Turcia a dovedit în repetate rânduri că, în ciuda apartenenței la NATO, nu se va în lături de la nici o acțiune prin care să își poată îndeplini obiective de agenda internă. De-a lungul anilor au fost luate de către Ankara multe decizii controversate, de la intervenții militare arbitrare, achiziții de armament de la competitorii Occidentului, susținere politică acordată unor actori problematici etc. Actuala situația din Siria, respectiv prăbușirea regimului Assad în fața insurgenților conduși Hayat Tahrir al-Sham (HTS), este în mare măsură datorat și intereselor turcești din regiune.

Poziția președintelui sirian Bashar al-Assad a fost din ce în ce mai precară în ultima perioadă, pe măsură ce aliații săi cheie, Hezbollah și Iranul, au fost slăbiți de un an de atacurile împotriva Israelului, iar Rusia, principalul protector al regimului de la Damasc, a devenit tot mai concentrată pe războiul său din Ucraina. Deși Moscova încă menține baze militare în Siria, capacitatea sa operațională a scăzut semnificativ. Expertul în securitate Burak Yildirim, din Istanbul, subliniază că Rusia are acum doar 13 avioane de luptă staționate în Siria, comparativ cu cele 50 de avioane pe care le avea înainte de invazia asupra Ucrainei.

În plus, poziția Statelor Unite în regiune ridică întrebări suplimentare. Administrația de la Washington a indicat dorința de a-și redefini rolul în Orientul Mijlociu, dar nu este clar cum se va concretiza acest lucru sub noul președinte, Donald Trump. Printre incertitudinile majore se numără posibilitatea retragerii totală a trupelor americane din Siria și Irak.

Este greu de crezut, având în vedere forța militară, capacitatea informațională a Turciei și proximitatea față de zona operațiunilor, că pregătirea ofensivei majore conduse de HTS nu a fost observată de Ankara, iar acest aspect poate sugera că actuala evoluție a luptelor din Siria este în concordanță cu planurile pe termen lung ale decidenților politico-militari turci.

Căderea regimului de la Damasc reflectă atât slăbiciunea forțelor loiale lui Assad, cât și manevrele geopolitice complexe ale președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan. Acesta, pe de o parte, și-a exprimat dezamăgirea față de eșecul lui Assad de a accepta oferta de reconciliere susținută de Ankara, iar pe de altă parte, își urmărește propriile obiective strategice: limitarea influenței kurzilor susținuți de SUA în nordul Siriei și consolidarea controlului Turciei în regiune. De asemenea, Erdogan ar dori repatrierea celor peste 4 milioane de refugiați sirieni de pe teritoriul turc.

În timp ce Erdoğan s-a prezentat public drept un observator îngrijorat, susținând că Turcia doar „urmărește îndeaproape evenimentele”, analiștii consideră că ofensiva militanților conduși de Hayat Tahrir al-Sham (HTS) și aliații săi nu ar fi avut loc fără aprobarea Ankarei. Fără consimțământul sau sprijinul Ankarei, HTS nu ar fi avut nicio șansă împotriva forțelor lui Assad, a explicat expertul în Orientul Mijlociu Michael Lüders într-un interviu pentru postul german Deutschlandfunk: „Nu există nicio îndoială că Ankara nu doar că știa despre ofensivă, dar oferă și asistență militară. Evident, rebelii au nevoie de armament adecvat. Având în vedere situația geografică, este clar că acest armament provine din Turcia”.

Turcia a refuzat să-și retragă trupele din ceea ce numește „zona de securitate” din nordul Siriei, o regiune pe care o controlează cu ajutorul Armatei Naționale Siriene (SNA), o miliție islamistă susținută de Ankara. Această poziție subliniază scopul final al Turciei: răsturnarea Administrației Autonome a Kurdistanului din nord-estul Siriei, condusă de Partidul Uniunii Democratice (PYD), afiliat Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat o organizație teroristă de Ankara.

Căderea regimului lui Assad s-a produs pe fondul prăbușirii moralului și capacității de luptă a forțelor guvernamentale siriene. Războiul civil, care stagnase din 2020, a fost reanimat brusc, iar harta politico-militară a regiunii s-a schimbat semnificativ.

Armata turcă a lansat zilele trecute atacuri asupra forțelor kurde sprijinite de SUA în nordul Siriei. Ciocnirile au izbucnit în Manbij, un oraș controlat de kurzi, situat aproape de granița cu Turcia, între două grupuri rebele – unul susținut de SUA și celălalt de Turcia. Forțele Democratice Siriene (SDF), sprijinite de SUA, au raportat cel puțin câteva zeci de combatanți uciși. Armata Națională Siriană, sprijinită de Turcia, a condus asaltul asupra Manbij cu susținere aeriană turcă, inclusiv avioane de luptă. De asemenea, niște drone kamikaze turcești au atacat o bazele militară kurde.

Schimbările recente din Siria evidențiază complexitatea geopolitică la nivelul Orientului Mijlociu. Deși Erdoğan a jucat un rol esențial în remodelarea dinamicii regionale, riscurile sunt considerabile. Conducerea politică exercitată de HTS ar putea să se comporte contrar intereselor turcești, iar un regim instabil slăbit ar putea vulnerabiliza și mai mult regiunea, complicând planurile Turciei de a obține o soluție favorabilă intereselor sale.