Stele ale lui David au fost inscripţionate pe imobile din regiunea pariziană în octombrie, în toiul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, în cadrul unei operaţiuni a Serviciilor ruse de securitate (FSB), declară o sursă apropiată dosarului, confirmând o dezvăluire a cotidianului Le Monde.

În contextul invaziei ruse împotriva Ucrainei, au existat acuzații că oficiali ruși au folosit retorică antisemită și comparații naziste neîntemeiate în discursul lor ostil împotriva Ucrainei. Această utilizare a antisemitismului ca armă include afirmarea nejustificată că Ucraina ar avea legături cu nazismul sau că ar fi susținută de forțe naziste, ca parte a eforturilor de a justifica acțiunile militare ale Rusiei și de a câștiga sprijin internațional sau intern. Această strategie se înscrie într-un model mai larg de utilizare a dezinformării și a retoricii incendiare pentru a influența percepțiile publice și politice.

Război diplomatic

Tensiunile dintre Rusia și Israel s-au intensificat recent, în special în contextul războiului dintre Israel și Hamas în Gaza. Ministerul de Externe al Rusiei a informat ambasadoarea Israelului în Rusia despre reacția negativă a Rusiei la criticile aduse de aceasta politicii ruse în Orientul Mijlociu. Ambasadoarea a criticat Rusia pentru minimalizarea Holocaustului și pentru relațiile sale cu Hamas. Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat, Rusia apropiindu-se de Iran și criticând acțiunile militare israeliene în Gaza

Zeci de stele ale lui David albastre inscipţionate cu şablonul au fost descoperite pe faţade ale unor imobile din Paris şi de la periferia capitalei franceze.

Un cuplu de cetăţeni ai R. Moldova a fost a fost arestat, iar presupusul comanditar, un om de afaceri moldovean prorus, a fost identificat.

Franţa a condamnat în noiembrie un ”amestec digital rus” şi a denunţat reolul unei reţele ruseşti în ”amplificarea artificială şi difuzarea pe reţele de socializare a unor fotografii cu inscripţii reprezentând stele ale lui David”.

Mâna lungă a FSB

Într-o notă confidenţială, dezvăluită recent de cotidianul Le Monde, al cărei conţinut a fost confirmat AFP de către o sursă apropiată dosarului, serviciul francez de informaţii externe (DGSI) dă asigurări că această operaţiune a fost condusă de către al ”5-lea Departament”, un serviciu însărcinat cu peraţiuni internţaionale, al FSB.

Această campanie de dezinformare în Franţa este o parte a unei operaţiuni mai vaste, desfăşurată în mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit Le Monde.

Potrivit cotidianului francez, această operaţiune a început în primăvara lui 2023 în Polonia, unde moldoveni, coordonaţi de la distanţă de FSB, au desfăşurat operaţiuni de dezinformare, supraveghere şi sabotaj.

Unele persoane au răspândit sloganuri anti-NATO, făcând în aşa fel încât să se creadă că această contestare îşi are originea în societatea civilă poloneză, potrivit Le Monde, care precizează că justiţia poloneză s-a sesizat în mai multe dintre aceste dosare.

În Spania, în iulie, manifestaţii proruse şi anti-NATO, răspândite pe reţele de socializare, au fost dezvăluite de către spionajul spaniol.

Germania, România şi Austria au fost şi ele ţinte ale acestei operaţiuni, precizează Le Monde.

Arma antisemitismului

Folosirea antisemitismului ca armă de către Federația Rusă, ori predecesoarele sale, Imperiul Țarist și URSS, are rădăcini adânci și îndelungate, datând de peste un secol. Încă din 1900, serviciul de informații al țarului a fabricat și a promovat Protocoalele Înțelepților Sionului, unul dintre cele mai notorii texte antisemite din timpurile moderne. Deși expus ca o falsificare în 1921 de către The Times, acest document a fost utilizat de agențiile sovietice de război psihologic specializate în antisemitism până în 1958. În timpul Războiului Rece, noțiunea de „conspirație evreiască” a fost folosită nemilos de KGB pentru a denigra politicieni occidentali. Acest lucru a inclus fabricarea de documente false și încercări de a compromite integritatea persoanelor vizate prin asocierea lor cu acuzații nefondate, cum ar fi homosexualitatea sau antisemitismul, în eforturi de a-i discredita sau de a exercita presiuni asupra deciziilor lor politice.

În plus, Federația Rusă a fost acuzată de folosirea antisemitismului în campanii de dezinformare și propagandă pentru a discredita, diviza și slăbi adversarii percepuți atât intern, cât și la nivel internațional. Această strategie include manipularea informațiilor și provocarea de incidente pentru a exploata și amplifica diviziunile existente în societate, fără a lua în considerare contextul.

Un exemplu recent implică vandalismul, unde stelele pictate nu au fost limitate doar la clădiri evreiești și au prezentat un stil care părea neobișnuit pentru un incident antisemit, ceea ce a ridicat suspiciuni că Rusia ar putea fi în spatele acestor acțiuni ca parte a războiului său hibrid și a eforturilor de a polariza societățile occidentale​

În 2020, Federația Rusă era casa a aproximativ 155.000 de evrei, fiind a șaptea cea mai mare comunitate evreiască din lume. Există sinagogi în toate orașele și localitățile mari care au o populație evreiască, și mai mulți rabini, mulți dintre ei recrutați din străinătate. Organizațiile afiliate la Congresul Evreiesc Mondial în Rusia sunt Congresul Evreiesc Rus și Federația Organizațiilor și Comunităților Evreiești din Rusia (Va’ad).

Armă de război hibrid

Acest model de comportament reflectă o abordare continuă a Rusiei de a utiliza antisemitismul și alte forme de diviziune socială ca unelte în politica sa externă, o tactică moștenită și perfecționată din perioada sovietică. Strategia nu se limitează doar la mediul online, ci include și operațiuni pe teren care vizează să creeze discordie și polarizare, exploatând evenimente circumstanțiale pentru a semăna discordie, fără a fi neapărat direcționate împotriva unui grup specific.

Aceste acțiuni subliniază capacitatea Rusiei de a se angaja în tactici complexe de dezinformare și influență, folosind antisemitismul ca o armă pentru a atinge obiectivele sale geopolitice, reflectând o practică îndelungată și adaptabilă de a manipula percepțiile și de a diviza adversarii.

Practică îndelungată

Folosirea antisemitismului ca armă de către Federația Rusă este o practică îndelungată, cu rădăcini care se întind pe parcursul a peste un secol.

Protocoalele Înțelepților Sionului, cel mai notoriu document antisemit al timpurilor moderne, fabricat și mai târziu publicat de ziarul rusesc Znamya, a fost dezvoltat la începutul secolului XX de către serviciul de informații al țarului. În „Protocoalele Înțelepților Sionului” se pretindea dezvăluirea unui complot evreiesc pentru dominația mondială.

În timpul campaniei prezidențiale din SUA din 1976, KGB-ul a încercat să discrediteze pe senatorul democrat Henry “Scoop” Jackson, perceput ca fiind un critic vehement al Kremlinului și susținător al drepturilor evreilor sovietici de a emigra în Israel. KGB-ul a fabricat documente false pentru a-l înfățișa pe Jackson ca fiind homosexual, într-o perioadă în care astfel de acuzații puteau distruge carierele politice​

Rusia a folosit diverși vectori pentru a încuraja polarizarea în societățile occidentale, adesea fără a se limita la un singur grup sau cauză. Un exemplu modern îl reprezintă protestele orchestrate în Houston, Texas, în 2016, unde ambele tabere – atât pro, cât și contra unui centru islamic local – au fost stimulate de grupuri de pe Facebook create de operatori din Moscova​

În perioada sovietică și chiar și după aceea, Rusia a folosit defăimarea și atacurile antisemite ca mijloace de a stârni tensiuni. De exemplu, înainte de reunificarea Germaniei, liderul cel mai influent grup neo-nazist din Germania de Vest, Rainer Sonntag, a lucrat ca spion atât pentru Stasi-ul est-german, cât și pentru KGB-ul sovietic, implicându-se în campanii de dezinformare care includeau și fabricarea de scrisori de susținere pentru procesul lui Adolf Eichmann din partea presupușilor veterani ai Waffen-SS, pentru a rușina Germania de Vest​

Aceste exemple subliniază modul în care Rusia a utilizat și continuă să folosească antisemitismul nu doar ca o formă de atac împotriva oponenților săi, dar și ca un instrument de dezinformare și propagandă menit să divizeze și să destabilizeze societățile occidentale. Această strategie face parte dintr-un război hibrid mai larg, care combină acțiuni militare, atacuri cibernetice, și campanii de dezinformare pentru a atinge obiectivele politice ale Kremlinului.

Moștenire sovietică

În perioada postbelică, sub Stalin, a fost lansată o campanie împotriva „cosmopolitismului fără rădăcini”, un eufemism pentru atacarea intelectualilor evrei și a culturii evreiești în Uniunea Sovietică. Aceasta a inclus epurări, arestări și execuții ale evreilor acuzați de loialități „internaționale” sau sioniste, în contrast cu loialitatea față de statul sovietic.

Într-o adevărată campanie împotriva „sioniștilor” și „burgheziei evreiești” din anii 1960 și 1970, oficialii sovietici au folosit propaganda antisemită pentru a lupta împotriva mișcării pentru drepturile evreilor de a emigra în Israel, etichetându-i pe cei care doreau să plece ca fiind trădători și agenți ai sionismului internațional.

Aceste exemple demonstrează modul în care antisemitismul a fost folosit nu doar ca un instrument de represiune internă, dar și în eforturile de dezinformare și influență externă ale Uniunii Sovietice. Utilizarea antisemitismului ca armă politică a continuat în anumite forme și în perioada post-sovietică, adaptându-se la noi contexte și tehnologii pentru a răspândi dezinformare și a influența opinia publică și politicile externe.

Procesul împotriva medicilor evrei din URSS, cunoscut și sub numele de „Complotul doctorilor” sau „Cazul doctorilor”, a fost o campanie de represiune orchestrată de guvernul sovietic sub conducerea lui Iosif Stalin în 1952-1953. Această campanie a acuzat un grup de medici proeminenți, majoritatea evrei, de conspirație pentru a asasina lideri sovietici de top prin malpraxis medical.

Într-un context de antisemitism crescând și de paranoia politică din partea lui Stalin și a aparatului său de securitate, campania a fost inițiată printr-un articol în ziarul „Pravda”, organul oficial de presă al Partidului Comunist Sovietic, la 13 ianuarie 1953. Articolul a acuzat medicii de complot împotriva liderilor sovietici, etichetându-i drept „sabotori în halate albe”.

Campania avea scopuri multiple, inclusiv intensificarea controlului, servind ca un instrument pentru Stalin de a-și consolida puterea, eliminând potențiali adversari și distrăgând atenția de la problemele interne ale țării.

Mișcarea a mai fost folosită pentru a alimenta sentimentele antisemite în URSS, într-o perioadă în care naționalismul și xenofobia erau promovate ca mijloace de consolidare a identității naționale sovietice.

Guvernul sovietic a putut să reprime elita medicală sovietică, în special aceia considerați a fi „neprietenoși” sau „nesiguri” din punct de vedere politic.

Numeroși medici au fost arestați, torturați și forțați să „mărturisească” crime pe care nu le comiseseră. Campania a generat panică și teroare în rândul populației, în special în comunitățile evreiești, unde frica de represalii masive a devenit omniprezentă.

Moartea lui Stalin în martie 1953 a marcat o schimbare semnificativă. La scurt timp după moartea sa, guvernul sovietic a anunțat că acuzațiile împotriva medicilor erau false și bazate pe mărturii fabricate. Cei arestați au fost eliberați și reabilitați, iar întreaga campanie a fost denunțată ca o paranoie a lui Stalin.

Impact dur

„Complotul doctorilor” rămâne un exemplu notoriu al utilizării antisemitismului pentru scopuri politice în URSS și al paranoiei și represiunii staliniste. A avut un impact profund asupra comunității evreiești din Uniunea Sovietică, amplificând frica și insecuritatea. De asemenea, a contribuit la deteriorarea imaginii internaționale a Uniunii Sovietice, mai ales în contextul Războiului Rece și al luptei pentru drepturile omului.

Această perioadă a istoriei sovietice este studiată ca un caz de studiu în represiunea politică, antisemitismul de stat și mecanismele de control social în regimurile totalitare.

Un alt exemplu de antisemitism este ghetoizarea unei părți a evreilor într-o regiune îndepărtată a Siberiei. Birobidjan, capitala Regiunii Autonome Evreiești din Rusia, a fost fondată în anii 1920 și promovată oficial în 1934 ca soluție la „problema evreiască” a Uniunii Sovietice, oferind evreilor un teritoriu unde să-și creeze propria entitate statală și să practice socialismul. Acest proiect a fost parte a politicii sovietice mai ample de creare a entităților naționale autonome pentru diverse grupuri etnice, inclusiv evreii, în cadrul URSS.

Birobidjanul a fost conceput ca o alternativă la sionism și la emigrarea evreilor în Palestina, pe care liderii sovietici o vedeau ca fiind incompatibilă cu ideologia comunistă. Prin stabilirea unei regiuni autonome evreiești, URSS-ul intenționa să arate angajamentul său față de soluționarea problemei naționale prin crearea unei patrii pentru evrei în cadrul frontierelor sale. În același timp, acesta a fost un experiment social și politic, încercând să modeleze o nouă identitate evreiască sovietică, bazată pe valorile comuniste și pe muncă agricolă și industrială.

Antisemitismul și Birobidjan

Deși ideea inițială a Birobidjanului nu a fost în mod explicit antisemită, implementarea și dezvoltarea ulterioară a regiunii au reflectat și au fost afectate de politica mai largă a URSS față de evrei, inclusiv valuri de antisemitism oficial și neoficial. În ciuda intențiilor declarate de a oferi evreilor un refugiu și oportunități de dezvoltare culturală și lingvistică, mulți au văzut mutarea în Birobidjan ca pe o deportare mascată sau ca pe o încercare de a-i izola și de a-i îndepărta de centrele majore de putere și cultură ale Uniunii Sovietice.

În plus, deși Birobidjanul a fost promovat ca un teritoriu evreiesc autonom, populația evreiască a rămas o minoritate în regiune, iar promisiunile de dezvoltare economică și autonomie culturală nu au fost pe deplin realizate. În anii ulteriori, represiunile staliniste și campaniile antisemite, cum ar fi Complotul Doctorilor menționat anterior, au afectat și comunitatea din Birobidjan, reducând și mai mult atracția regiunii pentru evrei.

Astăzi, Birobidjanul rămâne un simbol complex al istoriei evreilor în Uniunea Sovietică și al relației dintre statul sovietic și minoritățile sale naționale. În timp ce unii îl văd ca pe o mărturie a eșecului politicii naționale sovietice și a limitelor toleranței și multiculturalismului în regimul sovietic, pentru alții reprezintă un capitol important și unic al istoriei și culturii evreiești, marcând o încercare de a crea o nouă viață și identitate pentru evreii sovietici în secolul XX.

Regiunea Autonomă Evreiască Birobidjan continuă să existe în Federația Rusă, păstrând o parte din moștenirea sa culturală evreiască, deși populația evreiască a scăzut semnificativ de la înființarea sa.

Mișcarea refuznicilor, răspunsul evreilor sovietici

În perioada sovietică, emigrarea evreilor sovietici în Israel a fost sever restricționată de către guvernul URSS, reflectând politica mai largă a regimului de control strict asupra mișcării populației și asupra emigrației. Aceste restricții au fost motivate de o combinație de ideologie, securitate și politica externă.

Uniunea Sovietică, promovând o ideologie comunistă, se opunea sionismului, pe care îl considera o formă de naționalism burghez și o amenințare la adresa unității internaționaliste a mișcării comuniste. Prin urmare, aspirațiile evreilor sovietici de a emigra în Israel, văzute ca expresie a sionismului, erau în contradicție directă cu politicile statului.

Pe lângă motivele ideologice, URSS-ul era preocupat de potențialele implicații de securitate ale emigrării evreilor, în special în contextul Războiului Rece. Emigrarea în Israel, un aliat al Statelor Unite, era văzută ca posibilă sursă de scurgere de informații sensibile și ca un semn de loialitate îndoielnică față de statul sovietic.

Relațiile dintre URSS și Israel au fluctuat, dar au fost adesea tensionate, mai ales după ce Israelul a început să se orienteze mai mult spre Vest în politica sa externă. Prin urmare, permisiunea pentru cetățenii sovietici de a emigra în Israel putea fi percepută ca un act care ar consolida un stat considerat adversar.

Multor evrei li s-a refuzat pur și simplu eliberarea vizelor de emigrare, lăsându-i fără mijloace legale de a părăsi țara. Cei care aplicau pentru emigrare se confruntau adesea cu represalii, inclusiv pierderea locurilor de muncă, hărțuirea de către autorități și stigmatizarea socială.

În anumite perioade, URSS-ul a impus taxe prohibitive pentru cei care doreau să emigreze, inclusiv o taxă pe „educația primită”, care putea ajunge la sume exorbitante, făcând emigrarea inaccesibilă pentru majoritatea oamenilor.

Anumiți activiști evrei care militau pentru dreptul de emigrare au fost arestați și închiși sub acuzații diverse, uneori etichetate drept „prizonieri ai sionismului”.

Rezistența față de aceste politici a dus la formarea mișcării refuznicilor – evrei cărora li s-a refuzat permisiunea de a emigra și care, în multe cazuri, au devenit activiști pentru drepturile omului și emigrare. Presiunea internațională, inclusiv din partea comunităților evreiești din afara URSS și a guvernelor occidentale, a crescut în anii 1970 și 1980, culminând cu acordarea unor concesii de către Uniunea Sovietică, care a început să permită emigrarea unui număr mai mare de evrei spre sfârșitul perioadei sale.

Deschiderea arhivelor sovietice după prăbușirea URSS și cercetările ulterioare au oferit o imagine mai clară a amploarei și motivațiilor din spatele restricțiilor impuse evreilor sovietici care doreau să plece în Israel. Aceste evoluții au contribuit la o mai bună înțelegere a complexității vieții evreilor în Uniunea Sovietică și a luptei lor pentru dreptul de a emigra și de a-și trăi liber identitatea culturală și religioasă.

Antisemitismul în Federația Rusă

În perioada post-sovietică, inclusiv anii 2000 până în 2024, Federația Rusă a prezentat un peisaj complex în ceea ce privește antisemitismul. În timp ce guvernul rus a luat măsuri oficiale împotriva antisemitismului și a promovat legislația împotriva discursului de ură, incidentele antisemite nu au dispărut complet. Rapoartele indică faptul că antisemitismul în Rusia a fluctuat, influențat de factori politici interni, relații internaționale și crize economice sau sociale.

Comparativ cu perioada sovietică, nivelul antisemitismului instituționalizat în Rusia a scăzut, cu un guvern care oficial nu susține sau promovează antisemitismul.

Totuși, au fost raportate cazuri de antisemitism în societatea rusă, inclusiv vandalism împotriva proprietăților evreiești, precum și discursuri de ură și propagandă antisemită pe internet și în unele segmente ale mass-media.

Grupările naționaliste și extremiste au fost, de asemenea, sursa unor incidente antisemite, promovând ideologii xenofobe și naționaliste care uneori includ elemente antisemite.

Guvernul rus a luat măsuri împotriva unor astfel de incidente, inclusiv prin aplicarea legilor împotriva extremismului și discursului de ură. Totuși, criticile indică faptul că aceste măsuri nu sunt întotdeauna aplicate consecvent sau eficient.

Relațiile dintre statul rus și comunitățile evreiești, atât la nivel intern cât și internațional, au fost în general pozitive, cu oficiali guvernamentali participând la evenimente evreiești și susținând dialogul interreligios.

Tensiunile geopolitice, inclusiv relațiile dintre Rusia și Israel, precum și implicarea Rusiei în conflicte din Orientul Mijlociu, au avut potențialul de a influența percepțiile și retorica legate de evrei și antisemitism.

Peisajul antisemitismului în Rusia modernă este multidimensional și influențat de o varietate de factori sociali, politici și economici.

Unele grupuri naționaliste rusești au inclus elemente de retorică antisemită în mesajele lor, deși guvernul rus a acționat pentru a limita activitățile acestora. Numele specifice ale organizațiilor se pot schimba frecvent, iar unele pot opera sub diferite fațade pentru a evita represiunea guvernamentală.

Rusia a avut probleme cu grupări neo-naziste și skinhead, care promovează ideologii de suprematie rasială și au fost implicate în acte de violență împotriva minorităților naționale și religioase, inclusiv evrei.

Au existat cazuri de vandalism împotriva sinagogilor și cimitirelor evreiești, inclusiv graffiti cu simboluri naziste și mesaje de ură.

Creșterea internetului și a platformelor de socializare a oferit noi medii pentru răspândirea discursului de ură antisemit. Deși guvernul rus a implementat legi pentru a combate discursul de ură online, monitorizarea și aplicarea acestor legi rămâne o provocare.

În ciuda scăderii numărului de incidente comparativ cu deceniile anterioare, au fost raportate atacuri fizice împotriva persoanelor evreiești, deși acestea tind să fie rare și izolate.

Este esențial să se recunoască că situația este dinamică, iar eficacitatea măsurilor de combatere a antisemitismului poate varia.

În 2023, au avut loc incidente antisemite semnificative în Rusia, în special în regiunea Caucazului de Nord, ca răspuns la războiul dintre Israel și Hamas. Un exemplu notabil este asaltul unui hotel din Khasavyurt de către aproximativ 500 de protestatari, care strigau că „evreii nu sunt bineveniți aici”, bazându-se pe zvonuri că acolo se aflau refugiați israelieni. În același an, un centru cultural evreiesc din Nalchik a fost incendiat. Aceste incidente reflectă o creștere alarmantă a tensiunilor și a sentimentelor antisemite în anumite zone din Federația Rusă.

Relația Rusia-Israel-Hamas

Relațiile dintre Federația Rusă și Israel au fost recunoscute oficial imediat după înființarea statului Israel în 1948. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au fost suspendate în 1967 și au fost restabilite doar în 1992. În ultimele decenii, relațiile ruso-israeliene au avut atât momente de apropiere, cât și de tensiune, reflectând complexitatea geopolitică a regiunii și interesele divergente ale celor două națiuni. Colaborarea în domenii precum securitatea, comerțul și schimburile culturale a fost notabilă, în ciuda provocărilor și diferențelor de politică externă​

De-a lungul anilor, au existat incidente de spionaj între cele două state, reflectând interesele și rivalitățile geopolitice. În general, aceste incidente de spionaj au fost tratate discret de ambele guverne, având în vedere importanța relațiilor bilaterale și dorința de a menține legături strategice și economice.

Relațiile dintre Rusia și Hamas sunt complexe și au evoluat de-a lungul timpului. Rusia a avut întâlniri cu delegații Hamas și a exprimat susținere pentru o soluție justă la problema palestiniană. În timp ce există rapoarte despre prezența armelor rusești în mâinile Hamas, nu există dovezi directe de sprijin militar masiv din partea Rusiei către Hamas. Relațiile dintre Rusia și Hamas datează din 2006 și includ eforturi de mediere între facțiunile palestiniene, subliniind abordarea Rusiei de a vorbi cu toate părțile implicate, dorind să obțină un rol important în orice demesuri de resolvare a conflictului din Orientul Mijlociu.