Privind stirile despre situatia actuala de pe frontul din Ucraina, precum si disputele dintre Kyiv si Casa Alba, care avantajeaza pozitia Kremlinului, unui cititor i se poate inradacina rapid ideea conform careia Rusia a reușit să-și consolideze forțele si va ieși într-o poziție mai bună de pe urma acestui conflict, iar Vladimir Putin este un tactician desăvârșit care este cu doi pași înainte occidentului. Dar la o privire mai de ansamblu, acesta imagine se darama rapid, aratandu-ne nu doar cat de costisitor din punct de vedere al vieților umane și al resurselor materiale este acest război pornit de către Rusia, dar poate și mai important, ce consecințe a avut pentru relația Moscovei cu statele aflate tradițional în sfera sa de influență.
Armenia
Înfrângerea suferită în 2020 în fața Azerbaidjanului, urmată de exodul a peste 100.000 de armeni în 2023 pe fondul lipsei de sprijin real din partea Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), dominată de Rusia, a creat un sentiment de trădare atât la nivel politic cât și la nivel popular în Armenia. Rusia, percepută anterior drept garant al securității armene, nu a intervenit în apărarea Armeniei, ceea ce a dus la o reorientare a politici externe a Ierevanului spre occident.
Sondajele realizate de International Republican Institute (IRI) în martie 2024 au arătat o creștere semnificativă a sentimentului anti-rus în rândul populației armene. Două treimi dintre respondenți exprimau o opinie negativă față de Rusia, iar 40% o considerau o amenințare. Această schimbare de percepție a oferit guvernului Pashinyan sprijinul necesar pentru a implementa politici de distanțare față de Moscova.
Primul pas făcut de Armenia a fost sa anunțe oficial intenția de a se retrage din CSTO, marcând un punct de cotitură în politica sa de securitate. Apoi, pe 14 ianuarie 2025, Armenia a semnat un acord de parteneriat strategic cu Statele Unite, privind domenii strategice precum apărarea, economia și energia. Cel mai recent, parlamentul armean a continuat acest proces prin adoptarea în martie 2025 a unei lege care lansează oficial procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președintele ` a semnat legea în aprilie 2025, formalizând astfel orientarea pro-europeană a țării. În paralel cu aceste decizii la nivel politic, Armenia a preluat înapoi controlul asupra unor puncte de frontieră strategice, anterior gestionate de trupele ruse, precum și a aeroportului Zvartnots din Erevan.
Rusia a reacționat la aceste evoluții prin amenințări privind consecințe economice, inclusiv posibila creștere a prețurilor la energie și excluderea Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică. In acest domeniu, Rusia dispune de instrumente puternice de coerciție, fiind principalul partener comercial al Armeniei. În 2023, comerțul bilateral a fost estimat la 7,4 miliarde de dolari, exporturile către Rusia au constituit 37,5% din totalul exporturilor armene, iar importurile din Rusia au reprezentat 29% din totalul importurilor. În ultimii 3 ani exporturile către Rusia s-au intensificat pe fondul reexportului de mărfuri din occident, ocolind sancțiunile internaționale. De asemenea, Armenia depinde aproape în totalitate de Rusia pentru aprovizionarea cu gaze naturale și combustibil nuclear. Această dependență energetică limitează capacitatea Armeniei de a-și diversifica sursele de energie și de a-și asigura independența energetică.
Cu toate acestea, Armenia a continuat să-și urmeze cursul pro-occidental, consolidandu-si relațiile cu UE și SUA, în ciuda dependenței economice și energetice de Rusia.
Kazahstan
Țările din Asia Centrală, în frunte cu Kazahstanul, au fost multă vreme percepute drept „curtea din spate” a Rusiei, un spațiu în care autoritatea Kremlinului părea greu de contestat.
Dacă în cazul Armeniei distanțarea de Moscova a venit ca urmare a lipsei de sprijin militar, în Kazahstan primele semne ale unei fisuri în relația cu Rusia au apărut în condiții aparent paradoxale: imediat după ce Kremlinul a intervenit pentru a susține regimul de la Astana, trimițând trupe pentru a înăbuși protestele anti-guvernamentale din ianuarie 2022. Deși implicarea soldaților ruși nu a surprins niciun analist, decizia președintelui Kassym-Jomart Tokayev de a solicita retragerea rapidă a forțelor ruse, la doar cinci zile după sosirea acestora, a ridicat numeroase semne de întrebare. Ulterior, a devenit clar că acest episod nu a fost o excepție, ci începutul unei rupturi mai profunde. Tokaiev a adoptat o politică a neutralității față de Rusia, dacă nu chiar una subtil anti-rusă, în pofida faptului că regimul său fusese, cel puțin temporar, salvat de intervenția Moscovei.
Kazahstanul s-a abținut apoi de la votul rezoluției Adunării Generale a ONU din 2 martie 2022, care condamna invazia Rusiei, o decizie luată și de celelalte state din Asia Centrală , semnalând clar că niciunul dintre acestea nu s-a aliniat de partea Moscovei pe scena internațională.
Câteva luni mai târziu a urmat o nouă lovitură, în iunie 2022, președintele Tokaiev vorbind în sesiunea plenara a Forumul Economic International din Sankt Petersburg, a refuzat deschis să recunoască „Republicile Populare Luhansk și Donețk” susținute de Rusia în estul Ucrainei, reafirmând angajamentul Kazahstanului față de Carta ONU și față de principiul integrității teritoriale a statelor.
Paralel cu acest discurs indraznet, Kazahstanul a deschis un dialog diplomatic cu Occidentul. Uniunea Europeană a început să negocieze cu Astana un acord de facilitare a vizelor, iar în 2023 secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a vizitat Astana pentru discuții despre consolidarea cooperării bilaterale. Într-un mod simbolic, aceste vizite au subliniat că, de la un stat rezervat în relația cu Occidentul, Kazahstanul a devenit un partener căutat, mai ales în contextul vastelor resurse naturale de care dispune.
În același timp, pe plan intern, guvernul Kazah a lansat un proces de „kazahizare” a vieții publice: trecerea la alfabetul latin, promovarea educației în limba kazahă și revitalizarea culturii și tradițiilor naționale. Un gest sugestiv a avut loc spre sfârșitul lui 2023, când președintele Tokaiev a început o întâlnire cu Putin vorbind mai întâi în kazahă, nu în rusă după cum obișnuia, o „ruptură” discretă, dar clară.
Pe plan militar și geopolitic, Astana a respins ferm orice implicare în războiul Rusiei din Ucraina și a anunțat că nu va facilita Kremlinului mijloace de ocolire a sancțiunilor occidentale. Într-un gest neobișnuit pentru un stat etichetat drept “aliat al Moscovei”, Kazahstanul a trimis în 2022 ajutoare umanitare către Ucraina.
Eforturile de diversificare s-au văzut și în economie: dacă înainte de 2022 Rusia era principalul partener comercial al Kazahstanului, în 2023 China i-a luat locul. Iar în sectorul energetic, unde până atunci circa 80% din petrolul kazah trecea prin portul Novorossiisk, Moscova a blocat de patru ori exporturile, invocând pretexte precum “operațiuni de mentenanță”. Ca răspuns, Kazahstanul a redirecționat exporturile de petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, crescand volumul transportat de 18 ori în primele șase luni ale anului 2023.
Toate aceste acțiuni, de la gesturile diplomatice la transformările interne și la noile rute economice, ar fi părut imposibile în urmă cu trei ani, într-o regiune unde influența Kremlinului era adanc inradacinata.
Uzbekistan
La fel ca și vecinul său de la nord, și Uzbekistanul și-a păstrat oficial neutralitatea față de conflictul din Ucraina, dar a adoptat o serie măsuri care arată o desprindere de Moscova.
Ministrul de Externe uzbek a declarat că Uzbekistan respectă suveranitatea tuturor statelor și nu recunoaște regiunile separatiste din Ucraina, iar liderii de la Tashkent s-au abținut de la votul rezoluțiilor ONU împotriva Rusiei pentru a nu se confrunta direct cu Moscova, dar fără să susțină explicit invazia. După abținerea la ONU, președintele Shavkat Mirziyoyev a început să caute sprijin la Bruxelles, iar apoi a vizitat Parisul (2022), Berlinul și Roma (2023)
Mirziyoyev a cerut respectarea sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, deși Uzbekistan nu făcea parte din coalițiile care le-au impus. În practică, din 2022, politica uzbekă a fost aliniată cu sancțiunile occidentale. În septembrie 2022 Banca Centrală a suspendat folosirea cardurilor rusești MIR (motivând “probleme tehnice”, dar decizia a fost văzută ca politică, ca să evite sancțiuni secundare). Autoritățile uzbece au asigurat public că nu vor permite ca teritoriul țării să fie folosit pentru evitarea sancțiunilor. Uniunea Europeană a lăudat aceste “pași îndrăzneți” și a trimis la Tashkent un trimis special pentru sancțiuni în 2023, pentru a aprofunda cooperarea.
Când la sfarsitul anului 2022, Putin a propus o “uniune trilaterală de gaze” cu Kazahstan și Uzbekistan, Uzbekistan a respins ferm ideea. Între 2022 și 2025, Tashkent a refuzat orice sprijin militar pentru războiul Rusiei. Nu au existat voluntari uzbeci care sa lupte oficial pentru Rusia (legislația interzice mercenariatul) iar autoritățile au avertizat populația împotriva participării la războaie străine. În schimb, Uzbekistan a profitat de ocazie pentru a dezvoltata relații de securitate cu Turcia (membră NATO) și Azerbaijan. De asemenea, guvernul uzbec a găzduit și a participat, într-o măsură limitată, la programe de instruire cu SUA și NATO și și-a extins colaborarea cu vecinii săi din Asia Centrală pe probleme de securitate, parte a strategiei de reducere a dependenței de Rusia.
Rusia a fost multă vreme cel mai mare partener comercial, dar la fel ca în cazul Kazahstanului, China a depășit recent Rusia. Uzbekistan a urmat un proces de a-și diversifica exporturile și fluxurile de investiții. A intrat în 2021 în sistemul preferențial GSP+ al UE, iar comerțul uzbec-european a crescut cu 15% în 2022. Totuși, economia uzbecă nu poate rupe complet legăturile cu Rusia peste noapte, milioane de uzbeci lucrează în Rusia, iar remitențele trimise contribuie semnificativ la PIB.
Nu în cele din urma, cultural, Uzbekistanul își reafirmă tot mai mult identitatea proprie, departe de influența rusă. Războiul din Ucraina a amplificat neîncrederea în propaganda de stat rusă. În mass-media uzbecă a crescut conținutul anti-război și anti-rus, iar în 2023 autoritățile au anulat un concert al unor artiști ruși care susținuseră invazia, răspunzând indignării publice. În plus, Uzbekistan și-a apărat lucrătorii migranți din Rusia, luând atitudine când unii au fost presați să se înroleze în armată, arătând că guvernul de la Tashkent este gata să pună în balanță securitatea cetățenilor săi, chiar și cu riscul de a frustra Moscova.
Prin urmare, politica externa a Uzbekistanului post-2022 a urmărit diversificarea și cooperarea cu Occidentul (si China), reducând dependența de Rusia și diminuând pârghiile Moscovei.
Kârgâzstan
La fel ca celelalte state din Asia Centrală, vedem ca și în cazul Kârgâzstanul acesta a evitat să se poziționeze deschis în favoarea Rusiei după invadarea Ucrainei. La rezoluția ONU din martie 2022 s-a abținut, în loc să voteze contra, însă Președintele Sadîr Japarov a păstrat o poziție mai precauta, conștient de dependența economică de Rusia și de marja de manevră limitată a țării. Chiar si asa, Bishkek a căutat sa devină mai activ în organizația statelor turcice. De atunci, Bishkek si-a intensificat cooperare bilaterală cu Turcia, care a furnizat drone și a organizat exerciții comune, dar și cu China care a vândut radare antiaeriene și a derulat operațiuni de poliție la frontieră. În paralel, Kârgâzstanul colaborează cu Uzbekistanul și Kazahstanul la inițiative regionale de securitate, demonstrând că poate lucra și în afara umbrelei Moscovei.
Dependența economica față de Rusia rămâne semnificativă, însă Bishkek investește în alternative. Dacă în cazul vecinilor sai acest lucru a implicat o intensificare a relațiilor cu Europa, în cazul Kârgâzstanul accentul s-a pus mult mai puternic asupra relației economice cu China. Proiectul feroviar China–Kârgâzstan–Uzbekistan, va lega țara la rețelele globale fără a trece prin Rusia. Concomitent, drumurile spre Uzbekistan și Tadjikistan au fost modernizate, ceea ce reduce orientarea tradițională exclusiv spre nord. Investițiile chineze și finanțarea turcă sprijină această reconfigurare. Rezultatul este o combinație între neutralitate declarată față de război și o atenție tot mai mare acordată partenerilor non ruși.
Din punct de vedere al securității, Kârgâzstanul găzduiește baza aeriană rusă de la Kant și rămâne membru CSTO, dar din 2022 și-a făcut simțită independența. Cel mai clar gest a fost anularea, în ultimul moment, a exercițiului CSTO „Frăția Indestructibilă 2022”, după ce Rusia nu a intervenit în conflictul de frontieră cu Tadjikistanul. În 2023, cooperarea CSTO a fost reluată parțial (au avut loc câteva exerciții mici), dar Kârgâzstanul a căutat tot mai mult sprijin bilateral de la Turcia și China. Chiar dacă baza rămâne în controlul armatei ruse, Kârgâzstanul face acum un joc de echilibru, rămâne în tabăra Rusiei pe hârtie, dar își afirmă în mod nou propriile interese de securitate.
Drept urmare, putem spune ca între 2022 și 2025, Kârgâzstanul a pendulat între loialitatea formală față de Rusia și perpetuarea propriilor interese. Prin pași discreți, diversificarea partenerilor către Turcia, China, sugerează că Bishkek își caută un echilibru strategic și își reconfigurează locul într-un spațiu post-sovietic tot mai complex.
Tajikistan
Legătura dintre Dușanbe și Moscova este cea mai stransa din Asia Centrală: peste 7.000 de militari ruși, remitențe care însumează aproape o treime din PIB-ul tarii și livrări de combustibil la preț preferențial. Invazia Ucrainei nu a tăiat acest cordon, însă a pus o presiune ce a scos la suprafață nemulțumiri pe care Kremlinul nu le poate ignora.
Un prim semn (în afară de abținerea Tadjikistanului la votul ONU de condamnare a invaziei) a avut loc la summitul de la Astana, unde președintele Emomali Rahmon i-a cerut public lui Vladimir Putin „mai mult respect” pentru republicile din Asia Centrală. Clipul a devenit viral în regiune și a surprins o populație obișnuită cu discreția liderului lor.
Pentru a repara imaginea, Putin a ales Dușanbe drept prima destinație externă după 24 februarie 2022. Vizita a fost cordială, dar intrucat sancțiunile occidentale au secat economia rusească, marile proiecte au rămas la stadiul de promisiuni. De aceasta oportunitate a profitat rapid China, cu investiții masive în construcția de autostrăzi, fibră optică și alte proiecte de infrastructură.
Pe plan de securitate, Rusia rămâne garantul principal. Totuși, monopolul său s-a subțiat: Beijingul instruiește grăniceri tadjici și operează discret un avanpost în Pamir; Turcia a livrat drone Bayraktar; Iranul construiește o uzină de drone lângă capitală.
Astfel, relația nu s-a rupt, ci s-a reconfigurat. Moscova continuă să ofere protecție militară și locuri de muncă pentru diaspora tadjică, însă Dușanbe negociază tot mai des cu parteneri alternativi pentru investiții și tehnologie. Dependența de securitatea rusă rămâne deocamdată un dat, dar influența decisivă pare să se mute treptat spre China, care investește constant și strategic în infrastructură Tadjikistanului.
Siria
Când Rusia a declanșat invazia la scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, mulți analiști au presupus că influența Moscovei asupra Siriei se va eroda treptat; totuși, puțini au anticipat prăbușirea ce avea sa urmeze. În acel moment, Rusia avea un contingent ce cuprindea aproximativ 10.000 de militari, avioane de lupta SU-30 la baza Hmeimim și un detașament naval la Tartus.
Necesitatea de a susține frontul ucrainean a obligat însă Kremlinul să-și retraga o mare parte din aceste forte, câteva mii de soldați și mercenari, mai ales din Grupul Wagner, au fost retrași, împreuna cu sisteme moderne antiaeriene S-400 și elicoptere de atac.
Retragerea parțială a fost însoțită, paradoxal, de o presiune diplomatică asupra Damascului. Moscova l-a încurajat pe Bashar al-Assad să rupă izolarea externă și a mediat discuții de reconciliere cu Turcia, deși soldații Turciei au rămas în nordul țării. La suprafață, Siria a părut că este pe drumul spre o rezolvare pașnică a conflictului, în realitate, sub acest strat, tensiunile creșteau rapid.
Aceasta retragere, împreuna cu dizolvarea grupului Wagner din 2023 și urmată apoi de nimicirea organizației pro-iraniene Hezbollah de către Israel în urma atacului de pe 7 Octombrie 2023 au pecetluit soarta regimului Assad. În decembrie 2024, o coaliție formată din forțele Hayat Tahrir al-Sham (HTS) și unități ale așa-numitei Armate Naționale Siriene au avansat fulgerător, cucerind Alep, Homs și, în cele din urmă, Damasc în mai puțin de 2 saptamani. Pe 8 decembrie armata a anunțat fugă lui Assad iar puterea a fost transferată unui guvern interimar.
Eșecul de a-l menține pe Assad la putere a lovit prestigiul internațional al Moscovei. Pentru prima dată din 2015, Rusia risca să-și piardă posturile cheie în Orientul Mijlociu. Noul ministru al apărării de la Damasc a suspendat contractele strategice, iar în ianuarie 2025 a anulat concesiunea Stroytransgaz asupra portului Tartus. Navele comerciale rusești au început discret să evacueze echipamente spre Libia, semn al unei strategii de limitare a pierderilor. În același timp, autoritățile de tranziție au transmis că accesul la Hmeimim și Tartus ar putea fi păstrat în schimbul sprijinului economic.
Pierderea aproape imediată a rutelor logistice siriene a afectat operațiunile ruse în Africa. Bazele din Tartus și Hmeimim erau esențiale pentru rotația trupelor și aprovizionarea misiunilor din Libia, Mali sau Republica Centrafricană. Lideri africani, observând incapacitatea Rusiei de a-și proteja principalul client arab, au început să-și caute alternative.
Pe plan intern, Kremlinul s-a confruntat cu critici neobișnuite. Presa rusă pro-guvernamentală a încercat să minimalizeze evenimentele, însă analiștii militari au subliniat dificultatea de a menține angajamente strategice multiple sub sancțiuni și presiune bugetară.
În aprilie 2025, ministrul sirian de externe a declarat la ONU că “toate acordurile moștenite sunt revizuite, nu anulate”, Siria fiind “deschisă relațiilor echilibrate cu Moscova, Washington și Ankara”. Kremlinul a replicat “Guvernele se schimbă, parteneriatul rămâne”, însă dacă înainte Moscova avea un aliat de încredere în Assad, acum a fost retrogradată la rangul de partener pe care Damascul îl poate confrunta și chiar condiționa.
Într-un moment în care Rusia își concentrează toate ambițiile externe intr-un război extenuant cu Ucraina, Siria este cel mai bun exemplu al consecințelor indirecte care diminuează semnificat influența Kremlinului pe termen lung.
Concluzii
Războiul din Ucraina a zguduit în profunzime sfera de influență pe care Moscova o întreținea în proximitatea sa și în Orientul Mijlociu.
Armenia a dat tonul. După ce CSTO a privit pasiv la ofensiva azeră din 2020 și la exodul armean din 2023, la Erevan s-a instalat convingerea că Rusia nu mai este un scut credibil. Retragerea treptată din CSTO, acordul de securitate cu Statele Unite și deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană marchează aceasta reorientare geopolitica.
Kazahstanul, sprijinit inițial de trupele ruse în ianuarie 2022, s-a abținut la ONU, a refuzat să recunoască entitățile separatiste din Donbas și, după repetate blocaje rusești la terminalul CPC, și-a redirecționat petrolul prin Azerbaidjan. În paralel, Astana a accelerat legăturile cu UE, SUA și China, ultima devenind principalul partener comercial.
Uzbekistanul a trecut la o „neutralitate activă”, a suspendat plata cu cardurile MIR, a respins proiectul unei uniuni trilaterale de gaze și a adâncit cooperarea militară cu Turcia și Azerbaidjan.
Kârgâzstanul, deși păstrează baza rusă de la Kant, a anulat exerciții CSTO, a comandat drone turcești și radare chineze și pariază pe calea ferată China–Kârgâzstan–Uzbekistan, care ocolește Rusia.
Tadjikistanul, cel mai dependent, a început la randul sau să transmită nemulțumiri, cerând public „respect” și primind investiții masive din partea Beijingului.
Exemplul extrem rămâne Siria. Reducerea contingentului rus pentru a susține frontul ucrainean a lăsat regimul Assad fără plasă de siguranță. Ofensiva rebeliunii în decembrie 2024, fuga lui Assad la Moscova și suspendarea concesiunilor acordate firmelor ruse au demontat cel mai mediatizat succes extern al Kremlinului. Pierderea bazelor logistice siriene a complicat și operațiunile ruse din Africa, iar clienții africani au început să tatoneze opțiuni alternative de securitate.
Aceste evoluții conturează un fenomen comun: Resursele militare și financiare ale Rusiei sunt captate de conflictul din Ucraina, iar acest lucru îi diminuează exponențial influența în rândul statelor care contau pe umbrela sa de securitate. Rusia rămâne un actor important, ce dispune în continuare de resurse energetice, capacitate militară și statut de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, însă nu mai este unicul jucător în regiuni ce s-au aflat sub controlul său de sute de ani.
În prezent, Rusia trebuie să concureze cu alți furnizori de securitate și finanțare economica, fiind obligată să ofere beneficii concrete pentru a-și menține partenerii. Pe termen lung, această diminuare a influenței riscă să se dovedească un cost strategic mult mai mare decât eventualele câștiguri teritoriale din Ucraina, întrucât erodează treptat conceptul de „Russkiy Mir” la periferia țării. Dacă prăbușirea Uniunii Sovietice a fost descrisă de Vladimir Putin drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”, există posibilitatea reală ca războiul din Ucraina să devină, pentru Rusia, cea mai mare catastrofa geopolitica a secolui XXI.
Anul 2022 a marcat un moment de cotitură pentru întreaga arhitectură de securitate europeană, fiind o trezire bruscă la realitatea unui război convențional pe vechiul continent, care pune în pericol decenii de eforturi pentru consolidarea păcii prin proiectul european. În această nouă realitate, flancul estic al NATO a devenit una dintre prioritățile principale, cu o atenție deosebită acordată Poloniei, țărilor Baltice și României. Cu toate acestea, Bulgaria și rolul pe care forțele sale armate îl pot juca în această nouă configurație de securitate au rămas, relativ, în umbră.
Într-adevăr, Bulgaria este un stat relativ mic care se află în „linie a doua” a flancului estic. Totuși, participarea sa activă la misiuni NATO, inclusiv contribuțiile semnificative în Afganistan și în Irak (în total peste 1000 de soldați) au arătat angajamentul său față de obiectivele alianței chiar și în teatre de operații îndepărtate. Iar implicarea sa în KFOR, în Kosovo, subliniază rolul pe care îl joacă în menținerea stabilității în peninsulă Balcanică. Mai mult, poziția sa de stat riveran la Marea Neagră, găzduirea unei forțe NATO de răspuns rapid și capacitatea industrială extinsă de producție de muniție îi conferă un potențial semnificativ în susținerea noii arhitecturi de securitate Europene. Acest rol a fost recunoscut și prin U.S. Black Sea Security Act, adoptat de Senatul american, care menționează explicit Bulgaria ca un aliat NATO important în regiunea Mării Negre. Actul sprijină creșterea asistenței americane pentru Bulgaria (și pentru România și Turcia), cu scopul de a consolida capacitățile de apărare, de a contracara influența Rusiei și de a îmbunătăți securitatea regională. De asemenea, se încurajează cooperarea mai strânsă între țările aliate din zona Mării Negre prin exerciții comune, modernizarea infrastructurii militare și schimbul de informații, pentru a menține stabilitatea și a proteja interesele economice și de securitate.
De menționat este și cooperarea Bulgariei cu Uniunea Europeană în domeniul apărării, o dimensiune complementară celei transatlantice. Bulgaria participă activ la Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO), inițiativă lansată de UE în 2017, prin care statele membre colaborează pentru dezvoltarea de capacități militare comune și creșterea interoperabilității. Proiectele în care Bulgaria este implicată acoperă domenii precum instruirea, mobilitatea militară și cercetarea tehnologică. Bulgaria a participat de asemenea la misiunea de menținere a păcii a UE în Bosnia și Herțegovina.
In acest sens, Bulgaria are de îndeplinit o lista de obiective importante:
În primul rând, țara găzduiește baze importante ale NATO, precum Centrul de Instruire Novo Selo și baza aeriană Bezmer, care servesc atât pentru exerciții comune, cât și pentru deplasarea rapidă a forțelor. Aceste baze sunt puncte operaționale cheie care cresc rapiditatea de reacție în caz de conflict. O alta prioritate direct legată de contextul regional o reprezintă sprijinul pentru Ucraina. Ca stat litoral al Mării Negre, Bulgaria este profund afectată de războiul din Ucraina și este în interesul său de a contribui la efortul european de susținere a Kievului.
Tot prin natura sa ca stat cu ieșire la Marea Neagră, Marina Bulgară, desi relativ modestă in mărime, contribuie semnificativ la patrulele NATO din Marea Neagră, menținând o prezență constantă împotriva agresiunii Rusiei. Cooperarea cu aliați precum România și Turcia a fost amplificată în 2024 prin semnarea Memorandumului MCM Black Sea, o inițiativă trilaterală care vizează de-minarea apelor teritoriale afectate de minele plutitoare din zona conflictului ucrainean. Grupul utilizează nave specializate, drone și elicoptere pentru a neutraliza aceste riscuri. In plan aerian, Bulgaria participă de asemenea activ la misiunile de poliție aeriană ale NATO, monitorizand spațiul aerian al alianței și interceptând orice eventuale incursiuni neautorizate. Aceste misiuni atat în plan aerian cat și maritim sunt extrem de importante nu doar pentru a protejează frontierele NATO, dar și transmite un mesaj clar de detentă.
La aceasta lista se adaugă și lupta împotriva amenințărilor hibride care necesită resurse substanțiale și strategii adaptate la realitățile secolului al XXI-lea, de la apărarea împotriva atacurilor cibernetice până la contracararea tacticilor non-convenționale specifice războiului modern.
Pentru a evalua capacitatea Bulgariei de a-și îndeplini aceste obiective și chiar de a-și extinde contribuția trebuie să analizăm starea actuală a armatei sale, precum și planurile de modernizare pe termen lung.
Structura Actuală și Perspectivele de Modernizare
Odată cu aderarea la NATO, Bulgaria a depus eforturi pentru a-și moderniza și integra armata la standardele NATO, într-un mod similar cu România. Stagiul militar obligatoriu a fost abolit în 2008, trecandu-se la o armata profesionista ce în prezent numara 37.000 de soldați activi și 3.000 de rezerviști.
Majoritatea tehnicii militare folosita de fortele armate bulgare este de origine sovietică într-o pondere mai mare decat Polonia sau Romania, totuși au existat progrese notabile în procesul de modernizare, în special în cadrul forțelor aeriene unde Bulgaria a optat sa achiziționeze o escadrila (16 avioane) de F-16 noi , la cel mai nou standard (Block 70) cu 2,5 miliarde de dolari care vor fi livrate până la sfârșitul anului 2027. De partea cealalta se afla marina Bulgariei care a beneficiat în cea mai mica parte de programele de modernizare și necesită în continuare investiții semnificative.
Pentru a face fata acestor provocari, Bulgaria a adoptat în 2021 o strategie pe termen lung intitulată “Programa 2032” (similar cu programul României “Armata 2040”) prin care urmărește modernizarea armatei bulgare. Strategia identifica regiunea marii negre precum și regiunea balcanilor de vest ca zone de conflict si instabilitate. De asemenea sunt pune în prim plan pericolele ce deriva din noile tehnologii precum AI și atacurile cibernenetice precum și tehnicile de tip hibrid pentru destabilizarea țării. Aceste considerente, conform documentului, vor modela strategia de apărare a Bulgariei pe termen lung. Principalele obiective strategice pe care “Programa 2032” le seteaza sunt:
Modernizarea capacităților de apărare și înființarea unei brigăzi de infanterie grea mecanizate.
Îmbunătățirea interoperabilității NATO.
Eliminarea dependenței de Rusia pentru mentenanta echipamentelor militare.
Consolidarea parteneriatelor bilaterale și regionale, mai ales cu Statele Unite.
Asigurarea unui buget de apărare de cel puțin 2% anual pe termen lung.
Tot ca parte a acestei strategii, se cere creșterea numărului soldatilor la un minim de 43.000 si vor efectua achiziții pentru modernizarea fiecărei categorii de arme după cum urmează:
Forțele Aeriene se concentrează pe integrarea noilor avioane de luptă multirol, instruirea noilor piloti de F-16, achiziționarea de radare 3D, drone si sisteme anti-aeriene IRIS-T SLM pentru a înlocui sistemele sovietice S-200 si S-300.
Odată cu finalizarea semnarii contractelor pentru achiziția escadrilei de F-16, Forțele Terestre se bucura de o atentie sporita. Astfel, Parlamentul Bulgar a aprobat un contract pentru achiziționarea a 183 de vehicule blindate Stryker, care vor înlocui modelele vechi sovietice BTR-60 și BMP-1, cu livrări programate între 2025 și 2028. De asemenea, 44 de tancuri T-72 vor fi modernizate cu optică de ultimă generație, sisteme avansate de tragere și protecție sporită. Pe lângă acestea, Bulgaria plănuiește să achiziționeze tunuri auto-propulsate de 155 mm CAESAR din Franta
Forțele Navale au mai multe achiziții în plan, pentru a putea răspunde la noile provocări din Marea Neagră. În primul rând au semnat un contract cu compania germană NVL Group pentru construirea a două vase de patrulare modulare multifuncționale echipate cu arme moderne și senzori. Prima navă este programată să fie livrată până la sfârșitul anului 2025, iar a doua până la începutul anului 2027. În plus, Bulgaria plănuiește să achiziționeze noi sisteme mobile de rachete anti-navă de pe țărm pentru a-și consolida apărarea costală.
Iar pe planul de securitate cibernetică, se dorește investiția într-o infrastructură solidă de securitate, în interoperabilitatea sistemelor informatice și în consolidarea sistemelor de comandă și control. In acest sens, În septembrie 2023, Bulgaria a inaugurat un Centru de Apărare Cibernetică la Sofia, un proiect de 12 milioane de dolari finanțat de Statele Unite. Această facilitate oferă educație și training practic în domeniul cibernetic pentru personalul militar bulgar pentru a preveni și a putea apăra împotriva amenințărilor cibernetice.
Industria de aparare
Bulgaria deține o importantă industrie producătoare de muniții, are depășește ca amploare pe cea a României, printre principalii producatori bulgari numarandu-se companii precum Arsenal, Terem, VMZ Sopot și Kintex. Acesta este rezultatul trecutului comunist al Bulgariei și al apartenentei la Pactul de la Varsovia, in cadrul caruia Bulgariei i s-a desemnat rolul de producător specializat în producția de muniție și armament ușor. Țara avea responsabilitatea de a furniza arme și muniție nu doar pentru propriile forțe armate, ci și ca produse de export și sprijin logistic pentru celelalte țări membre ale Pactului de la Varșovia și pentru aliații acestora din alte parti ale globului (Cuba, Libia, Siria etc.)
Similar cu celelalte țări membre ale Pactului de la Varșovia, prăbușirea regimului communist în 1989 și liberalizarea economiei a provocat un șoc pentru industria de apărare. Pierderea piețelor tradiționale și incapacitatea guvernului de a gestiona criza au transformat fabricile de stat în ruine și a dus la concedieri în masă. Aderarea Bulgariei la NATO în 2004 a reprezentat o mult ravnita gura de aer pentru industria de apărare. Alianța a impus modernizarea forțelor armate și a echipamentelor, iar Sofia a alocat fonduri pentru înlocuirea tehnologiei sovietice, însă marea șansă pentru aceasta industrie a reprezentat-o Primăvara Arabă și războaiele ce au urmat după.
Escaladarea conflictelor din Siria, Libia și Yemen a generat o cerere fără precedent de muniție compatibilă cu sisteme sovietice si a transformat Bulgaria într-un furnizor-cheie pentru orientul mijlociu, fapt ce a permis o revitalizare a industriei.
Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 a amplificat acest trend exporturile de armament ale Bulgariei au explodat iar țara a ajuns din nou în poziția de a fi un actor extrem important pe piața de muniții. Totuși, spre deosebire de precedenta criză geopolitică, conflictul din 2022 a plasat Bulgaria într-o poziție mai delicată, datorită tensiunilor interne.
Din motive politice, ajutorul militar oferit de Bulgaria Ucrainei a fost furnizat într-un mod indirect, mai ales în primele luni ale războiului. Armele bulgărești au ajuns inițial pe front prin intermediul altor state, care au servit ca puncte de tranzit. Polonia și România au jucat un rol important în facilitarea acestui proces, devenind principalele căi de acces pentru muniția și echipamentele militare trimise Ucrainei.
Potrivit datelor din 2023, fabricile de armament și comercianții bulgari au avut o cifră de afaceri de peste 3 miliarde de euro, ceea ce face din Bulgaria unul dintre cei mai importanți producători de armament din UE. Chiar dacă guvernul bulgar nu oferă detalii clare despre ce anume trimite, se știe că o parte importantă constă în muniție și rachete pentru sistemele antiaeriene S-300 folosite de Ucraina. Avantajul strategic al Bulgariei provine din experiența sa istorică în producția de armament sovietic, pe care o completează acum cu eforturi de modernizare. Fabricele au început să adopte standarde NATO, producând, de exemplu, obuze de 155 mm, compatibile cu tunurile occidentale.
În contextul eforturilor Uniunii Europene de a-și consolida autonomia strategică și de a stimula producția militară la nivel comunitar, Bulgaria își propune să utilizeze fondurile europene pentru a-și revigora industria de apărare. În martie 2024, Comisia Europeană a aprobat finanțarea unui proiect al Ministerului Economiei și Industriei din Bulgaria, destinat elaborării unei Strategii Industriale Naționale pentru modernizarea infrastructurii industriale, dar și integrarea producției de apărare într-un ecosistem mai competitiv. De asemenea, Bulgaria participă activ la inițiativele europene privind achizițiile comune de armament și la programul ASAP (Actul de Asistență pentru Producția de Muniție), prin care UE alocă fonduri pentru creșterea producției de muniție și rachete. Guvernul bulgar a pledat și pentru redirecționarea a fondurilor necheltuite de redresare post-pandemie către consolidarea capacităților de apărare. Modernizarea armatei bulgare are potențialul de a avea un efect pozitiv asupra economiei bulgare, stimulând potențial creșterea și sporind capacitatea de export a țării în sectorul apărării.
Provocări și controverse
Deși Forțele armate ale Bulgariei au fost revitalizate prin investiții și integrarea în structurile NATO, se confruntă totuși cu o serie de provocări care reflectă complexitatea unei tranziții de la moștenirea sovietică la standardele NATO moderne. La baza acestor provocări se află constrângerile politice și economice, amplificate de un context regional volatil.
În primul rând, armata bulgară se confruntă cu dependența de aparatura sovietică, o moștenire care, deși le-a oferit un avantaj strategic pe termen scurt, este o piedică pe termen mediu și lung. Tancuri învechite, avioane MiG-29 (care urmează sa fie înlocuite cu F-16), radare și sisteme anti-aeriene, toate acestea necesită modernizare urgentă. Dar problema nu se rezumă doar la vechimea echipamentelor. După 24 februarie 2022, lanțurile de aprovizionare și mentenanță care se bazau pe sprijinul firmelor rusești și ucrainene au devenit brusc inaccesibile. Chiar și atunci când piese de schimb pot fi procurate de la aliați din Europa de Est (Polonia, România, Cehia), costurile trebuiesc acoperite din fonduri care altfel ar fi putut fi direcționate către achiziții noi. Mai grav, utilizarea tehnicii sovietice reduce interoperabilitatea cu alte state NATO, creând complicații logistice dificil de gestionat. Deși Bulgaria a demarat mai multe programe pentru a rezolva această vulnerabilitate, termenul estimat de 2032 riscă să fie prea îndepărtat, necesitând o accelerare a procesului.
O eventuală accelerare a modernizării ar aduce în prim-plan o altă provocare, la fel de gravă: lipsa de personal calificat. Aspect subliniat dePetar Cholakov, reprezentant al Asociației Industriei de Apărare din Bulgaria, într-un articol recent publicat de agenția de presă Novinite. Un exemplu elocvent este cazul Forțele Aeriene Bulgare, care se confruntă cu dificultăți majore în asimilarea noilor avioane F-16 din cauza penuriei de piloți instruiți. Tragedia din septembrie 2024, care a dus la moartea a doi instructori, a declanșat un val de critici legate de condițiile precare în care sunt nevoiți să se antreneze piloții bulgari.
Unul dintre principalii factori ai crizei este colapsul demografic al Bulgariei. Având una dintre cele mai rapide scăderi ale populației din Europa, țara înregistrează o scădere dramatică a numărului de cetățeni în vârstă militară. Mii de tineri bulgari emigrează în fiecare an în căutarea unor salarii mai mari și a unor oportunități mai bune în Europa de Vest, în timp ce alții rămân acasă dar nu văd niciun atractiv într-o carieră militară. Rezultatul este un număr mult redus de potențiali recruți, în special pentru roluri specializate sau tehnice, care sunt cruciale într-o armată modernă. Această situație a fost agravată și de schimbările structurale din cadrul armatei însăși. În 2008, Bulgaria a abolit recrutarea obligatorie și a trecut la o armată complet profesională, bazată pe voluntari. Deși această măsură a fost în concordanță cu standardele NATO și a reflectat reformele democratice mai largi, a eliminat totodată un flux constant și previzibil de personal nou. Modelul bazat pe voluntari nu s-a dovedit capabil să umple rândurile la scara necesară, iar multe posturi rămân vacante – mai ales în forțele terestre, unitățile de sprijin logistic și rolurile tehnice avansate.
Situația este agravată și de lipsa stimulentelor financiare, forțele armate întâmpină adesea dificultăți în a concura cu ofertele din sectorul privat pentru recrutare, în special în domenii precum inginerie sau securitate cibernetică, unde salariile sunt mai mari și riscurile mai mici. Acest dezechilibru economic, împreună cu condiții de lucru dificile, infrastructură învechită și posibilități reduse de avansare, face ca armata să pară neatractivă pentru mulți tineri profesioniști. Problema retenției este la fel de serioasă: chiar și cei care se înrolează tind să renunțe devreme, dezamăgiți de sprijinul insuficient pentru familii, moralul scăzut din unități și lipsa perspectivelor pe termen lung.
Influența politică a grupurilor pro-ruse reprezintă un obstacol sistemic. Partidul Vazrazhdane, care deține aproximativ 15% din locurile în Parlament, a blocat în mod repetat inițiative privind cooperarea militară cu NATO, inclusiv transferurile de echipamente către Ucraina. În martie 2024, partidul a depus în Parlament un proiect de lege care cerea ieșirea Bulgariei din NATO, motivând că alianța subminează suveranitatea Bulgariei și forțează țara să servească interese străine. Aceste acțiuni nu doar ca afectează eficiența sprijinului militar, ci risca și să perturbe încrederea aliaților în angajamentul Bulgariei față obiectivele NATO.
Instabilitatea politică pe care a experimentat-o Bulgaria poate sa amplifice riscul de corupție, mai ales în achizițiile de echipamente militare. Consecințele ar putea fi serioase: costuri supra evaluate, alegerea unor proiecte suboptimale și, în final, o armată cu capacitatea operativă diminuată.
Concluzie
Bulgaria are un rol mult mai important în noua arhitectură de securitate europeană decât ar putea părea la prima vedere, dacă ne uităm doar la mărimea forțelor sale armate. Datorită poziției strategice la Marea Neagră și investițiilor constante prin „Programa 2032”, ea poate deveni un element-cheie în consolidarea flancului estic al NATO. Industria de apărare bulgară reprezintă și ea un atu major, oferind muniție și echipamente esențiale pentru aliați, inclusiv pentru Ucraina.
Prin valorificarea acestei poziții strategice, Bulgaria poate contribui la menținerea echilibrului de forțe în regiunea Mării Negre, urmărind să-și consolideze cooperarea cu Turcia și România, dar și relațiile bilaterale cu Statele Unite și celelalte țări NATO. Astfel, poate asigura un sprijin de durată pentru eforturile europene și transatlantice de a descuraja agresiuni viitoare și de a menține pacea pe continent.
Desigur, succesul depinde de cum va gestiona Sofia provocările interne. Modernizarea armatei, atragerea de personal calificat și depășirea instabilității politice sunt pași esențiali pentru a transforma planurile ambițioase în realitate. Dacă reușește să combine investițiile în tehnologie și va reuși sa utilizeze în mod eficient fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru reînarmare, Bulgaria nu doar că își va consolida poziția în NATO, dar va deveni un factor de stabilitate în regiune, o piesă lipsă în puzzle-ul securității europene.
În ultimele săptămâni, Georgia a intrat din nou în atenția Occidentului din cauza deteriorării democrației și a încălcării drepturilor omului. Aceste probleme au dus la noi măsuri legislative în SUA și sancțiuni din partea țărilor europene, menite să intensifice presiunea asupra guvernului de la Tbilisi.
Noi presiuni bipartizane din partea SUA
Pe 10 martie 2025, în Senatul american a fost prezentat un nou proiect de lege cu sustinere bipartizana, numit „Mobilizing and Enhancing Georgia’s Options for Building Accountability, Resilience, and Integrity” (MEGOBARI). Dacă va fi aprobat, proiectul va impune sancțiuni în special împotriva membrilor partidului de guvernământ, Visul Georgian, implicați în acte de corupție, subminarea suveranității naționale, acțiuni destabilizatoare sau violența împotriva protestatarilor pașnici. Potrivit documentului, oficialii georgieni ar putea fi vizați de restricții de călătorie și li s-ar putea îngheța activele deținute în Statele Unite.
Proiectul de lege prevede de asemenea măsuri pentru întărirea presei independente și a societății civile georgiene. În același timp, inițiatorii atrag atenția asupra pericolului unui derapaj spre autoritarism, exemplificat prin modul în care au fost reprimate protestele din ultima perioada, și insistă asupra necesității de a sprijini Georgia, mai ales în contextul eforturilor hibride ale Rusiei de a destabiliza întreaga regiune.
Franța condamnă amestecul Rusiei în Georgia
La doar două zile după introducerea proiectului MEGORABI în Senatul american, pe 12 martie 2025, Parlamentul Franței a adoptat o rezoluție prin care condamnă tentativele Rusiei de a se amestecă în alegerile din Moldova, Georgia și România, și cerând sprijin suplimentar pentru Ucraina. Anterior, pe 22 mai 2024, Adunarea a mai adoptat o rezoluție referitoare la Georgia, în care critica atitudinea iliberală a guvernului de la Tbilisi și solicita abrogarea controversatei Legi privind agenții străini.
Senatul Ceh cere alegeri anticipate
Tot pe 12 martie 2025, Comisia pentru Afaceri Externe, Apărare și Securitate din Senatul Cehiei a emis o rezoluție în legătură cu criza politică din Georgia. Pe baza datele observatorilor internaționali, au constatat nereguli în alegerile din 26 octombrie din Georgia, în special privind intimidarea alegătorilor și încălcarea secretului votului. Pe langa condamnarea reprimarii protestelor si atacurile asupra presei libere, ONG-urilor și politicienilor opoziției, comisia cere organizarea de alegeri anticipate sub supraveghere internațională. De asemenea, recomandă sancțiuni mai extinse împotriva celor implicați în acte de represiune și acordarea unui sprijin mai mare societății civile. Cehia a aplicat deja sancțiuni unor oficiali georgieni de rang înalt responsabili pentru reprimarea violenta a protestatarilor în Ianuarie 2025.
Statele baltice extind sancțiunile împotriva oficialilor georgieni
Estonia, Letonia și Lituania au impus, la rândul lor, sancțiuni mai dure împotriva unor persoane suspectate de încălcări ale drepturilor omului în Georgia, la începutul acestei luni. Estonia a adăugat 55 de persoane pe lista de persoane sanctionate, Lituania 74, iar Letonia 16. Sancțiunile includ interdicții de călătorie pentru judecători, procurori, membri ai forțelor de ordine și alte persoane implicate în măsuri represive ce sprijină partidul de guvernământ. Ministrul de Externe eston, Margus Tsahkna, a condamnat violența împotriva protestatarilor, jurnaliștilor și opoziției. Omologul său lituanian, Kestutis Budrys, a transmis un mesaj de solidaritate cu georgienii care luptă pentru democrație și pentru aproprierea de Europa. Țările baltice au fost printre primele care au reacționat la situația din Georgiei. Au impus încă de anul trecut sancțiuni împotriva fondatorului Visului Georgian, Bidzina Ivanishvili, precum și a unor oficiali de rang înalt din Ministerul de Interne. Noul set de sancțiuni este direcționat către persoanele acuzate că subminează democrația în Georgia.
Contextul intern din Georgia
Toate aceste acțiuni au loc pe fondul protestelor continue organizate în Georgia împotriva guvernului, proteste care s-au intensificat după ce, în noiembrie 2024, autoritățile au anunțat că întrerup discuțiile de aderare la UE. Pe 13 februarie 2025, Parlamentul European a cerut sancțiuni împotriva celor care subminează democrația georgiană și a solicitat autorităților de la Tbilisi să respecte principiile democratice și să reia discuțiile pentru aderarea la UE. De asemenea, Comisia Helsinki din SUA a acuzat conducerea Georgiei că ignoră voința cetățenilor, care își doresc un viitor democratic în Europa. Manifestațiile continuă în Tbilisi și în alte orașe, unde studenți, ONG-uri și partidele de opoziție cer organizarea de alegeri anticipate și reluarea procesului de integrare europeană. In ciuda acestor presiuni, liderii Visului Georgian susțin în continuare că înghețarea negocierilor este cea mai potrivită soluție pentru țara din Caucazul de Sud.
În acest context, inițiativele venite din partea Senatului SUA, a Adunării Naționale a Franței, a Senatului Ceh și sancțiunile anunțate de țările baltice pun și mai multă presiune pe Georgia să își rezolve problemele democratice și să își reia parcursul european.
De-a lungul timpului, Marea Neagră a reprezentat o intersecție unde imperiile s-au întâlnit și s-au ciocnit, cu ideologii și interese divergente. În prezent conflictul se desfășoară între Occidentul democrat și Rusia autoritară, iar tensiunile s-au amplificat odată cu izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina (început cu anexarea ilegală a Crimeei în 2014 și conflictul din Donbas, apoi escaladat de invazia rusă din 24 februarie 2022). Ca reacție, Statele Unite și-au intensificat atenția asupra regiunii, atât din motive de securitate, cât și din dorința de a sprijini democrația în statele aliate de la Marea Neagră. Presiunea de a avea o strategie eficientă pentru gestionarea acestor tensiuni a determinat Congresul American să adopte Black Sea Security Act of 2023. Acest act legislativ oferă Washingtonului un cadru bine definit pentru a contracara agresiunea Rusiei, a susține democrația în regiune și a reduce dependența de gazul rusesc.
In acest context, Romania se regaseste intr-o situate foarte avantajoasa, membră NATO, a Uniunii Europene și a Inițiativei celor Trei Mări, dar și cu ieșire la Marea Neagră și graniță directă cu Ucraina. Acest lucru ne aduce beneficii importante în plan economic, energetic si de securitate. Astfel, în aceasta analiza vom încerca să identificăm și să discutam oportunitățile pe care Black Sea Security Act of 2023 le poate aduce României, dar și posibilele riscuri și provocări.
Contextul geopolitic al regiunii Mării Negre
Țările aflate sub cortina de fier au pornit pe drumuri foarte diferite după colapsarea Uniunii Sovietice. România și Bulgaria au adoptat relativ devreme parcursul de integrare în spațiul euro-atlantic, devenind membre ale NATO in 2004 si UE in 2007. Alte țări precum Ucraina și Republica Moldova au urmărit mai degrabă o politică a neutralității, prin care au oscilat între vest și est, politică ce poate fi explicată de constrângerile economice, energetice și militare impuse de Federația Rusă, cât și din motive de instabilitate politică internă și conflicte etnice (alimentate nu în mica masura de Rusia). Un caz oarecum special este cel al Georgiei, care și-a manifestat clar intenția de a urma procesul de integrare euro-atlantică și a început demersuri în acest sens, doar ca ambițiile sale să fie zdrobite de invazia Rusiei din 2008. Inițial, acest eveniment cât și agresiunea sustinuta de Rusia în regiunea separatistă Transnistria din 1990 n-au stârnit o reacție puternică din partea Occidentului, care a adoptat o poziție oarecum similară cu politică de conciliere a prim-ministrul Neville Chamberlain din anii 1930, însă odată cu anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă în 2014, situația s-a schimbat semnificativ. Această acțiune a stârnit îngrijorări în rândul țărilor occidentale privind intențiile Moscovei de a-și extinde influența prin mijloace militare (hard power), îngrijorare agravata odată cu izbucnirea conflictului din Donbas, confirmând guvernelor occidentale că Rusia nu ezită să recurgă la mijloace militare pentru a-si atinge obiectivele. Ca reacție, Occidentul a adoptat mai multe măsuri:
Sancțiuni economice – Occidentul a impus sancțiuni dure împotriva Rusiei, au fost limitarea exporturilor tehnologice precum și comerțului cu arme;
Minimum 2% din PIB pentru apărare – Toate țările NATO au fost îndemnate să investească mai mult în apărare;
Sprijin militar pentru Ucraina – Aparatura militară modernă, instruire și consiliere militară. Astfel, forțele sale armate au reușit să devină mai bine pregătite, rezultatele vazandu-se în primele zile după 24 februarie 2022;
Acțiuni diplomatice – După anexarea Crimeei, Rusia a fost exclusă din G8, revenindu-se la formatul G7;
A fost creat formatul de la București (B9) – Inițiat de România și Polonia, acest format reunește statele NATO de pe flancul estic.
În februarie 2022, tensiunile au escaladat dramatic odată cu invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. De atunci, Marea Neagră a devenit un adevărat câmp de luptă geopolitic, iar securitatea regiunii a ajuns o prioritate urgentă pentru NATO și SUA. Spre deosebire de 2014, reacția Occidentului a fost mult mai fermă, cu un sprijin financiar și militar masiv pentru Ucraina. Rezultatul a fost adoptarea Black Sea Security Act of 2023, cu sustinere atât din partea Democrațiilor cât și din partea Republicanilor, la care se adaugă hotărârea Germaniei de a-și consolida forțele armate, precum și deciziile statelor din centrul și estul Europei de a-și mări cheltuielile de apărare. Tot ca răspuns la invazia Rusiei, Suedia și Finlanda au luat decizia de a se alătura NATO. Putem spune că agresiunea Rusiei a avut efectul de a întări coeziunea NATO în fața unui adversar comun.
Dependența energetică față de Rusia rămâne unul dintre factorii care influențează politica și relațiile țărilor din regiunea Mării Negre (și nu numai). Pentru multe dintre aceste state, în special cele din fostul spațiu sovietic, istoric Rusia a reprezentat principalul furnizor de gaze naturale și petrol. Situație care s-a perpetuat din cauza infrastructurii moștenite cât și din considerente economice, gazul rusesc fiind mai ieftin decat costul investiției în rețele alternative de aprovizionare cu gaz. Această dependență a fost însă folosită ca o armă geopolitică, Rusia a întrerupt livrările sau a crescut prețurile ori de câte ori un guvern a făcut pași care contraveneau intereselor Kremlinului. În acest context, Inițiativa celor Trei Mări (Three Seas Initiative) capătă o importanță majoră. Reunind țările dintre Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră, acest format mini-lateral are drept obiectiv principal dezvoltarea unei infrastructuri interconectare care să asigure o mai mare securitate energetică în Europa centrală și de est.
Black Sea Security Act of 2023 – principalele prevederi și obiective
Dupa cum am mentionat anterior, the Black Sea Security Act of 2023 reprezintă răspunsul SUA la amenințările Federației Ruse. Documentul contine aspecte ce pot fi grupate în trei tematici cheie ale strategiei SUA pentru Marea Neagră după cum urmează:
Consolidarea prezenței militare
Promovare diversificarii energetice și susținerea Inițiativei celor Trei Mări
Consolidarea democrației și combaterea dezinformării.
Consolidarea prezenței militare – Washingtonul ar trebui să colaboreze direct cu partenerii săi din NATO pentru a dezvolta o prezență navală permanentă, prin rotații periodice de forțe maritime, care să patruleze și să contribuie la descurajarea oricărei potențiale noi escaladări a Rusiei în regiune. Dincolo de simpla prezență navală, strategia americană sugerează crearea și menținerea a unei forțe militare NATO permanente pe întregul flanc estic, aspect ce implică întărirea capacităților defensive ale statelor din regiune. Pe lângă România, Turcia si Bulgaria, state membre NATO, strategia menționează și oferirea de sprijin suplimentar pentru Ucraina, Moldova și Georgia, tari care sunt amenințate de expansionismul Kremlinului.
Diversificarea energetică și sprijinul pentru Inițiativa celor Trei Mări – Reprezintă a doua tematică pe care o regasim in document, cu scopul principal de a reduce dependența statelor din regiune față de gazul rusesc. În viziunea Washingtonului, investițiile în infrastructură energetică sunt un pas crucial în procesul de dezvoltare a țărilor din regiune. În acest sens, strategia identifica Inițiativei celor Trei Mări ca unul dintre instrumentele principale pentru a atinge acest scop, iar susținerea pentru aceasta initiativa este explicit stipulata.
Consolidarea democrației și combaterea dezinformării – Pe lângă prezența militară și independența energetică, strategia atrage atenția asupra faptului că amenințările din zona Mării Negre depășesc sfera conflictelor tradiționale. În ultimii ani atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare și rețelele de troli ne-au arătat cât de eficiente sunt în destabilizarea unei țari. Pentru a combate aceste provocări, strategia SUA cere consolidarea protecției cibernetice prin întărirea infrastructurii digitale, astfel încât statele din regiune să poată preveni și gestiona rapid eventualele atacuri hibride. În plus, strategia evidențiază importanța unei prese independente și a unei societăți civile active, capabile să combată acțiunile de dezinformare si propaganda.
Nu in ultimul rand, poziția Turciei rămâne una aparte. Cu o poziție strategică la Marea Neagră și capacități militare semnificative în cadrul NATO, Ankara a avut un rol important în reducerea insecurității alimentare globale, negociind două acorduri pentru a permite exportul de cereale din porturile ucrainene. Cu toate acestea, se menționează că atitudineaTurciei față de unii aliați regionali și state democratice a fost contraproductiv și a contribuit la creșterea tensiunilor în regiune, iar Turcia ar trebui să evite orice acțiune pentru escaladarea în continuare a tensiunilor regionale. De asemenea, Turcia este criticată pentru întârzierea ratificării aderării Suediei și Finlandei la NATO.
Beneficii economice pentru România
În ceea ce privește țara noastră, accentul pus pe dezvoltarea infrastructurii energetice poate oferi României un context favorabil pentru exploatarea resurselor din Marea Neagră. Proiecte precum Neptun Deep pot transforma România într-un important exportator de gaze naturale, contribuind nu doar la securitatea noastra energetica ci si a vecinilor nostri. România ar putea fi sprijinită în a construi noi conducte și terminale de gaz lichefiat (LNG), după modelul Poloniei, ceea ce nu doar că ar reduce vulnerabilitatea față de gazul rusesc, ci ar și contribui la revitalizarea industriei petrochimice române.
Industria de apărare este un alt domeniu în care România ar putea avea de câștigat semnificativ, un exemplu concret fiind împrumutul recent de 920 de milioane de dolari acordat României prin programul Foreign Military Financing (FMF). O parte semnificativă a acestui împrumut este alocată pentru modernizarea industriei de apărare, inclusiv a 3 fabrici de muniție care vor deveni singurele producătoare de muniție pentru tancurile Abrams din Europa. Totodată, parteneriatul cu SUA aduce și un transfer de tehnologie și know-how. Astfel, tara noastra are oportunitatea de a deveni un actor important atât pe plan energetic, cât și în domeniul apărării. Este la latitudinea guvernului României să gestioneze aceste fonduri într-un mod eficient, care să contribuie la dezvoltarea unei industrii de apărare sustenabile financiar, fără să creeze o dependență de stat.
În paralel, sprijinul acordat de SUA Inițiativei celor Trei Mări va permite României să beneficiezi de pe urma proiectelor 3SI, Via Carpathia și Rail-2-Sea, ambele urmărind integrarea economiilor din centrul și estul Europei pe axa Nord-Sud.
Rail-2-Sea are ca scop modernizarea și dezvoltarea unei căi ferate care să lege portul Gdansk din Polonia de portul Constanța, iar Via Carpathia este o autostradă ce va conecta nordul Europei, din orașul lituanian Klaipeda, până în portul grecesc Salonic, in sudul Europei, traversând România și oferind oportunități pentru noi lanțuri de aprovizionare și rute comerciale. Deși aceste proiecte nu sunt noi, sprijinul reafirmat al SUA fata de 3SI vine într-un moment foarte important, întrucât cea mai mare provocare cu care aceasta initiativa se confruntă este atragerea finanțării pentru proiectele sale. Dealtfel, SUA și afirmat susținerea pentru 3SI și în trecut, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, ceea ce ne arată natura bipartizană a acestui sprijin.
Beneficiile de securitate pentru România
Chiar dacă multe dintre beneficiile pe care le-am discutat contribuie indirect la consolidarea securității naționale, Black Sea Security Act of 2023 presupune și anumite acțiuni directe pentru întărirea nivelului de securitate națională. Una dintre cele mai importante măsuri este angajamentul luat de SUA de a asigura o prezență militară permanentă pe întreg flancul estic al NATO, iar în centrul acestui efort se vor afla Polonia și România. Datorită poziției lor geografice și a faptului că sunt cele mai mari țări din regiune, cele doua tari sunt candidații principali pentru găzduirea forțelor NATO, ceea ce ne va consolidează securitatea în fața amenințărilor externe. În paralel, antrenamentele comune cu partenerii din alianță le oferă militarilor români ocazia de a face schimb de experiență, de a invata și executa tactici noi de lupta, precum și de a crește gradul de interoperativitate cu alte state. Acest tipuri de exerciții ridică nivelul de profesionalism al armatei române și ajută la o mai buna integrare în structurile internaționale de intervenție rapidă. Strategia prevede de asemenea investiții importante în infrastructură de apărare a României, cum ar fi modernizarea bazelor militare, îmbunătățirea transportului logistic și crearea unor rețele de comunicații securizate. Toate aceste măsuri sporesc capacitatea țării de a găzdui trupe aliate și de a reacționa mai eficient în cazul unui atac.
La fel de important este și angajamentul SUA de a avea o prezenta NATO maritima puternica care sa conduca operatiuni de descurajare și protejare a apelor internaționale. Întrucât restricțiile impuse de Convenția de la Montreux limitează semnificativ accesul flotelor americane sau al altor aliați neriverani în Marea Neagră, motiv pentru care SUA prefera sa se focuseze pe sprijinirea creșterii capacităților maritime ale aliaților locali. Prin modernizarea și achiziția de noi nava România, alături de Bulgaria și Turcia, poate asigura aceasta prezență NATO permanentă în Marea Neagră, capabilă să descurajeze și să protejeze apele teritoriale, în conformitate cu dorințele americanilor
Un aspect poate mai puțin evident este că simpla existenta a acestui act legislativ actioneaza ca un o garanție de securitate. Faptul că cea mai mare putere mondială își declară sprijinul pentru România și pentru securitatea regiunii Mării Negre descurajează în sine orice încercare de escaladare a agresiunilor din partea Rusiei. Prin acest angajament SUA reafirmă că orice amenințare la adresa României va fi întâmpinată cu un răspuns ferm și coordonat, atât din partea sa, cât și din partea alianței NATO.
Asadar, România beneficiază de un plus clar de securitate națională și își consolidează poziția de jucător cheie pe flancul estic al NATO și în regiunea Mării Negre. Prin prezență militară permanentă a SUA, investițiile în infrastructură de apărare și întărirea capacităților navale, România devine semnificativ mai bine pregătită și protejată împotriva oricăror amenințări externe.
Riscuri și provocări
În ciuda oportunităților semnificative și a perspectivei pozitive, implementarea strategiei americane pentru Marea Neagră vine la pachet și cu o serie de riscuri. O criză internațională neașteptată sau agravarea relațiilor cu alte puteri (China, Iran, Coreea de Nord) ar putea forța Washingtonul să-și îndrepte atenția si resursele în alt loc. În acest scenariu, Marea Neagră si-ar pierde din relevanță strategică, iar pentru proiectele de infrastructură militară și energetică ar trebui să caute alte surse de finanțare sau să fie reduse în scop.
Pe plan intern, principala amenințare este climatul politic instabil, cu schimbări dese de guvern și o scena politică fragmentata. Ca rezultat al alegerilor parlamentare din 2024, extremă dreapta, cu orientări eurosceptice sau chiar pro-ruse, și-a mărit exponențial influența, crescând de la aproximativ 8% la peste 36% din voturile din Parlament. Această schimbare ar putea pune piedici în adoptarea și implementarea proiectelor strategice, ceea ce ar transmite un semnal negativ către SUA și ceilalți parteneri NATO. Tot in plan intern, un alt aspect controversat a fost anularea și refacerea primului tur al alegerilor prezidențiale. O decizie care a dus la amplificarea polarizării și a climatul de instabilitate, a atras critici din partea Comisiei de la Veneția și din partea vicepreședintelui american JD Vance.
Deși România a făcut progrese în combaterea corupției și creșterea transparenței, există încă multe vulnerabilități în sistem. Fără reformarea procedurilor și mecanismelor de aprobare și monitorizare există riscul ca sprijinul financiar venit din partea SUA, prin programe precum Foreign Military Financing (FMF), să fie folosit ineficient sau să ducă la licitații păguboase pentru statul român. Practic, s-ar pierde oportunități majore pentru dezvoltare.
Un punct important de subliniat este acela ca implementarea Black Sea Security Act of 2023 depinde în egală măsură de state membre NATO cât și de state partenere precum Ucraina, Georgia și Moldova, care aspiră la o mai mare apropiere de structurile euro-atlantice. Orice neînțelegeri politice, dispute bilaterale sau tensiuni pot întârzia programele comune, în special proiectele energetice și cele de dezvoltare a infrastructurii de transport.
Și în cele din urma, o creștere neașteptată a prețurilor, un război comercial între China și SUA sau o criză economică pot îngreuna serios finanțarea proiectelor. În plus, cheltuielile mai mari pentru apărare implică o presiune suplimentară pe bugetul public și ar putea forța guvernele să reducă din alte domenii, mai ales în țările cu deficit bugetar mare (cazul României). Sănătatea, asistența socială și alte domenii similare pot ajunge în plan secund, lucru ce ar nemulțumi o parte din electorat. În acest context, politicienii vor avea de găsit o soluție care să mențină echilibrul între securitatea națională și bunăstarea socială, pentru a răspunde atât nevoilor externe, cât și celor interne.
Concluzii
Adoptarea Black Sea Security Act of 2023 a oferit țărilor Mării Negre o importantă mult mai mare în strategia externă a SUA, iar România se află în mijlocul acestor reorientari strategice. Fiind membră NATO și UE, dar și parte a Inițiativei celor Trei Mări și cu o poziție geografică avantajoasă, România are șanse mari să-și consolideze rolul și să devină un jucător-cheie, atât pe partea de securitate, cât și pe cea economică.
Pe plan energetic, proiectele de exploatare a resurselor din Marea Neagră (Neptun Deep) sau dezvoltare a terminalelor pentru gaz natural lichefiat (LNG) pot atrage investiții și pot reduce dependența de gazul rusesc. Mai mult, dacă exploatăm eficient aceste oportunități și ne aliniem la prioritățile SUA și ale UE, putem ajunge în poziția de furnizor regional de energie, ceea ce înseamnă venituri suplimentare și mai multă stabilitate pentru sectorul nostru energetic.
Industria de apărare este un alt domeniu unde România poate face un salt important. Modernizarea și cooperarea cu firme din SUA, plus investiții sprijinite prin programe de tipul Foreign Military Financing (FMF), pot revitaliza industria și pot ajuta la dezvoltarea unor capacități de producție noi. Aceste aspecte nu doar ca vor întări cadrul de securitate, dar ar reprezenta și avantaje economice majore, ca producator si exportator de arme și muniții într-o Europa în plin proces de reînarmare după decenii de neglijare a fortelor armate.
În concluzie, Black Sea Security Act of 2023 ne oferă o șansă enormă de a ne redefini rolul la Marea Neagră, atât pe partea de securitate, cât și în domeniile energetic, economic și democratic. Totuși, succesul nu este garantat, stabilitatea politică și felul în care autoritățile vor administra fondurile sunt cruciale. Ne confruntăm cu probleme precum schimbările frecvente de guvern, birocrația și corupția, care pot încetini sau chiar bloca proiecte importante. În plus, relația cu Rusia ar putea deveni și mai tensionată, iar Moscova ar putea folosi presiuni economice sau campanii de dezinformare ca să destabilizeze situația. La toate acestea se mai adaugă și riscul ca discursurile populiste și eurosceptice să submineze sprijinul financiar și politic din Occident. Dacă reușim, totuși, să ne menținem o direcție euro-atlantică fermă și să ne protejăm interesele naționale, România poate ajunge un jucător mult mai influent pe scena internațională.
