Autoritățile de la Erevan analizează posibilitatea de a depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană, a declarat ministrul armean de externe Ararat Mirzoian, relatează mass-media regională. Demersul are loc pe fondul strategiei armene de stabilire a unor legături mai strânse cu Occidentul în faţa tensiunilor cu aliatul tradiţional Rusia.
Presiuni geopolitice
„În prezent, sunt discutate pe larg în Armenia multe oportunităţi noi şi nu va fi un secret dacă spun că printre acestea se numără şi aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Mirzoian într-un interviu acordat postului de televiziune turc TRT World cu ocazia Forum Diplomatic care a avut loc în Antalya, semn al noilor relații dintre Erevan și Ankara.
În prezent, Armenia are din iunie 2021 un acord de parteneriat cu Uniunea Europeană.
De la venirea la putere, în urma unei revoluţii, în 2018, premierul armean Nikol Paşinian a aprofundat legăturile Armeniei cu Europa şi Statele Unite, atrăgând în mod repetat mânia aliatului tradiţional Rusia.
Erevanul a declarat în repetate rânduri că alianţa sa cu Moscova nu se extinde şi la războiul din Ucraina, în timp ce Paşinian a acuzat Rusia că încearcă să-i submineze guvernul.
Armenia acuză, de asemenea, Rusia că nu a reuşit să o apere împotriva rivalului de lungă durată, Azerbaidjanul, care s-a apropiat de Moscova în ultimii ani şi cu care Erevanul are un conflict legat de enclava Nagorno-Karabah.
Acuzații reciproce
Armenia şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc de tiruri la frontiera dintre cele două ţări rivale din Caucaz, un incident care, potrivit Erevanului, a provocat moartea a cel puțin 4 soldați armeni.
Marţi dimineaţă, „unităţi ale forţelor armate azere au deschis focul (…) asupra poziţiilor armene din apropierea Nerkin Hand”, un sat din sudul regiunii Siunik, care se învecinează atât cu Azerbaidjanul, cât şi cu enclava azeră Nahcivan, a precizat Ministerul armean al Apărării într-un comunicat. „Potrivit informaţiilor preliminare, doi armeni au fost ucişi şi alţi câţiva au fost răniţi”, a adăugat acesta.
Potrivit unui comunicat al Ministerului azer al Apărării din Azerbaidjan, forţele armene au tras de două ori luni seara asupra poziţiilor sale „în direcţia satului Kohanabi, în regiunea Tovuz”, din nord-vestul Azerbaidjanului.
La rândul său, serviciul azer al gărzii de frontieră a afirmat că acest atac asupra poziţiilor armene a fost o „operaţiune de răzbunare” ca răspuns la o „provocare” a forţelor armene care a avut loc luni seara şi care, potrivit Baku, s-ar fi soldat cu rănirea unui soldat azer.
La finalul operaţiunii de marţi, „postul militar din care s-au tras focuri de armă (…) a fost complet distrus”, a precizat serviciul azer de pază a frontierei, promiţând un „răspuns şi mai sever şi mai hotărât” la „orice provocare” la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan.
Ministerul armean al Apărării a respins aceste acuzaţii, afirmând că ele „nu corespund realităţii”.
Acest incident intervine la scurt timp după realegerea preşedintelui azer Ilham Aliev, care se află la putere în această ţară bogată în hidrocarburi de două decenii. Omul forte de la Baku, în vârstă de 62 de ani, profită de victoria sa militară asupra locuitorilor din Nagorno-Karabah. În septembrie 2023, armata azeră, într-o ofensivă fulgerătoare, a preluat controlul total asupra acestei enclave muntoase populate de armeni şi autoproclamate republică, forţând zeci de mii de locuitori să fugă.
În timp ce susţine că urmăreşte un proces de pace cu Armenia, preşedintele azer nu şi-a ascuns niciodată celelalte ambiţii teritoriale ale sale: controlul regiunii armene Siunik pentru a lega enclava Nahcivan de restul Azerbaidjanului.
Acord militar
Armenia a semnat cu Franţa un contract în vederea achiziţionării de puşti de precizie de la societatea franceză PGM şi o scrisoare de intenţie în vederea formării unor ofiţeri armeni, în contextul în care Erevanul încearcă să-şi reducă dependenţa de Moscova.
”Armenia a adoptat ideea de a-şi moderniza armata. Ne vom folosi propriile mijloace şi ajutorul statelor partenere. Este vorba despre utilizarea tuturor instrumentelor păcii pentru a-şi apăra frontierele”, a declarat ministrul armean al Apărării Suren Papikian într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Sébastien Lecornu. Valoarea contractului de achiziţie nu a fost dezvăluită.
Franţa s-a angajat totodată să ofere burse unor ofițeri armeni la vestita Academie Militară Saint-Cyr Coëtquidan şi va participa și la antrenarea corpului de subofițeri ai armatei armene, dar și a forțelor speciale.
Sébastien Lecornu anunţă că Franţa urmează să trimită un consilier militar specilist în apărare sol-aer, care să ajute Armenia să se apere ”de eventuale atacuri potenţiale agresoare” vizând civili.
Armenia ”se întoarce către partenerii săi care sunt cu adevărat furnizori de securitate”, declară el în această conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări despre îndepărtatea Erevanului de Moscova, aliatul său istoric.
Armenia a lansat un proces de refomare a forţelor sale armate, a doctrinei militare şi a normelor sovietice.
Cooperarea Armeniei cu Franţa, după ce a fost înfrânt în 2020 în războiul cu Azerbaidjanul, a intrat în ”faza practică”, ”de natură sistemică şi de mare anvergură”, potrivit lui Suren Papikian.
Parisul se teme de o nouă confruntare militară cu Azerbaisjanul, rivalul istoric al Erevanului, în această regiune tulbure din Caucaz.
Franţa şi Armenia au semnat în toamnă o scrisoare de intenţie în domeniul apărării aeriene, care prevede achiziţionarea a trei radare de tip Ground Master (GM200) de la Thalès, care permit detectarea unei aeronave inamice aflate la 250 de kilometri distanţă, şi de binocluri cu viziune pe timpul nopţii, fabricate de Safran – livtrate joi.
Azerbaidjanul a recucerit, într-o ofensivă-fulger în septembrie, întreaga regiune separatistă azeră Nagorno Karabah, susţinută de Armenia, după 30 de ani de conflict.
Încă au loc în continuare confruntări armate între armatele armeană şi azeră, care s-au acuzat reciproc, la jumătatea lui februarie, de tiruri la frontieră soldate cu moartea a patru armeni, potrivit Erebavului.
Armenia aderă la CPI
Armenia s-a alăturat în mod oficial Curţii Penale Internaţionale (CPI), au anunţat oficialii, o mişcare pe care aliatul tradiţional Moscova a denunţat-o ca fiind neprietenoasă, scrie The Guardian.
Curtea cu sediul la Haga a emis în martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus, Vladimir Putin, în legătură cu războiul din Ucraina şi cu deportarea ilegală de copii în Rusia.
Erevanul este acum obligat să îl aresteze pe liderul rus dacă acesta pune piciorul pe teritoriul său.
„Statutul de la Roma al CPI a intrat oficial în vigoare pentru Armenia la 1 februarie”, a declarat pentru AFP reprezentantul oficial al ţării pentru probleme juridice internaţionale, Yeghishe Kirakosyan.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Armenia a luat o „decizie greşită” atunci când parlamentul său a votat, în octombrie, ratificarea statutului de la Roma al CPI, iar ministerul rus de Externe a calificat acest demers drept un „pas neprietenos”.
Armenia găzduieşte o bază militară rusă permanentă şi face parte din alianţa militară condusă de Moscova, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care cuprinde mai multe foste republici sovietice.
Ţările occidentale au salutat ratificarea, care marchează extinderea jurisdicţiei curţii în ceea ce a fost mult timp considerat a fi curtea din spate a Rusiei.
„Lumea devine tot mai mică pentru autocratul de la Kremlin”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referindu-se la Putin, după ce Armenia a ratificat statutul CPI în octombrie.
Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, a încercat să asigure Rusia că ţara sa se ocupă doar de ceea ce consideră a fi crime de război comise de vecinul său, Azerbaidjan, în conflictul lor de lungă durată, şi că nu vizează Moscova.
„Armenia a sperat că, prin aderarea la CPI, făcând un pas atât de sensibil pentru Rusia, ar putea primi garanţii de securitate din partea Occidentului”, a declarat pentru AFP analistul independent Vigen Hakobyan.
„Dar se pare că şi-a tensionat legăturile cu Rusia fără a primi garanţii reale de securitate din partea Occidentului”.
Armenia a semnat statutul de la Roma în 1999, dar nu l-a ratificat, invocând contradicţii cu constituţia ţării.
Curtea Constituţională a declarat în martie că aceste obstacole au fost eliminate după adoptarea de către Armenia a unei noi constituţii în 2015.
În noiembrie 2023, Erevanul a depus în mod oficial instrumentul de ratificare a statutului de la Roma.
0 Comentarii