Armata rusa ramane in Transnistria

de | iul. 23, 2012 | Federatia Rusa, R. Moldova, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

„Misiunea de menţinere a păcii din regiunea transnistreană rămâne actuală și nu are nici un sens ca ea să fie reformată” a declarat ministrului-adjunct de Externe al Federatiei Ruse, Grigori Karasin, intr-un articol personal, publicat azi in ziarul "Rossiiskaia Gazeta", cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la crearea misiunii pacificatoare în stânga Nistrului.

"Pacificatorii" rusi raman in Transnistria

„Misiunea de menţinere a păcii din regiunea transnistreană rămâne actuală și nu are nici un sens ca ea să fie reformată” a declarat ministrului-adjunct de Externe al Federatiei Ruse, Grigori Karasin, intr-un articol personal, publicat azi in ziarul „Rossiiskaia Gazeta”, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la crearea misiunii pacificatoare în stânga Nistrului. „În absenţa unui acord explicit cu privire la statutul special garantat al Transnistriei, ceea ce constituie un scop al negocierilor, reformatarea misiunii de pacificatori nu are niciun sens”, crede acesta.
La randul sau, Inokeniti Ideacov, membrul Consiliului din Comitetul pentru problemele CSI din Duma de Stat, propune ca operaţiunea de menţinere a păcii din regiune s-ar putea desfășura sub steagul CSI. “Poziţia Moscovei şi Kievului în privința regiunii transnistrene coincid: atât Rusia cât şi Ucraina, se arată în favoarea consolidării suveranităţii rmn şi în nici un caz nu au de gând să permită absorbția Transnistriei de România. Kievul se teme că, după regiunea transnistreană, Bucureştiul va pretinde la partea de sud a regiunii Odesa cu oraşele lui Ismail şi Odesa şi regiunea Cernăuţi. Chişinăul şi Rusia, în anumite condiţii, ar putea accepta includerea militarilor ucraineni în misiunea de menţinere a păcii din regiunea transnistreană. Astfel, operaţiunea de menţinere a păcii din regiune se va desfășura sub steagul CSI,” conchide expertul rus.

Raspuns ferm

„Faţă de muniţiile ruseşti depozitate la Colbasna şi trupele care păzesc acele muniţii, poziţia noastră rămâne neschimbată: Federaţia Rusă trebuie să îşi retragă trupele şi armamentul, în conformitate cu angajamentele pe care şi le-a asumat pe plan internaţional, începând de la summit-ul OSCE de la Istanbul, din 1999. Aceasta indiferent de modul în care decurg negocierile în formatul 5 +2“, a declarat presedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, intr-un interviu pentru cronicaromana.ro.
De asemenea, șeful statului a menționat că Republica Moldova trebuie să continue implementarea a angajamentelor asumate față de UE, dar și să părtreze relaţii prieteneşti, de cooperare economică şi culturală cu statele CSI. „Da, unele grupuri politice din Republica Moldova încearcă să promoveze ideea integrării într-o aşa-numită uniune euroasiatică, care de facto nici nu există. Dar noi trebuie să ne concentrăm pe procesele de eurointegrare, întrucât am pornit aceste procese şi trebuie să le ducem la capăt. Nu putem oscila la nesfârşit între două opţiuni de dezvoltare. În acelaşi timp, vom păstra relaţiile prieteneşti, de cooperare economică şi culturală cu statele CSI”, a mai declarat președintele.

NATO, amic sau inamic?

Nicolae Timofti a mai vorbit și despre proiectele de cooperare între Republica Moldova și NATO. Președintele susține că recenta interzicere a simbolurilor sovietice este un prim pas spre îndepărtarea prejudecăţilor privind caracterul de inamic al Alianţei Nord-Atlantice. „Cu ajutorul NATO am nimicit sute de tone de pesticide rămase pe teritoriul ţării noastre din perioada sovietică. Eu sunt încrezător că asemenea acţiuni, dublate de o mai bună comunicare cu cetăţenii noştri, vor îndepărta prejudecăţile care încă se mai pot întâlni la Chişinău, privind caracterul de inamic al Alianţei Nord-Atlantice. Un prim pas în această direcţie este recentă interzicere a simbolurilor sovietice. Se ştie că ostilitatea faţă de NATO a fost cultivată în perioada sovietică“, a mai declarat Nicolae Timofti, citat de mass-media de la Bucuresti.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *