„Interlocutorii din Rusia au fost puşi în gardă pentru a evita acest tip de iniţiativă ce ar putea creşte tensiunile în Marea Neagră”, a declarat preşedinţia turcă, după ce forțele navale rusești au deschis focul împotriva unui cargou al unei companii turceşti care se îndrepta spre portul Ismail din sudul Ucrainei, arborând pavilionul Palau.
Manevră rusească
„Pentru a forţa vasul să se oprească, au fost trase focuri de avertizare cu arme uşoare automate de pe o navă de război rusească”, a anunţat anterior Ministerul rus al Apărării. Potrivit Moscovei, căpitanul navei sub pavilion Palau, Sukru Okan, nu a reacţionat la un ordin de oprire pentru „o inspecţie privind transportul de mărfuri interzise”.
Un elicopter cu militari ruşi la bord a decolat apoi pentru a inspecta nava, care a fost lăsată să-şi continue drumul spre portul ucrainean, potrivit aceleiaşi surse, citată de AFP.
Guvernul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a păstrat tăcerea cu privire la incident până astăzi, stârnind critici puternice din partea opoziţiei turce.
„Imaginile raidului efectuat de militarii ruşi pe nava turcească Sukru Okan au fost difuzate de Ministerul rus al Apărării şi poporul nostru a putut afla despre asta. Palatul nu a făcut nicio declaraţie în acest sens. De ce?”, s-a întrebat joi după-amiază liderul opoziţiei Kemal Kilicdaroglu pe X (fostă Twitter).
La mijlocul lunii iulie, Moscova a pus capăt acordului ce permitea cerealelor ucrainene, din vara trecută, să părăsească porturile din sudul ţării, în ciuda blocadei instituite de Rusia.
Câteva zile mai târziu, la 19 iulie, Moscova a avertizat că orice navă care se îndreaptă spre sau părăseşte porturile ucrainene va fi considerată o potenţială ţintă.
Blocadă spartă
Primul cargou care a părăsit Ucraina după încetarea acordului privind transportul de cereale a sosit joi seară la Istanbul în pofida blocadei ruseşti, potrivit site-urilor de transport maritim, transmite AFP, citată de mass-media de la București.
Portcontainerul „Joseph Schulte”, sub pavilion Hong Kong, a plecat miercuri din portul ucrainean Odesa, ceea ce reprezintă o provocare lansată Rusiei, care a ameninţat că va ataca astfel de nave după ce a pus capăt, în iulie, acordului prin care Ucraina îşi putea exporta cerealele.
Nava a parcurs „un nou coridor umanitar” stabilit de Kiev, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în condiţiile în care, la sfârşitul săptămânii, Rusia a tras focuri de avertizare asupra unui vas cargo care se îndrepta spre Izmail, port la Dunăre din sudul Ucrainei.
Moscova şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene la Marea Neagră şi Dunăre după retragerea sa din acordul privind cerealele, încheiat sub egida ONU şi a Turciei, intrat în vigoare în vara anului trecut.
Comunitatea internaţională încearcă să găsească o modalitate de a asigura rute pentru transportul cerealelor către restul lumii în timp util pentru recolta din această toamnă, Ucraina şi Rusia fiind principalii exportatori la nivel mondial.
Întâlnirea strategică
Acordul de anul trecut a contribuit la scăderea preţurilor la alimente la nivel mondial şi le-a oferit ucrainenilor venituri semnificative. Kievul exportă acum o mare parte din produsele sale agricole pe Dunăre.
Potrivit Wall Street Journal, oficialii americani sunt în discuţii cu Turcia, Ucraina şi vecinii săi cu privire la creşterea traficului de-a lungul Dunării. Unul dintre aceşti oficiali a afirmat că Washingtonul va studia toate opţiunile, inclusiv aceea a însoţirii militare a navelor comerciale ucrainene. Însă un oficial al Ministerului turc al Apărării a părut să respingă joi această iniţiativă. „Eforturile noastre sunt concentrate pe reactivarea acordului privind cerealele”, a declarat el pentru postul privat turc NTV.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan speră să se întâlnească luna aceasta cu omologul său rus, Vladimir Putin, fiind de aşteptat ca reluarea acordului privind exportul de cereale din Ucraina să se afle pe agenda discuţiilor.
0 Comentarii