Atentat dejucat in Ucraina de Ziua Independentei

, ,
 

SBUServiciile speciale ucrainene au afirmat luni că au dejucat un atentat ce urma să fie comis la ceremoniile de miercuri ocazionate de cea de-a 20-a aniversare a independenţei Ucrainei de URSS. “SBU a arestat trei membri ai unei grupări criminale care intenţionau să comită un atac terorist în timpul celebrării Zilei Independenţei” la Kiev sau în suburbii, a anunţat SBU într-un comunicat, în care se menţionează că cei trei au fost reţinuţi în oraşul Vassilievski, la 40 km sud-est de Kiev. În timpul percheziţiilor, anchetatorii au descoperit un dispozitiv exploziv a cărui rază de acţiune ar putea depăşi 100 de metri şi ar putea face victime – potrivit SBU, care a confiscat de asemenea şi o sută de pliante cu caracter extremist, transmite Agerpres. Anunţul serviciilor speciale ucrainene intervine în contextul în care opoziţia din Ucraina a promis manifestaţii ample la 24 august pentru a protesta faţă de procesul intentat fostului premier Iulia Timoşenko, judecată pentru abuz de putere. Opozanta ucraineană, a cărei încarcerare la începutul lunii august a suscitat critici puternice pe plan internaţional, a denunţat aceasta ca represalii politice orchestrate de către adversarul său, preşedintele Viktor Ianukovici.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *