurii, a fost critică față de tratamentul pe care China îl aplică acestei minorități. Această problemă a creat tensiuni politice între cele două țări de mai multe ori. De exemplu, Turcia a reacționat dur la represiunile din Urumqi din 2009, descriind evenimentele ca fiind genocid, ceea ce a determinat China să rupă relațiile cu Turcia.

Cu toate acestea, relațiile dintre Turcia și China au cunoscut și perioade de îmbunătățire, în special între anii 2010-2018, care pot fi considerați ca fiind „anii de aur” ai relației lor. În această perioadă, cele două țări au schimbat vizite diplomatice la nivel înalt și au semnat acorduri economice, culturale și educaționale. De asemenea, Turcia este un partener strategic al Chinei în implementarea Inițiativei „Belt and Road” (BRI).

Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au cunoscut din nou tensiuni în 2019, în urma rapoartelor privind moartea unui poet Uigur faimos într-un lagăr de detenție chinez. După acest incident, relațiile dintre Turcia și China s-au recuperat rapid.

Pe lângă aceste probleme, China a început recent să pună în discuție chestiunea kurzilor și să acuze Turcia de abuzuri ale drepturilor omului în aceste regiuni, ceea ce indică o schimbare în abordarea Chinei. Acest lucru este văzut ca un mesaj clar către Turcia că China va riposta dacă Ankara continuă să se amestece în chestiunea Uigurilor.

Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt complexe și volatile, marcate de preocupări comune, dar și de provocări semnificative, în special în legătură cu drepturile minorităților etnice și politica regională.

Share our work